Decizia nr. 93/2018 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Completurile de 5 judecători

A. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

I. Prin sentinţa penală nr. 181 din 28 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală a dispus următoarele:

1. A condamnat pe inculpata A. la:

- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 coroborat cu art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior a contopit pedepsele aplicate inculpatei A. şi a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 25 februarie 2015 la 16 iunie 2015.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpata A. pentru tentativă la infracţiunea de folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 181 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

2. A condamnat pe inculpatul C. la:

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 5 C. pen.

- 1 an şi 4 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 5 C. pen.

- 1 an şi 4 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43 2002 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior a contopit pedepsele aplicate inculpatului C. şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.

Conform art. 861 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului C., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. anterior.

În baza art. 863 C. pen. anterior a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

A constatat că inculpatul C. a fost reţinut şi arestat la domiciliu în perioada 2 februarie 2015 - 21 mai 2015.

3. A condamnat pe inculpata D. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. anterior a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.

Conform art. 861 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei D. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. anterior.

În baza art. 863 C. pen. anterior a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpata D. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

4. A condamnat pe inculpatul E. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzute de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Conform art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 7 februarie 2015 la 16 iunie 2015.

5. A condamnat pe inculpatul F. la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. anterior a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.

Conform art. 861 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului F. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. anterior.

În baza art. 863 C. pen. anterior a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul F. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

6. A condamnat pe inculpatul G. la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.

Conform art. 861 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului G. pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. anterior.

În baza art. 863 C. pen. anterior a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul G. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

7. A condamnat pe inculpatul H. la:

- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Conform art. 863 raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. anterior, a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 983 din 17 iunie 2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 495 din 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi a constatat că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul H. este concurentă cu faptele reţinute în prezenta cauză.

În baza art. 36 alin. (1) coroborat cu art. 34 şi art. 35 C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului H. şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 4 februarie 2014 la 10 iunie 2014, din 2 februarie 2015 şi de la 5 februarie 2015 la 22 iunie 2015.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul H. pentru infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

8. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul I. pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

A obligat pe inculpatul H., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. J. S.R.L. (fostă S.C. K. S.R.L) la plata către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F a sumei de 737.507 RON cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile prevăzute de Codul de procedură fiscală aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei debitului principal şi până la plata integrală a acestuia.

A respins, ca nefondate, cererile de despăgubiri civile formulate de părţile civile S.N.T.G.N. AB. S.A., L. S.A. Constanţa, S.N. AC. S.A. Bucureşti, S.C. AD. S.A., AE. S.A., S.N.G.N. AF. S.A., S.P.E.E.H AG. S.A., S.C. AH. S.A., C.N.T.E.E. AI. S.A.

A obligat pe inculpata A. la plata sumei de 8.116.800 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Autoritatea Naţională pentru Turism.

Conform art. 254 alin. (3) C. pen. anterior, a confiscat, în folosul statului, de la inculpata A., sumele de 695.367 RON şi 296.076 RON.

În baza art. 255 alin. (3) şi alin. (5) C. pen. anterior a obligat pe inculpata A. să restituie echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii a sumei de 600.000 euro către martorul M. şi echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii a sumei de 300.000 euro către martorul N..

Conform art. 254 alin. (3) C. pen. anterior, a confiscat în folosul statului, de la inculpatul H. suma de 3.000.000 RON.

A menţinut măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor A. şi H., măsură dispusă prin ordonanţa nr. x/2014 din 17.02.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie.

A ridicat măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului I., măsură dispusă prin aceeaşi ordonanţă.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 a dispus comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a copiei dispozitivului prezentei hotărâri la data rămânerii definitive a acesteia.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpaţii A. şi E. la plata sumei de câte 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 274 alin. (3) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul H., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. J. S.R.L (fostă S.C. K. S.R.L) la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpaţii C., D., F. şi G. la plata sumei de câte 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A., H., E., C., D., F. şi I., în sumă de câte 500 RON pentru fiecare inculpat, au rămas în sarcina statului.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul G., în sumă de 400 RON, a rămas în sarcina statului.

II. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere că prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

1. A., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a contractelor încheiate de O. S.A. cu AL. şi AM. - fapta descrisă la punctul II.1);

- luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către S.C. Q. S.A. - fapta descrisă la punctul II.2);

- luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a contractelor încheiate de O. S.A. şi S.C. R. S.R.L. cu AN. şi AM. - fapta descrisă la punctul II.3);

- abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu finanţarea S. - fapta descrisă la punctul II.4), toate cu aplicarea art. 38 C. pen. şi a art. 5 C. pen.

2. E., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către S.C. Q. S.A. - fapta descrisă la punctul II.2);

3. H., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a contractelor încheiate de O. S.A. şi S.C. R. S.R.L. cu AN. şi AM. - fapta descrisă la punctul II.3);

- evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (în legătură cu contractele încheiate cu S.C. T. S.R.L. - fapte descrise la punctul II.6.a);

- evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în legătură cu contractele încheiate cu S.C. U. S.R.L. - fapte descrise la punctul II.6.b), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 C. pen.

4. C., în stare de arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a contractelor încheiate de O. S.A. cu AL. şi AM. - fapta descrisă la punctul II.1);

- complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către S.C. Q. S.A. - fapta descrisă la punctul II.2);

- complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a contractelor încheiate de O. S.A. şi S.C. R. S.R.L. cu AN. şi AM. - fapta descrisă la punctul II.3), toate cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi a art. 5 C. pen.

5. G., în stare de arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (în legătură cu finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a contractelor încheiate de O. S.A. şi S.C. R. S.R.L. cu AN. şi AM. - fapta descrisă la punctul II.3);

6. D., sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către S.C. Q. S.A. - fapta descrisă la punctul II.2);

7. F., sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către S.C. Q. S.A. - fapta descrisă la punctul II.2);

8. I., sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- participaţie improprie la abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

- folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. şi a art. 5 C. pen. (fapte descrise la punctul II.5).

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că în perioada 2010 - 2012, inculpata A., care îndeplinea funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate acesteia (inculpaţii C. - consilier personal al ministrului, D. - director Compania Naţională de Investiţii, G. - secretar general al ministerului şi E. - asistent personal) au primit, cu ştiinţa inculpatei, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de autoritatea publică. Sumele obţinute au intrat, fie în patrimoniul inculpatei A. (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a V. şi inculpatul H.).

De asemenea, s-a reţinut că inculpata A. şi-a exercitat atribuţiile în mod nelegal şi a determinat alţi funcţionari din cadrul Ministerului să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la o gală de box profesionist, prejudiciind bugetul Ministerului şi creând un folos necuvenit pentru inculpatul H..

Inculpatul I., ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, s-a alăturat demersului prin care se urmărea crearea unui folos necuvenit inculpatului H. cu prilejul organizării galei de box din data de 9 iulie 2011 şi a determinat reprezentanţii mai multor companii din subordinea Ministerului să realizeze sponsorizări într-o modalitate interzisă de lege.

Pentru a diminua cuantumul taxelor datorate la bugetul de stat pentru veniturile obţinute în modalităţile descrise anterior, inculpatul H. a înregistrat în contabilitatea societăţii pe care o administra cheltuieli fictive.

1. Referitor la infracţiunea de luare de mită săvârşită de A. şi la infracţiunea de dare de mită săvârşită de N. şi W., cu participarea lui C. în calitate de complice, în rechizitoriu s-au reţinut următoarele:

În cursul anului 2010, ministrul A. a primit în mod indirect, pentru sine şi pentru altul, prin intermediul lui C., foloase materiale de la N. şi W., pentru a asigura finanţarea la timp a unor contracte de lucrări încheiate de S.C. O. S.A. cu mai multe unităţi administrativ teritoriale în cadrul programului "Schi pentru România".

La datele de 24.08.010 şi 20.12.2010, N. şi W. au dispus transferul sumei totale de 695.367,06 RON în patrimoniul unei societăţi controlate de inculpatul C., prin intermediul mai multor contracte fictive de achiziţie. Suma menţionată reprezenta 10% din valoarea plăţilor efectuate de minister către AL. şi AM. în contul lucrărilor efectuate de S.C. O. S.A.

S-a reţinut că A. cunoştea împrejurările esenţiale referitoare la remiterea sumelor de bani, iar C. a folosit o parte din banii astfel obţinuţi, la cererea ministrului, pentru plata unor servicii de publicitate şi de monitorizare a mediului online, de care au beneficiat inculpata şi Organizaţia Bucureşti a V..

2. Referitor la infracţiunea de luare de mită săvârşită de A. şi D., cu participarea lui E. în calitate de complice şi la infracţiunea de dare de mită săvârşită de F. cu complicitatea lui C., în rechizitoriu se arată că:

În perioada 2010 - 2011, ministrul A., împreună cu D., directorul Companiei Naţionale de Investiţii, au primit o sumă de aproximativ 300.000 RON de la F., administratorul S.C. Q. S.A. pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

Astfel, după ce Compania Naţională de Investiţii realiza plăţile către S.C. Q. S.A. pentru lucrările efectuate, F. dispunea transferul a 10% din suma încasată către societatea controlată de C., S.C. X. S.R.L., în baza unor contracte de consultanţă fictive. În acest mod, s-au realizat 5 plăţi, în valoare totală de 335.486 RON.

La rândul său, C. dădea banii primiţi lui E., persoană apropiată atât de A., cât şi de D.. Plăţile se realizau fie în numerar, fie prin intermediul societăţii S.C. Y. S.R.L. administrată de E., în baza altor contracte fictive de consultanţă. În acest mod, s-au realizat 4 transferuri bancare în valoare totală de 209.762 RON şi o plată în numerar de aproximativ 90.000 RON.

O parte din aceste sume au fost înmânate în numerar lui D., care le-a predat la rândul său inculpatei A..

Diferenţa a fost folosită de E. şi D. pentru a plăti diferite cheltuieli ale inculpatei A. sau ale Organizaţiei Bucureşti a V..

3. Referitor la infracţiunea de luare de mită săvârşită de A. şi G., cu participarea lui H. în calitate de complice şi la infracţiunea de dare de mită săvârşită de N., W. şi M. cu participarea lui C. în calitate de complice, în rechizitoriu se reţine că:

În cursul anului 2011, A. a cerut şi a primit de la inculpatul N., direct şi indirect, foloase materiale în valoare de 10% din plăţile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de S.C. O. S.A. şi S.C. R. S.R.L., în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp.

Astfel, la data de 7 februarie 2011, A. i-a cerut lui N. ca din sumele primite de la minister să facă mai multe "sponsorizări", transmiţându-i că trebuie să discute detaliile cu G., secretarul general al ministerului. Ulterior, A. i-a cerut lui G. să îi comunice lui N. că suma solicitată este în cuantum de 10% din valoarea plăţilor efectuate şi care urmau să fie efectuate în cursul anului 2011.

Urmare acestei solicitări, în vara anului 2011, N. a înmânat 200.000 euro lui C., care i-a predat lui G., însă banii au fost restituiţi de acesta după o zi, invocând riscul ca fapta să fie denunţată organelor de urmărire penală.

În data de 06.10.2011 N. a remis suma de 900.000 euro în numerar lui G., în contul încasărilor care urmau să fie realizate de S.C. O. S.A. şi de S.C. R. S.R.L. din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Cu acelaşi prilej, G. i-a transmis lui N., la cererea inculpatei A., că suma remisă nu acoperea procentul solicitat de ministru, având în vedere valoarea totală a plăţilor care urmau să fie efectuate către cele două societăţi, iar pentru diferenţă i-a cerut virarea sumei de 3.000.000 RON în conturile unei societăţi controlate de H..

Suma de 900.000 euro a fost predată de G. ministrului A., iar diferenţa de 3.000.000 RON a fost transferată de S.C. O. S.A. în contul S.C. K. S.R.L. la data de 28.12.2011, în baza unui contract fictiv de publicitate.

4. Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu şi infracţiunea de tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene săvârşite de A., în rechizitoriu s-a reţinut că:

La data de 24.06.2011 s-a încheiat contractul de servicii nr. 232, atribuit prin negociere fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi S.C. K. S.R.L., având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Z. (denumită în continuare şi "S." sau Gala "AA.") de către Federaţia BB..

În baza acestui contract, prin Ordinul de plată nr. 9/01.02.2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 RON.

Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat- de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării Galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu exista o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului.

Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană.

