Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1079/2021 AI generated

Phasing of fisheries project expenses: physical and financial identification of distinct project phases under Commission Decision C(2013) 4879

Case Number Decizia nr. 1079/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Ministry of Agriculture and Rural Development (through the General Directorate for Fisheries), upholding the first-instance judgment that annulled the administrative notifications partially rejecting a project phasing request and ordering the state authority to pay damages and litigation costs to the applicant company. The dispute concerned the eligibility of specific construction works for non-reimbursable financial assistance under the 2007-2013 Operational Programme for Fisheries, where the authorities refused to phase certain expenses arguing they could not be clearly identified physically and financially as distinct from previous phases in compliance with Commission Decision C(2013) 4879 and Decision No. 6713/2015. The Court determined that the administrative acts were properly motivated and that judicial expert reports confirmed the contested works were physically distinct, 100% completed, and identifiable in scripts, thereby satisfying the dual physical and financial identification requirement for phasing; consequently, the claimant’s damages for the unapproved eligible expenses were deemed certain and enforceable under the framework of Decision No. 347/2016 and applicable civil procedural rules regarding the sufficiency of judicial reasoning.

Legislator headnote

AI generated

art. 337 C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 451 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Phasing of fisheries project expenses: physical and financial identification of distinct project phases under Commission Decision C(2013) 4879: Împotriva sentinţei nr. 312 din 04 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cât şi împotriva încheierii din 21.05.2018 pronunţată în acelaşi dosar, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
notification of the decision general project development costs procedural costs non-administrative dispute framework decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2021

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 11 mai 2017, reclamanta S.C. Carpatina Cerna SAT S.R.L. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Direcţia Generală Pescuit-Autoritatea de Management pentru POP:

- anularea notificării x/01.11.2016 prin care a fost admisă în parte cererea de aprobare a finanţării prin programul de fazare a cheltuielilor neacceptate la fazare, în sumă de 1.191.326,70 RON şi a Răspunsului de respingere a contestaţiei nr. 327201/05.12.2016;

- obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neaprobarea în vederea finanţării prin programul de fazare a tuturor cheltuielilor eligibile, respectiv la plata sumei de 595.663,35 1ei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 312 din 04 iunie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal:

- a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. Carpatina Cerna SAT S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia Generală Pescuit-Autoritatea de Management pentru POP;

- a anulat adresa din 01.11.2016 în privinţa cheltuielilor neeligibile şi decizia privind respingerea contestaţiei nr. 327201 din 05.12.2016 emisă de M.A.D.R. prin Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP;

- a obligat pârâtul la plata sumei de 595.663,35 RON, cu titlu de despăgubiri;

- a obligat pârâtul la plata sumei de 4.850 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 20.06.2018, Curtea de Apel Craiova a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei nr. 312 din 04 iunie 2018, în sensul menţionării termenului şi a căii de atac.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 312 din 04 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cât şi împotriva încheierii din 21.05.2018 pronunţată în acelaşi dosar, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, criticând cele două hotărâri pentru nelegalitate, a solicitat admiterea recursului şi casarea acestora în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de fond s-a pronunţat eronat prin încheierea din data de 21.05.2018 asupra obiecţiunilor formulate la data de 18.05.2018, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 337 C. proc. civ., astfel că s-a solicitat insatnţei de recurs să dispună experţilor desemnaţi în cauză să procedeze la lămurirea sau refacerea rapoartelor de expertiză.

În ceea ce priveşte sentinţa pronunţată de instanţa de fond, recurentul a menţionat că aceasta nu îndeplineşte cerinţele art. 425 C. proc. civ., fiind nemotivată, întrucât, pe de o parte, nu a avut în vedere toate argumentele de fapt şi de drept invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată deşi avea posibilitatea să le grupeze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, astfel încât să le răspundă prin considerente comune, iar pe de altă parte, în motivarea hotărârii nu se regăsesc literar susţinerile pârâtului MADR.

