Enforcement of European Arrest Warrant: Issuance of new arrest warrant vs. rectification of existing warrant following admission of objection to enforcement
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the prisoner's appeal, partially quashing and re-judging the prior ruling by the Oradea Court of Appeal, ultimately ordering the cancellation of the original arrest warrant and the issuance of a new one, thereby allowing the prisoner to prevail in the legal challenge. The dispute centered on a detention challenge regarding the enforcement of a European Arrest Warrant issued by France for organized crime and aggravated theft, where the prisoner sought to supplement the grounds for deferring his surrender, arguing that his status as a suspect in a separate domestic criminal proceeding constituted a new legal impediment to handover that had not been accounted for in the original warrant; although the Court of Appeal had admitted the objection to extend the deferral, it had improperly "corrected" the existing warrant rather than initiating a new execution procedure. The Supreme Court grounded its decision in Article 599(4) and Article 555(1) of the Code of Criminal Procedure, holding that once a detention objection is admitted and becomes final, a new execution process must be triggered by the issuance of a new warrant rather than modifying the old one, and this interpretation applied despite the specific procedural context of the Law No. 302/2004 on extradition and surrender.
Legislator headnote
AI generatedart. 599 alin. (1) C. proc. pen, art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 58 din Legea nr. 302/2004, art. 335 alin. (2) C. pen, art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004; Enforcement of European Arrest Warrant: Issuance of new arrest warrant vs. rectification of existing warrant following admission of objection to enforcement: În temeiul art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, în care persoana solicitată are calitatea de inculpat apelant, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării sau până la executarea ei la termen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 6/PI din 26 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 599 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost admisă contestaţia la executare formulată de contestatorul A., în sensul că a fost suplimentat motivul de amânare a predării persoanei solicitate A. şi până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, în care persoana solicitată are calitatea de suspect, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen, în plus faţă de dispoziţiile Sentinţei penale nr. 63/P.I./2017 din 15 mai 2017, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2017 al Curţii de Apel Oradea.
S-a dispus rectificarea Mandatului de arestare nr. x din 15 mai 2017, în sensul celor menţionate mai sus.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 63/P.I./2017 din 15 mai 2017, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2017 al Curţii de Apel Oradea, definitivă prin necontestare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 28 septembrie 2017, petentul A. a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., admiterea contestaţiei la executare cu consecinţa anulării mandatului de arestare nr. x din 15 mai 2017, emis în baza Sentinţei penale nr. 63/P.I. din 15 mai 2017, pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017, prin care s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea şi emiterea unui nou mandat de arestare cu începere de la data soluţionării definitive a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, în care persoana solicitată are calitatea de suspect, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
În motivare s-a arătat că, prin Hotărârea nr. 63/P.I. din 15 mai 2017 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2017 s-a dispus admiterea cererii formulată de autorităţile judiciare din Franţa cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Doamna Procuror al Republicii de la Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux (Madame le Procureur de la Republique pres le Tribunal de Grande Instance de Bordeaux), la data de 29 martie 2017, cu referire la dosarul m. x, cu nr. de instrucţie x, faţă de persoana solicitată A..
S-a mai arătat că, instanţa, constatând ca există un motiv de amânare a predării a statuat în temeiul art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 că se impune amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, în care persoana solicitată are calitatea de inculpat apelant, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării sau până la executarea ei la termen, iar în consecinţă s-a emis mandatul de arestare nr. x din 15 mai 2017, cu începere din momentul în care încetează motivul ce a determinat amânarea predării.
S-a mai învederat că, în prezent, persoana solicitată A. este cercetată în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, în calitate de suspect, conform procesului-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect, a drepturilor şi obligaţiilor procesuale aferente, din data 27 septembrie 2017, motiv pentru care s-a apreciat că există un nou impediment legal în ceea ce priveşte predarea a acesteia şi executarea mandatului de arestare emis în acest scop.
