Reimbursement of shared electoral campaign expenses and sufficiency of invoice formalities under Law 334/2006

Şedinţa publică din data de 3 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 09 mai 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă ("B."), a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 76/16.03.2017 de nerambursare a cheltuielilor electorale;

- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 27.450 RON, reprezentând cheltuieli electorale realizate de reclamant cu ocazia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea modificatoare înregistrată la data de 1 noiembrie 2017, reclamantul a completat acţiunea cu un petit vizând anularea Deciziei nr. 6276/29.05.2017, prin care pârâta a soluţionat plângerea prealabilă.

2. Hotărârea instanţei de fond

2.1. Prin încheierea de şedinţă din 13 decembrie 2017, instanţa de fond a constatat că reclamantul a depus cererea modificatoare a acţiunii peste termenul prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., fiind decăzut din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată.

Prin aceeaşi încheiere, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1023 din 07 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă;

(ii) a anulat parţial Decizia nr. 76/16.03.2017 emisă de Autoritatea Electorală Permanentă, în ceea ce priveşte respingerea cererii reclamantului de rambursare a unor cheltuieli electorale în sumă de 9.400 RON;

(iii) a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să admită cererea de rambursare formulată de reclamant referitoare la cheltuieli electorale în sumă de 9.400 RON.

(iv) a menţinut decizia contestată în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii reclamantului de rambursare a unor cheltuieli electorale în sumă de 18.050 RON;

(v) a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 1023 din 07 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, anularea în tot a deciziei de nerambursare a cheltuielilor electorale şi obligarea intimatei la restituirea sumei de 18.050 RON.

În motivarea recursului, reclamantul susţine că sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 36 alin. (7) şi art. 48 alin. (11) din Legea nr. 334/2006.

Astfel, instanţa fondului a reţinut în mod greşit că reclamantul nu a făcut dovada realităţii şi legalităţii cheltuielilor electorale, deşi, conform art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006, îi revenea această obligaţie. Arată recurentul-reclamant că acest text de lege face trimitere la "neconcordanţe" sau "erori" sesizate de pârâtă în etapa controlului, or în cauză pârâta B. nu a sesizat reclamantului existenţa acestor neconcordanţe/erori. Potrivit art. 47 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, intimata-pârâtă trebuia să recurgă la tehnicile de verificare a cheltuielilor pentru distribuirea materialelor electorale de către Compania Naţională Poşta Română S.A., respectiv comparaţia şi interviul, ceea ce în cauză pârâta nu a făcut.

Susţine recurentul-reclamant că, potrivit art. 48 alin. (11) din Legea nr. 334/2006 şi art. 60 alin. (1) din Normele de aplicare ale acestui act normativ, legiuitorul a reglementat trei situaţii în care rambursarea cheltuielilor poate fi refuzată, iar intimata-pârâtă nu a refuzat rambursarea cheltuielilor pentru niciunul din aceste considerente. Instanţa de fond a înlăturat acest argument motivând că există alte reglementări care se referă la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile electorale pentru a fi rambursate, fără a arăta care sunt aceste reglementări. Consideră recurentul că rambursarea sumelor aferente cheltuielilor electorale reprezintă regula, iar nerambursarea reprezintă o situaţie de excepţie, de strictă interpretare şi aplicare.

Mai arată recurentul că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 36 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 334/2006, cât timp, deşi materialele electorale fac trimitere şi la un alt candidat, din cuprinsul documentelor justificative rezultă fără îndoială că materialele de propagandă plătite se referă la reclamant, identificându-l în mod clar şi indicând că acesta participă la alegerile pentru Camera Deputaţilor. Interpretarea instanţei de fond este contrară textului de lege, care califică drept material de propagandă electorală orice material în care se face referire directă la un candidat.

Consideră recurentul-reclamant că este nelegală şi soluţia pronunţată asupra cererii accesorii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată parţiale, ca o consecinţă a soluţiei de admitere în parte a acţiunii.

3.2. Pârâta Autoritatea Electorală Permanentă a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1023 din 07 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi împotriva soluţiei de respingere a excepţiei prematurităţii acţiunii, dispusă prin încheierea din 13 decembrie 2017, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, admiterea excepţiei prematurităţii acţiunii şi rejudecarea fondului cauzei, cu consecinţa respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.

