European Arrest Warrant execution: Validity of surrender for conviction in absentia and rejection of fair trial objections under mutual recognition principles

Asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 17/PI/2018 din 08 martie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis cererea formulată de autorităţile judiciare italiene cu privire la executarea mandatului european de arestare având referinţa dosarului nr. x/2008 R.G.N.R. din 15.01.2018, emis de Parchetul Republicii din Lecce - Italia, pentru executarea pedepsei de 7 ani, 7 luni şi 22 zile închisoare, aplicată prin Sentinţa nr. 363/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Lecce - Italia, hotărâre confirmată de Curtea de Apel din Lecce prin Sentinţa penală nr. 365 din 01.03.2017, rămasă definitivă la data de 16.05.2017, pentru săvârşirea infracţiunii de viol comis asupra unui minor, prev. de art. 81 şi 609 bis din C. pen. italian, faţă de persoana solicitată A., în prezent arestat provizoriu în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Judeţului Bihor.

A constatat că persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii conform art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus luarea măsurii arestării persoanei solicitate A. în vederea predării pe o durată de 30 zile, începând cu data de 08 martie 2018 şi până la data de 06 aprilie 2018, inclusiv.

A dispus emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A.

Conform art. 230 din C. proc. pen. administraţia locului de deţinere va reţine persoana solicitată la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor până la predarea efectivă către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

În baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Italia. Potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea se va realiza în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din data de 25 februarie 2018, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2018, începând cu ora 13:40, iar prin Încheierea penală nr. x/2018 din data de 26 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus arestarea provizorie pe o durată de 15 zile, începând cu data de 26 februarie 2018 până la data de 12 martie 2018 inclusiv.

În baza art. 87 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu B., conform delegaţiei nr. x din 26.02.2018 emisă de Baroul Bihor în cuantum de 420 RON s-a achitat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin sesizarea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 26 februarie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat instanţei ordonanţa de reţinere prin care s-a dispus reţinerea pe timp de 24 ore a persoanei solicitate A., începând cu data de 25 februarie 2018, ora 13:40, procesul-verbal de identificare şi ascultare a persoanei solicitate,procesul-verbal privind comunicarea drepturilor persoanei reţinute prevăzute la art. 83 din C. proc. pen. şi art. 209 alin. (17) din C. proc. pen. şi art. 210 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., emise în Dosarul nr. x/2018 în data de 25 februarie 2018, precum şi procesul-verbal de identificare - depistare din data de 25 februarie 2018, fişa de cazier judiciar, fişa DEPABD şi copia cărţii de identitate a persoanei solicitate, faţă de care a fost emisă semnalarea trimisă prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale INTERPOL - Biroul Sirene, alerta SINS, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene, solicitându-se fixarea de urgenţă a unui termen de judecată în vederea soluţionării cauzei conform dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată.

S-a constatat că, prin Încheierea penală nr. x/2018 din 26 februarie 2018 s-a dispus în baza art. 101 alin. (5) lit. a) Legea nr. 302/2004 republicată, arestarea provizorie a persoanei solicitate C. pe o durată de 15 zile, începând cu data de 26 februarie 2018 până în 12 martie 2018, inclusiv.

La data de 05 martie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a depus la dosarul cauzei mandatul european de arestare emis de către autorităţile judiciare italiene împreună cu traducerea acestuia în limba română.

Examinând cererea formulată, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Pe numele persoanei solicitate A. s-a emis un mandat european de arestare având referinţa dosarului nr. x/2008 R.G.N.R. din 15.01.2018, emis de Parchetul Republicii din Lecce - Italia, pentru executarea pedepsei de 7 ani, 7 luni şi 22 zile închisoare, aplicată prin Sentinţa nr. 363/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Lecce - Italia, hotărâre confirmată de Curtea de Apel din Lecce prin Sentinţa penală nr. 365 din 01.03.2017, rămasă definitivă la data de 16.05.2017, pentru săvârşirea infracţiunii de viol comis asupra unui minor, prev. de art. 81 şi 609 bis din C. pen. italian.

