Legality of suspending tax objection resolution pending criminal prosecution for tax evasion

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea primei instanţe

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.08.2017, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A.-în reorganizare judiciară a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov,

1. Anularea Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 2598/15.02.2017 emise de către pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei împotriva Deciziei F-S8 194/29.07.2016, având ca obiect suma de 782.251 RON, respectiv prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantei pentru suma de 391.693 RON şi suma de 23.592 RON.

2. Obligarea pârâtei la soluţionarea integrală a contestaţiei şi în ceea ce priveşte suma de 782.251 RON contestată, asupra căreia s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei

3. Anularea parţială a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, WR F-SB 194 din 29.07.2016, emise de pârâta DGRFP Braşov-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu-Activitatea de inspecţie fiscală, în ceea ce priveşte obligaţia suplimentară de plată a sumei de 391.693 RON şi a sumei de 23.592 iei.

4. Anularea parţială a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 29.07.2016, emis de către pârâta DGRFP Braşov, în baza căruia a fost emisă decizia în cauză în ceea ce priveşte suma de 391,693 RON şi suma de 23.592 RON.

In subsidiar, a solicitat anularea Deciziei privind soluţionarea contestaţiei, nr. 2598/15.02.2017, emise de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, anularea integrală a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, nr. x din 29.07.2016, emise de către pârâta DGRFP Braşov-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în ceea ce priveşte întreaga sumă stabilită, de 1.197.536 RON, respectiv anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 29.07.2016, emis de către pârâta DGRFP Braşov, în baza căruia a fost emisă decizia în cauză.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii de reprezentant a administratorului şi a avocatului ales.

La data de 11.09.2018, reclamanta a invocat, prin notele scrise depuse la dosar, aspecte ce ţin de inopozabilitatea Procesului-verbal nr. x/31.08.2016, argument suplimentar de nelegalitate a măsurii de suspendare a soluţionării contestaţiei.

La acelaşi termen, Curtea, constatând că solicitarea de anulare a Deciziei nr. 2598/2017 cu privire la soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei pentru suma de 782.251 RON se află în stare de judecată, a dispus disjungerea petitelor aferente acestei solicitări şi înregistrarea lor sub nr. x/2018.

1.2. În Dosarul nr. x/2018, prin sentinţa civilă nr. 177 din 20 septembrie 2018, Curtea a admis acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov-prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.

A anulat în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 2598/15.02.2017 numai cu privire la soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/29.07.2016, având ca obiect suma de 782.251 RON.

A obligat pârâta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

2. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov-prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.

2.1. Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa înlăturării considerentelor privind momentul începerii inspecţiei fiscale, în sensul constatării nelegalei începeri a inspecţiei fiscale, în lipsa înscrierii în registrul unic de control sau a întocmirii procesului-verbal prevăzut de art. 102 pct. 6 din O.G. nr. 92/2003, respectiv a lipsei datei de începere a inspecţiei fiscale, cu cheltuieli de judecată.

A susţinut recurenta că în mod greşit instanţa de fond a reţinut faptul că întocmirea procesului-verbal nr. x/15.12.2015 reprezintă o modalitate corespunzătoare de îndeplinire a prevederilor art. 102 alin. (6) teza II din O.G. nr. 92/2003.

Emiterea şi comunicarea avizului de inspecţie fiscală este o condiţie esenţială şi obligatorie anterioară începerii inspecţiei fiscale. Judecătorul fondului nu a acordat avizului de inspecţie fiscală alte valenţe, reţinând că scopul emiterii acestuia este să înştiinţeze contribuabilul în legătură cu acţiunea care urmează să se desfăşoare. Aşadar, instanţa a validat susţinerea sa în sensul că simpla comunicare a avizului de inspecţie fiscală nu constituie momentul începerii inspecţiei fiscale.

În cauză, echipa de control a încercat să comunice avizul de inspecţie fiscală administratorului special, care nu se afla la sediu când echipa de control s-a prezentat în acest sens.

Drept urmare, echipa de control a comunicat avizul de inspecţie fiscală administratorului judiciar.

În această situaţie, doar administratorul special este în măsură să reprezinte societatea, nefiindu-i ridicat dreptul de administrare.