În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii, respinsă prin încheierea din 13 decembrie 2017, recurenta-pârâtă susţine că au fost încălcate prevederile art. 193 C. proc. civ., raportat la art. 7, art. 8 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamantul a formulat acţiunea în anularea deciziei de rambursare a cheltuielilor electorale la data de 09.05.2017, în aceeaşi zi în care a depus plângerea prealabilă. Nu poate fi primită interpretarea primei instanţe, în sensul că depunerea plângerii prealabile concomitent cu acţiunea acoperă finalitatea procedurii, întrucât, în acest caz, depunerea contestaţiei administrative devine o simplă formalitate, lipsită de conţinut.

În atare condiţii, consideră recurenta că, în lipsa plângerii prealabile, persoana vătămată nu face dovada existenţei dreptului de a sesiza instanţa de contencios administrativ, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind o condiţie de admisibilitate a cererii.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă critică soluţia de obligare la emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă cererea de rambursare a cheltuielilor electorale în sumă de 9400 RON, apreciind că au fost încălcate prevederile art. 36 alin. (4), art. 37, art. 38 alin. (2), art. 48 alin. (12) din Legea nr. 334/2006 şi art. 59 alin. (1), alin. (6) şi alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 336/2004.

Referitor la cheltuiala în sumă de 1000 de RON, privind un banner electoral online şi 7 articole, arată recurenta că, potrivit contractului de prestare servicii publicitate încheiat de reclamant cu ziarul Monitorul de Neamţ şi Roman, s-a stabilit plata sumei de 1000 de RON pentru un banner online. Ulterior, prin Actul adiţional nr. x şi Procesul-verbal nr. x/08.12.2016, s-a arătat că materialul de propagandă electorală reprezintă un bonus, aspect recunoscut şi prin Nota explicativă din data de 17.02.2017, precum şi prin prezenta acţiune.

Susţine autoritatea recurentă că materialul de propagandă electorală a fost publicat şi în presa scrisă, iar factura fiscală emisă de Monitorul de Neamţ şi Roman a fost prezentată ca document justificativ pentru o cheltuială de tip online, astfel încât menţiunile din factură nu corespund cu cele din contractul de publicitate, aspecte pe care instanţa de fond le-a apreciat în mod greşit, fiind astfel greşit aplicate prevederile art. 36 alin. (4) şi art. 38 alin. (2) din Legea nr. 334/2006.

Referitor la cheltuiala în sumă de 8400 RON, solicitată la rambursare conform facturii emisă de Compania Naţională Poşta Română, susţine recurenta-pârâtă că din conţinutul contractului încheiat de reclamant cu prestatorul serviciului nu rezultă tipul de cheltuială electorală sau materialul de propagandă electorală care a fost contractat.

De asemenea, arată recurenta, factura este completată necorespunzător, adresa beneficiarului fiind incompletă, iar calculul matematic este eronat, fiind incidente prevederile art. 481 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, potrivit cărora prin documente justificative se înţelege facturi emise în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, coroborate cu dispoziţiile art. 319 alin. (20) Codul fiscal, care stabileşte elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă factura.

Potrivit art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006, eventualele neconcordanţe/erori din documentele justificative pot fi corectate de competitorul electoral până la finalizarea controlului B., însă informaţiile din Nota explicativă dată de reclamant nu au clarificat neconcordanţele sesizate.

În acest context, consideră recurenta-pârâtă B. că instanţa de fond a considerat greşit că factura emisă de Compania Naţională Poşta Română îndeplineşte condiţiile necesare pentru rambursarea cheltuielii, conţinând suficiente elemente de identificare a reclamantului, precum şi numărul şi greutatea trimiterilor. Factura prezentată nu precizează tipul de materiale de propagandă electorală ori tipul de cheltuială electorală, astfel cum prevăd art. 36 alin. (4) şi art. 38 alin. (2) din Legea nr. 334/2006. De asemenea, nu este menţionat nici preţul unitar, element obligatoriu al facturii, conform art. 319 alin. (20) lit. i) Codul fiscal. Instanţa de fond şi-a întemeiat analiza pe informaţiile furnizate de Oficiul Judeţean de Poştă Neamţ, care, în opinia recurentei, nu pot fi avute în vedere în condiţiile în care se tinde la dovedirea unei alte situaţii de fapt şi de drept decât cea care rezultă din cuprinsul contractului nr. x NT.33/14.11.2016 şi a facturii nr. x/05.12.2016.