Totodată, contestatorul a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 58 din Legea nr. 302/2004, dacă persoana extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen, text de lege ce se coroborează cu dispoziţiile art. 112 din acelaşi act normativ, ce reglementează ipoteza predării amânate în cazul mandatului european de arestare.
S-a mai arătat că împrejurarea că persoana solicitată A. este urmărită penal în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, având ca obiect conducerea unui vehicul de către o persoană a cărui drept de circulaţie i-a fost suspendat, faptă prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., constituie un motiv care împiedică predarea şi totodată face imposibilă executarea Hotărârii nr. 63/P.I. din 15 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017 şi implicit a Mandatului de arestare nr. x din 15 mai 2017, emis în baza acesteia, situaţie ce face pe deplin aplicabile prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
A fost anexată o copie a procesului-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect din data de 27 septembrie 2017.
Din actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 63/P.I./2017 din 15 mai 2017, Curtea de Apel Oradea a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Franţa cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Doamna Procuror a Republicii de la Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux (Madame le Procureur de la Republique pres le Tribunal de Grande Instance de Bordeaux), la data de 29 martie 2017, cu referire la dosarul nr. x, cu nr. de instrucţie x şi a dispus predarea persoanei solicitate A. pentru executarea pedepsei de 4 ani închisoare, la care a fost condamnat prin sentinţa pronunţată în absenţă din data de 07 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul de Mare Instanţă Bordeaux, Franţa, având nr. de referinţă x, rămasă definitivă la data de 15 decembrie 2015, condamnare dispusă pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat şi furt calificat, prevăzute de art. 311 şi 450 C. pen. francez, constând în aceea că în perioada ianuarie- noiembrie 2012, a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, perioadă în care a sustras de pe teritoriul Franţei, din posesia unor companii specializate în echipamente agricole, un număr de 42 de tractoare, cauzând un prejudiciu de peste 3 milioane de euro, ulterior transportându-le în afara Franţei.
În temeiul art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, în care persoana solicitată are calitatea de inculpat apelant, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării sau până la executarea ei la termen.
S-a constatat că persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii conform art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004.
În baza dispoziţiilor articolului 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 în vederea predării către autorităţile judiciare din Franţa, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 25 de zile, cu începere de la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării.
În baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A., ce va fi pus în executare la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării.
Conform art. 230 C. proc. pen. administraţia locului de deţinere va reţine persoana solicitată la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor pe o durată de 25 de zile până la predarea efectivă către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
Conform art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a fixat termen pentru predare către autorităţile judiciare din Franţa în 10 zile de la data încetării motivelor care au justificat predarea amânată.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa din data de 09 mai 2017, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017, începând cu ora 14:45.
S-a constatat că prin Încheierea penală nr. 36/IP/10 mai 2017 s-a dispus, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile, începând cu data de 10 mai 2017, până în data de 24 mai 2017, inclusiv.
A fost revocată măsura arestării provizorii luate faţă de persoana solicitată A. prin Încheierea penală nr. 36/IP din 10 mai 2017 a Curţii de Apel Oradea şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a acesteia, dacă nu este arestată în altă cauză.
În baza art. 87 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare au rămas rămâne în sarcina statului.
Prin Sentinţa penală nr. 100/P.I. din 3 octombrie 2017, în baza art. 599 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 63/P.I./2017 din 15 mai 2017, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2017 al Curţii de Apel Oradea, cu obligarea contestatorului la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
S-a reţinut că această contestaţie formulată de A. vizează o hotărâre pronunţată în procedura specială a executării mandatelor europene de arestare prevăzută de Legea nr. 302/2004, şi nu o hotărâre pronunţată asupra fondului cauzei. Ori, Legea nr. 302/2004 nu prevede o astfel de procedură.