Aceste împrejurări atrag refuzul de decontare a sumelor de către autoritatea de management a fondurilor europene, astfel încât, datorită modului defectuos în care funcţionarii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, sumele care ar fi trebuit rambursate din fonduri europene au fost suportate integral de către bugetul de stat.

În rechizitoriu s-a reţinut că, pe parcursul urmăririi penale a rezultat că cea mai importantă contribuţie la săvârşirea acestor fapte şi la producerea rezultatului a aparţinut inculpatei A., care a luat decizia organizării galei în urma unor discuţii informale cu inculpatul H., a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanţării evenimentului, a cerut în mod repetat funcţionarilor din subordine să se întâlnească cu H. pentru a identifica soluţii pentru încheierea contractului şi a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice.

De asemenea, în rechizitoriu se arată că inculpata A. cunoştea împrejurările esenţiale ale cauzei şi a acceptat posibilitatea producerii rezultatului, având în vedere că îi fuseseră aduse la cunoştinţă în mai multe rânduri impedimentele legale şi că a participat sau a determinat încălcarea regulilor de încheiere a contractelor de achiziţie publică reglementate de O.U.G. nr. 34/2006.

Totodată, s-a reţinut că faptele au produs un folos necuvenit lui H., care a beneficiat de fonduri publice pentru organizarea unui eveniment comercial, ale cărui venituri i-au revenit în mod exclusiv.

S-a mai reţinut că faptele descrise anterior au determinat întocmirea cererii de finanţare nr. BI/1/5/5.3/A/697, înregistrată la Organismul Intermediar pentru Turism (OIT), prin care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului solicita asistenţă financiară nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în vederea finanţării proiectului "Promovarea brandului turistic al României", prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 (POR 2007-2013).

După executarea contractului şi realizarea plăţii către S.C. K. S.R.L., suma de 8.116.800 RON a fost cuprinsă în cererea de rambursare nr. x/16.02.2012, transmisă de Direcţia Dezvoltare Turistică şi Marketing din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului către Organismul Intermediar pentru Turism (OIT).

S-a precizat că această cerere cuprinde declaraţii inexacte, în condiţiile în care Ministerul folosise fondurile pentru alte destinaţii decât cele prevăzute în decizia de finanţare, scopul încheierii contractului fiind, în realitate, organizarea unei gale de box, care nu reprezenta o cheltuială eligibilă, serviciile achiziţionate vizau un eveniment cu alt organizator decât cel indicat în decizia de finanţare, iar pe parcursul achiziţiei au fost încălcate mai multe dispoziţii privind achiziţiile publice.

Rechizitoriul precizează că rezultatul socialmente periculos nu s-a produs, iar fondurile europene nu au fost fraudate, deoarece Autoritatea de Management a suspendat soluţionarea cererii de rambursare, ca urmare a sesizării organelor de urmărire penală.

S-a reţinut, însă, că s-a produs o stare de pericol privind fraudarea fondurilor europene, care reprezintă o urmare nemijlocită a faptelor reţinute în sarcina inculpatei A. în cuprinsul prezentei secţiuni.

Astfel, rechizitoriul menţionează că denaturarea scopului contractului şi încălcarea procedurii de achiziţie au determinat cuprinderea unor menţiuni nereale în cererea de rambursare, existând o legătură de cauzalitate directă între conduita culpabilă a inculpatei A. şi vătămarea adusă valorilor sociale ocrotite de norma specială de incriminare.

5. Referitor la infracţiunea de participaţie improprie la abuz în serviciu şi infracţiunea de folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite săvârşită de inculpatul I., în rechizitoriu s-a reţinut că:

În cursul anului 2011, I. i-a determinat pe reprezentanţii unui număr de companii de stat aflate în subordinea sa (AG. S.A., AI. S.A., AC. S.A., S.N.T.G.N. AB. S.A., AJ. S.A., AK. S.A., S.N.G.N. AF. S.A., L. S.A., IAR S.A. şi AE. S.A.) să sponsorizeze organizarea Z. în cadrul căreia a evoluat sportivul CC..

În condiţiile în care evenimentul era organizat- de societatea comercială cu capital privat, S.C. K. S.R.L., care a fost şi beneficiarul real al sumelor, sponsorizarea Galei de box era interzisă, deoarece art. 3 alin. (2) din Legea nr. 32/1994 prevede că societăţile comerciale cu capital majoritar de stat nu pot efectua activităţi de sponsorizare având ca beneficiari societăţi comerciale cu capital privat.

În acest context, s-a apreciat că atribuţiile de serviciu ale funcţionarilor care au încheiat contractele de sponsorizare au fost exercitate în mod defectuos, iar suma totală de 1.742.830 RON care a făcut obiectul sponsorizărilor constituie prejudiciu pentru companiile anterior menţionate, cu capital majoritar de stat, din probele administrate rezultând că sponsorizările nu s-ar fi încheiat în lipsa intervenţiei ministrului, iar sumele ar fi rămas în patrimoniul respectivelor companii.

Totodată, s-a apreciat că suma are natura unui folos nejustificat obţinut de H., în condiţiile în care sponsorizarea evenimentului era interzisă de lege. Fondurile obţinute au fost folosite pentru plata cheltuielilor de organizare, în condiţiile în care unicul beneficiar al veniturilor galei a fost societatea S.C. K. S.R.L., de unde au fost transferate în patrimoniul administratorului H..

S-a arătat că, pentru a determina reprezentanţii companiilor să adopte conduita menţionată anterior, I. şi-a folosit autoritatea şi influenţa derivată din funcţiile de ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, senator şi preşedinte al filialei judeţene Sibiu a V..

Având în vedere că Ministerul este o persoană juridică fără scop patrimonial, iar companiile se aflau în subordinea acestuia, s-a reţinut că ministrul I. are calitatea de subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, considerându-se şi că funcţia de conducere deţinută în cadrul partidului aflat la guvernare permitea influenţarea numirii directorilor companiilor cu capital majoritar de stat.

Rechizitoriul precizează că prin folosirea autorităţii şi influenţei, I. a urmărit transferul nelegal al sumei de 1.742.830 RON în patrimoniul S.C. K. S.R.L.

6. Referitor la cele două infracţiuni de evaziune fiscală şi o infracţiune de spălare de bani săvârşite de inculpatul H., în rechizitoriu se reţine că:

În perioada octombrie 2011 - august 2012, H. a realizat demersuri pentru a obţine înscrisuri emise de societăţile tip fantomă S.C. T. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L. care atestau efectuarea de cheltuieli fictive de publicitate şi consultanţă, documente pe care le-a înregistrat ulterior în contabilitatea S.C. K. S.R.L.

În acest mod, s-a urmărit diminuarea obligaţiilor de plată la buget în contul taxei pe valoare adăugată încasate, a profitului obţinut în urma S., a tranzacţiilor fictive încheiate cu O. şi, de asemenea, a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 737.507 RON.

Actul de sesizare al instanţei a reţinut că sumele obţinute prin tranzacţiile încheiate cu S.C. T. S.R.L. au fost retrase în numerar de către persoanele care controlau, în fapt, firma fantomă, în vara anului 2012 şi au fost restituite lui H., fiind astfel ascunsă originea ilicită a acestora.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor cu privire la:

a. Infracţiunea de folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, presupus săvârşită de A. şi de spălare de bani, presupus săvârşită de către A. şi E..

b. Infracţiunea de abuz în serviciu, presupus săvârşită de DD., EE. şi FF. şi infracţiunile de instigare la abuz în serviciu şi dare de mită presupus săvârşite de N., W. şi GG..

c. Sesizarea corpului de control al primului ministru cu privire la foştii miniştri HH. şi II..

d. Participarea altor funcţionari din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

III. La data de 21 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată prin rechizitoriul nr. x/2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, formându-se dosarul nr. x/2015, înregistrat pe rolul secţiei penale.

Prin încheierea nr. 452 din data de 23 iunie 2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii A., H., C., G., E. şi I..

A constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu rechizitoriul nr. x/2014, emis la data de 20 aprilie 2015 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, privind pe inculpaţii A., H., C., G., E., I., D. şi F., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

Contestaţiile formulate de inculpaţii A., H., E. şi C. împotriva încheierii nr. 452 din data de 23 iunie 2015 au fost respinse, ca nefondate, prin încheierea nr. 226 din 30 septembrie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2015, inculpaţii C., D., F. şi G. au solicitat ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute de art. 374 alin. (4) C. proc. pen., respectiv numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de aceştia.

În conformitate cu dispoziţiile art. 375 alin. (1) C. proc. pen., prima instanţă a procedat la ascultarea inculpaţilor C., D., F. şi G., aceştia arătând că recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare.

Prin încheierea din data de 21 octombrie 2015, instanţa de fond a respins cererile formulate de inculpaţii C., G., D. şi F. privind judecarea cauzei în procedura simplificată.

Prin aceeaşi încheiere, în cauză a fost introdusă, în calitate de parte responsabilă civilmente, S.C. J. S.R.L. (fostă S.C. K. S.R.L).

La termenul din 11 noiembrie 2015, prima instanţă, având în vedere că Autoritatea Naţională pentru Turism a preluat activităţile şi structurile specializate din domeniul turismului de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 96/2012 şi H.G. nr. 9/2012, văzând şi adresa nr. 4158/10 noiembrie 2015 depusă la dosar de către Autoritatea Naţională pentru Turism, prin care această instituţie, în calitate de succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, a arătat că se constituie parte civilă, a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte civilă, a Autorităţii Naţionale pentru Turism.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că, în raport de actele normative arătate anterior şi de susţinerile Autorităţii Naţionale pentru Turism, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu mai are calitate de parte civilă în cauză şi a dispus ca acesta să nu mai fie citat pentru termenele ulterioare.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii A., E., C., H. şi I., precum şi martorii propuşi de către procuror şi inculpaţii A., H., E. şi I., respectiv JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., N., M., RR., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., W., DDDD., EEEE., GG., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., EE., JJJJ., KKKK., LLLL. şi MMMM..

Martorul DD., încuviinţat de instanţă la solicitarea Ministerului Public şi a inculpatei A., nu a putut fi audiat datorită problemelor de sănătate dovedite cu actele medicale transmise la dosar, astfel că prin încheierea din 30 septembrie 2016 s-a constatat imposibilitatea administrării probei testimoniale cu acest martor, urmând ca, potrivit art. 383 alin. (4) C. proc. pen., la soluţionarea cauzei să se ţină seama de declaraţia martorului dată la urmărire penală.

În cursul cercetării judecătoreşti s-a constatat că martorul NNNN., propus de procuror prin actul de sesizare, a decedat, împrejurare faţă de care, la termenul din data de 31 ianuarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 381 alin. (7) C. proc. pen., s-a dat citire depoziţiei date de acesta în cursul urmăririi penale, urmând să se ţină seama de aceasta la soluţionarea cauzei.

Prima instanţă a încuviinţat inculpaţilor A., E., H., D., C., G., F. şi I. proba cu înscrisuri, inclusiv înscrisuri în circumstanţiere, probă ce a fost administrată.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpaţii D., G. şi F., au arătat că nu doresc să dea declaraţii, prevalându-se de dispoziţiile art. 83 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

IV. Pe baza probelor administrate atât la urmărirea penală cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

În perioada 2010-2012, în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului erau în curs de derulare mai multe programe de investiţii, cele mai importante fiind "OOOO." (gestionat de Direcţia de Dezvoltare în Turism din cadrul Ministerului menţionat), lucrările publice în infrastructură (gestionate de Direcţia Generală Lucrări Publice) şi investiţiile cu caracter social, acestea din urmă fiind derulate de Compania Naţională de Investiţii (C.N.I.).

Din punct de vedere procedural, finanţarea programului "OOOO." se realiza în baza Legii nr. 526/2003, care prevedea condiţiile necesare pentru ca o unitate administrativ teritorială să poată beneficia de finanţare din partea ministerului şi a H.G. nr. 426/2009, prin care au fost identificate unităţile administrativ-teritoriale unde urmau să se realizeze investiţii de infrastructură turistică.

Totodată, H.G. nr. 120/17. II.2010 cu modificările ulterioare prevedea că sumele de la bugetul de stat pentru finanţarea proiectelor de investiţii în turism se alocă, în limita fondurilor prevăzute anual cu această destinaţie, prin transferuri de la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului către bugetele locale, pentru susţinerea financiară a autorităţilor administraţiei publice locale, în completarea surselor proprii ale acestora şi se defalcă prin ordin al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Astfel, în cursul anului 2010, fondurile alocate în conformitate cu H.G. nr. 120/17. II.2010 pentru programul "OOOO." au fost destinate finanţării unui număr de 16 unităţi administrativ teritoriale.

