Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 93/2005 AI generated

Constitutional challenge to prosecutor’s refusal of retrial dismissed; appeal unfounded and costs imposed on appellant

Case Number Decizia nr. 93/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the lower court’s rejection of his complaint and ordering him to pay judicial costs to the state. The dispute arose when an individual filed a complaint against a prosecutor’s referral letter, which informed him that there were no grounds for declaring a retrial (annulment) of a final civil judgment, challenging the legality of the denial and the constitutionality of the underlying procedural provisions. The court held that the prosecutor’s referral does not constitute a prosecutorial act subject to judicial review under Article 278(1) of the Code of Criminal Procedure, as it does not fall under the specific acts listed for such control; furthermore, the appellant’s claim was deemed an inadmissible complaint of unconstitutionality under Article 29(1) of Law No. 47/1992 because the cited legal provision had no connection to the merits of the case, and the individual’s request lacked a substantive legal right protected by law, referencing the requirement for a "civil right" litigation under Article 6 of the ECHR.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 C. proc. pen, art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 21 din Constituția, art. 2781 C. proc. civ, art. 330 C. proc. civ, art. 723 C. proc. civ; Constitutional challenge to prosecutor’s refusal of retrial dismissed; appeal unfounded and costs imposed on appellant: The dispute arose when an individual filed a complaint against a prosecutor’s referral letter, which informed him that there were no grounds for declaring a retrial (annulment) of a final civil judgment, challenging the legality of the denial and the constitutionality of the underlying procedural provisions. The court held that the prosecutor’s referral does not constitute a prosecutorial act subject to judicial review under Article 278(1) of the Code of Criminal Procedure, as it does not fall under the specific acts listed for such control; furthermore, the appellant’s claim was deemed an inadmissible complaint of unconstitutionality under Article 29(1) of Law No. 47/1992 because the cited legal provision had no connection to the merits of the case, and the individual’s request lacked a substantive legal right protected by law, referencing the requirement for a "civil right" litigation under Article 6 of the ECHR.

Keywords

AI generated
judicial review constitutionality civil dispute criminal complaint procedural costs plea of constitutional grievance

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 C. proc. pen
Or, referatul menționat nu face din categoria actelor procesuale determinate prin art. 2781 C. proc. pen.
art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen
În fine, recurentul a invocat neconstituționalitatea art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., în raport cu art.
art. 21 din Constituția
pen., în raport cu art. 21 din Constituția României.
art. 2781 C. proc. civ
Acest referat nu privește, însă, unul din actele procesuale prevăzute de art. 2781 C. proc. civ.
art. 330 C. proc. civ
Pe de altă parte, petentul nu poate invoca, în raport cu dispozițiile art. 330 C. proc. civ., anterior abrogării acestora prin art.
art. 723 C. proc. civ
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
Așadar, textul legal invocat neavând legătură cu cauza, excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
art. 2781 alin. (1) C. proc. pen
Or, referatul menționat nu face din categoria actelor procesuale determinate prin art. 2781 C.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată

Basis for rejecting the request to seize the Constitutional Court because the exception of unconstitutionality was inadmissible.

art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 258 din 18 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins plângerea formulată de petentul B.T. împotriva referatului emis la data de 21 mai 2004, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în dosarul nr. 58121/02/755/2004.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petentul a ales calea formulării unei plângeri împotriva unui referat prin care i s-a comunicat acestuia că nu sunt motive pentru declararea unui recurs în anulare într-o cauză civilă ce îl privește, soluționată prin hotărâre irevocabilă.

Or, referatul menționat nu face din categoria actelor procesuale determinate prin art. 2781 C. proc. pen.

Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul a declarat recurs, întemeiat pe art. 3859 pct. 171 și 18 C. proc. pen.

S-a susținut că sentința atacată este nelegală, în sensul că îngrădind accesul la justiție, este contrară Deciziei nr. 486/1997, a Curții Constituționale.

În fine, recurentul a invocat neconstituționalitatea art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., în raport cu art. 21 din Constituția României.

Examinând cauza, în raport cu excepția invocată și criticile formulate, se constată următoarele:

În cauză, petentul a sesizat instanța de judecată, cu plângere împotriva unui referat prin care procurorul general a comunicat acestuia, că nu sunt motive pentru declararea unui recurs în anulare. Memoriul adresat procurorului general viza retractarea hotărârilor pronunțate într-o cauză civilă ce îl privea pe petent, soluționată irevocabil.

Acest referat nu privește, însă, unul din actele procesuale prevăzute de art. 2781 C. proc. civ.

Așadar, cum plângerea prevăzută de textul menționat constituie temei numai pentru exercitarea controlului judecătoresc al dispoziției de netrimitere în judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții interesate prin art. 277 - 278 C. proc. pen., iar referatul împotriva căruia a formulat plângere, petentul, nu face parte dintre actele procesuale prevăzute de art. 2781 din același cod, respingând plângerea, prima instanță a pronunțat o hotărâre nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859.

Pe de altă parte, petentul nu poate invoca, în raport cu dispozițiile art. 330 C. proc. civ., anterior abrogării acestora prin art. I pct. 17 din O.U.G. nr. 58/2003, existența unui drept pentru care solicită protecția judiciară, ci a unei vocații.

Or, sub un prim aspect, persoana care pretinzându-se titular al unui drept subiectiv, apelează la protecția judiciară, trebuie să facă, în primul rând, dovada existenței efective, reale a prerogativei ce derivă din normele juridice aplicabile acestuia, ca subiect de drept determinat.

În acest sens, este de reținut că, prin hotărârea din 27 iunie 2000, în cazul F. versus Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că, pentru ca art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale să își găsească aplicabilitatea „trebuie să existe un litigiu în legătură cu un drept despre care se poate afirma, chiar din motive discutabile, că este recunoscut în dreptul intern. Litigiul trebuie să fie autentic și serios. El trebuie să se refere nu numai la existența reală a dreptului, dar și la scopul și modul de exercitare al acestuia. În plus, rezultatul procedurilor trebuie să fie în mod direct decisiv pentru dreptul civil în cauză”.

Așadar, cu referire și la dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 31/1954 și art. 723 C. proc. civ., petentul își exprimă o simplă nemulțumire personală, nesusținută de un drept recunoscut de lege, așa încât cererea nu îndeplinea condițiile de admisibilitate, chiar în condițiile examinării acesteia în temeiul dispozițiilor Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în ipoteza în care legea procesuală nu ar fi prevăzut o procedură, ceea ce nu este cazul în speță.

Pe de altă parte, prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a stabilit că este competentă Curtea Constituțională, să decidă asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare „care are legătură cu soluționarea cauzei”.

În raport cu obiectul plângerii formulate de petent împotriva unui referat ce nu se încadrează în actele procesuale prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi stabilită în contenciosul constituțional, se constată a nu avea legătură cu cauza.

Or, prin art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a stabilit: „dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale”.

Așadar, textul legal invocat neavând legătură cu cauza, excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

În consecință, pentru considerentele ce preced, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, iar conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.T., împotriva sentinței nr. 258, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 18 noiembrie 2004.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 21 din Constituția României.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.T., împotriva sentinței nr. 258 din 18 noiembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3826/2004.

Obligă recurentul-petent să plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.