Fraudulent bankruptcy and forgery convictions upheld; abuse-of-office conviction reinstated; confiscation lifted.

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra apelurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 28/F din data de 12 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a hotărât următoarele:

1. În baza art. 83 C. pen. a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatei A., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatei, pedeapsa rezultantă fiind de 8 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. a amânat aplicarea pedepsei rezultante de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatei să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, a dispus comunicarea către Serviciul de Probaţiune Giurgiu a datelor prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e).

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

2. În baza art. 322 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpata B., de profesie avocat, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpata B. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la bancrută frauduloasă.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatei, aceasta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 2 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 8 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 8 luni închisoare aplicată inculpatei B., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, termen stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatei să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele stabilite de această instituţie;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatei obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti sau al C. conform deciziei consilierului de probaţiune, pe o perioadă de 90 zile, în condiţiile Legii nr. 253/2013.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

3. În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpata D., de profesie expert contabil/practician în insolvenţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

4. A respins, ca nefondată, acţiunea civilă precizată, formulată de partea civilă E. împotriva inculpatelor A. şi B..

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a dispus desfiinţarea înscrisului falsificat reprezentat de contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpata B. suma de 256.316 RON, obţinută în urma săvârşirii infracţiunilor.

A menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 32/P/2019 din data de 28.06.2019 asupra bunurilor aparţinând inculpatei B. până la concurenţa sumei de 256.316 RON cu privire la care s-a dispus confiscarea specială.

5. În baza art. 274 alin. (1)-(2) C. proc. pen., a obligat pe inculpatele A. şi B. la plata sumei de 4.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 2.500 RON este aferentă urmăririi penale.

Totodată, a dispus lăsarea în sarcina statului a restului cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

SC F. S.R.L a fost înmatriculată la Registrul Comerţului la data de 26.08.1994 cu numărul x/1994 cu denumirea iniţială S.C. F. S.R.L., sediul social fiind stabilit în com. Putineiu, jud. Giurgiu.

Asociaţii iniţiali au fost, cu cote egale, E., G. şi H., toţi trei fiind şi administratori ai societăţii. În anul 1998, G. s-a retras din societate, rămânând ca asociaţi cu cote egale H., care s-a retras din calitatea de administrator, şi E.. La data de 01.03.2010, în urma decesului lui H., calitatea acestuia de asociat a fost preluată de fiica sa, inculpata A..

După intrarea în societate a inculpatei A., între aceasta şi partea civilă E. au existat neînţelegeri, care în cele din urmă s-au concretizat în acţiunile ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2014, soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 2159A/16.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus excluderea din S.C. F. S.R.L a asociatului E. pentru fapte anticoncurenţiale, urmând ca societatea să aibă ca asociat unic pe A.. Prin aceeaşi decizie, S.C. F. S.R.L a fost obligată la plata către E. a sumei de 1.302.260 RON, contravaloarea cotei părţi ce îi revenea din patrimoniul social.

În procesul civil ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2014, inculpata A. a fost asistată de inculpata B., aşa cum rezultă din împuternicirea avocaţială seria x nr. x/18.04.2015, în vreme ce S.C. F. S.R.L a beneficiat de serviciile prestate de avocaţii din cadrul Societăţii Civile de Avocaţi I., cu sediul în mun. Giurgiu, jud. Giurgiu.

Ca urmare a deciziei nr. 2159A/16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, a avut loc ieşirea din societate a părţii civile E., înscrisă în Registrul Comerţului la data de 17.02.2017, A. rămânând asociat unic şi administrator. Prin menţiunea din data de 09.03.2017, sediul societăţii a fost mutat în Bucureşti, strada x, nr. 51A, iar denumirea societăţii a fost schimbată în S.C. F. S.R.L.

După obţinerea deciziei civile nr. 2159A/16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, la data de 09.03.2017, persoana vătămată E. a solicitat executarea silită a S.C. F. S.R.L, cererea sa fiind înregistrată pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi J. şi K., sub nr. x/2017. În acest dosar, executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Giurgiu, prin încheierea din data de 06.04.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 şi de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin încheierea din data de 12.04.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017.

În cursul executării silite, a fost scos la licitaţie imobilul denumit "ferma agricolă", aparţinând S.C. F. S.R.L, constând în imobilul compus din teren intravilan în suprafaţă de 29.200 mp şi 8 clădiri edificate pe acesta, situate pe raza comunei Putineiu, jud. Giurgiu. La data de 26.05.2017, a fost emisă încheierea executorului judecătoresc de numire a expertului evaluator pentru imobilul indicat, act ce a fost comunicat S.C. F. S.R.L la data de 06.06.2017.

De asemenea, la data de 08.06.2017, în acelaşi dosar, executorul judecătoresc a emis Publicaţia de vânzare imobiliară T1. Activul a fost adjudecat de S.C. L. S.R.L la preţul de 667.000 RON, plus TVA, conform actului de adjudecare emis de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi J. şi K. la data de 25.07.2017.

În acest context, la data de 08.06.2017 a fost încheiat de inculpatele B. şi A., în calitate de reprezentant al S.C. F. S.R.L, contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017, având ca obiect "consultanţă juridică, redactare şi semnare de acte", onorariul convenit fiind de 300.000 euro, sumă cu privire la care s-a specificat că va fi achitată în termen de 5 zile de la data semnării acestuia. Conform clauzei inserate în art. 1, par. 1.2. din contract, suma reprezenta "onorariu de succes pentru dosarul nr. x/2014 ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă şi Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin pronunţarea deciziei nr. 2159A/16.12.2016, prin care a fost exclus asociatul administrator E.".

Acest contract de asistenţă juridică a fost utilizat de inculpata B. ca titlu executoriu, conform art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, republicată, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, la deschiderea procedurii executării silite în dosarul înregistrat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi M. nr. x/2017, în baza cererii formulate de cabinetul de avocatură la data de 16.06.2017. Prin încheierea din data de 29.06.2017, dată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, s-a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de asistenţă juridică seria x nr. x/2017, prin toate formele de executare prevăzute de lege.

La data de 13.09.2017, S.C. F. S.R.L, prin administrator A., a solicitat Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă deschiderea procedurii insolvenţei în forma generală, fiind constituit dosarul nr. x/2017.

La această cerere, administratorul societăţii a anexat un document intitulat "LISTA cuprinzând numele şi adresele creditorilor", în care au fost inserate datoriile pe care societatea le avea către ANAF AFP Sector 2, SITL Sector 2, Primăria Putineiu şi salariaţi, datorii într-un cuantum nesemnificativ, dar şi datoria faţă de Cabinetul de Avocat B., cu un cuantum de 1.370.940 RON, din totalul de 1.535.550 RON. În lista indicată, nu a fost inclusă şi creanţa persoanei vătămate E., rezultată din decizia nr. 2159/A/16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei în forma generală a fost admisă prin încheierea din data de 21.09.2017, când a fost desemnat ca administrator judiciar provizoriu N., administrată de inculpata D., fiind stabilit termen pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 06.11.2017.

Prin încheierea din data de 29.09.2017, ca urmare a deschiderii procedurii generale de insolvenţă a S.C. F. S.R.L, executorul judecătoresc a dispus suspendarea executării silite pornite la solicitarea persoanei vătămate E. în dosarul de executare nr. 801/2017, iar, prin încheierea din data de 10.05.2018, executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite în acest dosar.

La data de 08.11.2017, la dosarul de insolvenţă nr. x/2017, a fost înregistrată declaraţia de creanţă a Cabinetului de Avocat B. pentru suma de 1.395.820,56 RON, sumă în care a fost cuprinsă şi valoarea contractului de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017, echivalată de creditor la 1.369.620 RON. Suma menţionată rezulta dintr-un număr total de 9 contracte de asistenţă juridică, opt contracte fiind semnate din partea S.C. F. S.R.L de administratorul societăţii A.:

a. Contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 03.03.2017, având ca obiect "stabilirea sediului social al S.C. F. S.R.L. în Bucureşti, str. x, pe o perioadă de 1 (un an), respectiv de la data de 03.03.2017 până la data de 03.03.2018", onorariul convenit fiind de 1200 euro (plătibil în RON);

b. Contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 03.03.2017, având ca obiect "redactare, semnare de acte, consultanţă juridică", onorariul convenit fiind de 900 RON;

c. Contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 17.03.2017, având ca obiect "consultanţă juridică, redactare, semnare de acte", onorariul convenit fiind de 1000 euro, plătibili în RON, la cursul BNR din ziua plăţii;

d. Contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 17.03.2017, având ca obiect "redactare, semnare de acte, reprezentare juridică în faţa Judecătoriei Giurgiu, Tribunalul Giurgiu", onorariul convenit fiind de 500 RON;

e. Contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 10.04.2017, având ca obiect "consultanţă juridică, redactare, semnare de acte, cereri în faţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă", onorariul convenit fiind de 1000 RON;

f. Contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017, având ca obiect "consultanţă juridică, redactare şi semnare de acte", onorariul convenit fiind de 300.000 euro, sumă cu privire la care se specifică în contract că va fi achitată în termen de 5 (cinci) zile de la data semnării acestuia. Conform clauzei inserate în art. 1, par. 1.2. din contract suma reprezintă "onorariu de succes pentru dosarul nr. x/2014 ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă şi Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin pronunţarea deciziei nr. 2159A/16.12.2016, prin care a fost exclus asociatul administrator E.";

g. Contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 13.09.2017, având ca obiect "redactare, semnare de acte şi reprezentare juridică în faţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi în faţa Curţii de Apel Bucureşti, dosar NR. x/2017", onorariul convenit fiind de 1.000 EURO, ce urma a fi plătită în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii;

h. Contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 13.09.2017, având ca obiect "redactare, semnare de acte şi reprezentare juridică în faţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, Curţii de Apel Bucureşti dosar nr. x/2017", onorariul convenit fiind de 2.000 EURO + onorariu de succes în procent de 30% din valoarea pretenţiilor, sumă ce urma a fi plătită în termen de 10 zile de la data de încasării de către clientul F. S.R.L..

În Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 22850/05.12.2017 a fost publicat tabelul preliminar cu obligaţiile debitoarei S.C. F. S.R.L, cuantumul total al obligaţiilor debitoarei S.C. F. S.R.L. fiind de 2.380.922,7596 RON, din care principalii creditori sunt Cabinetul de Avocat B., cu o creanţă în cuantum de 1.395.820,56 RON (58,6% din totalul masei credale) şi E. cu o creanţă de 962.037,20 RON (40,4% din totalul masei credale):

Denumire creditor

Sediul creditorului

Categorie creanță

Volum creanță

Procent deținut în masa credală

ANAF-DGRFPB Serviciu juridic 2

x

Art.161 alin.5

44,00

0,1%

DVBL Sector 2

Bd. Gării Obor nr.10

Art. 161 alin.5

17.529,9996

0,7%

Cabinet Avocat B.

X

Art. 161 alin.9

1.395.820,56

58,6%

Primăria Comuna Putineiu

Com. Putineiu

jud. Giurgiu

Art. 161 alin.5

5.491,00

0,2%

E. X

Art. 161 alin.9

962.037,20

40,4%

Total

2.380.922,7596

100%

Ulterior a fost definitivat tabelul obligaţiilor debitoarei S.C. F. S.R.L, publicat în BPI nr. 24310/27.12.2017 şi republicat în BPI nr. 24314/27.12.2017, situaţia prezentându-se după cum urmează:

Denumire creditor

Sediul creditorului

Categorie creanță

Volum creanță

Procent deținut în masa credală

ANAF-DGRFPB Serviciu juridic 2

Str. Speranței nr.40

Art.161 alin.5

44,00

0,1%

DVBL Sector 2

Bd. Gării Obor nr.10

Art. 161 alin.5

17.529,9996

0,7%

Cabinet de Avocat B.

X

Art. 161 alin.9

1.395.820,56

58,6%

Primăria Comuna Putineiu

Com. Putineiu

jud. Giurgiu

Art. 161 alin.5

5.491,00

0,2%

E. x

Art. 102 alin.4

962.037,20

40,4%

Total

2.380.922,7596

100%

Din analiza celor două tabele de creanţe, a rezultat că persoana vătămată E. a fost tratată, la întocmirea tabelului preliminar, ca fiind creditor chirografar cu o creanţă pură şi simplă, iar ulterior, la întocmirea tabelului definitiv, ca fiind creditor sub condiţie suspensivă şi, prin urmare, fără dreptul de a beneficia de distribuirea sumelor şi fără drept de vot în adunarea creditorilor, conform art. 102 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia "Dreptul de vot şi dreptul la distribuţie ale titularilor creanţelor sub condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii, inclusiv ale titularilor creanţelor a căror valorificare este condiţionată de executarea în prealabil a debitorului principal, se nasc numai după îndeplinirea condiţiei respective."

În dosarul de executare silită înregistrat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi J. şi K. sub nr. x/2017, la data de 26.09.2017, a fost consemnată la dispoziţia executorului judecătoresc suma de 488.501,03 RON de către S.C. L. S.R.L, sumă care a fost distribuită prin încheierea din data de 10.05.2018 astfel:

- suma de 1.865,77 RON cheltuieli de executare şi

- suma de 486.635,26 RON în contul S.C. F. S.R.L deschis la O. S.A.

Conform Raportului de activitate privind măsurile întreprinse în cadrul procedurii de insolvenţă a S.C. F. S.R.L, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 12030/13.06.2018, din suma menţionată suma de 256.316 RON a fost repartizată pentru a fi plătită creditorului B., iar suma de 176.660 RON a fost constituită ca depozit bancar pentru creditorul E..

La data de 07.12.2018, persoana vătămată E. a contestat tabelul definitiv al creanţelor debitoarei S.C. F. S.R.L, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 24130/27.12.2017, precum şi înscrierea creanţei sale sub condiţie, fiind constituit dosarul nr. x/2017. La data de 14.03.2019, administratorul judiciar N. a adus la cunoştinţa instanţei faptul că la data de 07.02.2019 a operat o actualizare a tabelului definitiv de creanţe, în sensul înscrierii creanţei persoanei vătămate E. fără a fi afectată de vreo condiţie. Tabelul definitiv actualizat a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 2814/11.02.2019.

Suma de 132.997 RON a fost virată în contul persoanei vătămate E. la data de 21.03.2019.

Prioritar, cu privire la aspectele invocate de inculpatele B. şi A. referitor la tardivitatea plângerii prealabile formulate de persoana vătămată E. pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, Curtea a reţinut că, în cazul infracţiunii menţionate, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, conform art. 241 alin. (2) C. pen.. Potrivit art. 296 alin. (1) din C. proc. pen., plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei, respectiv, în cazul infracţiunii de bancrută frauduloasă în varianta prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., de la data la care persoana vătămată a luat cunoştinţă de înfăţişarea unei datorii inexistente.

În consecinţă, în prezenta cauză, se impune a se determina data la care persoana vătămată E. a luat cunoştinţă de contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017, contract în care este consemnată datoria de 300.000 de euro pe care se pretindea că S.C. F. S.R.L o avea faţă de Cabinetul de Avocat B., reprezentând onorariu de succes pentru dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Giurgiu, datorie pe care persoana vătămată o considera inexistentă.

Deosebit de important este şi faptul că textul indicat face referire la momentul la care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei şi nu la momentul la care aceasta ar fi putut să afle despre săvârşirea acesteia.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor indicate în prezenta cauză, Curtea a reţinut că prin cererea formulată la data de 13.09.2017, S.C. F. S.R.L, prin administrator A., a solicitat Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă deschiderea procedurii insolvenţei în forma generală, fiind constituit astfel dosarul nr. x/2017. La această cerere, administratorul societăţii a anexat un document intitulat "Lista cuprinzând numele şi adresele creditorilor", în care a fost inserată creanţa în valoare de 1.370.940 RON a Cabinetului de Avocat B., fără a se indica temeiul acestei creanţe.

Prin încheierea din data de 21.09.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, a fost admisă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei în forma generală, a fost desemnat ca administrator judiciar provizoriu N. şi a fost stabilit termen pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 06.11.2017.

La data de 08.11.2017, la dosarul de insolvenţă nr. x/2017, a fost înregistrată declaraţia de creanţă a Cabinetului de Avocat B. pentru suma de 1.395.820,56 RON, sumă în care a fost cuprinsă şi valoarea contractului de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017, echivalată de creditor la 1.369.620 RON. Cererii menţionate i-a fost ataşată o copie a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017.

La data de 04.12.2017, a avut loc adunarea creditorilor S.C. F. S.R.L, în cuprinsul procesului-verbal fiind menţionată poziţia exprimată de creditorul E. "Nu sunt de acord cu intrarea în insolvenţă a S.C. F. S.R.L.. Această decizie a fost luată de instanţă în baza unui document pe care nu îl cunosc şi prin care debitoarea S.C. F. S.R.L. datorează creditoarei B. fabuloasa sumă de aproximativ 1.395.000 RON. Cer justificarea debitului". După cum rezultă din procesul-verbal, dar şi din declaraţia inculpatei D., persoanei vătămate nu i-au fost aduse la cunoştinţă, cu ocazia şedinţei din data de 04.12.2017, documentele care au stat la baza înscrierii creanţei Cabinetului de Avocat B..

În şedinţa de judecată din data de 18.01.2018, în faţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, creditorul E. a solicitat instanţei informaţii cu privire la documentele ce fundamentau creanţa cabinetului de avocat, judecătorul punându-i în vedere să se adreseze administratorului judiciar. O solicitare similară a fost formulată de creditorul E. la data de 15.02.2018.

La data de 16.03.2018, persoana vătămată E. a formulat plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă împotriva numitelor A. şi B., reclamând faptul că acestea au încheiat contracte de asistenţă juridică în frauda sa şi a societăţii S.C. F. S.R.L, cu scopul de a determina insolvenţa persoanei juridice.

Raportat la cele arătate mai sus, Curtea a constatat că, deşi a avut cunoştinţă de existenţa unei creanţe a Cabinetului de Avocat B. încă de la data de 04.12.2017, în cauză nu există dovezi că persoana vătămată E. ar fi cunoscut sursa acestei creanţe înaintea datei de 18.01.2018, pentru a putea aprecia cu privire la caracterul real/nereal al acesteia. Simpla cunoaştere a existenţei unei datorii, fără a cunoaşte elemente din care să rezulte dacă aceasta are caracter real sau fals, nu echivalează cu cunoaşterea săvârşirii infracţiunii de bancrută frauduloasă în varianta prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen.

Data de 18.01.2018 a fost avută în vedere ca reper întrucât aceasta este data la care a avut loc primul termen de judecată după momentul la care a fost depusă la dosar declaraţia de creanţă şi înscrisurile relevante de Cabinetul de Avocat B..

Faptul că, în ipoteza în care ar fi procedat la studierea volumului intitulat "Creanţe" al dosarului nr. x/2017 după data de 08.11.2017, persoana vătămată ar fi avut posibilitatea de a cunoaşte documentele care stăteau la baza creanţei, nu este de natură să ducă la concluzia că plângerea prealabilă din data de 18.03.2018 a fost tardiv formulată.

În primul rând, Curtea a arătat că, potrivit art. 296 alin. (1) C. proc. pen., plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei, şi nu de la momentul la care ar fi putut sau trebuit să afle despre săvârşirea faptei. În ipoteza în care legiuitorul a înţeles să solicite persoanei vătămate o diligenţă suplimentară a făcut-o în mod expres, dovadă fiind dispoziţiile art. 2528 alin. (1) C. civ., potrivit cărora prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei cauzată prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, dispoziţii care, în mod evident, nu sunt aplicabile în materie penală.

În al doilea rând, Curtea a subliniat faptul că documentele care au stat la baza declaraţiei de creanţă depuse de inculpata B. nu sunt ataşate la dosarul nr. x/2017, ci într-un volum separat, volum ce, de altfel, nici nu a fost înaintat prezentei instanţe în momentul în care a fost solicitată iniţial ataşarea dosarului nr. x/2017 Mai mult, nici administratorul judiciar, la data de 04.12.2017, şi nici instanţa de judecată, la termenul din data de 18.01.2018, nu i-au adus la cunoştinţă persoanei vătămate faptul că documentele ce justificau creanţa cabinetului de avocat s-ar afla în volumul indicat.

Raportat la cele precizate, Curtea a concluzionat că, în cauză, a fost respectat termenul pentru formularea plângerii prealabile pentru infracţiunea prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen.

Analizând acuzaţiile aduse inculpatelor B. şi A., a reţinut că elementul central al acuzaţiilor aduse acestora constă în caracterul fictiv al contractului de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017, contract încheiat cu S.C. F. S.R.L, prin reprezentant A., având ca obiect "consultanţă juridică, redactare şi semnare de acte", onorariul convenit fiind de 300.000 euro, sumă cu privire la care se arată în contract că reprezintă "onorariu de succes pentru dosarul nr. x/2014 ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă şi Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin pronunţarea deciziei nr. 2159A/16.12.2016, prin care a fost exclus asociatul administrator E.".

Prin declaraţiile date în cauză, inculpatele au susţinut că acest contract a fost unul real şi că înţelegerea referitoare la încheierea sa a avut loc în anul 2013, moment în care A. nu avea decât calitatea de asociat, neputând reprezenta societatea. Scopul pentru care s-a convenit acordarea onorariul de succes a fost "salvarea" societăţii şi excluderea persoanei vătămate E., inculpatele precizând că, în toate dosarele în care avocata B. a reprezentat-o pe A., aceasta a apărat practic şi interesele societăţii.

Apărările inculpatelor nu pot fi primite de instanţă, probele administrate în cauză dovedind faptul că acestea au încheiat contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017 în care s-a consemnat o datorie fictivă de 300.000 EUR a S.C. F. S.R.L către Cabinetul de avocat B., în scopul de a provoca intrarea în insolvenţă a societăţii, în vederea opririi demersurilor realizate de persoana vătămată E. pentru recuperarea creanţei de 1.302.260 RON, stabilită prin decizia nr. 2159A/16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

Un prim aspect care a condus Curtea la această concluzie este dat de faptul că în dosarul indicat, ca de altfel în toate dosarele aflate pe rolul instanţelor în intervalul 2013-2016, inculpata B. a acţionat întotdeauna în calitate de apărător ales al asociatei A., iar nu în calitate de apărător ales al S.C. F. S.R.L, devenită S.C. F. S.R.L. Pentru activitatea prestată, inculpata B. a beneficiat de onorarii în temeiul contractelor de asistenţă juridică încheiate cu A., cuantumul acestora fiind unul corespunzător. Doar pentru reprezentarea inculpatei A. în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014 - recurs- inculpata B. a încasat un onorariu de 3.000 RON, iar cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de Curtea de Apel Bucureşti prin decizia nr. 2159A/16.12.2016, incluzând onorariul de avocat al inculpatei B., a fost de 24.613,8 RON.