După ce un proiect de investiţii era cuprins în hotărârea de guvern menţionată, procedura internă stabilită în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului presupunea că autoritatea locală care îl gestiona trebuia să formuleze o solicitare de finanţare, însoţită de documentele justificative prevăzute în H.G. nr. 426/2009 cu modificările ulterioare, toate înscrisurile fiind, la rândul lor, verificate de către funcţionarii de la cadrul Direcţia de Dezvoltare în Turism din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care întocmeau proiectul ordinului de ministru pentru alocarea sumelor solicitate de unitatea administrativ teritorială. Ordinul era avizat de Direcţia Juridică, Direcţia Economică, de secretarul de stat care coordona Direcţia de Dezvoltare şi, în cele din urmă, era semnat de ministru sau de persoana care îl înlocuia.

Pentru anul 2011, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a încheiat 13 contracte de finanţare şi 30 acte adiţionale pentru programul "OOOO.".

Pe baza solicitărilor transmise de unităţile administrativ teritoriale se alcătuia o listă cu proiectele şi sumele solicitate pentru realizarea proiectelor sau a diferitelor etape din proiectele respective. Această listă de solicitări era însoţită de documentaţia tehnico-economică, care era trimisă la Consiliul Tehnic Economic al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, unde se dezbăteau proiectele într-o şedinţă comună a reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi autorităţilor publice locale.

Ulterior se încheia un contract de finanţare între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi unităţile administrativ teritoriale, contract în baza căruia se derulau lucrări, iar în baza documentelor care atestau efectuarea acestor lucrări se realizau decontările de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Solicitări de decontare a lucrărilor efectuate şi documentele aferente erau verificate de controlul financiar preventiv, controlul financiar delegat, direcţia economică şi direcţia de specialitate. După obţinerea tuturor avizelor se întocmea un document standardizat, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, intitulat ordonanţare de plată.

Ordonanţarea de plată, avizată de direcţia de specialitate, direcţia economică, controlul financiar preventiv propriu şi controlul financiar delegat era semnată de ministrul A. sau de persoana căreia aceasta îi delegase atribuţiile. Ulterior, direcţia de specialitate urmărea întocmirea ordinului de plată şi efectuarea plăţii către unităţile administrativ teritoriale.

În perioada 2010-2011, fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului ajungeau doar pentru aproximativ 20-30% din sumele solicitate la plată de către autorităţile locale. Direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului prezenta ministrului săptămânal şi, respectiv, lunar o situaţie cu toate solicitările unităţilor administrativ teritoriale care îndeplineau condiţiile legale pentru a fi achitate din fondurile Ministerului, însoţite de documentele justificative, pentru a se lua o decizie cu privire la aceste solicitări.

În ipoteza în care existau mai multe solicitări care îndeplineau condiţiile de finanţare, dar nu erau suficiente lichidităţi, Direcţia Infrastructură Turistică făcea propuneri de prioritizare a plăţilor în funcţia de situaţia concretă.

În perioada anilor 2010-2011 nu existau reguli scrise, general aplicabile, care să stabilească criterii de prioritizare a plăţilor, decizia finală aparţinând ministrului A., astfel încât defalcarea sumelor care erau efectiv plătite se făcea prin ordin al ministrului şi nu corespundea întotdeauna solicitărilor formulate de unităţile administrativ teritoriale, unele dintre solicitări fiind admise integral, altele parţial, iar unele solicitări fiind respinse.

În cursul anului 2012, printr-un ordin de ministru, a fost aprobată procedura operaţională care prevedea modul în care se derula finanţarea unui proiect, din momentul primirii solicitării de finanţare până la efectuarea plăţii.

Astfel, la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, intervalul mediu de timp de la data semnării contractului de finanţare până la data efectuării primei plăţi era de 16 zile calendaristice, intervalul mediu de timp de la data formulării solicitării de către unităţile administrativ teritoriale până la data efectuării plăţii era de 28 zile calendaristice, iar în 3 cazuri s-a efectuat plata în avans, anterior executării lucrărilor, plata făcându-se conform contractului de lucrări prin care se stipula că se poate acorda avans de 30% din valoarea contractului, contra unei scrisori de garanţie bancară.

Compania Naţională de Investiţii este organizată sub forma unei societăţi comerciale pe acţiuni cu capital de stat, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Funcţionarea Companiei Naţionale de Investiţii este reglementată prin O.U.G. nr. 25/2001, cu modificările ulterioare.

Directorul general al companiei este numit prin ordin al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar bugetul Companiei Naţionale de Investiţii este constituit din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Compania Naţională de Investiţii are ca obiectiv principal de activitate realizarea programelor de investiţii cu caracter social la nivel naţional, obiectivele realizate predându-se cu titlu gratuit beneficiarilor, respectiv unităţilor administrativ teritoriale centrale sau locale, instituţiilor publice şi persoanelor fizice, în cadrul programelor vizând intervenţiile de primă urgenţă la construcţiile cu risc seismic ridicat.

Conform O.U.G. nr. 25/2001, beneficiarii acestor programe depun la sediul Companiei Naţionale de Investiţii solicitările respective, care se centralizează şi sunt introduse în lista sinteză a obiectivelor de investiţii, ce se aprobă de către ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

În perioada 2010-2012, principalul program de investiţii era programul vizând sălile de sport, bazinele de înot, reabilitarea aşezămintelor culturale, intervenţii de primă urgenţă la construcţii ce prezintă un risc seismic ridicat şi sistemul integrat de reabilitare a reţelelor de canalizare şi alimentare cu apă în localităţile sub 50.000 locuitori.

Decizia cu privire la obiectivele de investiţii care se promovau şi care primeau finanţare era luată în fapt de ministrul A..

În perioada 2010-2011 alocaţia bugetară a fost redusă semnificativ raportat la anul 2009.

În aceste condiţii, banii erau folosiţi pentru contracte aflate deja în execuţie şi au fost demarate puţine obiective noi, aproximativ jumătate faţă de anii anteriori. Totodată, au fost reziliate mai multe contracte de execuţie lucrări şi contracte de dirigenţie de şantier, iar alte lucrări au fost sistate.

Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului acoperea doar o parte din solicitările de finanţare ale unităţilor administrativ teritoriale, unele contracte fiind reziliate, iar pentru altele fiind emise ordine de sistare a lucrărilor. Nu existau reguli scrise prin care să se stabilească criterii de prioriotizare a plăţilor, astfel că deciziile de efectuare a plăţilor aparţineau personal ministrului A., printre elementele avute în vedere fiind şi afinităţile politice ale administratorilor societăţilor comerciale, unele solicitări de plată fiind admise aşa cum fuseseră formulate, pentru altele fiind reduse sumele aprobate, iar alte solicitări fiind respinse.

În contextul prezentat, existau mari întârzieri la decontarea lucrărilor finanţate din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, efectuate de diferite societăţi comerciale în beneficiul unităţilor administrativ teritoriale, situaţie ce putea atrage incapacitatea de plată a operatorilor economici, deoarece unele dintre sumele avansate de aceştia proveneau din credite bancare, iar facturile emise atrăgeau obligativitatea plăţii taxei pe valoare adăugată.

Ca atare, probele administrate în cauză au dovedit că în perioada anilor 2010-2012 la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a existat o cutumă în sensul că reprezentanţii societăţilor comerciale care executau lucrări pentru unităţile administrativ teritoriale finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului sau pentru Compania Naţională de Investiţii "restituiau" un procent de 10% din valoarea sumelor încasate în diferite modalităţi.

Pentru infracţiunile de luare de mită şi complicitate la infracţiunea de dare de mită, reţinute în prezenta cauză, plata comisionului de 10% se realiza, fie prin încheierea unor contracte între societăţile comerciale care încasau bani pentru lucrările finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi societatea S.C. X. S.R.L., controlată de inculpatul C., fie cash, banii transmişi în această modalitate ajungând în patrimoniul inculpatei A. sau în patrimoniul persoanelor indicate de aceasta (Organizaţia V. Bucureşti şi inculpatul H.).

Inculpata A. a îndeplinit funcţia de ministru al Turismului în perioada decembrie 2008 - decembrie 2009, când a devenit ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, funcţie deţinută până la data de 9 februarie 2012.

Inculpatul C. a fost numit de către inculpata A. în funcţia de consilier personal al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, la data de 30 decembrie 2009, funcţie pe care a exercitat-o până la data de 10 august 2011, când acesta şi-a dat demisia. Anterior, inculpatul C. îndeplinise aceeaşi funcţie în perioada când inculpata A. era ministru al Turismului.

În perioada 2008-2012, inculpatul C. a lucrat ca specialist în comunicare în cadrul mai multor campanii electorale în care au fost implicate A. şi Organizaţia Bucureşti a V.

Până în anul 2009, inculpatul C. a fost administrator al S.C. X. S.R.L., ulterior cesionând, formal, această societate mamei sale, PPPP.. Prin intermediul acestei societăţi, pe care inculpatul C. o coordona în fapt, acesta a făcut mai multe plăţi pentru servicii de care au beneficiat inculpata A. şi Organizaţia Bucureşti a V., banii provenind din săvârşirea infracţiunilor de corupţie ce fac obiectul prezentului dosar.

Inculpata D. a fost numită de inculpata A. în funcţia de director general al Companiei Naţionale de Investiţii la data de 20 ianuarie 2010, funcţie din care a fost eliberată la data de 20 octombrie 2011.

Inculpata D., totodată o prietenă apropiată a inculpatei A., a coordonat campania electorală desfăşurată de cea din urmă în anul 2008 şi s-a ocupat de realizarea plăţilor către angajaţi şi prestatorii de servicii în perioada cât inculpata A. avea funcţia de preşedinte al Organizaţiei Bucureşti a V., cu bani provenind din infracţiunile de corupţie ce fac obiectul prezentului dosar.

Inculpatul E. a fost asistentul personal al inculpatei A. în perioada 2010-2012, fiind remunerat în numerar cu o sumă nefiscalizată, de 2000 euro lunar, ce reprezenta singura sa sursă de venit.

Acest inculpat a gestionat activitatea curentă a Organizaţiei Bucureşti a V. în numele inculpatei A. şi a făcut mai multe plăţi către furnizorii de servicii sau salariaţi cu sume de bani provenind din faptele de corupţie ce fac obiectul prezentei cauze.

Inculpatul E. intermedia relaţia inculpatei A. cu mai multe organizaţii de presă apropiate acesteia, din conţinutul mesajelor de poştă electronică identificate cu prilejul percheziţiei informatice rezultând că inculpatul transmitea redactorilor solicitările inculpatei A. de a difuza ştiri cu un anumit conţinut sau de a elimina ştiri deja difuzate care nu îi erau favorabile inculpatei A., inclusiv cu privire la faptele ce urmează a fi analizate în prezenta cauză.

Mesajele de tip email transmise între E. şi A., identificate la percheziţia informatică, atestă relaţia de subordonare a inculpatului E. faţă de inculpată, precum şi faptul că acesta gestiona cheltuielile administrate, în numele inculpatei, în perioada în care aceasta avea calitatea de preşedinte al Organizaţiei Bucureşti a V.

Inculpatul E. este deţinătorul domeniilor de internet care conţin numele A. şi al mai multor mărci pentru diferite mişcări politice asociate cu aceasta, precum şi administratorul S.C. QQQQ. S.R.L., societate la care unic asociat este A. şi care este finanţată din fondurile proprii ale acesteia.

Inculpatul menţionat nu figurează în baza de date a Ministerului Finanţelor Publice cu venituri impozabile realizate ca persoană fizică, iar în perioada 2010-2012, veniturile semnificative ale S.C. Y. S.R.L, unde inculpatul E. are calitatea de administrator şi asociat, au provenit din faptele de corupţie descrise în prezenta cauză.

Aşa cum rezultă din declaraţiile inculpatei D. şi ale martorului QQ., inculpatul E. îşi petrecea toată ziua la sediul Organizaţiei Bucureşti a V., fiind implicat în gestionarea activităţii curente a acestei organizaţii, iar singurele sale venituri proveneau din serviciile prestate pentru inculpata A..

Inculpatul E. era prieten foarte apropiat cu inculpata D., aceştia petrecându-şi împreună majoritatea vacanţelor, împărţind în mod egal cheltuielile, aşa cum rezultă din mesajele de poştă electronică şi din declaraţiile celor doi inculpaţi.