În plus, precizează recurentul, în cuprinsul hotărârii se regăsesc motive contradictorii, în sensul că nu au fost înfăţişate clar şi coerent argumentele expuse de părţile litigante, în condiţiile în care instanţa a omis să se pronunţe asupra excepţiei invocate de pârât.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după expunerea istoricului cauzei, recurentul a menţionat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat faptul că lucrările aferente realizării proiectului se regăsesc în situaţiile şi devizele de lucrări, fiind evidenţiate din punct de vedere fizic, conform concluziilor raportului de expertiză, precum şi împrejurarea că procedura de finanţare nu a fost respectată de către pârât, în condiţiile în care proiectul era identificabil, atât fizic, cât şi financiar, scriptic, iar lucrările executate sunt distincte de cele pentru care a fost anterior acceptată şi efectuată plata, evitându-se declararea de două ori a aceloraşi cheltuieli.

De asemenea, recurentul a învederat că instanţa de fond a reţinut eronat şi nerealitatea controlului realizat în teren de către pârât, precum şi faptul că nu a fost respectată obligaţia de a verifica dacă lucrările au fost realizate, în condiţiile în care, în perioada 05.09.2016-07.09.2016 a avut loc vizita în teren, aceasta a fost efectuată de experţii CRPOPAM Dolj, conform prevederilor Manualului de procedură pentru fazarea proiectelor, iar raportul vizitei în teren a fost transmis şi înregistrat la DGP AMPOPAM cu nr. X/13.09.2016, fiind aprobat la data de 15.06.2016.

În conformitate cu prevederile Deciziei C (2013) 4879 privind aprobarea orientărilor referitoare la încheierea programelor operaţionale adoptate pentru asistenţa din partea Fondului european pentru pescuit (2007-2013), punctul 3.2. condiţia numărul 3 (proiectul are două faze identificabile în mod clar din punct de vedere fizic şi financiar, pentru cheltuielile respinse la fazare nu s-au putut identifica cele două faze, astfel că aceste cheltuieli nu au fost incluse în Bugetul indicativ de fazare pe baza Raportului asupra verificării în teren, a solicitării de fazare şi a tuturor informaţiilor furnizate de beneficiar, inclusiv stadiul execuţiei lucrărilor până la 31.012.2015, de la 01.01.2016-27.06.2016 şi activităţile propuse pentru execuţie în cadrul fazei a II-a a proiectului, deci ulterioare datei de 27.06.2016, transmise de beneficiar.

Recurentul a mai precizat că instanţa de fond a reţinut eronat faptul că deciziile DGP-AMPOPAM, atât în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor proiectului de fazare/eşalonare, cât şi în ceea ce priveşte contestaţia, nu sunt motivate, în condiţiile în care din conţinutul acestora se regăseşte motivarea în fapt şi în drept.

În ceea ce priveşte rezultatele expertizei judiciare efectuate în cauză, recurentul a învederat că instanţa de fond nu a reţinut obiecţiunile acestuia şi, în principal împrejurarea că lucrarea a fost efectuată la mai mult de un an de la momentul vizitei în teren, reţinând astfel situaţia din teren la nivelul lunii noiembrie 2017, drept pentru care nu este relevanţă şi nici obiectivă pentru soluţionarea cauzei.

DGP-AMPOPAM nu a contestat lucrările efectuate de reclamantă, ci faptul că, la momentul solicitării fazării proiectului, numai o parte din lucrările efectuate îndeplineau condiţiile impuse prin Decizia Comisiei 6713/2015, a mai arătat, recurentul, iar identificare clară a celor două faze ale proiectului din punct de vedere fizic şi financiar, pentru cheltuielile efectuate de reclamantă până la data de 31.12.2014, nu poate fi efectuată în mod corect deoarece, ca urmare a fazării proiectului, beneficiarul a continuat execuţia acestuia.