Inculpata B. s-a apărat susţinând că obiectul contractului de asistenţă juridică nu a fost unul de reprezentare a S.C. F. S.R.L în dosarul nr. x/2014, ci unul de "consultanţă juridică, redactare şi semnare de acte". Însă, după cum rezultă din situaţia expusă mai sus, A. nu a avut calitatea de administrator al S.C. F. S.R.L în perioada în care dosarul menţionat s-a aflat pe rolul instanţelor de judecată şi aceasta nu putea obliga societatea la plata unor onorarii în dosarul nr. x/2014, indiferent de natura activităţii pretins realizate de avocat.

În fapt, inculpata B. nu a acordat consultanţă juridică societăţii S.C. F. S.R.L în dosarul nr. x/2014 şi nici nu a redactat sau semnat acte pentru această societate, în derularea dosarului nr. x/2014 societatea fiind reprezentată de persoana vătămată E. şi de Societatea Civilă de Avocaţi I. cu sediul în mun. Giurgiu, jud. Giurgiu.

Toate actele redactate de inculpata B. în dosarul indicat au fost redactate de aceasta în calitate de apărător ales al inculpatei A., în apărarea intereselor acesteia, constând în excluderea persoanei vătămate E. şi în preluarea conducerii societăţii. Cu titlu de exemplu, Curtea a indicat întâmpinarea şi cererea reconvenţională din dosarul nr. x/2014, care au fost formulate de inculpata A., prin avocat B., în contradictoriu cu E. şi S.C. F. S.R.L. Inclusiv cererea de excludere a persoanei vătămate E. din cadrul S.C. F. S.R.L, înregistrată sub nr. x/2013 pe rolul Tribunalului Giurgiu (dosar conexat ulterior la dosarul nr. x/2013) a fost formulată de inculpată în contradictoriu atât cu E., cât şi cu S.C. F. S.R.L, solicitându-se obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Faptul că inculpata A. a susţinut că a acţionat în toate aceste dosare în interesul societăţii nu este de natură să ducă la concluzia că inculpata B. a acordat servicii de asistenţă juridică S.C. F. S.R.L, în dosarul nr. x/2014. Societatea comercială are o voinţă de sine stătătoare care nu se confundă cu voinţele asociaţilor, voinţa socială manifestându-se în raporturile juridice cu terţii prin anumite persoane care au puterea de a reprezenta societatea. Prin reprezentanţii săi societatea încheie acte juridice, dobândeşte drepturi şi asumă obligaţii. Or, în perioada în care dosarul nr. x/2014 s-a aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu şi al Curţii de Apel Bucureşti, voinţa socială a S.C. F. S.R.L era reprezentată de persoana vătămată E., în calitate de administrator.

Nici afirmaţiile referitoare la faptul că inculpata B. ar fi redactat şi semnat acte în dosarul nr. x/2014 în numele S.C. F. S.R.L în etapa recursului aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu sunt reale.

Acest contract din data de 08.06.2017 nu a avut ca obiect reprezentarea şi nici redactarea de acte pentru S.C. F. S.R.L în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci a vizat o situaţie finalizată - "dosarul nr. x/2014 ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă şi Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin pronunţarea deciziei nr. 2159A/16.12.2016, prin care a fost exclus asociatul administrator E.".

În al doilea rând, inclusiv în etapa recursului în dosarul nr. x/2014, inculpata B. a încheiat contract de asistenţă juridică doar cu A., după cum rezultă din conţinutul împuternicirii avocaţiale seria x 3354045/2017, care face referire la contractul de asistenţă juridică nr. x/17.03.2017. Actele indicate de inculpată ca fiind redactate în numele S.C. F. S.R.L - întâmpinarea depusă la data de 17.04.2017 şi punctul de vedere înregistrat la data de 10.10.2017 - sunt semnate pentru S.C. F. S.R.L de administrator A., inculpata B. apărând doar în calitate de apărător ales al inculpatei A..

Deosebit de important este şi faptul că, deşi inculpata B. a susţinut că, în temeiul contractului, a redactat în numele S.C. F. S.R.L inclusiv întâmpinarea din data de 17.04.2017, la momentul respectiv nu exista încheiat un contract de asistenţă juridică între societate şi inculpată, contractul fiind încheiat abia la data de 08.06.2017, în condiţiile ce vor fi precizate ulterior.

Curtea a mai observat faptul că inculpatele au avut o poziţie contradictorie cu privire la dosarele care ar fi fost vizate de onorariul de succes, dar şi faptul că, în încercarea de a justifica un onorariu considerabil, acestea au contrazis chiar conţinutul contractului încheiat.

Astfel, în declaraţia din data de 01.04.2019, inculpata B. a precizat că acest contract de asistenţă juridică reprezenta întreaga sa muncă de avocat începând cu anul 2013 în ceea ce priveşte litigiile S.C. F. S.R.L, devenită ulterior F. S.R.L, pentru ca, într-o cerere depusă la dosarul de urmărire penală la data de 24.06.2019, inculpata să susţină că onorariul de succes viza activitatea sa din dosarele nr. x/2013, y/2017, z/2017, w/2017 şi 18920/3/2017, aceasta în condiţiile în care cel puţin pentru dosarele nr. x/2017 şi y/2017 au fost încheiate contracte de asistenţă juridică separate, cu un onorariu de 2.000 EUR şi, respectiv 1.000 EUR.

Confruntată cu conţinutul rechizitoriului, în care au fost evidenţiate contradicţiile de mai sus, inculpata B. a susţinut, în faţa instanţei de fond, că onorariul de succes menţionat în contractul seria x nr. x/08.06.2017 a vizat activitatea sa din dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2014, dar că primul dosar nu este indicat în cuprinsul contractului întrucât "nu obişnuieşte să se acopere de hârtii".

Pe de altă parte, în declaraţia din data de 12.04.2019, inculpata A. a declarat că acel contract de asistenţă juridică a reprezentat remuneraţia inculpatei B. pentru activitatea depusă în dosarul civil nr. x/2014, în care E. a formulat o cerere de dizolvare a societăţii S.C. F. S.R.L, iar A. a formulat cerere reconvenţională pentru excluderea lui din societate, cerere care a fost admisă prin decizia nr. 2159A/16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

Audiată în faţa instanţei de fond, în dorinţa de a-şi pune în acord declaraţia cu declaraţiile de la urmărire penală ale inculpatei B., inculpata A. a arătat, însă, că acest onorariu de succes a fost stabilit pentru întreaga activitate a inculpatei B. în sprijinul S.C. F. S.R.L, neputând însă să indice motivul pentru care celelalte dosare nu au fost indicate în cuprinsul contractul de asistenţă juridică sau pentru care nu a declarat aceste aspecte la data de 12.04.2019.

În acest context instanţa de fond a apreciat necredibile susţinerile martorului P. de la termenul din data de 26.06.2020, când acesta a declarat că a fost prezent la întâlnirea din cursul anului 2013 dintre soţia sa, inculpata A., şi B., întâlnire în cadrul căreia s-a convenit plata unui onorariu de succes de 20-30% din activele societăţii, în schimbul salvării acesteia de E.. Martorul nu a precizat aceste aspecte în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în calitate de reprezentant al S.C. F. S.R.L, deşi a fost întrebat în mod expres cu privire la contractul de asistenţă juridică din data de 08.06.2017 şi despre onorariul de succes. De altfel, prezenţa acestui martor la încheierea "verbală" a contractului la nivelul anului 2013 nu este menţionată nici în declaraţiile inculpatelor din cursul urmăririi penale, ci doar în declaraţiile din faţa instanţei de fond.

Un alt element care a condus instanţa de fond la concluzia că acest contract este unul fictiv este dat de intervalul de timp scurs de la momentul finalizării dosarului nr. x/2014 - 16.12.2016 - şi momentul încheierii contractului - 08.06.2017.

Inculpatele au încercat să explice intervalul de aproximativ 6 luni scurs de la data la care A. a devenit unic asociat al S.C. F. S.R.L şi momentul încheierii contractului, invocând faptul că decizia civilă nr. 2159A/16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti a fost comunicată abia în luna februarie 2016 şi că ulterior acestui moment a fost necesară parcurgerea unor formalităţi.

Or, Curtea a constatat că această apărare nu explică de ce, în intervalul indicat, au fost încheiate alte cinci contracte de asistenţă juridică între S.C. F. S.R.L, reprezentată prin A., şi cabinetul de avocat B., respectiv:

a. Contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 03.03.2017, având ca obiect "stabilirea sediului social al S.C. F. S.R.L. în Bucureşti, str. x, pe o perioadă de 1 (un an), respectiv de la data de 03.03.2017 până la data de 03.03.2018", onorariul convenit fiind de 1200 euro (plătibil în RON);

b. Contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 03.03.2017, având ca obiect "redactare, semnare de acte, consultanţă juridică", onorariul convenit fiind de 900 RON;

c. Contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 17.03.2017, având ca obiect "consultanţă juridică, redactare, semnare de acte", onorariul convenit fiind de 1000 euro, plătibili în RON, la cursul BNR din ziua plăţii;

d. Contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 17.03.2017, având ca obiect "redactare, semnare de acte, reprezentare juridică în faţa Judecătoriei Giurgiu, Tribunalul Giurgiu", onorariul convenit fiind de 500 RON;

e. Contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 10.04.2017, având ca obiect "consultanţă juridică, redactare, semnare de acte, cereri în faţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă", onorariul convenit fiind de 1000 RON.

Separat de aceste contracte, după cum s-a arătat mai sus, inculpata B. a încheiat şi un contract de asistenţă juridică nr. x/17.03.2017 cu A., în nume propriu, având drept obiect "redactare acte, reprezentare juridică în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014".

Inculpata B. a încercat să explice întârzierea în încheierea contractului de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017 şi cu referire la volumul de activitate depus în perioada februarie- iunie 2017 în interesul S.C. F. S.R.L, explicaţie care nu poate să fie primită, având în vedere intervalul de timp necesar pentru redactarea unui contract de asistenţă juridică, dar şi aspectul legat de încheierea în aceeaşi perioadă a unui număr de alte 6 contracte cu A., în nume propriu sau în calitate de reprezentant al S.C. F. S.R.L.

De altfel, întrebată de instanţă cu privire la motivul pentru care în cuprinsul contractului din data de 08.06.2017 a fost inserat un termen de plată de doar cinci zile, în condiţiile în care societatea nu deţinea sumele necesare pentru plată, inculpata B. a precizat că termenul era justificat de faptul că onorariul său devenise scadent în momentul în care s-a pronunţat soluţia din data de 16.12.2016, dar şi de împrejurarea că dorea să primească suma cuvenită pentru munca sa de 5 ani, şi că a iniţiat executarea silită la data de 12.06.2017 "întrucât era foarte supărată şi voia să-şi recupereze onorariul după o perioadă lungă de muncă". Or, tocmai aceste elemente ar fi fost de natură să ducă la încheierea contractului imediat după finalizarea formalităţilor legate de modificarea statului societăţii S.C. F. S.R.L.

Raportat la cele prezentate, Curtea a constatat dovedită susţinerea parchetului în sensul că încheierea contractului de asistenţă juridică seria x nr. x a avut loc la data de 08.06.2017, urmare a faptului că, la acel moment, se făcuseră noi demersuri în dosarul de executare silită iniţiat de persoana vătămată E., în vederea vânzării la licitaţie a obiectivului denumit "ferma agricolă" aparţinând S.C. F. S.R.L, societatea fiind informată la data de 06.06.2017 de executorul judecătoresc cu privire la numirea unui expert evaluator pentru imobilul indicat.

Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 121 din Statutul profesiei de avocat, "(1) Contractul de asistenţă juridică este încheiat în formă scrisă, cerută ad probationem. … (5) Contractul de asistenţă juridică poate fi încheiat, în mod excepţional, şi în formă verbală. … Contractul în formă scrisă va fi încheiat în cel mai scurt timp posibil", dispoziţii ce nu au fost respectate în prezenta cauză.

Inclusiv cuantumul onorariul de avocat stabilit prin contract este de natură să ducă la concluzia fictivităţii acestuia, în sensul în care el a fost stabilit în scopul de a opri încasarea de către persoana vătămată E. a creanţei sale. Suma de 300.000 EUR, echivalent în RON 1.369.620 RON, apare ca fiind stabilită cu scopul de a fi superioară creanţei persoanei vătămate E., în sumă totală de 1.302.260 RON, şi de a conferi inculpatei B. un procent de peste 50% în totalul creanţelor S.C. F. S.R.L.

Inculpatele nu au putut să ofere o variantă coerentă cu privire la modul în care s-a stabilit acest cuantum al onorariului, inculpata B. arătând iniţial că onorariul a fost stabilit la un procent cuprins între 20% şi 30% din valoarea patrimoniului societăţii, având la bază un raport de expertiză contabilă întocmit de expert Q. din care rezulta că E. a ridicat din societate suma de 200.000 EUR fără documente justificative. Audiată la data de 29.05.2020, inculpata B. arăta că onorariul de succes a fost stabilit prin raportare la valoarea patrimoniului societăţii, astfel cum aceasta a fost determinată printr-un raport de expertiză întocmit în cursul anului 2013.

Or, analizând raportul de expertiză întocmit de expertul Q. în cursul anului 2013, Curtea a constatat că acesta a stabilit o valoare a patrimoniului societăţii la data de 31.12.2012 de 2.754,009 RON, iar 30% din suma indicată reprezintă doar 826.202 RON. În plus, caracterul nereal al onorariului indicat rezultă şi din faptul că acesta are o valoare mai mare decât partea ce i se cuvenea fiecărui asociat al S.C. F. S.R.L, corespunzătoare cotei părţi de participaţie de 50% din patrimoniul social, potrivit raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2014, dar şi din referirile la un procent cuprins între 20 şi 30%, diferenţele fiind mai mult decât evidente.

În acelaşi sens pledează faptul că, din informaţiile aflate la dispoziţia inculpatelor la data de 08.06.2017, rezulta cu claritate faptul că societatea nu dispunea de fondurile necesare pentru plata onorariului stabilit. Susţinerile inculpatelor, în sensul că au crezut că existau mijloacele necesare pentru plata sumei de 1.369.620 RON, sunt contrazise chiar de declaraţiile acestora, în care se reclamă faptul că E. cauzase un prejudiciu societăţii prin ridicarea fără drept a sumei de 1.700.000 RON şi prin încheierea unor contracte care au lipsit societatea de suma de 2.800.000 RON. Mai mult, inculpatele aveau cunoştinţă de demararea executării silite imobiliare de către E., procedură la care nu s-ar fi recurs dacă societatea dispunea de lichidităţi.

Aceeaşi concluzie se impune şi din analiza balanţelor de verificare aferente perioadei ianuarie- iunie 2017, din care rezultă că S.C. F. S.R.L nu deţinea disponibilităţi băneşti şi nici nu avea de încasat vreo sumă de bani care să acopere în termen de 5 zile acel onorariu de succes de 300.000 EUR menţionat în contractul de asistenţă juridică seria x nr. x

Nu în ultimul rând, un alt argument în susţinerea caracterului fictiv al contractului rezidă în faptul că, la data de 11.04.2019, între inculpata B. şi S.C. F. S.R.L, reprezentată prin inculpata A., s-a încheiat o convenţie prin care părţile au convenit să "înceteze" contractul de asistenţă juridică nr. x din data de 08.06.2019, inculpata B. renunţând la calitatea de creditor cu privire la sumele ce i s-ar fi cuvenit din contractul indicat. Or, la momentul indicat, inculpata B. primise doar suma de 256.316 RON în procedura de insolvenţă, singura explicaţie pentru care aceasta ar fi renunţat la plata diferenţei până la nivelul sumei de 1.369.620 RON fiind dată de faptul că încheierea contractului de asistenţă juridică indicat îşi atinsese scopul - intrarea în insolvenţă a S.C. F. S.R.L şi oprirea executării silite pornite de E..

În consecinţă, Curtea a constatat că menţiunile cuprinse în contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017, încheiat cu S.C. F. S.R.L, prin reprezentant A., şi Cabinet de avocat B., potrivit cărora cabinetul de avocat era îndreptăţit la plata sumei de 300.000 EUR, reprezentând "onorariu de succes pentru dosarul nr. x/2014 ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă şi Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin pronunţarea deciziei nr. 2159A/16.12.2016, prin care a fost exclus asociatul administrator E.", pentru "consultanţă juridică, redactare şi semnare de acte" sunt nereale.

Acest contract, act sub semnătură privată falsificat sub aspectul conţinutului la momentul încheierii sale de inculpatele A. şi B., a fost ulterior folosit de inculpata B. la data de 16.06.2017, ca titlu executoriu conform art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 republicată pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, la deschiderea procedurii executării silite în dosarul înregistrat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi M. nr. x/2017, în baza cererii de executare silită formulate de B., producându-se următoarele consecinţe juridice:

- prin încheierea executorului judecătoresc din data de 16.06.2017, s-a dispus înregistrarea cererii şi deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2017;

- prin încheierea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti pronunţată la data de 29.06.2017 în dosarul nr. x/2017, s-a dispus încuviinţarea executării silite a dispoziţiilor titlului executoriu reprezentat de contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017 prin toate formele de executare.

Raportat la cele arătate, Curtea a constatat că faptele celor două inculpate, astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen.

Elementul material al infracţiunii a constat în acţiunea de falsificare a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/08.06.2017 prin inserarea, la momentul întocmirii, a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, şi anume prestarea de servicii juridice de către avocat pentru S.C. F. S.R.L în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Giurgiu, în schimbul unui onorariu de succes de 300.000 EUR.

Urmarea imediată a constat în producerea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită - încrederea publică în înscrisurile sub semnătură privată, stare de pericol care este în legătură de cauzalitate cu acţiunea ce constituie elementul material.

Infracţiunea s-a consumat în momentul în care unul dintre autori, inculpata B., a folosit acest înscris în dosarul înregistrat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi M. nr. x/2017, în vederea producerii consecinţelor juridice enumerate mai sus.

Inculpatele au acţionat cu intenţie directă, acestea urmărind producerea consecinţelor juridice indicate.

Totodată, Curtea a constatat că inculpata A. a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii contractul de asistenţă juridică seria x nr. x/08.06.2017 încheiat cu inculpata B., contract ce consemna o datorie nereală a societăţii în cuantum de 300.000 EUR, echivalent 1.358.535,24 RON, faţă de Cabinetul de avocat B., iar, la data de 13.09.2017, având la bază această datorie, a solicitat Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă deschiderea procedurii generale a insolvenţei.

Potrivit listei cuprinzând numele şi adresele creditorilor ataşată de S.C. F. S.R.L la cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, listă în care nu era menţionată creanţa persoanei vătămate E., creanţa inculpatei B. în cuantum total de 1.370.940 RON reprezenta 89,28 % din masa credală, acesta având un rol central în constatarea de către Tribunalul Bucureşti, prin încheierea din data de 21.09.2017, a faptului că fondurile S.C. F. S.R.L sunt insuficiente pentru plata datoriilor scadente.

Acţiunile inculpatei A., la care a contribuit şi inculpata B. prin încheierea contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/08.06.2017, dar şi prin sfaturile date inculpatei A. şi, inclusiv, prin redactarea documentaţiei aferente cererii de intrare în procedura de insolvenţă, au fost de natură să fraudeze interesele creditorului E. cu privire la executarea silită demarată de acesta împotriva debitorului, la cota sa din masa credală şi drepturile decurgând din cota deţinută şi la distribuirea sumelor obţinute în procesul de reorganizare judiciară a debitorului.

Astfel, prin deschiderea procedurii insolvenţei generale având ca temei datoria nereală către Cabinetul de avocat B., a fost suspendată şi ulterior încetată executarea silită demarată de creditorul E. în dosarul înregistrat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi J. şi K. sub nr. x/2017, prin încheierile din datele de 29.09.2017 şi respectiv 10.05.2018.

În lipsa înregistrării creanţei fictive a cabinetului de avocat în cuantum de 1.358.535,24 RON, chiar în ipoteza intrării în insolvenţă a S.C. F. S.R.L, persoana vătămată E. ar fi avut calitatea de creditor principal, cu o cotă de peste 50% din masa credală ce ar fi fost în acest caz de 1.022.387,51 RON (2.380.922,75 - 1.358.535,24), având vot hotărâtor în cadrul adunării generale a creditorilor, potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, şi posibilitatea de a beneficia de o cotă mai mare din sumele distribuite în cadrul procedurii insolvenţei.

În ceea ce priveşte apărările inculpatelor A. şi B. legate de faptul că E. nu ar fi avut calitatea de creditor al societăţii, ci pe aceea de debitor, el însuşindu-şi pe nedrept suma de 400.000 EUR din patrimoniul societăţii şi cauzând un prejudiciu semnificativ prin încheierea unor contracte de arendă, instanţa de fond a constatat că prin decizia civilă nr. 2159A/16.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a stabilit, în mod irevocabil, obligaţia S.C. F. S.R.L de a plăti persoanei vătămate E. suma de 1.302.260 RON.

În perioada decembrie 2016 - septembrie 2017, ce face obiectul acuzaţiilor aduse celor două inculpate, nu exista vreun titlu care să stabilească vreo creanţă certă, lichidă şi exigibilă a S.C. F. S.R.L faţă de persoana vătămată E., după cum a recunoscut şi inculpata B. în declaraţia din data de 29.05.2020, astfel încât nu se poate reţine că acesta ar fi avut calitatea de debitor al S.C. F. S.R.L. Abia prin sentinţa civilă nr. 1442/19.08.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pronunţată la aproximativ 3 ani de la data faptelor, s-a stabilit obligaţia persoanei vătămate E. la plata către S.C. F. S.R.L a sumei de 2.891.420 RON.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatei A., legate de faptul că E. nu putea pune în executare decizia civilă nr. 2159A/16.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti faţă de dispoziţiile art. 225 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora "dacă, în momentul excluderii, sunt operaţiuni în curs de executare, asociatul este obligat să suporte consecinţele şi nu-şi va putea retrage partea ce i se cuvine decât după terminarea acelor operaţiuni", instanţa de fond a constatat că orice eventuală opoziţie la punerea în executare a deciziei indicate trebuia să se realizeze prin căile puse la dispoziţie de C. proc. civ., eventual printr-o contestaţie la executare.

În lipsa exercitării acestora, persoana vătămată E. avea calitatea de creditor al S.C. F. S.R.L, prin încheierea din data de 06.04.2017 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, încuviinţându-se punerea în executare a deciziei civile nr. 2159A/16.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, executare ce a fost suspendată şi apoi oprită nu ca urmare a exercitării căilor legale, ci ca urmare a încheierii unui contract ce atesta o datorie fictivă a societăţii.

Raportat la cele arătate, Curtea a reţinut că faptele inculpatei A., care, în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. F. S.R.L., cu complicitatea inculpatei A., a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii contractul de asistenţă juridică seria x nr. x/08.06.2017, pe care anterior îl încheiase şi semnase cu inculpata B., contract ce atesta o datorie inexistentă în cuantum de 300.000 EUR a S.C. F. S.R.L către Cabinetul de avocat B., iar la data de 13.09.2017, având la bază această datorie, a solicitat Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă deschiderea procedurii generale a insolvenţei, în acest fel fiind fraudate interesele creditorului E., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., în forma autoratului în cazul inculpatei A. şi în forma complicităţii, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen., în cazul inculpatei B..