Momentul începerii inspecţiei fiscale este, aşadar, diferit de cel al comunicării avizului, aşa cum reiese din art. 102 pct. 2, 6 şi 7 din O.G. nr. 92/2003.

În cauză, echipa de control nu a respectat aceste prevederi legale, fiind imposibil de determinat momentul începerii inspecţiei fiscale, neexistând un moment al începerii inspecţiei fiscale.

În concret, conform Raportului de inspecţie fiscală, la data de 11.12.2015 a fost emis avizul de inspecţie fiscală.

Acesta a fost comunicat administratorului judiciar al firmei la data de 14.12.2015. În schimb, avizul nu a fost comunicat societăţii la data respectivă, ci doar prin poştă, conform susţinerilor echipei de control, administratorul special nefiind găsit pentru înmânarea avizului.

În aceste condiţii, dacă se dorea începerea inspecţiei fiscale la acel moment, neputând fi consemnată începerea inspecţiei fiscale în registrul unic de control, echipa de control trebuia să întocmească şi să comunice socităţii procesul-verbal prevăzut de art. 102 alin. (6) vechiul Codul de procedură fiscală, în care să consemneze începerea efectivă a inspecţiei fiscale, respectiv data începerii inspecţiei fiscale.

În mod greşit instanţa de fond a reţinut faptul că întocmirea procesului-verbal nr. x/15.12.2015 reprezintă o modalitate corespunzătoare de îndeplinire a obligaţiei prevăzute de art. 102 alin. (6) teza II vechiul Codul de procedură fiscală, pentru că nu se menţionează data începerii inspecţiei fiscale.

Din conţinutul acestui proces-verbal reiese doar descrierea operaţiunii de comunicare a avizului de inspecţie fiscală, respectiv imposibilitatea comunicării directe, lipsind menţiunile referitoare la începerea inspecţiei fiscale.

Astfel, din punct de vedere legal, lipseşte momentul începerii inspecţiei fiscale.

A susţinut recurenta-reclamantă că dezlegarea dată de instanţa de recurs în această privinţă va sta la baza soluţionării excepţiei nulităţii Deciziei de impunere nr. x/2016 şi a RIF x/2016, invocată prin acţiunea introductivă în Dosarul nr. x/2017.

Faptul că, la data de 09.03.2016, a solicitat suspendarea inspecţiei fiscale nu este de natură să acopere începerea nelegală a inspecţiei fiscale, să determine data inspecţiei fiscale, termenele de prescripţie fiscală sau legislaţia aplicabilă.

Judecătorul fondului a analizat parţial argumentele care susţin excepţia nulităţii deciziei de impunere, dar interpretarea şi aplicarea dată de instanţa de fond este greşită, forţându-se încadrarea inspecţiei fiscale în prevederile vechiul Codul de procedură fiscală.

Or, imposibilitatea stabilirii legislaţiei aplicabile este o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, aşa cum a solicitat expres prin acţiunea introductivă.

2.2. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov-prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea în totalitate a acţiunii în contencios administrativ şi, pe cale de consecinţă, menţinerea soluţiei de suspendare a soluţionării contestaţiei pentru suma de 782.251 RON din Decizia nr. 2598/15.02.2017.

După ce a prezentat situaţia de fapt, a susţinut recurenta-pârâtă că soluţia instanţei de fond este greşită, ignorând chiar principiul penalul ţine în loc civilul prevăzut de art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Organele fiscale au constatat fapte care pot constitui infracţiuni în temeiul atribuţiilor specifice, au descris faptele săvârşite şi influenţa lor fiscală asupra obligaţiilor datorate bugetului consolidat al statului cu titlu de impozit pe profit şi TVA, în sensul că au fost diminuate nelegal.

În vederea cercetării aspectelor sesizate, s-a întocmit Sesizarea penală nr. x/12.09.2016, la care s-au anexat actele administrative contestate (Decizia de impunere nr. x/29.07.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/29.07.2016 întocmite de AJFP Sibiu). Prejudiciul total transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu prin sesizarea penală şi pentru care s-a formulat constituirea de parte civilă este în sumă de 1.179.981 RON, compunându-se din impozit pe profit suplimentar în sumă de 506.495 RON, TVA în sumă de 413.797 RON, accesorii impozit pe profit în sumă de 141.924 RON şi accesorii aferente TVA în sumă de 117.765 RON.

