Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 31/2018 AI generated

Enforcement objection inadmissible when challenging merits of final criminal decision outside statutory scope

Case Number Decizia nr. 31/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Complete of 5 Judges) dismissed as inadmissible the enforcement objection filed by the appellant against its own prior decision, ordering the appellant to pay 100 RON in judicial costs to the state. The appellant challenged a definitive criminal decision that had previously dismissed an appeal against another final criminal decision, arguing that the underlying rulings were null, abusive, and based on fabricated evidence. The Court held that the enforcement objection was procedurally inappropriate because it did not fall within the exhaustive categories permitted under Article 598(1) letters a)–d) of the Code of Criminal Procedure and effectively attempted to relitigate merits issues, which are permissible only through specific, legally defined appellate routes. Consequently, the court reaffirmed the finality of the challenged decision, relying on the principle that enforcement objections cannot serve as a vehicle to contest the substantive legal findings of a final judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 4251 alin. (1) C. proc. pen, art. 598 alin. (1) C. proc. pen, art. 4251 C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Enforcement objection inadmissible when challenging merits of final criminal decision outside statutory scope: The appellant challenged a definitive criminal decision that had previously dismissed an appeal against another final criminal decision, arguing that the underlying rulings were null, abusive, and based on fabricated evidence. The Court held that the enforcement objection was procedurally inappropriate because it did not fall within the exhaustive categories permitted under Article 598(1) letters a)–d) of the Code of Criminal Procedure and effectively attempted to relitigate merits issues, which are permissible only through specific, legally defined appellate routes. Consequently, the court reaffirmed the finality of the challenged decision, relying on the principle that enforcement objections cannot serve as a vehicle to contest the substantive legal findings of a final judgment.

Keywords

AI generated
enforcement decision code of criminal procedure interpretation of a judgment objection of unconstitutionality contentious procedure appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 4251 alin. (1) C. proc. pen
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.
art. 598 alin. (1) C. proc. pen
Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia privind executarea unei hotărâri penale se poate face doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, respectiv de art.
art. 4251 C. proc. pen
x/2017, definitivă, prin care Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, o contestaţie formulată de contestatoare, în temeiul art. 4251 C. proc. pen., împotriva deciziei penale nr.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Basis for imposing judicial costs on the appellant.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei la executare de faţă,

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 239 din data de 11 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 204 din data de 13 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

S-a constatat că, în speţă, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu o contestaţie declarată împotriva unei decizii penale definitive, care nu poate face obiectul acestei căi de atac, întrucât legea nu prevede expres o asemenea posibilitate.

II. Împotriva Deciziei penale nr. 239 din data de 11 decembrie 2017 a Completului de 5 Judecători a formulat contestaţie la executare contestatoarea A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu numărul x/2017.

III. Examinând calea de atac declarată de contestatoare împotriva deciziei atacate, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată contestaţia la executare ca fiind inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestaţia la executare este un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi procesual penal care se referă la executarea unei hotărâri penale.

Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia privind executarea unei hotărâri penale se poate face doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, respectiv de art. 598 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen.

În cererea sa, contestatoarea contestă executarea deciziei nr. 239 din data de 11 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă, prin care Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, o contestaţie formulată de contestatoare, în temeiul art. 4251 C. proc. pen., împotriva deciziei penale nr. 204 din data de 13 noiembrie 2017, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2017.

La rândul său, decizia penală menţionată, de asemenea definitivă, a fost pronunţată în soluţionarea altei contestaţii, formulate de contestatoare tot în temeiul art. 4251 C. proc. pen., ce a vizat Decizia penală nr. 163 din data de 25 septembrie 2017 pronunţată de Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017 şi care a fost respinsă, ca inadmisibilă.

În speţă, Completul de 5 Judecători constată că solicitarea contestatoarei nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de textele art. 598 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen. şi, totodată, observă faptul că prezentul demers al contestatoarei constituie, în realitate, o cale de atac pe care aceasta, în mod nelegal, înţelege să o formuleze împotriva hotărârii atacate.

Astfel, din conţinutul cererii rezultă că ceea ce se critică sunt aspecte de fond, contestatoarea precizând că decizia atacată este nulă, abuzivă, falsă şi ilegală, bazându-se pe acte şi probe fabricate.

Or, în cadrul contestaţiei la executare nu este posibilă invocarea unor aspecte ce ţin de judecarea pe fond a cauzei, acestea putând fi puse în discuţie doar în căile de atac, cu condiţia îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru exercitarea acestora.

Mai mult, datorită naturii juridice a contestaţiei la executare, legea exclude posibilitatea ca, pe această cale procedurală să fie atacată o hotărâre judecătorească de tipul celei avute în vedere de contestatoare în prezenta cerere.

Pentru considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 239 din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 239 din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2018.

Procesat de GGC - LM