Auxiliary staff bonus cap under Law 153/2017 and jurisdictional bar on judicial review of legislative discrimination

Şedinţa publică din data de 03 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 05 iunie 2018, sub numărul x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin procuror şef BBBBB., Ministerul Public, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

- recunoaşterea stării de discriminare în care se află reclamanţii, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Ploieşti, care depăşesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

- revocarea Deciziei nr. 93 din data de 27 februarie 2018, emisă de procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi a dispoziţiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizaţie cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procentul legal (în total de 45 %) respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % şi a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizaţia de încadrare, precum şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii, în procent de 5% din indemnizaţia de încadrare;

- uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform Deciziei înaltei Curţi de Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01 ianuarie 2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, în baza Legii nr. 153/2017;

- repararea prejudiciului produs, prin acţiunea pârâţilor, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care li s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti;

- obligarea pârâţilor Ministerul Public, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 01 ianuarie 2018 - viitor;

- actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 388 din 04 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii L., FF., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., pentru lipsa semnăturii;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public şi a respins acţiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins, ca nefondate, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii pentru reclamanta EE. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta D.I.I.C.O.T.;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de ceilalţi reclamanţi, respectiv, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin procuror şef BBBBB. şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs declarate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 388 din 04 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantul AA. şi reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., CCCCC., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ. şi AAAAA..

3.1. Reclamantul AA. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 privind limitarea sporurilor la 30% per angajat, întrucât nu a ţinut cont de Decizia nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi nici de Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1029/21.12.2016.

Apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) lit. a) din Directiva 2000/43/CE din 29 iunie 2000 a Consiliului Uniunii Europene care obligă statele membre să ia măsuri pentru abrogarea oricăror dispoziţii ce contravin principiului egalităţii de tratament.

Recurentul-reclamant învederează şi că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 20 şi art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prin vătămarea egalităţii de tratament şi a introducerii unor criterii discriminatorii de acordare a drepturilor băneşti între persoanele având aceeaşi funcţie, vechime şi calificare, angajate în sistemul public de ordonatori de credite diferiţi, iar instanţa de fond nu a ţinut cont nici de prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 care definesc noţiunea de discriminare.

3.2. Reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., CCCCC., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ. şi AAAAA. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată.

Recurenţii-reclamanţi au arătat, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 privind limitarea sporurilor la 30% per angajat, prin raportare la prevederile art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Capitolul VIII, Secţiunea I, din Anexa V a Legii nr. 153/2017 şi a art. 25 din aceeaşi lege.

Apreciază că a fost încălcat principiul nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi dispoziţiile Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Recurenţii-reclamanţi au învederat şi că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile Deciziei nr. 21/2008, pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, precum şi a prevederilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 838/2009.

În privinţa soluţiei instanţei de fond privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Public, recurenţii-reclamanţi au arătat că este nefondată, în raport de prevederile art. 14 alin. (1) lit. t) din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor, apreciind, totodată, că Decizia nr. 13/2016, pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, se referă la calitatea procesual pasivă a Ministerului Afacerilor Interne, fiind de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât nu poate fi extinsă la situaţia de faţă.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 iulie 2019, intimata-pârâtă Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, apreciind că sentinţa atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 septembrie 2019, intimatul-pârât Ministerul Public a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul AA., ca nefondat, apreciind că în corect prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive.

5. Aspecte procesuale relevante în cauză

5.1. Prin notele de şedinţă înregistrate la dosarul cauzei la data de 09 iulie 2020, intimata-pârâtă Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 773 din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, învederând că admiterea acţiunii ar echivala cu autoritatea de lucru judecat a sentinţei anterior menţionată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanţi sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Deliberând, cu prioritate, asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 773 din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, invocată de intimata-pârâtă Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Înalta Curte constată următoarele:

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părţile, obiectul şi cauza a două sau mai multor dosare, dintre care cel puţin unul dintre acestea să fie soluţionat, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ.. Potrivit art. 431 C. proc. civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Înalta Curte, analizând condiţiile mai sus menţionate, constată că sentinţa civilă nr. 773 din 12 noiembrie 2019 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea formulată de AA. de anulare a Deciziei nr. 57 din data de 07 februarie 2019, emisă de procurorul şef al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de criminalitate Organizată şi Terorism.

Obiectul litigiului dedus judecăţii în prezentul dosar îl reprezintă cererea de anulare a Deciziei nr. 93 din data de 27 februarie 2018, emisă de procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., iar sentinţa civilă care face obiectul recursurilor deduse judecăţii în această cauză, a fost pronunţată la data de 04 februarie 2019, respectiv anterior pronunţării sentinţei civile în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat.

Concluzionând, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 430 şi ale art. 431 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 773 din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, invocată de intimata-pârâtă Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Referitor la fondul recursurilor, Înalta Curte reţine că majoritatea motivelor de casare, circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt comune celor două recursuri promovate, motiv pentru care vor fi analizate împreună.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că soluţia primei instanţe privind anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii L., FF., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., pentru lipsa semnăturii, nu a făcut obiectul cererilor de recurs declarate în cauză.

În consecinţă, având în vedere că nu s-au formulat critici în acest sens, instanţa de control judiciar constată că aspectul dezlegat privind anularea cererii de chemare în judecată formulată de către aceşti reclamanţi a dobândit autoritate de lucru judecat.

În ceea ce priveşte criticile privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public, Înalta Curte reţine că, din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar obiectul acţiunii vizează contestaţia formulată de aceştia împotriva actului administrativ care stabileşte modul de calcul al drepturilor salariale aflate în plată, aceştia solicitând anularea deciziei emise de pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi recalcularea şi plata diferenţelor de salariu.