S-a arătat că deşi potrivit art. 7 din Legea 302/2004, prevederile acestei legi, se completează cu cele ale C. proc. pen., însă, s-a apreciat că, în speţă, nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 597, art. 598 şi următoarele C. proc. pen., câtă vreme Curtea de Apel Oradea este doar o instanţă de executare a unui mandat european de arestare şi nu o instanţă de executare în sensul acestor prevederi. Mai mult, contestaţia formulată de petent, vizează de fapt un mandat de arestare şi nu un mandat de executare a unei pedepse emis în baza unei hotărâri definitive de condamnare.
De altfel, s-a reţinut că, contestaţia la executare formulată împotriva unei hotărâri penale definitive se poate face doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, respectiv de art. 598 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., iar motivul invocat de către contestatorul A., nu se încadrează în niciunul dintre cazurile în care se poate formula contestaţie la executare.
Mai mult, s-a susţinut că în această procedură nu se poate dispune în sensul celor solicitate, şi anume ca amânarea predării persoanei solicitate să opereze până la soluţionarea definitivă a unui alt dosar penal decât cel stabilit definitiv de către instanţa de judecată prin hotărârea contestată, întrucât, dacă s-ar proceda în acest fel s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.
Totodată, s-a mai reţinut că, contestatorul A. a mai formulat o contestaţie la executare împotriva executării aceleiaşi sentinţe penale, solicitând în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., amânarea predării persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în care persoana solicitată are calitatea de persoană cercetată, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen, cauză, în care, prin Sentinţa penală nr. 95/P.I./2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 599 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de contestatorul A., împotriva Sentinţei penale nr. 63/P.I./2017 din 15 mai 2017, pronunţată în dosarul penal nr. x/2017 al Curţii de Apel Oradea.
S-a mai reţinut şi faptul că prin Decizia penală nr. 537/A/2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2014 în data de 29 septembrie 2017, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 112 din 19 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, iar în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva aceleiaşi sentinţe penale, care a fost desfiinţată în parte, în sensul că, în baza art. 5 C. pen., cu aplicarea Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, s-a reţinut că pentru inculpaţi este mai favorabilă legea nouă, în vigoare din data de 1 februarie 2014. (...), au fost înlăturate dispoziţiile instanţei de fond cu privire la suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A., de aplicare a pedepselor accesorii în baza art. 71 C. pen. (1969) şi de suspendare a executării lor pe durata termenului de încercare, au fost înlăturate din încadrarea juridică a faptei inculpatului A. dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi dispoziţiile art. 74 C. pen. (1969), fiind majorată de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi s-a dispus executarea acesteia în regim de detenţie. A fost reţinut ca temei al deducerii duratei măsurii arestării preventive a inculpatului, dispoziţiile art. 72 C. pen. şi au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin deciziei menţionate.
Prin urmare, Curtea a observat că a fost soluţionată definitiv cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, contestatorul fiind condamnat cu executarea pedepsei în regim de detenţie, sens în care predarea persoanei solicitate, aşa cum rezultă din Sentinţa penală nr. 63/P.I./2017 din 15 mai 2017, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2017 al Curţii de Apel Oradea, a fost amânată până la punerea în libertate ca urmare a liberării sau până la executarea pedepsei la termen.
Împotriva acestei sentinţe, contestatorul A. a formulat contestaţie, criticând, pentru nelegalitate şi netemeinicie, soluţia Curţii de Apel Oradea de respingere, ca inadmisibilă, a contestaţiei la executare formulată în cauză, pentru motivele pe larg arătate cu prilejul dezbaterilor dar şi pentru motivele scrise ale contestaţiei .
Prin Decizia penală nr. 1116 din 24 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă contestaţia la executare formulată de contestatorul A., A. împotriva Sentinţei penale nr. 100/P.I. din 3 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi a trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Oradea.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 302/2004, republicată, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, că, deşi legea specială - Legea nr. 302/2004 nu cuprinde dispoziţii în baza cărora să fie soluţionate eventualele incidente ce se pot ivi la punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie, cum este cazul de faţă invocat de contestator, contrar celor reţinute de prima instanţă, sunt aplicabile prevederile cu caracter general prevăzute de art. 598 C. proc. pen.
