Application of insurance guarantee fund compensation cap per individual claim versus per creditor under subrogation rights

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 16016/25.07.2018 şi obligarea pârâtului la soluţionarea pe fond a cererii de plata nr. x/17.02.2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 243 din 23 ianuarie 2019, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la cele reţinute de prima instanţă legate de calitatea reclamantei de beneficiar al plaţii, a arătat că a depus la dosarul de daună dovada mandatului dat de către societatea de leasing utilizatorului, pentru a solicita şi încasa despăgubirea pentru evenimentul rutier din data de 21.12.20I5, în care se specifică clar că societatea de leasing îl împuterniceşte pe utilizator - societatea reclamantă - să o reprezinte în relaţia cu asigurătorul C. S.A., pentru instrumentarea dosarului de daună, inclusiv pentru a încasa contravaloarea reparaţiilor, în cazul în care o achitat costul acestora.

Referitor la motivarea primei instanţe cum că pârâtul a aplicat corect dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. e) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. .213/2015 în sensul că S.C. D. S.A. reprezintă un unic creditor de asigurare al asigurătorului în faliment C., putând recupera suma maxima de 450.000 RON din disponibilităţile Fondului, a considerat că interpretarea dată acestor dispoziţii este nelegală.

Noţiunile de creditor de asigurare, respectiv creanţă de asigurări, ce trebuie avute în vedere în interpretarea şi aplicarea Legii nr. 213/2015 sunt cele prevăzute expres de art. 4 din

Legea nr. 213/2015. Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că atât creanţa de asigurare, cât şi creditorul de asigurare au fost determinate legislativ prin raportare la un singur element esenţial, izvorul primar al despăgubirii, şi anume contractul de asigurare (un contract de asigurare).

În ceea ce priveşte motivarea instanţei referitoare la calitatea societăţii de leasing de unic creditor de asigurare în procedura de faliment a C. S.A a considerat că nu prezintă relevantă pentru soluţionarea prezentei cauze, după cum nu prezintă relevanţă nici faptul că reclamanta poate valorifica creanţa pretinsă din activele asigurătorului, în procedura falimentului, câtă vreme plafonarea despăgubirilor pe creditor de asigurare la suma de 450,000 RON este discriminatorie şi disproporţionată.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, anularea deciziei atacate şi obligarea pârâtului să analizeze pe fond cererea de plată, având în vedere că, prin decizia contestată, nu a analizat decât aspectele legate de calitatea de creditor de asigurare şi cele privind depăşirea plafonului de 450.000 RON, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 16016/25.07.2018 şi obligarea pârâtului la soluţionarea pe fond a cererii de plata nr. x/17.02.2016.

Prin Decizia contestată, nr. 16016/25.07.2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată formulată de utilizatorul S.C. B. S.R.L. în numele S.C. D. S.A., motivat de fapt că suma acordată S.C. D. S.A., din disponibilităţile F.G.A. până la data emiterii deciziei este de 450.000 RON, iar din înscrisurile din dosar rezultă că părţile contractante sunt asiguratul - S.C. B. S.R.L. ce deţine dreptul de folosinţa si de posesie in baza unui contract de leasing, beneficiarul - S.C. D. deţine dreptul de dispoziţie, cât şi asigurătorul - S.C. C. S.A. în faliment.

Totodată, s-a reţinut că solicitarea formulată de petentă prin mandatar aferentă cererii de plată menţionate nu poate fi acceptată la plată de către Fond, ţinând cont de prevederile art. 4 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Înalta Curte nu împărtăşeşte soluţia Curţii de apel, pe care o apreciază ca fiind nelegală.

Instanţa de control judiciar constată că sunt întemeiate criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la calitatea reclamantei de beneficiar al plaţii, instanţa de control judiciar are în vedere, potrivit susţinerilor părţilor şi înscrisurilor prezentate, că aceasta a depus la dosarul de daună dovada mandatului dat de către societatea de leasing utilizatorului, pentru a solicita şi încasa despăgubirea pentru evenimentul rutier din data de 21.12.20I5.