Mai susţine recurenta că instanţa de fond a reţinut, cu privire la conţinutul trimiterilor poştale, că acestea reprezintă scrisori către alegători şi afişe electorale, apreciind că se încadrează în prevederile art. 38 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 334/2006, deşi acest text de lege se referă la broşuri, pliante şi alte materiale de propagandă electorală tipărite, care pot fi în cuantum de 50% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală. În realitate, cheltuiala cu afişe electorale este reglementată de art. 38 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 334/2006 şi este în cuantum de 20% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală. Totodată, în cuprinsul art. 59 alin. (6) lit. b) şi alin. (7) lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 336/2004, se prevede obligaţia prezentării facturilor care vor conţine menţiuni privind tipul de serviciu furnizat, atât pentru producţia şi difuzarea afişelor electorale, cât şi a broşurilor, pliantelor şi altor materiale de propagandă electorală tipărite.

Recurenta-pârâtă critică şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, atât timp cât acţiunea este neîntemeiată, reclamantul nefiind îndreptăţit la rambursarea cheltuielii electorale în sumă de 9400 RON.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată faţă de recursul declarat de reclamant, recurenta-pârâtă Autoritatea Electorală Permanentă a invocat excepţia netimbrării recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă consideră legală soluţia instanţei de fond, prin care a reţinut că sumele de 14.200 RON rezultată din factura nr. x/09.12.2016, 1000 de RON rezultată din factura nr. x/22.11.2016, 2400 RON rezultată din factura nr. x/25.11.2016 şi 450 RON rezultată din contractul nr. x/07.12.2016 nu pot fi rambursate întrucât materialul de propagandă electorală face referire la campania electorală a doi candidaţi independenţi. Nefiind identificată realitatea şi legalitatea cheltuielii electorale, sunt încălcate prevederile art. 36 alin. (7), art. 48 alin. (13) şi art. 481 din Legea nr. 334/2006 şi art. 2 pct. 33 din Legea nr. 500/2002.

Arată recurenta că prevederile Legii nr. 334/2006 şi H.G. nr. 10/2016 nu reglementează posibilitatea realizării unei campanii electorale comune pentru mai mulţi candidaţi independenţi, iar reclamantul nu a indicat un alt temei legal care să-i permită desfăşurarea unei campanii comune.

În mod eronat a susţinut reclamantul că art. 48 alin. (11) din Legea nr. 334/2006 reglementează toate situaţiile în care se resping la rambursare cheltuieli electorale, întrucât acest text prevede doar anumite situaţii particulare, existând şi alte reglementări specifice care se referă la condiţii ce trebuie îndeplinite pentru rambursare. Totodată, art. 37 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 334/2006 prevede cerinţa ca materialul de propagandă electorală să se refere în mod direct la un candidat, clar identificat, situaţie neregăsită în speţă.

Cât priveşte răspunsul pe care autoritatea pârâtă l-a dat cu privire la plângerea prealabilă formulată de reclamant, aceasta nu reprezintă o decizie, cum eronat a prezentat-o recurentul, ci un răspuns, prin care B. şi-a îndeplinit obligaţia de a-şi exprima poziţia faţă de susţinerile petentului. Plângerea prealabilă a fost soluţionată cu respectarea termenului de 30 de zile, iar reclamantul nu a prezentat vreun motiv de fapt sau de drept în susţinerea nelegalităţii acestui răspuns.