Instanţa de fond, precizează recurentul, a reţinut eronat şi susţinerile expertului contabil care a stabilit că, prin neaprobarea finanţării prin programul de fazare a tuturor cheltuielilor eligibile, reclamanta a suferit un prejudiciu în cuantum de 595.883,35 RON, în contextul în care raportul de expertiză a fost întocmit în baza Ghidului solicitantului şi nu în baza Manualului de procedură M08 e.l.r.2 pentru fazarea proiectelor contractate în cadrul POP 2007-2013, întrucât, la data solicitării de fazare, nu exista un Ghid al solicitantului aprobat, fazarea aprobându-se doar în baza manualului menţionat, a Deciziei nr. 6713 de modificare a Decizie C(2013) 4879, a Hotărârii nr. 347/11.05.2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European şi a Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Din raportul de expertiză nu rezultă dacă lucrările executate de reclamantă au fost şi plătite de aceasta, conform cerinţelor art. 4 alin. (1) lit. a) din Hotărârea nr. 347/2016, astfel încât prejudiciul reţinut de instanţa de fond nu este o sumă certă pentru beneficiar, reprezentând doar sume potenţial decontabile în condiţiile respectării condiţiilor de eligibilitate stabilite prin hotărârea menţionată.

În fine, recurentul a mai precizat că, prin semnarea Actului adiţional nr. x, reclamanta a acceptat condiţiile privind fazarea proiectului, inclusiv valorile cuprinse în bugetul proiectului de fazare/eşalonare.

Recurentul a mai formulat critici şi cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, solicitând reducerea onorariului avocaţial, în temeiul art. 451 C. proc. civ., ţinând seama de complexitatea cauzei, a activităţii desfăşurate de avocat şi de circumstanţele cauzei.

4. Apărările formulate

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reluând susţinerile şi apărările expuse în faţa instanţei de fond, respectiv prin acţiunea introductivă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

O primă critică formulată de recurent este reprezentată de maniera în care, la termenul de judecată din data de 21.05.2018, instanţa de fond a respins cererea acestuia referitoare la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză, respectiv de încălcarea dispoziţiilor procedurale referitoare la lămurirea sau completarea raportului de expertiză, regăsite în cuprinsul art. 337 C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte menţionează că argumentele concrete invocate de recurentă privesc în realitate aspecte care ţin de necesitatea şi utilitatea probelor solicitate a fi administrate în cauză, aspect care nu este supus controlului de legalitate exercitat în acest stadiu procesual.

Sub imperiul acestui motiv de casare, recurenta îşi exprimă nemulţumirea faţă de respingerea cererii sale privind lămurirea sau refacerea raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul judiciar A..

Aceste critici însă nu pot constitui obiect al controlului de legalitate exercitat în recurs, întrucât vizează modul în care instanţa de fond a apreciat asupra necesităţii efectuării unui asemenea raport de expertiză, respectiv a lămurii concluziilor acestuia, chestiunea reprezentând un motiv de netemeinicie care, în actuala reglementare, nu poate forma obiect de analiză în această cale extraordinară de atac.

În plus este de menţionat că instanţa de fond este suverană în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt, raportat la probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs are obligaţia verificării aplicării corecte a legii în raport de situaţia astfel stabilită. Practic, în recurs se judecă exclusiv în drept numai hotărârea recurată. Sunt şi rămân câştigate cauzei faptele, astfel cum au fost apreciate de judecătorul fondului.

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurenta se află în eroare susţinând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond nu este motivată.

Din lecturarea acesteia se poate constata că aceasta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. referitoare la conţinutul hotărârii, printre acestea regăsindu-se şi cele enumerate în cuprinsul alin. (1) lit. b) al normei procedurale evocate, referitoare la expunerea situaţiei de fapt reţinută pe baza probelor administrate, cât şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Contradictorialitatea motivelor din cuprinsul sentinţei atacate nu este susţinută de considerente, împrejurare rezultată în termeni lipsiţi de echivoc din simpla lecturare a acesteia.