Inculpatul G. a fost numit în funcţia de secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în cursul anului 2010, acesta îndeplinind aceeaşi funcţie şi în anul 2009 în cadrul Ministerului Turismului, atunci când ministru era inculpata A..

În baza Legii nr. 90/2001, ministrul A. a delegat inculpatului G. dreptul de semnătură în numele ministrului, acesta fiind persoana de încredere a ministrului şi semnând ordinele de plată către diferiţi beneficiari, în condiţiile în care toate deciziile referitoare la plăţi erau luate de ministrul A..

În calitatea pe care o deţinea, aceea de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, inculpata A. a primit, prin intermediul inculpaţilor la care s-a făcut referire anterior, aflaţi în relaţii apropiate sau de prietenie cu aceasta, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de către autorităţile publice.

Sumele de bani obţinute în această modalitate au intrat, fie nemijlocit în patrimoniul inculpatei A., în numerar sau prin plata unor servicii de care a beneficiat aceasta, fie în patrimoniul altor persoane indicate de inculpată - Organizaţia Bucureşti a V. şi inculpatul H..

Referitor la societăţile comerciale care aveau încheiate contracte de lucrări finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, ai căror reprezentaţi au dat sume de bani pentru a se plăti la timp lucrările contractate cu autorităţile locale, prima instanţă a reţinut următoarele:

SC O. S.A. este o societate specializată în lucrări de construcţii, administrată de W., acţionar cu 44% din capitalul social. Deciziile majore privind activitatea societăţii erau luate împreună cu fratele său, N., care, potrivit propriilor declaraţii, era implicat în "relaţia cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului" privind finanţarea lucrărilor aferente proiectelor aflate în derulare, contractate cu autorităţile administrativ teritoriale - beneficiare ale lucrărilor.

În perioada 2010-2012, S.C. O. S.A. a încheiat, singură sau în asociere cu alte societăţi, mai multe contracte de execuţie lucrări finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului prin programul "OOOO.", cele mai importante contracte având ca obiect amenajarea domeniilor schiabile din zonele turistice RRRR. (gestionat de AL.) şi AO. (gestionat de AN.), precum şi a unei pârtii de teleschi în oraşul P..

Conform extrasului de cont existent la dosarul cauzei rezultă că, în această perioadă, veniturile societăţii au fost reprezentate într-o măsură covârşitoare din plăţile efectuate din fonduri publice.

Martorul N. a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul C. din perioada anilor 2003-2004, când inculpatul C. a efectuat activităţi de publicitate legate de promovarea unui hotel din Petroşani unde este acţionar N., cei doi păstrând o relaţie de amiciţie.

În anul 2012, plăţile efectuate pentru proiectul AO. au avut o valoare mult mai mică decât cele din anul anterior (1,5 milioane RON în 2012 raportat la 35,5 milioane RON în 2011), ceea ce a determinat intrarea în insolvenţă a S.C. O. S.A. în primăvara anului 2013.

SC Q. S.A. Petroşani este o societate specializată în lucrări civile de construcţii, care în perioada 2009 - 2012 a avut un număr de 13 contracte încheiate cu Compania Naţională de Investiţii pentru construcţia unor săli de sport, bazine de înot sau reabilitări de blocuri de locuinţe, cu o valoare totală de peste 30 de milioane RON.

Contractele încheiate de această societate cu Compania Naţională de Investiţii se numără printre cele care nu au fost reziliate şi pentru care nu au fost emise ordine de sistare a lucrărilor.

Societatea este administrată de inculpatul F., prieten cu martorul N., prin intermediul căruia l-a cunoscut pe inculpatul C..

SC R. S.R.L. Piteşti este o societate specializată în domeniul construcţiilor, administrată de martorul denunţător M., prieten cu martorul N..

La data de 31.08.2010, Primăria Petroşani a atribuit acestei societăţi un contract privind construcţia domeniului schiabil din AP., în valoare de 283,69 milioane RON, ce urma să fie finanţat prin programul "OOOO.", de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

IV.1. Infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpata A. şi participarea lui C. în calitate de complice la săvârşirea infracţiunii de dare de mită de către martorii N. şi W., în legătură cu finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a contractelor încheiate de S.C. O. S.A. cu AL. şi AM..

1.1. Expunerea situaţiei de fapt

a) Împrejurările în care au fost săvârşite faptele în legătură cu finanţarea acordată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului către AL.

Pe baza probelor administrate în faţa primei instanţe, s-a reţinut că la data de 8 ianuarie 2010, între Consiliul Local al Oraşului Cavnic şi S.C. O. S.A., reprezentată de martorul GG., s-a încheiat contractul de lucrări nr. 101 din data de 8 ianuarie 2010 având ca obiect executarea lucrărilor de amenajare a domeniului schiabil RRRR..

În executarea acestui contract, la data de 1 iunie 2010, S.C. O. S.A. a emis două facturi către AL., una pentru lucrări de proiectare, în valoare de 1.009.024 RON şi una pentru avans lucrări, în valoare de 3.990.000 RON.

La data de 3 iunie 2010, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a înregistrat solicitarea primarului oraşului Cavnic de finanţare a sumei de 5.000.000 RON.

Având în vedere că la începutul lunii iulie această solicitare a AL. nu era aprobată de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, dar şi faptul că, anterior, plăţile pentru lucrările efectuate în baza contractului nu au fost realizate, la solicitarea fratelui său, W., martorul N. l-a contactat pe inculpatul C., pe care îl cunoştea din perioada anilor 2003-2004, cerându-i să se intereseze de posibilitatea efectuării acestor plăţi.

Inculpatul C. şi martorul N. s-au întâlnit la biroul pe care martorul îl avea în Băneasa, la Aviaţia Utilitară, împrejurare în care inculpatul i-a comunicat faptul că la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului există o cutumă, în sensul că, pentru deblocarea plăţilor este necesar să se plătească de către reprezentanţii societăţilor comerciale beneficiare ale sumelor de bani un comision, reprezentând o cotă parte din valoarea sumelor plătite, comision care urma "să revină la minister sau pentru efectuarea unor cheltuieli în campania electorală".

Potrivit declaraţiei martorului N., C. i-a confirmat împrejurarea că despre plata acestui comision ar cunoaşte inculpaţii G. şi A., banii fiind destinaţi acoperirii cheltuielilor efectuate în campania electorală a V., convingere ce i-a fost întărită martorului de faptul că inculpatul C. era implicat în campaniile electorale ale acestui partid.

Cu acea ocazie, martorul N. a convenit cu inculpatul C. să dea un procent de 10% din sumele ce urmau a fi achitate pentru contractele pe care S.C. O. S.A. le avea încheiate cu AL. şi AM..

Referitor la modalitatea de remitere a sumei de bani, martorul N. i-a spus inculpatului C. că S.C. O. S.A. nu poate remite în numerar această sumă de bani, inculpatul propunând ca banii să fie viraţi prin intermediul societăţii pe care acesta o controla, respectiv S.C. X. S.R.L., respectiv prin interpunerea acestei societăţi în achiziţia unui post de transformare de către S.C. O. S.A. de la S.C. SSSS. S.R.L. Bacău.

În perioada ce a urmat, între martorul N. şi inculpatul C. au avut loc mai multe discuţii telefonice, redate în procesele-verbale existente la dosarul cauzei, convorbiri în cadrul cărora cei doi discută despre posibilităţile de efectuare a plăţilor, prin determinarea funcţionarilor din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să aprobe efectuarea acestora.

Prima instanţă a făcut referire la convorbirea telefonică din data de 13 iulie 2010 ora 21:56:25, dintre martorul N. şi inculpatul C., în care cei doi au discutat despre înscrisurile depuse de AL. după formularea solicitării de finanţare şi despre aprobarea efectuării plăţilor de către funcţionarii din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi, totodată, la convorbirea telefonică din data de 27 iulie 2010, la ora 17:33:00, dintre aceleaşi persoane, în care s-a discutat referitor la intervenţia pe care inculpatul C. urma să o realizeze asupra secretarului general G. cu privire la aprobarea plăţii,

Ulterior, la data de 27 iulie 2010, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata facturilor de avans emise de S.C. O. S.A., în cuantum total de 4.999.024 RON către unitatea AL., ordinul de plată fiind semnat de inculpatul G., secretarul general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

La data de 30 iulie 2010, suma de 4.764.233 RON a fost transferată de către AL. în contul de trezorerie al S.C. O. S.A. care, la rândul său, a transferat în contul deschis la TTTT. suma de 3.135.500 RON la data de 3 august 2010 şi suma de 680.000 RON la data de 24 august 2010.

Pe baza înţelegerii anterioare referitoare la plata unui procent de 10% din încasările S.C. O. S.A., suma de 499.739,9 RON a fost transferată de la S.C. O. S.A. către inculpatul C., prin interpunerea S.C. X. S.R.L. în achiziţionarea unui post de transformare de la S.C. SSSS. S.R.L. Bacău.

Astfel, martorul N. i-a transmis fratelui său, martorul W., acţionar la S.C. O. S.A. că trebuie să achite comisionul de 10% către S.C. X. S.R.L., prin achiziţia unui post de transformare prin intermediul acestei ultime societăţi.

Martorul W. a arătat că S.C. O. S.A. a achiziţionat postul de transformare la un preţ mult mai mare decât costul real al unui astfel de produs prin intermediul S.C. X. S.R.L., el fiind cel care a discutat preţul şi specificaţiile tehnice ale produsului cu reprezentantul S.C. SSSS. S.R.L. Bacău, numitul UUUU..

Din probele administrate rezultă că S.C. X. S.R.L. a achiziţionat postul de transformare de la S.C. SSSS. S.R.L. Bacău la preţul de 119.861,97 RON, în baza facturii nr. x/25.08.2010, bun pe care imediat societatea l-a revândut către S.C. O. S.A. cu suma de 619.601,87 RON, în baza facturii nr. x/23 august 2010.

La data de 24 august 2010, S.C. O. S.A. a achitat contravaloarea postului de transformare cu fondurile provenind din plăţile efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

SC X. S.R.L. a efectuat plata către S.C. SSSS. S.R.L. Bacău la data de 30 august 2010, iar diferenţa de 499.739,9 RON, ce reprezintă suma plătită cu titlu de mită, a fost folosită pentru constituirea unui depozit bancar.

Inculpatul C. şi martorii N. şi W. au arătat că prin tranzacţia efectuată în modalitatea descrisă anterior s-a urmărit transferul sumei de bani din patrimoniul S.C. O. S.A. în contul S.C. X. S.R.L. controlată de inculpatul C., sumă ce a reprezentat în fapt comisionul de 10% solicitat pentru deblocarea plăţilor la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

b) Împrejurările în care au fost săvârşite faptele în legătură cu finanţarea acordată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului către unitatea AM..

La data de 7 septembrie 2009 între AM.şi S.C. O. S.A. a fost încheiat contractul nr. x/7 septembrie 2009, având ca obiect lucrări de proiectare şi execuţie pentru pârtia de schi şi teleschi Speranţa, staţiunea P., judeţul Harghita, în valoare totală de 7.457.091,63 RON.

Pentru lucrările executate în baza acestui contract, la data de 28 iunie 2010, S.C. O. S.A. a emis o factură în valoare de 844.081 RON către AM..

Primăria P. nu a înaintat către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului solicitarea de finanţare, având în vedere că ministerul nu avea fonduri disponibile, aşteptându-se adoptarea unei rectificări bugetare prin care să se suplimenteze fondurile alocate Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Aşa cum s-a arătat anterior, martorul N. discutase deja cu inculpatul C. despre posibilitatea deblocării plăţilor, comisionul de 10% care trebuia plătit pentru acordarea finanţărilor, dar şi modalitatea în care trebuia plătit acest comision, respectiv prin interpunerea S.C. X. S.R.L. în achiziţionarea de către S.C. O. S.A. a unui post de transformare de la S.C. SSSS. S.R.L. Bacău.

Discuţiile telefonice purtate între inculpatul C. şi martorul N. în legătură cu lipsa fondurilor disponibile pentru finanţarea autorităţilor locale au fost redate în procesele-verbale existente la dosarul cauzei, prima instanţă făcând referire la convorbirea din data de 16 august 2010, ora 14:54:41, dintre martorul N. şi inculpatul C. şi la discuţia din data de 07 septembrie 2010, ora 14:23:41, având aceeaşi temă.

La data de 12 octombrie 2010, S.C. O. S.A. a emis o nouă factură către unitatea AM., în valoare de 1.077.331,60 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate conform contractului de execuţie lucrări nr. 58/7 septembrie 2010, iar AM. a trimis la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului solicitarea de finanţare la data de 27 octombrie 2010.