În conţinutul mandatului european de arestare s-a reţinut în fapt că, în perioada 26.12 - 28.12.2007 persoana solicitată A. a constrâns prin violenţă o minoră, care la momentul faptei avea 15 ani, să suporte de mai multe ori acte sexuale împotriva voinţei sale, în perioada când aceasta se afla la bunicii săi pe care inculpatul îi îngrijea şi la care minora se dusese să-şi petreacă sărbătorile de Crăciun, astfel: într-o zi a încercat să o pupe pe minoră pe obraz şi în acelaşi timp i-a pipăit sânii; în dimineaţa următoare, profitând de faptul că mama fetei nu era acasă s-a dus în camera unde se afla fata şi strângând-o cu putere i-a dat la o parte hainele, a obligat-o cu forţa să se aşeze pe noptieră, a pupat-o pe sâni şi pe părţile intime, însă nu a continuat datorită faptului că mama fetei şi soţia lui s-au întors acasă; în după amiaza zilei următoare a ajuns-o din urmă pe fată într-o locuinţă din apropiere, a prins-o cu forţa făcând-o să stea culcată pe pat şi cu toate că minora i s-a împotrivit în mod explicit urlând nu, a reuşit să o domine, a dezbrăcat-o parţial şi după ce s-a dezbrăcat şi el a constrâns-o să suporte un raport sexual complet prin penetrare vaginală şi deflorare, iar în dimineaţa următoare s-a dus în camera minorei care stătea în pat, i-a pipăit sânii şi burta, s-a dezbrăcat dându-şi pantalonii în vine şi a încercat din nou să o penetreze nereuşind să ducă la capăt intenţia datorită faptului că s-a întors acasă mama fetei.

Pentru aceste fapte încadrate sub prevederile art. 81 şi 609 bis din C. pen. italian, Tribunalul din Lecce, Italia l-a condamnat pe A. prin Sentinţa nr. 363/2014 pronunţată la data de 04.06.2014, hotărâre confirmată de Curtea de Apel din Lecce, Italia prin Sentinţa penală nr. 365/2017 din data de 01.03.2017 şi rămasă definitivă la data de 16.05.2017, la pedeapsa de 7 ani şi 8 luni închisoare; la pedeapsa accesorie a interzicerii pentru totdeauna a dreptului de a exercita funcţii publice; la pedeapsa accesorie a interdicţiei legale pe durata executării pedepsei; la pedeapsa accesorie a interzicerii pentru totdeauna în conformitate cu art. 609 din C. pen. italian a dreptului de a fi tutore sau curator şi a dreptului de a ocupa orice fel de funcţii în şcoli de orice fel şi orice grad precum şi dreptul de a exercita orice oficiu sau serviciu în unităţi de învăţământ sau alte structuri publice sau private frecventate în general de minori, precum şi la pierderea dreptului la alimente şi excluderea de la succesiunea persoanei vătămate D. De asemenea, Tribunalul din Lecce, Italia, având în vedere art. 538 şi următoarele din C. pen. italian l-a condamnat la repararea prejudiciului suferit de părţile civile constituite E. şi D., prejudiciu cuantificat la suma de 5.000 euro în favoarea celei dintâi şi la suma de 25.000 euro în favoarea celei de-a doua, în afară de dobânda şi devalorizarea monedei ce intervine până la momentul plăţii, recunoscând în favoarea celor două părţi civile că pronunţarea are caracter imediat executoriu şi l-a condamnat la restituirea cheltuielilor legale suportate de aceste părţi civile, cheltuieli a căror cuantum a fost stabilit la suma de 3.300 euro, în afară de TVA şi contribuţiile la casa de asigurări a avocaţilor şi la suma de 495 euro cu titlu de restituire forfetară a cheltuielilor având în vedere art. 110 din Decretul Preşedintelui Republicii nr. 115/02 şi să fie plătită în favoarea statului o cotă de 1.200 euro pentru onorarii şi respectiv suma de 180 euro cu titlu de restituire forfetară a cheltuielilor.

S-a constatat că persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţă motivele reţinerii şi faptul că s-a emis un mandat european de arestare în conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Instanţa de fond a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a identificat persoana solicitată A. pe baza cărţii de identitate seria x nr. x eliberată de SPCLEP Paşcani la data de 13.01.2010 şi a fişei de evidenţă pentru CNP x, în prezenţa avocatului din oficiu F., încheindu-se în acest sens procesul-verbal de identificare şi ascultare din data de 25.02.2018.

