FGA indemnity liability for traffic accident damages predicated on prior ownership and expert-verified damage causality
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the claim against the Insurance Guarantee Fund (FGA). The dispute concerned a challenge to an FGA decision refusing to indemnify the owner of a vehicle damaged in a 2013 traffic accident following the insolvency of the liable insurer. The court held that the claimant failed to prove ownership of the vehicle at the time of the accident, as registration records and the expert report identified the predecessor owner, and that the claimed damages did not correspond to the reported accident dynamics. Consequently, the conditions for tort liability and the FGA’s statutory obligation to pay were not met under Articles 49–50 of Law No. 136/1996 and Law No. 213/2015, and the appeal was rejected on the grounds that the lower court correctly applied the material law and provided adequate reasoning.
Legislator headnote
AI generatedart. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 12 din Legea nr. 213/2015, art. 22 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ; FGA indemnity liability for traffic accident damages predicated on prior ownership and expert-verified damage causality: The dispute concerned a challenge to an FGA decision refusing to indemnify the owner of a vehicle damaged in a 2013 traffic accident following the insolvency of the liable insurer. The court held that the claimant failed to prove ownership of the vehicle at the time of the accident, as registration records and the expert report identified the predecessor owner, and that the claimed damages did not correspond to the reported accident dynamics. Consequently, the conditions for tort liability and the FGA’s statutory obligation to pay were not met under Articles 49–50 of Law No. 136/1996 and Law No. 213/2015, and the appeal was rejected on the grounds that the lower court correctly applied the material law and provided adequate reasoning.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural ground cited in the dispositive section for dismissing the appeal as unfounded.
Substantive legal basis cited in the dispositive section for dismissing the appeal in the administrative and fiscal jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei FGA nr. 11554/27 11.2017 şi obligarea acestuia la emiterea deciziei de restituire a sumei de 25712,35 RON, reprezentând despăgubiri pentru reparaţiile autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x, consecinţă a accidentului de circulaţie din data de 22 05 2013, la plata penalităţilor de întârziere de 0,2%/zi asupra sumelor menţionate, cu începere de la data de 22 08 2013 şi până la data plăţii efective, 4876,37 RON cu titlu de cheltuieli de judecată onorariu avocaţial 1000 RON, taxa judiciara de timbru 971 RON, regularizare daună 1000 RON şi expertiza judiciară 1376,37 RON.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3906 din 3 octombrie 2018, a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci motive străine de natura pricinii, şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Potrivit recurentei, în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea, apreciind că reclamanta nu era la data producerii accidentului rutier proprietarul autoturismului avariat în accidentul rutier care a avut loc şi că proprietar ar fi fost B., ignorându-se contractul de vânzare-cumpărare încheiat între B. şi reclamantă la data de 27 02 2013 şi certificatul de atestare fiscală, din care reiese cert că aceasta a achitat taxele şi impozitele pentru autoturism, data dobândirii fiind 27 02 2013, cu 3 luni anterior accidentului (22.05.2013).
Totodată, a precizat că dosarul de daună a fost deschis pe numele fostului proprietar întrucât acesta era înscris în certificatul de înmatriculare al autoturismului, având în vedere procedura internă a societăţii de asigurare, însă la cererea asigurătorului aceasta a făcut dovada dreptului de proprietate, prin depunerea înscrisurilor menţionate, s-a adresat în termen legal Judecătoriei Avrig pentru recuperarea despăgubirii în contradictoriu cu C., care nu a contestat faptul că este proprietarul autoturismului, iar ulterior deschiderii procedurii insolvenţei a respectat prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.
În continuare, recurenta a apreciat că prima instanţă a dat o interpretare greşită dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Astfel, au fost nesocotite prevederile art. 12 din Legea nr. 213/2015, pentru că avea posibilitatea să se adreseze direct autorităţii pârâte cu cerere de despăgubire, în termenul legal, respectiv până ia data de 25.07.2016, formulând cererea de despăgubire în termen, respectiv la data de 15.02.2016.
Totodată, în mod greşit prima instanţă, în lipsa unor probe certe, a reţinut că din probele administrate nu rezultă producerea avariilor aşa cum este descrisă de cei doi conducători auto, deşi declaraţiile date de aceştia nu au fost infirmate prin niciun mijloc de probă, iar motivarea pârâtului nu a vizat neconcordanţa între aceste declaraţii.