Cât priveşte criticile reclamantului referitoare la cheltuielile de judecată acordate parţial, pârâta susţine că acestea au fost acordate conform art. 453 C. proc. civ., în limita pretenţiilor admise, însă, în opinia sa, aceste cheltuieli nu ar fi trebuit acordate deloc, întrucât acţiunea reclamantului nu este întemeiată.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Înalta Curte, analizând recursul declarat de reclamantul A. în raport de motivul de casare invocat, urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:

Recursul declarat de reclamant priveşte refuzul pârâtei Autoritatea Electorală Permanentă, exprimat prin Decizia nr. 76/16.03.2017, de rambursare a cheltuielilor electorale în sumă de 18.050 RON, refuz pe care instanţa de fond l-a apreciat a fi legal în raport de prevederile art. 48 alin. (11) şi (13) şi art. 48 indice 1 din Legea nr. 334/2006 şi de documentele justificative depuse de reclamant. Atât autoritatea pârâtă, cât şi instanţa de fond, au considerat că sumele de 14.200 RON din factura nr. x/09.12.2016, 1.000 RON din factura nr. x/22.11.2016 şi 2400 RON din factura nr. x/25.11.2016 nu pot fi rambursate, întrucât materialul de propagandă face referire la campania electorală a doi candidaţi independenţi (C. şi A.), astfel că nu se poate identifica realitatea şi legalitatea cheltuielilor electorale, respectiv facturarea corespunzătoare a serviciului prestat pentru fiecare competitor electoral. În ceea ce priveşte suma de 450 RON din contractul nr. x/07.12.2016, aceasta a fost, de asemenea, considerată nerambursabilă, întrucât nu se poate identifica realitatea şi legalitatea cheltuielii electorale, cheltuiala fiind realizată în comun cu alt candidat independent.

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile reclamantului, prima instanţă aplicând în mod greşit prevederile legale incidente referitoare la caracterul rambursabil al cheltuielilor electorale.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 36 alin. (7) din Legea nr. 334/2006 şi art. 39 din normele metodologice de aplicare a acestei legi, este considerat material de propagandă electorală orice material scris, audio sau video, care îndeplineşte următoarele condiţii: a) se referă în mod direct la un candidat sau partid politic care participă la alegeri sau referendum, clar identificat; b) este utilizat în perioada campaniei electorale, stabilită potrivit legilor privitoare la organizarea alegerilor; c) are obiectiv electoral şi se adresează publicului larg; d) depăşeşte limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului.

Totodată, potrivit art. 48 alin. (11) din Legea nr. 334/200:

"Nu se rambursează: a) sumele de bani care depăşesc plafoanele stabilite conform art. 37; b) sumele de bani care provin din alte surse de finanţare decât cele prevăzute de prezenta lege; c) sumele de bani utilizate în campania electorală cu încălcarea prevederilor art. 38 alin. (2).", iar conform alin. (13) din acelaşi act normativ:

"Eventualele neconcordanţe şi/sau erori din documentele justificative pot fi corectate de competitorul electoral până la finalizarea controlului Autorităţii Electorale Permanente. În cazul în care erorile nu sunt corectate din proprie iniţiativă sau la cererea autorităţii de control, suma conţinută în documentul justificativ respectiv nu va mai fi validată şi rambursată de Autoritatea Electorală Permanentă. […]".

Aceste dispoziţii se corelează cu cele ale art. 481 din Legea nr. 334/2006, care stabilesc că:

"(1) Prin documentele justificative prevăzute la art. 48 alin. (1) - (5), (7) şi (9) se înţelege facturi emise în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale sau a statului în care acestea au fost emise ori alte documente contabile pe baza cărora se înregistrează obligaţia de plată, precum şi documente privind efectuarea plăţilor.

(2) În situaţia în care din documentele justificative prevăzute de alin. (1), depuse de către mandatarii financiari, nu rezultă în mod clar legalitatea şi realitatea cheltuielilor, Autoritatea Electorală Permanentă poate solicita declaraţii, clarificări sau documente justificative suplimentare."

Înalta Curte reţine, în prim rând, că în speţă nu a fost relevată, de către pârâta B., niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 48 alin. (11) din Legea nr. 334/2006, în care legea prevede cheltuielile nesupuse rambursării.