În consecinţă, întrucât emitentul actului administrativ prin care s-au stabilit drepturile salariale este pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, instituţie ce este şi ordonator de credite ce are competenţa legală de a plăti drepturile salariale, conform art. 21 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 500/2002, iar între reclamanţi şi pârâtul Ministerul Public nu există raporturi juridice directe în ceea ce priveşte salarizarea, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public, respingând acţiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte fondul acţiunii, prin Decizia nr. 93 din data de 27 februarie 2018, emisă de procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism s-a dispus că, începând cu data de 01 ianuarie 2018, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de drepturile salariale prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia anterior menţionată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat acordarea sporurilor la un nivel de 45% din cuantumul salariului de bază, contestând modul de calcul al sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, de care beneficiază începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Potrivit art. 25 alin. (1) din dispoziţiile proprii Legii - cadru nr. 153/2017, "Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz". Aşadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Cu toate acestea, chiar dacă prin legea de salarizare, s-a stabilit acordarea mai multor categorii de sporuri, respectiv 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 25% pentru sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru păstrarea confidenţialităţii, sensul textului legal menţionat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 45%, ci doar o obligaţie a ordonatorului de credite de a nu depăşi respectivul nivel instituit legal. Altfel spus, art. 25 alin. (1) din dispoziţiile proprii Legii - cadru nr. 153/2017 nu reprezintă un temei valid pentru vreun pretins drept al salariatului la acordarea de sporuri în cuantum de 30% din salariul de bază/indemnizaţia de încadrare.

Totodată, pentru situaţia reclamanţilor sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII", dar şi cu prevederile art. 4, art. 5 şi art. 26 din Anexa V, Capitolul VIII (forma în vigoare la data actului litigios).

Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) "Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat."; articolul menţionat arată că "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare"; în sfârşit, art. 26 invocat arată că "Personalul din Ministerul Justiţiei cu atribuţii de coordonare şi control şi cel care efectuează lucrări în legătură cu activitatea penitenciarelor, cu excepţia funcţionarilor publici cu statut special, beneficiază de un spor la salariul de bază, respectiv indemnizaţia de încadrare, de până la 5%."

Astfel fiind, din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite reclamanţilor ca drept ar fi de 45%, cum eronat s-a apreciat de către recurenţi, în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Înalta Curte apreciază că recurenţilor-reclamanţi nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a sporurilor în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare/salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în cazul recurenţilor-reclamanţi sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017, respectiv "În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

În acest context, devin aplicabile dispoziţiile din Capitolul VIII al Anexei V la Legea - cadru nr. 153/2017, revenind ordonatorului de credite să stabilească nivelul sporurilor în discuţie. În plus, în lipsa unei reglementări detaliate cu privire la modul de acordare a sporurilor în discuţie şi câtă vreme nu se acordă în acest sens o sumă derizorie, intră în marja de apreciere a ordonatorului de credite determinarea nivelului concret al acelor sporuri, aspectul acesta privind oportunitatea alegerii de către ordonatorul de credite a respectivului nivel dintre mai multe posibile.

Or, oportunitatea se află în strânsă dependenţă cu puterea discreţionară a administraţiei publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluţii posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunităţii, se va regăsi în scopul legii, revenind instanţei de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât şi respectarea în conduita autorităţii emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească. Dintr-o asemenea perspectivă, oportunitatea apare ca fiind un subsistem al condiţiilor de legalitate lato sensu, încetând acolo unde administraţia publică a acţionat abuziv, contrar interesului public, aşa cum rezultă acesta din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat. În plus, legiuitorul însuşi defineşte la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/204 excesul de putere ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

În cauza de faţă însă, nu reiese că partea pârâtă şi-ar fi exercitat cu exces de putere marja de apreciere în stabilirea cuantumului sporurilor litigioase, câtă vreme, ca efect al aplicării Legii nr. 153/2017, nu rezultă că reclamanţii ar fi înregistrat vreo scădere a drepturilor salariale din precedent (salariul de bază + sporuri) sau vreo pierdere de drepturi salariale avute anterior, ci angajatorul arată că per ansamblu acestea au crescut.

În plus, în cauza de faţă, fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică, în principiu şi în principal, un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră însă în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale în cond. art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituţie prevede că "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", ceea ce implică o acţiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaşte judecătorului dreptul de a legifera.

Şi critica referitoare la existenţa unei stări de discriminare se încadrează în aceeaşi categorie. Astfel, se are în vedere faptul că interzicerea discriminării este un principiu de nivel constituţional, iar în acest caz discriminarea reclamată izvorăşte din lege. Prin urmare, o astfel de critică constituie de fapt o critică de neconstituţionalitate a textului de lege, care intră în atribuţiile instanţei de control constituţional.

Se impune a reaminti şi Decizia nr. 1325/2008 a Curţii Constituţionale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, a reţinut că dispoziţiile acelui act normativ "sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reţinut Curtea Constituţională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective".

Prin acţiunea de faţă tocmai o astfel de finalitate este urmărită de partea reclamantă, respectiv înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare şi nedeclarat ca fiind neconstituţional, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de aplicarea unei norme dintr-un act normativ ce nu mai este în vigoare sau crearea unei norme pe cale jurisprudenţială. Or, în contextul a ceea ce s-a arătat deja în precedent, lipseşte temeiul legal care să atribuie instanţei competenţa de a proceda de o asemenea manieră.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanţii AA. şi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., CCCCC., L., FF., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA. împotriva sentinţei civile nr. 388 din 04 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanţii AA. şi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., CCCCC., L., FF., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA. împotriva sentinţei civile nr. 388 din 04 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 martie 2021.