Cuantumul sumei pentru care s-a dispus suspendarea de 782.251 RON provine exclusiv din Decizia de impunere x/29.07.2016 şi RIF x/29.07.2016, diferenţa de 397.730 RON fiind stabilită suplimentar cu ocazia inspecţiei fiscale.

Potrivit art. 277 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare a contestaţiei a suspendat prin decizie motivată soluţionarea contestaţiei reţinând aspecte al săvârşirii unei infracţiuni şi care pot avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă exclusiv sub aspectul laturii civile.

Din cele consemnate de organele de inspecţie fiscală, societatea intimată a înregistrat în evidenţele financiar-contabile cheltuieli care nu au la bază operaţiuni şi documente legal întocmite, existând suspiciunea că operaţiunile nu sunt reale, precum şi faptul că societatea nu a înregistrat venituri şi TVA colectată aferentă închirierii de imobile şi echipamente tehnologice către societăţi afiliate şi a prezentat pentru justificare documentare care nu reflectă realitatea economică.

Instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere şi art. 28 alin. (1) din Noul C. proc. pen., conform căruia hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Astfel, este vădit că soluţia laturii penale are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii.

A invocat recurenta-pârâtă Decizia nr. 449/26.10.2004 şi Decizia nr. 72/28.05.1996 ale Curţii Constituţionale şi jurisprudenţa CEDO, apreciind că în mod corect a fost suspendată soluţionarea contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală.

3. Apărările formulate în cauză. Procedura derulată în recurs

3.1. Recurenta-pârâtă DGRFP Braşov prin AJFP Sibiu a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei, ca nefondat.

3.2. Şi recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare faţă de recursul pârâtei, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

3.3. La data de 04.03.2021, recurenta-reclamantă a depus note de şedinţă la care a ataşat şi Ordonanţa din 10.07.2020 emisă de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. x/2016 prin care s-a dispus clasarea cauzei cu privire la comiterea infracţiunii de "evaziune fiscală" prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 38 alin. (1) C. pen., şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., în legătură cu activitatea S.C. A. S.R.L. Sibiu, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.

4. Decizia instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursurile sunt nefondate.

4.1. Cu privire la recursul reclamantei S.C. A. S.R.L., instanţa de control judiciar apreciază că nu este incident motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond aplicând şi interpretând corect normele de drept material.

4.1.1. Conform art. 102 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003, ale cărui dispoziţii susţine recurenta-reclamantă că nu ar fi fost corect aplicate de prima instanţă, data începerii inspecţiei fiscale este data menţionată în registrul unic de control, iar în cazul contribuabililor care nu deţin sau nu prezintă organelor de inspecţie fiscală registrul unic de control, această dată se înscrie într-un proces-verbal de constatare.

Aspect necontestat, în cauză, avizul de inspecţie fiscală a fost comunicat, la data de 14.12.2015, administratorului judiciar, B..

De asemenea, la aceeaşi dată, organele fiscale s-au deplasat la sediul social al reclamantei S.C. A. S.R.L. şi la punctul de lucru al acesteia, în vederea comunicării avizului de inspecţie fiscală şi administratorului special.

Avizul nu a putut fi comunicat administratorului special, astfel că a fost întocmit Procesul-verbal nr. x/15.12.2015, în care s-au consemnat aceste aspecte, comunicat şi societăţii reclamante cu confirmare de primire.

Critica recurentei-reclamante vizează, în principal, incertitudinea care ar exista cu privire la informarea sa despre începerea inspecţiei fiscale.

Însă, faţă de cele prezentate anterior, se pune problema dacă modalitatea comunicării avizului de inspecţie fiscală este aptă a atrage nulitatea procedurii de comunicare şi, respectiv, după cum susţine recurenta, nulitatea Deciziei de impunere nr. x/2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală x/2016.

4.1.2. În primul rând, Înalta Curte reţine că prezentul dosar, x/2018, disjuns din Dosarul nr. x/2017, are ca obiect solicitarea de anulare a Deciziei nr. 2598/2017 cu privire la soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei pentru suma de 782.251 RON.

