Falsification of notarial donation deeds; admissibility of civil damages for "crimes of danger" and application of the more favorable penal code

Deliberând asupra apelurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 38 din data de 13 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori,, în Dosarul nr. x/2014, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 83 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., s-au stabilit în sarcina inculpatului A., pedepsele de:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen.

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen.

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului, în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatului A. să i se stabilească în final pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei rezultante de 1 an şi 8 luni închisoare stabilită inculpatului A. pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 alin. (1) C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul A., trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere datele prev. de art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen., se comunică Serviciului de Probaţiune Gorj. În baza art. 404 alin. (3) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (4) C. pen., rap. la art. 83 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., s-au stabilit în sarcina inculpatului B., pedepsele de:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen.,

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 320 alin. (1) C. pen.,

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen.,

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 alin. . (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen.,

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului, în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatului B. să i se stabilească în final pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare stabilită inculpatului B. pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 84 alin. (1) C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul B., trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere datele prev. de art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen., se comunică Serviciului de Probaţiune Gorj.

În baza art. 404 alin. (3) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 386 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C., din infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., în infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. de la 1968, şi din infracţiunea de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen., în infracţiunea de complicitate la fals intelectual prev. de art. 26 C. pen. de la 1968, rap. la art. 289 C. pen. de la 1968.

În baza art. 291 C. pen. de la 1968, s-a dispus condamnarea inculpatei C., la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 26 C. pen. de la 1968, rap. la art. 289 C. pen. de la 1968, s-a dispus condamnarea inculpatei C. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. de la 1968, rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1968, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatei C. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatei pe durata termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform disp. art. 82 C. pen. de la 1968.

S-a atras atenţia inculpatei C. asupra disp. art. 83 C. pen. de la 1968, privind revocarea suspendării condiţionate în caz de săvârşire a unei noi infracţiuni.

În baza art. 71 C. pen. de la 1968, s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. de la 1968, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

S-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de partea civilă D.

În baza art. 25 alin. (3) C. pen., s-a dispus desfiinţarea în totalitate a actelor de donaţie autentificate sub nr. x din 15.09.2010 şi nr. y/15.10.2010, de către B.N.P. A.

În baza art. 276 C. pen., s-a dispus obligarea inculpaţilor A., B. şi C., la câte 1100 RON cheltuieli judiciare către partea civilă D.

În baza art. 274 alin. (1) C. pen., s-a dispus obligarea inculpaţilor A., B. şi C., la câte 850 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2011 din 4 noiembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii:

- A. pentru infracţiunile de fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen., complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. şi fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen., (cu aplic. art. 5 N C. pen.) şi art. 38 alin. (1) C. proc. pen. pentru toate infracţiunile.

- B. pentru infracţiunile de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen., complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (f C. pen. rap. la art. 320 C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. şi complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. (cu aplic, art. 5 Noul C. pen.) şi art. 38 alin. (1) C. proc. pen. pentru toate infracţiunile.

- C. pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. şi complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. (cu aplic, art. 5 Noul C. pen.) şi art. 38 alin. (1) C. proc. pen. pentru toate infracţiunile.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei faţă de A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. şi faţă de B. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi faţă de E. cu privire la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 C. pen.

În esenţă, în actul de sesizare s-a reţinut că partea civilă D. a formulat la 27.09.2011 şi 29.09.2011, plângeri prin care a sesizat că inculpatul B., în complicitate cu inculpatul A., la data de 15 septembrie 2010, au întocmit un act de donaţie în care se atesta că inculpatul B. şi partea civilă D. donau mai multe bunuri imobile de pe raza comunei Cătunele, jud. Gorj, inculpatei C. (mama inculpatului B.), pe care inculpatul A. l-a autentificat prin încheierea din 15.09.2010, în care a menţionat în fals că donatoarea D. a fost prezentă şi a semnat, deşi semnătura de la rubrica "donatoare" nu a fost executată de aceasta şi nu a consimţit la întocmirea actului.

Conform rechizitoriului, în sinteză, situaţia de fapt reţinută a fost următoarea:

Partea civilă D. a intrat în relaţii de prietenie cu inculpatul B., în anul 2008, iar la data de 25.11.2008 au cumpărat de la F. şi G. mai multe bunuri imobile, respectiv suprafaţa de 805 m.p. teren, din care suprafaţa 537 m.p. teren curţi construcţii şi suprafaţa de 268 m.p. teren vii, printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea din 25.11.2008 de către BNP A.

La data de 11.09.2010 inculpatul B. şi partea civilă D. s-au căsătorit, iar la data de 15.09.2010 a fost întocmit actul de donaţie, prin care B. şi D. donau bunurile imobile menţionate în contractul de vânzare cumpărare, inculpatei C., mama inculpatului B., act de donaţie autentificat prin Încheierea din 15.09.2010 de către notarul public A.

Ulterior, prin Încheierea din 15.10.2010, inculpatul A. a autentificat actul de donaţie, prin care inculpata C. dona bunurile imobile respective inculpatului B.

Partea civilă D. a susţinut că la începutul anului 2011 (31.01.2011) a introdus acţiune de divorţ la Judecătoria Motru, însă a păstrat o relaţie apropiată cu inculpatul B., ceea ce i-a permis ca, în vara anului 2011, din întâmplare, să găsească în autoturismul acestuia actele de donaţie, acte pe care le-a înmânat tatălui său H.

Audiat, martorul H. a precizat că la începutul lunii iunie 2011, partea civilă D. i-a relatat că a găsit în autoturism actele de donaţie întocmite în fals de către inculpatul B. împreună cu mama sa, inculpata C. şi inculpatul A., notarul public, şi că, în momentul în care i-a atras atenţia inculpatului B., acesta a agresat-o, împrejurare confirmată şi prin ordonanţa nr. x/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, în care se arată că în noaptea de 5/6 iunie 2011 B. a lovit-o pe partea civilă D., cauzându-i leziuni ce au necesitat 7 - 8 zile de îngrijiri medicale.

Audiat, inculpatul A., cu privire la întocmirea actului de donaţie din data de 15.09.2010 şi autentificat prin Încheierea nr. x, a avut o atitudine contradictorie, ceea ce s-a apreciat că dovedeşte lipsa de sinceritate. Astfel, în declaraţia din data de 29.11.2012, inculpatul A. a afirmat că actul a fost autentificat în jurul orelor 14:00 şi că a trecut-o în act şi în încheiere pe partea civilă cu numele de D., deoarece o cunoştea şi nu avea asupra sa buletinul de identitate, fiind la schimbat după căsătorie, iar la data de 23.10.2014, după efectuarea percheziţiei informatice, ce a stabilit ora listării 18:46, că autentificarea s-a făcut între orele 15:00 - 18,00, iar partea civilă i-a prezentat actul de identitate şi certificatul de căsătorie.

Cu adresa din 09.05.2014, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Consiliului local al mun. Motru, jud. Gorj, a făcut cunoscut că la data de 15.09.2010 D. nu avea actul de identitate depus ca urmare a schimbării numelui după căsătorie.

Şi în declaraţiile inculpatului B. apar contradicţii datorită încercării acestuia de a ascunde adevărul.

Astfel, în declaraţia din 20.07.2012 (când i s-au luat specimenele de semnătură), inculpatul B. a menţionat că, anterior căsătoriei cu D., au convenit împreună cu inculpata C. să doneze bunurile imobile cumpărate în baza contractului autentificat prin încheierea nr. x din 25.11.2008, de inculpatul A., acesteia din urmă, în schimbul achitării creditelor contractate la bancă, afirmaţie lipsită de logică având în vedere că, după o lună, la data de 15.10.2010, inculpata C. a donat imobilul respectiv inculpatului B. prin actul de donaţie autentificat prin Încheierea din 15.10.2010 de inculpatul A., ceea ce s-a apreciat că dovedeşte în acelaşi timp că inculpatul B. în complicitate cu inculpatul A. au desfăşurat activităţile infracţionale cu scopul de a prelua din proprietatea părţii civile D. bunurile imobile.

În acelaşi sens al înţelegerii dintre cei doi inculpaţi, inculpatul B., ca şi inculpatul A., în declaraţia din 24.07.2012, a afirmat că la momentul întocmirii actului de donaţie în ziua de 15.09.2010, fosta soţie avea buletinul la schimbat, iar la data de 23.10.2014 a precizat în declaraţie că împreună cu partea civilă D. au depus la notarul public actul de vânzare cumpărare al imobilului şi cărţile de identitate. Reaudiate la data de 23.10.2014, după efectuarea percheziţiei informatice la data de 08.10.2014, la care inculpatul A. a participat, martorele I. şi J., secretare la BNP "A." au afirmat că în ziua de 15.09.2010, în biroul notarial se aflau inculpatul B. cu partea civilă D., pe care îi cunoşteau, nu şi C., precum şi că nu au văzut dacă părţile au semnat sau nu actul de donaţie.

Pentru lămurirea situaţiei de fapt şi stabilirea cu certitudine dacă semnăturile de pe actul de donaţie autentificat prin Încheierea din 15.09.2010 de inculpatul A., a fost executată de partea civilă D. la rubrica "donatoare", s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice a scrisului şi prin raportul de constatare nr. x din 14.11.2011 al IPJ Dolj - Serviciul Criminalistic, s-a concluzionat că semnătura de la poziţia a doua de la rubrica "Donatori" nu a fost executată de partea civilă D.

La solicitarea inculpatului A. s-au efectuat de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti şi Institutul Naţional de Expertize Criminalistice două noi expertize criminalistice ale scrisului şi prin rapoartele nr. x din 21.07.2012 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti şi nr. y din 30.10.2012 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, s-a concluzionat că semnătura de pe actul de donaţie, autentificat prin Încheierea din 15.09.2010 de către inculpatul A., de la rubrica "Donatori" poziţia a doua, nu a fost executată de către partea civilă " D. " D.

Deoarece partea civilă D. susţinea în plângere şi declaraţii că semnătura de pe actul de donaţie autentificat prin Încheierea din 15.10.2010 de inculpatul A. de la rubrica "Donatoare" nu a fost executată de către inculpata C., s-a dispus efectuarea a două expertize criminalistice ale scrisului cu privire la semnăturile inculpatei C., atât de pe actul de donaţie autentificat prin Încheierea din 15.10.2010 de la rubrica "Donatoare", cât şi cea de pe actul de donaţie autentificat prin încheierea din 15.09.2010 de inculpatul A. de la rubrica "Donatară".

Prin rapoartele de expertize criminalistice ale scrisului nr. x din 24.02.2014 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti şi nr. x din 03.09.2014 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice s-a concluzionat că semnătura de pe actul de donaţie autentificat prin încheierea din 15.09.2010, de la rubrica "Donatară", nu a fost executată de inculpata C., ceea ce confirmă susţinerile martorelor I. şi J., că în ziua de 15.09.2010 nu au văzut-o în biroul notarial pe inculpata C.

Deşi cunoşteau că actul de donaţie autentificat prin încheierea din 15.09.2010 este fals, inculpaţii B. şi C. au uzat de acesta şi s-au prezentat în ziua de 15.10.2010 la biroul inculpatului A., care avea reprezentarea că inculpata C., cea care dona, nu este proprietara bunurilor, a dispus redactarea actului de donaţie, pe care l-a autentificat prin încheierea din 15.10.2010, în care inculpata C. dona bunurile (pentru care nu semnase actul din 15.09.2010) inculpatului B.

Prin aceleaşi rapoarte de expertize criminalistice s-a concluzionat că nu se poate stabili dacă semnătura a doua de la rubrica "Donatori" de pe actul de donaţie autentificat prin încheierea din 15.09.2010, a fost executată sau nu de inculpatul B. sau de E., grefiera care a redactat ambele acte de donaţie.

Coroborând declaraţiile părţii civile D., ale inculpaţilor A., B. şi C. şi ale martorelor I. şi J., cu concluziile raportului de constatare criminalistică a scrisului nr. x din 14.11.2011 al IPJ Dolj - Serviciul Criminalistic, ale rapoartelor de expertiză criminalistică nr. x din 21.07.2012 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, nr. x din 30.10.2012 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, nr. x din 24.02.2014 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice şi nr. x din 03.09.2014 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, rezultă cu certitudine că semnătura de pe actul de donaţie autentificat sub nr. x din 15.09.2010, de la poziţia a doua de la rubrica "Donatori", nu a fost executată de partea civilă D. şi nici semnătura de la rubrica "Donatar" de pe acelaşi act (din 15.09.2010) nu a fost executată de inculpata C.

Deoarece s-a reţinut în sarcina inculpatului A. infracţiunea de fals intelectual, s-a apreciat că nu se poate reţine şi infracţiunea de abuz în serviciu ale cărei elemente intră în conţinutul infracţiunii de fals, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la această infracţiune. Pe aceleaşi considerente s-a dispus clasarea cauzei şi pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, în cazul inculpatului B.. Având în vedere că nu există probe în cazul numitei E., iar rapoartele de expertize criminalistice au concluzionat că nu se poate stabili dacă semnătura de pe actul de donaţie autentificat prin încheierea din 15.09.2010 de către inculpatul A. de la poziţia a doua de la rubrica "Donatori" a fost executată sau nu de E., s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale faţă de aceasta. Prin fişele de cazier judiciar s-a atestat că inculpaţii A., B. şi C. nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.

D. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 euro ce reprezintă daune morale.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. de a atesta în fals prin încheierea din 15.09.2010, că în faţa sa au fost prezenţi şi au semnat D. şi C., care, după citirea înscrisului, au consimţit la autentificarea lui şi au semnat toate exemplarele, fără ca acestea să fie prezente, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen. (cu aplic. art. 5 Noul C. pen.).

Fapta inculpatului A. de a accepta ca semnăturile de pe actul de donaţie autentificat prin încheierea din 15.09.2010, să fie executate de alte persoane neidentificate în locul titularelor partea civilă D. şi inculpata C., la rubricile " Donatoare " poziţia a doua şi, respectiv "Donatară", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. (cu aplic. art. 5 N. C. pen.).

Fapta inculpatului A. de a redacta şi autentificat în încheierea nr. x din 15.10.2010 actul de donaţie dintre inculpata C. şi inculpatul B., cunoscând că donatoarea C. nu este proprietara bunurilor donate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen. (cu aplic. art. 5 Noul C. pen.) toate infracţiunile aflându-se în concurs real, urmând a se face aplicarea prevederilor art. 38 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului B. de a înlesni autentificarea prin încheierea din 15.09.2010 de către inculpatul A. a actului de donaţie, prin contrafacerea semnăturilor părţii civile D. de la rubrica "Donatori" poziţia a doua şi inculpatei C. de la rubrica "Donatar", de persoane neidentificate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. (cu aplic. art. 5 Noul C. pen.).

Fapta inculpatului B. de a înlesni semnarea de către alte persoane necunoscute a actului de donaţie autentificat prin încheierea din 15.09.2010 de la rubrica "Donatori" poziţia a doua şi de la rubrica "Donatară" întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap la art. 320 C. pen. (cu aplic. art. 5 Noul C. pen.).

