Constitutionality of cassation grounds: refusal to refer exception challenging Article 438(1)(7) CPP as seeking legislative expansion rather than constitutional review

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 456/RC din 20 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul A. de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respingând, totodată, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de către inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 387/A/2017 din 13 iunie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2015, prin aceeaşi decizie fiind obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 170 din 21 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Satu Mare (astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 22 noiembrie 2016, pronunţată în acelaşi dosar), printre altele, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi a art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) şi g) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 39 lit. b) C. pen., s-a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 10 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) şi g) C. pen., pe o durată de 2 ani, la care s-a adăugat un spor de 2 luni.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) şi g) C. pen., ca şi pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze 60 zile de muncă neremunerată în folosul societăţii, în cadrul Primăriei Satu Mare.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond a învederat inculpatului dispoziţiile art. 96 şi 97 C. pen. referitoare la revocarea, respectiv anularea suspendării sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul s-a aflat sub control judiciar de la data de 22.07.2015 până la 28.07.2016.

II. În baza art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi a art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) şi g) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen.,s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) şi g) C. pen., ca şi pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze 60 zile de muncă neremunerată în folosul societăţii, în cadrul Primăriei Satu Mare.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 şi 97 C. pen. referitoare la revocarea, respectiv anularea suspendării sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul s-a aflat sub control judiciar de la data de 22.07.2015 până la 28.07.2016.

În baza art. 274 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii să plătească suma de câte 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţi.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială, în vederea distrugerii, a drogurilor de risc (rezină de cannabis şi cannabis) rămase în urma efectuării constatărilor tehnico-ştiinţifice, respectiv a cantităţii de 0,3 grame rezină de cannabis.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 100 RON.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A. că, în calitate de agent principal de poliţie în cadrul secţiei 3 Poliţie Rurală Satu Mare - Postul de Poliţie Comunală Vetiş, în data de 28.04.2015 în jurul orelor 23:00 a primit de la numiţii C. şi D. suma de 100 RON şi a pretins de la aceştia suma de 100 EURO pentru a nu întocmi acte de constatare cu privire la surprinderea acestora în trafic având asupra lor circa 3 grame cannabis şi a deţinut drogurile ridicate de la aceştia, în vederea consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic.art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., a reţinut că fapta acestuia care, în calitate de agent principal de poliţie în cadrul secţiei 3 Poliţie Rurală Satu Mare-Postul de Poliţie Comunală Vetiş, în data de 28.04.2015 în jurul orelor 23:00 a primit de la numiţii C. şi D. suma de 100 RON prin intermediul numitului A., pentru a nu întocmi acte de constatare cu privire la surprinderea acestora în trafic având asupra lor circa 3 grame cannabis întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva Sentinţei penale nr. 170 din 21 noiembrie 2016 şi a încheierii de înlăturare a omisiunii vădite din 22 noiembrie 2016, pronunţate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Satu Mare, au exercitat calea de atac a apelului inculpaţii A. şi B., formulând critici de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 387/A din 13 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2015, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 408 alin. (2) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 170 din 21.11.2016 şi a încheierii de înlăturare a omisiunii vădite din 22.11.2016 ale Tribunalului Satu Mare, în sensul că a fost desfiinţată în totalitate încheierea de înlăturare a omisiunii vădite din 22.11.2016 şi au fost menţinute în totalitate dispoziţiile sentinţei apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 435 C. proc. pen., au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., la data de 3 august 2017, calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 21 august 2017, termenul pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie fiind stabilit pentru 25 septembrie 2017, fără citarea părţilor, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Recurenţii condamnaţi au solicitat admiterea căii de atac exercitate cu consecinţa achitării acestora, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (în ceea ce îl priveşte pe B.), respectiv a infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (în ceea ce îl priveşte pe A.).

Prin încheierea din data de 25 septembrie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. şi a stabilit termen pentru soluţionarea cauzei la data de 6 noiembrie 2017.

La termenul din data de 6 noiembrie 2017, recurentul inculpat A., prin apărător ales, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. susţinând că se impune sesizarea Curţii Constituţionale, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. În acest sens a susţinut că neincluderea în cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a lipsei tipicităţii subiective a faptei, în condiţiile în are nu există reglementat un alt caz de recurs în casaţie pentru această situaţie constituie o împiedicare a liberului acces la justiţie şi a arătat că modul de redactare a dispoziţiilor legale mai sus invocate este lipsit de claritate şi previzibilitate fiind încălcate prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie.

Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prealabil analizării pe fond a cererilor de recurs în casaţie, a examinat cu prioritate excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. invocată de recurentul A. şi, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a constatat că trebuie îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale s-a apreciat că rezultă că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de o procedură de filtru sau de soluţionarea fondului cauzei.

S-a reţinut că legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabileşte doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Ca atare, judecătorul sau instanţa de judecată în faţa căreia se invocă o astfel de excepţie de către părţi sau procuror trebuie să îşi limiteze analiza exclusiv la cele trei condiţii expuse anterior, fără a se putea substitui instanţei de control constituţional, singura îndreptăţită să analizeze dacă textul legal criticat este conform normelor constituţionale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a constatat că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) şi 3, art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţia României şi la art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţii legale în vigoare şi cu privire la care, până în prezent, instanţa de contencios constituţional nu le-a constatat ca fiind neconstituţionale, excepţia fiind invocată de recurentul A., într-un dosar aflat pe rolul secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a mai relevat că, în aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, din perspectiva cerinţelor ca excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare şi ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale/a corectitudinii în care excepţia de neconstituţionalitate - ca instrument/mijloc procedural - să poată fi folosită în scopul şi cu finalitatea pentru care a fost prevăzut de lege.

Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând că neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională, a apreciat că, pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei, respectiv a dispoziţiei legale şi a textului constituţional şi a constatat că, în speţă, se tinde la modificarea textului de lege criticat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Or, s-a apreciat că instanţa de contencios constituţional nu are rolul de legiuitor pozitiv, astfel cum prevăd şi dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Constituţia României raportat la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, iar competenţa să interpreteze dispoziţiile legale îi revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu instanţei de control constituţional.

Pentru aceste considerente s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A. de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 456/RC din data de 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015, au formulat apel recurenţii condamnaţi A. şi B..

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, la data de 28 februarie 2018, a fost înregistrată cauza sub nr. x/2018, fiind fixat prim termen de judecată la 12 martie 2018.

La termenul fixat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în raport cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 580 din 20 iulie 2017, a dispus recalificarea căii de atac exercitate în prezenta cauză, din apel în recurs, susţinerile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii condamnaţi care au lipsit, precum şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, examinând recursul declarat de condamnaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 456/RC din data de 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015, apreciază neîntemeiate criticile formulate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat de aceştia, pentru motivele ce se vor releva în continuare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, " (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a patru cerinţe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural invocat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi 3, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.

Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci se limitează exclusiv, la analizarea pertinenţei excepţiei, în sensul constatării existenţei unei legături cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, precum şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.

Analiza pertinenţei excepţiei nu se poate limita însă, la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, deci să justifice un interes.

În acelaşi sens, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în rezolvarea cauzei, nu trebuie analizată în abstract şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci impune o analiză riguroasă. Cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanţa este situaţia în care o excepţie de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, aşadar nu este pertinentă pentru soluţionarea litigiului.

Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte influenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, întrucât textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea dosarului aflat pe rolul instanţei de judecată.

În examinarea condiţiilor enumerate anterior, prin raportare la speţa dedusă controlului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători reţine că, în ceea ce îi priveşte pe recurenţii condamnaţi A. şi B., instanţa de fond a constatat, în mod corect, că sunt îndeplinite primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, respectiv excepţia a fost ridicată în faţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, de către persoane având calitatea de recurenţi condamnaţi, vizează o dispoziţie dintr-o lege aflată în vigoare care nu a fost declarată neconstituţională, deşi instanţa de contencios constituţional a mai fost anterior sesizată cu cereri privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., dar nu s-a pronunţat în sensul admiterii acestora.

Referitor la condiţia de admisibilitate privind legătura dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se invocă cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că aceasta trebuie să vizeze incidenţa prevederii legale asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate, impune justificarea unui interes de către autorii cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanţa de judecată, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi cu efectul pe care Decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.

Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a fost ridicată în dosarul având ca obiect recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 387/A/2017 din 13 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, întemeiat pe acelaşi caz de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din codificarea procesual penală, a cărei neconformitate cu Constituţia s-a criticat, susţinându-se că o persoană (A.) a fost condamnată pentru săvârşirea unei fapte care nu este prevăzută de legea penală, atât sub aspectul tipicităţii obiective, dar şi al tipicităţii subiective a infracţiunii (în speţă a infracţiunii de deţinere de droguri de risc în scopul consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000).

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a căror constituţionalitate se contestă, hotărârea este supusă casării în cazul în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Or, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că decizia prin care Curtea Constituţională se pronunţă asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu poate avea efecte asupra admisibilităţii recursurilor în casaţie formulate de condamnaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 387/A/2017 din 13 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, etapă demult depăşită (întrucât la termenul din 25 septembrie 2017 s-au admis în principiu recursurile în casaţie exercitate în cauză), cu atât mai mult cu cât se tinde la interpretarea textului criticat prin adăugarea la lege în sensul extinderii cazurilor de recurs în casaţie în sensul dorit de condamnaţi, situaţie ce contravine scopului şi finalităţii pentru care a fost prevăzută a fi utilizată excepţia de neconstituţionalitate ca remediu/mijloc procedural prin care se asigură analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României. Această situaţie, în mod evident, nu are legătură cu soluţionarea acestei speţe, ci implică un proces de legiferare, ce excede competenţelor Curţii Constituţionale.

Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu privire la solicitarea de a fi sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., constată că, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia a procedat în mod corect atunci când, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, printr-o încheiere motivată, a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând că nu au fost îndeplinite cumulativ cerinţele alin. (1), (2) şi 3 din acelaşi text de lege.

Raţiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate ţine de împiedicarea declanşării controlului de constituţionalitate în acele situaţii ce exced chiar competenţei de a se pronunţa, inclusiv pentru Curtea Constituţională.

Sub aceste aspecte, se constată că deşi prezenta excepţie, a fost invocată de către recurenţii condamnaţi, în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, prin raportare la o serie de texte constituţionale, iar textul criticat este în vigoare şi nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, faţă de soluţia adoptată cu privire la admisibilitatea în principiu a recursurilor în casaţie formulate, şi ulterior faţă de soluţia pronunţată pe fondul lor, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în mod justificat, a fost respinsă ca inadmisibilă.

Or, prin modul în care excepţia a fost formulată, recurenţii condamnaţi tind la extinderea, dincolo de litera şi spiritul lor, a textului de lege apreciat ca fiind neconstituţional, ceea ce este inadmisibil şi ar conduce la transformarea Curţii Constituţionale în legiuitor pozitiv.

Totodată, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa procedurile supuse controlului.

Prin urmare, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă doar în măsura în care, prin excepţia invocată, se solicită constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege, nu şi atunci când se tinde la modificarea şi completarea acesteia, aspecte care sunt de competenţa exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţia României.

Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 456/RC din data de 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii condamnaţi la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii condamnaţi, în sumă de câte 130 de RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cuprinsă în decizia penală nr. 456/RC din data de 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenţii condamnaţi la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii condamnaţi în sumă de câte 130 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2018.

GGC - MM