De asemenea, prima instanţă a ignorat faptul că autoritatea pârâtă avea obligaţia să ia măsurile necesare în vederea deschiderii dosarului de daună, de a constata din punct de vedere tehnic avariile, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii accidentului, încălcându-se astfel art. 22 din C. proc. civ.
În concluzie, a solicitat admiterea acestuia şi casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
4. Apărarea intimatului-reclamant
Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei FGA nr. 11554/27 11.2017 şi obligarea acestuia la emiterea deciziei de restituire a sumei de 25712,35 RON, reprezentând despăgubiri pentru reparaţiile autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x, consecinţă a accidentului de circulaţie din data de 22 05 2013, la plata penalităţilor de întârziere de 0,2%/zi asupra sumelor menţionate, cu începere de la data de 22 08 2013 şi până la data plăţii efective, 4876,37 RON cu titlu de cheltuieli de judecată onorariu avocaţial 1000 RON, taxa judiciara de timbru 971 RON, regularizare daună 1000 RON şi expertiza judiciară 1376,37 RON.
Curtea de apel a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.
1.1. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.
În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci motive străine de natura pricinii, respectiv că au fost ignorate actele depuse la dosar cu care a făcut dovada dreptului de proprietate asupra autoturismului.
Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.
Astfel, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. în cauză fiind respectate toate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil,
Contrar susţinerilor recurentei, prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva întrunirii condiţiilor de răspundere civilă delictuală, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior,
Faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.
1.2. Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Prin Decizia nr. 11554/27.11.2017, contestată în cauză, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins pretenţiile formulate de reclamantă privind contravaloarea reparaţiei autovehiculului avariat, cât şi cheltuielile de judecată în cuantum de 13376,37 RON, efectuate în Dosarul nr. x/2015, dosar suspendat de Judecătoria Avrig ca urmare a falimentului asigurătorului C..
Contrar susţinerilor recurentei, se constată că judecătorul fondului a aplicat în mod corect prevederile legale incidente în cauză.
Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1996 privind asigurările şi reasigurările în România (forma în vigoare la data evenimentului rutier) potrivit cărora "asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, (…)".
Totodată, la art. 50 din lege se prevede că "despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri."
Astfel, în cazul particular al prejudiciilor produse prin accidente de circulaţie, plata despăgubirilor revine societăţii de asigurare cu care a fost încheiat contractul de asigurare de răspundere civilă pentru autovehicul condus de persoana vinovată de eveniment.
Competenţa pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a accidentelor rutiere, în condiţiile deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de asigurator, a fost stabilită potrivit prevederilor Legii nr. 213/2015.
Este de subliniat că, în cauză, cererea de plată a fost formulată de către reclamantă, însă fără să facă dovada producerii prejudiciului în patrimoniul său, cererea de despăgubire adresată societăţii de asigurare fiind formulată tot de către aceasta, cum corect a reţinut şi prima instanţă.
Prin urmare, nu rezultă întrunirea condiţiilor de răspundere civilă delictuală, având în vedere că la data producerii accidentului proprietarul autoturismului avariat, cu numărul de înmatriculare x, nu era reclamanta, ci, potrivit talonului, numitul B., asepect reţinut şi în raportul de expertiză de care s-a prevalat reclamanta (efectuat în Dosarul nr. x/2015).
Mai mult decât atât, din actele depuse la dosar nu rezultă producerea avariilor ca urmare a accidentului produs, astfel cum este descris de către cei doi conducători auto implicaţi în eveniment, iar raportul de expertiză depus la dosar de către reclamantă nu conduce la o altă concluzie, cum corect s-a apreciat şi de judecătorul fondului.
Altfel spus, avariile autoturismului în cauză nu corespund dinamicii accidentului, iar daunele se acordă într-un alt context.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată sunt relevante dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 213/2015 care stabilesc rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, reţinute în mod corect în considerentele hotărârii atacate, observându-se, totodată, faptul că nu există o hotărâre definitivă cu privire la obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.
În fine, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia prima instanţă ar fi nesocotit prevederile art. 12 din Legea nr. 213/2015 se constată că aceasta este străină cauzei, nefiind avută în vedere o eventualitate tardivitate a cererii părţii de către autoritatea pârâtă şi nici de către prima instanţă.
Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul, formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 3906 din 3 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.