Fapta inculpatului B. de a uza de actul de donaţie autentificat sub nr. x din 15.09.2010 de inculpatul A., cunoscând că este fals, în vederea încheierea actului de donaţie autentificat sub nr. x din 15.10.2010, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. (cu aplic. art. 5 Noul C. pen.).

Fapta inculpatului B. de a înlesni redactarea şi autentificarea prin încheierea din 15.10.2010 de către inculpatul A., a actului de donaţie dintre inculpaţii C. şi B., cunoscând că inculpata C. nu este proprietara bunurilor donate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. (cu aplic. art. 5 Noul C. pen.) cu aplic, art. 38 alin. (1) C. pen. pentru toate infracţiunile.

Fapta inculpatei C. de a uza de actul de donaţie autentificat prin încheierea din 15.09.2010 de inculpatul A., în vederea încheierii actului de donaţie autentificat prin încheierea din 15.10.2010, cunoscând că nu este proprietara bunurilor donate, deoarece nu a semnat actul de donaţie (din 15.09.2010), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 5 N C. pen.)

Fapta inculpatei C. de a înlesni redactarea şi autentificarea prin încheierea din 15.10.2010 de către inculpatul A., a actului de donaţie dintre aceasta şi B., cunoscând că nu este proprietara bunurilor donate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. (cu aplic. art. 5 N C. pen.), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

Instanţa de fond, analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, a reţinut următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 329 C. proc. pen., cu adresa nr. x/2011 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a înaintat instanţei rechizitoriul cu acelaşi număr din data de 4 noiembrie 2014 privind pe inculpaţii A., B. şi C., în vederea efectuării procedurii în camera preliminară şi a judecării cauzei, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 5 noiembrie 2014, fixându-se termen conform dispoziţiilor art. 344 C. proc. pen. la data de 8 decembrie 2014.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 23 februarie 2015, judecătorul de cameră preliminară a admis cererea formulată de inculpatul A., prin apărătorul ales, avocat K., privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) C. proc. pen. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a acestei dispoziţii, în raport cu prevederile art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) şi art. 20 din Constituţia României, iar prin Decizia nr. 621 din 8 octombrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 Curtea Constituţională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de A., prin apărătorul ales.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 16 aprilie 2015, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a admis, în parte, cererea formulată de inculpatul A. prin avocat ales K. şi a sancţionat potrivit dispoziţiilor art. 282 C. proc. pen., actul de urmărire penală efectuat cu încălcarea dispoziţiilor art. 177 C. proc. pen., respectiv raportul de expertiză criminalistică nr. x din 3 septembrie 2014 întocmit de INEC Bucureşti şi administrat în cursul urmăririi penale, dispunând excluderea acestei probe.

Judecătorul de cameră preliminară, analizând cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A., prin apărătorul ales, a constatat ca fiind fondat doar motivul invocat privind încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la procedura efectuării unei noi expertize criminalistice tehnico-ştiinţifice a scrisului de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, dispusă de procurorul de caz la data de 10 iulie 2014.

În acest sens, constatând că raportul de expertiză criminalistică sus-menţionat a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale prev.de art. 177 şi urm. C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a apreciat că s-a adus o vătămare substanţială şi semnificativă a drepturilor inculpatului, vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, decât prin excluderea acestei probe, încălcându-se astfel, principiul legalităţii în administrarea probelor, principiu care presupune administrarea numai a mijloacelor de probă administrate de lege, în condiţiile stabilite de noul C. proc. pen., legislaţia specială şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, a constatat că încălcarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, în împrejurările concrete ale cauzei face ca menţinerea mijlocului de probă, astfel administrat de procurorul de caz după redeschiderea urmăririi penale, să aducă atingere caracterului echitabil al procesului penal.

Cu privire la celelalte cereri şi excepţii formulate de inculpatul A., prin apărător, judecătorul de cameră preliminară a constatat că acestea nu sunt întemeiate.

Conform dispoziţiilor art. 345 alin. (3) C. proc. pen. şi a încheierii din 16 aprilie 2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cu adresa din 29 aprilie 2015 a comunicat instanţei că menţine în totalitate dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor A., B. şi C.

Pe de altă parte, prin încheierea din 11 mai 2015 în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. (4) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecăţii.

Împotriva celor două încheieri sus-menţionate a formulat contestaţii inculpatul A., iar prin încheierea din 10 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2014, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2014 la Dosarul nr. x/2014 şi s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul contestator A. împotriva încheierilor din data de 16 aprilie 2015 şi 11 mai 2015 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, cu obligarea acestuia la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare statului.

La termenul de judecată de la 10 septembrie 2015 în şedinţă publică, inculpatului A. i s-a adus la cunoştinţă conţinutul actului de sesizare şi drepturile prevăzute de dispoziţiile art. 374 şi urm. C. proc. pen., inculpatul arătând că nu consimte să fie audiat la Curtea de Apel Craiova şi că se prevalează de dreptul la tăcere.

Partea civilă D., fiind audiată la acelaşi termen de judecată, a arătat că îşi menţine plângerea formulată în cauză şi declaraţiile date în faza de urmărire penală, menţionând că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 RON reprezentând daune morale şi cheltuieli judiciare.

Pe de altă parte, instanţa a procedat în mod corespunzător şi în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2015 aducându-i la cunoştinţă conţinutul actului de sesizare şi drepturile prevăzute de dispoziţiile art. 374 şi urm. C. proc. pen., inculpatul fiind audiat în legătură cu faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

La solicitarea apărătorului ales, avocat K., inculpatul A., în şedinţa publică de la 9 martie 2016, a învederat instanţei că doreşte să dea declaraţie la Curtea de Apel Craiova, arătând, în esenţă, că cele două acte de donaţie au fost încheiate în mod legal, menţionând că persoana competentă din cadrul Biroului Notarial i-a solicitat părţii civile D. cartea de identitate, însă aceasta i-a spus că se află la poliţie pentru a fi schimbată, astfel încât nu a mai insistat în acest aspect, inculpatul constatând personal că partea civilă "l-a minţit în legătură cu actul de identitate, acest lucru constatându-l în momentul în care s-au prezentat pentru a depune cererea de divorţ". Inculpatul a precizat, de asemenea, că îşi menţine declaraţia dată în primul ciclu procesual de la urmărirea penală, arătând că cea de-a doua declaraţie a fost dată sub ameninţare.

La termenul din 22 ianuarie 2016 s-a luat un supliment de declaraţie părţii civile D. care a arătat că îşi menţine plângerile şi declaraţiile date în cauză. De asemenea, a relatat că "afirm cu tărie că actul de donaţie din 15 septembrie 2010 nu a fost semnat de mine şi pe cale de consecinţă, semnătura nu îmi aparţine", iar la data încheierii acestuia a avut actul de identitate asupra sa, acesta nu se afla la poliţie, deoarece era valabil până în februarie 2011, dată la care a fost schimbat cu numele D. A mai relatat că pe cererea de autentificare a scris numele D., însă nu a semnat cererea pe care i-a prezentat-o soţul său, care i-a motivat că "îi trebuie pentru a fi luată în întreţinere şi pentru a primi suma de bani după căsătorie", nu a cunoscut că de fapt aceasta era una anterioară încheierii actului notarial şi nu avea nici un motiv ca la 4 zile de la nuntă să doneze un bun al său către alte părţi.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2016, instanţa a respins cererea formulată de avocatul ales al inculpatului A., privind efectuarea unei expertize grafologice care să dovedească dacă vreunul din angajaţii biroului, inclusiv notarul a semnat în locul părţii civile, apreciind că administrarea acestei probe nu este utilă în soluţionarea cauzei şi întrucât cererea a mai fost formulată anterior şi a fost respinsă de instanţă pentru aceleaşi considerente.

Pe de altă parte, la termenul de judecată din 31 ianuarie 2017, inculpaţii A. şi B., fiind audiaţi, au învederat instanţei că sunt de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în situaţia în care vor fi condamnaţi.

Deşi pe întreg parcursul procesului penal, inculpata C. a fost legal citată la adresa de domiciliu indicată, respectiv Motru, judeţul Gorj, pentru a fi audiată în calitate de inculpat, cu privire la faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată prin rechizitoriu, aceasta nu s-a prezentat la instanţă, din procesele-verbale încheiate de organele de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Motru, judeţul Gorj rezultând că numita C. se află în Spania şi fiind contactată la numărul de telefon indicat de fiul său B., aceasta a relatat că nu se poate prezenta la termenele stabilite, întrucât are contract de muncă.

La termenul de judecată din 25 aprilie 2016, apărătorul ales al inculpatei C., avocat L., a depus la dosar o declaraţie extrajudiciară dată de aceasta, autentificată de Biroul Notarial Individual M.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a dispus audierea, în mod nemijlocit, a martorilor din rechizitoriu, respectiv H., J., I. şi E. care, în esenţă, şi-au menţinut declaraţiile date la procurorul de caz, arătând detaliat modul în care s-au derulat evenimentele în legătură cu faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.

Instanţa de fond, raportat la obiectul cauzei deduse judecăţii şi la împrejurarea că pe parcursul cercetărilor au fost întocmite mai multe rapoarte de expertiză dactiloscopică, a respins ca nefiind pertinente, utile şi nici concludente în soluţionarea cauzei cererile de probatorii formulate de avocat K. şi L., apărătorii inculpaţilor A. şi B.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a constatat şi reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin plângerile succesive formulate de partea civilă D. la 26 septembrie şi respectiv 27 septembrie 2011, aceasta a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru şi respectiv, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în legătură cu săvârşirea de către inculpatul B., în complicitate cu inculpatul A. a unor fapte de natură penală, cu privire la întocmirea unui act de donaţie la data de 15 septembrie 2010, în care se atestă că inculpatul B. şi partea civilă D. donau mai multe bunuri imobile de pe raza comunei Cătunele, judeţul Gorj, inculpatei C. (mama inculpatului B.), pe care inculpatul A. l-a autentificat prin încheierea din 15.09.2010, în care a menţionat în fals că donatoarea D. a fost prezentă şi a semnat, deşi semnătura de la rubrica "donatoare" nu a fost executată de aceasta şi nu a consimţit la întocmirea actului.

Iniţial, prin ordonanţa nr. x/P/2011 din 18 martie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 314 alin. (1) lit. a), art. 315 alin. (1) lit. b) rap.la art. 16 lit. b) şi art. 58 alin. (2), art. 63 alin. (1) C. proc. pen., clasarea cauzei privind pe suspectul A., sub aspectul infracţiunilor prev.de art. 297 C. pen., art. 321 şi art. 320 C. pen. şi disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, pentru continuarea cercetărilor penale faţă de B., C. şi E., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev.de art. 320 C. pen., art. 323 C. pen. şi art. 47 C. pen. rap.la art. 321 C. pen.

Ulterior, prin ordonanţa nr. x/2014 din 7 aprilie 2014 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, în baza art. 304 alin. (2) C. proc. pen., art. 332 alin. (1) lit. c) rap.la art. 335 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., infirmarea ordonanţei nr. x/P/2011 din 18 martie 2014, ca fiind nelegală, reluarea şi redeschiderea urmăririi penale în cauză şi completarea cercetărilor penale conform îndrumărilor din ordonanţa sus-menţionată, dosarul cauzei fiind înaintat judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova pentru a aprecia şi dispune referitor la confirmarea acestuia, astfel încât prin încheierea nr. x din camera de consiliu de la 11 aprilie 2014 a fost confirmată ordonanţa dispusă de procurorul general, de reluare şi redeschidere a urmăririi penale privind pe suspectul A., constatându-se legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. x/2014, prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale.

Instanţa de fond, coroborând plângerile şi declaraţiile date atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti de către partea civilă D., cu declaraţiile martorilor H., N., I. şi E. date în mod nemijlocit în faţa instanţei de judecată, cât şi la procurorul de caz, precum şi cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a scrisului nr. x din 14.11.2011 al IPJ Dolj - Serviciul Criminalistic, percheziţia informatică efectuată la data de 8.10.2014 şi rapoartele nr. x din 21.07.2012 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti şi respectiv nr. x din 30.10.2012 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, dar avându-se în vedere şi raportul de expertiză criminalistică a scrisului nr. x din 24.02.2014 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, a reţinut următoarele:

În anul 2008, partea civilă D. a intrat în relaţii de prietenie cu inculpatul B., iar la data de 25.11.2008 au cumpărat de la F. şi G. mai multe bunuri imobile, respectiv suprafaţa de 805 m.p. teren, din care suprafaţa 537 m.p. teren curţi construcţii şi suprafaţa de 268 m.p. teren vii, printr-un contract de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea din 25.11.2008 de către BNP A.

Cei doi s-au căsătorit la data de 11.09.2010, iar la data de 15.09.2010 a fost întocmit actul de donaţie prin care B. şi D. donau bunurile imobile menţionate în contractul de vânzare cumpărare, inculpatei C., mama inculpatului B., act de donaţie autentificat prin încheierea din 15.09.2010 de către notarul public A.

Ulterior, prin încheierea din 15.10.2010, inculpatul A. a autentificat actul de donaţie, prin care inculpata C. dona bunurile imobile respective inculpatului B.

Aşa cum rezultă din declaraţiile părţii civile D. şi actele depuse la dosarul cauzei, la 31 ianuarie 2011 aceasta a introdus acţiune de divorţ la Judecătoria Motru, însă a păstrat o relaţie apropiată cu inculpatul B., ceea ce i-a permis ca, în vara anului 2011, din întâmplare, să găsească în autoturismul acestuia actele de donaţie, acte pe care le-a înmânat tatălui său H.

Această împrejurare este confirmată de martorul H., tatăl părţii civile, care fiind audiat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, a precizat că la începutul lunii iunie 2011, partea civilă D. i-a relatat că a găsit în autoturism actele de donaţie întocmite în fals de către inculpatul B. împreună cu mama sa, inculpata C. şi inculpatul A., notarul public, şi că, în momentul în care i-a atras atenţia inculpatului B., acesta a agresat-o, împrejurare confirmată şi prin ordonanţa nr. x/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, în care se arată că în noaptea de 5/6 iunie 2011 B. a lovit-o pe partea civilă D., cauzându-i leziuni ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Pe de altă parte, instanţa de fond a constatat că din adresa din 09.05.2014, eliberată de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Consiliului local al mun. Motru, jud. Gorj, rezultă că la data de 15.09.2010 D. nu avea actul de identitate depus ca urmare a schimbării numelui după căsătorie.