Conform Deciziei-cadru a Consiliului nr. x din 13.06.2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

Infracţiunea care face obiectul mandatului european de arestare face parte din categoria celor care sunt expres enumerate de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată şi care dau loc la predare necondiţionat de existenţa dublei incriminări.

Din conţinutul mandatului european de arestare a rezultat că nu este prescrisă răspunderea penală pentru fapta de care este acuzată persoana solicitată.

Din conţinutul mandatului european de arestare a rezultat, totodată, că este îndeplinită şi condiţia ca acesta să indice existenţa unui mandat de arestare naţional pe care mandatul european de arestare se întemeiază, arătându-se că este vorba de mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea nr. x/2017 SIEP emis de Parchetul Republicii din Lecce, Italia la data de 04.11.2017 emis în baza Sentinţei nr. 363/2014 pronunţate de Tribunalul Ordinar din Lecce - Italia, hotărâre confirmată de Curtea de Apel din Lecce prin Sentinţa penală nr. 365 din 01.03.2017, rămasă definitivă la data de 16.05.2017.

Această condiţie s-a impus a fi analizată având în vedere Decizia nr. C-241/15 pronunţată de CJUE în cauza Aurel Bob-Dogi.

Raportat la dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, prima instanţă nu a constatat incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare.

Totodată, faţă de condiţiile speciale reglementate de art. 97 din aceeaşi lege, s-a constatat că mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse privative de libertate aplicate printr-o hotărâre pronunţată în lipsă, persoana în cauză nefiind prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunţată hotărârea, însă, din cuprinsul mandatului european de arestare emis de autorităţile italiene rezultă că acestea garantează că persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenţa sa.

La termenul de judecată din data de 08 martie 2018 s-a procedat şi la ascultarea persoanei solicitate A., care întrebată asupra consimţământului la predare, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare italiene şi, de asemenea, a menţionat expres că nu renunţă la regula specialităţii, aspecte consemnate în declaraţia depusă la dosarul cauzei.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 republicată, nefiind constatate impedimente legale la predare, instanţa de fond a constatat că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată şi a hotărât astfel cum anterior s-a arătat în debutul prezentelor considerente.

Împotriva Sentinţei penale nr. 17/PI/2018 din 08 martie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie persoana solicitată A. pentru motivele arătate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri.

În esenţă, în principal, a solicitat punerea sa în libertate cu instituirea în sarcina sa a obligaţiei de a nu părăsi localitatea până la completarea dosarului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de extrădare, apreciind că sunt incidente, în cauză, dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 302/2004, deoarece persoana solicitată a fost judecată în lipsă.

A mai arătat că potrivit art. 36 din Legea nr. 302/2004 cererea de extrădare trebuie să fie însoţită de originalele sau copiile autentice ale hotărârii de condamnare definitive, cu menţiunea rămânerii definitive, o expunere a faptelor pentru care se cere extrădare, o copie a dispoziţiilor legale aplicabile, etc. Or, în speţă, cererea de extrădare este însoţită doar de mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene, tradus şi în limba română, astfel încât în lipsa înscrisurilor prev. de art. 36 din Legea nr. 302/2004 instanţa nu-şi poate forma o opinie cu privire la gravitatea faptelor.

Nu în ultimul rând a precizat că a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea faptelor de corupere a unui minor şi act sexual cu un minor, în vârstă de 16 ani, însă a fost sedus de minorul cu care a întreţinut mai multe acte sexuale (consfinţite de ambele părţi, iar ulterior, când a decis să se întoarcă în România, minorul, "ca o răzbunare", a formulat plângere penală împotriva sa.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de contestaţie invocate de contestatorul persoană solicitată şi din oficiu, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 republicată, cu referire la dispoziţiile cuprinse în legea ante-menţionată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege, Înalta Curte le constată a fi îndeplinite, aşa după cum şi prima instanţă a reţinut în mod corect.

Potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, "în toate cazurile instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 110. În scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare."