Oricum, pentru incidenţa acestuia motiv de casare era necesar ca hotărârea atacată să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, condiţie care nu este îndeplinită în prezenta cauză, datorită faptului că instanţa de fond a reuşit să efectueze o analiză a pretenţiilor afirmate de reclamantă.

Inferenţa la care a apelat instanţa de fond, raţionamentul care a condus la concluzia prezentată în cadrul considerentelor, precum şi soluţia dată acţiunii introductive, rezultă în mod evident din perspectiva în care instanţa a abordat litigiul, respectiv susţinerile părţilor.

În ceea ce priveşte obligativitatea instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, obligaţie nerespectată de instanţa de fond în opinia recurentului, Înalta Curte învederează că potrivit jurisprudenţei constante a instanţei europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock şi Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părţi şi că o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Or, în speţă, potrivit considerentelor anterior expuse, instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată în urma efectuării unui examen de legalitate, stabilind faptele şi aplicând dreptul incident, cu respectarea garanţiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil, reuşind să surprindă toate împrejurările esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în speţă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., preliminar, Înalta Curte apreciază necesar a expune argumentele de fapt şi de drept relevante în cauză.

Astfel, în data de 25.06.2014, a fost semnat contractul de finanţare nr. x de către S.C Carpatina Cerna Sat S.R.L în calitate de beneficiar, având termen de execuţie de 15 luni, conform art. 2, alin (2) din contract, data de 30.09.2015 reprezentând termenul limită până la care beneficiarul putea depune ultima cerere de rambursare.

Ulterior, la data de data de 30.09.2015, a fost semnat Actul Adiţional nr. 1 la contractul x/25.06.2014, prin care s-a prelungit durata de execuţie a proiectului, motivat de întârzierea realizării lucrărilor si imposibilitatea de finalizare a proiectului, aşa cum rezultă din Nota explicativă şi Memoriul Justificativ nr. x/11.09.2015, înregistrat la CR-POP Dolj cu nr. x/11.09.2015 şi la DGP - AMPOP cu nr. x/17.09.2015.

În data de 15.12.2015 a fost semnat Actul Adiţional nr. 2 la contractul nr. x/25.06.2014 prin care durata de execuţie a contractului a fost prelungită până la data de 30.09.2016, beneficiarul având obligaţia de a depune în luna ianuarie 2016 ultima cerere de rambursare care să cuprindă toate cheltuielile eligibile efectuate până la data de 31.12.2015.

Totodată, conform actului adiţional menţionat, începând cu data de 01.01.2016, execuţia proiectului trebuia realizată exclusiv din surse proprii ale beneficiarului, pentru care acesta nu va solicita la plată cheltuieli eligibile.

La data de 06.10.2015 Comisia Europeană a emis Decizia nr. 6713 de modificare a Deciziei C(2013) 4879 privind aprobarea orientărilor referitoare ta încheierea programelor operaţionale adoptate pentru asistenţa din partea Fondului european pentru pescuit (2007-2013), potrivit căreia proiectul trebuie să aibă două faze identificabile în mod clar din punct de vedere fizic şi financiar, alocarea financiară pentru fiecare fază trebuind a fi stabilită făcând referire la elementele fizice ale fiecărei faze, pentru a se evita declararea de două ori a aceloraşi cheltuieli către Comisie. A doua fază a proiectului este eligibila pentru finanţare în temeiul regulamentului privind B. în perioada 2014-2020 şi trebuie să fie conformă cu toate normele aplicabile perioadei 2014-2020.

Astfel, dacă un proiect presupune construcţia de bazine şi alimentare cu apă, cum este cazul în speţă, atunci construcţia bazinelor reprezintă prima fază a proiectului, iar alimentarea cu apă a acestora reprezintă cea de-a doua fază.

