Appeal dismissed: arbitral award upheld for unpaid 2015 medical services rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., anularea Hotărârii arbitrale nr. 17/2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 de către Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi obligarea pârâtei la plata sumei de 755.766,07 RON, reprezentând valoarea serviciilor medicale realizate de către reclamantă în anul 2015 pentru pacienţii asiguraţi, care nu au fost achitate până în prezent şi la plata dobânzii legale aferentă sumelor datorate.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4582 din 9 noiembrie 2018, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta B., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. Referitor la motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a invocat nemotivarea hotărârii atacate, pe de o parte făcând trimitere la inexistenta motivării sub aspectul superficialităţii acesteia şi, pe de alta parte, susţinerile superficiale fiind contradictorii.

Astfel, a susţinut că în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate trebuia să se analizeze fiecare drept a cărui încălcare a fost reclamată, deşi toate acestea vizau un singur temei juridic: art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., iar dispoziţiile invocate trebuie analizate în raport cu prevederile art. 425 alin. (1) din acelaşi cod.

A precizat că deşi hotărârea recurată are 17 pagini, "motivarea" instanţei se poate identifica în cuprinsul paginilor 15-16, fiind citate unele texte legale care vin să "clarifice" cele reţinute de instanţă şi cu toate că aceasta reţine că dispoziţiile invocate de reclamantă ca fiind încălcate sunt calificate ca imperative nu se reţine modul concret în care aceste dispoziţii au fost încălcate.

Cu alte cuvine, s-a apreciat că nu s-a demonstrat modul în care dispoziţiile legale imperative au fost încălcate, iar motivele invocate de reclamantă nu se regăsesc în dispoziţiile legale invocate.

Totodată, a afirmat că din sentinţa atacată rezultă cu certitudine două teze contradictorii, respectiv că motivele invocate nu se circumscriu art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., fiind motive ce ţin de fondul cauzei, şi faptul că dispoziţiile legale invocate sunt imperative, însă nu este explicată modalitatea în care acestea au fost încălcate, dispoziţiile legale fiind indicate doar generic.

Aşadar, din cele reţinute se desprinde concluzia că motivele invocate de parte nu se încadrează în limitele stabilite de textul de lege invocat şi, pe de altă parte, deşi argumentele se încadrează în textul de lege invocat acestea nu sunt motivate consistent, în sensul că nu sunt precizate în concret modalităţile în care dispoziţiile legale care vizează încălcarea ordinii publice şi bunelor moravuri au fost încălcate.

Potrivit recurentei, din analiza celor două teze menţionate rezultă contradictorialitatea reţinerilor instanţei.

Astfel, a apreciat că prima instanţă nu a îndeplinit cerinţele art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că nu a motivat dispozitivul sentinţei atacate, iar în subsidiar a considerat că susţinerile instanţei sunt contradictorii, argumentele expuse în cele două fraze se contrazic, reţinându-se două motive diferite care sunt incompatibile între acestea.

În continuare, recurenta a făcut referire la motivarea acţiunii în anulare a hotărârii arbitrare, ce vizează două argumente, respectiv încălcarea normelor care limitează drepturile cetăţenilor şi ale acesteia, ca parte a sistemului de asigurări de sănătate in calitatea sa de furnizor de servicii medicale, şi solicitarea privind analizarea încălcării dispoziţiilor legale reţinute şi cu putere de lucru judecat de către aceeaşi Comisie Centrala de Arbitraj, în legătură cu modalitatea de calcul a valorii contractuale, apreciată în mod diferit în cele două hotărâri.

3.2. În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a reluat pe larg situaţia de fapt şi argumentele expuse şi în faţa primei instanţe în susţinerea cererii de anulare, afirmând că dispoziţiile legale invocate fac referire la încălcarea unei norme de drept material atât cât priveşte norma internă, cât şi norma europeană, sens în care a invocat prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţia României.

Astfel, a arătat că în cauză au fost invocate o serie de dispoziţii pe care le-a apreciat ca fiind imperative, de ordine publică, pe care le reiterează la paginile 7-11 din memoriul de recurs, cu referire la dreptul cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii, ca parte componentă a dreptului la viaţă, drept protejat prin art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şl Libertăţilor Fundamentale şi reglementat prin art. 34 din Constituţie şi Legea nr. 95/2006, şi dreptul de a nu fi discriminat reglementat de art. 14 din Convenţie şi art. 1 al Protocolului nr. 12 la Convenţie, făcând trimitere şi la prevederile H.G. nr. 400/2014.

A susţinut că prin actele normative sus-menţionate, statul a reglementat dreptul asiguraţilor de a beneficia de servicii medicale de spitalizare în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate românesc, creând contracte-cadru cu reguli specifice pentru furnizorii de servicii spitaliceşti şi pentru casele de asigurări care decontează serviciile, al căror beneficiar real este cetăţeanul asigurat.

Or, prin hotărârea arbitrară contestată se încalcă o serie de drepturi esenţiale ale asiguraţilor, precum dreptul la servicii medicale şi dreptul de a nu fi discriminat, precum şi alte dispoziţii legale imperative.

În acest sens, a reiterat contractul de furnizare servicii medicale încheiat între părţi, aplicabil pentru anul 2015 (contractul nr. x din 30.06.2014, prelungit prin acte adiţionale succesive aplicabile pentru 2015, în continuare "Contractul de Furnizare 2015"), iar clauza din Contractul de furnizare 2015 referitoare la efectuarea serviciilor medicale în limita unor valori de contract stabilite de către intimată nu poate produce efecte, astfel, hotărârea arbitrară contestată, bazată în esenţă pe limitarea respectivă, încalcă dispoziţiile legale imperative.