S-a reţinut că în declaraţia din 20.07.2012 - când i s-au luat specimenele de semnătură - inculpatul B. a menţionat că, anterior căsătoriei cu D., au convenit împreună cu inculpata C. să doneze bunurile imobile cumpărate în baza contractului autentificat prin încheierea nr. x din 25.11.2008, de inculpatul A., acesteia din urmă, în schimbul achitării creditelor contractate la bancă, afirmaţie lipsită de logică având în vedere că, după o lună, la data de 15.10.2010, inculpata C. a donat imobilul respectiv inculpatului B. prin actul de donaţie autentificat prin încheierea din 15.10.2010 de inculpatul A., ceea ce dovedeşte în acelaşi timp că inculpatul B. în complicitate cu inculpatul A. au desfăşurat activităţile infracţionale cu scopul de a prelua din proprietatea părţii civile D. bunurile imobile.

De asemenea, în acelaşi sens al înţelegerii dintre cei doi inculpaţi, inculpatul B., ca şi inculpatul A., în declaraţia din 24.07.2012, a afirmat că la momentul întocmirii actului de donaţie în ziua de 15.09.2010, fosta soţie avea buletinul la schimbat, iar la data de 23.10.2014 a precizat în declaraţie că împreună cu partea civilă D. au depus la notarul public actul de vânzare cumpărare al imobilului şi cărţile de identitate.

Instanţa de fond, coroborând declaraţiile martorilor I. şi J., cu procesul-verbal de percheziţie informatică efectuat la data de 8.10.2014 şi concluziile raportului de constatare nr. x din 14.11.2011 al IPJ Dolj - Serviciul Criminalistic, care a concluzionat că semnătura de la poziţia a doua de la rubrica "Donatori" nu a fost executată de partea civilă D., pe de o parte, iar pe de altă parte, cu rapoartele nr. x din 21.07.2012 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti şi nr. x din 30.10.2012 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, care au concluzionat că semnătura de pe actul de donaţie, autentificat prin încheierea din 15.09.2010 de către inculpatul A., de la rubrica "Donatori" poziţia a doua, nu a fost executată de către partea civilă "D." D., dar avându-se în vedere şi concluziile raportului de expertiză criminalistică a scrisului nr. x din 24.02.2014 efectuat de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti care a constatat că semnătura de pe actul de donaţie autentificat prin încheierea din 15.09.2010, de la rubrica "Donatară", nu a fost executată de inculpata C., ceea ce confirmă susţinerile martorelor I. şi J., că în ziua de 15.09.2010 nu au văzut-o în biroul notarial pe inculpata C., a constatat că situaţia de fapt expusă în actul de sesizare este corectă şi a fost reţinută ca atare.

Pe de altă parte, din probele administrate pe parcursul procesului-penal, instanţa de fond a constatat că, deşi cunoşteau că actul de donaţie autentificat prin încheierea din 15.09.2010 este fals, inculpaţii B. şi C. au uzat de acesta şi s-au prezentat în ziua de 15.10.2010 la biroul inculpatului A., care avea reprezentarea că inculpata C., cea care dona, nu este proprietara bunurilor, a dispus redactarea actului de donaţie, pe care l-a autentificat prin încheierea din 15.10.2010, în care inculpata C. dona bunurile inculpatului B., în condiţiile în care nu a semnat actul din 15.09.2010.

Din raportul de expertiză criminalistică a scrisului nr. x din 24.02.2014 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti rezultă că nu se poate stabili dacă semnătura a doua de la rubrica "Donatori" de pe actul de donaţie autentificat prin încheierea din 15.09.2010, a fost executată sau nu de inculpatul B. sau de E., grefiera care a redactat ambele acte de donaţie.

De altfel, cu privire la numita E., procurorul de caz constatând că nu există probe de vinovăţie pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 320 C. pen. şi avându-se în vedere concluziile raportului de expertiză criminalistică sus-menţionat, a dispus clasarea cauzei faţă de aceasta.

Instanţa de fond, coroborând, pe de o parte, declaraţiile părţii civile D., ale inculpaţilor A. şi B. date pe parcursul întregului proces penal şi declaraţiile inculpatei C. date în faza de urmărire penală, cu declaraţiile martorilor I., J., E. şi H. şi, pe de altă parte, cu concluziile raportului de constatare criminalistică a scrisului nr. x din 14.11.2011 al IPJ Dolj - Serviciul Criminalistic, ale rapoartelor de expertiză criminalistică nr. x din 21.07.2012 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, nr. x din 30.10.2012 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, nr. x din 24.02.2014 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice, a constatat cu certitudine că semnătura de pe actul de donaţie autentificat sub nr. x din 15.09.2010, de la poziţia a doua de la rubrica "Donatori", nu a fost executată de partea civilă D. şi nici semnătura de la rubrica "Donatar" de pe acelaşi act - nr. x din 15.09.2010 - nu a fost executată de inculpata C.

Deşi inculpaţii A. şi B., pe parcursul procesului penal au avut o atitudine contradictorie, încercând să ascundă adevărul şi nu au recunoscut faptele pentru care sunt cercetaţi, s-a apreciat că apărările formulate de aceştia nu sunt susţinute de nici un mijloc de probă administrat în cauză, susţinerile inculpatului A. în sensul că partea civilă nu ar fi avut asupra sa buletinul de identitate, deoarece se afla la organele de poliţie pentru a fi schimbat după căsătorie, fiind infirmate de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Consiliului Local al municipiului Motru, judeţul Gorj, care cu adresa din 9 mai 2014 a făcut cunoscut că la data de 15.09.2010, data întocmirii actului de donaţie autentificat prin încheierea nr. x de către notarul public A., D. nu avea actul de identitate depus ca urmare a schimbării numelui după căsătorie.

În ceea ce priveşte apărarea formulată de inculpatul A. cu privire la cea de-a doua declaraţie dată la procurorul de caz, în sensul că ar fi fost scrisă sub ameninţarea acestuia, instanţa de fond a apreciat că şi aceasta este neîntemeiată şi nesusţinută de nici un mijloc de probă administrat în cauză, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, în şedinţa publică din 9 martie 2016, inculpatul arătând, pe de o parte, că declaraţiile au fost date în prezenţa unui avocat şi, pe de altă parte, acesta nici nu a făcut vreo obiecţie cu privire la cele consemnate în cuprinsul declaraţiilor.

Şi cu privire la apărarea formulată de inculpata C., în sensul că ar fi încercat să facă parte tuturor copiilor din bunurile respective, s-a apreciat că nu este verosimilă şi nu este susţinută de niciun mijloc probator administrat în cauză, în condiţiile în care probele ştiinţifice administrate dovedesc împrejurarea că aceasta a donat bunurile doar inculpatului B. şi nu tuturor copiilor, fapt ce conduce la concluzia că cei doi inculpaţi au acţionat în acest mod pentru a o deposeda pe partea civilă de partea din bunuri care i se cuvenea de drept.

Pe de altă parte, instanţa de fond a constatat ca fiind nefondate şi celelalte motive invocate în apărare de inculpaţii A., B. şi C., prin apărătorii aleşi, plângerile şi declaraţiile părţii civile coroborându-se cu probele ştiinţifice întocmite în cauză, partea civilă neavând nici un motiv să înstrăineze bunurile într-un timp atât de scurt şi nici să formuleze plângerile imediat ce a luat cunoştinţă, în mod întâmplător, despre înstrăinarea acestora, astfel încât nu se impune achitarea inculpaţilor.

Instanţa de fond, constatând că de la data săvârşirii faptelor şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, a intrat în vigoare Legea nr. 289/2009 privind C. pen., a constatat necesar să analizeze eventuala incidenţă a dispoziţiilor art. 5 C. pen., cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile.

În acest sens, s-a apreciat că examinarea încadrării juridice a faptelor, ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă, pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiunile penale ce urmează a fi aplicate fiecăruia dintre inculpaţi.

Pe de altă parte, în examinarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, prima instanţă a reţinut că pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta penală, iar unitatea dintre incriminare şi pedeapsă, exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege.

În acelaşi sens, aceiaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor privitoare la circumstanţele agravante şi atenuante, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală.

Aşa fiind, pentru a compara cele două legi, prima instanţă a analizat consecinţele faptelor în legea în vigoare la data săvârşirii acestora - încadrarea juridică a faptelor prin actul de sesizare şi sancţiunile ce decurg din incriminare, precum şi consecinţele faptelor în urma intrării în vigoare a legii noi.

Analizând, aşadar, incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen., în raport cu cele sus-menţionate, faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar avându-se în vedere şi împrejurarea că faptele comise de inculpaţii A. şi B. se află în concurs real, prev.de art. 38 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a considerat că legea penală mai favorabilă aplicabilă celor doi inculpaţi este Noul C. pen.

Aşa fiind, în raport de toate aceste considerente şi coroborând întregul material probator administrat în cauză pe parcursul procesului penal, instanţa de fond a constatat că vinovăţia inculpaţilor A. este dovedită în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, astfel încât, în drept, fapta inculpatului A. constând în aceea că a atestat în fals prin încheierea din 15.09.2010, că în faţa sa au fost prezenţi şi au semnat D. şi C., care, după citirea înscrisului, au consimţit la autentificarea lui şi au semnat toate exemplarele, fără ca acestea să fie prezente, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen., cu aplic. art. 5 Noul C. pen. de asemenea, fapta aceluiaşi inculpat, de a accepta ca semnăturile de pe actul de donaţie autentificat prin încheierea din 15.09.2010, să fie executate de alte persoane neidentificate în locul titularelor partea civilă D. şi inculpata C., la rubricile " Donatoare " poziţia a doua şi, respectiv "Donatară", realizează, sub aspect constitutiv, elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 N. C. pen. Pe de altă parte, fapta aceluiaşi inculpat de a redacta şi autentificat prin încheierea nr. x din 15.10.2010, actul de donaţie dintre inculpata C. şi inculpatul B., cunoscând că donatoarea C. nu este proprietara bunurilor donate, s-a constatat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen. cu cu aplic. art. 5 Noul C. pen., toate infracţiunile aflându-se în concurs real, conform art. 38 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte stabilirea duratei şi a cuantumului pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului A., instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev.de art. 74 C. pen., evaluate în raport de gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea inculpatului, împrejurările şi modul de comitere a faptelor, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs, precum şi motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit. De asemenea, a avut în vedere conduita inculpatului după săvârşirea faptelor şi pe parcursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială ale acestuia, astfel încât pedeapsa stabilită pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite de inculpat să răspundă principiului proporţionalităţii, în sensul unui raport echitabil şi echilibrat între faptele comise şi răspunderea penală, dar şi a unei corecte, necesare şi corespunzătoare adecvări a sancţiunii la scopul legii penale prevăzut de legiuitor.

În raport de cele sus-menţionate, în baza art. 396 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. pen., rap. la art. 83 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului A. pedepsele de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen. 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen. Întrucât cele trei infracţiuni se află în concurs real, în baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor stabilite inculpatului, în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an închisoare, la care se a adăugat un spor de 8 luni închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, stabilind, în final, pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prev.de art. 83 alin. (1) şi (2) C. pen., în sensul că din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul A. nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, pedeapsa stabilită în cazul concursului de infracţiuni nu este mai mare de 2 ani, iar acesta şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana inculpatului - notar la data săvârşirii faptelor, de conduita avută de acesta anterior comiterii infracţiunilor, dar avându-se în vedere şi posibilităţile sale de îndreptare, s-a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată.

De asemenea, s-a mai constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite de inculpat nu este mai mare de 7 ani, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală sau judecată şi nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului.

În raport de cele sus-menţionate, în baza art. 83 alin. (1) C. pen., a dispus amânarea aplicării pedepsei rezultante de 1 an şi 8 luni închisoare, stabilită inculpatului A., pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 84 alin. (1) C. pen.

S-a dispus ca, în baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul A., să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca, datele prev. de art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen., să se comunice Serviciului de Probaţiune Gorj.

În baza art. 404 alin. (3) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Cu privire la inculpatul B., instanţa de fond analizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 5 C. pen., cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicabilă acestuia este tot noul C. pen., pentru aceleaşi considerente menţionate în cazul inculpatului A.

Astfel, reţinând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia inculpatului B., s-a constatat că, în drept, fapta acestuia constând în aceea că a înlesnit autentificarea prin încheierea din 15.09.2010 de către inculpatul A. a actului de donaţie, prin contrafacerea semnăturilor părţii civile D. de la rubrica "Donatori" poziţia a doua şi inculpatei C. de la rubrica "Donatar", de persoane neidentificate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. cu aplic. art. 5 Noul C. pen.

De asemenea, fapta aceluiaşi inculpat de a înlesni semnarea de către alte persoane necunoscute a actului de donaţie autentificat prin încheierea din 15.09.2010 de la rubrica "Donatori" poziţia a doua şi de la rubrica "Donatară" realizează sub aspect constitutiv elementele infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap la art. 320 C. pen. cu aplic. art. 5 Noul C. pen.

Pe de altă parte, fapta aceluiaşi inculpat de a uza de actul de donaţie autentificat sub nr. x din 15.09.2010 de inculpatul A., cunoscând că este fals, în vederea încheierea actului de donaţie autentificat sub nr. x din 15.10.2010, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 5 Noul C. pen.

Fapta inculpatului B. de a înlesni redactarea şi autentificarea prin încheierea din 15.10.2010 de către inculpatul A., a actului de donaţie dintre inculpaţii C. şi B., cunoscând că inculpata C. nu este proprietara bunurilor donate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. cu aplic. art. 5 Noul C. pen.

S-a constatat că toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului B. se află în concurs real, astfel încât a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen. pentru toate infracţiunile.

La individualizarea judiciară a sancţiunii penale, instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpat şi periculozitatea acestuia evaluată în raport de motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe a infracţiunilor, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, împrejurările concrete de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite, dar şi conduita nesinceră manifestată pe parcursul procesului penal.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere nivelul de educaţie al inculpatului, vârsta tânără a acestuia, dar şi împrejurarea că inculpatul este integrat socio-profesional şi nu are antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală.

Aşa fiind, şi în baza art. 396 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. pen., rap. la art. 83 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., s-au stabilit în sarcina inculpatului B. pedepsele de: 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 al . 1 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsele stabilite inculpatului, în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatului B. să i se stabilească în final pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

Constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 83 alin. (1) C. pen., în sensul că pedeapsa stabilită în cazul concursului de infracţiuni este închisoarea de cel mult 2 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, iar acesta şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, dar avându-se în vedere şi posibilităţile sale de îndreptare, Curtea a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar şi impune supravegherea conduitei inculpatului pe o perioadă determinată, astfel încât în baza art. 83 alin. (1) C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, stabilită inculpatului B., pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 84 alin. (1) C. pen.

S-a dispus ca, în baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul B., să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca, datele prev. de art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen., se vor comunica Serviciului de Probaţiune Gorj.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Cu privire la inculpata C., instanţa de fond examinând încadrarea juridică a faptelor ca urmare a situaţiei tranzitorii prin intrarea în vigoare a Legii nr. 289/2009 privind C. pen., a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicată acesteia este C. pen. de la 1968, faţă de împrejurarea că faptele deduse judecăţii se află în concurs real, iar potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., în caz de concurs de infracţiuni se stabileşte pedeapsă pentru fiecare infracţiune în parte şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, spre deosebire de dispoziţiile din vechiul C. pen., care nu prevăd un asemenea spor.

