Recovery of arrears and interest for non-application of sectoral reference value in judicial classification allowances

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. şi R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, anularea parţială a Ordinului de salarizare nr. 1490/24.05.2017 emis de Ministrul Justiţiei, să se dispună emiterea pentru fiecare dintre reclamanţi în parte a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare, cu luarea în considerare a valorii sectoriale de referinţă de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015-01.08.2016.

Totodată, au solicitat obligarea pârâţilor la acordarea diferenţelor salariale, rezultate din neaplicarea valorii sectoriale de referinţă de 405 RON, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală conform Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, începând cu 09.04.2015 şi până la data plăţii efective, respectiv pârâtul Ministerul Justiţiei să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii către fiecare reclamant a diferenţelor salariale rezultate.

Ulterior, prin cererea completatoare, reclamanţii au solicitat şi anularea Adresei nr. x din data de 02.02.2018, prin care Ministerul Justiţiei le-a respins contestaţia formulată privind acordarea diferenţelor salariale şi emiterea unor noi ordine de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 începând cu data de 09.04.2015, sumă majorată cu 10% începând cu 1 decembrie 2015 şi până la data de 1 august 2016 şi obligarea pârâţilor la acordarea diferenţelor salariale pentru perioada 09.04.2015-01.08.2016, rezultate din neaplicarea valorii sectoriale de referinţă de 405 RON, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală conform Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, începând cu 09.04.2015 şi până la data plăţii efective, respectiv pârâtul Ministerul Justiţiei să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii către fiecare reclamant a diferenţelor salariale rezultate.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 101 din 22 mai 2018, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat în parte Ordinul de salarizare nr. 1490/24.05.2017şi Adresa x din data de 08.02.2018 şi, în consecinţă, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamanţi ordine de salarizare de recalcularea indemnizaţiei cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială 405 RON începând cu data de 09.04.2015-01.08.2016.

Totodată, a obligat pârâţii la plata diferenţelor salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare cu luarea în considerare a valorii sectoriale de referinţă 405 RON, începând cu data de 09.04.2015-01.08.2016, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală conform O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 09.04.2015 până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut că pretenţiile reclamanţilor au fost satisfăcute şi ca urmare acţiunea acestora a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, care, la art. 1 alin. (1), prevede că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 463,5 RON.

Prin urmare, a arătat că reclamanţii nu mai justifică interes în susţinerea pretenţiilor formulate, având în vedere că, prin OMJ nr. 2066/2018, le-au fost acordate drepturile salariale solicitate şi chiar mai mult prin aplicarea unei VRS de 463,5 RON.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea ordinului şi adresei contestate şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la acordarea unui indemnizaţii stabilite în raport de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015-01.08.2016, precum şi actualizarea diferenţelor salariale rezultate cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale începând cu data de 09.04.2015 până la data plăţii efective.

Curtea de Apel Ploieşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamanţi ordine de salarizare de recalcularea indemnizaţiei cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială 405 RON începând cu data de 09.04.2015-01.08.2016, obligând, totodată, pârâţii la plata diferenţelor salariale astfel rezultate actualizate cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentului, care susţine lipsa de obiect a acţiunii prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 de către Ministrul Justiţiei la data de 24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul reclamanţilor la calcularea indemnizaţiei lunare brute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Se reţine că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis la 24.05.2018, ulterior demersului reclamantelor iniţiat la data de 22 decembrie 2017 şi chiar a pronunţării sentinţei atacate (22 mai 2018).

Recurentul a recunoscut astfel pretenţiile reclamanţilor, însă se constată că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis în baza Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în baza O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 71/2015, în baza O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, în baza dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale precum şi de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Or, prevederile legale în baza cărora a fost emis ordinul prin care s-a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare cuvenită reclamanţilor sunt tocmai cele avute în vedere de prima instanţă în considerentele hotărârii atacate.

Prin urmare, emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor sentinţei primei instanţe, în plus reclamanţii au solicitat prin acţiune şi repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală.

Având în vedere că pârâtul nu a emis la timp ordinul cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută, prima instanţă a reţinut în mod corect că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanţilor, iar prin Ordinul nr. 2066/C/2018 s-a stabilit doar acordarea drepturilor salariale, nu şi actualizarea acestor drepturi şi aplicarea dobânzii legale.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Prin urmare, toate criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 101 din 22 mai 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.