Agricultural subsidy eligibility: evidentiary requirements for land use rights and prohibition of factual re-evaluation in extraordinary appeals

Şedinţa publică din data de 2 martie 2021

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia De Plăţi Şi Intervenţie Pentru Agricultură a solicitat anularea deciziilor de soluţionare a contestaţiei nr. 319-A/26.10.2015, nr. 319-B/28.10.2015, nr. 319-C/28.10.2015, nr. 319-D/29.10.2015 şi nr. 319-E/3.11.2015 şi a proceselor-verbale nr. x/10.09.2015, nr. y/15.09.2015, nr. z/15.09.2015, nr. w/15.09.2015 şi nr.x/15.09.2015.3 şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2560/19.04.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materială şi declinată judecarea cauzei către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIIII a de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 5.05.2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 45 din 10 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

A anulat în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 319-B/28.10.2015 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/15.09.2015, emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, acte aferente campaniei 2007, constatând că suprafaţa pentru care reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosinţă în scopul solicitării şi obţinerii de subvenţii este de 32 ha, şi nu 130,19 ha cum în mod greşit a reţinut autoritatea emitentă pârâtă.

A anulat în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 319-A/26.10.2015 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/10.09.2015, emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, acte aferente campaniei 2008, constatând că suprafaţa pentru care reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosinţă în scopul solicitării şi obţinerii de subvenţii este de 25,87 ha, şi nu 122,79 ha cum în mod greşit a reţinut autoritatea emitentă pârâtă.

A anulat în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 319-C/28.10.2015 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/15.09.2015, emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, acte aferente campaniei 2009, constatând că suprafaţa pentru care reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosinţă în scopul solicitării şi obţinerii de subvenţii este de 27,65 ha, şi nu 154,15 ha cum în mod greşit a reţinut autoritatea emitentă pârâtă.

A anulat în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 319-D/29.10.2015 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/15.09.2015, emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, acte aferente campaniei 2010, constatând că suprafaţa pentru care reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosinţă în scopul solicitării şi obţinerii de subvenţii este de 13,67 ha, şi nu 152,05 ha cum în mod greşit a reţinut autoritatea emitentă pârâtă.

A anulat în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 319-E/3.11.2015 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/15.09.2015, emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, acte aferente campaniei 2011, constatând că suprafaţa pentru care reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosinţă în scopul solicitării şi obţinerii de subvenţii este de 27,65 ha, şi nu 144,16 ha cum în mod greşit a reţinut autoritatea emitentă pârâtă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 45 din 10 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs principal pârâta Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie pentru Agricultură prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii şi în rejudecare să respingă în totalitate cererea formulată de reclamant.

În motivarea căii de atac, s-au invocat critici ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile urmând a fi analizate în cadrul punctului II.

Reclamantul A. a formulat cerere de recurs incident impotriva sentinţei civile nr. 45 din 10 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate numai în ceea ce priveşte faptul că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosinţă în scopul solicitării şi obţinerii de subvenţie pentru suprafaţa de teren de 32 ha în campania din anul 2007, cea de 25,87 ha în campania din 2008, cea de 27,65 ha în campania din 2009, cea de 13,67 ha în campania din 2010 şi cea de 27,65 ha pentru cea din anul 2011 şi în rejudecarea cauzei să se dispună admiterea cererii introductive.

În motivarea căii de atac, s-au invocat critici ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile urmând a fi analizate în cadrul punctului II.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare la data de 23.07.2018 prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă, ca nefondat.

Intimata-pârâtă APIA a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant prin care a solicitat respingerea sa ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate de ambele părţi sunt nefondate, potrivit considerentelor ce urmează.

Referitor la campania 2007, recurenta-pârâtă susţine că prima instanţă, în mod greşit a constatat că, pentru suprafaţa de 98,19 ha, reclamanta a făcut dovada dreptului de folosinţă.

Pentru a putea încadra criticile aduse sentinţei în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a apreciat că prima instanţă trebuia să reţină faptul că reclamanta nu a respectat prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 şi ale art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 704/2007.

Instanţa de recurs constată că, în mod corect prima instanţă a reţinut faptul că, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, condiţia care trebuie îndeplinită de beneficiar este să exploateze efectiv terenul şi să depună înscrisuri care să ateste dreptul de folosinţă, nefiind necesară înregistrarea contractelor la Primărie.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, reclamanta a făcut dovada dreptului de folosinţă pentru suprafaţa de 98,19 ha, în mod eronat nefiind luate în considerare contractele încheiate cu doi arendaşi.