Cu toate acestea, nu pot fi reţinute argumentele recurentului-reclamant în sensul că doar acest text de lege trebuie avut în vedere la stabilirea caracterului nerambursabil al cheltuielilor, câtă vreme art. 48 alin. (12) din Legea nr. 334/2006 dispune că Autoritatea Electorală Permanentă validează şi rambursează, în limita plafoanelor stabilite la art. 37 şi art. 38 alin. (2), sumele aferente cheltuielilor efectuate în circumscripţiile electorale, precum şi cele efectuate la nivel central, pentru care s-a constatat că respectă destinaţiile prevăzute de art. 38 alin. (2) şi nu sunt finanţate din alte surse decât cele prevăzute de lege. Totodată, art. 481 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 prevede că din documentele justificative trebuie să rezulte legalitatea şi realitatea cheltuielilor.

Aşadar, textul art. 48 alin. (11) din Legea nr. 334/2006 nu reprezintă singurul temei al refuzului de rambursare a cheltuielilor efectuate în campania electorală. Rambursarea se realizează pe bază de documente justificative, ceea ce implică refuzul legal al autorităţii competente de a proceda la o astfel de rambursare în cazul nedepunerii documentelor justificative în sensul legii. La aceeaşi concluzie se ajunge şi atunci când, deşi se prezintă documente, totuşi din conţinutul lor nu rezultă în mod clar legalitatea şi realitatea cheltuielilor pretins a fi fost efectuate, existând erori şi/sau neconcordanţe.

În speţă, însă, Înalta Curte constată că cheltuielile electorale în sumă de 14.200 RON, 2400 RON şi 1000 de RON îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi admise la rambursare. Astfel, deşi materialele de propagandă fac referire la doi candidaţi independenţi, este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 36 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 334/2006 şi art. 39 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice, în sensul că materialele se referă în mod direct la candidatul A., neexistând vreo dificultate în identificarea acestuia.

De altfel, Legea nr. 334/2006 nu conţine dispoziţii care să interzică acţiuni comune ale unor candidaţi independenţi şi nu impune condiţia ca materialul de propagandă să se refere la un singur candidat. Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, nu este necesar să existe un text de lege care să permită în mod expres desfăşurarea unei campanii electorale comune, fiind suficient ca o astfel de interdicţie să nu fie stipulată în vreun act normativ.

Într-adevăr, în ceea ce priveşte cheltuielile electorale, în cazul a doi candidaţi care au desfăşurat o campanie comună, acestea nu pot fi rambursate fiecărui candidat decât în limitele în care a contribuit la plata lor. Or, în cauză, singurul candidat care a depus documentele justificative pentru cheltuielile amintite a fost reclamantul A., pârâta nesusţinând şi nefăcând dovada că aceste cheltuieli au fost solicitate la rambursare, total sau parţial, şi de către candidatul C..

Totodată, din Notele explicative transmisă de reclamant la solicitările de clarificări ale pârâtei, rezultă că furnizorii D. S.R.L. şi E. S.R.L. au întocmit două seturi de materiale, fiecare dintre acestea având în prim plan pe unul dintre cei doi candidaţi, fiecare dintre aceştia efectuând plata setului de materiale care-l aveau în prim plan. Aşadar, reclamantul a plătit, separat de candidatul C., propriile materiale, respectiv pe cele în care figura în prim plan, fără a achita costul celor în care figura în plan secund.

În concluzie, documentele justificative sunt emise pe numele reclamantului, iar materialul de propagandă îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 36 alin. (7) din Legea nr. 336/2004, astfel încât Înalta Curte constată că realitatea şi legalitatea cheltuielilor electorale a fost dovedită, refuzul pârâtei de rambursare a sumelor de 14.200 RON, 2400 RON şi 1000 RON fiind nejustificat.

În ceea ce priveşte suma de 450 RON din contractul nr. x/07.12.2016, aceasta a fost, de asemenea, considerată nerambursabilă, întrucât nu se poate identifica realitatea şi legalitatea cheltuielii electorale, cheltuiala fiind realizată în comun cu alt candidat independent. Înalta Curte constată că această cheltuială priveşte închirierea unui sediu de campanie şi se încadrează în prevederile art. 38 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 334/2006 care menţionează "cheltuieli pentru închirierea de spaţii şi echipamente".

