Conflict between statutory aggregate cap on public sector allowances and individual maximum rates in Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B.,

C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. M. şi N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării:

- obligarea pârâtului Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, ordonator principal de credite, să stabilească grilele de salarizare conform Legii 153/2017 precum şi a recomandărilor Ministerului Justiţiei nr. 6/9604/11206/12479/2018 referitoare la adresa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nr. 793/LOV/28.02.2018, cu precizarea că modalitatea de stabilire a salariilor de bază şi a sporurilor a fost agreată cu reprezentanţii Curţii de Conturi a României;

- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti - ordonator secundar de credite, la anularea:

a) Deciziei nr. 31/06.02.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, modificată prin decizia nr. 76/05.03.2018

b) Deciziei nr. 76/05.03.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti;

c) emiterea unei noi decizii de salarizare care să dispună calcularea sporurilor în cuantum de 45% (15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase, 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru confidenţialitate) prevăzute de art. 4 şi art. 5 din Cap. VIII al Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018 la zi şi pentru viitor.

- obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Public sumele necesare plăţii acestor drepturi salariale.

2. Hotărârea primei instanţe

Cutea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5195 din 10 decembrie 2018, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a respins capătul de cerere formulat în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., considerând-o nelegală.

În motivarea căii de atac, recurenţii au susţinut că, deşi Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Târgu Mureş au interpretat şi aplicat dispoziţiile Legii cadru nr. 153/2017 acordând sporuri în cuantum total de 45%, conform recomandărilor Ministrului Justiţiei şi Ministrului Muncii, prima instanţă a reţinut faptul că salariile reclamanţilor, salarizaţi în baza aceleiaşi legi, au fost calculate cu respectarea dispoziţiilor legale, cu toate că ordonatorul de credite al acestora nu a acordat acelaşi cuantum la sporuri, aplicând sporuri în total de 30% faţă de 45% cum au aplicat curţile de apel menţionate.

Potrivit recurenţilor, diferenţele salariale semnificative au rezultat din interpretarea în mod diferit de către ordonatorii de credite şi neaplicarea aceluiaşi cuantum de sporuri (45%).

Astfel, făcând trimitere la prevederile art. 38 alin. (3) şi (6), precum şi art. 25 din Legea nr. 153/2017, au arătat că s-a creat o situaţie discriminatorie ca urmare a aplicării neunitare a dispoziţiilor Legii nr. .153/2017, în sensul că salariile sunt calculate diferit.

Totodată, au susţinut că acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, la care fac referire în acţiune, este obligatorie, numai cuantumul acestora (procentul din salariul de bază) fiind lăsat la latitudinea angajatorului.

Or, în prezent beneficiază de sporuri în cuantum de 30% din salariul de bază acordate: 15% spor pentru condiţii de munca grele, vătămătoare sau periculoase şi 15% spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi confidenţialitate, deşi legea prevede obligativitatea acordării a trei sporuri distincte: spor pentru condiţii de munca grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de până la 15 %, spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de până la 25 % şi spor pentru păstrarea confidenţialităţii în cuantum până la 5 %. două dintre sporuri sunt acordate cumulat, astfel că nu se cunoaşte cuantumul (procentul) reprezentat de fiecare dintre acestea.

Potrivit recurenţilor, judecătorul fondului nu a dat dovadă de rol activ, întrucât nu a urmărit stabilirea adevărului în cauză, nesolicitând ordonatorului principal de credite şi nici ordonatorului secundar de credite să facă dovada faptului că prin acordarea sporurilor în cuantum de 45% ar fi depăşit plafonul de 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare per total ordonator.

De asemenea, nu s-a depus la dosar niciun document din care să rezulte modalitatea în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înţeles sa elaboreze grilele de salarizare pentru personalul care, ca urmare a creşterilor salariale de 25% în anul 2018, a fost plafonat la salariul de bază stabilit pentru anul 2022.

În fine, recurenţii au susţinut şi faptul că nu le-a fost comunicată întâmpinarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în primă instanţă, sens în care au apreciat că le-a fost încălcat dreptul la apărare.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărările intimaţilor-pârâţi

Prin întâmpinările formulate, intimaţii-pârâţi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reiterând şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea deciziilor prin care au fost limitate sporurile acordate şi obligarea autorităţii pârâte la emiterea unei noi decizii de salarizare care să dispună calcularea sporurilor în cuantum de 45%, (15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru confidenţialitate) prevăzute de art. 4 şi art. 5 din Cap. VIII al Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, privind personalul plătit din fondurile publice, începând cu data de 01.01.2018, la zi şi pentru viitor.

