Constitutional exception to criminal appeal admissibility limits inadmissible; appeal dismissed

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 382/A din data de 06 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul A. de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen.

Prin aceeaşi decizie, instanţa a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de acelaşi condamnat împotriva Deciziei penale nr. 165/A din data de 12 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Pentru a decide astfel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, cu privire la formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen., a reţinut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 165/A din data de 12 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a respins, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de contestatorul-condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 214/A din data de 14 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Prin Decizia penală nr. 214/A din data de 14 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată împotriva Deciziei nr. 825 din data de 10.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Împotriva acestei decizii, la data de 15.02.2017, a formulat apel condamnatul A., cererea acestuia aflându-se la dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi, secţia Penală, iar în faţa instanţei de judecată, condamnatul A. a susţinut că respectiva cale de atac este o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen.

În prealabil, secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a calificat calea de atac formulată împotriva Deciziei penale nr. 214/A din data de 14 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, drept contestaţie şi, procedând la examinarea contestaţiei la executare formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, a constatat că este inadmisibilă, respingând-o ca atare.

Împotriva Deciziei penale nr. 165/A din data de 12 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016 a formulat contestaţie în anulare condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală de la data de 17.05.2017, sub nr. x/2017.

Având pe rol spre soluţionare admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată, secţia Penală a Înaltei Curţi, la termenul din data de 6.11.2017, a fost sesizată de contestatorul condamnat A. cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionalitate în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen.

În esenţă contestatorul condamnat a susţinut că dispoziţiile mai sus menţionate încalcă art. 1 alin. (4) şi (5), art. 15 alin. (2), art. 129, art. 53, art. 21, art. 16, art. 11 şi art. 20 din Constituţie şi că norma de incriminare este neconstituţională şi pentru faptul că lipseşte în mod artificial justiţiabilii de posibilitatea valorificării căii de atac a contestaţiei în anulare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, analizând îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată prin raportare la speţa dedusă judecăţii, a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Excepţia a fost invocată de contestatorul condamnat A., într-un dosar aflat pe rolul secţiei Penale a Înaltei Curţi şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen., fără ca textele criticate să fie declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată s-a relevat că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de o procedură de filtru sau de soluţionarea fondului cauzei.

S-a mai reţinut că legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabileşte doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, din perspectiva cerinţelor ca excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare şi ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Secţia Penală a Înaltei Curţi a constatat că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

S-a mai relevat că, neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională, aşa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei, respectiv a dispoziţiei legale şi a textului constituţional.

Înalta Curte, secţia Penală a reţinut că, în speţă, contestatorul condamnat A. urmăreşte, prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate, extinderea sferei de aplicare a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, considerând că limitarea exercitării acesteia numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei ar îngrădi accesul la o cale de atac şi, prin urmare, se tinde la modificarea textului de lege criticat - art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) din C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, secţia Penală a Înaltei Curţi reţinând că instanţa de contencios constituţional nu are rolul de legiuitor pozitiv, astfel cum prevăd şi dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Constituţia României şi raportat la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul A. de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen.

Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 382/A din data de 6 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017, condamnatul A., prin e- mail, în termen legal, a formulat recurs (dosar recurs).

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018, la data de 30 ianuarie 2018, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, fiind fixat prim termen de judecată la 12 martie 2018.

La termenul de judecată fixat, recurentul condamnat A. deşi a fost legal citat, nu s-a prezentat şi nici nu a depus înscrisuri în susţinerea ori motivarea recursului formulat, fiind reprezentat de apărătorul desemnat din oficiu.

Susţinerile apărătorului desemnat din oficiu şi ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, examinând dispoziţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, din oficiu, dar şi prin prisma motivelor de recurs invocate, funcţie şi de actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din aceeaşi lege, excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

Alineatul 3 al aceluiaşi articol stipulează că nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, republicată rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică, pe de o parte, examinarea prealabilă a exigenţelor formale de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din legea sus menţionată.