Recurenta-pârâtă a susţinut, în faţa instanţei de fond, argumentul campaniei comune a celor doi candidaţi independenţi, care va fi respins, pentru aceleaşi argumente anterior prezentate, precum şi faptul că reclamantul nu a închiriat şi echipamentele aferente sediului, acestea fiind închiriate de celălalt candidat. Această susţinere nu este relevantă pentru stabilirea caracterului rambursabil al contravalorii chiriei, neexistând vreo obligaţie în sarcina candidatului de a închiria şi echipamentele deodată cu sediul de campanie, cu atât mai mult cu cât costul de închiriere a echipamentelor a fost suportat de celălalt candidat, nefiind solicitat la rambursare de reclamant.

Pentru aceste considerente, constatând că instanţa de fond a făcut o greşita aplicare a normelor de drept material în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va anula în tot Decizia nr. 76/16.03.2017, obligând pârâta Autoritatea Electorală Permanentă să emită o nouă decizie prin care să admită cererea de rambursare formulată de reclamant, referitoare la cheltuieli electorale în sumă de 27.450 RON.

Cât priveşte criticile formulate de reclamant cu privire la cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată că aceste cheltuieli au fost acordate parţial de instanţa de fond, în limita admiterii cererii de chemare în judecată. Or, admiterea în tot a pretenţiilor reclamantului conduce şi la admiterea cererii accesorii şi la stabilirea cheltuielilor de judecată în cuantum integral.

Pe cale de consecinţă, constatând a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâta Autoritatea Electorală Permanentă să plătească reclamantului A. suma de 4.998,50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată pentru fond şi recurs şi anume: 350 RON taxă judiciară achitată în fond, 100 RON taxă judiciară achitată în recurs şi 4.548,50 RON onorariu avocaţial achitat în fond .

II.2. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, analizat în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, reţinând următoarele:

Cu privire la excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, soluţionată prin încheierea din 13 decembrie 2017, se constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect că aceasta este neîntemeiată, reţinând că, deşi plângerea prealabilă a fost formulată la data de 9 mai 2017, în aceeaşi zi cu înregistrarea acţiunii pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, prematuritatea acţiunii se analizează în funcţie de momentul la care se soluţionează această excepţie.

Înalta Curte constată că, la termenul din 13 decembrie 2017, când excepţia a fost pusă în discuţia părţilor, procedura prealabilă fusese parcursă de reclamant şi finalizată prin emiterea unui răspuns de către autoritatea pârâtă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin care s-a menţinut decizia contestată. Nu se poate reţine argumentul recurentei referitor la lipsa de finalitate a procedurii prealabile, cât timp autoritatea a avut posibilitatea exercitării efective a dreptului de reexaminare a actului administrativ, respectiv de revocare sau modificare a acestuia, conform art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004. În acest context, admiterea excepţiei prematurităţii acţiunii ar fi o măsură disproporţionată în raport cu scopul pentru care procedura plângerii prealabile a fost instituită.

În ceea ce priveşte fondul recursului, pârâta B. a contestat legalitatea sentinţei de fond din perspectiva caracterului nerambursabil al cheltuielilor electorale în sumă de 9400 RON.

Prin Decizia nr. 76/16.03.2017, recurenta a respins la rambursare suma de 1.000 RON din factura nr. x/08.12.2016, emisă de Grupul de Presă F. S.R.L., întrucât materialul de propagandă reprezintă bonus, fiind publicat şi în presa scrisă, iar suma de 8400 RON din factura nr. x/05.12.2017, emisă de Compania Naţională Poşta Română a fost respinsă întrucât documentul a fost completat necorespunzător, respectiv cuprinde un calcul matematic eronat şi nu se identifică tipul de cheltuială electorală. În recurs, pârâta a reluat aceste argumente de nelegalitate, referitoare la documentele justificative prezentate de reclamant, susţinând că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 36 alin. (4), art. 37, art. 38 alin. (2), art. 48 alin. (12) din Legea nr. 334/2006 şi art. 59 alin. (1), alin. (6) şi alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 336/2004.