Astfel, în respectiva împuternicire se specifică clar că societatea de leasing îl împuterniceşte pe utilizator - societatea reclamantă - să o reprezinte în relaţia cu asigurătorul C. S.A., pentru instrumentarea dosarului de daună, inclusiv pentru a încasa contravaloarea reparaţiilor, în cazul în care a achitat costul acestora.

Prin urmare, nu se impune deţinerea unei procuri speciale autentificate pentru a se adresa Fondului şi pentru a se plăti personal.

Instanţa de control judiciar constată că decizia contestată este nelegală şi în ceea ce priveşte dreptul reclamantei de a-i fi analizată cererea de plată pe fond, încălcând dispoziţiile Legii nr. 213/2015.

Din perspectiva înţelesului dat noţiunilor de creditor de asigurare şi creanţă de asigurare, precum şi modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 vizând plafonul maxim de despăgubire, instanţa de control judiciar constată că este relevantă Decizia nr. 29/02.03.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ulterior pronunţării sentinţei atacate, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, prin creditor de asigurare se înţelege şi societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliţă CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.

În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, prin creanţă de asigurare se înţelege şi creanţa izvorâtă din dreptul de regres al societăţii de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.

În interpretarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanţe de asigurare, în situaţiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizaţiei către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanţă în parte."

"157. Interpretarea prevederilor art. 15 alin. (2) din lege în sensul plafonării despăgubirii pe creditor de asigurare, afectează esenţial nu numai conţinutul obligaţiei legale de garanţie care incumbă Fondului de garantare a asiguraţilor, dar şi dreptul societăţii de asigurare de a fi despăgubită, în cazul fiecărui dosar de daună, ceea ce aduce atingere dispoziţiilor legale, în contextul în care finalitatea creării Fondului de garantare a fost aceea de a prelua riscurile din piaţă în scopul protejării creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător, urmare a producerii unui risc asigurat.

158. În contextul dat, prezintă importanţă şi faptul că scopul înfiinţării Fondului de garantare, astfel cum este menţionat în cuprinsul expunerii de motive la Legea nr. 213/2015, este acela de "plată din disponibilităţile sale a despăgubirii/indemnizaţiilor rezultate din contractele de asigurare facultativă şi obligatorii în cazul insolvenţei unui asigurător."

159. Instituirea plafonului legal de garantare pe creditor de asigurare nu se justifică nici din perspectiva protejării interesului public, având în vedere că se realizează o limitare a plăţilor către asigurătorii de răspundere facultativă care se adresează Fondului de garantare, ca urmare a subrogării în drepturile asiguraţilor, ceea ce conduce, în fapt, la defavorizarea persoanelor îndreptăţite la recuperarea prejudiciului.

160. În consecinţă, plafonul stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, priveşte fiecare creanţă deţinută de asigurătorul CASCO ca urmare a subrogării în numele persoanei asigurate sau a beneficiarului asigurării, iar nu întregul portofoliu de creanţe deţinute ca urmare a mai multor operaţiuni de subrogare."

Aşadar, potrivit Deciziei nr. 29/02.03.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 509 din 15 iunie 2020, obligatorie pentru instanţele de judecată în temeiul art,521 alin. (2) din C. proc. civ., prin creditor de asigurare se înţelege şi societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliţă Casco împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment; prin creanţă de asigurare se înţelege şi creanţa izvorâtă din dreptul de regres al societăţii de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, iar plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanţe de asigurare, în situaţiile în care se execută dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizaţiilor către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului Casco pentru fiecare creanţă în parte.

În consecinţă, prin această decizie, chestiunea vizând modul de aplicare a plafonului maxim de despăgubire a fost dezlegată, cu caracter obligatoriu, situaţie în care nu se mai impune dezvoltarea argumentelor şi considerentelor instanţei de recurs asupra problemelor de drept care formează obiectul criticilor deduse judecăţii.

Prin urmare, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind greşită, se impune reformarea sentinţei atacate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va anula decizia atacată cu consecinţa obligării pârâtului la soluţionarea pe fond a cererii de plată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei nr.

243 din 23 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Anulează Decizia nr. 16016/25.07.2018 emisa de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Obligă pârâtul la soluţionarea pe fond a cererii de plată nr. x/17.02.2016.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.