Instanţa de fond a apreciat că elementul material al infracţiunii a constat în acţiunea de înfăţişare a unei datorii inexistente a S.C. F. S.R.L către Cabinetul de avocat B., în baza contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/08.06.2017 pentru servicii neprestate în realitate, contract înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii cu valoarea de 1.358.535,24 RON, acţiune ce a fost urmată de solicitarea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă. Inculpata A., în calitate de administrator al societăţii, este răspunzătoare de contabilitatea acesteia, fiind şi cea care, cu sprijinul inculpatei B., a sesizat Tribunalul Bucureşti în vederea deschiderii procedurii insolvenţei.

Urmarea imediată a acţiunilor inculpatelor a constat în fraudarea intereselor creditorului E., în modalităţile arătate mai sus.

Ambele inculpate au acţionat cu intenţie directă, urmărind fraudarea intereselor creditorului E..

În ceea ce priveşte acuzaţia adusă inculpatei D., instanţa de fond a reţinut că aceasta constă în aceea că inculpata, în calitate de reprezentant legal al R. (fostă N.), administrator judiciar al S.C. F. S.R.L (CUI x), în exercitarea atribuţiei de verificare a creanţelor debitorului şi de întocmire a tabelelor de creanţă, prevăzută de art. 58 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014, a încălcat cu intenţie dispoziţiile art. 105 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, procedând la înscrierea creanţei persoanei vătămate E. sub condiţie, deşi aceasta avea la bază o hotărâre judecătorească executorie - decizia civilă nr. 2159A/16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, vătămând astfel drepturile şi interesele persoanei vătămate izvorâte din calitatea de creditor chirografar al debitoarei S.C. F. S.R.L, E. fiind astfel privat de dreptul de vot în adunarea creditorilor şi de dreptul de a-i fi distribuite sume de bani aflate în contul unic al debitorului.

Analizând acuzaţiile aduse inculpatei D., Curtea a constatat, cu prioritate, faptul că înscrierea sub condiţie a creanţei persoanei vătămate E. în tabelul definitiv al obligaţiilor debitoarei S.C. F. S.R.L, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 24310/27.12.2017 şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 24314/27.12.2017, este rezultatul aplicării eronate a dispoziţiilor legale incidente în materie.

Astfel, persoana vătămată E. s-a înscris la masa credală cu o creanţă în valoare totală de 962.037,20 RON, din care suma de 902.037,2 RON reprezenta diferenţa de încasat din creanţa în sumă de 1.302.260 RON stabilită prin decizia civilă nr. 2159/A/16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, iar suma de 60.000 RON reprezenta dividende restante.

Potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar procedează la "verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea, notificarea creditorilor în cazul neînscrierii sau înscrierii parţiale a creanţelor, precum şi întocmirea tabelelor de creanţe", articolul 106 alin 1 din Legea nr. 85/2014 precizând faptul că "administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri şi a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe."

În acelaşi timp, articolul 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede faptul că "toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezentul capitol, cu excepţia creanţelor constatate prin hotărâri judecătoreşti executorii, precum şi prin hotărâri arbitrale executorii."

Rezultă, astfel, că inculpata D. nu putea să procedeze la verificarea creanţei în sumă de 902.037,2 RON, diferenţa de încasat din creanţa în sumă de 1.302.260 RON stabilită în favoarea persoanei vătămate E., prin decizia civilă nr. 2159/A/16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi nu putea să procedeze la înscrierea acesteia sub condiţie suspensivă, aceasta fiind cea care a dus la incidenţa dispoziţiilor art. 102 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 şi la afectarea dreptului de vot şi a dreptului la distribuţie ale persoanei vătămate.

Potrivit dispoziţiilor art. 1400 C. civ., condiţia este suspensivă atunci când de îndeplinirea sa depinde eficacitatea obligaţiei. Or, naşterea/eficacitatea unei creanţe stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu este afectată de nicio condiţie.

Inculpata D. a invocat în apărarea sa faptul că dispoziţiile art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a căror încălcare a fost invocată de parchet, sunt aplicabile doar în ceea ce priveşte întocmirea tabelului preliminar, întocmirea tabelului definitiv fiind guvernată de dispoziţiile art. 112 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "după ce toate contestaţiile la creanţe au fost soluţionate şi s-a predat raportul de evaluare a garanţiilor, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va înregistra, de îndată, la tribunal şi va publica în BPI tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea şi situaţia fiecărei creanţe, beneficiară sau nu a unei cauze de preferinţă". A mai arătat inculpata că sintagma "situaţia fiecărei creanţe" are în vedere dispoziţiile art. 1396 C. civ., potrivit cărora "obligaţiile pot fi pure şi simple, obligaţii simple sau afectate de modalităţi".

Nici aceste apărări nu au putut fi primite de instanţă.

Astfel cum rezultă din cuprinsul articolului 112 din Legea nr. 85/2014, referirea la "situaţia fiecărei creanţe" are în vedere faptul dacă aceasta este beneficiara sau nu a unei cauze de preferinţă şi nu dacă este afectată de o condiţie. În afară de analiza de text, Curtea a arătat şi faptul că articolul 112 din Legea nr. 85/2014 reia, cu o modificare minoră, textul articolului 74 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "după ce toate contestaţiile la creanţe au fost soluţionate, administratorul judiciar/lichidatorul va înregistra, de îndată, la tribunal şi va avea grijă să fie afişat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea şi situaţia - garantată sau negarantată - a fiecărei creanţe."

În acelaşi timp, obligaţia de a indica dacă o creanţă este afectată sau nu de condiţie există şi cu referire la tabelul preliminar de creanţe. Astfel, potrivit art. 5 pct. 69 din Legea nr. 85/2014, "tabelul preliminar de creanţe cuprinde toate creanţele scadente sau nescadente, sub condiţie sau în litigiu, născute înainte de data deschiderii procedurii, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora".

În acelaşi timp, potrivit art. 5 pct. 67, "tabelul definitiv de creanţe este tabelul care cuprinde toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar şi împotriva cărora nu s-au formulat contestaţii, precum şi creanţele admise în urma soluţionării contestaţiilor sau cele admise provizoriu de către judecătorul-sindic". Rezultă astfel că, în lipsa formulării unor contestaţii, tabelul definitiv trebuie să cuprindă aceleaşi menţiuni ca şi tabelul preliminar, nefiind justificată înscrierea unor condiţii suplimentare.

În consecinţă, Curtea a constatat că înscrierea sub condiţie a creanţei persoanei vătămate E. izvorâte din decizia civilă nr. 2159/A/16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă este rezultatul încălcării dispoziţiilor art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, dar şi a dispoziţiilor art. 5 pct. 67 din Legea nr. 85/2014.

În prezenta cauză, din punctul de vedere al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 297 C. pen., acţiunile inculpatei întrunesc elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu. Aceasta şi-a îndeplinit, în calitatea sa de reprezentant legal al R. (fostă N.), administrator judiciar al S.C. F. S.R.L, atribuţiile de serviciu cu încălcarea prevederilor Legii nr. 85/2006.

Dacă din punctul de vedere al existenţei elementului material al infracţiunii menţionate, opinia Curţii coincide cu opinia parchetului, nu aceeaşi este situaţia în ceea ce priveşte şi celelalte elemente ale infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv existenţa urmării imediate a acţiunilor inculpatei, dar şi a formei de vinovăţie a intenţiei.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de fond a avut în vedere conduita inculpatei D., dar şi conduita persoanei vătămate E. pe parcursul desfăşurării procedurii insolvenţei.

Astfel, Curtea a constatat că tabelul definitiv cu obligaţiile debitoarei S.C. F. S.R.L a fost depus la dosarul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă la termenul din data de 18.01.2018, termen la care persoana vătămată E. a fost prezent personal şi asistat de apărător ales.

Cu aceeaşi ocazie, a fost depus la dosar planul de reorganizare propus de administratorul judiciar, în cuprinsul căruia, explicând situaţia creanţelor, inculpata D. preciza următoarele: "menţionăm că în tabelul definitiv de creanţe există un singur creditor chirografar sub condiţie, până la soluţionarea în mod definitiv a dosarului nr. x/2017, ce se află pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI civilă, dosar ce are ca obiect obligarea pârâtului E. la plata prejudiciului adus societăţii debitoare în exercitarea mandatului său de administrator până la momentul excluderii sale, respectiv decembrie 2016". Acest plan de reorganizare a fost publicat şi în BPI nr. 707/12.01.2018.

Menţiuni referitoare la faptul că înscrierea creanţei persoanei vătămate E. s-a realizat sub condiţie sunt cuprinse şi în procesul-verbal al Adunării creditorilor debitoarei S.C. F. S.R.L din data de 09.02.2018, publicat în BPI nr. 2952/12.02.2018.

La data de 13.02.2018, persoana vătămată E. a formulat cerere de anulare a procesului-verbal indicat, arătând că, la data de 09.02.2018, inculpata D. a refuzat să îi consemneze punctul de vedere invocând faptul că nu are drept de vot în adunarea generală. Prezent la termenul din data de 17.05.2018, persoana vătămată aducea la cunoştinţa judecătorului sindic învestit cu soluţionarea contestaţiei faptul că deţine o creanţă înscrisă sub condiţie conform art. 102 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Contestaţia indicată a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 4950/20.09.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă (dosar nr. x/2017), instanţa reţinând că, potrivit procesului-verbal al Adunării creditorilor publicat în BPI nr. 2952/12.02.2018, creditorul E. s-a prezentat la data de 14,45, în condiţiile în care şedinţa urma să înceapă la ora 15:00, şi a părăsit şedinţa la ora 15:06, în timp desfăşurării lucrărilor acesteia. Judecătorul sindic a mai arătat că "nu reţine susţinerile contestatorului că nu i-ar fi (fost) consemnat punctul de vedere, câte vreme niciuna dintre părţi nu neagă că acesta a părăsit sediul administratorului judiciar, deoarece contestatorul E. a vrut să înregistreze fără acordul acestuia discuţiile dintre aceştia".

Cu toate că, după cum rezultă din cele arătate mai sus, persoana vătămată avea cunoştinţă de faptul că administratorul judiciar procedase la înscrierea creanţei sale sub condiţie suspensivă, cel mai târziu din luna ianuarie 2018, dar şi de consecinţele acestei modalităţi de înscriere, acesta a contestat tabelul definitiv al creanţelor debitoarei S.C. F. S.R.L, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 24130/27.12.2017, abia la data de 07.12.2018 (dosar nr. x/2017), la aproximativ un an de la data publicării tabelului definitiv.

Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 03.01.2019, administratorul judiciar N. a solicitat respingerea contestaţiei formulate, învederând faptul că, în opinia administratorului, creanţa persoanei vătămate E. era afectată atât de o condiţie suspensivă, cât şi de o condiţie rezolutorie. Pentru justificarea acestor condiţii au fost invocate:

- dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, având ca obiect contestaţie la executare cu privire la condiţiile în care s-a procedat la executarea silită a unei ferme aparţinând S.C. F. S.R.L, arătându-se că dacă ferma ar fi fost adjudecată la valoarea sa reală (2.157.639 RON faţă de 667.000 RON) creanţa persoanei vătămate ar fi fost stinsă în totalitate;

- dosarul nr. x/2017 (din acest dosar a fost disjuns, la data de 13.10.2017, dosarul nr. x/2017, anterior menţionat - n.n.) având ca obiect pretenţiile S.C. F. S.R.L împotriva lui E. pentru fapte ilicite constatate de Curtea de Apel Bucureşti prin hotărârea de excludere. S-a precizat că, în acest dosar, fusese realizată o expertiză extrajudiciară, valoarea prejudiciului fiind stabilită la o sumă cuprinsă între 908.100 RON şi 2.891.420 RON. S-a argumentat că, în ipoteza admiterii acţiunii, chiar şi pentru prejudiciul cel mai mic, creanţa persoanei vătămate E. ar fi stinsă.

La data de 14.03.2019, administratorul judiciar N. a adus la cunoştinţa instanţei faptul că la data de 07.02.2019 a operat o actualizare a tabelului definitiv de creanţe, în sensul înscrierii creanţei persoanei vătămate E. fără a fi afectată de vreo condiţie. Tabelul definitiv actualizat a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 2814/11.02.2019.

La termenul din data de 30.05.2019, reprezentantul S.C. F. S.R.L a indicat faptul că modificarea tabelului definitiv de creanţe a fost operată ca urmare a soluţionării litigiului de pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. La acelaşi termen de judecată, prin sentinţa civilă nr. 3285/30.05.2019, instanţa a respins contestaţia formulată de persoana vătămată E. ca rămasă fără obiect.

Motivul pentru care s-a procedat la prezentarea de mai sus rezidă în sublinierea faptului că inculpata D. a avut o poziţie constantă, încă de la momentul înscrierii sub condiţie a creanţei persoanei vătămate E., mult anterior începerii urmăririi penale în cauză, cu privire la elementele care au determinat-o să procedeze în maniera indicată.

Înscrierea sub condiţie a creanţei persoanei vătămate E. şi motivele pentru care s-a procedat în acest fel au fost aduse la cunoştinţa judecătorului sindic încă de la termenul din 18.01.2018 şi au fost înscrise în planul de reorganizare publicat în BPI nr. 707/12.01.2018, acesta fiind momentul de la care putea lua la cunoştinţă şi persoana vătămată de aceste aspecte. Inculpata D., în calitate de reprezentant al administratorului judiciar, a prezentat încă de la început raţionamentul său şi a indicat judecătorului sindic, instituţie în măsură să procedeze la controlul actelor întocmite de aceasta, care erau, în opinia sa, condiţiile care afectau creanţa persoanei vătămate E.. Or, în aceste împrejurări, Curtea apreciază că nu se poate reţine că aceasta a acţionat cu rea-credinţă, în scopul cauzării unei pagube sau al vătămării intereselor persoanei vătămate.

Înscrierea sub condiţie a creanţei sale în tabelul definitiv putea fi contestată de persoana vătămată E. încă de momentul publicării acestuia în BPI în luna decembrie 2017. Cu toate acestea, persoana vătămată a înţeles să conteste tabelul definitiv abia la data de 07.12.2018, la peste un an de la publicarea acestuia şi la 6 luni de la momentul la care s-a procedat la repartizarea către creditori a primelor sume obţinute în cadrul procedurii de insolvenţă, moment la care, în ipoteza în care creanţa sa nu ar fi fost înscrisă sub condiţie, persoana vătămată E. ar fi beneficiat de suma de 132.997 RON, ce i-a fost virată la data de 21.03.2019.

Argumentele parchetului referitoare la faptul că, raportat la dispoziţiile art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, persoana vătămată nu putea formula contestaţie împotriva tabelului definitiv cu privire la creanţa sa, ci doar împotriva creanţelor altor creditori, sunt contrazise de sentinţa civilă nr. 3285/30.05.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în urma contestaţiei formulate de persoana vătămată. Astfel, în dosarul nr. x/2017, nu a fost ridicată problema inadmisibilităţii contestaţiei formulate de persoana vătămată, iar contestaţia acestuia a fost respinsă ca rămasă fără obiect în urma actualizării tabelului definitiv, cu obligarea S.C. F. S.R.L la plata cheltuielilor de judecată. Soluţia obligării la plata cheltuielilor nu ar fi putut fi dispusă în cazul în care contestaţia era considerată inadmisibilă.

Admisibilitatea contestaţiei formulate de un creditor cu privire la modul în care s-a realizat înscrierea creanţei sale în tabelul definitiv, în temeiul dispoziţiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, este recunoscută şi de doctrină, arătându-se, de pildă, că o astfel de contestaţie poate să fie formulată în ipoteza în care "deşi din situaţiile financiare ale debitorului rezultau datorii faţă de un anume creditor, administratorul judiciar sau lichidatorul din eroare nu a înregistrat creanţele respective în tabelul definitiv sau a înregistrat doar unele din ele", dar şi că "textul art. 111 alin. (1) urmează a se aplica, prin asemănare, şi pentru ipoteza unei creanţe sau a unui drept de preferenţă netrecute în tabelul definitiv(...) contestaţia la tabelul definitiv va putea viza creanţe sau drepturi de preferinţă, trecute sau netrecute în tabelul definitiv sau în tabelele actualizate" . Rezultă astfel că, în temeiul art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, se admite posibilitatea ca un creditor să formuleze contestaţie cu privire la modalitatea în care a fost sau nu a fost înregistrată creanţa sa în caz de fals, dol sau eroare esenţială, acestea putând proveni şi din partea administratorului sau lichidatorului judiciar.

Un alt argument invocat de Parchet în susţinerea acuzaţiei aduse inculpatei D. rezidă în presupusa incompatibilitate a acesteia determinată de faptul că a avut calitatea de expert parte al inculpatei A., dar şi de faptul că S.C. S. S.R.L, societate administrată de inculpata D., a prestat servicii de contabilitate pentru S.C. F. S.R.L în perioada 16.12.2016-31.12.2017.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că, în dosarul nr. x/2017, la termenul din data de 18.01.2018, persoana vătămată E. a adus la cunoştinţa judecătorului sindic faptul că inculpata D., reprezentanta administratorului judiciar N., a avut calitatea de expert parte în mai multe dosare vizând societatea S.C. F. S.R.L, aspect confirmat de către aceasta. La data de 15.02.2018, persoana vătămată E. a solicitat înlocuirea inculpatei D. din calitatea de administrator judiciar al S.C. F. S.R.L, invocând atât aspecte ce ţin de faptul că aceasta a deţinut calitatea de expert parte pentru inculpata A. în dosarele nr. x/2013 şi y/2014 ale Tribunalului Giurgiu, dar şi faptul că aceasta ar fi depus la dosar, pentru dovedirea stării de insolvenţă a societăţii, o balanţă contabilă falsă.

De asemenea, Curtea a reţinut că, din documentele depuse în susţinerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală, rezultă că acestea au fost întocmite de inculpata D., acestea semnându-le electronic.

Prin încheierea din data de 19.04.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a respins cererea de înlocuire a administratorului judiciar formulată de creditorul E., reţinând lipsa calităţii procesuale active a acestuia, în condiţiile în care creanţa acestuia era de doar 40,40% din masa credală, o astfel de cerere putând fi formulată doar de creditorul ce deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor cu drept de vot.

Deşi cererea persoanei vătămate a fost respinsă ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active, Tribunalul Bucureşti a formulat anumite considerente cu privire la fondul cererii, arătând că aceasta viza înlocuirea administratorului judiciar D., în fapt aceasta având doar calitatea de reprezentant al administratorului judiciar - persoana juridică N..

Curtea a reţinut şi faptul că potrivit dispoziţiilor art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 (4) "În orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu (…), îl poate înlocui pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, pentru motive temeinice". Astfel, în ipoteza în care ar fi constatat incompatibilitatea administratorului judiciar N., având în vedere calitatea de expert parte sau de contabil deţinută anterior de inculpata D., judecătorul-sindic ar fi avut posibilitatea de a proceda la înlocuirea administratorului judiciar, chiar în condiţiile respingerii cererii formulate de persoana vătămată E. pentru lipsa calităţii procesuale active. Judecătorul sindic nu a considerat că este necesar să procedeze în acest sens, iar instanţa penală, învestită cu soluţionarea unui dosar ce vizează săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, nu este chemată să reaprecieze elementele care s-au aflat la dispoziţia instanţei civile.

Se impune însă precizarea că textul art. 28 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, invocat de Parchet, prevede faptul că: "(1) Nu poate fi desemnat ca administrator judiciar sau lichidator ori delegat permanent al unei forme de exercitare a profesiei practicianul în insolvenţă persoană fizică care a avut, într-o perioadă de 2 ani anterioară datei pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii, calitatea de: avocat, consilier juridic, auditor financiar, expert contabil, contabil autorizat al persoanei juridice sau a fost numit ca evaluator, arbitru, mediator, expert judiciar, expert tehnic într-o cauză privind acea persoană juridică.(2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) se aplică şi formei de exercitare a profesiei din care face parte practicianul în insolvenţă respectiv, cu condiţia ca la momentul exercitării calităţii de avocat să fi făcut parte din forma de exercitare a profesiei numite în cauză." Or, inculpata D. nu a acţionat în calitate de practician în insolvenţă persoană fizică, ci în calitate de reprezentat al administratorului judiciar N., iar alin. (2) al articolului 28 are în vedere doar situaţia practicianului în insolvenţă care a avut anterior calitatea de avocat, nu şi a celui care a deţinut calitatea de expert contabil sau contabil autorizat.

Concluzionând, Curtea a constatat că urmare a acţiunilor inculpatei nu se poate identifica nicio vătămare serioasă a drepturilor sau intereselor legale ale persoanei vătămate E., aceasta putând să supună controlului judecătorului sindic actele întocmite de inculpata D., în calitatea sa de reprezentant al administratorului judiciar, ceea ce s-a şi întâmplat.

Un element important în producerea prejudiciului, constând în imposibilitatea persoanei vătămate E. de a-şi exercita dreptul de vot şi de a beneficia de suma de 132.997 RON în intervalul 18.06.2018 - 21.03.2019, a fost reprezentat de faptul că persoana vătămată a ales să conteste tabelul definitiv de creanţe şi înscrierea creanţei sale sub condiţie abia la data de 07.12.2018, la aproximativ un an de la momentul la care a luat cunoştinţă de cele indicate. În ipoteza în care persoana vătămată ar fi contestat tabelul de la data la care a luat cunoştinţă de conţinutul acestuia, niciuna din consecinţele mai sus expuse nu s-ar fi produs.

A mai amintit Curtea faptul că, în cauză, contestaţia formulată de persoana vătămată împotriva procesului-verbal din data de 09.02.2018 al Adunării generale a creditorilor S.C. F. S.R.L a fost respinsă nu pentru că acesta nu ar fi avut drept de vot, ci pentru că persoana vătămată "s-a prezentat la ora 14:45 şi a părăsit şedinţa la ora 15:06, în timpul desfăşurării lucrărilor". Mai mult, în condiţiile în care, potrivit datelor din dosarul de insolvenţă, creanţa persoanei vătămate E. reprezenta doar 40,4% din masa credală, chiar în ipoteza în care acestuia i s-ar fi recunoscut dreptul la vot, acesta nu ar fi putut avea un rol hotărâtor în cadrul adunării creditorilor, având în vedere dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, anterior menţionate.

După cum a reţinut şi Curtea Constituţională în decizia nr. 405/2016, par. 85, noţiunea de "vătămare a drepturilor sau intereselor legitime" din cuprinsul articolului 297 alin. (1) C. pen. "presupune afectarea, lezarea unei persoane fizice sau juridice în dorinţa/preocuparea acesteia de a-şi satisface un drept/interes ocrotit de lege. … Este totuşi necesar ca fapta să prezinte o anumită gravitate. În caz contrar, neexistând gradul de pericol social al unei infracţiuni, fapta atrage, după caz, numai răspunderea administrativă sau disciplinară."

