Boundary dispute and peremption of cassation appeal due to failure to resume proceedings after interlocutory suspension for party absence.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 14 noiembrie 2013, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul de 420 mp, situat în parcela x, tarlaua x, punctul Ruseni-Ţărnicuţă şi stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăţi.

I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ:

Prin sentinţa civilă nr. 1622 din data de 3 aprilie 2017, Judecătoria Piatra Neamţ a admis acţiunea precizată, formulată de reclamantul D. şi i-a obligat pe pârâţii B. şi C. să îi lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 422 mp situat în judeţul Neamţ, înscrisă în TP nr. x din 18 martie 2013, tarlaua x, parcela x, identificată prin S4 în schiţa anexă a raportului de expertiză topografică, şi a stabilit linia de hotar între terenurile părţilor pe aliniamentul 31-34, determinat prin schiţa anexă a raportului de expertiză topografică efectuat în cauză.

A obligat pârâţii să îi plătească reclamantului suma de 974 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3. Decizia pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă:

Prin decizia civilă nr. 334 din data de 5 martie 2018, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1622 din data de 3 aprilie 2017, pronunţate de Judecătoria Piatra Neamţ.

A obligat apelanţii-pârâţi să îi plătească intimatului-reclamant D. suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă:

Prin decizia civilă nr. 460 din data de 7 decembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a constatat perimat recursul promovat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 334 din data de 5 martie 2018, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi E., D. şi F..

II. Calea de atac exercitată în cauză:

II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă:

Împotriva deciziei pronunţate de către Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă au declarat recurs pârâţii B. şi C..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 28 ianuarie 2021.

În motivarea cererii de recurs, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii-pârâţi, în esenţă, au susţinut că intimatul-reclamant D. nu a fost legal citat pentru termenul din data de 20 ianuarie 2020 şi nici pentru termenul din data de 7 decembrie 2020, iar, la data pronunţării hotărârii de perimare, decizia pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2018, în considerarea căruia s-a dispus suspendarea judecării recursului, nu era motivată şi comunicată.

Au arătat că, prin încheierea de şedinţă din data de 13 mai 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a dispus suspendarea judecării recursului în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a cauzei care face obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Piatra-Neamţ, iar, prin încheierea din data de 20 ianuarie 2020, nu a dispus redeschiderea judecăţii recursului după suspendarea facultativă.

Recurenţii-pârâţi au invocat că nu se poate dispune suspendarea judecăţii pentru lipsa părţilor dacă o parte solicită acordarea unui nou termen, această cerere echivalând cu o cerere de judecare în lipsă, în eventualitatea în care cererea de amânare este respinsă.

În opinia recurenţilor-pârâţi, cererea de amânare a judecăţii trebuia admisă pentru lipsa dovezii privind finalizarea dosarului nr. x/2018

Totodată, recurenţii-pârâţi au susţinut că nu au fost respectate dispoziţiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ., privind referatul asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, întrucât referatul nu a fost întocmit.

Printr-o altă critică adusă deciziei recurate, recurenţii-pârâţi au apreciat că instanţa de apel nu a motivat hotărârea şi nu a arătat raţionamentul în baza căruia motivele recurenţilor-pârâţi au fost calificate ca lipsă de diligenţă şi nu ca un impediment care restrânge accesul la un recurs efectiv.

Recurenţii-pârâţi au arătat şi că, întrucât măsura de suspendare a judecăţii până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Piatra Neamţ nu a încetat în mod neechivoc procedural, prin repunerea cauzei pe rol, sunt incidente, în speţă, dispoziţiile art. 418 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cursul perimării este suspendat până la motivarea şi comunicarea hotărârii pronunţate de tribunal.

Concluzionând, recurenţii-pârâţi au subliniat faptul că peste o măsură de suspendare nu poate fi luată o altă măsură de suspendare, pe un alt temei.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimaţii-reclamanţi E., D. şi F. nu au depus întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă:

După încheierea procedurii de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru şi a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 5 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis în principiu prezentul recurs şi a fixat termen în şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării pe fond a căii de atac.

La termenul de judecată din data de 16 noiembrie 2021, Înalta Curte, constatând că recurenţii-pârâţi, prin cererea de recurs, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, a reţinut cauza în pronunţare.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, faţă de neîncadrarea de către recurenţii-pârâţi a criticilor formulate în motivele de casare reglementate de lege, Înalta Curte, în raport de cele susţinute prin cererea de recurs, astfel cum au fost redate anterior, apreciază că se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. criticile prin care recurenţii-pârâţi au susţinut nelegalitatea îndeplinirii procedurii de citare la termenul la care a fost pronunţată decizia recurată, precum şi cele care tind a demonstra aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează perimarea.

În ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor-pârâţi potrivit căreia instanţa de apel nu a motivat hotărârea şi nu a arătat raţionamentul în baza căruia motivele recurenţilor-pârâţi au fost calificate ca lipsă de diligenţă, aceasta urmează a fi analizată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În speţă, pentru a dispune perimarea cererii de recurs, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a făcut aplicarea prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că la data de 20 ianuarie 2020 instanţa de recurs a suspendat judecarea recursului pentru lipsa tuturor părţilor şi a menţiunilor privind solicitarea ca judecarea să poată avea loc şi în lipsa acestora de la dezbateri, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar, de la această dată şi până la data de 20 septembrie 2020, când s-a împlinit termenul de perimare, niciuna dintre părţi nu a formulat cerere de redeschidere a judecăţii şi nici cerere de recurs împotriva încheierii de suspendare.

Totodată, a apreciat că nu pot fi primite argumentele recurenţilor-pârâţi în sensul că suspendarea pentru lipsa părţilor a privit doar cererea de repunere pe rol, nu şi cauza, întrucât sancţiunea suspendării dispusă la data de 20 ianuarie 2020 era pentru prezumţia de desistare a judecării cauzei, pe de o parte pentru că instanţa de recurs nu putea respinge cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată dacă părţile lipseau la soluţionarea acesteia, iar pe de altă parte pentru că suspendarea priveşte cererea de recurs în ansamblu şi nu se poate aplica unei cereri incidentale.

A reţinut că, dacă s-ar adopta soluţia propusă de recurenţii-pârâţi, ar fi trebuit să se constate perimarea cererii de redeschidere în dosarul de recurs, fapt care ar transforma în ridicol sancţiunea prevăzută de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi ar fi contrară prevederilor art. 416 alin. (1) din acelaşi act normativ, în care se arată că se perimă doar cererile introductive (care învestesc instanţa cu un litigiu) şi căile de atac, de reformare şi retractare, cererea de redeschidere a judecării recursului neputând fi încadrată în acestea, fiind o cerere incidentală, grefată pe calea de atac a recursului.

Cutea de apel a constatat că, în speţă, cererea de redeschidere a judecării recursului a fost formulată de recurenţii-pârâţi, astfel că, în lipsa lor, în mod corect s-a aplicat sancţiunea prevăzută de lege pentru neprezentare, legea prezumând în mod absolut din acest fapt că părţile s-au desistat de judecarea cauzei; de altfel, în dispozitivul încheierii din data de 20 ianuarie 2020 s-a arătat foarte clar că se dispune suspendarea judecării recursului, nu a cererii de redeschidere, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenţii-pârâţi au invocat că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, atât pentru termenul din data de 20 ianuarie 2020, cât şi pentru cel din data de 7 decembrie 2020, precum şi că, în cauză, cererea de amânare a judecăţii formulată pentru termenul din 20 ianuarie 2020 se impunea a fi admisă, iar, în situaţia respingerii ei, trebuia avută în vedere ca echivalând cu o solicitare de judecată în lipsă.

Totodată, au susţinut că, în situaţia în care nu a fost depusă hotărârea pronunţată în cauza în considerarea căreia a fost suspendată judecata recursului de către curtea de apel, cu menţiunea definitivă, sau hotărârea judecătorească pronunţată în ultima cale de atac, nu se poate reţine că s-a făcut dovada soluţionării definitive a litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2018, la termenul din data de 20 ianuarie 2020, pricina nefiind repusă pe rol şi subzistând suspendarea judecării dispuse în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel că în mod greşit curtea de apel a dispus la acea dată suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din acelaşi act normativ.

În ceea ce priveşte pretinsa lipsă de la procedură de la termenul din 7 decembrie 2020, la care a fost pronunţată decizia recurată, Înalta Curte constată că, din cuprinsul hotărârii pronunţate la acea dată, rezultă că instanţa a reţinut că procedura de citare este legal îndeplinită, aspect, de altfel, necontestat, în condiţiile în care recurentul-pârât B. a fost prezent personal şi asistat de avocat la acel termen de judecată.