Chiar şi în condiţiile în care în contracte sunt menţionate 2 persoane la rubrica arendaş, este indubitabil faptul că aceste acte juridice fac dovada deplină a dreptului de folosinţă a terenului de către reclamant, inclusiv a exploatării acestuia, terenul nefiind divizat.

Recurenta-pârâtă mai susţine că documentele doveditoare a dreptului de folosinţă şi utilizare a terenurilor trebuie să fie valabile la data depunerii cererii, precum şi la finalul anului pentru care s-a depus cererea de sprijin.

Relativ la acest argument, Înalta Curte învederează că judecătorul fondului, prin considerente, a arătat faptul că aceste motive au fost invocate de pârâtă doar cu ocazia formulării concluziilor scrise, neregăsindu-se în actul administrativ contestat şi mai mult, contractele aferente anului 2007 au fost depuse la pârâtă încă din etapa verificărilor efectuate prealabil emiterii actului, astfel cum rezultă din procesul-verbal de stabilire nereguli, fără ca pârâta să includă în motivarea actului şi acest aspect.

Or, recurenta-pârâtă nu a formulat niciun fel de critică cu privire la aceste aspecte reţinute fără echivoc de prima instanţă, astfel că instanţa de recurs nu va lua în considerare aceste menţiuni care nu au legătură cu motivarea concretă a hotărârii recurate. Criticile invocate în cererea de recurs trebuie să se refere strict la hotărârea recurată, întrucât instanţa de recurs verifică legalitatea sentinţei recurate.

Referitor la campania 2008, recurenta-pârâtă susţine că prima instanţă a reţinut în mod eronat că suprafaţa pentru care reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosinţă este de 25,87 ha şi nu de 122,79 ha.

Contrar susţinerilor pârâtei, prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că reclamanta a depus 64 de contracte, pentru o suprafaţă de 98,32 ha.

Judecătorul fondului a validat doar considerentele expuse în motivarea actului administrativ referitoare la suprafaţa aferentă procesului-verbal nr. x/11.05.2009, de 32,35 ha, recurenta-pârâtă neindicând, în mod concret, motivele pentru care este greşit raţionamentul primei instanţe.

Instanţa de fond a avut în vedere aceleaşi argumente precum cele expuse în analiza campaniei 2007.

În ceea ce priveşte contractele a căror valabilitate se încheie la 18.03.2008, prima instanţă a arătat faptul că nu va avea în vedere aceste motive întrucât s-a suplinit, de fapt, actul administrativ, ceea ce este inadmisibil.

În loc să formuleze critici cu privire la aceste aspecte reţinute de prima instanţă, recurenta-pârâtă s-a rezumat la a reitera aceleaşi argumente prezentate instanţei de fond, motiv pentru care instanţa de recurs nu le va analiza, astfel cum s-a arătat anterior.

Cu privire la contractele încheiate cu doi arendaşi faţă de care pârâta susţine că nu poate stabili care din cele 2 persoane are dreptul să folosească terenul, sunt valabile argumentele indicate anterior, la analiza campaniei din 2007, astfel că nu vor fi reluate.

În plus, trebuie menţionat faptul că în cadrul procesual al judecării recursului (cale extraordinară de atac) nu se pot reanaliza probele şi nu se efectuează o analiză a situaţiei de fapt, instanţa de recurs având rolul de a verifica strict, dacă prima instanţă a aplicat în mod corect normele de drept incidente în speţă.

Or recurenta-pârâtă, în dezvoltarea majorităţii motivelor de recurs, se rezumă la prezentarea situaţiei de fapt, care nu poate constitui obiect al cererii de recurs.

Astfel, nu se poate identifica nicio încălcare a normelor legale de către prima instanţă, recurenta-pârâtă indicând în mod formal, textele legale pe care nu le-ar fi respectat reclamantul, deşi recursul trebuie să se refere doar la dispoziţiile legale pretins a fi încălcate de către instanţa de fond şi nu la critică generală expusă în sensul că "instanţa de fond a analizat greşit prezenta speţă".

Referitor la campania 2009, prima instanţă a validat motivul arătat de pârâtă în ceea ce priveşte dovedirea dreptului de folosinţă pentru suprafaţa aferentă procesului-verbal nr. x/11.05.2009.