Pe de altă parte, prima instanţă a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei este vechiul C. pen. şi prin prisma modalităţii de executare a pedepsei ce urmează a fi aplicată acesteia pentru fiecare dintre infracţiunile comise, astfel încât va reîncadra faptele conform vechii reglementări.

În raport de cele sus-menţionate prima instanţă, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia inculpatei C., a reţinut că, în drept, fapta acesteia de a uza de actul de donaţie autentificat prin încheierea din 15.09.2010 de inculpatul A., în vederea încheierii actului de donaţie autentificat prin încheierea din 15.10.2010, cunoscând că nu este proprietara bunurilor donate, deoarece nu a semnat actul de donaţie (din 15.09.2010), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. de la 1968.

Pe de altă parte, fapta aceleiaşi inculpatei constând în aceea că a înlesnit redactarea şi autentificarea prin încheierea din 15.10.2010 de către inculpatul A., a actului de donaţie dintre aceasta şi B., cunoscând că nu este proprietara bunurilor donate, realizează, sub aspect constitutiv elementele infracţiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 26 C. pen. de la 1968 rap. la art. 289 C. pen. de la 1968.

Constatând că ambele infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei C. se află în concurs real, instanţa de fond a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) C. pen. de la 1968 rap.la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1968.

Aşa fiind, şi în baza art. 386 C. proc. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C., după cum urmează: din infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., în infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. de la 1968, şi din infracţiunea de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen., în infracţiunea de complicitate la fals intelectual prev. de art. 26 C. pen. de la 1968, rap. la art. 289 C. pen. de la 1968.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată acesteia, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de legiuitor, respectiv împrejurările concrete de săvârşire a infracţiunilor, motivul săvârşirii acestora şi scopul urmărit, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, dar şi natura şi gravitatea rezultatului produs.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială ale inculpatei, dar şi conduita acesteia pe parcursul procesului penal, constând în aceea că, deşi legal citată, nu s-a prezentat în faţa instanţei de fond pentru a fi audiată, iar pe parcursul urmăririi penale a avut o atitudine nesinceră.

Aşa fiind şi în baza art. 291 C. pen. de la 1968, a dispus condamnarea inculpata C. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 26 C. pen. de la 1968, rap. la art. 289 C. pen. de la 1968, a dispus condamnarea inculpatei C. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. de la 1968, rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1968, a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatei C. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. de la 1968, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatei pe durata termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform disp. art. 82 C. pen. de la 1968.

S-a atras atenţia inculpatei C. asupra disp. art. 83 C. pen. de la 1968, privind revocarea suspendării condiţionate în caz de săvârşire a unei noi infracţiuni.

În baza art. 71 C. pen. de la 1968, s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. de la 1968.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţă a constatat că partea civilă D. s-a constituit parte civilă în cursul procesului penal cu suma de 100.000 RON reprezentând daune morale şi cheltuieli judiciare.

În acest sens, s-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt infracţiuni de pericol având ca obiect juridic comun relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în autenticitatea entităţilor cu însuşire probatorie, adică în adevărul pe care acestea au destinaţia legală de a-l exprima sau atesta.

Din punct de vedere al laturii obiective, urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită de lege, prin textul de incriminare şi nicidecum o pagubă, iar raportul de cauzalitate în cazul unor astfel de infracţiuni rezultă implicit din săvârşirea faptelor, astfel încât nu se justifică acordarea daunelor morale.

De altfel, cu privire la chestiunea dacă infracţiunile de pericol sunt cauzatoare de prejudicii, s-a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin deciziile nr. 29 din 2 iunie 2008 şi nr. 43 din 13 octombrie 2008 pronunţate în recurs în interesul legii, că acestea nu sunt cauzatoare de prejudicii prin ele însele şi, ca atare, în cazul unor asemenea infracţiuni instanţa investită cu soluţionarea acţiunii penale nu este competentă să soluţioneze şi acţiunea civilă alăturată celei penale.

Aşa fiind, instanţa de fond, în baza art. 397 C. proc. pen. rap.la art. 25 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de partea civilă D.

De asemenea, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desfiinţarea în totalitate actele de donaţie autentificate sub nr. x din 15.09.2010 şi nr. y din 15.10.2010, de către B.N.P. A.

În baza art. 276 C. proc. pen. a dispus obligarea inculpaţilor A., B. şi C., la câte 1100 RON cheltuieli judiciare către partea civilă D., reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli de transport pe relaţia Motru - Craiova, iar în baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A., B. şi C., la câte 850 RON cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpaţii A., B. şi C., precum şi partea civilă D.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond, având în vedere că este nelegală, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., impunându-se reţinerea dispoziţiilor art. 89 C. pen. raportat la faptul ca a mai săvârşit o infracţiune pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere.

De asemenea, s-a mai susţinut că sentinţa instanţei de fond este nelegala, întrucât în mod greşit a fost respinsă, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de partea civilă D., şi că, în cauză, nu s-a realizat o justă individualizare, în mod neoportun a fost amânata aplicarea pedepsei fata de inculpaţii A. şi B. iar pentru inculpata C. pedeapsa aplicata este prea mica.

În motivarea apelului, s-a menţionat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., întrucât în mod greşit s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, nefiind îndeplinite condiţiile art. 83 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la faptul ca a mai fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere.

S-a arătat că, din verificarea pe portalul instanţelor, a rezultat faptul că inculpatul A., înainte de a fi pronunţata soluţia în prezenta cauza, a fost condamnat de Curtea de Apel Constanta prin Sentinţa penală nr. 88 din data de 1 iulie 2016 pronunţata în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 475/A din data de 5 decembrie 2016 la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 91 C. pen.

În acelaşi sens, s-a menţionat că potrivit dispoziţiilor art. 83 alin. (1) lit. b) C. pen. instanţa poate dispune amânarea executării pedepsei numai dacă infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, iar în situaţia în care se descoperă pe parcursul termenului de supraveghere ca persoana condamnata mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitiva a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, suspendarea se anulează în raport de dispoziţiile art. 97 C. pen.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, s-a susţinut că sentinţa instanţei de fond este nelegala, întrucât în mod greşit fiind respinsă, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de partea civilă D. Astfel, în motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că infracţiunile de pericol nu sunt cauzatoare de prejudicii şi în cazul acestora instanţa investita cu soluţionarea acţiunii penale nu este competenta să soluţioneze şi acţiunea civilă alăturata celei penale. În acest sens a fost invocata incidenţa deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii nr. 29/2008 şi nr. 43/2008. Prin aceste decizii admisibilitatea acţiunii civile a fost analizată din perspectiva altor infracţiuni (respectiv, art. 36 şi 37 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile public, art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului), decât cea de fals în înscrisuri.

Astfel, s-a apreciat că nu a fost dată o rezolvare de principiu pentru oricare dintre infracţiunile caracterizate ca fiind de pericol, ci s-au oferit soluţii punctuale, în raport cu anumite infracţiuni. Art. 19 alin. (1) din C. proc. pen. defineşte obiectul acţiunii civile ca fiind tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale. Acţiunea civilă în procesul penal se poate întemeia numai pe răspunderea civilă delictuală, iar stabilirea răspunderii şi repararea pagubei se fac potrivit legii civile. Conform art. 1357 din C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Acţiunea civilă, alăturată acţiunii penale în procesul penal, are evident un temei delictual.

Ca atare, ori de câte ori între prejudiciul moral sau material şi acţiunea de folosire a înscrisului falsificat există o legătură de cauzalitate, acţiunea civilă având ca obiect obligarea la plata de daune morale şi materiale, exercitată în procesul penal împotriva inculpatului, este admisibilă. Infracţiunile de fals deşi nu sunt condiţionate de producerea unei vătămări, nu este exclus ca, în fapt, ele să fie generatoare de daune, fie în mod exclusiv, fie angrenate într-o antecedenţă cauzală complexă, caz în care partea vătămată se poate constitui parte civilă în procesul penal, având ca obiect o asemenea infracţiune.

În continuare, s-a susţinut că, în cauză, nu s-a realizat o justă individualizare, în mod neoportun a fost amânata aplicarea pedepsei fata de inculpaţii A. şi B. iar pentru inculpata C. pedeapsa aplicată este prea mica. S-a apreciat că nu erau incidente dispoziţiile art. 83 C. pen. în raport cu gravitatea faptelor, urmările produse - partea vătămată fiind deposedata de un bun al sau la numai câteva zile de la nunta sa - şi de perseverenta infracţionala dedusa din comiterea mai multor fapte.

De asemenea, s-a precizat că infracţiunile deduse judecaţii sunt infracţiuni de pericol, şi în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. pericol social este ridicat cu atât mai mult cu cât inculpatul a săvârşit acesta faptă în calitate de notar, calitate care îi obliga la respectarea normelor legale. În acest sens, s-a menţionat că în operaţiunea de individualizare instanţa se impunea sa aibă în vedere modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, precum şi atitudinea procesuală de nerecunoaştere a faptelor comise de către toţi inculpaţii. Şi în ceea ce o priveşte pe inculpata C. pedeapsa aplicata de 6 luni închisoare cu art. 83 C. pen. este prea mica, în raport de argumentele prezentate nefiind în măsură să-şi atingă scopul preventiv.

Având în vedere considerentele expuse, s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi pronunţarea unei noi hotărâri în raport de criticile aduse.

Apelanţii inculpaţi B. şi C. au solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri în prezenta cauză, apreciind că, în mod greşit, instanţa de judecată a dispus prin Sentinţa penală nr. 38/13.02.2017 condamnarea inculpatului B., arătând că în cauză se impunea aplicarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 din C. proc. pen., având în vedere următoarele aspecte:

Prin raportare la speţa dedusă judecăţii instanţa de judecată a reţinut în mod greşit că "astfel, Curtea, reţinând dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia inculpatului B., constată că, în drept, fapta acestuia constând în aceea că a înlesnit autentificarea prin încheierea din 15.09.2010 de către inculpatul A. a actului de donaţie prin contrafacerea semnăturilor părţii civile D. de la rubrica " donatori"poziţia a doua şi inculpatei C. de la rubrica " donatar" de persoane neidentificate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la 321 C. pen. cu aplicarea art. 5".

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, deşi la dosarul cauzei existau o serie de probe, printre care şi rapoarte de expertiză, unde specialiştii din domeniu au concluzionat că nu se poate stabili dacă semnătura a doua de la rubrica donatori de pe actul de donaţie a fost executată sau nu de inculpatul B., instanţa a dispus, contrar acestor concluzii, condamnarea inculpatului la un an de închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. De asemenea, nu a existat nici măcar o probă din care să rezulte că inculpatul B. a săvârşit infracţiunea de falsificare a înscrisului intitulat donaţie, cu toate acestea, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia, nedând eficienţa principiului in dubio pro reo.

De astfel, s-a menţionat că nu a existat nicio dovadă care să ducă la formarea convingerii instanţei cum că inculpatul ar fi înlesnit semnarea de către alte persoane necunoscute a actului de donaţie autentificat sub nr. x/15.09.2010 sau că ar fi existat vreo persoană care să falsifice conţinutul material al acelui înscris, cum greşit a reţinut instanţa de judecată.

Astfel, s-a apreciat că nu au fost respectate dispoziţiile articolului 4 din C. proc. pen. alin. (2), conform cărora "după administrarea întregului probatoriu orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului."

În ipoteza în care instanţa de judecată nu dădea eficienţă dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. ar fi trebuit să dea eficienţă art. 16 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod, având în vedere că la dosarul cauzei nu existau probe din care să fi rezultat că inculpatul ar fi săvârşit fapta ce îi era imputată. Prezumţia de nevinovăţie nu este înlăturată decât în momentul în care se dovedeşte de organele judiciare vinovăţia inculpatului, în caz contrar orice îndoială se interpretează în favoarea inculpatului.

Aşadar, s-a susţinut că vinovăţia inculpatului nu a fost demonstrată dincolo de orice îndoială de organele judiciare, ci, instanţa de judecată, în temeiul unor prezumţii a stabilit că inculpatul a înlesnit falsificarea unor înscrisuri, înlăturând susţinerile martorilor care au relatat că partea civilă a fost prezentă la acea dată la sediul notarului public. Totodată, prezumţia de nevinovăţie reprezintă şi un drept subiectiv civil nepatrimonial al inculpatului care trebuie respectat atât de legiuitor cât şi de organele judiciare sau de terţi. Cu toate acestea instanţa de fond a încălcat dispoziţiile statuate de principiul fundamental al procesului penal interpretând toate probele administrate în cauză în defavoarea inculpaţilor B. şi C.

Analizând ansamblul materialului probator existent la dosarul cauzei cu privire la infracţiunea de fals intelectual, s-a precizat că se poate desprinde cu uşurinţă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni nici din punct de vedere obiectiv şi nici din punct de vedere subiectiv, deoarece prezenţa în biroul notarial a persoanei vătămate a rezultat atât din declaraţiile martorilor, expertize precum şi cererea de autentificare. Martorii au declarat inclusiv în faţa primei instanţe că cei doi foşti soţi au fost prezenţi la biroul notarial în ziua în care a fost autentificat actul, lucra pe care una dintre martore şi-l amintea cu exactitate. Martora cunoştea toate aceste aspecte deoarece îi cunoştea personal pe cei doi soţi, iar ziua în care aceştia au fost prezenţi la sediul notarului unde martora îşi desfăşura activitatea coincidea cu începutul anului şcolar, martora având un copil care mergea la şcoală.

Potrivit art. 48 C. pen., complicele este persoana care cu intenţie (directă sau indirectă) înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Analizând aceste dispoziţii coroborat cu dispoziţiile art. 321 C. pen., referitoare la falsul intelectual se poate observa că nu rezultă dincolo de orice îndoială că partea civilă D. nu ar fi fost prezentă la data de 15.09.2010 la sediul notarului public şi că înscrisul ar fi fost autentificat în fals.

Inclusiv experţii au concluzionat, în urma analizei unor înscrisuri de comparaţi, că partea civilă a dovedit anumite abilităţi în a-şi schimba propria semnătură. Acest fapt pune sub îndoială afirmaţia părţii civile că nu ar fi fost prezentă la notar şi nu ar fi semnat contractul de donaţie.

În ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals, s-a susţinut că nu se poate reţine existenţa acestei infracţiuni atâta timp cât martorii audiaţi pe tot parcursul procesului penal confirmă prezenţa părţii civile la sediul biroului notarial la data de 15.09.2010. Având în vedere aceste aspecte, precum şi forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea de uz de fals - numai cu intenţie directă - element constitutiv al laturii subiective a infracţiunii de uz de fals, în opinia apărării, se impunea ca prima instanţă să pronunţe o soluţie de achitare având în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive, din punct de vedere subiectiv, ale infracţiunii de uz de fals.

