Audit suspension appeal rejected; research institute’s challenge to Court of Accounts jurisdiction found unsuited for interim relief.

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea executării Deciziei nr. 6/2020, emise de către Curtea de Conturi a României, conform art. 15 Legea 554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 799 din 14 septembrie 2020, a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică, susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normele de drept material.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că prima instanţă a interpretat eronat dispoziţiile legale de strictă interpretare şi aplicare raportat la calitatea Curţii de Conturi în efectuarea controlului. Normele legale la care s-a făcut referire în motivarea hotărârii prevăd în mod expres calitatea de "entitate de drept public" cu atât mai mult cu cât H.G. nr. 328/2020 lămureşte acest aspect.

Astfel, noţiunile de instituţie publică şi entitate de drept public nu sunt similare, iar legislaţia care reglementează activitatea Curţii de Conturi nu prevede posibilitatea efectuării unui control la entităţile de drept public şi mai ales nu se prevăde posibilitatea controlării veniturilor obţinute de către acestea în baza activităţilor economice desfăşurate.

Totodată, a invocat o hotărârea judecătorească pronunţată într-un regulator de competenţă a acestei instanţe (Decizia nr. 3928/2019) din care rezultă faptul că sumele provenite din activitatea RoTLD nu sunt supuse controlului Curţii de Conturi deoarece această atribuţie nu a fost acordată de către statul român ci de către A.. Aşadar, sumele de bani încasate de către Institut ca registru de domenii.ro nu pot face obiectul verificării Curţii de Conturi a şi nu pot fi considerate prejudicii.

Astfel, a apreciat că instititul recurent nu este instituţie publică, iar entităţile de drept public nu sunt prevăzute în legislaţia specială a Curţii de Conturi, banii încasaţi din activitatea domenii.ro sunt bani proprii ce nu provin din bugetul general consolidat, aşa încât contestă posibilitatea şi dreptul intimatei în efectuarea controlului acestor fonduri care nu provin de la bugetul statului şi nici nu sunt publice.

Totodată, a considerat nejustificate reţinerile primei instanţe în legătură cu cheltuielile generate pentru recuperarea prejudiciului, arătând că paguba iminentă, în acest sens, constă şi în cheltuielile ce vor fi efectuate cu comunicarea notificărilor, taxele de timbru, cauţiuni şi altele.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

3. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că acesta nu este motivat şi nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, ci doar se reiau motivele din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi aspecte care ţin de netemeinicia hotărârii atacate.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că susţinerile recurentuluii pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei nr. 6/2020, emise de către Curtea de Conturi a României, conform art. 15 Legea 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Totodată, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute de art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reţinute, în argumentarea cazului bine justificat, argumentele părţii vizând analiza proprie a fiecărei constatări şi măsuri dispuse de Curtea de Conturi prin decizia atacată, criticându-le atât în fapt, cât şi în drept, întrucât constituie apărări de fond.

Aşadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenţii-reclamanţi cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

Or, în cauză, recurenţii-reclamanţi au invocat ca împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut faptul că s-au invocat aspecte ce ţin de fondul cauzei care nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare, în cadrul căreia nu se poate antama fondul dreptului dedus judecăţii.

Referitor la critica privind necompetenţa Curţii de Conturi de a efectua controlul asupra instituţiei reclamante, se reţine că, într-adevăr, această instituţie este o entitate de drept public, însă, contrar celor afirmate de parte, nu există nicio diferenţă între o entitate de drept public şi o instituţie publică, întrucât şi instituţia publică este tot o entitate de drept public.

Instituţia recurentă este persoană juridică română în coordonarea organului administraţiei publice centrale, coordonator în domeniul de activitate al institutului naţional, respectiv Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, aşa cum este prevăzut atât în H.G. nr. 637/2003 cât şi în H.G. nr. 1621/2003 pentru organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Cercetare-Dexvoltare în Informatică - ICI-Bueureşti, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, în ceea ce priveşte competenţa autorităţii intimate, sunt relevante prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 coroborat cu art. 23 Itt. a) şi art. 26 lit. h) din Legea nr. 94/1992.

În fine, referitor la hotărârea judecătorească invocată, în susţinerea criticii potrivit căreia veniturile obţinute din registrul de domenii.ro nu pot face obiectul verificării Curţii de Conturi, se apreciază că nu are relevanţă în ceea ce priveşte competenţa acestei instituţii de a efecuta acte de control la institutul recurent, după cum nu are relevanţă nici faptul că veniturile obţinute din registrul de domenii. ro sunt banii proprii ai institutului, întrucât această autoritate, conform art. 26 lit f) din Legea 94/1992, efectuează auditul financiar asupra conturilor anuale de execuţie a bugetelor imiituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii.

Prin urmare, raportat la prevederile Legii 94/1992 şi la reglementările privind înfiinţarea institutului national reclamant, patrimoniul acestuia şi modalitatea de administrare a patrimoniului său, se constată că în mod coerct prima insanţă a reţinut că, cel puţin în aparenţă, la o sumară verificare a legalităţii controlului efectuat de Curtea de Conturi, aceasta are competenţa de a controla modul în care institutul national reclamant îşi administrează patrimoniul, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deşi nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în cauză, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menţionate, partea invocând iminenţa producerii unei pagube în sarcina bugetului statului şi în sarcina bugetelor angajaţilor săi.

Prin urmare, toate criticile recurenţilor sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul, formulat de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică împotriva sentinţei nr. 799 din 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.