Or, raportat la contribuţia pe care a avut-o persoana vătămată în producerea prejudiciului, prin necontestarea imediată a actelor administratorului judiciar, la faptul că actele inculpatei erau supuse controlului judecătorului-sindic, Curtea a considerat că lipsirea persoanei vătămate E. de posibilitatea de a utiliza suma de 132.997 RON o perioadă de aproximativ 9 luni, precum şi de posibilitatea teoretică de a vota în cadrul Adunării creditorilor, nu prezintă gravitatea necesară pentru a duce la calificarea faptei inculpatei D. drept infracţiunea de abuz în serviciu.

Pe cale de consecinţă, având în vedere argumentele anterior expuse, Curtea a dispus achitarea inculpatei D. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a I-a C. proc. pen.

La stabilirea pedepselor aplicate inculpatelor A. şi B. pentru infracţiunile prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, şi art. 322 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, Curtea a avut în vedere faptul că ambele inculpate nu sunt cunoscute cu antecedente penale şi au avut, anterior săvârşirii infracţiunilor, o conduită conformă normelor de convieţuire socială, fiind pe deplin integrate în societate, dar şi faptul că acestea nu şi-au asumat nici în prezent consecinţele faptelor lor.

Un alt element important este dat de contextul în care au fost săvârşite infracţiunile, înscrisurile din dosarul nr. x/2017 susţinând cele arătate de acestea în sensul că, ulterior excluderii persoanei vătămate E. din S.C. F. S.R.L, acesta a refuzat să predea o serie din actele societăţii. În acelaşi timp, decizia civilă nr. 2159/A/16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă dovedeşte existenţa unor acţiuni anticoncurenţiale ale persoanei vătămate, iar prin sentinţa civilă nr. 1442/19.08.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a stabilit obligaţia pârâtului E. de a plăti reclamantei S.C. F. S.R.L suma de 2.891.420 RON, prejudiciu creat prin rezilierea unor contracte de arendă.

În acest context, Curtea a reţinut că mobilul inculpatelor a fost acela de a opri executarea silită a S.C. F. S.R.L şi de a întârzia punerea în executare a deciziei civile nr. 2159/A/16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă până la soluţionarea acţiunilor prin care se urmărea obligarea persoanei vătămate E. la repararea prejudiciului cauzat societăţii, în vederea realizării unei compensări.

Raportat la elementele indicate, Curtea a apreciat că este suficientă, în cazul ambelor inculpate, aplicarea unor pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege pentru fiecare din cele două infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, respectiv a două pedepse de câte 6 luni închisoare fiecare, acestea urmând a fi contopite în condiţiile art. 38 alin. (1) C. pen., rezultanta fiind de 8 luni închisoare.

Natura infracţiunilor, dar şi conduita anterioară a inculpatelor au condus instanţa de fond la concluzia că nu se impune interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară şi accesorie. În acelaşi timp, contextul special în care au fost săvârşite infracţiunile şi probabilitatea redusă ca acesta să se repete justifică neaplicarea interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., respectiv dreptul de a exercita funcţia/profesia de care inculpatele s-au folosit la săvârşirea infracţiunilor.

În acelaşi timp, elemente mai sus prezentate au condus şi la concluzia că, în cazul inculpatei A., cu privire la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 C. pen., pentru a se dispune amânarea aplicării pedepsei.

Astfel, pedeapsa stabilită se situează sub limita de 2 ani, inculpata nu a mai fost condamnată anterior, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi, în raport de persoana inculpatei, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În cazul inculpatei B., Curtea a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse, putându-se, însă, dispune suspendarea sub supraveghere a executării în condiţiile art. 91 C. pen. Astfel, pedeapsa rezultantă de 8 luni se situează sub limita de 3 ani, inculpata nu a mai fost condamnată anterior, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi, în raport de persoana inculpatei, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpata nu va mai comite alte infracţiuni, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Diferenţa esenţială dintre cele două inculpate este dată de pregătirea juridică a inculpatei B. şi de faptul că, inclusiv din declaraţia acesteia rezultă că este cea care a conceput intrarea în insolvenţă a S.C. F. S.R.L şi planul infracţional. Tocmai calitatea de avocat a inculpatei B. este cea care o obliga pe aceasta să recurgă doar la mijloacele şi acţiunile prevăzute de lege, iar încălcarea de către aceasta a normelor legale are o gravitate mai sporită decât în cazul inculpatei A., inculpată ce a acţionat doar în baza sfaturilor avocatului care o consiliase începând cu anul 2013, fără ca acest aspect să excludă răspunderea sa penală.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, persoana vătămată E. şi-a precizat la termenul din 15.01.2021 pretenţiile civile, solicitând obligarea inculpatelor A. şi B. la plata sumei de 769.040,2 RON, cu dobânda calculată de la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, la momentul la care plata va fi efectuată.

Suma menţionată reprezintă diferenţa dintre suma cu care persoana vătămată E. s-a înscris la masa credală - 902.037,20 RON, restul rămas de recuperat din creanţa în sumă de 1.302.260 RON stabilită prin decizia civilă nr. 2159/A/16.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la momentul declanşării procedurii insolvenţei - şi suma distribuită acestuia de administratorul judiciar - 132.997 RON.

Or, după cum rezultă din chiar constituirea de parte civilă, suma solicitată de persoana vătămată este o sumă pentru care acesta deţine deja un titlu executoriu - decizia civilă nr. 2159/A/16.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, titlu ce îi dă dreptul la obţinerea acesteia.

Răspunderea civilă delictuală este angajată prin întrunirea cumulativă a patru condiţii deduse din interpretarea art. 1349 şi 1357-1358 C. civ. Potrivit art. 1349 şi 1357-1358 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara. Aşadar, exigenţele legale cer dovedirea unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Or, în condiţiile în care persoana vătămată E. deţine deja un titlu executoriu şi are posibilitatea de a obţine recuperarea sumelor indicate, prejudiciul cauzat de inculpatele B. şi A. nu este echivalent cu lipsirea definitivă a persoanei vătămate E. de posibilitatea de a obţine recuperarea sumei de 769.040,2 RON.

Prin acţiunile lor, inculpatele au cauzat doar o întârziere în posibilitatea persoanei vătămate de a recupera suma indicată, Curtea subliniind şi faptul că, în urma pronunţării sentinţei civile nr. 1442/19.08.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă se pune problema compensării sumelor datorate de S.C. F. S.R.L persoanei vătămate cu sumele datorate de E. societăţii.

Având în vedere cele ce preced, Curtea a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de persoana vătămată E..

Tot cu privire la latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că S.C. F. S.R.L, prin administrator special P., a precizat în cursul urmăririi penale că nu se consideră prejudiciată şi că nu are pretenţii civile în cauză.

Pe de altă parte, urmare a pronunţării soluţiei de condamnare a inculpatelor pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., Curtea a dispus desfiinţarea înscrisului falsificat reprezentat de contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpata B. suma de 256.316 RON, obţinută în urma săvârşirii infracţiunilor, respectiv a înscrierii la masa credală a S.C. F. S.R.L cu creanţa izvorând din contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017, reţinând că această sumă nu serveşte la despăgubirea societăţii indicate.

Totodată, a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 32/P/2019 din data de 28.06.2019 asupra bunurilor aparţinând inculpatei B. până la concurenţa sumei de 256.316 RON cu privire la care s-a dispus confiscarea specială.

*

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpatele A. şi B. şi partea civilă E..

Prezentarea sintetică a motivelor de apel

I. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat hotărârea atacată sub aspectul:

- greşitei achitări a inculpatei D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., solicitând ca, în urma reinterpretării materialului probator administrat inclusiv în apel, să se pronunţe o soluţie de condamnare a inculpatei D., pentru infracţiunea anterior menţionată, la pedeapsa închisorii şi să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în condiţiile art. 91 şi următoarele C. pen., precum şi aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a desfăşura activitatea de practician în insolvenţă) C. pen. şi a pedepsei accesorii având acelaşi conţinut.

În esenţă, Ministerul Public a susţinut că reţinerea incidenţei principiului "ultima ratio" în beneficiul inculpatei este greşită, de vreme ce legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei şi nici o anumită intensitate a vătămării.

În mod asemănător, argumentele primei instanţe, potrivit cărora inculpata D. nu ar fi acţionat cu rea-credinţă, nu pot fi reţinute, având în vedere că în tabelul preliminar inculpata a înscris creanţa persoanei vătămate ca nefiind afectată de vreo condiţie, iar, ulterior, la întocmirea tabelului definitiv, a înscris aceeaşi creanţă ca fiind sub condiţie, încălcând dispoziţiile art. 105 alin. (1) şi art. 5 pct. 67 din Legea nr. 85/2014 şi prejudiciind persoana vătămată atât material, cu suma de 132.997 RON în calitate de creditor chirografar, cât şi prin privarea sa de dreptul de vot în adunarea generală a creditorilor S.C. F. S.R.L.

- greşitei confiscări a sumei de 256.316 RON de la inculpata B., solicitând oral instanţei de apel, în cursul dezbaterilor, să facă aplicarea prevederilor art. 25 alin. (3) şi art. 397 alin. (3) din C. proc. pen. şi să dispună restabilirea situaţiei anterioare prin reîntoarcerea sumei anterior menţionate la masa credală a S.C. F. S.R.L., pentru a fi împărţită creditorilor reali.

În motivele scrise de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a invocat şi greşita individualizare judiciară a duratei pedepselor aplicate inculpatelor A. şi B. de către prima instanţă, precum şi neaplicarea pedepselor complementare şi accesorii, critică ce nu a mai fost susţinută oral de reprezentantul parchetului, la termenul de dezbateri din 26 octombrie 2021.

II. Inculpata A. a criticat hotărârea atacată sub aspectul:

- greşitei încadrări juridice dată faptelor reţinute în sarcina sa, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi bancrută frauduloasă, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) lit. b) C. pen., în infracţiunea unică de bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen.

- greşitei soluţii date laturii penale a cauzei, solicitând, în baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, ca urmare a retragerii plângerii penale prealabile de către persoana vătămată E., iar în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, inculpata acţionând doar în baza sfaturilor primite de la avocat.

III. Inculpata B. a criticat hotărârea atacată, invocând:

- greşita respingere a excepţiei tardivităţii plângerii prealabile formulate de persoana vătămată E. pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, solicitând încetarea procesului penal sub aspectul infracţiunii prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., deoarece persoana vătămată a cunoscut încă din data de 04.12.2017 atât faptul deschiderii procedurii insolvenţei, cât şi declaraţia de creanţă a Cabinetului de Avocat "B.", înscris depus la dosarul de insolvenţă din data de 07.11.2017;

- nulitatea absolută a rechizitoriului şi a întregii urmăriri penale, în temeiul art. 280-282 C. proc. pen., ca urmare a efectuării acesteia de către un procuror cu grad de procuror de parchet de pe lângă judecătorie, necompetent material să cerceteze penal un avocat, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea efectuării urmăririi penale şi a întocmirii actului de inculpare de către un procuror competent material, conform Legii nr. 303/2004;

- greşita condamnare pentru infracţiunile prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. şi art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) sau c) C. proc. pen.

În esenţă, apelanta inculpată a susţinut că onorariul de 300.000 euro a fost stabilit de comun acord cu inculpata A. încă din anul 2013, în urma unei convenţii verbale în baza căreia demersurile juridice ale cabinetului de avocat aveau ca scop salvarea societăţii şi excluderea asociatului E. pentru fapte ilicite. Valoarea onorariului s-a raportat la valoarea patrimoniului societăţii, de peste 1 milion euro, şi urma a fi achitată de persoana juridică, după obţinerea rezultatului urmărit.

S-a mai arătat că instanţa de fond nu a dat eficienţă conţinutului expres al contractului de asistenţă juridică, din care rezulta obiectul său, şi nici înscrisurilor depuse de inculpată pe parcursul procesului, care relevau activitatea avocaţială desfăşurată de aceasta pentru societate, cu începere din perioada 2013-2014 şi până în anul 2019, într-o multitudine de litigii civile.

În fine, s-a argumentat că E. nu are calitatea de persoană vătămată şi nu este creditor al S.C. F. S.R.L, întrucât el datora societăţii peste 500.000 euro încă din anul 2013, astfel cum a reţinut instanţa civilă. Prin urmare, nu a fost săvârşită o faptă de brancrută frauduloasă în frauda creditorului E., de vreme ce creanţa celui din urmă era fictivă, iar persoana prejudiciată în realitate a fost însăşi debitoarea S.C. F. S.R.L.

Sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 322 C. pen., inculpata B. a arătat că înscrisul în litigiu a fost întocmit la data de 08.06.2017, când dosarul nr. x/2014 se afla în faza de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ea efectuând demersuri juridice încă din perioada ianuarie- martie 2017, respectiv reprezentarea societăţii în faţa organelor fiscale.

IV. Partea civilă E. nu a motivat în scris calea de atac, iar la termenul din data de 29 iunie 2021, şi-a retras atât plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de bancrută frauduloasă, cât şi apelul declarat în cauză, manifestare de voinţă exprimată personal şi consemnată explicit în declaraţia de la acea dată.

Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel

În al doilea grad de jurisdicţie, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 aprilie 2021, primul termen de judecată stabilit în cauză (21 mai 2021), fiind preschimbat la data de 18 mai 2021, prin rezoluţia din 29 aprilie 2021.

Înalta Curte a procedat la ascultarea nemijlocită a inculpatelor B. şi D., în condiţiile art. 420 alin. (4) din C. proc. pen., la termenul din 14 septembrie 2021.

Inculpata A. a precizat că nu doreşte să dea declaraţie în această fază procesuală.

Instanţa de control judiciar a încuviinţat, prin încheierea din 29 iunie 2021, cererea Ministerului Public de audiere a părţii civile E., proba fiind administrată la termenul din 14 septembrie 2021.

Totodată, a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de inculpata B., în limita documentelor aflate în vol. 1, 2 şi 3 ale dosarului de apel, şi a dispus efectuarea unei adrese către S.C. F. S.R.L., prin administrator judiciar, pentru comunicarea situaţiei detaliate şi actualizate la zi a sumelor ce au fost achitate inculpatei B. şi părţii civile E., creditori în dosarul de insolvenţă nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă.

Prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte a respins restul solicitărilor de probe formulate de inculpata B., pentru argumentele detaliat redate în cuprinsul acesteia.

Prin adresa din 08.09.2021, R., administrator judiciar al S.C. F. S.R.L. a transmis informaţiile solicitate de instanţă.

În şedinţa din data de 14 septembrie 2021, Înalta Curte a pus în discuţie cererea apelantei intimate inculpate A. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa, din infracţiunile concurente de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi bancrută frauduloasă, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) lit. b) C. pen., în infracţiunea unică de bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., subscrisă primului motiv de apel al inculpatei, punctele de vedere exprimate sub acest aspect fiind consemnate în încheierea de şedinţă menţionată.

Prin încheierea de la aceeaşi dată, Înalta Curte a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de apelanta intimată inculpată A., pentru argumente factuale şi juridice ce vor fi detaliate în prezenta decizie.

În şedinţa din data de 26 octombrie 2021, instanţa de apel a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse de inculpata B., aflate în vol. 4 al dosarului de apel.

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

I. Cu privire la aspectele de ordin procedural criticate în apelul inculpatei B.

Apelanta inculpată B. a invocat în apel două aspecte de natură procedurală, referitoare, pe de o parte, la competenţa organului de urmărire penală care a întocmit rechizitoriul şi, pe de altă parte, la tardivitatea plângerii prealabile formulate de persoana vătămată E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de bancrută frauduloasă.

Având în vedere că cele două critici antamează pretinse neregularităţi procedurale ce ar împiedica o statuare asupra fondului acţiunii penale - fie din raţiuni ce ţin de efectele nulităţii, fie urmare a lipsirii parţiale a acţiunii penale de obiectul său - Înalta Curte apreciază necesar să statueze cu prioritate asupra acestor două chestiuni.

I.a) Susţinerile apelantei-inculpate B., referitoare la nulitatea absolută a rechizitoriului şi a întregii urmăriri penale ca efect al necompetenţei procurorului care a efectuat urmărirea penală în cauză, ridică problema legalităţii sesizării instanţei şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Astfel, apelanta-inculpată a susţinut, în esenţă, că magistratul procuror care a efectuat urmărirea penală în speţă nu avea vechimea necesară, conform legii, pentru a activa în cadrul unui parchet de pe lângă o curte de apel - structură în care ar fi fost doar delegat provizoriu pe o perioadă de 6 luni - împrejurare de natură a atrage nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală efectuate şi a impune retrimiterea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale. Apelanta inculpată nu a expus însă, de o manieră rezonabilă, argumentele pentru care nu a înţeles să invoce această chestiune în faza camerei preliminare, limitându-se la a alega că ar fi luat cunoştinţă de aspectele invocate abia ulterior pronunţării hotărârii apelate.

Analiza chestiunii invocate de inculpata B. excedează prerogativelor instanţei de judecată învestite în apel.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că, în concepţia actualei codificări procesual penale, procesul penal este guvernat, printre altele, de principiul separării funcţiilor judiciare, consacrat de art. 3 C. proc. pen.. Dispoziţiile alin. (6) şi (7) al textului prevăd că asupra legalităţii actului de trimitere în judecată se pronunţă judecătorul de cameră preliminară, instanţei revenindu-i competenţa de a efectua activitatea de judecată, în complete legal constituite.

Prevederile art. 54 şi art. 342 - art. 348 C. proc. pen. detaliază competenţa funcţională a judecătorului de cameră preliminară şi regulile de procedură aplicabile în această etapă filtru, din interpretarea lor coroborată rezultând că acestui organ judiciar îi este conferită normativ prerogativa exclusivă de a cenzura legalitatea rechizitoriului şi a actelor de urmărire penală.

Actul procesual prin care judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel statuează, în primă instanţă, asupra legalităţii sesizării poate fi cenzurat în jurisdicţia superioară, dar numai în limitele proprii fazei de cameră preliminară, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 347 C. proc. pen. coroborate cu art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, iar nu în faza procesuală ulterioară a judecăţii. Aceasta deoarece, recunoscându-se părţilor, şi în camera preliminară, toate garanţiile ce dau conţinut dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, încheierea pronunţată la finalul etapei filtru reflectă rezultatul controlului judecătoresc asupra legalităţii urmăririi penale şi se bucură de autoritatea specifică unei hotărâri judecătoreşti definitive.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că, prin încheierea din data de 15.11.2019 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin încheierea nr. 13 din data de 09.01.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat în mod definitiv asupra legalităţii sesizării instanţei şi a efectuării actelor de urmărire penală. Apelanta-inculpată B. nu a invocat, în acea fază, aspectele de pretinsă nelegalitate criticate pe calea prezentului apel, iar judecătorul de cameră preliminară, verificând regularitatea sesizării, a constatat că au fost respectate dispoziţiile art. 328 C. proc. pen., neidentificând, din oficiu, elemente de nelegalitate.

Or, caracterul definitiv al statuărilor judecătorului de cameră preliminară nu poate fi repus în discuţie, în faza apelului, fără riscul nesocotirii nu doar a unuia dintre principiile de bază ale procesului penal - şi anume cel al separării funcţiilor judiciare - ci şi a imperativului prezervării securităţii raporturilor juridice.

În acest ultim sens, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a subliniat că "(...) prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt supuse distincţiilor ce se desprind din jurisprudenţa instanţei europene în ceea ce priveşte aplicarea lor anumitor faze ale procedurilor penale. (…) prevederile art. 6 din Convenţie trebuie respectate de legiuitor şi atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu ţin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv în ceea ce priveşte procedura desfăşurată în camera preliminară" (Decizia nr. 641/11.11.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 887 din 5 decembrie 2014).

Or, de esenţa dreptului la un proces echitabil este, inter alia, şi respectarea principiului securităţii raporturilor juridice; prezervarea acestei securităţi impune recunoaşterea de efecte juridice controlului jurisdicţional realizat în camera preliminară asupra legalităţii actelor de urmărire penală şi exclude repunerea în discuţie, în procedura ulterioară de judecată, a aspectelor de legalitate care au făcut sau puteau să facă obiectul cenzurii judiciare în etapa filtru de legalitate.

Înalta Curte admite posibilitatea de principiu ca, în anumite circumstanţe, chiar în condiţiile parcurgerii camerei preliminare, judecarea cauzei să impună, cu necesitate, clarificarea unor aspecte factuale privind fie claritatea acuzaţiilor descrise în rechizitoriu, fie chestiuni ce ţin de verificarea loialităţii administrării probelor de către organele de urmărire penală.

O atare posibilitate de principiu trebuie subordonată, însă, întotdeauna, garanţiilor menite a da expresie principiilor aflării adevărului şi dreptului la apărare, prevăzute de art. 5 şi art. 10 C. proc. pen., neputându-se accepta ca un atare demers să se constituie, în realitate, doar într-un mijloc de cenzurare a legalităţii încheierii de cameră preliminară de către un organ judiciar - instanţa de apel - căruia nu îi este conferită normativ competenţa funcţională de a reevalua chestiunile de legalitate specifice camerei preliminare.

Statuările Curţii Constituţionale, regăsite în Decizia nr. 302 din data de 04.05.2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17.07.2017, nu justifică interpretarea contrară invocată de apelanta-inculpată.

Prin această decizie, instanţa de contencios constituţional a stabilit că soluţia legislativă cuprinsă în art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională, subliniind că reglementarea competenţelor organelor judiciare reprezintă un element esenţial ce decurge din principiul legalităţii, principiu care presupune, în principal, că organele judiciare acţionează în baza competenţei pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispoziţiile de drept substanţial, cât şi pe cele de drept procedural incidente, inclusiv normele de competenţă.

În acest context argumentativ regăsit în decizia de contencios constituţional, dacă este neechivocă necesitatea cenzurării problematicii competenţei organelor de urmărire penală prin raportare la instituţia nulităţii absolute, nu se justifică, în schimb, nesocotirea prerogativelor exclusive ale judecătorului de cameră preliminară sub acest aspect şi nici eventuala extindere a competenţei funcţionale a instanţei de apel dincolo de limitele expres conferite de art. 408 şi urm. C. proc. pen.

Decizia pronunţată în jurisdicţia constituţională s-a limitat la a statua asupra caracterului nulităţii, fără a se extinde controlul de constituţionalitate şi asupra restului prevederilor legale indispensabile valorificării efective a acestei sancţiuni, cum ar fi cele referitoare la condiţiile de invocare a acestui tip de nulitate şi, cu atât mai puţin, la soluţiile pe care le-ar putea dispune o instanţă de judecată în faţa căreia se ridică această problematică, fie în fond (art. 396 - 397 C. proc. pen.), fie în faza apelului (art. 421 C. proc. pen.).