Or, însăşi recurenta-reclamantă afirmă că a invocat în dosarul principal excepţia nulităţii Deciziei de impunere nr. x/2016 şi, respectiv, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/2016, excepţie care nu a fost soluţionată în dosarul respectiv.

Astfel, analiza legalităţii actelor administrativ-fiscale menţionate excedează obiectului prezentului dosar, care priveşte legalitatea soluţiei de suspendare a soluţionării contestaţiei pentru suma de 782.251 RON dispuse prin Decizia nr. 2598/2017. Legalitatea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală nu a fost analizată prin sentinţa recurată ce face obiectul recursurilor de faţă.

4.1.3. Trecând peste acest aspect, având în vedere considerentele instanţei de fond asupra procedurii de comunicare a avizului de inspecţie fiscală şi asupra momentului începerii inspecţiei fiscale, Înalta Curte apreciază că argumentele recurentei-reclamante nu pot produce efectul urmărit de aceasta, respectiv nulitatea acestei proceduri.

Avizul de inspecţie fiscală este o operaţiune administrativă prealabilă emiterii actului administrativ susceptibil de control de legalitate, anume decizia de impunere. Rolul său este de informare, asigurând începerea şi desfăşurarea inspecţiei fiscale prin prezenţa la domiciliu fiscal a persoanei verificate sau a reprezentantului său şi posibilitatea pregătirii apărării.

Nu poate fi ignorat faptul că avizul de inspecţie fiscală a fost comunicat, sub semnătură de primire, la data de 14.12.2015, administratorului judiciar al societăţii aflate în procedura reorganizării. Chiar dacă, în urma diligenţelor organului fiscal, nu s-a reuşit comunicarea avizului şi administratorului special, Înalta Curte, fără a proceda la o analiză a dispoziţiilor Legii nr. 85/2014, reţine că, potrivit art. 56 alin. (1) lit. d) din lege, administratorul special administrează activitatea debitorului sub supravegherea administratorului judiciar, acesta din urmă având cunoştinţă de începerea inspecţiei fiscale.

De asemenea, este demn de subliniat, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, că administratorul special al societăţii A. S.R.L. a solicitat, la 09.03.2016, suspendarea inspecţiei fiscale, motivat de faptul că, începând cu 29.02.2016, va fi în concediu şi de faptul că "perioada controlată necesită timp pentru pregătirea unui volum atât de mare de documente", cerere ce a fost aprobată de organul de inspecţie fiscală.

Astfel, în ceea ce priveşte aşa-zisa viciere a procedurii de comunicare a avizului de inspecţie fiscală, invocată de recurentă, s-ar putea vorbi, eventual, despre o nulitate relativă, în sensul art. 175 alin. (1) C. proc. civ., ale cărei efecte sunt analizate din perspectiva vătămării produse părţii, vătămare care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea/desfiinţarea actului.

Or, din circumstanţele faptice relevate mai sus, Înalta Curte constată că, în ansamblul său, procedura de comunicare a avizului de inspecţie fiscală a respectat dreptul la informare şi apărare a recurentei-reclamante, aceasta având cunoştinţă de începerea inspecţiei fiscale şi de perioada controlată.

Prin urmare, nu pot fi avute în vedere argumentele sale, în sensul că nu s-ar putea stabili legislaţia aplicabilă (O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sau Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în vigoare din 01.01.2016) şi că ar fi incidentă sancţiunea nulităţii, neputându-se reţine aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte considerentele primei instanţe.

4.2. Referitor la recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov-prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în vigoare la momentul formulării contestaţiei societăţii A. S.R.L.,

"Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă."

4.2.1. Dispoziţia legală relevată constituie o transpunere în cadrul procedurii administrativ fiscale a principiului de drept "penalul ţine în loc civilul", fiind firesc, aşa cum se susţine şi în jurisprudenţa constituţională (Deciziile nr. 1237/2008, nr. 56/2013 ale Curţii Constituţionale), ca soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Rezultă, astfel, că, pentru intervenţia acestei măsuri procesuale, se impune îndeplinirea cumulativă a două condiţii:

- organele penale să fie sesizate de către organul care a efectuat activitatea de control, în situaţia în care în cursul inspecţiei fiscale s-au descoperit indicii privind săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare;

- constatarea infracţiunii cu privire la care există indicii să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Pentru îndeplinirea primei condiţii, este necesar ca declanşarea cercetărilor penale să se facă la sesizarea organului fiscal, a manifestării de voinţă a acestuia, concretizată într-o plângere penală, care pe timpul inspecţiei fiscale a descoperit indiciile săvârşirii unei infracţiuni.