La data de 27.06.2016, reclamanta a depus la registratura DGP-AMPOPAM cererea nr. x, prin care a solicitat eşalonarea/fazarea contractului, bugetul propus pentru această operaţiune prevăzând o asistenţă financiară nerambursabilă în sumă de 1.046.749,02 RON, ulterior, la solicitarea autorităţii de management, depunând o situaţie cu stadiul execuţiei lucrărilor până la data de 31.12.2015, de la 01.01.2016 la 27.06.2016 şi activităţile propuse pentru execuţie în cadrul fazei a II-a a proiectului.

Prin Notificarea nr. x/01.11.2016, reclamanta a fost înştiinţată că nu au fost acceptate la fazare cheltuieli în valoare de 1.191.326,70 RON, alcătuite din: alimentare cu apă tehnologică în valoare de 99.525,54 RON; canalizare tehnologică în valoare de 157.512,80 RON; clădire arhitectură în valoare de 621.781,40 RON; bazine pentru creştere păstrăv în valoare de 265.436,10 RON; bazine pentru creştere puiet păstrăv în valoare de 47.070,86 RON; priză tiroleză construcţii în valoare de 5.135,11 RON şi organizare şantier în valoare de 31.290,08 RON, motivat de împrejurarea că, deşi se pot evidenţia cheltuielile aferente fazei a II-a a proiectului, conform situaţiilor de lucrări şi a devizelor pe obiect, acestea nu se pot evidenţia din punct de vedere fizic, astfel că nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate pentru a putea fi fazate, conform prevederilor pct. 3.2 din Decizia 6713/2015, contestaţia reclamantei fiind respinsă cu aceeaşi motivare.

La data de 05.12.2016 s-a transmis prin Notificarea nr. x/05.12.2016 Răspunsul de respingere a Contestaţiei nr. 45/09.11.2016 înregistrată la DGP-AMPOPAM cu nr. x/14.11.2016 împotriva Notificării nr. x/01.11.2016, motivat de faptul că în conformitate cu prevederile Deciziei C(2013) 4879 privind aprobarea orientărilor referitoare la încheierea programelor operaţionale adoptate pentru asistenţa din partea Fondului european pentru pescuit (2007-2013), punctul 3.2. condiţia numărul 3 (proiectul are două faze identificabile în mod clar din punct de vedere fizic şi financiar), pentru cheltuielile respinse la fazare nu s-au putut identifica cele două faze (fizic şi financiar).

Cheltuieli nu au fost incluse în Bugetul indicativ de fazare pe baza Raportului asupra verificării în teren, a solicitării de fazare si a tuturor informaţiilor furnizate de beneficiar, inclusiv stadiul execuţiei lucrărilor până la 31.12.2015, de la 01.01.2016-27.06.2016 şi activităţile propuse pentru execuţie în cadrul fazei a II-a a proiectului, deci ulterioare datei de 27.06.2016, transmise de beneficiar.

Recurentul susţine că identificarea în mod clar a celor două faze ale proiectului, din punct de vedere fizic şi financiar, pentru cheltuielile efectuate de beneficiar până la data de 31.12.2014, nu poate fi efectuată în mod corect deoarece, ca urmare a aprobării fazării proiectului, prin Actul adiţional nr. x, din data de 09.12.2016, beneficiarul a continuat execuţia proiectului, iar la momentul solicitării fazării proiectului numai o parte din lucrările efectuate îndeplineau condiţiile impuse prin Decizia Comisiei nr. 6713/2015.

Un prim aspect care se impune a fi clarificat, prin raportare la criticile recurentului, constă în susţinerile instanţei de fond potrivit cărora, atât notificarea, cât şi actul care materializează răspunsul la contestaţia administrativă, nu sunt motivate, astfel încât se impune anularea actelor administrative.