Astfel, plafonarea valorii de contract încalcă prevederile Legii nr. 95/2006 referitoare la drepturile asiguraţilor de a beneficia de serviciile medicale necesare şi ale H.G. nr. 400/2014, şi, totodată, dispoziţiile legale aplicabile privind interdicţia de a discrimina persoanele asigurate, prevăzute de Convenţie, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Constituţia României şi de actele normative deja menţionate (Legea nr. 95/2006 şi H.G. nr. 400/2014).

În continuare, a făcut trimitere refuzul intimatei de a semna un act adiţional pentru a preciza valoarea contractuală corectă pentru anul 2015, încălcând dispoziţiile legale aplicabile privind punerea în executare a Hotărârii arbitrale nr. 43/2016, omisiune culpabilă din partea acesteia care însă nu validează în vreun fel sumele stabilite deja greşit în Contractul de furnizare 2015,

În concluzie, a precizat că prin hotărârea arbitrară contestată, cu încălcarea legii, s-au plafonat în mod greşit decontările pentru serviciile medicale acordate de spital asiguraţilor în 2015 - la nivelul calculat eronat de pârâtă, aşa încât în mod nelegal s-a respins cererea de arbitrare formulată. Astfel, s-a apreciat greşit că depăşirea valorii contractuale presupune încălcarea clauzelor stabilite de părţi, considerând că pârâta nu poate fi obligată peste valoarea prestabilită în contractul încheiat, invocându-se ca argument principal faptul că valoarea corectată nu ar fi fost menţionată într-un act adiţional la contract.

Or, lipsa unui act adiţional care să prevadă posibilitatea achitării sumelor datorate de pârâtă nu poate să constituie motiv de respingere a cererii arbitrate formulate, în sensul normelor de procedură, hotărârea arbitrală contestată încălcând ordinea publică şi dispoziţiile art. 44 din Constituţie, făcând trimitere la jurisprudenţa în materie.

Aşa fiind, a susţinut că spitalul recurent a respectat toate dispoziţiile legale aplicabile, iar hotărârea arbitrară contestată încalcă atât dispoziţiile legale imperative interne prevăzute de Legea nr. 95/2006 şi de art. 16 şi art. 34 din Constituţia României, cât şi a celor internaţionale stabilite în articolele 2 şi 14 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, articolul 1 din Protocolul 12 adiţional la Convenţie şi art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât a fost doar reprodusă starea de fapt care a condus la formularea acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că susţinerile recurentei pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., într-adevăr celelalte critici formulate nu pot fi încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod invocat, însă sancţiunea nulităţii recursului priveşte cererea în întregul său, nefiind posibilă o anulare parţială.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii arbitrale nr. 17/2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 de către Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., şi obligarea pârâtei la plata sumei de 755.766,07 RON, reprezentând valoarea serviciilor medicale realizate de către reclamantă în anul 2015 neachitate, şi la plata dobânzii legale aferentă sumelor datorate.

Prin Hotărârea arbitrală nr. 17/2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a respins toate capetele de cerere din cererea de arbitrare ca nefondate, nedatorate şi nedovedite.

Curtea de apel a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susţinut, în esenţă, că aspectele semnalate nu au fost analizate fiecare în parte, deşi au vizat un singur temei juridic: art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., fiind citate unele texte legale pentru a clarifica cele reţinute, însă nu se reţine modul concret în care dispoziţiile legale invocate au fost încălcate, ceea ce echivalează cu o nemotivare a sentinţei, invocând, totodată, contradictorialitatea celor reţinute de prima instanţă.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Contrar susţinerilor recurentului, prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva dispoziţiilor incidente prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor şi apărărilor invocate, sentinţa recurată conţinând, pe de o parte, motive alternative ce susţin dispozitivul acesteia şi care nu sunt contradictoriii, iar pe de altă parte se constată că nu există motive de nelegalitate a hotărârii arbitrare atacate, cum corect a sesizat şi judecătorul fondului, care a reţinut că motivele formulate de parte nu pot fi încadrate în temeiul juridic invocat, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

Or, anularea unei hotărâri arbitrare se poate dispune doar pentru motivele limitativ prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., respectiv când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, context în care prima instanţă a reţinut inexistenţa temeiului pentru anularea hotărârii arbitrale.

Aşadar, faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. Criticile recurentei circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nu pot fi încadrate în temeiul juridic indicat.

Înalta Curte reţine că acest motiv a fost invocat în mod formal, partea a făcut trimitere la nelegalitatea hotărârii, fără să indice însă dispoziţiile legale pretins încălcate ori greşit aplicate de prima instanţă sau să precizeze eventualele greşeli săvârşite de aceasta în legătură cu acele dispoziţii legale.

În realitate, recurenta a reluat situaţia de fapt şi argumentele pentru care a apreciat că hotărârea arbitrală este nelegală, expuse în acţiunea introductivă de instanţă, nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea în raport cu soluţia primei instanţe, aşa încât nu se poate exercita controlul judiciar.

Prin urmare, nefiind dezvoltate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar nu poate analiza hotărârea atacată şi din această perspectivă, dar nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., pentru că sancţiunea nulităţii recursului priveşte cererea în întregul său, nefiind posibilă o anulare parţială.

Înalta Curte remarcă însă că judecătorul fondului a aplicat în mod corect prevederile legale incidente cauzei, reţinând că aspectele invocate nu reprezintă motive de nelegalitate a hotărârii arbitrale şi ca atare nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul, formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 4582 din 9 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.