Sumele solicitate de către AM. pentru plata celor două facturi emise de S.C. O. S.A. au fost transferate către unitatea administrativ teritorială la data de 29 octombrie 2010 (suma de 844.081,33 RON) şi, respectiv, la data de 17 noiembrie 2010 (1.077.331,60 RON), valoarea totală a acestora fiind de 1.921.412,93 RON.

Ordinele de plată au fost semnate şi în acest caz de inculpatul G..

Conform celor convenite anterior de către inculpatul C. şi martorul N., S.C. O. S.A. a transferat 10% din această sumă către S.C. X. S.R.L., respectiv 195.627,16 RON, prin interpunerea acestei societăţi în achiziţionarea de către S.C. O. S.A. a unui alt post de transformare de la S.C. SSSS. S.R.L.

Astfel, S.C. X. S.R.L. a achiziţionat de la S.C. SSSS. S.R.L. Bacău un post de transformare cu preţul de 68.244,84 RON în baza unui contract încheiat la 29 noiembrie 2010 şi a unei facturi emise la 14 decembrie 2010, după care a revândut bunul către S.C. O. S.A. la data de 10 decembrie 2010 cu suma de 263.872 RON. S.C. O. S.A. a achitat integral preţul către S.C. X. S.R.L. la data de 20 decembrie 2010, iar această societate a transferat suma la S.C. SSSS. S.R.L. la data de 22 decembrie 2010.

Şi în cazul acestui contract, clauzele tranzacţiei au fost negociate de martorul W. cu UUUU., reprezentantul S.C. SSSS. S.R.L. Bacău.

Suma de 499.739,9 RON şi, respectiv, cea de 195.627,16 RON plătite de S.C. O. S.A. către S.C. X. S.R.L. reprezintă comisionul de 10% plătit de martorii N. şi W. pentru a se asigura plata la timp a lucrărilor efectuate de S.C. O. S.A. conform celor două contracte încheiate de societate cu AL. şi AM., cu ajutorul inculpatului C..

Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză în ambele faze procesuale rezultă că inculpata A. a cunoscut despre remiterea sumelor de bani de către reprezentanţii S.C. O. S.A. pentru efectuarea la timp a plăţilor de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, bani care, cu ştiinţa inculpatei au fost folosiţi pentru achitarea unor servicii de care a beneficiat personal inculpata sau Organizaţia Bucureşti a V.

Destinaţia sumelor de bani primite cu titlu de mită de către A. a fost analizată într-un capitol separat.

1.2. În drept, prima instanţă a considerat că faptele inculpatei A. care, în cursul anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit, în mod indirect, pentru sine dar şi pentru Organizaţia V. Bucureşti, prin intermediul inculpatului C., suma de 499.739,9 RON şi, respectiv, suma de 195.627,16 RON de la martorii N. şi W. pentru a asigura finanţarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de S.C. O. S.A. cu AL. şi AM. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În drept, faptele inculpatului C. care, în cursul anului 2010, i-a ajutat pe martorii N. şi W. să dea suma de 499.739,9 RON şi, respectiv, suma de 195.627,16 RON pentru a se asigura finanţarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de S.C. O. S.A. cu AL. şi AM. întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

1.3. Prima instanţă a apreciat că situaţia de fapt anterior expusă este dovedită, în esenţă, cu declaraţiile inculpatului C., ce se coroborează cu declaraţiile martorilor N. şi W., procesul-verbal de confruntare între inculpaţii C. şi A., din data de 19 martie 2015, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul C. şi martorul N. din datele de 13 iulie 2010, 27 iulie 2010, 16 august 2010, 22 decembrie 2010, extrasele de cont bancar ale S.C. X. S.R.L., înscrisurile care atestă încheierea contractelor între S.C. O. S.A. şi AL. şi AM., înscrisurile referitoare la efectuarea plăţilor de către S.C. O. S.A., înscrisurile comunicate de Autoritatea Naţională pentru Turism, declaraţiile inculpatului G., ale martorilor FFFF. şi GGGG., declaraţiile martorilor care au prestat servicii pentru inculpata A. sau Organizaţia V. Bucureşti şi înscrisurile din care rezultă efectuarea acestor plăţi.

Toate mijloacele de probă anterior menţionate au fost analizate în detaliu de către prima instanţă, care a concluzionat că acestea dovedesc faptul că inculpata A. a cunoscut despre remiterea sumelor de bani reprezentând 10% din sumele încasate de la cele două proiecte, cu titlu de mită de către martorii N. şi W., cu complicitatea lui C., iar, cu ştiinţa acesteia, sumele respective de bani, plătite pentru a se asigura finanţarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de S.C. O. S.A. cu AL. şi AM., au fost folosite în interesul personal al inculpatei, cu ocazia evenimentului în care a fost aleasă preşedintele Organizaţiei V. Bucureşti din noiembrie 2010, dar şi în interesul V. Bucureşti, aspectele menţionate fiind analizate într-un capitol separat.

IV.2. Infracţiunile de luare de mită săvârşite de inculpatele A. şi D. cu complicitatea inculpatului E. şi complicitatea la infracţiunea de dare de mită săvârşită de inculpatul C. în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către S.C. Q. S.A..

2.1. Expunerea situaţiei de fapt

SC Q. S.A., al cărei administrator era inculpatul F., avea în curs de execuţie, în anul 2010, mai multe contracte încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

Existând riscul ca unele lucrări executate să nu fie achitate la timp, inculpatul F. a luat legătura cu inculpatul C. şi i-a cerut acestuia să se intereseze despre situaţia efectuării plăţilor, exprimându-şi disponibilitatea de a "întoarce" o sumă de bani pentru ca plăţile să se realizeze în termen de către Compania Naţională de Investiţii.

Inculpatul C. a discutat aceste aspecte cu inculpata D., director general al Companiei Naţionale de Investiţii, după care i-a transmis lui F. că este necesar să remită în numerar un procent de 10% din sumele încasate de S.C. Q. S.A. de la Compania Naţională de Investiţii, în schimbul garanţiei că plăţile se vor realiza la timp.

Inculpatul F. a invocat faptul că nu poate retrage din conturile societăţii o sumă atât de mare, fără nicio justificare, astfel că s-a identificat o altă soluţie de transfer al comisionului de 10%, respectiv prin încheierea unor contracte fictive de consultanţă între societatea controlată de inculpatul C., S.C. X. S.R.L. şi S.C. Q. S.A.

În acest mod s-au realizat 5 plăţi în valoare totală de 335.486 RON.

Inculpatul C. păstra o parte din banii primiţi pentru achitarea taxelor şi impozitelor aferente acestor operaţiuni (cca. 10-20%), iar restul sumelor erau transferate către S.C. Y. S.R.L., controlată de inculpatul E., ca plată a unor servicii de consultanţă imobiliară, care în realitate nu au fost prestate.

În această modalitate s-au realizat 4 transferuri bancare în valoare totală de 209.762 RON şi o plată în numerar de 86.350 RON.

Din probele administrate, în cauză a rezultat că în perioada 22.07 - 28.09.2010, S.C. Q. S.A. a încasat de la Compania Naţională de Investiţii 4 plăţi în valoare totală de 902.692,30 RON, iar la 04.10.2010 a virat 91.486 RON către S.C. X. S.R.L. La 02.11.2010, C. a virat 80.000 RON din această sumă cabinetului de avocat VVVV., care urma să o predea lui D.. Întrucât martora VVVV. a considerat tranzacţia suspectă, a restituit suma la data de 08.12.2010. La datele de 13 şi 15.12.2010, din contul S.C. X. S.R.L. a fost retrasă în numerar suma de 86.350 RON, care a fost predată de către C. lui E..

În perioada 11 - 19.10.2010, S.C. Q. S.A. a încasat două plăţi în valoare totală de 940.560,97 RON de la Compania Naţională de Investiţii, iar la 21.10.2010 a virat 94.000 RON către S.C. X. S.R.L., care a transferat la rândul său 80.000 RON către S.C. Y. S.R.L. la 22.12.2010. Factura a fost emisă de E. pe baza datelor comunicate de C., care i-a transmis ordinul de plată de la martora VVVV. pentru a copia datele şi suma indicate în acel înscris.

În perioada 06 - 23.12.2010, S.C. Q. S.A. a încasat două plăţi în valoare totală de 281.542,74 RON de la Compania Naţională de Investiţii, iar la 23.12.2010 a virat 28.000 RON către S.C. X. S.R.L., care a transferat la rândul său 25.726,80 RON către S.C. Y. S.R.L. la 28.12.2010.

În perioada 27 - 31.12.2010, S.C. Q. S.A. a încasat două plăţi în valoare totală de 815.371,28 RON de la Compania Naţională de Investiţii, iar la 05.01.2011 a virat 60.000 RON către S.C. X. S.R.L., care a transferat la rândul său 50.000 RON către S.C. Y. S.R.L. la 18.01.2011.

În perioada 07 - 08.03.2011, S.C. Q. S.A. a încasat două plăţi în valoare totală de 684.448,54 RON de la Compania Naţională de Investiţii, iar la 21.03.2011 a virat 62.000 RON către S.C. X. S.R.L., care a transferat la rândul său 54.000 RON către S.C. Y. S.R.L. la 30.03.2011.

O parte din aceste sume au fost înmânate de către inculpatul E. în numerar inculpatei D. care, la rândul său, le-a predat inculpatei A., iar diferenţa a fost folosită de inculpaţii E. şi D. pentru a plăti diferite cheltuieli ale inculpatei A. şi ale Organizaţiei V. Bucureşti.

Potrivit declaraţiilor inculpaţilor C. şi F., contractele de consultanţă încheiate între S.C. X. S.R.L., şi S.C. Q. S.A. au avut un caracter formal, pentru a justifica plata sumelor provenite de la S.C. Q. S.A., societate care, practic, nici nu avea nevoie de serviciile respective, astfel că acestea, în fapt, nici nu au fost prestate.

Declaraţiile celor doi inculpaţi în acest sens se coroborează şi cu împrejurarea că documentele întocmite de către inculpaţii C. pentru S.C. Q. S.A. în baza contractelor încheiate cu această societate, au rămas în posesia inculpatului C., inculpatul F. solicitându-le de la acesta abia în luna decembrie 2014, ca urmare a unui control ANAF.

De asemenea, S.C. Y. S.R.L. controlată de inculpatul E., nu a prestat servicii de consultanţă imobiliară către societatea S.C. X. S.R.L., acest aspect fiind recunoscut de către inculpatul C., care a arătat că nu a avut intenţia reală de a achiziţiona un sediu pentru societatea sa care, de altfel, nici nu avea nevoie să cumpere un imobil, serviciul de consultanţă fiind doar o justificare formală a sumelor de bani transferate către societatea controlată de E..

Pe de altă parte, nu au fost întocmite niciun fel de documente justificative care să ateste efectuarea consultanţei, iar din mesajele de poştă electronică dintre inculpaţii C. şi E., din perioada respectivă, reiese că relaţiile dintre cele două societăţi comerciale s-au limitat doar la indicarea sumei pentru care se emiteau facturile.

Totodată, s-a apreciat că serviciile pretins contractate de către S.C. X. S.R.L., vizând identificarea unui nou sediu, nu justificau plata unui comision de aproximativ 50.000 euro, în condiţiile în care preţurile pe piaţa imobiliară în anul 2011 erau în scădere.

Din extrasele bancare şi înscrisurile referitoare la activitatea comercială a S.C. Y. S.R.L. a rezultat că singurele venituri realizate în cursul anului 2011 sunt cele obţinute de la S.C. X. S.R.L.

Împrejurarea că în realitate nu s-au prestat de către S.C. Y. S.R.L. serviciile de consultanţă imobiliară a fost recunoscută şi de inculpatul E. în declaraţia data în faţa instanţei.

În modalitatea descrisă anterior, inculpatul C. a transferat către inculpatul E. suma totală de 296.076 RON.

Din înscrisurile existente la dosar, coroborate cu declaraţia martorei IIII., a rezultat că în perioada 2010-2011, lucrările executate de S.C. Q. S.A. în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii au fost decontate în termen util, iar societatea nu a avut contracte reziliate sau pentru care să se emită ordin de sistare a lucrărilor.