În propriul demers analitic, Înalta Curte constată că în virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speţă cel din Italia (Parchetul Republicii din Lecce - Italia), în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speţă cea română, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru, respectiv Italia (Parchetul Republicii din Lecce - Italia), a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea executării pedepsei închisorii, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii, care se execută în baza principiului recunoaşterii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13.06.2002, cât şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate, atât în norma internă, cât şi în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.

Conform Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13.06.2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

Infracţiunile pentru care s-a cerut predarea sunt cele prevăzute de art. 81 şi 609 bis din C. pen. italian privind săvârşirea infracţiunii de viol comis asupra unui minor, care se regăsesc printre cele 32 de infracţiuni care permit predarea fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, conform art. 96 alin. (1) pct. 28 din Legea nr. 302/2004.

În acelaşi timp, Înalta Curte constată că este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări, faptele săvârşite fiind prevăzute de dispoziţiile art. 218 alin. (3) lit. c) C. pen. român.

Din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că nu este prescrisă răspunderea penală pentru faptele de care este acuzată persoana solicitată.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, având în vedere dispoziţiile mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea nr. x/2017 SIEP al Parchetului Republicii din Lecce, Italia la data de 04.11.2017, emis în baza Sentinţei nr. 363/2014 pronunţate de Tribunalul Ordinar din Lecce - Italia, hotărâre confirmată de Curtea de Apel din Lecce prin Sentinţa penală nr. 365 din 01.03.2017, rămasă definitivă la data de 16.05.2017.

La termenul de judecată din data de 08 martie 2018 s-a procedat şi la ascultarea persoanei solicitate A., care întrebată asupra consimţământului la predare, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare italiene şi, de asemenea, a menţionat expres că nu renunţă la regula specialităţii, aspecte consemnate în declaraţia depusă la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte motivele de contestaţie invocate de către persoana solicitată A. în prezenta cale de atac, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate apărările formulate cu privire la nerespectarea dreptului la un proces echitabil, în sensul că procedura de judecată i-a nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei persoane suspectate sau acuzate de săvârşirea unei infracţiuni, întrucât a fost judecat şi condamnat în lipsă, fiind incidente dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 302/2004, precum şi că nu sunt îndeplinite prevederile art. 36 din Legea nr. 302/2004 în sensul că cererea de extrădare este însoţită doar de mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene, astfel încât instanţa nu-şi poate forma o opinie cu privire la gravitatea faptelor şi, nu în ultimul rând, contestarea infracţiunii săvârşite, faţă de cadrul şi limitele analizei pe care le poate realiza instanţa de executare a unui mandat european de arestare.

Pe de o parte, raportat la dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte nu reţine incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare. În acest sens, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispoziţiilor Deciziei-cadru nr. 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3 din aceasta şi în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 şi 4a (CJUE, cauza Leymann şi Pustovarov, C-388/08 hotărârea din 1 decembrie pct. 51, CJUE, cauza Mantello, C-261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, pct. 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condiţiilor definite la articolul 5 din decizia-cadru menţionată.

Pe de altă parte, menţiunile referitoare la nerespectarea dreptului la un proces echitabil nu pot fi reţinute ca impedimente la executarea mandatului european, din probele administrate în cauză nerezultând că susţinerile apărării se încadrează într-un motiv facultativ de refuz al executării mandatului. În aceste sens, Curtea constată că în cauza Ciprian Vasile Radu (C-396/11, hotărârea din 29 ianuarie 2013) instanţa de la Luxembourg a apreciat că Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru nr. 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretată în sensul că autorităţile judiciare de executare nu pot refuza executarea unui mandat european de arestare emis în scopul efectuării urmăririi penale pentru motivul că persoana căutată nu a fost audiată în statul membru emitent anterior emiterii acestui mandat de arestare.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, nefiind constatate impedimente legale la predare, remarcând şi gravitatea faptelor pentru care persoana solicitată a fost condamnată, neexistând nicio raţiune de fapt ori de drept de a activa motivul opţional de refuz prev. de 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.

Aşa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 17/PI/2018 din 08 martie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 17/PI/2018 din 08 martie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori,.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 110 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 martie 2018.

GGC - ED