Prin urmare, în aceste condiţii şi având în vedere că, în procedura prevăzută de art. 598 C. proc. pen., cazurile de contestaţie la executare nu vizează doar hotărârile pronunţate asupra fondului cauzei, Înalta Curte a constatat că, sub acest prim aspect, soluţia Curţii de Apel Oradea este neîntemeiată.
Totodată, instanţa de control judiciar a constatat că nici aprecierea instanţei de fond, în sensul neîncadrării cererii de contestaţie la executare în niciunul din cazurile prevăzute de art. 598 C. proc. pen. nu a putut fi primită, în condiţiile în care situaţia invocată de contestator se circumscrie unei împiedicări la executarea hotărârii, respectiv a Sentinţei penale nr. 63/P.I. din 15 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
Instanţa supremă a arătat că, mai mult, în examinarea contestaţiei la executare, instanţa trebuia să verifice dacă cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, dacă vizează executarea unei hotărâri penale, dacă motivul invocat se regăseşte printre cele prevăzute de lege şi apoi să analizeze pe fond cererea de contestaţie la executare.
Or, având în vedere că instanţa de fond nu a efectuat niciun demers pentru a verifica, în fond, temeinicia motivului invocat de către contestator pe calea contestaţiei la executare, în considerarea tuturor argumentelor anterior expuse, Înalta Curte a constatat întemeiată calea de atac formulată de contestatorul A., A., prin apărător.
În rejudecare, Curtea a dispus efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle cu solicitarea de a comunica stadiul cercetărilor penale în Dosarul nr. x/2017 al acestei unităţi de parchet, calitatea contestatorului în acest dosar şi data la care a dobândit această calitate, a unei adrese către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman - Poliţia Oraşului Videle cu solicitarea de a comunica stadiul cercetărilor penale în dosarul nr. x/2017, calitatea contestatorului în acest dosar şi data la care a dobândit această calitate şi a unei adrese către Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Satu Mare cu solicitarea de a comunica dacă dispoziţia de condamnare a contestatorului prin Sentinţa penală nr. 112 din 19 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Satu Mare rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 537/A din 29 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2014 a fost pusă în executare faţă de contestator.
Din Adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle nr. 572/P/2017, înaintată la 19 ianuarie 2018, a rezultat că numărul corect al dosarului privind pe A. este nr. 572/P/2017, având ca obiect art. 335 alin. (2) C. pen. şi se află în curs de urmărire penală la Poliţia Oraşului Videle, iar sus-numitul are calitatea de suspect întrucât prin Ordonanţa nr. 572/P/2017 din 16 august 2017 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de acesta, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.
Din adresa Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman - Poliţia Oraşului Videle a rezultat că, la data de 23 iunie 2017 a fost întocmit dosarul de cercetare penală nr. 572/P/2017 privind pe A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în ziua de 17 iunie 2017, ora 16:23, numitul A. a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, fiind filmat şi înregistrat cu aparatul radar circulând cu o viteză peste limita legală pe DJ 701, pe raza comunei Pocni, judeţul Teleorman şi la data de 16 august 2017 a fost confirmată continuarea urmăririi penale pentru această faptă faţă de suspectul A.
Din adresa Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Satu Mare reiese că Sentinţa penală nr. 112 din 19 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Satu Mare rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 537/A din 29 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2014, nu a fost pusă în executare, A. fiind dat în urmărire naţională şi internaţională.
Având în vedere situaţia de fapt rezultată din verificările întreprinse, precum şi dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi cele ale art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cât şi considerentele deciziei Înaltei Curţi, curtea, în baza art. 599 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a admis contestaţia la executare, aşa cum s-a menţionat anterior.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie contestatorul A., solicitând, potrivit motivelor scrise, dar şi cu ocazia dezbaterilor, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate, anularea Mandatului de arestare nr. x din 15 mai 2017 emis de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017 şi emiterea unui nou mandat de arestare cu începere de la data soluţionării definitive şi a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle.
