Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1377/2021 AI generated

Tax authority's appeal against suspension of complaint processing declared null and void for lack of specific motivation

Case Number Decizia nr. 1377/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, thereby leaving in force the appellate court's judgment which had annulled the tax authority's decision to suspend the processing of the taxpayer's complaints. The dispute concerned a company's challenge against a fiscal administrative decision that suspended the resolution of its objections to an assessment order and related accessory obligations (interest, late penalties, and non-declaration penalties) under Article 277(1) of the Fiscal Procedure Code. The decisive legal basis was the requirement for specific motivation in extraordinary appeals; the court found that the tax authority's appeal failed to concretely develop the grounds for illegality as required by Articles 486, 488, and 489 of the Civil Procedure Code, as it merely cited general considerations without linking them to specific violations of substantive law or procedural rules, thus failing to meet the formal requirements for a valid appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ; Tax authority's appeal against suspension of complaint processing declared null and void for lack of specific motivation: The dispute concerned a company's challenge against a fiscal administrative decision that suspended the resolution of its objections to an assessment order and related accessory obligations (interest, late penalties, and non-declaration penalties) under Article 277(1) of the Fiscal Procedure Code. The decisive legal basis was the requirement for specific motivation in extraordinary appeals; the court found that the tax authority's appeal failed to concretely develop the grounds for illegality as required by Articles 486, 488, and 489 of the Civil Procedure Code, as it merely cited general considerations without linking them to specific violations of substantive law or procedural rules, thus failing to meet the formal requirements for a valid appeal.

Keywords

AI generated
tax authority tax procedure fiscal law administrative complaint article of civil procedure grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Procedural basis cited for the decision to declare the appeal null.

art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Substantive ground for declaring the appeal null due to insufficient reasoning not fitting the grounds of cassation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 04 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2018 reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti - Serviciul Soluţionare Contestaţii, a contestat decizia de soluţionare nr. 1362/20.12.2017 - emisă în soluţionarea contestaţiei sale, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării în baza art. 277 alin. (1) Codul de procedură fiscală, a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/3711 din 31.07.2017 şi a considerentelor RIF nr. x/. 31.07.2017, a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 49724/17.08.2017 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalitate de nedeclarare nr. 49724/17.08.2017, solicitând anularea deciziei şi, pe cale de consecinţă, obligarea organelor competente la soluţionarea pe fond a contestaţiilor împotriva actelor administrative sus-menţionate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 115 din 08 iunie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a dispus anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiilor nr. 1362/20.12.2017 şi obligarea pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti -Serviciul Soluţionare Contestaţii la soluţionarea pe fond a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ - fiscale, reprezentate prin Decizia de impunere nr. x/3711/31.07.2017, emisă de AJFP Prahova, Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 49724/17.08.2017 şi Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 49724/17.08.2017.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 115 din data de 08 iunie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin înâmpinarea formulată, intimata A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului întrucât criticile invocate de recurentă nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

5. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reţinute, Înalta Curte apreciază necesar a fi sintetizate circumstanţele cauzei şi cuprinsul hotărârii judecătoreşti atacate şi, în această ordine de idei, instanţa de control judiciar ia act că reclamanta A. S.R.L. a contestat decizia de soluţionare nr. 1362/20.12.2017 - emisă în soluţionarea contestaţiei sale, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării în baza art. 277 alin. (1) Codul de procedură fiscală, a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/3711 din 31.07.2017 şi a considerentelor RIF nr. x/. 31.07.2017, a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 49724/17.08.2017 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalitate de nedeclarare nr. 49724/17.08.2017.

În primul ciclu procesual al cauzei, prin sentinţa recurată a fost admisă acţiunea, a fost anulată decizia de soluţionare a contestaţiei şi s-a dispus ogbligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ - fiscale.

Înalta Curte constată că, deşi la nivel formal, recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., memoriul de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurenta-pârâtă nu circumstanţiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanţe ar fi pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei, limitându-se la a prezenta motivele din actul de control şi considerentele generale cu privire la suspendarea soluţionării contestaţiilor.

Instanţa învestită cu soluţionarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, Înalta Curte constată că recurentul nu a dedus critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova împotriva sentinţei nr. 115 din 08 iunie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 martie 2021.