Aşadar, analiza se realizează, în cazul de faţă, de către instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia şi presupune verificarea calităţii de parte a autorului excepţiei, a aflării în vigoare a legii/ordonanţei în care este inserată acea dispoziţie, a legăturii dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului şi, în final, a deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale.

Pe de altă parte, sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate presupune, în egală măsură, şi examinarea unei cerinţe implicite de admisibilitate care, deşi nu este prevăzută, în mod expres, în conţinutul art. 29 din Legea nr. 47/1992, se deduce din întreaga reglementare legală a organizării şi funcţionării Curţii Constituţionale.

În acest sens, se constată că instanţa este obligată să verifice şi măsura în care excepţia de neconstituţionalitate tinde, în mod real, la investirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută instanţei de contencios constituţional prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, obligaţia judecătorului de a examina şi această condiţie implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii, ca inadmisibile, a excepţiilor de neconstituţionalitate formulate cu nerespectarea competenţei sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată

Or, în cauza de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători reţine că secţia penală a Înaltei Curţi a procedat în mod corect atunci când a constatat că nu este îndeplinită una dintre cerinţele de admisibilitate anterior enunţate, întrucât norma a cărei constituţionalitate este criticată nu are, în substanţă, legătură cu soluţionarea cauzei, autorul excepţiei tinzând, de fapt, la extinderea sferei de aplicare a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare de atac şi la alte hotărâri penale definitive prin care s-a soluţionat sau nu fondul cauzei.

Astfel, se reţine că excepţia de neconstituţionalitate invocată vizează dispoziţiile art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen. (care reglementează o parte din cazurile în care se poate exercita calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare), în contextul în care contestaţia în anulare promovată de contestatorul condamnat este întemeiată exclusiv pe dispoziţiile art. 426 lit. d) teza a II-a C. proc. pen. (când a existat un caz de incompatibilitate la soluţionarea apelului), prevederile legale a căror neconstituţionalitate se invocă neavând legătură cu soluţia în prezenta cale de atac, aflată în faza examinării admisibilităţii în principiu, procedură reglementată de art. 431 C. proc. pen.

De altfel, această fază a admisibilităţii în principiu nici nu a fost depăşită, întrucât contestaţia în anulare formulată de condamnatul contestator împotriva Deciziei penale nr. 165/A din 12 mai 2017 a fost respinsă ca inadmisibilă, constatându-se că prin decizia anterior menţionată a fost respinsă o contestaţie formulată în temeiul art. 597 alin. (7) C. proc. pen. de acelaşi condamnat împotriva Deciziei penale nr. 825 din 10.06.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, decizie ce nu se circumscrie hotărârilor cărora legea procesual penală le conferă aptitudinea de a fi cenzurate prin promovarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare.

Totodată, se mai reţine că, deşi autorul excepţiei a susţinut, în esenţă, că prin dispoziţiile legale criticate ca neconforme cu legea fundamentală i s-ar îngrădi accesul la calea extraordinară de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că pe calea excepţiei invocate, recurentul contestator condamnat critică modalitatea în care legiuitorul a înţeles să legifereze cazurile de contestaţie în anulare, solicitând Curţii Constituţionale să se transforme într-un legiuitor pozitiv şi să reglementeze noi astfel de cazuri, în sensul celor precizate (autorul excepţiei fiind, practic, nemulţumit de inexistenţa unui motiv pentru promovarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare care să se circumscrie situaţiei particulare a acestuia din cadrul procesului penal) or, o astfel de solicitare nu poate fi primită, atât timp cât acesta vizează iniţierea unui proces legislativ prin care, substituindu-se Parlamentului României, Curtea Constituţională ar trebui să realizeze o modificare a dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen.

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge ca nefondat recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 382/A din data de 6 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi alin. (6) C. proc. pen., faţă de culpa procesuală a recurentului condamnat, va proceda conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 382/A din data de 6 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2018.

GGC - MM