Admissibility of cassation appeal against a decision on a revision petition challenging an irrevocable labor judgment.

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 octombrie 2003, T.I. a solicitat, în contradictoriu cu SC Ș.N. SA Mangalia, revizuirea deciziei civile nr. 227 din 23 martie 1994, a Curții de Apel Constanța, susținând că aceasta este contradictorie cu decizia nr. 2548/1988, a Tribunalului Suprem.

În sprijinul acestei cereri, revizuentul a invocat prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 4070 din 26 mai 2004, a respins cererea de revizuire, ca tardivă.

S-a reținut că revizuentul T.I. a fost salariat în cadrul SC Ș.N. SA Mangalia, unitate care i-a desfăcut, disciplinar, contractul de muncă, prin decizia nr. 2388/1987.

Prin sentința civilă nr. 5076/1987, Judecătoria Constanța a respins contestația formulată de T.I., împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă, soluție menținută de Tribunalul Constanța, ca urmare a respingerii recursului declarat de contestator, prin decizia nr. 958/1987.

Tribunalul Suprem, secția civilă, prin decizia nr. 2548/1988, a casat ambele hotărâri, dispunând trimiterea cauzei, la prima instanță, în vederea rejudecării.

Rejudecând cauza, Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 2298 din 18 aprilie 1989, a respins contestația formulată de T.I. împotriva deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă.

Apelul declarat de T.I. împotriva sentinței menționate a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1223 din 20 septembrie 1993, a Tribunalului Constanța, iar recursul declarat de acesta a fost respins, tot ca nefondat, prin decizia civilă nr. 227 din 23 martie 1994, a Curții de Apel Constanța.

S-a motivat că, în raport cu dispozițiile art. 324 pct. 1 teza finală, cu referire la art. 322 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ., cererea de revizuire trebuia depusă în termen de o lună socotit de la data de 23 martie 1994, când a fost pronunțată ultima hotărâre în recurs, iar contestatorul T.I. a expediat cererea sa de revizuire, prin poștă, abia la data de 9 octombrie 2003, depășind, astfel, în mod vădit termenul menționat.

Revizuentul T.I. a declarat recurs împotriva acestei decizii irevocabile.

Recursul nu este admisibil.

Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”.

Or, decizia civilă nr. 227 din 23 martie 1994, prin care Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul T.I., împotriva deciziei civile nr. 1223 din 20 septembrie 1993, a Tribunalului Constanța, fiind irevocabilă, nu mai era supusă nici unei căi de atac.

Pe de altă parte, este de observat că prevederii de la art. 328 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul”, nu i se poate da o altă semnificație, decât aceea că, prin referirea expresă la calea de atac a recursului, s-a înlăturat calea de atac a apelului în eventualitatea în care hotărârea supusă revizuirii era susceptibilă de a fi atacată și pe această cale.

Ca urmare, prin alin. (2) al art. 328 C. proc. civ., nu se derogă de la reglementarea din primul alineat al acestui articol, în care se pretinde ca, pentru exercitarea recursului împotriva hotărârii date în revizuire, să fie îndeplinită condiția ca însăși hotărârea revizuită să fie supusă unei astfel de căi de atac, întrucât cererea de revizuire, fiind un litigiu fără existență proprie, nu poate fi susceptibilă de alte grade de jurisdicție, decât de acelea la care este supusă cererea principală.

Așa fiind, se impune să se constate că nici decizia nr. 4070 din 26 mai 2004, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, s-a pronunțat asupra cererii de revizuire, respingând-o ca tardivă, nu este supusă recursului, cât timp decizia a cărei revizuire s-a solicitat, nu mai era atacabilă pe o asemenea cale.

În consecință, urmează ca recursul declarat de revizuentul T.I., împotriva deciziei menționate, să fie respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul T.I. împotriva deciziei nr. 4070 din 26 mai 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2005.