Inadmissibility of damages claim in administrative litigation for lack of prior annulment of administrative act

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Instituţia Primarului Comunei Bălăşeşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bălăşeşti, solicitând: cu titlul de daune-moratorii, câte 50 RON/zi întârziere, începând cu data înregistrării cererii şi până la cel din urmă act de executare; cu titlul de damnum emergens, suma de 50.000 RON; cu titlul de lucrum cessans, suma de 50.000 RON; cu titlul de daune morale, suma de 100.000 RON. A solicitat, totodată, şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că este prejudiciat prin transferul de date personale, efectuat de către Primăria Comunei Bălăşeşti, judeţul Galaţi, în lipsa consimţământului său expres. De asemenea, a susţinut că primăria nu i-a furnizat informaţii cu privire la identitatea operatorilor terţi cărora le-a furnizat datele personale şi nici nu a solicitat acestora distrugerea datelor.

Acţiunea a fost întemeiată, în drept, pe: art. 13 alin. (1) lit. e) şi art. 21 din Legea nr. 677/21 noiembrie 2001; jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie - Luxembourg; extrase din jurisprudenţa CEDO "Hotărârea CEDO în Cauza Călin c România; cererea nr. x/11.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1927 din 4 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de netimbrare, ca neîntemeiată; a admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Instituţia Primarului Comunei Bălăşeşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bălăşeşti, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., recurentul - reclamant a susţinut că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, deoarece hotărârea a fost pronunţată de un judecător care nu a fost stabilit aleatoriu. A mai susţinut că judecătorul B. nu a făcut cerere de abţinere, în condiţiile în care prin încheierea din 1 februarie 2018 a anulat cererea introductivă. De asemenea, după admiterea cererii de reexaminare, acelaşi judecător a soluţionat cauza, pronunţând sentinţa recurată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat nerespectarea de către judecătorul fondului a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi (7) C. proc. civ., deoarece nu a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii, fiind încălcat astfel şi pricipiul contradictorialităţii.

Cât priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat nemotivarea hotărârii.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de fond nu a ţinut seama de întreg materialul probator, fiind invocată atât jurisprudenţa naţională, cât şi normele europene în materie. A mai susţinut recurentul că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 677/2001, invocate ca temei de drept.

De asemenea, instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura, înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

În opinia recurentului, instanţa de fond nu a dat dovadă de imparţialitate, încălcând principiul dreptului la un proces echitabil şi al egalităţii armelor, garantat de art. 6 CEDO.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului şi excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa semnăturii olografe în original. De asemenea, a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, pentru lipsa semnăturii, Înalta Curte constată că la dosar se află cererea de recurs semnată de recurent, în original, acest exemplar al cererii fiind înaintat ca urmă de către Curtea de Apel Bucureşti. Prin urmare, excepţia nulităţii recursului va fi respinsă ca nefondată.

Examinând excepţia netimbrării cererii de recurs, instanţa de control judiciar constată că prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea prezentului recurs nu i-a fost pusă în vedere recurentului această obligaţie, avându-se în vedere împrejurarea scutirii de la plata taxei judiciare de timbru reţinută de instanţa de fond. În consecinţă, Înalta Curte va respinge şi excepţia de netimbrare, ca nefondată.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale; 2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii; [...].

Înalta Curte constată că nu poate reţine că hotărârea atacată ar fi fost pronunţată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii, fiind respectate principiile repartizării aleatorii şi continuităţii, aceste motive de casare fiind nefondate.

O altă critică de nelegalitate a hotărârii de fond este aceea a soluţionării excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu de prima instanţă, fără punerea acesteia în discuţia părţilor, conform art. 14 C. proc. civ.

Această critică a fost încadrată de recurent ca motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că principiul contradictorialităţii, reglementat de art. 14 din C. proc. civ., reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale procedurii desfăşurate în faţa instanţelor judecătoreşti, având menirea de a garanta dreptul părţilor la un proces echitabil. Însă, ca în cazul oricărui principiu procedural, pentru a decide asupra respectării sau nerespectării sale, instanţa de control judiciar va avea în vedere atât îndeplinirea de către instanţa de judecată a obligaţiilor ce-i revin în asigurarea contradictorialităţii procesului civil, cât şi conduita părţilor, guvernată de principiul disponibilităţii.

Potrivit art. 14 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel, iar dispoziţiile art. 223 din acelaşi act normativ stipulează că lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecata cauzei. Totodată, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. permite instanţei să păşească la judecarea cauzei, dacă reclamantul sau pârâtul a solicitat în scris judecarea în lipsă.

În cauza de faţă, la termenul de judecată din 4 iunie 2019, moment la care prima instanţă a ridicat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, părţile au fost legal citate, astfel cum rezultă din dovezile de înmânare aflate la dosarul instanţei de fond, însă nu s-au prezentat la apelarea pricinii. Întrucât, prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 C. proc. civ., judecătorul fondului a procedat la soluţionarea cauzei.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că nu există o încălcare a principiului contradictorialităţii, prima instanţă soluţionând cauza cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materia citării părţilor şi cu respectarea principiului disponibilităţii, manifestat prin voinţa părţilor de judecare a cauzei în lipsă.

Înalta Curte nu poate reţine nici incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării hotărârii.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.

Împrejurarea că instanţa nu ar fi realizat o analiză mai aprofundată sau detaliată nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanţa este obligată să analizeze argumentele esenţiale, de natură să tranşeze soluţia în cauză.

În subsidiar, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare următor din cuprinsul recursului. Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

Analizând recursul declarat în raport cu aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat, în cauză sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Instituţia Primarului Comunei Bălăşeşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bălăşeşti, solicitând obligarea acestora la plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri şi la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, prin raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind obiectul cererii de chemare în judecată, potrivit cărora repararea pagubei în contencios administrativ are un caracter subsidiar şi este condiţionat de anularea unui act administrativ care să genereze această pagubă şi prin raportare la prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 care guvernează obiectul acţiunii judiciare după anularea unui act administrativ.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

Din analiza prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 se reţine că repararea pagubei în contenciosul administrativ are un caracter subsidiar şi este condiţionată de anularea în tot sau în parte a unui act administrativ care a generat prejudiciul a cărui reparare se solicită.

Repararea pagubei în contenciosul administrativ este reprezentată de existenţa unui act administrativ anulat în tot sau în parte, producerea unui prejudiciu şi dovedirea legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciul suferit de reclamant.

De asemenea, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instanţa poate hotărî asupra despăgubirilor pentru daunele materiale cauzate de un act administrativ atacat numai în măsura în care acesta este anulat în tot sau în parte, daunele putând fi solicitate odată cu acţiunea principală sau ulterior în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, aoluţia de apreciere a acţiunii în despăgubire (pretenţii) ca inadmisibilă şi de respingere ca atare a acesteia de către prima instanţă este dată cu interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 8, 18 (3) şi a art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, ca nefondate.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1927 din 4 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2021.