Pe de altă parte, în cauză, astfel cum a arătat şi curtea de apel la termenul din data de 13 mai 2019, pentru faza procesuală a recursului, intimatul-reclamant D. nu a indicat un domiciliu procesual ales, astfel că procedura de citare s-a realizat în mod legal la domiciliul acestuia. Nu se poate reţine o alegere a domiciliului procesual prin faptul că partea a formulat o cerere prin avocat G. din Piatra Neamţ, bd. x, judeţul Neamţ, în condiţiile în care în cuprinsul cererii nu se indică în mod expres vreo alegere de domiciliu .

Ca atare, această critică adusă de către recurenţii-pârâţi deciziei atacate este nefondată.

În ceea ce priveşte celelalte susţineri ale recurenţilor-pârâţi referitoare la lipsa de procedură de la termenul din data de 20 ianuarie 2020, la greşita respingere a cererii de amânare a judecării cauzei şi la nelegalitatea suspendării dispuse de către instanţă în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în realitate, aceste motive de recurs critică încheierea de suspendare a judecăţii din data de 20 ianuarie 2020 şi, prin urmare, nu pot face obiectul analizei prezentei instanţe de recurs, învestite cu soluţionarea căii de atac îndreptate împotriva deciziei prin care s-a dispus perimarea.

Aceasta pentru că încheierea prin care curtea de apel a dispus suspendarea judecării recursului pentru lipsa părţilor, în aplicarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este o încheiere interlocutorie, conform celor prevăzute de art. 235 din acelaşi act normativ, având un regim juridic separat pentru promovarea căii de atac a recursului, stabilit de o normă expresă, respectiv de art. 414 C. proc. civ.

Prin urmare, nu este aplicabilă regula de la art. 466 alin. (4) C. proc. civ., normă incidentă şi în recurs prin efectul art. 494 din acelaşi cod, astfel că, încheierea din data de 20 ianuarie 2020 nu poate fi criticată după desesizarea curţii de apel prin pronunţarea soluţiei de constatare a perimării recursului, nefăcând parte din categoria încheierilor premergătoare care se atacă odată cu fondul.

Totodată, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurenţilor-pârâţi din perspectiva sancţiunii perimării, raportat la situaţia de fapt privind cursul judecăţii cererii de recurs cu care a fost învestită curtea de apel, aceasta făcând o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale privitoare la perimare.

Prin decizia recurată, s-a făcut aplicarea art. 416 alin. (1) C. proc. civ., reţinându-se că pricina a rămas în nelucrare din culpa părţilor mai mult de 6 luni, de la termenul din data de 20 ianuarie 2020, la care judecata a fost suspendată pentru lipsa părţilor, niciuna dintre părţi neformulând cerere de redeschidere a judecăţii şi nici cerere de recurs împotriva încheierii de suspendare.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

În cauză, se constată că prin încheierea de şedinţă din 20 ianuarie 2020 s-a dispus suspendarea soluţionării cererii de recurs, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părţile cauzei, care au fost legal citate, nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar până la data 20 septembrie 2020, când s-a împlinit termenul de perimare, nu a fost efectuat vreun act de procedură.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că decizia recurată a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei, că instanţa a respectat, aplicat şi interpretat normele legale incidente în cauză şi, analizând condiţiile suspendării din perspectiva intervenirii perimării, a statuat în mod corect că termenul de perimare a fost împlinit.

Nu pot fi primite susţinerile recurenţilor-pârâţi în sensul că nu se putea constata perimarea întrucât este nelegală măsura de suspendare a judecăţii pentru lipsa părţilor întrucât nu ar fi încetat suspendarea dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, din perspectiva analizei corectei aplicări a dispoziţiilor ce reglementează perimarea, ce impune verificarea întrunirii condiţiilor perimării, interesează faptul că, aşa cum rezultă din încheierea din 20 ianuarie 2020, curtea de apel a dispus suspendarea judecării recursului pentru lipsa părţilor, iar de la acea dată cauza a rămas în nelucrare din vina acestora mai mult de 6 luni, fără a fi permisă în vreun fel cenzurarea dispoziţiei date prin încheierea de suspendare.

Pentru a provoca un control de legalitate a încheierii de suspendare din 20 ianuarie 2020, recurenţii-pârâţi erau ţinuţi să formuleze recurs împotriva acesteia, recurs ce putea fi formulat pe toată durata suspendării dispuse în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dar mai înainte de împlinirea termenului de perimare ori de repunere a cauzei pe rol pentru reluarea judecăţii.

Totodată, pentru a fi împiedicată împlinirea termenului de perimare şi pentru a evita aplicarea sancţiunii reglementate de art. 416 C. proc. civ., printr-o normă imperativă, recurenţii-pârâţi aveau posibilitatea să fi solicitat judecarea cauzei în lipsă până la momentul suspendării dispuse în prin încheierea din 20 ianuarie 2020 sau, după suspendarea judecăţii, să fi formulat cerere de repunere pe rol până la împlinirea termenului de perimare.

