Recusal order not separately appealable after repeal; appeal inadmissible, costs awarded.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 14 martie 2000, partea vătămată D.M. s-a adresat cu plângere prealabilă, Judecătoriei sectorului 4 București, în temeiul art. 279 lit. a) C. proc. pen., susținând că în jurul datei de 12 ianuarie 2000, inculpatul D.S., tatăl acesteia, i-a sustras suma de 3714 dolari SUA.

În consecință, partea vătămată a solicitat condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de furt între rude apropiate, prevăzută de art. 210 C. pen. și obligarea acestuia la restituirea sumei sustrase.

La data de 20 decembrie 2001, partea vătămată a formulat cerere privind recuzarea tuturor magistraților Judecătoriei sectorului 4 București, invocând ca motiv, greșita respingere a unei excepții de nulitate invocată de către aceasta, la judecarea în fond a cauzei.

Tribunalul București, secția a IV-a penală, prin încheierea pronunțată la data de 27 decembrie 2001, în dosarul nr. 8495/2001, a respins ca neîntemeiată, cererea de recuzare.

Partea vătămată a mai formulat, ulterior, alte cereri privind recuzarea tuturor magistraților Judecătoriei sectorului 4 București care au fost respinse, pe rând, prin încheierile pronunțate de instanța ierarhic superioară la 7 februarie 2002, în dosarul nr. 1194/2002; la 22 martie 2002, în dosarul nr. 2297/2002; la 14 mai 2002, în dosarul nr. 3741/2002; la 18 iunie 2002, în dosarul nr. 4438/2002; la 7 februarie 2003, în dosarul nr. 645/2003; la 17 aprilie 2003, în dosarul nr. 6707/2002, precum și la 12 iunie 2003, în dosarul nr. 2443/2003.

Alte cereri formulate de partea vătămată, privind recuzarea diferitelor complete de judecată ale Judecătoriei sectorului 4 București, au fost respinse la 7 iunie 2002, 4 iulie 2002, 24 septembrie 2002, la 25 octombrie 2002 și la 3 decembrie 2002, în dosarul nr. 3398/2000; la 22 octombrie 2003, în dosarul nr. 19189/2001, precum și la 21 februarie 2003, 19 mai 2003, 28 mai 2003, 24 iunie 2003, 23 septembrie 2003 și 23 octombrie 2003, în dosarul nr. 3398/2000, toate ale judecătoriei menționate.

Curtea de Apel București, secția III-a civilă, prin încheierile pronunțate la 20 septembrie 2002, în dosarul nr. 3412/2002, la 11 septembrie 2003 și la 2 decembrie 2003, în dosarul nr. 3740/2003, a respins, ca nefondate, alte cereri formulate de partea vătămată D.M., privind recuzarea tuturor magistraților Tribunalului București.

Prin încheierea nr. 108 din 24 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea aceleași petente, privind recuzarea tuturor magistraților Curții de Apel București.

La data de 13 noiembrie 2003, prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 3618/2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins cererea petentei D.M., privind recuzarea tuturor magistraților Tribunalului București.

Împotriva acestei încheieri, petenta a declarat recurs.

La termenul de judecată din 4 decembrie 2003, fixat pentru judecarea recursului, petenta a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea pronunțată la data de 12 februarie 2003, în dosarul nr. 3452/2003, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, cererea de recuzare a fost respinsă ca nefondată.

Recursul declarat de petenta menționată împotriva acestei din urmă încheieri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 126 din 15 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 48/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 151/2004 și încheierea nr. 443 din 4 februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 5640/2003, secția de contencios administrativ a respins cererile formulate de petenta D.M., privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea nr. 630 din 28 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 459/2004, secția civilă a respins o altă cerere a petentei menționate, privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 96 din 23 februarie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentă împotriva acestei din urmă încheieri.

Secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 629 din 28 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 45/2004, a respins o nouă cerere formulată de aceeași petentă, privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți.

Recursul declarat de petentă împotriva acestei încheieri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 97 din 23 februarie 2004 a Completului de 9 judecători a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 22 aprilie 2004, prin încheierea nr. 1456, secția comercială a respins cererea formulată de petenta D.M., privind recuzarea tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Secția de contencios administrativ, prin încheierea nr. 1562 din 22 aprilie 2004, a respins cererea privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea nr. 1457 din 22 aprilie 2004, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea petentei menționate, privind recuzarea tuturor judecătorilor secției de contencios administrativ.

Completul de 9 judecători, prin decizia nr. 184 din 17 mai 2004, a admis recursul declarat de petenta D.M., împotriva acestei din urmă încheieri, a casat încheierea atacată și a trimis cauza, aceleași instanțe, în vederea rejudecării cererii de recuzare potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală.

Prin încheierea nr. 1456 din 22 aprilie 2004, secția comercială a respins cererea petentei privind recuzarea tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți de casație și Justiție.

La data de 17 mai 2004, prin decizia nr. 185, Completul de 9 judecători a admis recursul declarat de petenta D.M., împotriva încheierii nr. 1456 din 22 aprilie 2004, a casat încheierea menționată și a trimis cauza, aceleași instanțe, în vederea rejudecării cererii de revizuire, cu respectarea procedurii de judecată reglementată prin Codul de procedură penală.

În fine, la data de 6 octombrie 2004, petenta a formulat cerere, depusă în dosarul nr. 6825/2004, al secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând recuzarea tuturor judecătorilor acestei secții.

Prin încheierea nr. 3458 din 7 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 10230/2004, al secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea a fost respinsă ca nefondată, reținându-se că petenta nu a invocat motive care să se regăsească în cazurile limitativ și expres prevăzute în art. 27 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

La data de 8 octombrie 2004, în dosarul nr. 8487/2004, petenta a solicitat recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea a fost respinsă prin încheierea nr. 6332 din 12 noiembrie 2004, pronunțată de secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea nr. 5693 din 15 decembrie 2004, în rejudecare după casare, secția comercială a respins, ca nefondată, cererea formulată de aceeași petentă, la data de 13 ianuarie 2004, în dosarul nr. 151/2004, privind recuzarea tuturor judecătorilor secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În fine, prin încheierea nr. 5692 din 15 decembrie 2004, în rejudecare după casare, secția comercială a respins, ca nefondată, cererea petentei D.M., privind recuzarea tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei din urmă încheieri, petenta a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din economia dispozițiilor Părții Speciale, Titlul II, Cap. III, Secțiunile I și II C. proc. pen., rezultă condiționarea admisibilității căilor de atac, de exercitarea acestora potrivit legii procesual-penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar.

În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat de petentă împotriva unei încheieri prin care secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, o cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor secției de contencios administrativ a Înaltei Curți.

Or, potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.

Așadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie prevăzută expres de lege.

În cauză, urmare a abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede excepția atacării acesteia, separat, cu recurs.

Or, recunoașterea unei căi, în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că legea procesual-penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din Constituția României, revizuită și exigențelor privind liberul acces la justiție, generate de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție, a reglementat regula generală privind examinarea legalității și temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în condițiile nr. 361 sau, după caz, art. 3851 C. proc. pen.

Ca atare, accesul la justiție este asigurat și în acest caz, corespunzător regulii generale menționate, stabilită de legea procesual penală.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta D.M.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de petenta D.M. împotriva încheierii nr. 5692 din 15 decembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 8487/2004, ca inadmisibil.

Obligă recurenta-petentă să plătească statului, suma de 2.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.