În concret, s-a susţinut de către apărare că inculpaţii ar fi trebuit să prevadă şi să urmărească folosirea înscrisului care nu fusese semnat de persoana vătămată şi nici nu fusese prezentă în momentul semnării acelor înscrisuri, aşa cum au relatat şi martorii aceasta a fost prezentă în biroul notarului la momentul autentificării contractului de donaţie. La aceste aspecte, s-a făcut referire şi la opinia separată a expertului O. care a concluzionat că "nu se poate stabili dacă semnătura a doua de la poziţia" donatori" depusă pe actul de donaţie nr. 2258/15.09.2010 a fost executată sau nu de D. precum şi concluziile experţilor parte recomandaţi de A. care au stabilit în urma studierii tuturor semnăturilor de comparaţie executate de partea civilă s-a remarcat o "tendinţă uimitoare" a titularei semnăturilor de schimbare a caracteristicilor propriei semnături, aceasta neputând fi exclusă ca autor grafic al semnăturii de pe actul de donaţie în litigiu. Prin urmare, analizând semnăturile persoanei vătămate de pe mai multe înscrisuri experţii au concluzionat că acestea sunt diferite, ceea ce naşte o îndoială cu privire la. autorului semnăturilor existente la rubrica a doua de pe înscrisul actului de donaţie nr. x din 15 septembrie 2010.

Aşadar, s-a susţinut că prezenţa persoanei vătămate la biroul notarial este confirmată atât de elementele expuse mai sus precum şi de declaraţia de autentificare a actului de donaţie care a fost semnată de persoana vătămată la care se adaugă şi registrele existente la sediul notarului.

În ceea ce o priveşte pe inculpata C., s-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de judecată a dispus condamnarea inculpatei, arătând că în ceea ce priveşte infracţiunile de uz de fals şi complicitate la fals intelectual reţinută în sarcina acesteia se impune achitarea pentru săvârşirea celor două infracţiuni, având în vedere argumentele prezentate anterior în cazul inculpatului B.

S-a precizat că nu se poate reţine că inculpata a cunoscut că înscrisul era unul fals şi ulterior s-ar fi folosit de acest înscris, la dosarul cauzei neexistând, niciun înscris doveditor în acest sens sau vreo declaraţie de martor care să formeze convingerea instanţei asupra vinovăţiei acesteia. Aşadar, s-a apreciat că soluţia instanţei se bazează pe simple prezumţii fără niciun fel de acoperire probatorie, neexistând niciun element care să probeze săvârşirea faptelor imputate de către inculpata C. şi nu i se poate imputa inculpatei faptul că a ales să doneze ulterior fiului său bunul pe care îl dobândise de la acesta şi fosta sa noră, din declaraţiile martorilor rezultând că aceasta a fost prezentă la sediul notarului, fapt ce se coroborează şi cu semnarea cererii de autentificare cerere ce nu a fost contestată de niciuna dintre părţi.

Prin urmare, s-a susţinut că, atâta timp cât un dubiu cu privire la vinovăţia inculpaţilor acest aspect le profită, singura soluţie fiind cea de achitare, o soluţie contrară ducând la încălcarea atât a dispoziţiilor art. 4 C. proc. pen. precum şi a dispoziţiilor art. 6 CEDO. Având în vedere toate aspectele enunţate anterior, s-a solicitat în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. admiterea apelului, desfiinţarea sentinţa instanţei de fond şi pronunţarea unei hotărâri de achitare în raport de criticile aduse, într-o primă teză de achitare în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., nefiind întrunite din punct de vedere obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii, iar într-o teza subsidiară, achitarea inculpaţilor în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., deoarece nu există dovezi care să conducă dincolo de orice îndoială că inculpaţii au săvârşit faptele imputate.

Apelantul inculpat A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate, susţinând că nelegalitatea şi netemeinicia Sentinţei penale nr. 38 din 13.02.2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, şi pentru cauze cu minori, se referă, în esenţa, la următoarele erori de judecata şi vicii de procedura:

Soluţiile de condamnare în rezolvarea pe fond a celor 3 acţiuni penale de către prima instanţa sunt nelegale şi netemeinice fiind dispuse cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie prevăzută de dispoziţiile art. art. 4 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 6 parag. 2 din CEDO prin denaturare şi apreciere greşita a probelor dosarului contrar dispoziţiilor art. 103 alin. (2), art. 2, 5, 8 şi 10 C. proc. pen. Astfel, în opinia apărării, soluţia de condamnare pentru infracţiunea de fals intelectual pretins comisă la data de 15.10.2010 este lipsită şi de tipicitate obiectivă în raport cu dispoziţiile incriminatorii ale art. 289 C. pen. anterior, iar soluţia de condamnare pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale pretins comisă la data de 15.10.2010 este o simpla supoziţie a procurorului de caz nesusţinută de probatoriu, nici măcar de persoana vătămata prin plângerile penale formulate care acuza explicit de contrafacerea semnăturii acesteia pe soţul sau, notar ori alţi funcţionari din cabinetul notarial referitor la care prin ultima expertiza criminalistică grafoscopică exclusa în procedura de camera preliminară şi pentru care nu s-a dispus refacerea ulterior s-a constatat nevinovăţia penală a acestora.

Totodată, a susţinut că soluţiile de condamnare actuale pe temeiurile de drept prevăzute de art. 321 şi 320 C. pen. sunt nelegale, întrucât judecata de tipicitate obiectivă şi subiectivă, în cauză, se impunea a fi efectuată în corespondenţă cu normele incriminatorii din vechiul C. pen. ce reprezintă legea mai favorabila în speţă, în acest sens fiind examenul comparativ al conţinutului constitutiv al celor 2 norme incriminatorii succesiv în vigoare până la data soluţionării cauzei în primă instanţa cererile formulate de procuror, inculpaţi şi partea civilă precum şi chiar argumentele justificative invocate de instanţa pentru rezolvarea chestiunii prealabile amintite.

S-a mai susţinut lipsa unei judecaţi efective a cauzei penale, întrucât judecătorul cauzei a reprodus doar situaţiile de fapt şi încadrările juridice a faptelor din rechizitoriu fără a analiza în baza unui raţionament juridic propriu care sunt argumentele probatorii şi justificative cu caracter de noutate ce impun înlăturarea în prealabil a prezumţiei de nevinovăţie, examen obligatoriu în cauză în raport de soluţia de clasare iniţială, pe baza aceluiaşi material probatoriu, precum şi a apărărilor de fapt, susţinerilor în apărare şi celelalte împrejurări de fapt favorabile apărării.

În principal, în raport cu motivele de nelegalitate şi netemeinicie sus-menţionate, a solicitat admiterii apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi dispunerea rejudecării cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată prin interpretarea extensiva a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., ce includ prin aplicarea directă în dreptul intern a standardelor Convenţiei Europene şi a jurisprudenţei Curţii Europene în interpretarea acesteia care se referă la încălcarea dreptului la un proces echitabil în prima instanţa/existenta unui viciu semnificativ şi substanţial care conduce la încălcarea dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, garantat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia Europeana, nemotivarea hotărârii primei instanţe/existenta unor contradicţii substanţiale între considerente şi dispozitiv şi situaţiile juridice invocate de inculpat. În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pronunţării unei noi hotărâri de achitare cu privire la toate acuzaţiile penale deduse judecaţii în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) rap. la art. 396 alin. (5) şi art. 16 lit. c) sau b C. proc. pen., rezolvarea laturii civile a procesului penal, în opinia apărării, fiind legală şi temeinică urmând a fi menţinută soluţia primei instanţe de respingere ca inadmisibila a acţiunii civile formulata de partea civilă D.

Referitor la motivul prim de nelegalitate privind nereţinerea prezumţiei de nevinovăţie/denaturarea şi aprecierea greşita a materialului probator şi caracterul nelegal al soluţiilor actuale de condamnare argumentele justificative au fost arătate următoarele:

Cu privire la prezumţia de nevinovăţie, s-a precizat că potrivit art. 4 alin. (1) C. proc. pen., orice persoana este considerata nevinovata până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitiva, prin raportare la modul de soluţionare a acţiunii penale vinovăţia unei persoane este condiţionata de o tripla constatare din partea instanţei de judecata, respectiv că: fapta există în materialitatea sa, fapta constituie infracţiune întruneşte toate elementele constitutive ale faptei incriminate şi a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege; fapta a fost săvârşită de persoana trimisă în judecată/în această dimensiune complexă. Vinovăţia, ca şi concept procesual, nu trebuie confundată cu vinovăţia ca trăsătura esenţiala a infracţiunii (atitudine subiectiva) concept substanţial şi care îmbracă una din formele prevăzute de legea penală în art. 16 C. pen. Fundamentul material al constatării vinovăţiei unei persoane, ca şi concept procesual, este un material probatoriu administrat în mod legal şi loial din care vinovăţia unei persoane trebuie constatată de orice îndoială rezonabilă, respectiv după eliminarea dubiilor sau contradicţiilor apărute în materialul probator şi care afectează convingerea organului judiciar. Prin urmare, dacă aceste dubii sau contradicţii pot fi eliminate prin suplimentarea materialului probator sau înlăturarea probelor contradictorii, atunci potrivit art. 4 alin. (2) C. proc. pen. acestea se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului - in dubio pro reo. Prin raportare la aceste aspecte s-a menţionat că principiul prezumţiei de nevinovăţie şi-a câştigat în noua legislaţie procesuală cea mai importantă garanţie, şi anume, reglementarea ca şi caz distinct de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau stingere a acţiunii penale în situaţia inexistenţei probelor care atesta dincolo de orice îndoială rezonabila ca o persoana a săvârşit o infracţiune. Ca o consecinţa a principiului prezumţiei de nevinovăţie, sarcina probei incumba celui care formulează acuzaţiile pe latura penală, iar inculpatul nu trebuie sa îşi dovedească nevinovăţia şi are dreptul de a nu contribui la propria acuzaţie conform art. 99 alin. (2) C. proc. pen.

Apărarea inculpatului a menţionat că aplicarea în cauza a prezumţiei de nevinovăţie, soluţia iniţiala de clasare cu consecinţa stingerii acţiunilor penale au fost motivate în fapt şi în drept astfel: documentarul procedural atestând ca la momentul luării consimţământului părţilor în vederea autentificării actului de donaţie au fost prezente în sediul biroului notarial, situaţie atestată inclusiv prin caracterul autentic al semnăturilor atât D., cât şi C.

S-a mai susţinut că, în cauza, s-au dispus şi efectuat mai multe expertize criminalistice care separat de concluzia că în primul act semnăturile depuse de D. şi C. nu aparţin acestora a concluzionat, de asemenea, ca "cererile întocmite cu ocazia autentificării actelor de donaţie au fost scrise de D. şi C." în plus, prin expertiza criminalistica efectuată de 3 experţi din cadrul INEC raportul nr. x din 14.10.2013, cel de al treilea expert oficial, O., a concluzionat ca nu se poate stabili dacă semnătura de la poziţia donatori a fost executata sau nu de D. şi nici dacă caracteristicile semnăturilor în litigiu au fost influenţate de factori cum ar fi acţiunea conştienta de deghizare sau schimbarea numelui prin căsătorie, deoarece între semnăturile executate în serie de D. apar unele diferenţe care disting fiecare semnătură, nefiind exclusă influenţarea caracteristicilor semnăturii de acţiunile sus-menţionate. Notele de observaţii întocmite de experţii parte cuprind concluzia univoca în sensul ca "prin studierea amănunţita a tuturor semnăturilor model de comparaţie executate de P.D.A.E. s-a observat o "tendinţa uimitoare" a titularei semnăturilor de schimbare a caracteristicilor propriei semnături aceasta neputând fi exclusă ca autor grafic al semnăturii de pe actul de donaţie/analizând semnătura părţii vătămate pe mai multe acte necontestate de aceasta, cerere de divorţ 2011, cerere act de vânzare cumpărare 2008, contract de vânzare cumpărare 2008, semnăturile sunt diferite.

În continuare, s-a precizat că, testimonial s-a stabilit ca la data de 15.09.2010 atât P.D.A.E cât şi P.L. s-au aflat în biroul notarial (declaraţiile funcţionarilor biroului, declaraţiile celorlalte părţi şi a notarului, declaraţiile martorilor neutri P., Q., iar alibiul persoanei vătămate P.D.A.E. cât şi celelalte susţineri în fapt privind împrejurările în care ar fi semnat cererea de autentificare nu au fost dovedite; registrul notarial, opisul registrului general notarial şi chitanţierul atesta ca cererea de autentificare şi autentificarea au fost înregistrate cronologic, în timp real alăturat, fără să existe indicii de alterare ale realităţii înregistrării; nota nr. x din 09.04.2013 a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România prin care se comunica faptul ca cererea de autentificare se completează o data cu înscrisul autentificat;

De asemenea, prin ordonanţa nr. x/2014 din 07.04.2014 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a fost infirmata soluţia de clasare, reluarea şi redeschiderea urmăririi penale pentru completarea cercetărilor penale prin administrarea de probe suplimentare, conform indicaţiilor din expunerea aceleiaşi ordonate în vederea stabilirii unei "pentru stabilirea fără echivoc a adevărului în cauza a unei situaţii de fapt clare referitor la prezenta părţii vătămate la BNP A. în ziua de 15.09.2010 ", iar probele strânse în cel de al doilea ciclu de urmărire penală (reaudierea părţilor şi a unor martori, percheziţia informatica, un nou raport de expertiza criminalistica a scrisului exclusa ca proba în acuzare în procedura de camera preliminară) au consolidat şi mai mult dubiul iniţial existent asupra vinovăţiei inculpatului, rechizitoriul fiind emis prin reaprecierea în sens contrar de către noul procuror de caz a probelor strânse în primul ciclu de urmărire penală.

În consecinţă, apărarea a susţinut că judecătorul cauzei era obligat în acest context procesul să analizeze şi sa se pronunţe în prealabil în legătură cu menţinerea/înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie (în speţa trimiterea în judecată în cel de al doilea ciclu procesual de urmărire penală şi rezolvarea în fond a acţiunilor penale prin condamnare de către instanţa de judecata fiind făcute exclusiv prin reaprecierea în sens contrar a materialului probator strâns în primul ciclu de urmărire penală pe baza căruia a fost adoptata soluţie de clasare prin reţinerea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) C. proc. pen. S-a arătat că, probele strânse în cel de al doilea ciclu de urmărire penală sunt favorabile apărării în sensul menţinerii şi întăririi dubiului privind lipsa de vinovăţie penală a inculpatului în legătură cu acuzaţiile deduse judecaţii şi, ca atare, se impune ca instanţa de apel să reţină prezumţia de nevinovăţie şi sa înlocuiască soluţia de condamnare actuala cu aceea de achitare .

În continuare, s-a susţinut că donaţia este un contract solemn ce parcurge în mod obligatoriu momentul luării consimţământului părţilor în vederea autentificării actului astfel cum impun în mod expres şi dispoziţiile art. 77 alin. (1), (3) şi 5 din Legea nr. 36/1995.