De asemenea, nu se poate reţine nici incidenţa vreunuia dintre cazurile de întrerupere sau suspendare a cursului perimări dintre cele reglementate la art. 417 şi 418 C. proc. civ., fiind nefondată critica recurenţilor-pârâţi prin care aceştia au susţinut că, în cauză, cursul perimării era suspendat până la motivarea şi comunicarea hotărârii pronunţate de tribunal, în dosarul în considerarea căruia fusese dispusă suspendare în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea din data de 13 mai 2019.

Astfel, în speţă, termenul de perimare a început să curgă de la 20 ianuarie 2020, dată la care cauza a fost suspendată pentru lipsa părţilor, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendare cu un regim juridic diferit de cel al celei dispuse în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. la care se referă norma de la art. 418 alin. (1) din acelaşi cod, a cărei nesocotire este invocată de către recurenţii-pârâţi.

Sunt nefondate şi susţinerile recurenţilor-pârâţi potrivit cărora curtea de apel nu a respectat dispoziţiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu ar fi fost întocmit referatul asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.

Verificând actele dosarului curţii de apel, Înalta Curte, contrar celor invocate de către recurenţii-pârâţi, constată că, la fila x, se află referatul întocmit de către grefier, în cuprinsul căruia se s-a arătat că "în dosarul nr. x/2013 s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei la data de 20/01/2020 dată de la care nu s-a îndeplinit niciun act de procedură.", astfel că nu se poate reţine nesocotirea prevederilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de cele anterior arătate, în cauză nu este incidentă ipoteza enunţată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., curtea de apel, prin hotărârea dată neîncălcând vreo normă de procedură a cărei nerespectare este de natură a atrage sancţiunea nulităţii

În ceea ce priveşte pretinsa nemotivare a hotărârii recurate, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestei critici, curtea de apel arătând şi argumentând pe larg de ce nu se pot reţine susţinerile recurenţilor-pârâţi, formulate prin notele de şedinţă, prin care aceştia au susţinut că nu se poate constata perimarea întrucât suspendarea dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a rămas valabilă, întrucât nu s-a repus cauza pe rol şi nu se poate dispune o suspendare pentru lipsa părţilor.

Astfel, curtea de apel a arătat că sancţiunea suspendării dispuse la 20 ianuarie 2020 era pentru prezumţia de desistare a judecării cauzei, întrucât, pe de o parte, instanţa nu putea respinge cerere de repunere a cauzei pe rol dacă părţile lipseau, iar, pe de altă parte, suspendarea priveşte cererea de recurs în întregul ei şi nu cererea de repunere a cauzei pe rol, care este o cerere incidentală.

Totodată, curtea de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru constatarea perimării, întrucât cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părţilor, care nu au efectuat niciun act de procedură de la momentul suspendării pentru lipsa părţilor.

Ca atare, nu se poate reţine incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., curtea de apel arătând toate motivele pentru care a apreciat că este incidentă sancţiunea perimării, analizând incidenţa dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ., prin raportare la situaţia de fapt a speţei şi la susţinerile recurenţilor-pârâţi.

Faţă de considerentele prezentate, constatând că în mod legal curtea de apel a aplicat sancţiunea perimării, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii C. şi B..

Totodată, Înalta Curte reţine că intimatul-reclamant D. a solicitat obligarea recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, iar potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Prin urmare, reţinând solicitarea intimatului-pârât D. formulată în acest sens, precum şi soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză (de respingere ca nefondat a recursului), având în vedere că, prin chitanţa aflată la dosar, s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată cerute, va obliga pe recurenţii-pârâţi C. şi B. la plata către intimatul-reclamant D. a cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor ce se vor acorda intimatului-reclamant D., Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Ca atare, reţinând gradul de complexitate redus a problemei juridice supuse judecăţii (recurs la perimare), faptul că în prezenta cauză au fost acordate doar două termene de judecată, unul în complet de filtru (cameră de consiliu) şi unul în şedinţă publică, iar apărătorul acestuia nu s-a prezentat în faţa instanţei, Înalta Curte apreciază că onorariul de avocat în cuantum de 4.000 RON este vădit disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, astfel că, va obliga recurenţii-pârâţi C. şi B. la plata către intimatul-reclamant D. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 460 din data de 7 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-pârâţi C. şi B. la plata către intimatul-reclamant D. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2021.