Revision of foreign sentence recognition rejected; appeal dismissed with costs

Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 52/F din data de 26 martie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 123/F din data de 30.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2016 inadmisibilă în principiu.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. a obligat revizuentul la 200 RON cheltuieli judiciare statului.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 260 RON rămâne în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că la data de 7.03.2018, numitul A. a formulat cerere de revizuire a Sentinţei penale nr. 123/F din data de 30.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2016 prin care s-a recunoscut o hotărâre de condamnare pronunţată de către autorităţile judiciare din Marea Britanie.

În susţinerea cererii petentul a criticat cuantumul mare al pedepsei care i s-a aplicat prin hotărârea susmenţionată.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, iar la termenul din data de 26.03.2018, curtea a pus în discuţie admisibilitatea cererii, în raport de exigenţele art. 453 din C. proc. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile revizuentului şi de exigenţele art. 452 - 453 din C. proc. pen. curtea a reţinut că prin sentinţa penală susmenţionată, s-au dispus următoarele:

"Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În temeiul art. 135 alin. (6) lit. b) teza I din Legea nr. 302/2004 recunoaşte şi pune în executare sentinţa penală din data de 13.12.2011 a Curţii Coroanei Snaresbrook, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Dispune transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare, pedeapsă adaptată conform duratei prevăzută de legea penală română.

Deduce din pedeapsa de 20 ani închisoare, perioada executată de persoana condamnată A. de la 11.02.2011 la zi.

Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 400 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei."

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin adresa din data de 17.06.2016 din Dosarul nr. x/2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa de judecată, în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţei penale din data de 13.12.2011 a Curţii Coroanei Snaresbrook, ca urmare a cererii formulate de Ministerul Justiţiei din marea Britanie, de transferare a condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei detenţiunii pe viaţă.

În motivare, s-a arătat că, prin adresa nr. x/2016/DR/13C Ministerul Justiţiei-Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internaţională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cererea prin care se solicită transferarea condamnatului A., căruia i-a fost aplicată pedeapsa detenţiunii pe viaţă prin sentinţa penală din data de 13.12.2011 a Curţii Coroanei Snaresbrook, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, constând în aceea că în perioada 07.02 - 10.02.2011, împreună cu B., l-au omorât pe C. prin înjunghiere.

Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea a reţinut că persoana condamnată A., nu a consimţit la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei detenţiunii pe viaţă.

Cu toate acestea, din analiza ansamblului materialului probator, instanţa a apreciat că sesizarea este întemeiată.

Astfel, a constatat că faţă de condamnat sunt îndeplinite atât condiţiile pentru recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti penale străine, enumerate la art. 131 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 302/2004, cât şi cerinţele referitoare la transferare, prevăzute de art. 143 lit. a) - f) din aceeaşi lege, şi anume condamnatul este cetăţean al statului de executare, hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă, la data primirii cererii de transferare condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei stabilită, dubla incriminare (în legislaţia română infracţiunea are corespondent-omor), statul de condamnare şi statul de executare sunt de acord asupra transferării şi, deşi transferul nu este consimţit de către condamnat, consimţământul acestuia nu este necesar deoarece la data de 18.05.2015 s-a dispus deportarea de pe teritoriul Marii Britanii (art. 3 pct. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997).

De asemenea a apreciat că nu există nici una dintre cauzele pentru refuzul opţional al transferării, prevăzute, în mod limitativ, de art. 153, lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, analizând natura şi durata pedepsei aplicată de instanţa britanică, Curtea a constatat că potrivit legislaţiei române infracţiunea de omor este pedepsită cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 10 şi 20 ani. În consecinţă, va adapta pedeapsa detenţiunii pe viaţă la pedeapsa maximă prevăzută de legislaţia română, respectiv 20 ani închisoare.

Ca atare, curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi în temeiul art. 135 alin. (6) lit. b) teza I din Legea nr. 302/2004 va recunoaşte şi va pune în executare sentinţa penală din data de 13.12.2011 a Curţii Coroanei Snaresbrook, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

A dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare, pedeapsă adaptată conform duratei prevăzută de legea penală română.

S-a dedus din pedeapsa de 20 ani închisoare, perioada executată de persoana condamnată A. de la 11.02.2011 la zi şi emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 489 din 14 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva hotărârii definitive a formulat cerere de revizuire condamnatul, arătând că în Marea Britanie nu i s-a aplicat pedeapsa maximă, iar în România i s-a aplicat pedeapsa maximă, împrejurare faţă de care este nemulţumit de cuantumul pedepsei aplicate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile recurentului dar şi de exigenţele art. 453 din C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, reţinând că din prevederile art. 453 din C. proc. pen. rezultă că "revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia".

Cererea de revizuire se soluţionează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 din C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanţa verifică cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

Această fază a admiterii în principiu priveşte examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.

Cum în cauză cererea de revizuire vizează o hotărâre prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei, în conformitate cu exigenţele art. 452 din C. proc. pen. şi ale Deciziilor nr. 42/2005 şi nr. XVII/2007 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 123/F din data de 30.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2016 ca inadmisibilă în principiu.

Împotriva Sentinţei penale nr. 52/F din data de 26 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat apel revizuentul A..

Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la data de 11.04.2018, fiind stabilit termen aleatoriu la data de 19 aprilie 2018.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând apelul declarat de A., împotriva Sentinţei penale nr. 52/F din data de 26 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoaşterea de către instanţele care au soluţionat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.

Susţinerile revizuentului au fost în sensul că prin sentinţa de recunoaştere a hotărârii de condamnare pronunţată de către autorităţile judiciare din Marea Britanie i s-a aplicat pedeapsa maximă prevăzută de legea penală română.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a examinat împrejurările invocate de către revizuent în susţinerea cererii de revizuire şi a apreciat, în mod corect, cererea de revizuire vizează o hotărâre prin care nu s-a soluţionat fondul, necorespunzând cerinţelor dispoziţiilor art. 452 din C. proc. pen.

Drept urmare, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 52/F din data de 26 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 52/F din data de 26 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 aprilie 2018.

GGC - OB