Cât priveşte suma de 1000 de RON, aferentă facturii nr. x/08.12.2016, emisă de Grupul de Presă F. S.R.L., recurenta-pârâtă a susţinut neconcordanţa dintre conţinutul facturii şi cel al Contractului de prestări servicii nr. x/24.11.2016, al Actului adiţional nr. x şi al Procesului-verbal nr. x/08.12.2016. În esenţă, recurenta apreciază că factura a fost emisă pentru un serviciu online (banner), care reprezintă în realitate un bonus, iar materialul de propagandă electorală a fost publicat în presa scrisă, deşi factura a fost emisă pentru un serviciu online, critici pe care Înalta Curte le consideră nefondate.

Astfel, din cuprinsul contractului de prestări servicii, actului adiţional şi procesului-verbal sus-indicate, rezultă că serviciul contractat de reclamant cu prestatorul Grupul de Presă F. S.R.L. este acela de publicare a unui banner online, iar publicarea celor şapte articole a reprezentat un bonus. Potrivit Actului adiţional nr. x/08.12.2016 la Contractul de prestări servicii nr. x/24.11.2016:

"Cele 7 articole publicate pe site-ul www.x.ro sunt un bonus, articolele respective fiind publicate şi în presa scrisă", iar din Procesul-verbal nr. x/08.12.2016 rezultă că s-a procedat la predarea către candidatul A. a unui banner electoral online + 7 articole bonus.

Ca urmare, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, factura nr. x/08.12.2016 a fost emisă pentru serviciul de publicare a banner-ului online, articolele bonus (publicate atât online, cât şi în presa scrisă) nefiind tarifate de prestatorul de servicii.

Totodată, Înalta Curte reţine că factura nr. x/08.12.2016 a fost stornată prin factura nr. NT GF nr. 19979/17.02.2017, concomitent cu emiterea facturii nr. x/17.02.2017, care stipulează clar că suma de 1000 de RON a fost achitată pentru plata bannerului electoral online în Monitorul de Neamţ şi Roman pe site-ul www.x.ro, cu menţiunea celor 7 articole bonus (documente depuse la B. conform opisului de la dosar fond).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu există dubii cu privire la serviciul contractat şi achitat de reclamant, documentele justificative probând că acesta a achitat o sumă de 1000 de RON, care reprezintă cheltuială electorală, supusă rambursării, conform art. 36-38 din Legea nr. 336/2004.

Referitor la suma de 8400 RON din factura nr. x/05.12.2017, emisă de Compania Naţională Poşta Română, se constată că, în anexa la Decizia de nerambursare nr. x/16.03.2017, recurenta-pârâtă B. a susţinut că documentul este necompletat corespunzător, calculul matematic fiind eronat şi nefiind identificat tipul de cheltuială electorală. Totodată, în faţa instanţei de fond s-a invocat caracterul incomplet al adresei beneficiarului şi lipsa menţiunii preţului unitar din cuprinsul facturii.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă analiză a documentelor justificative depuse de reclamant ca anexă la cererea de rambursare, în raport de prevederile legale incidente, criticile pârâtei fiind nefondate.

În privinţa caracterului incomplet al adresei beneficiarului, lipsa acestui element de identificare nu este suficientă pentru a concluziona asupra încălcării dispoziţiilor art. 319 alin. (20) din Codul fiscal, atât timp cât restul menţiunilor permit identificarea reclamantului, fără a exista un risc de confuzie, neexistând vreun dubiu asupra persoanei care a contractat şi achitat serviciul. Înalta Curte constată că singura omisiune în privinţa adresei reclamantului este cea a judeţului Neamţ, însă, fiind indicată localitatea de domiciliul - Piatra Neamţ, este nerezonabil a susţine că această omisiune face imposibilă identificarea beneficiarului, judeţul în care se află localitatea Piatra Neamţ reprezentând un aspect de notorietate sau, cel puţin, uşor verificabil.

Aşadar, lipsa menţionării judeţului de domiciliu reprezintă o omisiune care nu afectează conţinutul şi legalitatea datelor din factură. De altfel, recurenta-pârâtă nu a reţinut, prin actul administrativ contestat în cauză sau prin răspunsul la plângerea prealabilă, că această omisiune ar fi determinat dificultăţi în identificarea cu certitudine a beneficiarului cheltuielii solicitate la rambursare, argumentele acesteia bazându-se pe o interpretare strict formală, excesivă, a textului de lege.

