FGA independence from insolvency table entry and ban on post-insolvency penalties

Şedinţa publică din data de 3 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 17 ianuarie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat:

- anularea în parte a Deciziei nr. 3368/05.01.2017, emisă de pârât;

- obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii, prin care să admită în integralitate cererea reclamantei de plată pentru suma totală de 105.874 RON;

- obligarea pârâtului la plata diferenţei de sumă către reclamantă, în valoare de 9.480,18 RON;

- obligarea pârâtului la plata dobânzii legale începând cu data de 06.12.2016, data achitării sumei de 96.393,82 RON şi până la achitarea efectivă a diferenţei de sumă;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru şi onorariul avocaţial.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4558 din 24 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4558 din 24 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, reclamanta susţine că instanţa de fond nu trebuia să analizeze valoarea creanţei sale, câtă vreme aceasta a făcut obiectul cenzurii în cadrul dosarului de insolvenţă vizând asigurătorul B. S.A. ("B."). Modul de calcul al creanţei putea fi contestat doar în cadrul dosarului de insolvenţă, pe calea contestaţiei la tabelul creditorilor, iar lipsa acestei contestaţii se impune cu putere de lucru judecat în privinţa valorii creanţei.

Astfel, consideră recurenta, instanţa de fond nu a respectat scopul Legii nr. 213/2015, de protejare a intereselor creditorilor de asigurări, făcând o analiză a creanţei reclamantei, fără a fi învestită cu o asemenea cerere.

Recurenta-reclamantă arată că a calculat valoarea creanţei pe baza deciziei nr. 795/09.11.2015, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2013 şi a formulat cerere de înscriere în tabelul creditorilor debitoarei B., cerere apreciată a fi corectă de către lichidatorul judiciar şi judecătorul sindic. În temeiul Legii nr. 213/2015, a formulat cerere de plată adresată FGA pentru suma de 105.874 RON, cu care a fost înscrisă în tabelul creditorilor, autoritatea pârâtă admiţând doar în parte cererea, deşi, o dată acceptată de către lichidatorul judiciar al asigurătorului, această sumă nu mai putea fi cenzurată de pârât. Ca atare, recurenta-reclamantă apreciază a fi nelegală atât maniera de soluţionare a cererii de plată de către FGA, cât şi soluţia instanţei de fond.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta a contestat Decizia nr. 3368 din 05.01.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, sub aspectul respingerii la plată a sumei reprezentând penalităţi de întârziere calculate după data deschiderii procedurii insolvenţei asigurătorului B., susţinând că autoritatea pârâtă nu avea dreptul de a cenzura această sumă, pe care lichidatorul judiciar a înscris-o în tabelul creditorilor în procedura falimentului. În recurs, reclamanta a reiterat aceste argumente, apreciind că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală când a procedat la analiza cuantumului creanţei, similar pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Înalta Curte va respinge criticile recurentei-reclamante, ca nefondate, reţinând că, potrivit Legii nr. 213/2015, pârâtul FGA are obligaţia de a examina temeiul şi cuantumul sumei solicitate la plată, fără ca această analiză să fie condiţionată în vreun fel de admiterea şi înscrierea creanţei în tabelul creditorilor, de către lichidatorul judiciar, în procedura falimentului asigurătorului B..

Potrivit art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor reprezintă o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, menită să asigure plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii.

Pentru a fi achitate despăgubirile, creditorii de asigurări trebuie să urmeze procedura administrativă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 213/2015, prin depunerea unei cereri de plată, care va fi analizată de intimatul-pârât, potrivit art. 13 alin. (3) din acelaşi act normativ:

"În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă."

Totodată, potrivit art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor:

"Stabilirea şi evaluarea despăgubirilor se efectuează după cum urmează:

a) evaluarea despăgubirilor se efectuează de către Fond, direct sau prin mandatarii acestuia, în baza documentelor existente la dosarul de daună şi în conformitate cu prevederile legii şi ale condiţiilor de asigurare;

b) dacă din analizarea dosarului de daună rezultă necesitatea completării acestuia cu documente suplimentare, Fondul transmite o solicitare scrisă petentului în acest sens;

c) după analizarea şi instrumentarea dosarului de daună, direcţia tehnică de specialitate întocmeşte referatul de plată a despăgubirii care va fi analizat de către celelalte direcţii de specialitate din cadrul Fondului în vederea avizării, conform prevederilor legale;

d) după avizarea dosarului de daună de către direcţiile de specialitate din cadrul Fondului, acesta se înaintează comisiei speciale constituite conform Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare.(...)"