Probele administrate în cauză dovedesc faptul că inculpata A. a cunoscut, prin intermediul inculpatei D., despre remiterea comisionului de 10% de către inculpatul F. şi a primit suma de bani menţionată anterior, în scopul de a se asigura finanţarea şi plata la timp a lucrărilor contractate de S.C. Q. S.A. Banii au ajuns, integral, fie în patrimoniul inculpatei A., prin remiteri în numerar efectuate de inculpata D. şi plata unor servicii de care a beneficiat personal inculpata A., fie în patrimoniul Organizaţiei V. Bucureşti, prin plata unor servicii în favoarea acestei organizaţii.

2.2. În drept, faptele inculpatelor A. şi D. de a primi, în cursul anilor 2010-2011, suma de 296.076 RON, cu ajutorul inculpatului E., pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de S.C. Q. S.A. în baza contractelor încheiate de această societate cu Compania Naţională de Investiţii întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., infracţiune comisă de fiecare dintre inculpate.

Fapta inculpatului E. de a înlesni inculpatelor A. şi D. primirea sumei de 296.076 RON, în cursul anilor 2010-2011, pentru a se asigura plata la timp a lucrărilor executate de S.C. Q. S.A. în baza contractelor încheiate de această societate cu Compania Naţională de Investiţii întruneşte, în drept, elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 48 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului F. de a da, cu ajutorul inculpatului C., în cursul anilor 2010-2011, suma de 335.486 RON inculpatelor A. şi D., pentru a se asigura plata la timp a lucrărilor executate de S.C. Q. S.A. în baza contractelor încheiate de această societate cu Compania Naţională de Investiţii întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului C. de a-l ajuta pe inculpatul F. să dea suma de 335.486 RON inculpatelor A. şi D., în cursul anilor 2010-2011, pentru a se asigura plata la timp a lucrărilor executate de S.C. Q. S.A. în baza contractelor încheiate de această societate cu Compania Naţională de Investiţii întruneşte, în drept, elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

2.3. Situaţia de fapt anterior expusă rezultă din declaraţiile inculpaţilor C., F., D., care au recunoscut faptele astfel cum au fost expuse anterior, declaraţiile acestora coroborându-se cu înscrisurile ce dovedesc efectuarea plăţilor, contractele de consultanţă încheiate între S.C. X. S.R.L. şi S.C. Q. S.A., înscrisuri referitoare la decontarea lucrărilor efectuate de S.C. Q. S.A., declaraţia martorei IIII., procesele-verbale de confruntare între inculpaţii C. şi A., între inculpatele A. şi D., inculpaţii E. şi D., extrasele bancare şi înscrisurile referitoare la activitatea S.C. Y. S.R.L., mesajele de poştă electronică purtate între inculpaţii E. şi C., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică realizat în cursul urmăririi penale, înscrisurile depuse de D. cu privire la obiectivele de investiţii ale Companiei Naţionale de Investiţii, declaraţiile martorilor şi înscrisurilor care atestă efectuarea plăţilor pentru inculpata A. şi organizaţia V. Bucureşti şi, în parte, cu declaraţiile inculpatului E..

Mijloacele de probă anterior menţionate au fost analizate în mod detaliat de către prima instanţă, care a arătat, de asemenea, că acestea se coroborează cu declaraţiile martorilor şi înscrisurile care dovedesc efectuarea plăţilor pentru inculpata A. şi Organizaţia V. Bucureşti, examinate într-un capitol separat.

IV.3. Infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpaţii A. şi G. cu complicitatea inculpatului H. şi complicitatea la infracţiunea de dare de mită săvârşită de inculpatul C.

Probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, dar şi al cercetării judecătoreşti au dovedit că în cursul anului 2011, inculpaţii A. şi G. au comis infracţiunea de luare de mită, în modalitatea pretinderii de către inculpata A. şi, respectiv, primirii de către aceasta şi de către inculpatul G. a unor sume de bani, în mod repetat, în acelaşi scop, după cum se va arăta în continuare, una dintre fapte fiind comisă cu complicitatea inculpatului H..

Inculpata A. a pretins martorului N., la data de 7 februarie 2011, un procent de 10% din plăţile efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru contractele de lucrări încheiate de S.C. O. S.A. şi S.C. R. S.R.L., iar la data de 6 octombrie 2011 a primit suma de 900.000 euro de la N. şi M., în schimbul garanţiei că plăţile se vor efectua la timp.

Inculpatul G. a confirmat martorului N. cuantumul procentului ce urma să fie plătit de acesta şi M. pentru ca plăţile aferente contractelor finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să fie efectuate la timp, a primit suma de 200.000 euro de la martorul N. prin intermediul inculpatului C., precum şi suma de 900.000 euro de la M. şi N., cerându-i acestuia din urmă ca pentru diferenţa de bani reprezentând 10% din încasările S.C. O. S.A. să încheie un contract de publicitate cu societatea lui H..

Suma de 900.000 euro a fost remisă de către G. inculpatei A..

Totodată, inculpatul C. a săvârşit acte de complicitate la infracţiunea de dare de mită, respectiv l-a ajutat pe N. să remită inculpatului G. suma de 200.000 euro, iar inculpatul H., acte de complicitate la infracţiunea de luare de mită, constând în aceea că a primit suma de 3.000.000 RON de la N., în contul solicitării formulate de A., prin încheierea unui contract de publicitate între societatea sa, S.C. K. S.R.L. şi S.C. O. S.A.

3.1. Expunerea situaţiei de fapt

3.1.1. Pretinderea unui comision de 10% din plăţile efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, de către inculpata A.

La data de 7 februarie 2011, inculpatul G. şi-a serbat ziua de naştere la pensiunea "WWWW." din Buşteni. La petrecerea organizată cu acest prilej au participat, între alţii, inculpata A., dar şi martorul N., acesta din urmă fiind invitat de către inculpatul C., pentru a-i asigura o întâlnire cu ministrul A., martorul solicitându-i acest lucru inculpatului C. încă din cursul anului 2010.

Inculpatul C. l-a prezentat pe martor ministrului A., ca fiind reprezentantul societăţii care se ocupă de construcţiile din Petroşani şi AO., fără a participa la discuţia ce a avut loc ulterior între acesta şi inculpaţii A. şi G..

Martorul N. a discutat cu cei doi inculpaţi despre proiectele de la AO. şi AP., acesta din urmă fiind executat de către S.C. R. S.A., administrată de martorul M., în baza unui contract încheiat de această societate cu AM. la data de 31 august 2010.

Ministrul A. i-a spus martorului că de coordonarea acestor proiecte şi efectuarea plăţilor se va ocupa inculpatul G., secretar general la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Totodată, ministrul i-a comunicat că "va fi nevoie să facă nişte sponsorizări", fără a-i da alte detalii, martorul reţinând că pentru orice problemă, inclusiv cu privire la "sponsorizări", trebuie să ţină legătura cu G..

Întrucât exista deja un precedent cu referire la contractele încheiate de S.C. O. S.A. cu AL. şi AM. şi plata unui comision de 10%, martorul N. a arătat că "referirea A. la sponsorizări am perceput-o în acelaşi sens, adică plata unui comision pentru plăţile ce vor fi efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi faptul că aceşti bani urmau să fie folosiţi în campania electorală" ... "La momentul discuţiei cu doamna B., nu am înţeles exact ce urma să vizeze sponsorizarea, mă aşteptam la orice, o firmă, un cămin de bătrâni, urma ca destinaţia să îmi fie indicată de domnul G., aşa cum s-a şi întâmplat" .

La data când a avut loc întâlnirea martorului N. cu inculpata A. la Buşteni, S.C. O. S.A., în asociere cu S.C. R. S.R.L. şi S.C. XXXX. S.A., câştigase licitaţia organizată de AN. pentru dezvoltarea staţiunii turistice AO., contractul fiind încheiat la data de 28 februarie 2011.

În cursul anului 2011, inculpatul G. a discutat cu inculpata A. despre comisionul de 10% reprezentând un procent din încasările pe care N. le obţinea din contractele încheiate cu unităţile administrativ-teritoriale finanţate din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Potrivit declaraţiei inculpatului G., ministrul i-a spus că urmează să vină N. să aducă o sumă de bani, reprezentând comisionul de 10% pretins pentru a se asigura finanţarea în termen util a lucrărilor executate în baza contractelor încheiate de unităţile administrativ-teritoriale.

Martorul N. a purtat discuţii cu inculpatul G. la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, discuţii în cadrul cărora inculpatul i-a confirmat martorului că trebuie să plătească o sumă reprezentând un procent de 10% din sumele încasate pentru executarea lucrărilor finanţate de minister, cerându-i, totodată, ca plata să se efectueze în numerar şi să includă atât 10% din plăţile pentru contractul de dezvoltare a staţiunii AO. încheiat la 28 februarie 2011, cu o valoare totală de 152.909 milioane RON, cât şi din plăţile pentru contractul privind domeniul schiabil din AP., încheiat la 31 august 2010 între AM. şi S.C. R. S.R.L., în valoare totală de 283,69 milioane RON.

3.1.2. Primirea unei sume de 200.000 euro de către G. de la N., prin intermediul inculpatului C.

La data de 29 iunie 2011, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a realizat o plată de 9 milioane RON pentru proiectul AO., reprezentând un avans pentru efectuarea lucrărilor.

Conform înţelegerii anterioare, privind remiterea în numerar a procentului de 10% din suma încasată de S.C. O. S.A., în vara anului 2011, martorul N. s-a întâlnit cu inculpatul C. la biroul său de la Aviaţia Utilitară din Băneasa căruia i-a predat suma de 200.000 euro, cerându-i să o înmâneze inculpatului G.. C. i-a înmânat suma de 200.000 euro inculpatului G. la statuia Aviatorilor din Bucureşti.

A doua zi, inculpatul G. l-a sunat pe inculpatul C., cerându-i să se întâlnească în acelaşi loc, i-a dat înapoi suma de bani, spunându-i să i-o restituie cât mai urgent lui N. întrucât "personajul nu este sigur".

De menţionat este faptul că inculpata A. a arătat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, că în anul 2011 primise o informare de la Serviciul Român de Informaţii cu privire la relaţiile neprincipiale între inculpaţii C., G. şi S.C. O. S.A., lucru pe care l-a adus la cunoştinţa acestora.

C. a restituit punga cu cei 200.000 euro martorului N., spunându-i acestuia că inculpatul G. nu îi primeşte.

Ulterior acestui moment, în cursul lunii septembrie 2011, martorul N. s-a deplasat la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului unde a purtat discuţii cu inculpatul G., acesta cerându-i să ajungă cu plăţile la zi, respectiv cu cele reprezentând procentul de 10% din sumele încasate pentru contractele aflate în derulare, pentru aceste plăţi să meargă direct la el şi să nu îl mai implice pe inculpatul C..

3.1.3. Primirea unei sume de 900.000 euro de către inculpaţii G. şi A.

Martorul N. a comunicat martorilor W. şi M., reprezentanţii S.C. O. S.A. şi S.C. R. S.R.L., faptul că pentru a se aloca de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului fondurile necesare plăţii lucrărilor efectuate este necesar să plătească un comision, reprezentând un procent de 10% din valoarea sumelor pe care cele două societăţi urmau să le încaseze de la AN. şi AM.

Astfel, martorii N. şi M. au stabilit ca în cursul lunii octombrie să îi dea inculpatului G. suma de 900.000 euro, din care 600.000 euro corespunzător contractului încheiat de S.C. R. S.R.L. cu AM., iar 300.000 euro corespunzător contractului încheiat de S.C. O. S.A. cu AN. pentru amenajarea domeniului schiabil de la AO..

Potrivit martorului M., prima discuţie cu N. referitoare la plata unui comision a avut loc în martie - aprilie 2011, după care a sperat că vor fi alocate fonduri pentru lucrările pe care le executa societatea sa. Văzând că nu se întâmplă acest lucru, în a doua jumătate a anului 2011 a avut o discuţie mai concretă cu N. în cadrul căreia au hotărât că trebuie plătit comisionul pentru deblocarea plăţilor.

Valoarea sumei datorate de S.C. R. S.R.L. a fost stabilită prin aplicarea unui procent de 10% la lucrările efectuate în cursul anului 2011 şi care nu erau achitate (aproximativ 20 milioane RON), dar şi la suma care urma să fie folosită pentru achiziţionarea unei instalaţii de transport pe cablu care era deja comandată şi pentru care fusese emisă o scrisoare de garanţie bancară în valoare de 800.000 euro.