Referitor la criticile vizând lipsa menţiunii preţului unitar şi a neidentificării cheltuielii electorale, Înalta Curte reţine că scopul trimiterii de către legiuitor, conform art. 481 alin. (1) din Legea nr. 336/2004 raportat la art. 319 din Codul fiscal, la menţiunile ce trebuie să se regăsească obligatoriu în factură, îl reprezintă verificarea realităţii şi legalităţii achiziţiilor realizate în timpul campaniei electorale. Acest scop nu este împiedicat, în prezenta cauză, prin lipsa menţiunii preţului unitar ori prin neidentificarea exactă a cheltuielii electorale în cuprinsul facturii nr. x/05.12.2016, existând suficiente elemente în clauzele Contractului nr. x NT.33/14.11.2016, a borderourilor de trimitere, a centralizatorului depus de Poşta Română care să confirme că serviciul prestat de Poşta Română priveşte trimiteri realizate prin serviciul G. în beneficiul candidatului independent la funcţia de deputat A., iar conţinutul acestor trimiteri este reprezentat de un afiş electoral, cheltuială rambursabilă conform Legii nr. 334/2006.

Recurenta-pârâtă a contestat precizările pe care Oficiul Judeţean de Poştă Neamţ le-a prezentat instanţei de fond prin adresa nr. x/22.01.2018, considerând că acestea sunt în contradicţie cu situaţia care rezultă din cuprinsul Contractului nr. x NT.33/14.11.2016 şi a facturii nr. x/05.12.2016. Or, contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că adresa oficiului judeţean de poştă nu face decât să confirme situaţia care rezultă din cuprinsul actelor anterior indicate, respectiv că serviciul contractat şi achitat de candidatul A. este aferent campaniei electorale pe care a desfăşurat-o în scopul alegerii sale în Camera Deputaţilor, înscriindu-se, aşadar, în rândul cheltuielilor electorale rambursabile.

Cât priveşte argumentul incorectitudinii calculului matematic, recurenta-pârâtă nu a arătat în anexa la decizia de nerambursare în ce constă eroarea de calcul, ca de altfel nici în cuprinsul întâmpinării depuse în fond ori a cererii de recurs. Înalta Curte reţine că instanţa de fond a analizat detaliat această chestiune, prin raportare la tariful contractual (20 RON/kg), la numărul trimiterilor (conform borderourilor) şi la greutatea trimiterilor (420 kg), concluzionând că suma de 8400 RON, înscrisă în factură, este corect calculată de prestatorul serviciului, concluzie care este apreciată a fi legală şi va fi menţinută de instanţa de recurs.

Recurenta-pârâtă a mai invocat şi greşita încadrare a acestei cheltuieli, de către instanţa de fond, în prevederile art. 38 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 334/2006, deşi, în opinia sa, trebuia încadrată în dispoziţiile art. 38 alin. (2) lit. d), care prevede un procent mai scăzut din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală. Cu toate acestea, recurenta-pârâtă nu a explicat care este consecinţa concretă a pretinsei încadrări eronate a cheltuielii într-o altă categorie, limitându-se la indicarea procentului diferit de angajare a cheltuielilor reglementate la lit. d) şi e) ale art. 38, fără a arăta dacă acest procent diferit are relevanţă în prezenta cauză. Chestiunea disputată în speţă o reprezintă conţinutul pretins necorespunzător al documentelor justificative prezentate de reclamant, acesta fiind motivul respingerii rambursării, iar nu depăşirea procentului din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală, astfel încât criticile recurentei-pârâte sunt străine cauzei.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1023 din 07 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată, şi rejudecând:

Anulează în tot Decizia nr. 76/16.03.2017, emisă de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă.

Obligă pârâta Autoritatea Electorală Permanentă să emită o nouă decizie prin care să admită cererea de rambursare formulată de reclamant referitoare la cheltuieli electorale în sumă de 27.450 RON.

Obligă pârâta Autoritatea Electorală Permanentă să plătească reclamantului A. suma de 4998,50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată pentru fond şi recurs.

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2021.