În condiţiile în care pârâta a remarcat o neconsecvenţă în cadrul considerentelor sentinţei recurate, cu privire la erori de calcul, astfel cum a învederat şi în cadrul susţinerilor referitoare la campania 2008, avea posibilitatea de a formula o cerere de îndreptare eroare materială, întrucât aceste aspecte excedează cazurilor de casare strict prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În restul argumentelor, recurenta-pârâtă reia aceleaşi aspecte indicate anterior la care s-a răspuns deja, astfel că nu vor fi reiterate, considerentele primei instanţe fiind corecte, nefiind indicat, în mod concret, niciun text legal pe care l-ar fi încălcat judecătorul fondului.

Referitor la campania 2010, prima instanţă nu a reluat considerentele expuse, şi a precizat că sunt valabile motivele prezentate în cadrul analizei campaniei 2009. Instanţa de recurs nu va relua, de asemenea, argumentele reiterate anterior întrucât susţinerile recurentei-pârâte se rezumă la aceleaşi motive prezentate în cadrul celorlalte campanii, astfel că sunt valabile, sentinţa recurată fiind legală, nefiind indicate concret, normele de drept care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit de prima instanţă.

Referitor la campania 2011, prima instanţă a menţinut considerentele expuse în cadrul analizei celorlalte campanii astfel că şi instanţa de recurs va considera valabile argumentele expuse anterior, relativ la aceleaşi motive prezentate de recurenta-pârâtă care se referă la interpretarea probelor şi la situaţia de fapt. Nici în acest caz, recurenta-pârâta nu a criticat, în mod concret, cele reţinute prin sentinţa recurată, ci a reiterat argumentele expuse la judecarea dosarului în fond (de exemplu, cu privire la contractul nr. x, prima instanţă l-a luat în considerare pentru că este valabil până la data de 31.12.2011 iar recurenta pârâtă nu a arătat de această constatare este eronată).

În consecinţă, instanţa de control judiciar nu identifică niciun motiv de nelegalitate a sentinţei recurate, astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat formal de recurenta-pârâtă.

Argumentele expuse la fila x a cererii de recurs nu constituie critici cu privire la considerentele sentinţei recurate ci privesc situaţia de fapt şi probele administrate la fond astfel că nu constituie motive de recurs ce pot fi analizate în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte recursul incident, acesta se referă doar la faptul că prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de folosinţă pentru suprafaţa de teren de 32 ha în campania din 2007, cea de 25,87 ha în campania din 2008, cea de 27,65 ha în campania din 2009, cea de 13,67 ha în campania din 2010, cea de 27,65 ha în campania din 2011.

În ceea ce priveşte procesul-verbal nr. x/2009, prima instanţă în mod corect nu l-a reţinut pentru campania 2007 şi 2008 întrucât a fost emis în anul 2009. Pentru campania 2009-2011, prima instanţă a considerat că procesul-verbal nu îndeplineşte condiţiile legale întrucât concesiunea terenurilor aflate în proprietatea Consiliului Local trebuie aprobată prin hotărâre de Consiliul Local.

Nu prezintă relevanţă faptul că procesul-verbal nu a fost analizat sau desfiinţat, pârâta neavând obligaţia de a-l reţine ca act doveditor, în condiţiile în care nu au fost îndeplinite cerinţele legale, nepunându-se problema că nu a fost emis de o autoritate publică, ci că nu a fost aprobată concesiunea, deci nu a îndeplinit o condiţie formală.

Înalta Curte reiterează faptul că, în cadrul recursului nu se poate analiza situaţia de fapt şi nici nu se pot reinterpreta probele administrate la judecarea cauzei în fond astfel că nu se vor reţine argumentele prezentate de reclamant prin care nu se aduc critici de nelegalitate sentinţei recurate, ci se revine cu motivele de fapt din cererea de chemare în judecată.

În cazul de faţă, trebuie avut în vedere şi principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, având în vedere faptul că apărătorul reclamantului a precizat că solicită admiterea recursului incident, în măsura în care se va admite recursul principal.

Or, în condiţiile în care recursul principal este nefondat, recursul incident nu mai poate prezenta relevanţă, reclamantul considerându-se prejudiciat de hotărârea recurată doar în condiţiile admiterii recursului principal.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul incident ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi pârâta AGENŢIA DE PLĂŢI PENTRU INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ împotriva sentinţei civile nr. 45 din 10 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2021.