Curtea de apel a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Instanţa de control judiciar reţine că la emiterea deciziilor contestate au fost avute în vedere dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, referitor la reclamanta N., şi prevederile art. 38 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 153/2007 în privinţa recurenţilor-reclamanţi, aceştia criticând modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, cu referire la cuantumul sporurilor care nu a fost stabilit în nivelul maxim prevăzut de lege, existând diferenţe salariale între angajaţi, în sensul că autorităţile pârâte au înţeles să acorde sporuri în valoare procentuală de 30%, şi nu în procent total de 45%, or, în cauză angajatorul limitează, în mod nelegal, sporurile acordate.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Legii nr. 153/2017 şi, stabilindu-se principiul aplicării etapizate a acesteia, legiuitorul a prevăzut că începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Începând cu data de 01.01.2018 (potrivit dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017), legiuitorul a prevăzut acordarea unor creşteri salariale şi, particularizat cauzei de faţă, în privinţa personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor de judecată, devin aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, potrivit cărora cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Aşa fiind, cum în mod corect a stabilit Colegiul de conducere al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 presupune o majorare cu 25% a drepturilor salariale faţă de cuantumul aceloraşi drepturi, aflat în plată la 31 decembrie 2017.

În măsura în care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare, aflate în plată la 31 decembrie 2017, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Numai în această din ultimă ipoteză poate fi supusă discuţiei întinderea sporurilor cuvenite personalului plătit din fondurile publice şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 din lege, pentru că în prima ipoteză, aşa cum s-a arătat mai sus, operează o simplă majorare de 25% atât în privinţa salariului de bază cât şi în privinţa sporurilor, nefiind posibilă nicio analiză pe marginea aplicării acestor sporuri în procent minim sau maxim.

În ipoteza vizată de art. 38 alin(.6) din Legea nr. 153/2017 devin aplicabile dispoziţiile art. 25 din lege, potrivit cărora suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate şi aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite şi nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurenţilor, potrivit cărora se impunea acordarea sporurilor la nivelul maxim prevăzut de lege, acela de 45%, prevederile Legii nr. 153/2017 nu conţin o astfel de dispoziţie, ci, dimpotrivă, stabilesc un cuantum maximal al sporurilor şi nu unul fix.

Dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, prevăd că pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, arată că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.

Aşadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referinţă a dispoziţiilor art. 4 şi art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 dreptul la un spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare; un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulate, pot ajunge până la procentul de 45%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim şi nici posibil, atunci când s-ar depăşi limita impusă de art. 25 din lege.

Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte apreciază că între dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 şi cele reprezentate de art. 4 şi 5 din Anexa V a aceleiaşi legi nu există un raport de genul celui menţionat de aceştia, ci, dimpotrivă, normele cuprinse în anexele legii se completează cu cele edictate la articolele 1-45.

În acest sens, se observă că dacă prevederile art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referinţă a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaţionale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu şi, prin urmare, aplicarea lor presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispoziţiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

Se reţine că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaşte şi excepţii, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiaşi articol 25, la aliniatele 2 indice 1), 4) şi 6) şi nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziţii au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege şi nu normele înscrise în anexele aceleiaşi legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reţinut caracterul contradictoriu al reglementării cuprinse în dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 faţă de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariaţi, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret şi cu atât mai puţin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor şi altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% respectiv 35% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Cât priveşte pretinsa discriminare invocată de către recurenţi în raport cu situaţia colegilor de la curţile de apel nominalizate, se reţine că nu se poate reţine un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularităţi în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuţie, precum şi limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

În fine, cât priveşte susţinerea recurenţilor privind necomunicarea întâmpinării formulate de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, se constată că aceasta a fost depusă la data de 30 mai 2018, iar din adresa emisă în data de 20 iunie 2018 rezultă că s-a comunicat reclamanţilor întâmpinarea, fără a se menţiona însă emitentul acesteia, aşa încât nu rezultă cu certitudine că nu a fost comunicată respectiva întâmpinare.

Cu toate acestea, chiar în ipoteza în care nu ar fi fost comunicat acest act procedural, din conţinutul lui rezultă că au fost reiterate aspecte cunoscute reclamanţilor, respectiv conţinutul actelor atacate, şi, totodată, a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale a Parchetului, excepţie care a fost respinsă, aşa încât nu a avut nicio consecinţă în privinţa dreptului la apărare al acestora, iar susţinerile părţilor au fost analizate de prima instanţă prin prisma apărărilor invocate, fiind respectate astfel toate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil.

În plus, în cauză, de la data depunerii respectivei întâmpinări cauza a fost amânată pentru un alt termen de judecată pentru ca părţile să depună înscrisuri, în aceste condiţii sunt relevante prevederile art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., care instituie în sarcina părţilor obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite şi de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalizarea acestuia.

Prin urmare, toate criticile recurenţilor sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. împotriva sentinţei nr. 5195 din 10 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.