Astfel, în cauza, cererea de luare a consimţământului nr. x din 15.09.2010 s-a completat şi a fost luată concomitentă cu înscrisul solicitat a fi autentificat aşa cum rezulta din nota nr. x din 09.04.2013 a Uniunii Notarilor Publici din România şi însăşi cuprinsul rechizitoriului care considera viciata procedura de autentificare doar în ceea ce priveşte actul propriu - zis de donaţie. Acest dubiu în favoarea inculpatului este insurmontabil şi adăugat celorlalte argumente probatorii şi justificative pe care se bazează soluţia de clasare ce impune admiterea excepţiei de fond privind aplicarea în cauza a prezumţiei de nevinovăţie conform art. 4 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte denaturarea şi aprecierea greşita a probelor, apărarea inculpatului a susţinut că martora J., audiată la data de 19.05.2014, după redeschiderea urmăririi penale, în prezenta avocatului, a confirmat prezenţa lui D. şi C. în biroul notarial la data de 15.09.2010, iar martora I. a declarat anterior în acelaşi mod . Au fost reaudiate de procuror la data de 23.10.2014 cu încălcarea dispoziţiilor art. 92 alin. (1) C. proc. pen., întrucât s-a interzis avocatului inculpatului şi inculpatului să asiste la audiere, iar martorele au reconfirmat prezenta lui D. în birou notarial pe tot parcursul derulării procedurii de încheiere a actului autentic din data de 15.09.2010, iar referitor la C. au relatat că "nu pot menţiona dacă era şi mama lui B. deoarece nu o cunosc" .Aceste relatări sunt reţinute de procuror ca revenire la declaraţiile anterioare, fiind expuse în situaţia de fapt din rechizitoriu şi în acest mod posibila prezenţă în birou a lui C. se transforma în certitudinea lipsei acesteia element acuzator pentru trimiterea în judecata.

S-a susţinut că, la cercetarea judecătoreasca a fost refuzata audierea martorilor neutri care au relatat cu privire la prezenţa tuturor părţilor cocontractante la încheierea actului de donaţie din 15.09.2010 Q., P. şi R.. În consecinţa, s-a susţinut că reaprecierea ansamblului probator administrat pe parcursul întregului proces penal în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. proc. pen. conduce la concluzia rezolvării nelegale prin condamnarea acţiunilor penale soluţia corecta fiind aceea de achitare în baza art. 16 lit. b) sau c C. proc. pen.

Referitor la legea mai favorabila, s-a precizat că, în opinia apărării, în cauza, sunt dispoziţiile vechiul C. pen. din art. 289 şi 288 C. pen. anterior, arătând că potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, cum este situaţia în speţă, faptele pretins ilicite fiind comise în anul 2010, sub incidenţa vechiul C. pen., iar judecata în prima instanţa a avut loc după data de 01.02.2014, când au intrat în vigoare dispoziţiile noului C. pen. se aplica legea mai favorabila. Conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale "dispoziţiile art. 5 noul C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile".

S-a susţinut că, în cauză legea penală mai favorabila sunt dispoziţiile vechiul C. pen. astfel cum au solicitat în consens procurorul, inculpaţii şi partea civilă şi rezulta de altfel şi din argumentele justificative invocate de judecătorul fondului în rezolvarea acestei chestiuni prealabile care contrazic statuarea finală în favoarea dispoziţiilor actualului C. pen. întrucât: incriminarea falsului intelectual prin art. 321 C. pen. se deosebeşte de precedenta [art. 289 C. pen. 1969] sub doua aspecte - calitatea subiectului activ funcţionar public în accepţiunea art. 175 v.s. funcţionar în accepţiunea art. 147 alin. (2) C. pen.1969 şi regimul sancţionator 1 - 5 ani v.s. 6 luni - 5 ani; deşi cu unele modificări, infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale din art. 320 noul C. pen. are corespondent în incriminarea prevăzuta în art. 288 vechiul C. pen. legea mai favorabila pentru forma de baza din alin. (1) sunt dispoziţiile vechiul C. pen., deoarece limita minima a pedepsei cu închisoarea este mai redusa [6 luni - la 3 ani v.s. 3 luni - 3 ani].

Rezolvarea în fond a acţiunilor penale potrivit dispoziţiilor vechiul C. pen. de către instanţa de apel, în condiţiile în care aceasta instanţa de control judiciar trebuie sa hotărască pentru prima data şi în mod definitiv asupra învinuirilor în raport de noile încadrări juridice şi tratamentului sancţionator, inclusiv cererea cu caracter de noutate privind aplicarea dispoziţiilor art. 85 vechiul C. pen. formulata de procuror în apel, în defavoarea inculpatului, s-a apreciat că încalcă dublu grad de jurisdicţie şi dreptul la un proces echitabil impunând trimiterea cauzei spre rejudecare.

Referitor la lipsa de tipicitate obiectiva a acuzaţiilor penale privind infracţiunile de fals intelectual din 15.10.2010 şi fals material în "înscrisuri oficiale din 15.09.2010, s-a susţinut că argumentele probatorii şi justificative sunt următoarele:

Falsul intelectual în modalitatea normativa prima presupune atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Înscrisul autentic conform art. 269 C. proc. civ. este înscrisul "întocmit sau după caz primit şi autentificat de notarul public în forma şi condiţiile stabilite de lege". Rezulta astfel că fapta concret pretins comisa de inculpat în calitate de notar public dedusa judecaţii prin rechizitoriu şi reţinuta ca infracţiune de instanţa "a redacta şi autentifica actul de donaţie cunoscând ca donatoarea C. nu este proprietara bunurilor donate" excede domeniului autenticităţii înscrisului şi efectelor pe care acesta le atrage în planul probaţiunii judiciare neîntrunind elementele de tipicitate obiectiva ale falsului material în înscrisuri oficiale.

În plus, s-a menţionat că actul autentic de donaţie din 15.10.2010 este întocmit în forma şi condiţiile cerute de art. 77 şi urm din Legea nr. 36/1995 privind stabilirea identităţii părţilor, luarea consimţământului, semnătura şi data înscrisului. De asemenea fapta concret ilicita descrisa prin rechizitoriu "de a redacta şi autentifica, cunoscând ca donatoarea nu este proprietara bunurilor donate nu este asimilabila obiectiv modalităţii normative din art. 289.v. C. pen. Falsificarea materiala prin contrafacerea semnăturii persoanei vătămate pe actul de donaţie din 15.09.2010 de către o persoana necunoscuta ajutata de notarul public, inculpatul A., este o simpla supoziţie a procurorului de caz nefiind dovedita cu probatoriu şi susţinuta procesual nici măcar de persoana vătămata.

Apelanta parte civilă D. nu a depus motive scrise de apel.

Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpaţii A., B. şi C. şi partea civilă D., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

I. prealabil examinării pe fond a apelurilor, Înalta Curte reţine următoarele:

În apel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 05.05.2017 şi, în vederea asigurării respectării dreptului la apărare, precum şi pentru administrarea unor probe, au fost acordate 5 termene de judecată.

La primul termen, din data de 06.06.2017, deşi Înalta Curte a constatat că de la data declarării apelurilor de către inculpaţi trecuseră peste 4 luni, la cererea acestora judecarea cauzei a fost amânată pentru termenul din 05.09.2017 pentru pregătirea apărării, pentru formularea eventualelor probe în etapa apelului şi pentru depunerea de către toţi inculpaţii a motivelor de apel.

Se constată, astfel, că inculpaţilor le-a fost acordat un termen de 3 luni pentru pregătirea apărării, în sensul celor arătate.

La al doilea termen de judecată, din data de 05.09.2017, Înalta Curte a pus în discuţia contradictorie a apărării şi acuzării probele propuse de apelanţii inculpaţi pentru administrare în etapa apelului. În urma deliberării, şi pentru motivele expuse în încheierea din data de 05.09.2017, Înalta Curte a admis probele propuse de apelanţii inculpaţi şi, din oficiu, a dispus citarea şi audierea apelantei-părţi civile D.. De asemenea, având în vedere solicitarea apelanţilor inculpaţi, Înalta Curte a procedat la audierea în apel a apelanţilor-inculpaţi A., B. şi C.

În vederea administrării probelor propuse de apărare, a fost acordat un nou termen de judecată la data de 03.10.2017.

La următorul termen de judecată, din data de 03.10.2017, Înalta Curte a audiat martorii care s-au prezentat E., P. şi Q. judecarea cauzei fiind amânată în vederea administrării celorlalte probe încuviinţate.

La termenul din data de 14.11.2017, au fost audiaţi apelanta parte civilă D. şi martorul S.. La acelaşi termen de judecată, având în vedere că apelantul-inculpat A., personal, a depus prin serviciul registratură, între termenele de judecată, un memoriu prin care a solicitat suplimentarea probatoriului, Înalta Curte a pus în discuţia contradictorie a apărării şi acuzării cererea de suplimentare a probatoriului pentru etapa apelului. În urma deliberării, şi pentru motivele arătate în încheierea de la respectivul termen, Înalta Curte a admis, în parte, cererea apelantului inculpat A. de suplimentare a probatoriului, încuviinţând citarea şi audierea martorilor J. şi I., respingând audierea ca martor a numitului T. De asemenea, având în vedere memoriul depus, Înalta Curte a pus în vedere apelantului inculpat A. ca la următorul termen să precizeze dacă solicită completarea declaraţiei dată în faţa instanţei de apel la termenul din 05.09.2017.

Judecarea cauzei a fost amânată la data de 16.01.2018, în vederea administrării ultimelor probe încuviinţate. La acest termen de judecată, au fost audiaţi martorii prezenţi U. şi J. Totodată, după punerea în discuţie contradictorie, Înalta Curte a luat act de renunţarea de către apelantul-inculpat A. la audierea martorului I.

Înainte de a declara terminată cercetarea judecătorească în apel, Înalta Curte a solicitat apelanţilor inculpaţi să precizeze dacă suplimentează declaraţiile date anterior ori dacă solicită administrarea altor probe.

Apelanţii inculpaţi A. şi B., prezenţi, au menţionat că nu solicită să fie audiaţi în vederea suplimentării declaraţiilor date anterior la termenul din 05.09.2017. Pentru apelanta inculpată C., apărătorul ales, a menţionat că nu se solicită alte probe şi nu se formulează alte cereri. De asemenea, şi apelanţii-inculpaţi prezenţi au menţionat că nu mai au alte cereri suplimentare prealabile ori probe de solicitat prealabil trecerii la dezbateri.

În final, se reţine că toţi apelanţii inculpaţi au fost asistaţi în etapa apelului de avocaţi aleşi, precum şi faptul că acestora li s-au încuviinţat toate probele propuse în apel, cu excepţia audierii unui martor (T.) pentru care obiectul probatoriu propus de apărare a fost apreciat ca lipsit de utilitate şi concludenţă în raport cu limitele şi obiectul concret al prezentei cauze.

II. examinând pe fond apelurile declarate, Înalta Curte constată şi reţine următoarele:

1) cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova:

Criticile de nelegalitate şi netemeinicie ale sentinţei atacate sunt neîntemeiate pentru motivele ce se vor arăta.

Conform practicii constante a Înaltei Curţi, în apel nu se pot aplica dispoziţii cu privire la incidenţa unor instituţii de drept penal care ar atrage o situaţie juridică mai grea pentru inculpat şi care ar conduce, prin invocarea şi aplicarea pentru prima dată în calea de atac, la o soluţie care nu mai poate fi supusă controlului judiciar, ceea ce ar atrage posibila încălcare a principiului dublului grad de jurisdicţie (Decizia nr. 70/2007 a Î.C.C.J. în soluţionarea recursului în interesul legii, principiul fiind aplicabil în prezenta cauză penală).

Or, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului de urmărire penală şi cel al instanţei de fond, inclusiv din examinarea încheierii de dezbateri de la instanţa de fond, se constată că reprezentantul Ministerului Public nu a pus în discuţie situaţia juridică a inculpatului A., în sensul că faţă de acesta exista deja pronunţată o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă (pag. 1 - 2 a încheierii de dezbateri şi amânarea pronunţării sentinţei).

Nici critica Ministerului Public cu referire la soluţia de respingere a acţiunii civile nu este întemeiată, din două motive: în primul rând, conform aceleiaşi încheieri de dezbateri de la instanţa de fond, se constată că reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii pentru respingerea acţiunii civile exercitată de partea civilă D., cu motivarea arătată la pag. 2 a încheierii de dezbateri; în al doilea rând, în cauză au fost judecate infracţiuni de pericol care, în principiu, nu justifică - de plano - solicitarea unor despăgubiri pentru daune morale. De altfel, şi Înalta Curte, în raport strict cu situaţia de fapt în prezenta cauză, dar şi cu natura infracţiunilor deduse judecăţii, apreciază nu se justifică de o manieră rezonabilă cauzarea unui prejudiciu de natură morală numitei D.

În sfârşit, neîntemeiată este şi critica Ministerului Public cu privire la individualizarea sancţiunilor/pedepselor aplicate inculpaţilor (cuantum şi modalitate de executare).

Perioada de circa 8 ani de la data faptelor, natura acestora şi modul în care au fost săvârşite, datele personale ale inculpaţilor şi, mai ales, pericolul concret al faptelor justifică temeinicia şi legalitatea modului în care instanţa de fond a individualizat sancţionarea penală a inculpaţilor; de altfel, Înalta Curte a apreciat corespunzător expusă preocuparea instanţei de fond de a argumenta pentru fiecare inculpat modalitatea de sancţionare penală (pag. 12, 13, 14 din sentinţa atacată).

2) cu privire la apelul declarat de partea civilă D.:

Înalta Curte a constat că aceasta nu a depus motive de apel, iar cu ocazia audierii de către instanţa de apel nu a făcut aprecieri ori critici referitoare la modul de soluţionare a acţiunii civile. De asemenea, apelanta parte civilă, ulterior audierii, nu s-a mai prezentat la instanţă, lipsind şi de la dezbateri.

În aceste condiţii, şi pentru motivele deja arătate la pct. 1 privind apelul Ministerului Public cu referire la soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii civile, Înalta Curte va respinge ca nefondat apelul declarat de aceasta.