În plus, subsecvent deciziei amintite, legiuitorul nu a operat eventuale modificări ale legislaţiei procesual penale, prin care să se armonizeze atât inadvertenţele ivite, eventual, în aplicarea prevederilor art. 281 alin. (3), (4) C. proc. pen. (în virtutea cărora, de principiu, nulităţile absolute intervenite în cursul urmăririi penale trebuie invocate până la încheierea procedurii de cameră preliminară), cât şi cele referitoare la modalitatea procedurală în care o instanţă de apel cu o competenţă funcţională limitată la actul de judecată ar putea valorifica, în concret, în cursul judecăţii, o nulitate de tipul celei analizate.

În acest context, Înalta Curte conchide că pretinsa nulitate a actelor de urmărire penală ca efect al necompetenţei organelor de urmărire penală putea fi cenzurată şi valorificată, în mod real, numai în faza de cameră preliminară, apelanta inculpată neputându-se prevala, ulterior, de propria omisiune pentru a repune în discuţie acest aspect, direct şi exclusiv în faza apelului.

Deşi considerentele teoretice anterior expuse sunt suficiente pentru a justifica înlăturarea ca lipsită de suport legal a acestei prime critici a apelantei, Înalta Curte apreciază necesar să sublinieze, totuşi, şi lipsa de fundament factual a susţinerilor sale.

Din simpla examinare a înscrisurilor depuse la dosar în faza apelului rezultă, contrar alegaţiilor inculpatei B., că procurorul care a întocmit actul de sesizare în speţă avea grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel, împrejurare evidenţiată explicit în cuprinsul hotărârilor nr. 22 din 10.01.2019 şi, respectiv, nr. 627 din 28.06.2019 ale Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, prin care s-a dispus, în mod succesiv, delegarea magistratului procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pe perioade de câte 6 luni .

Normele aplicabile procesului penal nu îndrituiesc instanţa sesizată cu judecarea fondului acţiunii penale să evalueze chestiuni care, în concordanţă cu exigenţele Legii nr. 303/2004, ţin exclusiv de statutul ori cariera magistratului procuror (cum este cazul, în speţă, al condiţiilor necesare delegării acestuia). Aceste ultime aspecte nu se circumscriu problematicii competenţei materiale sau după calitatea persoanei, în sensul art. 281 C. proc. pen. şi nici chestiunilor proprii organizării judiciare, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, critica apelantei inculpate sub acest aspect este lipsită de suport.

I.b) Susţinerile apelantei-inculpate B. referitoare la tardivitatea plângerii prealabile formulate de persoana vătămată E. sunt nefondate.

În esenţă, s-a susţinut că persoana vătămată ar fi cunoscut existenţa declaraţiei de creanţă a Cabinetului de Avocat "B.", dar şi conţinutul anexelor la aceasta încă din data de 04.12.2017, data întrunirii adunării creditorilor S.C. F. S.R.L sau, cel mai târziu la data de 05.12.2017 - data publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 22850 a procesului-verbal aferent acestei adunări şi a tabelului preliminar cu obligaţiile debitoarei S.C. F. S.R.L.

Criticile apelantei-inculpate sub acest aspect reprezintă reiterarea apărărilor formulate în faţa primei instanţe, apărări ce au fost legal şi integral cenzurate prin hotărârea apelată.

Înalta Curte constată, similar primei instanţe, că dispoziţiile art. 296 alin. (1) C. proc. pen. reglementează explicit momentul de la care începe să curgă termenul de 3 luni în care poate fi formulată plângerea prealabilă, moment care corespunde datei la care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei.

În cazul particular al infracţiunii de bancrută frauduloasă incriminată de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., acest moment corespunde, în concret, datei la care subiectul pasiv a cunoscut caracterul inexistent al datoriei înfăţişate în registrele sau în actele debitorului, relevant fiind, aşadar, a se stabili momentul la care persoana vătămată a luat cunoştinţă în mod efectiv de conduita incriminată, iar nu cel la care ea ar fi putut cunoaşte o atare conduită.

Or, în speţă, astfel cum just a reţinut şi prima instanţă, nu există dovezi certe că persoana vătămată E. ar fi cunoscut încă din data de 04.12.2017 (ori la o dată anterioară celei de 18.01.2018) caracterul inexistent al datoriei înfăţişate în actele S.C. F. S.R.L, corespunzătoare creanţei pretinse de Cabinetul de Avocat "B.".

Alegaţiile contrare ale inculpatei B. au un pronunţat caracter subiectiv, de vreme ce ele nu sunt confirmate de datele şi informaţiile obiectivate în mijloacele de probă administrate în cauză.

Menţiunile inserate în Procesul-verbal al adunării creditorilor S.C. F. S.R.L din data de 04.12.2017 nu evidenţiază cunoaşterea, de către E., a săvârşirii faptei de bancrută frauduloasă în sensul normei procesual penale menţionate, respectiv a inexistenţei pretinsei datorii a societăţii faţă de cabinetul de avocat.

Pe ordinea de zi a adunării de la acea dată s-a aflat exclusiv chestiunea confirmării administratorului judiciar şi stabilirea onorariului său, în cuprinsul procesului-verbal consemnându-se că, în acest context, persoana vătămată E. a solicitat justificarea debitului pretins, afirmând că "nu cunoaşte documentul în baza căruia instanţa a decis intrarea în insolvenţă a societăţii". Din menţiunile inserate în procesul-verbal datat 04.12.2017 rezultă că, în acea adunare, nu s-a dat curs solicitării persoanei vătămate de "justificare a debitului", constatându-se doar că, pentru luarea unei decizii asupra chestiunii înscrise pe ordinea de zi, este suficient votul favorabil exprimat de titularii de creanţe însumând 58,8% din valoarea totală a creanţelor (58,6% din totalul masei credale aparţinând inculpatei B.).

În mod asemănător, publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar al obligaţiilor debitoarei S.C. F. S.R.L nu era, în sine, aptă a permite persoanei vătămate să cunoască însăşi originea datoriilor în discuţie, singurele menţiuni regăsite în acest tabel, referitoare la creanţa Cabinetului de Avocat "B.", vizând categoria de creanţă (prin menţionarea prevederilor art. 161 alin. (9) din Legea nr. 85/2014), volumul său (respectiv, suma de 1.395.820,56 RON) şi procentul deţinut în masa credală (0,586%).

Or, cunoaşterea existenţei creanţei pretinse de Cabinetul de Avocat "B." nu are semnificaţia cunoaşterii, concomitente, şi a săvârşirii faptei penale de bancrută frauduloasă, în sensul art. 296 alin. (1) C. proc. pen., esenţial, sub acest aspect, fiind să se demonstreze faptul că E. a cunoscut nu simpla existenţă a creanţei (astfel cum a apreciat apelanta inculpată), ci împrejurarea că respectiva creanţă reflecta o datorie inexistentă.

Acest din urmă caracter ar fi putut fi, în mod rezonabil, dedus de către creditorul interesat numai în urma examinării înscrisurilor ataşate declaraţiei de creanţă a cabinetului de avocat, înscrisuri care evidenţiau originea sa pretinsă (respectiv activităţile prestate şi dosarele vizate), făcând astfel, obiectiv posibilă evaluarea realităţii respectivelor operaţiuni.

În speţă, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, nu există elemente probatorii din care să rezulte că persoana vătămată ar fi examinat înscrisurile relevante, ataşate dosarului de insolvenţă, anterior datei de 18.01.2018. După cum s-a consemnat în încheierea de la acea dată a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, E. a solicitat judecătorului sindic "informaţii cu privire la creanţa creditorului Cabinet de avocat B. în sensul precizării, cu dovezi certe, a creanţei sale în cuantum de 1.370.940 RON".

Cu aceeaşi ocazie, persoană vătămată a contestat creanţa cabinetului de avocat, judecătorul sindic punându-i în vedere să depună în scris contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe ale debitoarei, potrivit art. 111 din Legea nr. 85/2014. O astfel de contestaţie la tabelul preliminar a fost depusă de E. la data de 15.02.2018, fiind respinsă ulterior ca tardivă, prin sentinţa civilă nr. 2403/19.04.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă.

Din această perspectivă probatorie, susţinerile inculpatei B., referitoare la posibilitatea persoanei vătămate de a cunoaşte înscrisurile ataşate declaraţiei sale de creanţă încă din 04.12.2017, au la bază simpla presupunere că E. ar fi putut studia anterior actele dosarului de insolvenţă în care se afla depusă, din data de 07.11.2017, cererea cabinetului de avocat de înscriere în tabelul creditorilor S.C. F. S.R.L.

Nu există, însă, vreun element probatoriu din care să rezulte în mod obiectiv că o atare posibilitate s-ar fi concretizat anterior datei reţinute prin sentinţa apelată ori că persoana vătămată, a cărei cerere de înscriere la masa credală fusese formulată încă din data de 03.11.2017 (anterior, aşadar, declaraţiei de creanţă a cabinetului de avocat), ar fi lecturat documentele depuse ulterior de către B. în acelaşi dosar, în perioada premergătoare şedinţei din 18.01.2018. Apelanta-inculpată însăşi nu a evidenţiat datele sau informaţiile care ar corobora alegaţiile sale contrare sub acest aspect şi care ar fi fost, eventual, omise de către instanţa de fond, în procesul de apreciere a probelor relevante sub acest aspect.

În contextul probator analizat, Înalta Curte constată integral întemeiată concluzia primei instanţe referitoare la formularea plângerii prealabile din 16.03.2018 cu respectarea termenului legal de 3 luni de la data la care persoana vătămată E. a cunoscut săvârşirea faptei penale şi nefondate criticile inculpatei B. sub acest aspect.

II. Cu privire la acuzaţiile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi bancrută frauduloasă aduse inculpatelor B. şi A.

Ansamblul circumstanţelor factuale în care au fost comise faptele deduse judecăţii a fost corect reţinut de către instanţa de fond, în urma unei analize ample, judicioase şi exhaustive a probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti. Susţinerile şi apărările punctuale ale ambelor inculpate au fost cenzurate de către curtea de apel în mod detaliat, prin evaluarea coroborată a tuturor mijloacelor de probă pertinente şi prin valorificarea elementelor factuale a căror existenţă şi configuraţie au fost neechivoc dovedite.

Înalta Curte are în vedere că, faţă de A., persoana vătămată şi-a retras, în apel, plângerea prealabilă formulată pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă. Analiza instanţei va fi limitată, prin urmare, la acuzaţia de fals în înscrisuri sub semnătură privată adusă acestei inculpate, considerentele referitoare la infracţiunea concurentă prevăzută de art. 241 C. pen. fiind circumscrise exclusiv cenzurării criticilor formulate în apel de coinculpata B..

În limitele precizate, în virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate, Înalta Curte constată temeinice statuările primei instanţe, referitoare la circumstanţele temporale şi elementele contextuale în care au fost comise acţiunile ilicite deduse judecăţii, la conduita adoptată de inculpata B. şi, sub aspectul falsului, şi de către inculpata A. în perioada critică şi la efectele acestei conduite în planul relaţiilor sociale protejate de legea penală.

Probatoriul testimonial şi cu înscrisuri administrat pe parcursul procesului evidenţiază, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că, în contextul litigiului civil ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Giurgiu şi în care au fost implicaţi inculpata A., societatea S.C. F. S.R.L (devenită ulterior S.C. F. S.R.L) şi persoana vătămată E., precum şi al demersurilor de executare silită iniţiate de acesta din urmă în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2159A din 16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, între inculpata B., în calitate de avocat, pe de o parte, şi S.C. F. S.R.L, prin administrator A., pe de altă parte, a fost încheiat contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017, în cuprinsul căruia au fost inserate, cu prilejul întocmirii, fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului.

În concret, în contractul de asistenţă juridică falsificat s-a consemnat în mod nereal că, pe parcursul litigiului civil sus-menţionat, S.C. F. S.R.L ar fi beneficiat de servicii de consultanţă juridică, redactare şi semnare acte din partea avocatului B., servicii pentru care s-ar fi convenit un onorariu de succes cu valoarea de 300.000 euro "pentru dosarul nr. x/2014 ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia civilă şi Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin pronunţarea deciziei nr. 2159A/16.12.2016, prin care a fost exclus asociatul administrator E.", onorariu ce urma a fi achitat în termen de 5 zile de la data semnării contractului.

Prin acest demers ilicit s-a urmărit blocarea procedurii de executare silită iniţiate de creditorul E. (fost asociat şi administrator al S.C. F. S.R.L), în vederea recuperării sumei de 1.302.260 RON la plata căreia societatea debitoare fusese obligată prin decizia civilă nr. 2159A din 16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu titlu de contravaloare a cotei părţi ce îi revenea celui dintâi din patrimoniul social, în calitate de asociat exclus.

Pentru atingerea acestei finalităţi, înscrisul falsificat a fost folosit, la data de 16.06.2017, de către inculpata B., conform art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, pentru deschiderea procedurii executării silite în dosarul de executare nr. x/2017, înregistrat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "M.".

Acelaşi contract falsificat, prin care se atesta o datorie inexistentă a persoanei juridice către Cabinetul de Avocat "B.", în sumă de 1.358.535,24 RON a fost înregistrat în evidenţele contabile ale S.C. F. S.R.L, iar la data de 13.09.2017, invocând respectiva datorie, societatea debitoare, prin administrator A., a solicitat Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă deschiderea procedurii insolvenţei în formă generală, în frauda creditorului E.. Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost înregistrată sub nr. x/2017, dosarul aflându-se şi în prezent pe rolul Tribunalului Bucureşti.

II.a) Criticile formulate de inculpata B.

Criticile apelantei-inculpate B. în cel de-al doilea grad de jurisdicţie au vizat, în sinteză, următoarele aspecte factuale, greşit apreciate, în opinia sa, de către prima instanţă: a) inexistenţa calităţii de creditor a persoanei vătămate E. şi b) realitatea convenţiei consemnate în cuprinsul contractului de asistenţă juridică încheiat la data de 08.06.2017, precum şi a activităţilor juridice ce au constituit obiectul contractului, activităţi care nu s-ar fi limitat la dosarul nr. x/2014.

a) Susţinerile apelantei-inculpate B. privind inexistenţa calităţii de creditor a persoanei vătămate E. în raporturile cu S.C. F. S.R.L, în perioada premergătoare deschiderii procedurii insolvenţei, sunt lipsite de fundament juridic.

Prin decizia civilă nr. 2159/A din 16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a statuat în mod definitiv asupra drepturilor patrimoniale ale persoanei vătămate E. în raporturile cu societatea, dispunându-se, subsecvent excluderii acestuia din S.C. F. S.R.L, obligarea societăţii la plata sumei de 1.302.260 RON, reprezentând contravaloarea cotei părţi ce îi revenea celui dintâi din patrimoniul social.

Instanţa civilă a consfinţit, astfel, în mod definitiv, calitatea de creditor a fostului asociat E., constatând că, deşi fapta acestuia de folosire a capitalului social în folosul său şi al altora justifică excluderea din societate, persoana vătămată este îndreptăţită, totuşi, conform art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, să primească echivalentul cotei părţi ce îi revenea din patrimoniul social.

Prin decizia civilă nr. 1699 din 15.11.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a dispus respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de reclamantul E. împotriva acestei decizii a instanţei de apel, reţinându-se că ea are caracter definitiv de la data pronunţării.

Din punct de vedere al semnificaţiei sale juridice în procesul penal de faţă, calitatea de creditor a persoanei vătămate E. reprezintă o chestiune prealabilă, în sensul art. 52 C. proc. pen., respectiv un aspect de natură extrapenală care, în principiu, trebuie clarificat anterior soluţionării fondului cauzei şi care priveşte existenţa unui element cu relevanţă asupra realizării conţinutului obiectiv al infracţiunii, referitor la calitatea de creditor a subiectului pasiv în frauda căruia se comite acţiunea incriminată de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen.

Sub aspectul naturii juridice, această chestiune prealabilă aparţine domeniul dreptului civil, deoarece ea presupune clarificarea anterioară a raporturilor patrimoniale dintre părţi, în sensul constatării existenţei unui drept de creanţă al uneia dintre ele - creditor (în speţă, persoana fizică E., fost asociat al societăţii) în raporturile cu cea de-a doua - debitor (respectiv, persoana juridică S.C. F. S.R.L).

În raport de o atare calificare juridică a calităţii de creditor aparţinând persoanei vătămate E., rezultă cu necesitate că hotărârea definitivă a instanţei civile, prin care s-a statuat asupra acestui aspect - respectiv decizia civilă nr. 2159/A din 16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă - se bucură de autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, conform prevederilor art. 52 alin. (3) C. proc. pen.. Mai mult, această autoritate nu se rezumă la dispozitivul hotărârii civile, ci, potrivit art. 430 alin. (1), (2) C. proc. civ., se extinde şi "asupra considerentelor pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Pe cale de consecinţă, instanţa penală sesizată cu judecarea infracţiunii de bancrută frauduloasă săvârşită în frauda persoanei vătămate E. nu este îndrituită să repună în discuţie însăşi calitatea de creditor a acestui subiect pasiv, de vreme ce ea a făcut obiectul unei statuări definitive anterioare din partea instanţei civile.

În acest sens, s-a pronunţat, de altfel, în jurisprudenţa sa, inclusiv Curtea Constituţională care, prin Decizia nr. 102 din 17.02.2021 (publicată în Monitorul Oficial nr. 357 din 07.04.2021) a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii" din cuprinsul dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. proc. pen. este neconstituţională.

În considerentele deciziei, s-a subliniat regula aplicabilă în ipoteza în care, până la data soluţionării acţiunii penale, chestiunile prealabile au fost definitiv tranşate de o altă instanţă, şi anume aceea că instanţa penală este ţinută de soluţia definitiv pronunţată. S-a evidenţiat, totodată, plasarea principiului securităţii raporturilor juridice în rândul exigenţelor statului de drept; instanţele penale nu pot încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate de instanţa civilă, atunci când aceasta se referă la chestiuni prealabile ale cauzei penale care privesc existenţa infracţiunii, respectiv aspecte de fapt sau de drept care condiţionează aplicabilitatea normei de incriminare, vizând fie situaţia premisă, fie elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă ale infracţiunii.

Or, obiectul juridic principal al bancrutei frauduloase îl constituie relaţiile sociale referitoare la protecţia creditorilor faţă de debitorii lor care nu respectă regulile de afaceri, prin săvârşirea acestei infracţiuni fiind lezat dreptul de gaj general al creditorilor. Preexistenţa unor drepturi patrimoniale ale subiectului pasiv în raporturile cu debitorul său reprezintă, prin urmare, o condiţie specifică ataşată acestui subiect, cu relevanţă asupra realizării conţinutului tipic obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 241 C. pen. ea se subsumează, astfel, sferei de aplicare a noţiunii de "chestiuni prealabile", cu toate consecinţele procesuale inerente acestei calificări.

Nu aceeaşi este situaţia încheierii din data 21.09.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2017, prin care s-a admis cererea formulată de S.C. F. S.R.L pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei. Hotărârea judecătorului sindic a fost pronunţată în procedură necontencioasă şi s-a limitat la evaluarea cererii debitoarei şi a înscrisurilor ataşate în limitele prevăzute de art. 38, art. 66 alin. (1), (6), art. 67 alin. (1) şi art. 71 din Legea nr. 85/2014, fără a se antama nici măcar tangenţial chestiunile care ţin de realitatea ori justificarea creanţei pretinse de inculpata B..

În raport de ansamblul considerentelor anterior expuse, criticile apelantei inculpate referitoare la greşita atribuire, prin hotărârea apelată, a calităţii de creditor persoanei vătămate E., sunt vădit nefondate.

Împrejurarea că printr-o hotărâre civilă ulterioară s-a stabilit, pe cale judiciară, şi răspunderea administratorului E. faţă de societate, acesta fiind obligat să plătească, la rândul său, o sumă de bani către S.C. F. S.R.L, este irelevantă sub aspectul analizat.

În concret, este vorba de sentinţa civilă nr. 1442/19.08.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, prin care a fost obligat E. la plata sumei de 2.891.420 RON cu titlu de despăgubiri către S.C. F. S.R.L, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie pentru perioada cuprinsă între 15.12.2014 şi până la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente. Hotărârea a fost parţial modificată în apel, prin decizia civilă nr. 500/19.03.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă dispunându-se obligarea pârâtului E. la 2.261.379 RON despăgubiri civile.

Această hotărâre - pronunţată ulterior datei la care a fost recunoscută pe cale judiciară, în mod definitiv, calitatea de creditor a persoanei vătămate E. - a tranşat chestiunea răspunderii civile a fostului administrator pentru faptele prejudiciabile comise în dauna societăţii, fără a repune însă, în discuţie, propria creanţă a acestuia ori obligaţiile interdependente ale S.C. F. S.R.L., asupra cărora se statuase definitiv prin decizia civilă nr. 2159A din 16.12.2016.

În plus, efectele stabilirii ulterioare a unui datorii a creditorului faţă de debitorul său trebuie clarificate în condiţiile permise de lege pentru situaţia existenţei unor creanţe reciproce între părţi, fără ca o atare ipoteză să legitimeze, însă, negarea de facto şi în mod retroactiv a calităţii de creditor a vreuneia dintre ele, astfel cum susţine implicit apelanta inculpată B..

b) Criticile formulate de aceeaşi apelantă cu privire la reţinerea pretins eronată a fictivităţii convenţiei consemnate în cuprinsul contractului de asistenţă juridică încheiat la data de 08.06.2017, precum şi a lipsei de corespondent în realitate a activităţilor juridice ce constituiau obiectul acestui contract, sunt nefondate.

Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, justeţea argumentelor primei instanţe sub aspectul factual analizat, argumente pe care şi le însuşeşte în integralitate şi la care face trimitere, fără a aprecia necesară reiterarea lor.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză prin raportare la motivele de critică expuse în apel, constată, la rândul său, că teza apărării privind intervenirea, încă din anul 2013, a unei înţelegeri verbale între inculpata avocat B. şi coinculpata A., privind plata unui onorariu de succes în valoare de 300.000 de euro, nu este susţinută probator.

Similar instanţei de fond, remarcă, mai întâi, inadvertenţele dintre declaraţiile succesive ale inculpatelor A. şi B. sub aspectul litigiilor pretins vizate de convenţia în discuţie. A. a susţinut, iniţial, că respectivul contract de asistenţă juridică ar fi vizat activitatea prestată în dosarul nr. x/2014, pentru ca ulterior să arate că el se referea la întreaga activitate desfăşurată de inculpata - avocat pentru salvarea societăţii şi excluderea fostului asociat E..

La rândul său, B. a susţinut, iniţial, că onorariul de succes a fost convenit încă din anul 2013 în procent de 20-30% din valoarea patrimoniului societăţii în situaţia excluderii asociatului E., acest onorariu reprezentând echivalentul ansamblului activităţilor desfăşurate în calitate de avocat în litigiile S.C. F. S.R.L. În cursul judecăţii, a precizat că dosarele vizate de onorariul de succes au fost două, respectiv nr. 1157/122/2013 şi nr. 3125/122/2014, suma convenită reprezentând echivalentul activităţilor de consultanţă juridică şi redactare acte, iar nu de reprezentare juridică.