Referitor la cea de-a doua condiţie legală, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut constant că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa acestor prevederi în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

Altfel spus, incidenţa acestui caz de suspendare facultativă a soluţionării contestaţiei fiscale nu poate fi acceptată automat, textul legal instituind o posibilitate, şi nu o obligaţie pentru organul de soluţionare a contestaţiei.

Condiţia esenţială impusă de lege se referă la justificarea acestei măsuri de interdependenţa dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate şi stabilirea corectă a obligaţiilor bugetare în sarcina contribuabilului contestator.

4.2.2. În cauză, organul de inspecţie fiscală, pentru a motiva suspendarea soluţionării contestaţiei, a reţinut că organele fiscale, în urma controlului efectuat, au suspiciuni în privinţa operaţiunilor efectuate de societate, pentru că ar fi înregistrat în evidenţele financiar-contabile cheltuieli care nu au la bază operaţiuni şi documente legal întocmite, existând suspiciunea că operaţiunile nu sunt reale, precum şi faptul că societatea nu ar fi înregistrat venituri şi TVA colectată aferentă închirierii de imobile şi echipamente tehnologice către societăţi afiliate şi ar fi prezentat documente care nu reflectă realitatea economică.

Or, Înalta Curte apreciază că aspectele în privinţa cărora organele fiscale au suspiciuni, verificarea situaţiei de fapt constând în realitatea operaţiunilor şi înregistrărilor efectuate de societate, se pot lămuri de către autoritatea fiscală cu ocazia soluţionării contestaţiei, nefiind influenţate de cercetările pe latură penală sau pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.

De altfel, organul fiscal s-a constituit parte civilă cu suma de 1.179.981 RON, compusă din impozitul pe profit suplimentar în sumă de 506.495 RON, TVA în sumă de 413.797 RON, accesorii impozit pe profit în sumă de 141.924 RON şi accesorii aferente TVA în sumă de 117.765 RON, însă organul de soluţionare a contestaţiei a dispus suspendarea soluţionării acesteia pentru suma de 782.251 RON, din care 121.636 RON TVA şi 506.495 RON impozit pe profit, împreună cu accesorii.

Întrucât obligaţia fiscală din decizia de impunere a fost stabilită în sarcina societăţii reclamante, indiferent de soluţia care se va pronunţa în cauza penală, aceasta rămâne cea stabilită prin decizia de impunere, legalitatea acestui act administrativ fiscal urmând a fi analizată şi stabilită în faza administrativă, de către organul de soluţionare a contestaţiei, iar, în faza judiciară, de către instanţa de contencios administrativ competentă.

Suspendarea sine die a soluţionării contestaţiei societăţii recurente este de natură a întârzia în mod nejustificat accesul părţii la instanţă, ceea ce contravine prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia Drepturilor Omului.

4.2.3. Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a depus Ordonanţa din 10.07.2020 emisă de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. x/2016 prin care s-a dispus clasarea cauzei cu privire la comiterea infracţiunii de "evaziune fiscală" prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 38 alin. (1) C. pen., şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., în legătură cu activitatea S.C. A. S.R.L. Sibiu, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.

Deşi organul fiscal a formulat plângere împotriva acestei ordonanţe, există o prezumţie relativă că, faţă de societatea reclamantă, până în prezent nu s-au dispus măsuri de natură a constata caracterul penal al faptelor sesizate de fisc (ceea ce ar fi putut justifica măsura de suspendare dispusă de organul administrativ pentru a acorda prioritate organului de cercetare penală), precum şi faptul că între stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite şi stabilirea obligaţiilor bugetare suplimentare nu există o legătură ce ar putea influenţa soluţionarea contestaţiei administrative.

Prin urmare, nu pot fi reţinute argumentele recurentei-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov-prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, hotărârea primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de A. S.R.L. - în reorganizare prin administrator judiciar B. şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu împotriva sentinţei nr. 177 din 20 septembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.