Referitor la suma pe care trebuia să o plătească S.C. O. S.A., aceasta a fost calculată în raport cu plata deja efectuată la 29 iunie 2011, în valoare de 9 milioane RON, dar şi cu plăţile ce urmau a fi efectuate şi pentru care exista alocare bugetară la sfârşitul anului, în valoare de 35,5 milioane RON. Procentul de 10% din totalul acestor sume a fost calculat de martorul N. la suma de aproximativ 1 milion de euro.

Martorul N. nu a reuşit să strângă decât suma de 300.000 euro.

Întrucât martorii N. şi M. aveau nevoie de bani cash pentru a plăti comisionul de 10% au hotărât să înfiinţeze o societate comercială în Bulgaria, legislaţia bulgară fiind mai permisivă decât cea din România, în sensul că prevede taxe mai reduse şi permite retragerea dividendelor în cursul unui exerciţiu financiar.

În anul 2011 a fost înfiinţată societatea YYYY., cu sediul în Ruse, Bulgaria, avându-l ca asociat unic şi administrator pe martorul RR., persoană apropiată lui N.. Societatea avea ca obiect de activitate prestări servicii, import-export de utilaje şi activităţi de intermediere pe piaţa bulgară.

Prin intermediul S.C. YYYY. au fost importate utilajele necesare pentru realizarea proiectelor de la AO. şi AP., utilaje care ulterior au fost vândute către S.C. O. S.A. şi S.C. R. S.R.L., aplicându-se un adaos comercial ridicat pentru a se obţine profitul ce urma să fie folosit pentru achitarea comisionului de 10%.

Martorul RR. a efectuat mai multe retrageri în numerar din casieria societăţii, acestea totalizând aproximativ 900.000 euro, banii fiind înmânaţi martorilor N. şi M..

Până să intre în posesia banilor provenind de la YYYY., martorul N. a strâns suma de 300.000 euro din vânzarea unor acţiuni şi a unei case din Petroşani, iar M. a obţinut suma de 600.000 euro din vânzarea unor bunuri personale şi din dividende.

În dimineaţa zilei de 6 octombrie 2011, având asupra sa o geantă de culoare neagră în care se afla suma de 600.000 euro, martorul M. s-a deplasat în Bucureşti, la biroul lui N., situat în Băneasa, la Aviaţia Utilitară, unde martorul N. a completat suma de 600.000 euro cu încă 300.000 euro, punându-i în aceeaşi geantă în care se aflau cei 600.000 euro.

Potrivit declaraţiilor celor doi martori, suma totală de 900.000 euro era compusă din bancnote de 500 euro. N. şi M. s-au deplasat cu maşina acestuia din urmă la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, unde martorul M. a rămas în maşină, iar N. a luat geanta în care se aflau banii şi a mers la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, la inculpatul G..

Potrivit registrului de acces în sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, intrarea martorului în incinta ministerului s-a realizat la ora 12:45, la rubrica referitoare la compartimentul unde se face deplasarea fiind menţionat "secretarul general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului".

Martorul N. a ajuns la biroul lui G. şi întrucât acesta era ocupat, a aşteptat o perioadă pe hol, după care a fost invitat de către o secretară într-o altă încăpere destinată unei săli de consiliu. La scurt timp, G. a venit în sala de consiliu cu documentele ce reprezentau situaţia plăţilor la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului vizând cele două proiecte de la AO. şi AP. în care erau implicate S.C. O. S.A. şi S.C. R. S.R.L.

Martorul N. i-a înmânat lui G. geanta cu bani, spunându-i acestuia că în geantă sunt 900.000 euro.

În aceeaşi împrejurare, după consultarea documentelor referitoare la plăţi, G. i-a spus martorului că suma de 900.000 euro nu acoperă procentul de 10% din plăţile efectuate sau care urmau a fi efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi ar mai fi nevoie de încă 3.000.000 RON.

Totodată, inculpatul G. i-a comunicat martorului N. că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului are nişte probleme legate de plata unor activităţi legate de S., că aceasta este o problemă personală a ministrului A. căreia trebuie să îi găsească o rezolvare, cerându-i în acest context să încheie un contract de sponsorizare în valoare de 3.000.000 RON a galei de box "AA." cu societatea administrată de inculpatul H., respectiv S.C. K. S.R.L.

Martorul N. i-a spus inculpatului G. că va face sponsorizarea respectivă, sens în care urma să fie contactat de H. pentru a discuta detaliile.

După plecarea martorului N., inculpatul G. având asupra sa geanta cu bani s-a deplasat la cabinetul ministrului A. şi a pus geanta respectivă pe un fotoliu.

Inculpatul G. i-a spus inculpatei că geanta respectivă este de la N., conţine suma de 900.000 euro, iar pentru restul de 3.000.000 RON, urmează să fie încheiat un contract de sponsorizare cu societatea lui H..

Potrivit susţinerilor inculpatului G., ministrul A. era singură în birou, iar la intrarea în cabinetul acesteia se afla o secretară.

Referitor la solicitarea de sponsorizare a societăţii S.C. K. S.R.L. administrată de inculpatul H., G. a arătat că martorul N. a fost cel care a propus ca pentru diferenţa de 3.000.000 RON pe care o mai avea de plată, să încheie un contract de sponsorizare cu societatea lui H..

Susţinerile inculpatului G. sub acest aspect au fost contrazise de martorul N., ale cărui declaraţii urmează a fi reţinute de instanţă ca exprimând adevărul, în contextul în care martorul nu avea de unde să cunoască "problema personală" a ministrului A. legată de garantarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a creditului acordat de ZZZZ. inculpatului H., această problemă fiind cunoscută de G., aşa cum s-a arătat în analiza faptei reţinute la pct. 3.1.4.

N. s-a întors la maşină, unde era aşteptat de martorul M. şi i-a spus acestuia că totul o să fie în regulă, respectiv că se vor debloca sumele de bani pentru plata lucrărilor efectuate, că trebuie să se întocmească documentaţia necesară efectuării plăţilor pentru că sumele vor fi alocate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. N. i-a mai spus martorului că discuţiile referitoare la sumele de bani ce urmează a fi alocate au fost purtate cu inculpatul G..

3.1.4. Primirea de către inculpatul H. a sumei de 3.000.000 RON în contul solicitării formulate de inculpata A..

a) încheierea contractului de credit nr. 140 din data de 30 iunie 2011 între S.C. K. S.R.L. administrată de inculpatul H. şi ZZZZ. Sucursala Academiei

În cursul lunii iunie 2011, inculpatul H. a solicitat ZZZZ. acordarea unui credit necesar acoperirii cheltuielilor aferente organizării evenimentului de box profesionist din data de 9 iulie 2011 desfăşurat la Bucureşti, eveniment în cadrul căruia România urma să fie promovată ca destinaţie turistică, în baza contractului de servicii nr. x/24 iunie 2011 încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi S.C. K. S.R.L.

Inculpatul H. i-a fost prezentat martorei UU., director general adjunct ZZZZ. Sucursala Academiei de către numitul AAAAA., director general adjunct al ZZZZ., aceasta fiind solicitată să se deplaseze în acest sens la sediul central al băncii din bulevardul x.

La data de 30 iunie 2011 s-a încheiat contractul de credit nr. 140 între ZZZZ. Sucursala Academiei şi S.C. K. S.R.L. pentru suma de 10.175.168,44 RON, precum şi contractul de cesiune de creanţă cu titlu de garanţie prin care s-a constituit în favoarea ZZZZ. o garanţie reală mobiliară asupra creanţelor prezente şi viitoare datorate de debitorul S.C. K. S.R.L. din executarea contractului nr. x/24 iunie 2011 încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, precum şi asupra veniturilor prezente şi viitoare ale cedentului.

Creditul a fost acordat pe o perioadă de 3 luni, fiind scadent la 30 septembrie 2011.

Ulterior, creditul a fost prelungit succesiv până la data de 27 ianuarie 2012.

La data de 28 decembrie 2011, între ZZZZ. Sucursala Academiei şi S.C. K. S.R.L. a fost încheiat contractul de ipotecă mobiliară asupra creanţei în sumă de 10.175.168,44 RON rezultată din contractul de servicii încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

În baza acestui contract, ZZZZ. a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului achitarea în contul său deschis la Trezoreria Municipiului Bucureşti a sumei pe care o datorează societăţii S.C. K. S.R.L. în baza contractului de servicii nr. x/24 iunie 2011.

Întrucât contractul de credit se structura pe un contract încheiat cu o instituţie publică era necesar ca banca să se asigure cu privire la sursele de finanţare ale contractului, valoarea contractului şi acordul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului de a cesiona contractul în favoarea ZZZZ., contractul încheiat cu ministerul fiind sursa de rambursare, dar şi garanţia rambursării creditului.

În acest sens, la solicitarea băncii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a emis adresa nr. 50075/29 iunie 2011 în care se arată faptul că sursa de finanţare a contractului de servicii nr. x/24 iunie 2011 este asigurată din bugetul ministerului, valoarea totală a acestui contract de servicii încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi S.C. K. S.R.L. este de 10.175.168,44 RON (TVA inclus), iar Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului este de acord cu cesiunea în favoarea ZZZZ. a drepturilor la încasarea sumelor rezultate din executarea contractului de prestări servicii din 24 iunie 2011.

Adresa respectivă a fost întocmită şi avizată de Direcţia Economică, fiind semnată pentru ministrul A. de către secretarul general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, inculpatul G., în baza delegării dreptului de semnătură de către ministru.

Potrivit declaraţiilor acestuia şi ale martorei MMMM., nu au mai fost alte situaţii în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să emită astfel de adrese şi să garanteze creditele obţinute de societăţile comerciale.

Anterior semnării acesteia, inculpatul G. a discutat cu ministrul A., care i-a spus că este necesară o adresă prin care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului este de acord să vireze sumele de bani rezultate din executarea contractului nr. x/24 iunie 2011 direct în contul băncii şi nu în conturile S.C. K. S.R.L.

Martora UU. a arătat că, dacă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu îşi exprima acceptul prealabil privitor la cesiunea în favoarea ZZZZ. a drepturilor la încasarea sumelor rezultate din executarea contractului de servicii, contractul de credit nu ar fi fost încheiat, iar numitul AAAAA. a întrebat-o la un moment dat despre forma sau conţinutul pe care ar trebui să îl aibă adresa emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Faptul că inculpata A. cunoştea de adresa din 29 iunie 2011 este confirmat chiar de declaraţiile acesteia în care inculpata, deşi neagă că i-ar fi spus lui G. despre necesitatea acestei adrese, arată că a aflat de la G. că funcţionarii din cadrul Direcţiei Economice propun eliberarea unei astfel de adrese către ZZZZ., considerând-o în conformitate cu normele legale.

Rezultă aşadar că acceptul exprimat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului prin adresa nr. 50075/29 iunie 2011 a reprezentat practic o condiţie a acordării creditului către S.C. K. S.R.L., dar şi o garanţie a restituirii acestuia.

Ulterior, întrucât au existat întârzieri în recepţionarea serviciilor prestate de S.C. K. S.R.L. în baza contractului de servicii nr. x/24 iunie 2011 şi, implicit, în efectuarea plăţii de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, restituirea creditului a fost prelungită pe mai multe perioade succesive, banca încercând să obţină informaţii de la H., dar şi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului despre situaţia recepţionării serviciilor şi plata acestora de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

În contextul în care inculpatul H. făcea presiuni asupra funcţionarilor din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, solicitând achitarea integrală a sumei de 10.175.168,44 RON menţionată în contractul din 24 iunie 2011, serviciile prestate în baza acestui contract nu erau recepţionate decât parţial, iar reprezentanţii ZZZZ. solicitau şi ei Ministerului, invocând adresa emisă la 29 iunie 2011, plata integrală a serviciilor, pentru a se acoperi creditul acordat societăţii lui H., soluţia identificată de inculpaţii A. şi G. a fost aceea ca o parte din sumele de bani pe care le plătea martorul N., reprezentând procentul de 10% din sumele încasate de S.C. O. S.A., să fie transferată către societatea inculpatului H., sub forma unui contract de publicitate, încheiat între S.C. K. S.R.L. şi S.C. O. S.A.

b) încheierea contractului de publicitate nr. 61/22 decembrie 2011 între S.C. O. S.A. şi S.C. K. S.R.L.

Conform celor convenite de G. cu martorul N. la data de 6 octombrie 2011, inculpatul H. l-a contactat telefonic pe N., cei doi stabilind să se întâlnească la biroul martorului de la Aviaţia Utilitară, Băneasa. Inculpatul H. i-a prezentat martorului N. un contract de publicitate având ca obiect prestarea de servicii de publicitate pentru S.C. O. S.A. în valoare de 3.000.000 RON, cu ocazia galei de box profesionist desfăşurată la 9 iulie 2011.