Înalta Curte constată că, sub aspect obiectiv, evaluarea caracterului fals al înscrisului în litigiu implică examinarea comparativă a menţiunilor inserate în cuprinsul său - în forma în care ele au fost redactate - pe de o parte, şi a elementelor factuale evidenţiate de probatoriu, pe de altă parte. Caracterul fals trebuie şi poate fi determinat numai prin raportare la ceea ce s-a consemnat efectiv în cuprinsul înscrisului contestat, nicidecum în raport de ceea se susţine că s-ar fi intenţionat a se consemna, aceste ultime împrejurări putând avea relevanţă, eventual, exclusiv sub aspectul subiectiv al infracţiunii.

Prin urmare, pentru evaluarea caracterului fals al înscrisului în litigiu, este irelevantă totalitatea activităţilor juridice prestate de inculpata B. anterior sau ulterior datei de 08.06.2017 în alte cauze, esenţial fiind, în schimb, a se determina dacă prin raportare la dosarul explicit menţionat în contractul falsificat, inculpata a prestat sau nu serviciile juridice pentru care a pretins onorariul de succes.

Or, contractul de asistenţă juridică încheiat la data de 08.06.2017 între inculpată şi reprezentantul S.C. F. S.R.L, A., a avut un obiect determinat - consultanţă juridică, redactare şi semnare acte - onorariul pretins convenit de 300.000 de euro fiind corespunzător unei singure cauze civile, neechivoc precizate în chiar conţinutul contractului, respectiv "onorariu de succes pentru dosarul nr. x/2014 ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu şi Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin pronunţarea deciziei nr. 2159A/16.12.2016, prin care a fost exclus asociatul administrator E.".

Clauzele contractului în litigiu atribuiau, aşadar, calitatea de client al avocatului B. unei persoane juridice - S.C. F. S.R.L. care devenea, în acest mod, atât beneficiarul pretins al activităţilor de consultanţă juridică/redactare acte corespunzătoare obiectului contractului, cât şi debitorul obligaţiei de plată a onorariului. Aceleaşi clauze individualizau explicit litigiul civil în care s-ar fi prestat respectivele activităţi de asistenţă juridică, nu doar prin indicarea numărului de dosar, ci şi a fazelor sale procesuale, fiind menţionate expres instanţele de fond şi de apel vizate (tribunal şi curte de apel) şi rezultând, astfel, neechivoc că în respectivul contract s-a avut în vedere un unic litigiu civil, soluţionat definitiv anterior întocmirii înscrisului.

Or, aşa cum a constatat şi prima instanţă, situaţia factuală constatată prin contractul astfel plăsmuit nu avea corespondent în realitatea faptică.

Inculpata B. nu a avut calitatea de avocat al S.C. F. S.R.L pe durata procesului civil ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, nici în faţa primei instanţe şi nici în faza apelului, ea asistând/reprezentând în aceste două faze exclusiv interesele asociatului persoană fizică A..

Pe întreaga durată a respectivului litigiu, inculpata A. a acţionat, la rândul său, în vederea salvgardării drepturilor pe care i le confereau calitatea sa de asociat, fără a avea însă, concomitent, şi dreptul de a reprezenta S.C. F. S.R.L şi, prin urmare, fără a putea acţiona în justiţie în numele persoanei juridice. În acest ultim sens, prima instanţă a apreciat corect materialul probator, evidenţiind în mod pertinent că, în dosarul civil menţionat, toate actele semnate de inculpata B. au fost întocmite în calitate de apărător al asociatului A. în contradictoriu cu E. şi S.C. F. S.R.L, nicidecum în numele celei din urmă societăţi.

În schimb, pe durata litigiului civil menţionat, persoana juridică a beneficiat de servicii juridice din partea unui avocat distinct, respectiv doamna avocat T., împrejurare factuală atestată neechivoc atât de împuternicirile şi contractele de asistenţă juridică aflate la dosar, cât şi de actele procedurale întocmite de instanţa civilă, în cuprinsul cărora s-a consemnat numele avocatului care a reprezentat S.C. F. S.R.L. O situaţie identică rezultă şi în privinţa litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/122.2013, în care S.C. F. S.R.L a fost reprezentată în apel tot de avocat T..

Împrejurarea că, prin demersurile sale juridice, asociatul A. a urmărit să evite dizolvarea S.C. F. S.R.L - scop atins, de altfel, la finalul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 - nu înseamnă că respectivul asociat ar fi acţionat în numele societăţii.

Persoana juridică este un subiect de drept distinct de asociaţii persoane fizice care o compun, voinţa socială manifestându-se prin intermediul organelor sau persoanelor prevăzute de lege şi de actul constitutiv. Or, pe durata litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 în fond şi în apel, calitatea de administrator al S.C. F. S.R.L şi, implicit dreptul de a angaja societatea în raporturile cu terţii, au aparţinut exclusiv persoanei vătămate E., nicidecum inculpatei A..

Faptul că, în contextul naturii litigiului şi al intereselor părţilor litigante, apărările formulate de asociatul A. au fost, finalmente, favorabile societăţii comerciale înseşi, nu este de natură a modifica conţinutul raporturilor juridice real existente între aceasta din urmă şi S.C. F. S.R.L anterior pronunţării deciziei civile nr. 2159A din 16.12.2016 şi nici de natură a-i conferi inculpatei drepturi suplimentare celor derivate din calitatea sa de simplu asociat-neadministrator.

Beneficiul creat pentru S.C. F. S.R.L ca urmare a admiterii cererii reconvenţionale formulate de A. în cauza nr. 3125/122/2014 a fost consecinţa particularităţilor calităţii subiectelor de drept implicate în litigiu şi a întrepătrunderii intereselor lor patrimoniale, nicidecum efectul reprezentării persoanei juridice de către asociatul neadministrator ori al consultanţei juridice acordate societăţii de către avocatul celui din urmă.

Prin urmare, împrejurarea că, prin asistenţa juridică acordată asociatului (persoană fizică) A. în litigiul civil s-a evitat dizolvarea societăţii, nu este susceptibilă a-i conferi inculpatei B., per se, calitatea de avocat al persoanei juridice, aşa cum susţine implicit inculpata pe calea prezentului apel.

Raporturile dintre avocat şi clientul său se stabilesc numai în condiţiile legii, respectiv, în baza acordului de voinţă intervenit între avocatul - prestator de servicii juridice şi clientul beneficiar. Atunci când beneficiarul este o persoană juridică, voinţa acesteia din urmă se exprimă prin intermediul organelor sale statutare, numai într-o atare ipoteză putându-se considera că voinţa persoanei juridice a fost real şi legal exprimată.

De altfel, în procedura de faţă, apelanta inculpată B. a admis implicit o atare stare de lucruri, accentuând în mod constant nu atât faptul că ar fi acţionat în numele societăţii, ci în beneficiul ei, date fiind urmările favorabile ale demersurilor sale juridice asupra existenţei şi evoluţiei S.C. F. S.R.L.

Înalta Curte observă că un atare efect benefic este necontestat, însă el este irelevant sub aspectul acuzaţiilor penale formulate în speţă. A acţiona în beneficiul pretins al unui terţ nu înseamnă a acţiona în numele său, falsificarea acestui din urmă element constituind baza acuzaţiilor penale formulate în speţă.

Prin încheierea contractului de asistenţă juridică din data de 08.06.2017, inculpatele B. şi A. au creat aparenţa nereală a intervenirii unui acord de voinţă între persoana juridică şi cabinetul de avocat încă din faza iniţială a procesului civil ce s-a aflat, în primă instanţă, pe rolul Tribunalului Giurgiu şi, în apel, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, acord în baza căruia societatea însăşi (iar nu unul dintre asociaţi) ar fi beneficiat de consultanţă şi ar fi datorat, în mod corespunzător, o sumă de bani cu titlu de onorariu de succes.

Or, aparenţa astfel creată nu avea corespondent în realitate, de vreme ce, sub un prim aspect, S.C. F. S.R.L, prin organele sale statutare, nu îşi manifestase voinţa de a contracta cu avocatul B., ci cu o altă societate de avocatură, indicată explicit în actele procedurale regăsite în dosarul nr. x/2014.

În al doilea rând, pe durata derulării litigiului ce a făcut obiectul dosarului menţionat, avocatul nominalizat în contractul plăsmuit fraudulos nu a acordat consultaţii juridice, nu a redactat ori semnat acte în numele S.C. F. S.R.L, toate aceste servicii fiind prestate exclusiv în beneficiul unui client persoană fizică, în concret asociata A..

Această discrepanţă vădită dintre situaţia atestată prin contractul de asistenţă juridică din data de 08.06.2017 şi realitatea factuală conferă înscrisului un caracter nereal, fals.

Din această perspectivă, devin lipsite de pertinenţă, sub aspect obiectiv, şi susţinerile inculpatei B. referitoare la multitudinea de litigii în care ar fi acţionat ca avocat al asociatului A., dar în beneficiul societăţii, ori la faptul că respectivul contract s-ar fi încheiat la o dată la care, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se afla recursul declarat de E. împotriva deciziei civile nr. 2159/A din 16.12.2016. Toate aceste litigii ori, după caz, faze procesuale, nu au fost menţionate în cuprinsul înscrisului plăsmuit şi, dată fiind calitatea de avocat avută de inculpata B. exclusiv în raporturile cu persoana fizică - asociat, nici nu puteau fi consemnate într-o convenţie încheiată, aparent, cu un subiect de drept distinct.

În plus, în privinţa recursului exercitat în dosarul nr. x/2014, se impune observaţia suplimentară că B. a încheiat, pentru această fază procesuală, un contract de asistenţă juridică distinct cu A. (respectiv, contractul nr. x din 17.03.2017), având ca obiect redactare, semnare acte si reprezentare juridică, pentru care a perceput un onorariu de 3000 RON. Or, în condiţiile în care acest ultim contract era încheiat încă din 17.03.2017, nu rezultă, în mod rezonabil, necesitatea încheierii la data de 08.06.2017 a unui contract distinct cu un subiect de drept diferit şi pentru faze ale litigiului epuizate anterior.

Înalta Curte notează, în acest context, caracterul nefondat al susţinerilor inculpatei B. privind imposibilitatea încheierii în formă scrisă a contractului de asistenţă juridică anterior datei de 08.06.2017.

Suplimentar argumentelor primei instanţe, la care subscrie fără rezerve, constată că dispoziţiile legale incidente în domeniul exercitării profesiei de avocat consacră, ad probationem, obligativitatea formei scrise a contractului de asistenţă juridică, ce dobândeşte dată certă prin înregistrarea sa în registrul de evidenţă al avocatului.

Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 (în forma în vigoare la data de 08.06.2017), avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă. Dispoziţiile art. 121 alin. (1) din Hotărârea UNBR nr. 64/2011 privind Statutul profesiei de avocat (în forma în vigoare la aceeaşi dată) cuprind prevederi similare, consacrând neechivoc obligativitatea formei scrise a acestui tip de contract, în vederea demonstrării obiectului şi clauzelor sale.

Este adevărat că prevederile art. 121 alin. (5) din Statut consacră posibilitatea încheierii contractului de asistenţă juridică în formă verbală, însă o atare posibilitate este subordonată ivirii unei situaţii excepţionale şi este însoţită întotdeauna de obligaţia avocatului de a întocmi contractul în formă scrisă, în cel mai scurt timp posibil.

Or, faptul că A. nu a avut calitatea de administrator al S.C. F. S.R.L anterior soluţionării definitive a dosarului nr. x/2014 făcea imposibilă nu doar semnarea instrumentului probator al convenţiei încheiate de societate, ci însăşi încheierea convenţiei propriu-zise de asistenţă juridică, de vreme ce, aşa cum s-a menţionat în precedent, această inculpată nu avea dreptul de a angaja societatea în raporturile cu terţii.

În sens asemănător, contrar susţinerilor inculpatei, nu rezultă raţiunea pentru care B. ar fi perceput, în anul 2013, un onorariu de succes de la o altă persoană decât clientul său (la acel moment, fiind vorba de asociatul A.) şi nici cea pentru care ea ar fi determinat în monedă onorariul pretins abia ulterior finalizării activităţii de consultanţă juridică (astfel cum a fost exprimat valoric onorariul de succes la data de 08.06.2017). Aceasta deoarece prevederile art. 128 alin. (2) din Statut stabilesc că "Onorariile se determină şi se prevăd în contract la data încheierii acestuia între avocat şi client, înainte de începerea asistenţei şi/sau a reprezentării clientului", iar conform prevederilor art. 131 din Statut, "avocatul poate percepe onorarii numai de la clientul său ori de la un mandatar al acestuia".

Deşi aceste exigenţe desprinse din analiza legislaţiei secundare nu au o relevanţă particulară sub aspectul evaluării caracterului fals al contractului în litigiu, Înalta Curte apreciază utilă sublinierea lor pentru a evidenţia lipsa de suport nu doar factual, ci şi juridic a apărărilor inculpatei. Neîncheierea unei contract scris între B. şi persoana juridică prin reprezentant nu a fost consecinţa impedimentului strict formal al imposibilităţii asociatului A. de a "semna" contractul, ci a unui impediment substanţial, şi anume inexistenţa dreptului celei din urmă de a "angaja" societatea într-un atare raport contractual, chiar şi într-o formă verbală.

Prin urmare, toate susţinerile apelantei inculpate B. privind numeroasele activităţi de consultanţă juridică ori redactare acte în litigiile în care a avut calitatea de avocat, precum şi înscrisurile administrate în ambele faze procesuale în acest sens, nu sunt pertinente sub aspectul obiectiv al acuzaţiilor, de vreme ce ele nu relevă decât serviciile juridice prestate pentru clienta sa - persoana fizică A., nicidecum pentru persoana juridică nominalizată în contractul falsificat.

Pe cale de consecinţă, înscrisul incriminat nu corespunde realităţii obiective, neexistând un acord de voinţă între inculpată şi S.C. F. S.R.L pe durata soluţionării litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 în primă instanţă şi în apel, iar inculpata B. neprestând, în acele faze, servicii juridice pentru societate, în virtutea cărora să pretindă şi să încaseze de la acest subiect de drept un onorariu de succes de 300.000 euro.

Circumstanţele contextuale reale în care a fost redactat, la data de 08.06.2017, acest contract au fost corect reţinute prin hotărârea apelată. Ele se referă la demersurile întreprinse de persoana vătămată E. pentru executarea silită a deciziei civile nr. 2159/A din 16.12.2016, cu precădere demersurile întreprinse de B.E.J.A J. şi K. în vederea scoaterii la licitaţie a imobilului denumit "ferma agricolă" aparţinând S.C. F. S.R.L.

Corelaţia temporală evidentă dintre data comunicării, de către executorul judecătoresc, a încheierii de numire a expertului evaluator pentru acest imobil (respectiv, 06.06.2017) şi data încheierii contractului falsificat (respectiv, 08.06.2017), coroborată cu finalitatea urmărită prin redactarea celui din urmă înscris (şi anume plata, în termen de doar 5 zile de la semnarea contractului, de către S.C. F. S.R.L, a unei sume superioare valorii creanţei deţinute de E. faţă de acelaşi debitor), pune în evidenţă scopul ilicit astfel urmărit.

În condiţiile în care societatea nu dispunea de lichidităţile necesare achitării unei sume semnificative de bani într-un termen atât de scurt, apariţia stării de insolvenţă - definită, prin art. 5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014, ca fiind "acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile" - era inevitabilă, aceasta fiind şi finalitatea urmărită prin încheierea contractului în litigiu.

O atare concluzie este susţinută de actele întreprinse ulterior încheierii contractului, respectiv demersurile imediate, iniţiate la data de 16.06.2017, de către inculpata B. în vederea executării silite a contractului plăsmuit, urmate de cererea formulată la data de 13.09.2017, de către S.C. F. S.R.L prin administrator A., de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală (cerere admisă prin încheierea din 21.09.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, cu consecinţa prevăzută de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a suspendării de drept a tuturor măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului).

Ca efect al acestor demersuri, prin încheierile din 29.09.2017, respectiv, 10.05.2018, s-a dispus suspendarea şi, ulterior, încetarea executării silite pornite la cererea persoanei vătămate E. în dosarul execuţional nr. x/2017 al B.E.J.A J. şi K..

Probatoriul administrat, inclusiv declaraţiile date de inculpate pe parcursul procesului, confirmă faptul că solicitarea S.C. F. S.R.L de deschidere a procedurii insolvenţei s-a grefat pe sprijinul determinant al inculpatei B. care, în calitate de profesionist al dreptului, a sfătuit reprezentantul societăţii şi a coordonat întocmirea documentaţiei necesare.

Este justă concluzia primei instanţe în sensul că, în lipsa înregistrării creanţei fictive a Cabinetului de Avocat "B.", chiar în ipoteza ivirii necesităţii ulterioare a deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014, persoana vătămată E. ar fi avut calitatea de creditor principal, cu o cotă de peste 50% din masa credală, cu drept de vot hotărâtor în cadrul adunării generale a creditorilor şi posibilitatea de a beneficia de o cotă mai mare din sumele distribuite.

Înalta Curte admite că, la originea demersurilor ilicite anterior descrise, s-a aflat convingerea subiectivă a inculpatei B. că fostul administrator E. nu este îndreptăţit să primească suma de bani acordată cu titlu de despăgubiri prin decizia civilă nr. 2159/A din 16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, date fiind propriile fapte ilicite, astfel cum au fost reţinute ulterior prin sentinţa civilă nr. 1442 din 19.08.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

O atare convingere circumstanţiază, însă, doar mobilul comiterii faptelor, fiind irelevantă în privinţa întrunirii cerinţelor de tipicitate obiectivă şi subiectivă proprii infracţiunilor deduse judecăţii.

Conţinutul constitutiv al falsului în înscrisuri sub semnătură privată şi al bancrutei frauduloase este realizat atunci când făptuitorul realizează acţiunea incriminată, ale cărei urmări socialmente periculoase le prevede şi le urmăreşte sau cel puţin acceptă producerea acestora; mobilul făptuitorului nu constituie un element integrat laturii subiective a infracţiunilor analizate şi nu prezintă relevanţă în analiza elementului subiectiv intenţional.

Sub aspectul încadrării juridice, inculpata B. nu a formulat critici în apel, iar Înalta Curte, evaluând din oficiu acest aspect, constată legală hotărârea primei instanţe.

Faptele inculpatei de falsificare şi folosire a contractului de asistenţă juridică din data de 08.06.2017, precum şi sprijinul oferit reprezentantului S.C. F. S.R.L pentru înscrierea în evidenţe, în frauda creditorului E., a unei sume nedatorate, echivalentă onorariului de succes consemnat în contractul falsificat, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. şi complicitate la bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 48 rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., în concurs real.

În fine, în ceea ce priveşte susţinerile apelantei-inculpate regăsite în cuprinsul concluziilor scrise, referitoare la necesitatea achitării sale, conform art. 16 lit. a), b) C. proc. pen., dată fiind soluţia de încetare a procesului penal faţă de presupusul autor al bancrutei frauduloase, se impune sublinierea naturii juridice a plângerii prealabile, respectiv o condiţie de pedepsibilitate şi procedibilitate în cazurile expres prevăzute de lege.

Retragerea plângerii prealabile produce efecte, aşadar, în planul dreptului substanţial numai sub aspectul condiţiilor de tragere la răspundere penală a făptuitorilor (înlăturând o cerinţă obligatorie în cazul persoanei faţă de care s-a retras plângerea) iar, în planul dreptului procesual, numai sub aspectul posibilităţii de exercitare în continuare a acţiunii penale (conducând la stingerea acesteia).

Retragerea plângerii prealabile faţă de unul dintre participanţii la comiterea faptei (fie el şi autorul) nu înlătură, însă, per se, nici existenţa faptei penale, în materialitatea ei, nici caracterul său penal în cazul coparticipanţilor faţă de care plângerea prealabilă este menţinută (fie ei secundari, cum este cazul complicelui), instanţa fiind ţinută să examineze în continuare fondul acţiunii penale exercitate faţă de aceştia din urmă şi să dispună în consecinţă.

Prin urmare, împrejurarea că persoana vătămată E. şi-a retras plângerea prealabilă faţă de inculpata A. în condiţiile prevăzute de art. 159 alin. (2) C. pen. nu produce efecte juridice în privinţa coinculpatei B.. Caracterul plăsmuit al contractului de asistenţă juridică din data de 08.06.2017, înscrierea acestuia în evidenţele S.C. F. S.R.L în frauda creditorului E. şi contribuţia apelantei la această ultimă activitate reprezintă elemente neechivoc dovedite, chiar în condiţiile în care faţă de A. a intervenit o cauză care înlătură răspunderea sa penală sub aspectul faptei de bancrută frauduloasă.

II.b) Criticile formulate de apelanta-inculpată A.

Sub aspectul infracţiunii de bancrută frauduloasă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în şedinţa publică din data de 29.06.2021, persoană vătămată E. a declarat, personal, că îşi retrage plângerea prealabilă formulată faţă de inculpata A..

Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 241 alin. (2) C. pen., acţiunea penală se pune în mişcare, sub aspectul acestei infracţiuni, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, manifestarea de voinţă a persoanei vătămate atrage incidenţa prevederilor art. 159 alin. (1), (2) C. pen., potrivit cărora retragerea plângerii prealabile, intervenită până la pronunţarea unei hotărâri definitive, înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă.

Prin urmare, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., acţiunea penală nu mai poate fi exercitată faţă de inculpata A., fiind incident impedimentul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., în raport de care se va dispune încetarea procesului penal.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., criticile apelantei inculpate A. referitoare la lipsa vinovăţiei sunt nefondate.

Chiar dacă inculpata nu are cunoştinţe juridice, iar implicarea sa în falsificarea contractului de asistenţă juridică din data de 08.06.2021 a avut la bază, în mod determinant, sfaturile primite de la avocatul B., ea a fost în măsură, totuşi, să prevadă urmarea socialmente periculoasă creată prin consemnarea unor împrejurări vădit nereale în cuprinsul unui contract ce constituia titlu executoriu, urmare pe care a dorit-o tocmai în vederea producerii consecinţei juridice a împiedicării executării silite pornite la cererea creditorului E..

Apelanta A. era pe deplin conştientă de calitatea sa de asociat neadministrator în cadrul S.C. F. S.R.L anterior datei de 16.12.2016, precum şi de drepturile conferite de această calitate. Chiar admiţând că inculpata nu stăpânea particularităţile demersurilor juridice întreprinse în baza actului falsificat, este neîndoielnic că ea cunoştea faptul că, în calitate de simplu asociat al S.C. F. S.R.L, în fazele de fond şi de apel ale litigiului menţionat în contract, nu putea să angajeze societatea în raporturile cu terţii, precum şi faptul că inculpata B. nu prestase, în acele faze, servicii juridice în beneficiul societăţii înseşi, ci numai în numele şi în folosul exclusiv al asociatului persoană fizică.

