Inadmissibility of repeat extraordinary appeal against final procedural rulings and violation of legality of appeals principle

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 259 din data de 26 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2015, s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1089 din 1 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, fiind, totodată obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1089 din 1 septembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 82 din 15 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 şi l-a obligat pe contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre secţia penală a Înaltei Curţi a reţinut, în esenţă, că prin Sentinţa penală nr. 82 din 15 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 431 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva Încheierii din data de 27 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În considerentele hotărârii, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin cererea de contestaţie în anulare nu a fost invocat în concret niciunul dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen. în susţinerea acesteia. Mai mult, s-a relevat că şi în situaţia în care motivul pe care se sprijină contestaţia ar fi fost dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen., cererea de contestaţie în anulare nu a fost formulată în termenul prevăzut de lege.

De asemenea, s-a mai reţinut de către instanţă că faţă de obiectul Dosarului nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, termenul în care contestaţia în anulare putea fi introdusă era de 10 zile de la data la care persoana a luat cunoştinţă de hotărâre, or petentul A. a formulat calea de atac împotriva Încheierii F/CP din data de 27 ianuarie 2015 (hotărâre definitivă şi nesusceptibilă a fi atacată cu o altă cale de atac) cu depăşirea evidentă a termenului de 10 zile, în raport cu data de 11 februarie 2015, data înregistrării contestaţiei în anulare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Hotărârea penală sus-menţionată a fost atacată cu o nouă contestaţie în anulare de către petentul A..

Examinând hotărârea atacată, astfel cum impun dispoziţiile C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a constatat că cererea de contestaţie în anulare formulată de petentul A. este inadmisibilă faţă de împrejurarea că petentul a formulat contestaţie în anulare împotriva unei decizii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o contestaţie în anulare formulată împotriva unei încheieri din data de 27 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, hotărâre care, însă, nu este susceptibilă a fi atacată cu contestaţie în anulare, întrucât dacă s-ar recunoaşte posibilitatea promovării unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil în ordinea de drept.

Contestatorul petent A. fiind nemulţumit de soluţia dispusă, a formulat o nouă contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1089 din 01 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind înregistrată la data de 14 septembrie 2015, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală sub nr. x/2015.

Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, examinând calea extraordinară de atac prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi în raport de motivele invocate, prin Decizia penală nr. 259 din data de 26 februarie 2017, a constatat că este inadmisibilă contestaţia în anulare şi a respins-o ca atare, reţinând că, în speţă, nu se mai putea formula o nouă cale de atac împotriva Deciziei penale nr. 1089 din 1 septembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte, întrucât aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care contestatorului petent i-a fost deja respinsă, ca inadmisibilă o altă contestaţie în anulare, hotărâre care, potrivit legii, nu este supusă niciunei căi de atac.

S-a relevat că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut, ca prim considerent pentru care contestaţia în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, că nu este recunoscută calea de atac a contestaţiei în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1089 din 1 septembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta fiind o hotărâre definitivă ce nu poate fi supusă contestaţiei în anulare (decizie prin care Înalta Curte, secţia Penală a respins ca inadmisibilă o altă contestaţie în anulare formulată de acelaşi contestator împotriva sentinţei penale nr. 82 din 15 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală).

Un alt considerent pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a procedat astfel a fost acela că, în motivarea cererii, contestatorul nu a indicat nici în fapt şi nici în drept vreun caz de contestaţie în anulare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 426 lit. a) - i) C. proc. pen. constatând, totodată, că motivele invocate de contestator referitoare la faptul că nu au fost administrate probele din rechizitoriu şi că nu au fost citate persoanele acuzate, nu se circumscriu niciunui caz de contestaţie în anulare dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 259 din 26 februarie 2016, contestatorul A. a formulat contestaţie la data de 4 martie 2016 (dosar contestaţie), dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, la data 13 februarie 2018 sub nr. x/2018, fiind fixat prim termen de judecată la data de 12 martie 2018.

La termenul fixat, contestatorul deşi a fost legal citat, nu s-a prezentat pentru a-şi susţine cererea formulată, însă concluziile reprezentantului Ministerului Public cu privire la excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulate a fost redate în partea introductivă a prezentei decizii motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând contestaţia, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibilă şi va fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui la liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen. admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., "calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel".

În cauză, contestatorul a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva unei decizii definitive (Decizia penală nr. 259 din 26 februarie 2016 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) prin care s-a respins ca inadmisibilă o contestaţie în anulare pe care a formulat-o anterior împotriva Deciziei penale nr. 1089 din 1 septembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, hotărâre definitivă şi nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare sau extraordinare.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 259 din data de 26 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 259 din data de 26 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2018.

Procesat de GGC - LM