Court clerk awarded salary recalculated at sectoral reference value; employer's appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 3 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 29 noiembrie 2017, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti, a solicitat:

- obligarea pârâtei să emită decizia de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015;

- obligarea pârâtei la repararea prejudiciului reprezentat de diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut prin aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi decizii de salarizare, a diferenţei dintre venitul pe care reclamanta l-ar fi obţinut prin aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 şi venitul efectiv plătit, sumă actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 172 din 14 septembrie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal la data de 29 noiembrie 2017.

1.4. Prin cererea modificatoare înregistrată la data de 14 februarie 2018, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Tribunalului Bucureşti şi a formulat un capăt de cerere suplimentare, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 108 din 03.02.2017, emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1483 din 28 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins contestaţia reclamantei formulată împotriva Deciziei nr. 108/03.02.2017 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, ca lipsită de interes;

(ii) a admis, în rest, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti;

(iii) a obligat pârâta Curtea de Apel Bucureşti să emită decizie prin care să stabilească salariile reclamantei prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 405 RON majorat cu 10%, începând cu 01.12.2015 şi până la încetarea funcţiei de grefier deţinută de reclamantă în cadrul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti;

(iv) a obligat pârâţii Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti la plata către reclamantă a diferenţelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanta în perioada 09.04.2015 - până la încetarea funcţiei de grefier deţinută de reclamantă în cadrul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, dacă salariile i-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10%, şi drepturile salariale efectiv plătite reclamantei în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1483 din 28 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Tribunalul Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, în sensul respingerii pretenţiilor formulate de reclamantă în contradictoriu cu Tribunal Bucureşti, ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că atribuţiile sale sunt limitate la achitarea drepturilor salariale ale personalului angajat, drepturi stabilite prin acte administrative emise de Curtea de Apel Bucureşti. Obligaţia instituită în sarcina Tribunalului Bucureşti este subsecventă faţă de cea stabilită în sarcina Curţii de Apel Bucureşti, depinzând de deschiderea creditelor bugetare de ordonatorul superior de credite, ceea ce poate determina imposibilitatea Tribunalului Bucureşti de a pune în executare hotărârea judecătorească.

Arată recurentul-pârât că, prin Decizia nr. 34/09.01.2018, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit drepturile salariale cuvenite personalului auxiliar şi de specialitate conex din cadrul acestei instanţe şi al instanţelor arondate, în sensul celor solicitate de reclamantă prin acţiune. Totodată, în această decizie se precizează că plata drepturilor se va efectua după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Curţii de Apel Bucureşti, cu respectarea legislaţiei privind finanţele publice.

În raport de prevederile art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 500/2002 şi art. 131 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, apreciază recurentul că instanţa de fond a stabilit în mod greşit, în sarcina Tribunalului Bucureşti, obligaţia de plată a sumelor solicitate de reclamantă, în condiţiile în care în bugetul instituţiei nu sunt prevăzute fonduri cu această destinaţie, iar resursele bugetare sunt repartizare de ordonatorii superiori de credite, Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti. De altfel, prin adresa nr. x/04.04.2018, Ministerul Justiţiei a comunicat că, pentru anul 2018, nu există fonduri bugetare pentru plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea Deciziei nr. 34/09.01.2018 a Curţii de Apel Bucureşti.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Tribunalul Bucureşti este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-pârât Tribunalul Bucureşti a criticat obligaţia de plată a drepturilor salariale stabilită de instanţa de fond în sarcina sa, susţinând, în esenţă, că îndeplinirea acestei obligaţii depinde de alocarea fondurilor necesare de către ordonatorii superiori de credite, în bugetul instituţiei neexistând resurse bugetare alocate pentru plata diferenţelor salariale solicitate de reclamantă.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, aceste critici, apreciind că soluţionarea cauzei şi stabilirea obligaţiei de plată în sarcina pârâtului nu depinde de modul de alocare a resurselor bugetare, respectiv de raporturile juridice financiare dintre ordonatorii principali, secundari şi terţiari de credite.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite. Calitatea de ordonatori secundari/terţiari de credite aparţine curţilor de apel şi tribunalelor, care, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, au în structură câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic.

În speţă, raportul obligaţional care are ca obiect plata salariului se desfăşoară între intimata-reclamantă şi Tribunalul Bucureşti, în a cărui circumscripţie se află Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti (locul de muncă al reclamantei pe perioada pentru care s-a solicitat recalcularea drepturilor salariale şi plata diferenţelor), în timp ce Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti sunt parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti au calitatea de ordonator principal, respectiv secundar de credite, gestionând bugetele instanţelor judecătoreşti din subordine, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către tribunal (în speţă Tribunalul Bucureşti), ordonator terţiar de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale emise de Curtea de Apel Bucureşti.

Înalta Curte mai reţine că argumentele privitoare la neincluderea acestor sume în proiecţia bugetară aferentă anului 2018 nu pot constitui temeiul refuzului punerii în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti şi nu reprezintă o obligaţie imposibil de executat de către pârât.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile Legii finanţelor publice nr. 500/2002 permit efectuarea unor rectificări bugetare în cursul anului fiscal-bugetar, respectiv modificarea exerciţiului bugetar iniţial, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 32, art. 5, art. 6 şi art. 17 din acest act normativ. Prin legea de rectificare bugetară pot fi înscrise în bugetul de cheltuieli şi sume care nu au putut fi avute în vedere la elaborarea bugetului iniţial, inclusiv sume la care recurentul-pârât a fost obligat prin hotărâri judecătoreşti definitive.

De altfel, obligaţia de achitare a sumelor dispuse prin hotărâri judecătoreşti este prevăzută de art. 2 pct. 32 din Legea nr. 500/2002, potrivit căruia prin "angajarea cheltuielilor" se înţelege acea "fază în procesul execuţiei bugetare, prin care instituţia publică îşi asumă obligaţia de a plăti o sumă de bani, rezultată în urma (...) hotărârilor judecătoreşti, în limita creditelor de angajament aprobate prin legea bugetară anuală".

În consecinţă, odată dispusă printr-o hotărâre judecătorească, obligaţia de plată a unor sume de bani trebuie avută în vedere la formarea bugetului anual, în concordanţă cu actele normative care reglementează plata creanţelor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul Bucureşti, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1483 din 28 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2021.