Cunoscând aceste elemente factuale, inculpata A. a prevăzut, aşadar, că starea de fapt menţionată în contractul datat 08.06.2017 era vădit contrară realităţii obiective şi de natură a produce consecinţe juridice în privinţa atât a S.C. F. S.R.L (care devenea scriptic, debitoarea creditoarei avocat, fără a fi beneficiat în realitate, de serviciile sale juridice), cât şi în privinţa persoanei vătămate, consecinţe pe care, luând în considerare demersurile ulterioare, este cert că apelanta le-a şi urmărit.

Consilierea inculpatei A. de către avocat, chiar dacă circumstanţiază periculozitatea concretă a faptei comise, nu are, prin urmare, efecte asupra existenţei elementului subiectiv intenţional propriu falsului incriminat de art. 322 C. pen., de vreme ce inculpata a acţionat cu deplină libertate de conştiinţă şi voinţă, cunoscând în detaliu natura litigiilor avute cu E. şi înţelegând limitele inerente atât calităţii sale de asociat, cât şi serviciilor real prestate de coinculpata-avocat.

Prin urmare, fapta inculpatei A. de a încheia şi semna contractul de asistenţă juridică din data de 08.06.2017, în cuprinsul căruia s-au consemnat, cu prilejul întocmirii, împrejurări necorespunzătoare adevărului, contract ce a fost folosit ulterior în vederea producerii de consecinţe juridice, realizează toate elementele de conţinut obiectiv şi subiectiv proprii infracţiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte argumentele pentru care, prin încheierea din 14.09.2021, Înalta Curte a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata A., se constată că poziţia apărării valorifică ideea caracterului complex al bancrutei frauduloase, care ar include ca element constitutiv acţiunea de folosire a înscrisului falsificat.

Contrar acestei susţineri, falsul sub semnătură privată concret comis în speţă nu este înglobat în latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen.

Chiar dacă bancruta frauduloasă este o infracţiune complexă, care include în conţinutul său constitutiv activitatea de falsificare a registrelor, situaţiilor financiare ori altor acte ale debitorului în care sunt consemnate datorii inexistente sau sume nedatorate, această particularitate este limitată la categoriile de documente anterior enumerate, fără a se răsfrânge asupra altor tipuri de înscrisuri, a căror întocmire a premers înregistrărilor nereale efectuate în evidenţe. Numai falsificarea documentelor expres enumerate în norma de incriminare corespunde elementului material al bancrutei frauduloase, protejarea relaţiilor sociale referitoare la încrederea în autenticitatea documentelor debitorului constituind, totodată, în această variantă de incriminare, obiectul juridic secundar al infracţiunii prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen.

În schimb, atunci când acţiunea de falsificare vizează înscrisuri distincte, întocmite şi folosite premergător înscrierii datoriilor inexistente în evidenţele debitorului, ea îşi păstrează autonomia juridică, realizând conţinutul unei infracţiuni distincte de fals.

În speţă, obiectul infracţiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen. nu l-a constituit balanţa de verificare ori alt înscris emanând de la S.C. F. S.R.L, în care s-ar fi consemnat creanţa nereală pretinsă de cabinetul de avocat, ci un înscris sub semnătură privată distinct, întocmit şi folosit anterior - respectiv contractul de asistenţă juridică din data de 08.06.2017.

Falsificarea acestui contract s-a consumat odată cu folosirea sa în vederea demarării procedurii de executare silită, fapta astfel comisă realizând toate elementele de conţinut proprii falsului prevăzut de art. 322 C. pen. anterior valorificării documentului fals şi în procedura de insolvenţă (respectiv, începând cu înscrierea datoriei cabinetului de avocat în balanţa aferentă lunii august 2017 şi continuând cu menţionarea sa în cererea de insolvenţă).

Din această perspectivă, falsul în înscrisuri sub semnătură privată se relevă, în speţă, ca fiind un mijloc de săvârşire a bancrutei frauduloase, cele două infracţiuni - configurate factual şi juridic de sine-stătător - aflându-se într-un raport de conexitate etiologică şi alcătuind împreună o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului real, nicidecum o unitate legală de infracţiune complexă, conform art. 35 alin. (2) C. pen.

II.c) Criticile formulate de Ministerul Public

În motivele scrise de apel, Ministerul Public a criticat greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatelor A. şi B. de către prima instanţă, precum şi neaplicarea pedepselor complementare şi accesorii, critică ce nu a mai fost susţinută, însă, oral la termenul de dezbateri din 26 octombrie 2021.

Având în vedere efectul integral devolutiv al apelului declarat, efect consacrat de art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte constată, din oficiu, că individualizarea pedepselor principale aplicate inculpatei B. pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa, precum şi inculpatei A. (în cazul acesteia din urmă numai pentru infracţiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.) s-a realizat cu respectarea tuturor criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

Pedepsele de câte 6 luni închisoare, echivalente minimului special legal prevăzut de lege atât pentru fals, cât şi pentru bancrută frauduloasă, corespund gravităţii concrete moderate a faptelor comise şi periculozităţii persoanei inculpatelor (ambele fiind necunoscute cu antecedente penale şi integrate socio-profesional şi familial), nefiind invocate sau identificate din oficiu elemente circumstanţiale care să justifice eventuala redozare a pedepselor.

Opţiunea instanţei de fond, de a nu aplica inculpatelor pedepse complementare sau accesorii, este justificată de natura şi gravitatea moderată a faptelor comise, persoana inculpatelor şi de împrejurările cauzei, cu precădere nota personală a neînţelegerilor dintre părţi, amplificate de multiplele litigii civile în care ele au fost implicate.

Ansamblul acestor împrejurări legitimează menţinerea soluţiei instanţei de fond sub acest aspect, dar şi a modalităţii de individualizare a executării pedepselor principale aplicate, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 91 C. pen., în cazul inculpatei B., respectiv, continuând a fi îndeplinite cerinţele art. 83 C. pen. în cazul inculpatei A., în contextul menţinerii soluţiei de amânare a aplicării pedepsei pentru una dintre cele două infracţiuni componente ale pluralităţii deduse judecăţii.

Sub aspectul laturii civile, Ministerul Public a criticat oral, în cursul dezbaterilor, soluţia de confiscare specială, de la inculpata B., a sumei 256.316 RON obţinută în urma săvârşirii infracţiunilor, considerând că se impune aplicarea prevederilor art. 25 alin. (3) şi art. 397 alin. (3) din C. proc. pen. referitoare la restabilirea situaţiei anterioare, prin reîntoarcerea sumei la masa credală a S.C. F. S.R.L, pentru a fi împărţită creditorilor reali.

Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că persoana vătămată E. a precizat, în faza apelului, că nu mai are pretenţii civile, manifestare de voinţă echivalentă unei renunţări la pretenţiile civile anterior formulate şi de care se va lua act, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 C. proc. pen.

Sub aspectul dispoziţiei de confiscare specială, de la inculpata B., a sumei de 256.316 RON obţinută de la S.C. F. S.R.L în urma săvârşirii infracţiunilor, Înalta Curte consideră parţial pertinente observaţiile Ministerului Public.

Aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. este subordonată, printre altele, constatării faptului că bunurile confiscabile au fost dobândite prin săvârşirea unei fapte penale.

Bancruta frauduloasă reprezintă, în genere, acea faptă ilicită care, indiferent de varianta alternativă pe care o îmbracă elementul material, cauzează insolvenţa debitorului în frauda creditorilor.

Efectul înfăţişării unor datorii inexistente în condiţiile proprii incriminării prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen. nu se limitează la simpla denaturare scriptică a realităţii patrimoniale a debitorului, deoarece, într-o atare ipoteză, ar deveni incidentă o normă de incriminare distinctă, respectiv cea prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.. Particularitatea bancrutei constă în aceea că acţiunea incriminată - în cazul de faţă, înfăţişarea unor datorii inexistente - conduce la insolvenţa debitorului, efectul amplificării ilicite a pasivului patrimonial fiind, aşadar, acela al insuficienţei fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile ale debitorului, în frauda creditorilor săi.

Momentul consumării infracţiunii coincide cu cel al realizării acţiunii incriminate, şi anume denaturarea înscrisurilor prin majorarea elementelor de pasiv, fiind irelevant, sub acest aspect, dacă în cursul procedurii insolvenţei declanşate subsecvent, în baza deciziilor administratorului judiciar sau ale adunării creditorilor, au fost plătite sau nu sume de bani aferente acelor datorii.

În speţă, plata, la data de 18.06.2018, a unei sume de bani către inculpata B. a intervenit, prin urmare, ulterior consumării bancrutei frauduloase, în cursul procedurii de insolvenţă şi în baza deciziilor administratorului judiciar şi adunării creditorilor din data de 09.02.2018, prin care s-a aprobat planul de reorganizare al debitoarei S.C. F. S.R.L. Între fapta infracţională şi achitarea parţială a creanţei pretinse de inculpată s-au interpus, aşadar, o serie de factori cu rol cauzal decisiv, specifici procedurii insolvenţei.

Restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii nu implică, prin urmare, restituirea sumei de bani plătite inculpatei B., deoarece, în antecedenţa cauzală a plăţii, rolul determinant l-a avut nu simpla evidenţiere în scriptele debitorului a datoriei aferente, ci demersurile ulterioare ale administratorului judiciar, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014.

Desigur că o corelaţie între bancruta frauduloasă şi distribuţia unor sume de bani către un participant la infracţiune impune efectuarea menţiunilor şi rectificărilor cuvenite în evidenţele debitoarei, cu efecte inevitabile asupra procedurii insolvenţei aflate în derulare, dar şi asupra actelor şi operaţiunilor deja realizate în procedură. Toate consecinţele bancrutei, dar şi ale falsului constatat asupra situaţiei patrimoniale a S.C. F. S.R.L trebuie clarificate însă, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 85/2014, iar nu de către instanţa penală, deoarece în această ultimă ipoteză, demersul celei din urmă ar interfera nepermis cu atribuţiile judecătorului sindic.

Respectarea dreptului de gaj general al creditorilor societăţii legitimează, în schimb, înlăturarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, de vreme ce o atare finalitate nu poate fi atinsă decât prin stabilirea corectă a situaţiei patrimoniale reale a debitoarei S.C. F. S.R.L, în cadrul şi în limitele specifice procedurii de insolvenţă. Eventuala intrare în patrimoniul statului, ca efect al confiscării penale, a unor elemente ale activului societăţii ar nesocoti acest drept al creditorilor, deoarece ar conduce la pierderea unor elemente de activ şi privarea parţială, în mod echivalent, a creditorilor de obiectul gajului.

Din aceeaşi perspectivă, solicitarea Ministerului Public de restabilire a situaţiei anterioare, prin obligarea inculpatei B. să restituie suma de bani către S.C. F. S.R.L, se relevă, însă, ca nepertinentă raportat la natura infracţiunii de bancrută frauduloasă.

O atare măsură constituie, potrivit art. 25 alin. (3) C. proc. pen., o modalitate de rezolvare a acţiunii civile în procesul penal, adică de reparare a prejudiciului produs prin comiterea faptei penale. Or, bancruta frauduloasă reprezintă o infracţiune de pericol, nesusceptibilă, în principiu, a cauza în mod direct un prejudiciu material. În plus, aşa cum s-a argumentat în precedent, achitarea în speţă a unei sume de bani către inculpată nu a constituit o consecinţă a bancrutei, ci a interacţiunii unor factori distincţi şi ulteriori, nejustificându-se ignorarea acestora în analiza antecedenţei cauzale a plăţii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte se va limita la înlăturarea dispoziţiei de luare, conform art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 256.316 RON faţă de inculpata B..

Constatând că, faţă de soluţia dispusă pe latură civilă, nu este incidentă ipoteza de menţinere a măsurilor asigurătorii prevăzută de art. 397 alin. (5) C. proc. pen., va ridica măsurile asigurătorii ale sechestrului şi popririi instituite prin ordonanţa nr. 32/P/2019 din data de 28.06.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti asupra bunurilor şi sumelor de bani aparţinând inculpatei B., până la concurenţa sumei de 256.316 RON.

III. Cu privire la acuzaţia de abuz în serviciu adusă inculpatei D.

Acuzaţia adusă inculpatei D. prin actul de sesizare a constat, în esenţă, în aceea că, în calitate de reprezentant legal al R. (fostă N.), administrator judiciar al S.C. F. S.R.L., în exercitarea atribuţiei de verificare a creanţelor debitorului şi de întocmire a tabelelor de creanţă, prevăzută de art. 58 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014, a încălcat cu intenţie dispoziţiile art. 105 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, procedând la înscrierea, în tabelul definitiv al obligaţiilor debitoarei publicat în BPI nr. 24310 din 27.12.2017, a creanţei persoanei vătămate E. ca fiind sub condiţie (art. 102 alin. (4) din Legea nr. 85/2014), deşi respectiva creanţă avea la bază o hotărâre judecătorească executorie - decizia civilă nr. 2159A din 16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. În această modalitate, au fost vătămate drepturile şi interesele persoanei vătămate izvorâte din calitatea sa de creditor chirografar al debitoarei S.C. F. S.R.L, E. fiind privat de dreptul de vot în adunarea creditorilor şi de dreptul de a-i fi distribuite sume de bani aflate în contul unic al debitorului.

Prima instanţă a reţinut că, sub aspectul elementului material, înscrierea sub condiţie a creanţei persoanei vătămate a fost rezultatul aplicării eronate a dispoziţiilor legale incidente în materie, însă a considerat că fapta nu are caracter penal. Aceasta deoarece, sub aspect obiectiv, urmarea produsă printr-o atare înscriere (şi anume lipsirea persoanei vătămate de posibilitatea de a utiliza suma de 132.997 RON pe o perioadă de 9 luni, precum şi de posibilitatea teoretică de a vota în cadrul adunării creditorilor) nu ar prezenta gravitatea necesară pentru calificarea faptei ca infracţiune; sub aspect subiectiv, s-a apreciat că inculpata nu a acţionat cu rea-credinţă, în scopul cauzării unei pagube sau al vătămării intereselor persoanei vătămate.

În virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat de procuror, efectuând propria analiză a particularităţilor cauzei, Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că elementele obiective de conduită imputate inculpatei D. au fost corect determinate de către prima instanţă şi nu au fost contestate în apel.

Esenţa acuzaţiei aduse intimatei-inculpate rezidă, factual, în aceea că, în calitate de reprezentant al administratorului judiciar al S.C. F. S.R.L, în exercitarea atribuţiilor specifice acestei funcţii şi, în mod particular, a celei referitoare la verificarea creanţelor şi întocmirea tabelelor de creanţe, prevăzută de art. 58 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014, a întocmit tabelul definitiv de creanţe cu încălcarea legii, reîncadrând o creanţă bazată pe o hotărâre judecătorească executorie ca fiind sub condiţie suspensivă, cu consecinţa directă a privării titularului acesteia- E. - de dreptul de vot şi dreptul la distribuţia sumelor de bani.

Inculpata D. a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 105 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, potrivit cărora "Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezentul capitol, cu excepţia creanţelor constatate prin hotărâri judecătoreşti executorii (...)"

Considerentele primei instanţe cu privire la analiza laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, dar şi cu privire la caracterul nefondat al apărărilor inculpatei sub acest aspect, sunt juste, iar Înalta Curte face trimitere la acestea, fără a le reitera.

Subliniază, la rândul său, caracterul explicit şi imperativ al prevederilor art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care exclud neechivoc, din procedura de verificare a creanţelor admise în procedura insolvenţei, pe cele constatate prin titluri executorii. Acesta era şi cazul creanţei chirografare deţinute de E., constatată prin decizia civilă nr. 2159A din16.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi preluată ca atare, neafectată de vreo condiţie, şi în tabelul preliminar de creanţe întocmit la data de 05.12.2017 de către inculpata D., în calitate de reprezentant al administratorului judiciar.

În ceea ce priveşte înscrierea nelegală ulterioară a acestei creanţe, în tabelul definitiv din 27.12.2017, ca fiind sub condiţie suspensivă, suplimentar argumentelor primei instanţe, Înalta Curte evidenţiază inexistenţa, în intervalul cuprins între data întocmirii tabelului preliminar şi data întocmirii tabelului definitiv, a vreunui eveniment juridic sau factual care să fi justificat reevaluarea, de către inculpată, a creanţei persoanei vătămate şi reîncadrarea ei sub condiţie suspensivă.

Similar instanţei de fond, observă că prevederile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu confirmă apărările inculpatei privind posibilitatea reîncadrării sub condiţie, direct în tabelul definitiv, a unei creanţe acceptate anterior, în tabelul preliminar, ca fiind neafectată de vreo condiţie.

Norma legală prevede obligaţia administratorului judiciar de a înregistra, de îndată, la tribunal şi a publica în BPI, după soluţionarea tuturor contestaţiilor (n.r. la tabelul preliminar), tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului, arătând "suma, prioritatea şi situaţia fiecărei creanţe, beneficiară sau nu a unei cauze de preferinţă". Pentru clarificarea deplină a menţiunilor pe care trebuie să le cuprindă tabelul definitiv prezintă relevanţă şi prevederile art. 5 pct. 67 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "tabelul definitiv de creanţe este tabelul care cuprinde toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar şi împotriva cărora nu s-ar formulat contestaţii, precum şi creanţele admise în urma soluţionării contestaţiilor sau cele admise de judecătorul sindic".

Rezultă, printr-o interpretare coroborată a dispoziţiilor evocate, că în absenţa unor eventuale contestaţii şi în condiţiile în care titlul executoriu ce a stat la baza unei creanţe chirografare acceptate în tabelul preliminar nu a fost, el însuşi, desfiinţat sau modificat, respectiva creanţă trebuie să se regăsească în mod concordant şi în tabelul definitiv. În speţă, aceasta înseamnă că menţiunile din tabelul preliminar referitoare la categoria de creanţa deţinută de persoana vătămată E. (respectiv, art. 161 pct. 9 din Legea nr. 85/2014 - "alte creanţe chirografare") era necesar a se regăsi într-o formă similară şi în tabelul definitiv.

Susţinerile inculpatei D., în sensul că prevederile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, referitoare la evidenţierea, în tabelul definitiv, a situaţiei fiecărei creanţe ar legitima prin ele însele reîncadrarea unei creanţe acceptate în tabelul preliminar, în absenţa oricărei justificări juridice, sunt lipsite de suport. Aceste susţineri tind în mod inevitabil la a considera tabelul preliminar de creanţe ca fiind o evidenţă pur formală, configurată prin preluarea necritică a cererilor creditorilor înregistrate în procedura insolvenţei, fără a fi supuse unei minime verificări.

O atare susţinere este vădit contrazisă de prevederile art. 5 pct. 69 din Legea nr. 85/2014 (în forma în vigoare în perioada de interes), potrivit cărora "tabelul preliminar de creanţe cuprinde toate creanţele scadente sau nescadente, sub condiţie sau în litigiu, născute înainte de data deschiderii procedurii, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora". Norma legală impune, aşadar, administratorului judiciar să verifice creanţele înscrise în tabelul preliminar (bineînţeles, cu excepţia prevăzută de art. 105 alin. (1) teza I din Legea insolvenţei) şi să evidenţieze în chiar cuprinsul acestui tabel creanţele sub condiţie acceptate, atunci când ele există.

În mod asemănător, dispoziţiile art. 106 alin. (1) coroborate cu art. 110 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevăd că administratorul judiciar trebuie să procedeze de îndată la verificarea fiecărei cereri şi să efectueze o cercetare amănunţită "pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe", tabelul preliminar urmând a fi întocmit ca "rezultat al verificărilor făcute".

Prin urmare, chiar făcând abstracţie de normele imperative cuprinse în art. 105 din Legea nr. 85/2014, care excludeau verificarea unei creanţe constatate printr-o hotărâre executorie, în măsura în care inculpata ar fi apreciat că E. era, la data deschiderii procedurii insolvenţei, titularul unei creanţe sub condiţie suspensivă, ea avea obligaţia de a evidenţia această condiţie încă de la data întocmirii tabelului preliminar, dând, astfel, creditorului posibilitatea de a contesta categoria sa de creanţă, în condiţiile permise de art. 111 din Legea nr. 85/2014.

Plasând, însă, această pretinsă verificare nu în etapa premergătoare datei de 05.12.2017 - data publicării în BPI a tabelului preliminar - ci în faza ulterioară a întocmirii tabelului definitiv, inculpata D. a privat de facto persoana vătămată de posibilitatea unei contestări eficace a înscrierii creanţei sale sub condiţie, aspect relevant sub aspectul atitudinii subiective a inculpatei, astfel cum se va demonstra în cele ce succed.

În contextul argumentelor expuse, Înalta Curte concluzionează că, din perspectiva laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., inculpata D., în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de administrator judiciar, a supus unei pretinse cercetări creanţa persoanei vătămate - constatate printr-o decizie definitivă şi acceptată ca atare în tabelul preliminar - încălcând, astfel, dispoziţiile legale care excludeau această categorie de creanţe de la verificările administratorului judiciar.

Apărarea intimatei inculpate, în sensul că prevederile art. 105 din Legea insolvenţei ar viza numai tabelul preliminar (corect întocmit în speţă), nu şi tabelul definitiv a cărui întocmire nelegală i se impută, este nepertinentă raportat la conţinutul factual al acuzaţiei.

Faptul că, în principiu, norma evocată reglementează verificările premergătoare tabelului preliminar nu înseamnă că ea nu ar fi aplicabilă activităţii concret imputate în speţă, de vreme ce inculpata este acuzată, pe de o parte, tocmai că a efectuat aceste (pretinse) verificări ulterior întocmirii tabelului preliminar, iar pe de altă parte, că a nesocotit excepţia expres prevăzută de norma legală, respectiv aceea a excluderii de la cercetare a creanţelor constatate prin hotărâri judecătoreşti executorii.

Sub acest ultim aspect, dezlegarea cu caracter obligatoriu regăsită în Decizia nr. 53/2018 a Înaltei Curţi - Completul competent pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 930 din 05.11.2018), invocată în faţa primei instanţe, nu conduce la o concluzie contrară. Prin această decizie, instanţa supremă a stabilit că administratorul judiciar are dreptul de a verifica creanţele bugetare stabilite prin titluri executorii (numai) sub aspectul întinderii, pentru a stabili dacă ele sunt anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă a debitoarei, nicidecum sub aspectul pretins în speţă.

Reţinând, astfel, particularităţile obiective ale faptei comise, Înalta Curte constată, în dezacord cu prima instanţă, că urmarea produsă prin activitatea ilicită a inculpatei prezintă gravitatea necesară pentru caracterizarea faptei ca infracţiune.

Această urmare s-a concretizat în privarea persoanei vătămate E. de dreptul de vot şi dreptul la distribuţia sumelor de bani în cadrul procedurii insolvenţei, în condiţiile în care înscrierea sub condiţie a creanţei sale a atras, în mod automat, incidenţa prevederilor art. 102 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "Dreptul de vot şi dreptul la distribuţie ale titularilor creanţelor sub condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii (...) se nasc numai după îndeplinirea condiţiei suspensive".