3) cu privire la apelul declarat de inculpatul A.:

Criticile apelantului-inculpat A. au vizat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei care se referă, în esenţă, la următoarele pretinse erori de judecată şi vicii de procedură:

1. soluţiile de condamnare în rezolvarea pe fond a celor 3 acţiuni penale de către prima instanţa sunt nelegale şi netemeinice fiind dispuse cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie prevăzută de dispoziţiile art. art. 4 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 6 parag. 2 din CEDO/prin denaturare şi apreciere greşita a probelor dosarului contrar dispoziţiilor art. 103 alin. (2), art. 2, 5, 8 şi 10 C. proc. pen. [soluţia de condamnare pentru infracţiunea de fals intelectual pretins comisa la data de 15.10.2010 este lipsita şi de tipicitate obiectiva în raport cu dispoziţiile incriminatorii ale art. 289 vechiul C. pen. iar soluţia de condamnare pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale pretins comisa la data de 15.10.2010 este o simpla supoziţie a procurorului de caz nesusţinută probatoriu nici măcar de persoana vătămată prin plângerile penale formulate care acuza explicit de contrafacerea semnăturii acesteia pe soţul sau, notar ori alţi funcţionari din cabinetul notarial referitor la care prin ultima expertiza criminalistica grafoscopică exclusă în procedura de cameră preliminară şi pentru care nu s-a dispus refacerea ulterior s-a constatat nevinovăţia penală a acestora];

2. soluţiile de condamnare actuale pe temeiurile de drept prevăzute de art. 321 şi 320 noul C. pen. sunt nelegale întrucât judecata de tipicitate obiectiva şi subiectiva în cauza se impunea a fi efectuată în corespondenta cu normele incriminatorii din vechiul C. pen. ce reprezintă legea mai favorabila în speţa [în acest sens fiind examenul comparativ al conţinutului constitutiv al celor 2 norme incriminatorii succesiv în vigoare pana la data soluţionării cauzei în prima instanta cererile formulate de procuror, inculpaţi şi partea civilă precum şi chiar argumentele justificative invocate de instanta pentru rezolvarea chestiunii prealabile amintite];

3. lipsa unei judecaţi efective a cauzei penale întrucât judecătorul cauzei a reprodus doar situaţiile de fapt şi încadrările juridice a faptelor din rechizitoriu fără a analiza în baza unui raţionament juridic propriu care sunt argumentele probatorii şi justificative cu caracter de noutate ce impun înlăturarea în prealabil a prezumţiei de nevinovăţie [examen obligatoriu în cauza în raport de soluţia de clasare iniţială pe baza aceluiaşi material probatoriu] precum şi a apărărilor de fapt, susţinerilor în apărare şi celelalte împrejurări de fapt favorabile apărării.

În concluzie, apelantul inculpat a solicitat, după caz, următoarele soluţii:

În raport cu motivele de nelegalitate şi netemeinicie sus-menţionate admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi dispunerea rejudecării cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţata prin interpretarea extensiva a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. ce includ prin aplicarea directa în dreptul intern a standardelor Convenţiei Europene şi a jurisprudenţei Curţii Europene în interpretarea acesteia care se refera la încălcarea dreptului la un proces echitabil în prima instanţa/existenta unui viciu semnificativ şi substanţial care conduce la încălcarea dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală garantat de articolul 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia Europeana/nemotivarea hotărârii primei instanţe/existenta unor contradicţii substanţiale intre considerente şi dispozitiv şi situaţiile juridice invocate de inculpat.

În subsidiar, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei noi hotărâri de achitare cu privire la toate acuzaţiile penale deduse judecaţii în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) rap.la art. 396 alin. (5) şi art. 16 lit. c) sau b C. proc. pen.

Toate criticile menţionate sunt neîntemeiate pentru motivele ce se vor arăta:

Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a disp. art. 5 din C. pen., astfel cum acesta a fost considerat ca fiind constituţional prin Decizia nr. 265/2014 pronunţată de Curtea Constituţională, procedând la o temeinică aplicare a legii penale mai favorabile, inclusiv din perspectiva stabilirii, aplicării şi individualizării sancţiunilor penale.

Stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile nu se rezumă exclusiv la compararea limitelor de pedeapsă din cele două incriminări ale faptei (legea anterioară şi legea nouă), aşa cum se menţionează de către apelantul-inculpat A., ci are în vedere aplicarea, în întregime, a legii penale care asigură o sancţionare mai favorabilă inculpatului.

În acest sens, fără a recurge la toate argumentele care a justificat - atât în cazul inculpatului A., cât şi a inculpatului B. - concluzia că legea penală nouă este mai favorabilă, se pot menţiona cele mai importante: având în vedere concursul de infracţiuni, aplicarea unui spor de pedeapsă ar fi fost legală şi potrivit legii anterioare (fiind stabilite 3, respectiv 4 pedepse inculpaţilor menţionaţi); optând pentru modalităţi neprivative de liberate, se constată că legea penală nouă stabileşte un termen de încercare fix, de 2 ani (art. 84 C. pen.), în timp ce legea anterioară prevedea un termen de încercare mai mare, de 2 ani plus pedeapsa rezultantă (art. 82 C. pen. ant).; nu s-a făcut aplicarea art. 85 alin. (2) C. pen.

În acord şi cu concluziile reprezentantului Ministerului Public - instanţa de fond a optat pentru sancţionarea inculpaţilor prin excluderea privării de libertate; de asemenea, instanţa de fond a diferenţiat modalitatea de sancţionare penală în raport cu situaţia juridică şi personală a fiecărui inculpat, în cazul inculpaţilor A. şi B. optând pentru instituţia prevăzută de noul C. pen. "amânarea aplicării pedepsei", iar în cazul inculpatei C., care lucrează în străinătate, a optat pentru instituţia prevăzută de C. pen. anterior "suspendarea condiţionată a pedepsei" (care facilitează executarea în această modalitate specială a pedepsei, fără o supraveghere de către serviciul de probaţiune pe teritoriul României care, de altfel, în mod real nici nu se putea efectua decât în măsura în care aceasta era de acord să renunţe la locul de muncă din străinătate şi să rămână pe teritoriul României).

În sfârşit, se constată că faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată constituie infracţiuni, având aceeaşi denumire, atât sub legea penală anterioară, cât şi sub noua lege penală (C. pen. anterior, respectiv, C. pen. actual), iar apărarea nu a menţionat care ar fi acele elemente de incriminare care nu s-ar mai regăsi în unul sau altul dintre cele două Coduri penale şi care, pe cale de consecinţă, ar atrage concluzia dezincriminării faptelor/faptei ori a lipsei de tipicitate a infracţiunii.

În raport cu disp. art. 3 şi 27 din Legea nr. 36/1995, disp. art. 9 din Statutul notarului public, precum şi cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi, atât anterioară anului 2014 (anul intrării în vigoare a noului C. pen.), cât şi ulterioară, aspectele referitoare la calitatea subiectului activ, astfel cum au fost menţionate în motivele de apel ale inculpatului A. (notar public la data faptelor), nu sunt de natură a influenţa soluţia pronunţată de instanţa de fond, sub toate aspectele, de fapt şi de drept.

Este neîntemeiată şi critica în sensul că instanţa de fond nu a făcut o examinare proprie a probelor şi nu a stabilit, ea însăşi, situaţia de fapt în prezenta cauză.

Conform unei îndelungate cutume referitoare la motivarea/redactarea sentinţei, care nu abate de la textul art. 403 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., la pag. 1 - 5 ale sentinţei, instanţa de fond a făcut prezentarea situaţiei de fapt şi încadrarea juridică a faptelor astfel cum acestea sunt expuse în rechizitoriu; la pag. 5 - 7 din sentinţă judecătorul instanţei de fond a expus activitatea judiciară desfăşurată în primă instanţă, iar la pag. 8 - 11 a sentinţei a expus situaţia de fapt pe care a reţinut-o ca urmare a administrării probelor în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti.

Împrejurarea că instanţa de fond, în sentinţa atacată, nu a inserat paragrafe din declaraţiile martorilor sau inculpaţilor - de altfel, aceasta nefiind obligatorie potrivit disp. art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - nu este de natură să conducă la concluzia că nu au fost examinate, evaluate şi coroborate mijloacele de probă. Aşa cum rezultă cu evidenţă, în pag. 8-11 ale sentinţei, judecătorul fondului nu numai că menţionat în concret mijloacele de probă pe baza cărora a reţinut situaţia de fapt, dar chiar a arătat modalitatea în care a coroborat aceste probe/mijloace de probă.

De asemenea, pentru motivele care se vor arăta, este neîntemeiată şi critica în sensul că sentinţa nu ar fi motivată, sancţiunea, în opinia apărării, fiind desfiinţarea sentinţei şi dispunerea rejudecării cauzei de către instanţa de fond:

Conţinutul părţii expozitive a sentinţei este prevăzut de art. 403 C. proc. pen., instanţele având obligaţia să se raporteze la elementele de conţinut din acest text al legii.

Noul C. proc. pen., intrat în vigoare în anul 2014, nu prevede ca soluţie în apel desfiinţarea sentinţei pentru motivul "nemotivării hotărârii atacate" şi trimiterea spre rejudecare a cauzei de instanţa de fond (în acest sens, disp. art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. care prevăd ipotezele desfiinţării sentinţei şi dispunerii rejudecării cauzei de către instanţa de fond).

Motivele pentru care legiuitorul a limitat cazurile de desfiinţare a sentinţei şi de trimitere a cauzei pentru rejudecare sunt numeroase, printre acestea fiind şi cele ce ţin de termenul rezonabil de soluţionare a cauzelor penale.

Or, ceea ce "sancţionează" instanţa de apel în această a doua ipoteză invocată de apărare este numai "sentinţa" (apreciată ca nemotivată), restul activităţii judiciare anterioare (activitatea de judecată de la toate termenele, de la primul termen şi până la ultimul termen, inclusiv administrarea probelor în cursul cercetării judecătoreşti, soluţionarea tuturor cererilor şi excepţiilor, etc.) nefiind apreciat ca nelegal de către apărare.

În consecinţă, astfel cum este configurată legea procesual penală în prezent, disp. art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. nu pot constitui temei pentru soluţia desfiinţării sentinţei şi trimiterii pentru rejudecare la instanţa de fond pe temeiul "nemotivarea hotărârii".

Jurisprudenţa C.E.D.O. a evidenţiat imperativul "motivării hotărârilor judecătoreşti" apreciind că face parte din conceptul definit generic ca "dreptul la un proces echitabil". Cu toate acestea, în jurisprudenţa CEDO nu se prevede expres o anumită modalitate, eventual ca fiind unica aplicabilă, de "sancţionare" a "nemotivării hotărârii judecătoreşti".

În primul rând, jurisprudenţa CEDO a statuat câteva criterii pentru a se aprecia în ce măsură se poate reţine că o hotărâre judecătorească este "nemotivată", iar în al doilea rând, nu a statuat că, în toate cazurile şi nediferenţiat, singura soluţie pentru "sancţionarea" unei hotărâri apreciată ca nemotivată, este reluarea, de la început, a judecării cauzei de către instanţa de fond.

Aşa cum s-a statuat constant în jurisprudenţa naţională, dar şi în jurisprudenţa CEDO, o motivare greşită, o motivare insuficientă, o motivare contradictorie ori chiar o motivare apreciată ca fiind contrară legii ori probelor nu echivalează cu "lipsa motivării hotărârii", cu "nemotivarea hotărârii".

Este de remarcat şi că legiuitorul, în noul C. proc. pen., pare că a renunţat să reglementeze în apel ca motiv de rejudecare a cauzei de către instanţa de fond chiar şi situaţia contrarietăţii dintre considerentele şi dispozitivul sentinţei.

Toate aceste deficienţe ale părţii expozitive ale sentinţei, în măsura în care sunt reale şi efective, pot şi este chiar obligatoriu a fi complinite, completate, clarificate, înlăturate etc. de către instanţa de apel care, conform legii, are competenţă asupra cauzei penale, atât în fapt, cât şi în drept.

Nemotivarea sentinţei şi soluţia trimiterii cauzei spre rejudecare ca fiind impusă de necesitatea dublului grad de jurisdicţie - argument expus de apărare - nu pare a fi un argument suficient, prin el însuşi, în prezenta cauză nefiind criticate aspecte care să conducă la concluzia că inculpaţii nu ar fi beneficiat de o procedură de judecată legală, specifică primului grad de jurisdicţie, critica fiind legată de "nemotivarea sentinţei", adică a actului tehnoredactat ulterior pronunţării minutei prin care cauza a fost soluţionată în primă instanţă.

Criticile privind nemotivarea hotărârii au mai fost examinate în jurisprudenţa ulterioară anului 2014, anul intrării în vigoare a noului C. proc. pen., de către Î.C.C.J., secţia penală, de fiecare dată făcându-se diferenţierea între "nemotivarea hotărârii" şi "motivarea incompletă, insuficientă, neclară ori chiar greşită a hotărârii".

Din perspectiva respectării dreptului părţilor la un proces echitabil, cum este reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ce cuprinde, între altele, atât dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor, cât şi obligaţia instanţei de a examina aceste observaţii, cu alte cuvinte, sarcina instanţei fiind aceea de a analiza efectiv mijloacele, argumentele şi probatoriile părţilor, se constată obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile.

În jurisprudenţa CEDO s-a statuat, în mod constant, că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţie impun instanţelor obligaţia de a-şi motiva hotărârile, însă aceasta nu înseamnă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument, amploarea acestei obligaţii variind în funcţie de natura hotărârii, ceea ce este definitoriu pentru noţiunea de proces echitabil este ca instanţa să fi examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei şi să nu se mulţumească să confirme concluziile unei alte instanţe sau pe cele reţinute în actul de sesizare (cauza Helle împotriva Finlandei parag. 60, cauza Boldea c. României, cauza Albina c. României).

Sub acest aspect, se reţine că în Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti se arată că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state.

Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea trebuie să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (CEDO Boldea împotriva României din 15 februarie 2007; Van den Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reafirmat că, potrivit jurisprudenţei sale constante, hotărârile judecătoreşti trebuie motivate astfel încât să indice, de o manieră suficientă, motivele pe care se fondează. Întinderea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura deciziei în cauză şi trebuie analizată în lumina ansamblului circumstanţelor cauzei.

Astfel, Curtea Europeană a considerat, spre exemplu, că - respingând o cale de atac - instanţa sesizată poate, în principiu, să îşi însuşească motivele reţinute în decizia atacată. În speţă, Curtea Europeană a constatat că instanţa de apel a acceptat starea de fapt reţinută de către prima instanţă, după care şi-a însuşit motivele acestei instanţe (CEDO, Marea Cameră, hotărârea García Ruiz c. Spania, 21 ianuarie 1999, 30544/96).

S-a mai statuat şi că art. 6 obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, însă acesta nu trebuie interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru toate argumentele avansate de către părţi. Întinderea acestei obligaţii de motivare poate varia după natura deciziei şi nu poate fi analizată decât în lumina circumstanţelor fiecărei speţe. În aceste condiţii, chiar tăcerea instanţei de recurs poate fi considerată drept o respingere implicită a argumentului reclamantei, care nu mai putea fi considerat ca determinant pentru soluţionarea litigiului (CEDO, secţia I, decizia Driemond Bouw BV c. Olanda, 2 februarie 1999, 31908/96).

În final, se poate trage o concluzie în sensul că, pe de o parte, însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului impune o examinare atentă a criticilor legate de "nemotivarea hotărârii" (statuând câteva criterii pentru a se stabili dacă se poate constata "nemotivarea hotărârii"), iar pe de altă parte, pare a lăsa la aprecierea statelor modalitatea concretă de "sancţionare" a acestei deficienţe.