Înalta Curte, lecturând notificarea şi răspunsul la contestaţia administrativă formulată împotriva acesteia, în dezacord cu instanţa de fond, apreciază că acestea îndeplinesc standardele de motivare, atât în fapt, cât şi în drept, aplicabile actelor administrative.

De altfel, conţinutul intrinsec al acestora oferă suficiente circumstanţe factuale şi juridice pentru a se putea decela care au fost raţiunile autorităţii pârâte la emiterea acestora.

De altfel, instanţa de recurs, identificând argumentele de fapt şi de drept relevante în cauză, nu a întâmpinat niciun obstacol pentru a extrage din conţinutul celor două acte administrative, atât motivele în fapt, cât şi cele în drept care au condus la emiterea acestora.

Ca atare, considerentele instanţei de fond referitoare la nemotivarea actelor administrative contestate urmează a fi înlăturate.

În ceea ce priveşte fondul chestiunii litigioase, instanţa de fond a reuşit să surprindă corect realitatea evenimenţială, valorificând şi concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză din dispoziţia acesteia.

Astfel, chestiunea supusă dezlegării instanţei de fond, raportat la cheltuielile aferente fazei a II-a a proiectului, conform situaţiilor de lucrări şi a devizelor pe obiect, a fost dacă acestea se pot sau nu evidenţia din punct de vedere fizic.

Rapoartele de expertiză efectuate în cauză, din dispoziţia primei instanţe, lucrări de specialitate, ale căror concluzii sunt fundamentate pe baza realităţilor rezultate din teren şi din evidenţele reclamantei, au confirmat, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, că toate cele 5 bazine pentru creşterea puietului de păstrăv sunt realizate, fiind clar identificabile.

De asemenea, la data verificărilor efectuate în teren, anterior fazării, lucrările erau realizate în procent de 100%, atât din punct de vedere scriptic, cât şi din punct de vedere fizic, cu respectarea proiectului şi a dispoziţiilor de şantier, fiind distincte de lucrările efectuate până la data de 31.12.2014, însă nu au fost decontate prin POP 2007-2013, deşi nu se află pe acelaşi amplasament cu cele rămase de executat.

În plus, lucrările privind alimentarea cu apă tehnologică, canalizarea, arhitectura clădirii tehnologice şi bazinele, se regăsesc în situaţiile şi devizele de lucrări, fiind evidenţiate din punct de vedere fizic, fiind astfel respectate de către reclamantă operaţiunile specifice etapei de fazare, lucrările fiind diferite de cele executate şi acceptate la plată anterior, fiind evitată declararea repetată a aceloraşi cheltuieli.

Referitor la despăgubirile acordate reclamantei de către judecătorul fondului, contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte învederează că acestea au un caracter cert, din moment ce s-a dovedit realizarea lucrărilor, fapt care le atribuie potenţialul de a fi decontate de către autoritatea de management, în contextul în care condiţiile de eligibilitate prevăzute de Hotărârea nr. 347/2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime prin POP 2014-2020, au fost respectate, astfel cum s-a reţinut în precedent.

În fine, relativ criticilor aferente cuantumului onorariului avocaţial, instanţa de recurs constată că din totalul cheltuielilor de judecată la care recurentul a fost obligat, respectiv suma de 4.850 RON, onorariul avocaţial reprezintă doar suma de 350 RON, diferenţa constând în onorariul celor doi experţi care au întocmit rapoarte de expertiză în cauză, din dispoziţia instanţei.

Prin raportare la cuantumul onorariului avocaţial menţionat, mai mult decât rezonabil prin raportare la complexitatea cauzei, activitatea avocatului care s-a prezentat în instanţă la mai multe termene de judecată şi circumstanţele speţei, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului, astfel că nu pot fi reţinute.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept anterior expusecşi constatând că soluţia instanţei de fond se află la adăpost de criticile formulate, În temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a proceda la respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM împotriva sentinţei nr. 312 din 04 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 20.06.2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2021