Or, observându-se că (fără a se lua în considerare creanţa cabinetului de avocat) creanţa persoanei vătămate E. avea o pondere majoritară în masa credală, rezultă că privarea sa de drepturile menţionate a echivalat cu punerea în imposibilitate de a-şi exprima în mod eficace voinţa şi excluderea de facto din procedură.

Lipsirea creditorului de drepturile sale recunoscute de lege reprezintă urmarea esenţial specifică a încălcării prevederilor legale de natura celor imputate inculpatei, urmare care, în sine, prezintă o gravitate ridicată, necondiţionată de factori colaterali, cum ar fi valoarea în monedă a creanţei ori durata în timp a privării sale de aceste drepturi.

În plus, contrar aprecierii primei instanţe, lipsirea persoanei vătămate de posibilitatea de a utiliza suma de 132.997 RON pe o perioadă de 9 luni ori de posibilitatea, doar teoretică, de a vota în adunarea creditorilor nu se raportează pertinent la structura factuală a acuzaţiei.

Conform rechizitoriului, urmarea socialmente periculoasă s-a obiectivat nu într-o pagubă (adică o sumă de bani neplătită într-un oarecare interval temporal), ci într-o vătămare a unor drepturi legitime (drepturile la vot şi la distribuţie), fiind irelevante, aşadar, cuantumul sumei neutilizate ori perioada de timp în care ea nu a fost distribuită persoanei vătămate.

În mod asemănător, caracterizarea ca teoretică a posibilităţii persoanei vătămate de a vota (prin raportare la procentul de 40,4% aferent creanţei sale) se fundamentează pe o pură supoziţie: în lipsa exprimării unui vot - efect direct al infracţiunii comise - nu se poate specula asupra efectelor pe care le-ar fi avut în procedură exerciţiul efectiv al dreptului la vot al creditorului.

În fine, din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că principiul ultima ratio în materie penală a constituit unul din argumentele pentru care instanţa de contencios constituţional a apreciat că numai un act efectuat cu încălcarea legii, şi nu doar defectuos, prezintă, în abstract, gradul de pericol social necesar pentru a legitima sancţionarea penală a făptuitorului.

Or, încălcarea dispoziţiilor legale imputate inculpatei D. avea, prin ipoteză, ca efect direct privarea creditorului de dreptul la vot şi la distribuţie, ceea ce înseamnă că, în contextul particular al speţei, încadrarea creanţei persoanei vătămate sub condiţie nu putea produce altă urmare decât cea anterior menţionată, suficientă, însă, pentru a atrage întrunirea tuturor condiţiilor de tipicitate obiectivă proprii abuzului în serviciu.

A aprecia în sens contrar înseamnă a exclude din sfera de incidenţă a legii penale orice ipoteză de încălcare intenţionată a dispoziţiilor art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, deşi o atare încălcare are ca rezultat privarea unui creditor de drepturi recunoscute de lege în procedura insolvenţei, menite a asigura recuperarea creanţelor împotriva debitoarei insolvente.

În fine, în contextul urmării concret produse în speţă, Înalta Curte apreciază că susţinerile intimatei D. în apel, referitoare la inexistenţa unui prejudiciu adus persoanei vătămate (element pretins confirmat inclusiv de poziţia acestuia din urmă pe latură civilă), nu se raportează pertinent la particularităţile factuale ale acuzaţiei penale şi nu impun o analiză detaliată.

Sub aspectul laturii subiective, reapreciind elementele factuale şi juridice reliefate de înscrisurile aflate la dosar, dar şi de declaraţiile succesive ale părţilor, inclusiv cele date în apel, Înalta Curte apreciază că atitudinea subiectivă a inculpatei s-a caracterizat prin intenţie directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.

În calitate de administrator judiciar, profesionist în domeniul insolvenţei, D. a prevăzut că, prin reîncadrarea sub condiţie a creanţei persoanei vătămate la un moment de timp la care posibilitatea legală a celui din urmă de contestare eficace era semnificativ restrânsă, E. va fi privat de dreptul la vot şi dreptul la distribuţia sumelor de bani, consecinţă a cărei producere a urmărit-o.

În acest sens, remarcă, prioritar, inadvertenţele dintre menţiunile inserate de inculpată în documentele întocmite în procedura insolvenţei, referitoare la dosarul civil ce ar fi justificat încadrarea creanţei în litigiu sub condiţie.

În planul de reorganizare publicat în BPI nr. 707 din 12.01.2018, D., în calitate de reprezentant al administratorului judiciar N. a justificat condiţia inserată prin necesitatea soluţionării dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, "dosar ce are ca obiect obligarea pârâtului BM la plata prejudiciului adus societăţii debitoare în exercitarea mandatului său de administrator până la momentul excluderii sale, respectiv 2016. Această creanţă a fost înregistrată în tabelul definitiv la întreaga valoare, cu menţiunea sub condiţie suspensivă, drepturile corespunzătoare, respectiv dreptul la vot în cadrul procedurii şi dreptul de distribuire se vor naşte numai la momentul îndeplinirii condiţiei suspensive ".

Or, în măsura în care s-ar admite că acest litigiu ar putea fi asimilat unei modalităţi ce afecta obligaţia societăţii debitoare, el ar putea fi considerat, cel mult, o condiţie rezolutorie, astfel cum a susţinut însăşi inculpata în declaraţiile sale succesive, inclusiv în apel.

Însă, potrivit art. 1401 C. civ., condiţia rezolutorie este acea condiţie a cărei îndeplinire determină desfiinţarea obligaţiei; ea reprezintă un eveniment viitor şi nesigur de care depinde desfiinţarea retroactivă a raportului juridic obligaţional, până la eventuala îndeplinire a condiţiei, raportul juridic fiind unul valabil, iar obligaţia, una simplă.

În speţă, la data întocmirii tabelului definitiv (27.12.2017), dosarul nr. x/2017 se afla la debut (cererea introductivă fiind formulată la 13.04.2017), hotărârea în primă instanţă fiind pronunţată abia la data de 19.08.2020. Nu exista prin urmare, o statuare pe cale judiciară asupra obligaţiilor patrimoniale ale persoanei vătămate faţă de S.C. F. S.R.L, care să pună în discuţie valabilitatea obligaţiei anterioare a societăţii de a plăti suma stabilită prin decizia nr. 2159/A din 2016 ori să conducă la desfiinţarea acestei obligaţii.

Nu rezultă, prin urmare, fundamentul poziţiei adoptate de inculpată în adunarea creditorilor din data de 09.02.2018, când în cuprinsul procesului-verbal de la acea dată, publicat în BPI nr. 2952 din 12.02.2018, s-a consemnat că E. deţine o creanţă sub condiţie, unicul pretins titular al creanţelor chirografare, în procent de 100%, fiind B.. Contestaţia persoanei vătămate împotriva acestui proces-verbal a fost respinsă, pentru impedimente formale, prin sentinţa civilă 4950 din 20.09.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă (dosarul x/2017).

Or, aşa cum a admis însăşi D. în declaraţiile date la 07.06.2019 şi 26.06.2020, condiţia rezolutorie pretinsă nu era îndeplinită la data întocmirii tabelului definitiv, astfel că ea nu producea niciun efect în procedura insolvenţei, obligaţia S.C. F. S.R.L faţă de E. la acel moment fiind una pură şi simplă.

Numai condiţia suspensivă adică, potrivit art. 1400 C. civ., acea condiţie de a cărei îndeplinire depinde eficacitatea obligaţiei, ar fi afectat o atare obligaţie a debitoarei, în măsura în care ea s-ar fi îndeplinit.

În speţă, condiţia suspensivă pretinsă de inculpată era reprezentată de existenţa pe rol a dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, având ca obiect contestaţia la executare formulată, la data de 12.06.2017, de S.C. F. S.R.L în contradictoriu cu E. împotriva actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2017 al BEJA "J. şi K.".

La data întocmirii tabelului definitiv, această cauză nu era soluţionată şi nici nu se dispusese, eventual, suspendarea executării silite (cerere ce nu a fost, de altfel, formulată vreodată de debitoare), pentru a se putea aprecia că litigiul ar fi afectat obligaţia de plată constatată prin decizia civilă nr. 2159/A din 16.12.2016. Soluţia pronunţată ulterior, prin sentinţa civilă nr. 12534 din 13.12.2018, a fost, la rândul său, una defavorabilă societăţii debitoare, cererea sa fiind respinsă.

Litigiul civil evocat nu a fost menţionat, însă, în planul de reorganizare ca bază a reîncadrării creanţei persoanei vătămate sub condiţie suspensivă, o atare menţiune raportându-se, aşa cum s-a subliniat în precedent, la un dosar distinct. În plus, acest litigiu nu a dat naştere vreunei împrejurări care să pună în discuţie eficacitatea obligaţiei S.C. F. S.R.L de a plăti o sumă de bani persoanei vătămate şi să justifice reîncadrarea creanţei celei din urmă, cu consecinţa privării sale de drepturile recunoscute de lege în calitate de creditor.

Susţinerile inculpatei D. în apel, referitoare la luarea la cunoştinţă de cele două litigii abia ulterior întocmirii tabelului preliminar, sunt vădit contrazise nu doar de propriile sale afirmaţii în faţa Curţii de Apel Bucureşti, când, în declaraţia din 26.06.2020, a precizat că avea cunoştinţă de existenţa celor 2 dosare "încă din momentul redactării tabelului preliminar", considerând însă că "în tabelul preliminar nu era necesar să fac o analiză a situaţiei creanţei, respectiv dacă era sau nu afectată de o condiţie. Această obligaţie îmi revenea doar la întocmirea tabelului final".

Ele sunt categoric infirmate şi de documentele întocmite de inculpată însăşi, în calitate de reprezentant al administratorului judiciar, respectiv Raportul privind propunerea de continuare a perioadei de observaţie în procedura generală a S.C. F. S.R.L, publicat în BPI nr. 707 din 10.10.2017, în cuprinsul căruia administratorul judiciar a consemnat toate dosarele existente pe rolul instanţelor în care societatea debitoare avea calitatea de reclamantă, inclusiv dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă (din care s-a disjuns cauza nr. x/2017).

În ceea ce priveşte condiţiile în care persoana vătămată E. a înţeles să conteste în procedura insolvenţei actele administratorului judiciar, Înalta Curte apreciază, contrar primei instanţe, că natura acestor demersuri juridice ori tardivitatea unora dintre ele nu au nicio relevanţă asupra caracterului penal al faptei ori elementului intenţional specific abuzului în serviciu.

Infracţiunea s-a consumat odată cu întocmirea tabelului definitiv şi privarea persoanei vătămate, în această modalitate, de drepturile sale de vot şi de distribuţie.

E. a solicitat Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă atât anularea Procesului-verbal al Adunării creditorilor din data de 09.02.2018, cât şi a tabelului definitiv de creanţe (în acest ultim caz solicitând eliminarea de la rubrica categorie creanţă a menţiunii "art. 102 alin. (4)"), demersuri cu un rezultat parţial favorabil. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 4950 din 20.09.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a dispus respingerea contestaţiei sale împotriva hotărârii adunării creditorilor din 09.02.2018, reţinându-se, ca argument exclusiv, incidenţa prevederilor art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 referitoare la dreptul de a contesta al creditorilor care au votat împotrivă sau au lipsit motivat ori ale căror voturi nu au fost consemnate în procesul-verbal, categorie în care nu se încadra E. (faţă de care s-a reţinut că părăsise sediul administratorului).

În schimb, prin sentinţa civilă nr. 3285 din 30.05.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca rămasă fără obiect contestaţia împotriva tabelului definitiv al debitoarei S.C. F. S.R.L, considerentele avute în vedere la pronunţarea acestei ultime hotărâri fiind relevante pentru clarificarea atitudinii subiective a inculpatei D.. Instanţa civilă a reţinut că actualizarea tabelului de creanţe (prin înscrierea creanţei persoanei vătămate neafectată de vreo condiţie) s-a realizat la data de 11.02.2019, abia după introducerea contestaţiei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017/a3, nicidecum după soluţionarea dosarului nr. x/2017, aşa cum susţinuse debitoarea. Drept urmare, deşi a constatat că cererea a rămas fără obiect, judecătorul sindic a apreciat că debitoarea S.C. F. S.R.L a căzut în pretenţii, motiv pentru care a dispus obligarea sa la cheltuieli judiciare către E..

Din această perspectivă, interpretarea dată de prima instanţă celui din urmă demers judiciar al persoanei vătămate este eronată, pretinsa întârziere a contestării tabelului definitiv fiind irelevantă sub aspectul producerii unei vătămări a drepturilor sale şi nefiindu-i, de altfel, conferită o atare semnificaţie nici prin hotărârea judecătorului sindic.

În plus, normele care disciplinează contestarea tabelului definitiv, respectiv, art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, prevăd că împotriva unei creanţe înscrise în tabelul definitiv orice parte interesată poate formula contestaţie "până la închiderea procedurii", însă numai în cazul descoperirii "existentei unui fals, dol sau erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei".

Esenţială, aşadar, pentru promovarea eficace a unei atare contestaţii la tabelul definitiv era nu respectarea unui anumit termen, cât demonstrarea dolului sau erorii esenţiale, aceste ultime elemente fiind descoperite de către persoana vătămată abia ulterior faptelor ce au stat la baza plângerii prealabile iniţiale, din data de 18.03.2018.

În acest context argumentativ, nu se justifică atribuirea de efecte cauzale conduitei persoanei creditorului E. de a contesta, abia la data de 07.12.2018, tabelul definitiv de creanţe, câtă vreme un atare demers implica descoperirea şi probarea unui element fraudulos. Se poate deduce, în acelaşi context, că previzionata dificultate de identificare a dolului a constituit şi raţiunea pentru care inculpata D. a operat direct în tabelul definitiv înscrierea sub condiţie a creanţei persoanei vătămate, cunoscând că, în acest mod, diminuează semnificativ şansele celui din urmă de contestare cu succes în justiţie.

Mobilul acestei conduite a inculpatei rezultă din examinarea raporturilor stabilite anterior între aceasta şi asociatul A. ori S.C. F. S.R.L.

Aşa cum s-a subliniat prin hotărârea apelată, D. a avut calitatea de expert parte, pentru A., în dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2014, cunoscând îndeaproape particularităţile litigiilor dintre părţi. În plus, în perioada ianuarie- august 2017, S. S.R.L, administrată de intimata D., a prestat servicii de contabilitate pentru S.C. F. S.R.L, contribuind inclusiv la întocmirea documentelor ataşate ulterior cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

Prin urmare, inculpata cunoştea situaţia tensionată dintre părţi şi demersurile judiciare multiple întreprinse de acestea, poziţionându-se, ca administrator judiciar, de o manieră parţială, care profita exclusiv societăţii comerciale, chiar dacă aceasta implica în mod inevitabil vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unui creditor.

Înalta Curte admite că, la fel ca în cazul coinculpatei B., şi intimata D. ar fi putut fi animată de convingeri justiţiare, grefate pe cunoaşterea faptelor anticoncurenţiale săvârşite de însuşi E. şi pe dorinţa de a amâna plata despăgubirilor către acesta până la soluţionarea tuturor litigiilor civile.

O atare împrejurare nu are vreo semnificaţie asupra vinovăţiei penale, deoarece latura subiectivă a abuzului în serviciu nu include vreun mobil. În calitate de profesionist în domeniul juridic al insolvenţei, inculpata D. a cunoscut conţinutul dispoziţiilor legale menite să ocrotească drepturile creditorilor, dar şi atribuţiile ce îi reveneau, prevăzând urmarea socialmente periculoasă produsă prin nesocotirea acestora, urmare pe care a dorit-o, atitudinea sa subiectivă îmbrăcând forma intenţiei directe.

Considerentele expuse anterior cu privire la raporturile preexistente dintre inculpată şi S.C. F. S.R.L sunt relevante exclusiv pentru clarificarea atitudinii sale subiective şi, implicit, pentru stabilirea elementului intenţional, neavând, însă, vreo relevanţă asupra laturii obiective a infracţiunii deduse judecăţii. Posibila incompatibilitate a practicianului în insolvenţă care a deţinut anterior calitatea de expert nu a fost circumscrisă, în speţă, conţinutului factual obiectiv al acuzaţiei aduse, motiv pentru care Înalta Curte apreciază superfluă o eventuală cenzurare a interpretării date de prima instanţă dispoziţiilor art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 ori art. 28 din O.U.G. nr. 86/2006.

În drept, fapta inculpatei D. care, în calitate de funcţionar public - reprezentant legal al R. (fostă N.), administrator judiciar al S.C. F. S.R.L - în exercitarea atribuţiilor specifice acestei funcţii şi, în mod particular, a celei referitoare la verificarea creanţelor şi întocmirea tabelelor de creanţe, prevăzută de art. 58 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014, a întocmit tabelul definitiv de creanţe publicat în BPI la data de 27.12.2017 cu încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, reîncadrând o creanţă care avea la bază o hotărâre judecătorească executorie ca fiind sub condiţie suspensivă, cu consecinţa privării titularului respectivei creanţe - E. - de dreptul de vot şi dreptul la distribuţia sumelor de bani, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

Analizând particularităţile cauzei prin raportare la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., Înalta Curte apreciază că stabilirea unei pedepse echivalente minimului special legal, de 2 ani închisoare, reflectă adecvat gravitatea concretă a infracţiunii săvârşite şi periculozitatea inculpatei.

În acest sens, are în vedere împrejurările concrete în care a fost desfăşurată activitatea ilicită, mijloacele calificate folosite (mijloace specifice atribuţiilor administratorului judiciar), atingerea adusă relaţiilor sociale ce ocrotesc exercitarea corectă a funcţiei de practician în insolvenţă, dar şi drepturilor persoanei vătămate pentru o perioadă semnificativă de timp. Reţine, de asemenea, circumstanţele personale pozitive ale inculpatei D., cu precădere nivelul înalt de educaţie, situaţia sa socio-profesională şi lipsa antecedentelor penale, precum şi conduita corespunzătoare pe durata procesului penal.

Ansamblul acestor elemente pune în lumină o gravitate moderată a infracţiunii şi o periculozitate similară a persoanei inculpatei, în raport de care atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei este posibilă numai prin aplicarea sancţiunii într-un cuantum situat în limitele speciale prevăzute de lege, nereduse ca efect al reţinerii unor eventuale circumstanţe atenuante.

Raportat la natura şi gravitatea infracţiunii comise, la împrejurările cauzei şi particularităţile persoanei inculpatei, apreciază că atingerea scopului pedepsei principale şi conştientizarea deplină a gravităţii şi urmărilor faptei reclamă şi aplicarea unei pedepse complementare, concretizată în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen. (dreptul de a exercita calitatea de administrator judiciar) pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale, Înalta Curte are în vedere unicitatea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei, dar şi intervalul de timp scurs până la data soluţionării definitive a cauzei - interval suficient de îndelungat pentru a permite evaluarea posibilităţilor inculpatei de îndreptare. Prin urmare, reţinând conduita sa corespunzătoare în acest interval, apreciază că inculpata are resursele sale interioare necesare pentru a conştientiza consecinţele infracţiunii comise şi a se adapta exigenţelor de convieţuire socială, chiar fără executarea pedepsei în regim de detenţie,

Prin urmare, în baza art. 91 din C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 din C. pen., interval în care inculpata va respecta măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) din C. pen., precum şi obligaţiile prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen., astfel cum au fost individualizate în dispozitivul prezentei decizii.

Pe latură civilă, astfel cum s-a menţionat în precedent, va lua act că persoana vătămată a renunţat la pretenţiile civile.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatele B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 28/F din data de 12.02.20121 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare stabilită în privinţa inculpatei A. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) din C. pen.

- sporul de 2 luni închisoare.

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen. va înceta procesul penal faţă de inculpata A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) din C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile formulate de persoana vătămată E..

În baza art. 83 alin. (1) din C. pen. va amâna aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare stabilită faţă de inculpata A., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 din C. pen., pe durata căruia inculpata va respecta măsurile de supraveghere stabilite prin sentinţa penală.

În baza art. 297 alin. (1) din C. pen. va condamna pe inculpata D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen. (dreptul de a exercita calitatea de administrator judiciar) pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen. (dreptul de a exercita calitatea de administrator judiciar), pedeapsă ce se va executa numai în caz de executare a pedepsei principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei D. pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

c) să comunice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., va impune inculpatei să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 4 sau în cadrul Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti S.A.

Va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Va lua act că persoana vătămată E. a renunţat la pretenţiile civile formulate în prezenta cauză.

Va înlătura dispoziţia de luare, conform art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 256.316 RON faţă de inculpata B..

Va ridica măsurile asigurătorii ale sechestrului şi popririi instituite prin ordonanţa nr. 32/P/2019 din data de 28.06.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti asupra bunurilor şi sumelor de bani aparţinând inculpatei B., până la concurenţa sumei de 256.316 RON.

În baza art. 274 alin. (1), (2) din C. proc. pen. va obliga inculpata A. la plata sumei de 2.000 RON, iar pe inculpata D. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. va obliga persoana vătămată E. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei decizii.

Va lua act de retragerea apelului declarat de persoana vătămată E. împotriva sentinţei penale nr. 28/F din data de 12.02.20121 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatele B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 28/F din data de 12.02.20121 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare stabilită în privinţa inculpatei A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) din C. pen.

- sporul de 2 luni închisoare.

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen. încetează procesul penal faţă de inculpata A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) din C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile formulate de persoana vătămată E..

În baza art. 83 alin. (1) din C. pen. amână aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare stabilită faţă de inculpata A., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 din C. pen., pe durata căruia inculpata va respecta măsurile de supraveghere stabilite prin sentinţa penală.

II. În baza art. 297 alin. (1) din C. pen. condamnă pe inculpata D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen. (dreptul de a exercita calitatea de administrator judiciar) pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen. (dreptul de a exercita calitatea de administrator judiciar), pedeapsă ce se va executa numai în caz de executare a pedepsei principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei D. pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

c) să comunice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., impune inculpatei să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 4 sau în cadrul Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti S.A.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

III. Ia act că persoana vătămată E. a renunţat la pretenţiile civile formulate în prezenta cauză.

Înlătura dispoziţia de luare, conform art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 256.316 RON faţă de inculpata B..

Ridică măsurile asigurătorii ale sechestrului şi popririi instituite prin ordonanţa nr. 32/P/2019 din data de 28.06.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti asupra bunurilor şi sumelor de bani aparţinând inculpatei B., până la concurenţa sumei de 256.316 RON.

IV. Obligă inculpata A. la plata sumei de 2.000 RON, iar pe inculpata D. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Obligă persoana vătămată E. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei decizii.

Ia act de retragerea apelului declarat de persoana vătămată E. împotriva sentinţei penale nr. 28/F din data de 12.02.20121 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi îl obligă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Restul cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, conform art. 405 alin. (1) din C. proc. pen., astăzi, 18 ianuarie 2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.