În sfârşit, "nivelul de exigenţă în motivarea hotărârii" nu este unul expres prevăzut de lege, în art. 403 C. proc. pen. fiind menţionate condiţiile apreciate ca suficiente de către legiuitor.

De asemenea, din aceeaşi perspectivă a criticii apărării cu privire la nemotivarea sentinţei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a examinat şi apărările inculpaţilor (pag. 10 - 11 sentinţă).

Neîntemeiate sunt şi criticile referitoare la încălcarea prezumţiei de nevinovăţie prevăzută de dispoziţiile art. art. 4 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 6 parag. 2 din CEDO prin denaturarea şi aprecierea greşită a probelor dosarului contrar dispoziţiilor art. 103 alin. (2), art. 2, 5, 8 şi 10 C. proc. pen. şi respectiv, la lipsa condiţiilor de tipicitate obiectiva şi subiectiva a faptelor în raport cu textele de incriminare.

Deoarece prezenta constituie o hotărâre judecătorească, iar nu un studiu referitor la prezumţia de nevinovăţie, Înalta Curte se rezumă la menţionarea următoarelor aspecte:

Indiscutabil că prezumţia de nevinovăţie constituie, poate, primul şi cel mai important principiu al procesului penal (art. 4 C. proc. pen.); este obligaţia organelor judiciare (acuzării) să administreze probe prin care să se dovedească fapta şi vinovăţia unei persoane (art. 5, art. 99, art. 100 C. proc. pen.).

Însă, aprecierea probelor (evaluarea şi coroborarea probelor, cu rezultatul stabilirii situaţiei de fapt şi vinovăţiei inculpatului) este atributul legal al organelor judiciare conform art. 103 C. proc. pen.

Nemulţumirea inculpatului cu privire la modul în care, în prezenta cauză penală, judecătorul instanţei de fond a făcut evaluarea şi coroborarea probelor, prin ea însăşi, nu este de natură a conduce la concluzia încălcării prezumţiei de nevinovăţie, după cum expunerea de către apărare a unor ipoteze faptice ori argumente juridice contrare celor menţionate în sentinţa de condamnare nu sunt suficiente, mai ales când nu se bazează pe conţinutul probelor administrate, ci pe o anumită interpretare a acestora, să se concluzioneze în sensul unei evaluări greşite ori chiar denaturată a probelor.

Standardul intern în materia pronunţării hotărârii de condamnare a inculpatului, în acord cu standardul C.E.D.O. şi al jurisprudenţei C.E.D.O., este prevăzut de art. 4 alin. (2), art. 103 alin. (2) şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sinteză, "... dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat".

Or, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti nu a fost de natură să justifice existenţa unei îndoieli rezonabile cu privire la faptele şi vinovăţia inculpatului (notar public) care - în apărarea sa şi în raport cu natura infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată (fals intelectual, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale) şi care sunt probate, în primul rând, chiar prin înscrisurile respective, dar şi prin declaraţiile martorilor audiaţi şi expertizele efectuate - a expus diverse ipoteze (reaua - credinţă ori răzbunarea colaboratorilor din cabinetul notarial, a procurorului, a organelor de conducere din cadrul Camerei Notarilor Publici Craiova, a persoanei vătămate D.).

Înalta Curte reţine că în apel apelantul inculpat A. a solicitat audierea unor martori noi şi reaudierea unora dintre martorii audiaţi la instanţa de fond; cu excepţia martorului E. (secretar la biroul notarial al inculpatului), ceilalţi martori audiaţi au menţionat aspecte care nu pot contribui la modificarea nici măcar parţială a situaţiei de fapt expusă în sentinţa atacată, aceştia neavând cunoştinţe concrete, efective şi relevante cu privire la faptele deduse judecăţii.

Declaraţia martorei E., propusă de apărare pentru reaudiere în etapa apelului, nu a fost de natură a contribui la înlăturarea/modificarea, chiar şi parţială, a situaţiei de fapt reţinută de instanţa de fond. Astfel, martora E. a menţionat următoarele în faţa Înaltei Curţi:

"...Arăt că este imposibil în opinia mea să se înlocuiască o filă dintr-un act autentificat, deoarece între filele actelor există aplicată o ştampilă de continuitate, astfel încât ar fi evidentă înlocuirea uneia din filele documentului.

Arhivarea documentului care rămânea în posesia cabinetului notarial se făcea acea persoană din cabinet care era la un moment dat disponibilă, accesul la acest fişet se făcea numai sub controlul domnului notar deoarece cheia se afla la dânsul.

Mi s-a prezentat actul notarial care interesează prezenta cauză aflat în dosarul de urmărire penală, îl recunosc şi arăt următoarele. Arăt că eu cunoşteam persoanele implicate în semnarea actului notarial deoarece eram din aceeaşi localitate şi chiar am fost la nuntă la ei, astfel încât afirm că au fost prezente 3 persoane respectiv: B., D. şi numita C. Actul a fost semnat în secretariat, am văzut acest lucru, fiind prezent în secretariat şi notarul A.

Nu am nicio explicaţie de ce semnăturile nu aparţin întocmai persoanelor implicate. În experienţa mea nu s-a mai întâmplat niciodată ca ulterior să se constate că pe acte nu era semnătura persoanelor implicate.

Pe cererea de solicitare a autentificării care era tehnoredactată pe calculator la acea dată nu se obişnuia ca părţile să semneze, ci doar să îşi olograf numele şi prenumele.

Aşa era cutuma la notariat când mi am desfăşurat eu activitatea acolo la notarul A.

Ştiu că soţii V. chiar înainte de căsătorie au avut nişte discuţii mai tensionate, ulterior le au depăşit au făcut nunta, au venit, au lăsat actele originale înainte de nuntă cu câteva zile, iar după nuntă au semnat actele, după ce le au citit. Nu îmi explic de ce ulterior D. a făcut reclamaţia care a dus la acest dosar.

Arat că înainte de nuntă la cabinet a venit inculpatul B. s-a interesat de condiţiile în care se poate încheia actul notarial, după care tot el a adus înscrisurile originale pentru pregătirea de către notar a documentaţiei necesare întocmirii actului.

Părţile semnatare au fost identificate prin prezentarea cărţilor de identitate mai puţin B. deoarece aceasta a fost identificată personal de domnul notar, întrucât avea buletinul la schimbare în urma căsătoriei".

Declaraţia acestei martore în faţa Înaltei Curţi prezintă însă cel puţin un element important de contrarietate cu alte declaraţii, astfel că - aşa cum s-a menţionat - nu poate contribui ca schimbarea situaţiei de fapt deoarece:

În declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi, inculpata C. a menţionat:"... Arăt cu certitudine că am semnat actul în biroul în care era d-nul notar, adică nu în secretariatul notariatului".

De asemenea, inculpatul A., în faţa Înaltei Curţi a menţionat:"Eu arăt că înscrisul juridic al părţilor era o filă distinctă de fila încheierii de autentificare întocmită de mine şi arăt că respectivul înscris al părţilor a fost semnat la cabinetul meu. Arăt că distinct de secretariat eu, ca notar, am încăperea mea în care există biroul la care îmi desfăşuram activitatea".

Audiată de Înalta Curte, martora J. a arătat următoarele:

"În perioada 2006 - 2016 am lucrat la Cabinetul Notarial al notarului A. în funcţia de consilier juridic.

Arăt că îi cunoşteam din oraş ca persoane, atât pe B. şi pe D.. Afirm că legat de obiectul cauzei atât B. cât şi D. s-au prezentat într-o zi la notariatul unde îmi desfăşuram activitatea fără a cunoaşte motivele pentru care aceştia se aflau acolo.

Arăt că nu pot preciza concret motivul pentru care cei doi se aflau în sediul notariatului şi nici ce fel de act ar fi dorit să-l încheie.

Nu îmi amintesc cine era la data respectivă secretara domnului notar A.

Arăt că niciodată notarul A., chiar şi ulterior declanşării cercetărilor, nu mi s-a plâns că secretara sa ar fi fost vinovată de crearea situaţiei care a generat prezenta cauză penală".

Martorul U., audiat de Înalta Curte a menţionat:

"Este adevărat că într-o zi, dar fără să pot preciza anotimpul sau anul, poate era vară, poate era toamnă, l-am văzut pe B. lângă care se aflau două persoane feminine, fiind pe o alee în faţa sediului unui notariat.

Eu eram în maşină şi l-am sunat pe mobil şi l-am întrebat ce face acolo şi mi-a spus ca are de făcut nişte acte la notariat.

Pe respectivele persoane de gen feminin nu le cunoşteam. De asemenea nu pot preciza dacă erau în vârstă sau erau persoane tinere.

Sunt în relaţii de prietenie cu B. de foarte mult timp.

Deşi sunt bun prieten cu B. niciodată nu mi-a povestit până în prezent aspecte din prezenta cauză penală.

Arăt că niciodată B. nu mi-a spus ceva legat de motivul pentru care se afla la notariat atunci când eu afirm că l-am văzut.

Nu pot să răspund la întrebarea d -nei procuror cum am reuşit să ţin minte că l am văzut pe inculpatul B. la notariat împreună cu cele două doamne".

De asemenea, în apel, au mai fost audiaţi de Înalta Curte următorii martori:

Martorul P. care a menţionat:

"Eu sunt vecin cu martora E. şi cu inculpatul B.

Eu mă aflam întâmplător în notariat la notarul A. pentru că aveam nişte acte ce mă interesau şi i am văzut acolo pe B. şi pe soţia lui D., precum şi pe mama lui B.. Eu îi cunoşteam pe toţi trei.

Era undeva toamna, în anul 2010. Deoarece era aglomeraţie în notariat eu doar i-am salutat după care am ieşit fără să discut ceva cu ei.

Eu nu am aflat decât când abia am fost chemat la proces despre ce act notarial era vorba, niciunul dintre ei nu mi a spus anterior ceva despre un act de donaţie şi nici nu am văzut un astfel de act".

Martorul Q. care a menţionat următoarele:

"Eu nu am nici un fel de cunoştinţă în legătură cu vreun act de donaţie care interesează cauza".

În sfârşit, martorul S. care a menţionat:

"Nu sunt în relaţii de duşmănie cu părţile din prezenta cauză, este adevărat că sunt în relaţii de prietenie cu inculpatul B.

Nu mai ţin minte anul, dar îmi amintesc că într-o zi i-am văzut pe soţii V., fără însă să pot să precizez dacă înainte sau nu după căsătorie, de altfel mariajul lor a durat două luni. Din câte ţin minte era prezentă şi mama inculpatului B. I-am văzut în dreptul unui notariat şi nu ştiu dacă au intrat sau nu în notariat.

Nu ştiu motivul pentru care soţii V. au întrerupt legătura de căsătorie.

Din discuţiile cu aceştia am înţeles de la B. că voiau să facă nişte acte la notariat fără să mi spună ce fel de acte.

Cred că această întâlnire a avut loc undeva după Paşti.

De abia după ce a plecat în Spania mama inculpatului B. am aflat că au trecut o pe aceasta pe actele casei.

Această informaţie am primit-o de la inculpatul B. B. mi-a spus că a scos nişte bani din bancă şi a cumpărat acea casă.

D. mi-a spus că o ducea rău cu banii, mama lui lucra în Spania şi în felul astă a acceptat să i trimită bani în România şi să îl ajute pe fiul ei B.

Lipsa banilor a apărut pe fondul unor necesităţi sporite ale familiei mai ales ale soţiei acestuia.

Mi-a spus B. că soţia a fost de acord cu donaţia casei către mama sa.

Când B. mi-a spus că a trebuit să facă actul de donaţie cum am relatat anterior soţia acestuia nu era de faţă".

Cu privire la acest ultim martor se constată, pe de o parte, că este prietenul inculpatului B., iar pe de altă parte, că cele declarate au ca sursă informaţii chiar de la acest inculpat, iar nu de la alte persoane.

În consecinţă, aşa cum s-a menţionat anterior, audierea inculpaţilor, dar şi a martorilor noi propuşi de apărare, nu a fost de natură să modifice situaţia de fapt expusă în sentinţa atacată.

De altfel, Înalta Curte - în cursul deliberării - a procedat, ea însăşi, la coroborarea tuturor declaraţiilor inculpaţilor cu cele ale martorilor menţionaţi anterior, precum şi cu celelalte mijloace de probă (înscrisurile în litigiu, probele ştiinţifice), constatând că acestea confirmă situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi vinovăţia inculpaţilor, ca element subiectiv al conţinutului constitutiv al infracţiunilor/tipicităţii infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea prin sentinţa atacată.

Apărările inculpatului A. (notar public) astfel cum au fost expuse la instanţa de fond şi la instanţa de apel sunt, pe de o parte, infirmate de probatoriul administrat, iar pe de altă parte, sunt în afara dispoziţiilor legale care reglementează activitatea de autentificare a înscrisurilor (art. 90 - 92 din Legea nr. 36/1995), dispoziţii legale despre care apărarea inculpatului susţine că ar fi fost respectate (art. 78 şi urm. din Legea nr. 36/1995).

De asemenea, în condiţiile în care Înalta Curte a menţionat apelantului inculpat A., la termenul din 14.11.2017, că are posibilitatea de a-şi completa declaraţia dată la data de 05.09.2017, iar acesta a precizat la ultimul termen de judecată din data de 16.01.2018 că nu doreşte să facă completări suplimentare, şi nici nu a solicitat administrarea altor probe, aspectele invocate în "memoriul" depus la dosar au rămas în stadiul unor afirmaţii neverificabile.

4) cu privire la apelurile declarate de inculpaţii B. şi C.:

Aşa cum s-a arătat anterior, pe larg, apelanţii inculpaţi B. şi C. au criticat sentinţa atacată în sensul că există un dubiu cu privire la săvârşirea faptelor şi, pe cale de consecinţă, se impunea achitarea, după caz, fie în baza art. 16 lit. a) sau lit. c) din C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că nu se impune reluarea argumentelor anterior menţionate la secţiunea referitoare la apelul inculpatului A. cu privire la standardul naţional şi convenţional pentru dispunerea unei soluţii de condamnare şi nici cu privire la pretinsul dubiu care ar exista ca urmare a evaluării şi coroborării de către apărare a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal.

Dubiul invocat de către cei 3 apelanţi inculpaţi este rezultatul unei interpretări subiective a probelor, prin expunerea unor ipoteze personale sau prin recurgerea la opiniile experţilor-parte ori a opiniilor separate ale expertului.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte - în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpaţii A., B. şi C. şi partea civilă D. împotriva Sentinţei penale nr. 38 din 13 februarie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori.

De asemenea, va dispune potrivit art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. cu privire la cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpaţii A., B. şi C. şi partea civilă D. împotriva Sentinţei penale nr. 38 din 13 februarie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, şi pentru cauze penale cu minori.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului parchetului rămân în sarcina statului.

Obligă intimaţii inculpaţi şi partea civilă, la plata sumei de câte 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi, în sumă de câte 90 de RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 ianuarie 2018.

GGC - ED