La termenul de judecată din data de 29 martie 2018, Înalta Curte, din oficiu, a ridicat excepţia tardivităţii contestaţiei formulate în cauză.
Analizând excepţia tardivităţii, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 597 alin. (7) C. proc. pen., hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că Sentinţa penală nr. 6/PI din 26 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost comunicată la sediul Cabinetului Individual de Avocatură B. la data de 29 ianuarie 2018, procedura de comunicare fiind îndeplinită prin afişare, faţă de lipsa părţii de la adresă.
Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 264 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 261 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., dacă destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea actului, în interiorul termenului prevăzut la lit. f) a aceluiaşi alineat (în speţă termenul de 7 zile, fixat de Curtea de Apel Oradea), actul se consideră comunicat la împlinirea acestui termen.
Prin urmare, în cauză, hotărârea atacată se consideră comunicată la data de 4 februarie 2018, după expirarea termenului de 7 zile de la data afişării înştiinţării privitoare la hotărârea atacată, iar nu la 7 februarie 2018, atunci când apărătorul ales al contestatorului a ridicat, de la grefa instanţei, respectiva comunicare, aşa cum, în mod neîntemeiat, a susţinut apărarea.
În concluzie, în condiţiile în care contestatorului A. i-a fost comunicată Sentinţa penală nr. 6/PI din 26 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori la 4 februarie 2018, iar acesta a formulat contestaţie la data de 8 februarie 2018, se observă că această cale de atac a fost promovată în termenul legal de 3 zile, prevăzut de dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen., care s-a împlinit la 8 februarie 2018.
Examinând contestaţia formulată de contestatorul A., în raport de criticile aduse şi actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:
Reglementând rezolvarea contestaţiei la executare, art. 599 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (4) că, după pronunţarea soluţiei definitive ca urmare a admiterii contestaţiei la executare, se face o nouă punere în executare conform procedurii prevăzute de prezentul titlu.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 555 alin. (1) teza I C. proc. pen., pedeapsa închisorii se pun în executare prin emiterea mandatului de executare.
În speţă, se observă că, în mod corect, judecătorul fondului a dispus admiterea contestaţiei la executare, în sensul că a suplimentat motivul de amânare a predării persoanei solicitate A. şi până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, pentru considerentele precizate în cuprinsul hotărârii atacate, pe care Înalta Curte şi le însuşeşte în totalitate.
Pe de altă parte, potrivit textelor legale anterior menţionate, în ipoteza admiterii contestaţiei la executare şi a rămânerii definitive a soluţiei, se face o nouă punere în executare, care se poate realiza doar prin reluarea în întregime a procedurii, ceea ce, implicit, presupune, emiterea unui alt mandat de executare, împrejurare în care, Înalta Curte apreciază că dispoziţia primei instanţe de "rectificare a mandatului de arestare nr. x din 15 mai 2017", prin inserarea, în cuprinsul său, a noului motiv de amânare a punerii în executare, nu este conformă legii, motiv pentru care se impune emiterea unui nou mandat, în care să se menţioneze că punerea în executarea să aibă loc la încetarea ambelor cauze ce justifică amânarea predării.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 6/PI din 26 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va desfiinţa, în parte hotărârea atacată şi, rejudecând, va dispune anularea Mandatului de arestare nr. x din 15 mai 2017 emis de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017 şi emiterea unui nou mandat conform dispoziţiilor Sentinţei penale nr. 6/PI din 26 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Totodată, va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 6/PI din 26 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Dispune anularea Mandatului de arestare nr. x din 15 mai 2017 emis de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017 şi emiterea unui nou mandat conform dispoziţiilor Sentinţei penale nr. 6/PI din 26 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 35 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2018.
Procesat de GGC - LM