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Fondul nu are obligaţia legală a plăţii despăgubirii fără o analiză prealabilă a documentelor aflate în dosarul de daună şi a prevederilor legale incidente, fiind greşit argumentul că FGA trebuia să aibă în vedere doar împrejurarea înscrierii reclamantei în tabelul creditorilor cu întreaga creanţă, în dosarul de insolvenţă care îl vizează pe asigurător şi, astfel, să achite suma solicitată.

Înalta Curte reţine că procedura derulată de FGA conform Legii nr. 213/2015 este diferită de procedura falimentului asigurătorului, derulată de lichidatorul judiciar sub supravegherea judecătorului sindic, conform Legii nr. 85/2014. Cea dintâi procedură are natură administrativă, scopul desfăşurării sale fiind aceea de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele falimentului asigurătorului şi de garantare a plăţii despăgubirilor cuvenite acestora, FGA urmând să achite creanţele de asigurări în limitele plafonului maxim prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, după parcurgerea procedurii prevăzute de Norma ASF nr. 16/2015. Pe de altă parte, procedura falimentului asigurătorului are natură judiciară şi se desfăşoară, conform procedurii stipulate de Legea nr. 85/2014, în interesul tuturor creditorilor debitorului falit, inclusiv al creditorilor de asigurări pentru sumele care exced plafonului maxim, precum şi al creditorilor ale căror creanţe, deşi derivate dintr-un contract de asigurare, nu au natura creanţelor de asigurări.

Prin urmare, evaluarea creanţei de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin prisma condiţiilor prevăzute de Legea nr. 213/2015, respectiv natura de creanţă de asigurare şi cuantumul maxim de 450.000 RON, este independentă de evaluarea realizată de lichidatorul judiciar, neputând fi reţinute argumentele recurentei-reclamante în sensul unei puteri de lucru judecat, determinată de înscrierea sa în tabelul creditorilor cu întreaga creanţă şi de necontestarea acestei înscrieri.

În cauză, în analiza sumei solicitate la plată, intimatul-pârât a reţinut în mod corect că nu este întemeiată cererea de acordare a sumelor reprezentând penalităţi de întârziere calculate după data intrării asigurătorului în insolvenţă (02.12.2015), câtă vreme prevederile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 dispun că:

"Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 103". Cum reclamanta nu se află în situaţia reglementată de art. 103 din Legea nr. 85/2014, iar creanţa solicitată la plată contravine prevederilor textului de lege anterior citat, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că intimatului-pârât nu-i revine obligaţia achitării sumei pretinse de reclamantă.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că instanţa de fond nu a fost învestită cu analiza modului de calcul al creanţei solicitate prin cererea de plată, critică pe care Înalta Curte o apreciază a fi, de asemenea, nefondată. Instanţa de contencios administrativ a fost învestită de reclamantă cu analiza legalităţii Deciziei nr. 3368/05.01.2017, împrejurare care obligă judecătorul cauzei la examinarea motivelor pentru care autoritatea publică pârâtă a respins parţial cererea de plată. Cum motivul respingerii l-a reprezentat modalitatea de calcul a penalităţilor de întârziere solicitate, din perspectiva prevederilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, instanţa de fond a procedat la analiza elementelor intrinseci ale actului administrativ contestat. Chestiunea invocată de reclamantă, referitoare la opozabilitatea faţă de FGA a cuantumului creanţei înscrise în tabelul creditorilor de către lichidatorul judiciar, reprezintă doar un argument în stabilirea legalităţii sau nelegalităţii deciziei emise de pârât, neimpunându-se instanţei de contencios administrativ din perspectiva puterii lucrului judecat.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 4558 din data de 24 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2021.