Martorul TT., administrator la S.C. Aviaţia Utilitară Bucureşti S.A., le-a spus inculpatului H. şi martorului N. că nu poate fi încheiat un astfel de contract de publicitate cu ocazia evenimentului S. întrucât evenimentul respectiv se desfăşurase deja în vara anului 2011, iar contractul nu detalia serviciile care urmau să fie prestate şi valoarea acestora.

Martorul TT. a mai arătat că S.C. O. S.A. nici nu ar fi putut să încheie un contract de sponsorizare a galei având în vedere dispoziţiile din Codul fiscal şi normele de aplicare a acestuia, care interzic sponsorizarea unei societăţi comerciale şi care impun o limită maximă a sponsorizărilor deductibile, respectiv valoarea cea mai mică de 20% din impozitul datorat sau 3‰ din cifra de afaceri.

În acest context, inculpatul H. şi martorul N. au convenit să încheie un contract de publicitate pentru o gală de box ce urma să aibă loc în februarie 2012 la Bucureşti, în valoare de 3.000.000 de RON.

Trebuie menţionat faptul că S.C. O. S.A. nu a avut anterior nicio altă relaţie comercială cu S.C. K. S.R.L., nici nu avea nevoie de publicitate, în condiţiile în care portofoliul de clienţi ai societăţii era format din instituţii publice pentru care contractarea lucrărilor se realiza în condiţiile O.U.G. nr. 34/2006, respectiv îndeplinirea condiţiilor prevăzute în caietele de sarcini şi oferirea unui preţ competitiv în cadrul procedurilor de achiziţie publică.

Între inculpatul H. şi reprezentanţii S.C. O. S.A. nu s-au purtat negocieri cu privire la serviciile ce urmau a fi prestate de S.C. K. S.R.L. pentru S.C. O. S.A., nici cu privire la suma de 3.000.000 RON ce reprezenta contravaloarea acestor servicii şi nu a fost efectuat un studiu de piaţă cu privire la serviciile ce urmau a fi prestate către S.C. O. S.A.

În discuţiile purtate cu N., inculpatul H. a lăsat impresia că ştia de modalitatea în care urma să încaseze cei 3.000.000 RON de la S.C. O. S.A., comunicându-i martorului că are de recuperat o sumă mult mai mare de bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Ulterior, N. şi TT. s-au deplasat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, la secretarul general, inculpatul G., întâlnire în cadrul căreia N. i-a adus la cunoştinţa inculpatului că a identificat o altă variantă decât cea discutată iniţial referitoare la plata diferenţei de 3.000.000 RON, respectiv încheierea cu societatea S.C. K. S.R.L. a unui contract de publicitate la o altă gală de box, soluţie cu care G. a fost de acord.

La data de 22 decembrie 2011, între S.C. O. S.A. şi S.C. K. S.R.L. a fost încheiat contractul de publicitate nr. 61/22 decembrie 2011 având ca obiect prestarea serviciilor de publicitate în vederea promovării beneficiarului în cadrul galelor sportive estimate a fi organizate de prestator în luna februarie 2012, precum şi consultanţa aferentă serviciilor de publicitate, în schimbul preţului achitat conform anexelor la contract. Preţul prestaţiei a fost stabilit la 564.516 euro la care se adaugă TVA în valoare de 135.484 euro şi urma să fie plătit cu ordin de plată la cursul BNR din ziua facturării . În aceeaşi zi, S.C. K. S.R.L. a facturat către S.C. O. S.A., cu factura nr. x/22 decembrie 2011 seria x, prestări servicii de publicitate conform contractului, valoarea fiind de 3.000.000 RON inclusiv TVA .

Suma de 3.000.000 RON a fost achitată integral la data de 28 decembrie 2011, astfel:

- în data de 28 decembrie 2011, S.C. O. S.A. a achitat cu O.P. 5071 din contul deschis la TTTT. în contul S.C. K. S.R.L. deschis la BBBBB. suma de 2.100.000 RON;

- în data de 28 decembrie 2011, S.C. O. S.A. a achitat cu O.P. 5072 din contul deschis la BBBBB. în contul S.C. K. S.R.L. deschis la BBBBB. suma de 900.000 RON.

Ulterior, la data de 29 decembrie 2011, S.C. K. S.R.L. a folosit această sumă pentru achitarea dobânzilor la creditul acordat de ZZZZ., iar diferenţa a fost utilizată pentru a constitui mai multe depozite bancare.

După desfiinţarea depozitelor, la data de 8 februarie 2012, suma obţinută a fost utilizată pentru achitarea integrală a împrumutului bancar alături de suma de 8.116.800 RON plătită de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru serviciile prestate în baza contractului încheiat la data de 24 iunie 2011.

c) Obţinerea de către S.C. O. S.A. a sumei de 3.000.000 RON plătită inculpatului H. în baza contractului de publicitate încheiat cu societatea acestuia de la AN., cu ajutorul inculpatei A.

Martorul N. a arătat că suma de 3.000.000 RON plătită de S.C. O. S.A. către S.C. K. S.R.L. în baza contractului de publicitate încheiat cu această societate la 22 decembrie 2011 a provenit atât din veniturile proprii ale societăţii, dar şi din încasările pe care le-a realizat de la AN., în baza unui contract încheiat cu această unitate administrativ teritorială la 11 noiembrie 2011, respectiv contractul de lucrări nr. x/11 noiembrie 2011, ce avea ca obiect actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a staţiunii turistice AO..

Referitor la acest contract, pentru a exista fondurile necesare pentru plata sumei de 3.000.000 RON către H., inculpata A. i-a cerut numitului DD., primarul municipiului Lupeni, să atribuie S.C. O. S.A. contractul de lucrări vizând actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a staţiunii turistice AO. prin procedura negocierii directe, fără publicarea unui anunţ de participare.

În ceea ce priveşte legalitatea procedurii, ministrul A. i-a spus lui DD. faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va verifica la rândul său legalitatea procedurii şi, dacă vor fi probleme, nu se vor efectua plăţile către AN..

La data de 11 noiembrie 2011, municipiul Lupeni a atribuit S.C. O. S.A. contractul de lucrări nr. x/11 noiembrie 2011, în valoare de 10.896.359,11 RON, finanţat din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Plata, reprezentând avans lucrări, a fost efectuată de minister în termen de două zile de la înregistrarea solicitării AN., în condiţiile în care termenul mediu de plată era de 28 zile calendaristice, iar suma a fost transferată în contul S.C. O. S.A., fiind folosită de această societate pentru plata contractului de publicitate încheiat cu S.C. K. S.R.L.

d) Executarea contractului de publicitate nr. x/22 decembrie 2011 încheiat între S.C. O. S.A. şi S.C. K. S.R.L.

În perioada decembrie 2013 - februarie 2014 s-a efectuat de către organele de inspecţie fiscală un control încrucişat la S.C. O. S.A. şi S.C. K. S.R.L. privind tranzacţiile derulate între cele două societăţi în perioada anilor 2011-2012.

Cu ocazia acestui control, S.C. K. S.R.L. a prezentat organelor de control contractul nr. x/22 decembrie 2011 încheiat cu S.C. O. S.A., factura emisă în baza acestuia, nr. 835/22 decembrie 2011, extrasele de cont din 28 şi 29 februarie 2011, jurnalul de cumpărări şi vânzări pentru luna decembrie 2011 şi balanţa de verificare pentru luna decembrie 2011 .

Potrivit raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 27 februarie 2014, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, singurele venituri realizate de S.C. K. S.R.L. (devenită ulterior S.C. J. S.R.L.) din evenimentul sportiv din februarie 2012 au fost veniturile din servicii de publicitate facturate către S.C. O. S.A. Haţeg în sumă de 2.419.354,84 RON şi TVA aferent în sumă de 580.645,16 RON, precum şi din cesionarea drepturilor de difuzare TV, facturate către S.C. CCCCC. S.A..

Cu toate că în cadrul aceluiaşi eveniment sportiv au fost publicitate şi alte sigle, mărci şi/sau denumiri de societăţi comerciale, în contabilitatea furnizorului S.C. J. S.R.L. nu au fost înregistrate şi alte venituri din promovarea serviciilor de publicitate în cadrul galelor sportive către aceşti presupuşi beneficiari. Evenimentul sportiv a avut loc în luna februarie 2012 şi a fost transmis de către postul de televiziune deţinut de S.C. CCCCC. S.A., societate care a achiziţionat drepturile de difuzare.

Din verificările efectuate la S.C. J. S.R.L. (la acea dată fiind denumită S.C. K. S.R.L.) a rezultat că această societate nu are angajaţi specializaţi în prestarea serviciilor contractate cu beneficiarul S.C. O. S.A. Haţeg.

În factura nr. x/22.12.2011 emisă de S.C. J. S.R.L. către beneficiarul S.C. O. S.A. Haţeg sunt nominalizate prestări servicii de publicitate, fără a fi anexate documente justificative care să susţină realitatea elementelor prevăzute în anexa la contractul de publicitate şi care să poată proba preţul practicat. Aceste documente trebuiau emise şi confirmate prin semnătură de către ambele părţi.

Încheierea contractului, emiterea facturii şi decontarea contravalorii acesteia au avut loc în luna decembrie 2011, în timp ce, potrivit contractului, serviciile de publicitate au fost estimate a fi prestate în luna februarie 2012. În susţinerea realităţii contravalorii prestaţiei înscrisă în factura emisă şi decontată nu au fost prezentate alte documente justificative credibile, care să poată proba cu certitudine şi fără echivoc existenţa acestei prestaţii, precum şi realitatea preţului practicat. Mai mult decât atât, societatea verificată nu a prezentat organelor de inspecţie fiscală documente din care să rezulte clar care a fost evenimentul sportiv în cadrul căruia se vor efectua serviciile de publicitate contractate şi pentru care a fost achitată suma de 3.000.000 RON.

În ceea ce priveşte utilitatea şi necesitatea angajării serviciilor de publicitate achiziţionate de către societate, prima instanţă a menţionat că portofoliul de clienţi al societăţii este format predominant din societăţi cu capital public, consilii locale, ordonatori principali şi secundari de credite din bugetul de stat, clienţi pentru care contractarea lucrărilor nu ţine de publicitatea societăţii, ci de îndeplinirea condiţiilor prevăzute în caietele de sarcini şi ofertarea unui preţ competitiv pentru bunurile/serviciile solicitate a fi livrate/prestate, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii cu modificările şi completările ulterioare, gradul de publicitate al societăţilor participante la licitaţii neconstituind criteriu de selecţie .

Aceleaşi aspecte au fost relevate şi prin raportul de constatare întocmit de specialistul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în temeiul art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002, ca urmare a rezoluţiei nr. x/2014 din 21 ianuarie 2015, dar şi prin procesul-verbal încheiat la 11 decembrie 2014 de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare Fiscală .

Martorul TT. a asistat la gala de box organizată la Bucureşti în luna februarie 2012. Potrivit declaraţiei acestuia, serviciile de publicitate contractate de S.C. O. S.A. au fost realizate în parte, sigla societăţii nefiind menţionată şi pe şortul sau tricoul sportivilor. Acelaşi martor a arătat că S.C. K. S.R.L. nu a comunicat către S.C. O. S.A. documente care să ateste prestarea serviciilor şi înregistrarea video a evenimentului, aspect pe care l-a semnalat reprezentanţilor S.C. K. S.R.L.

Martorii N. şi W. au susţinut că serviciile de publicitate contractate cu S.C. K. S.R.L. au fost prestate în totalitate de către societatea inculpatului H., însă aceste servicii nu au justificat suma plătită de 3.000.000 RON, contractul de publicitate nr. 61/22 decembrie 2011 fiind încheiat în condiţiile expuse anterior.

Sub aspectul prestării serviciilor de publicitate de către S.C. K. S.R.L., instanţa de fond a apreciat declaraţiile martorilor N. şi W. ca fiind subiective, având în vedere faptul că S.C. O. S.A. a contestat decizia de impunere nr. x/27.02.2014 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, decizie emisă de Activitatea de inspecţie fiscală, cu privire la suma de 580.645 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată aferentă serviciilor de publicitate.

În condiţiile în care S.C. O. S.A. a promovat o contestaţie împotriva deciziei de impunere emisă de autorităţile fiscale, martorii nu puteau susţine în faţa instanţei că serviciile de publicitate nu s-au prestat.

Referitor la contestaţia promovată de S.C. O. S.A., prin decizia nr. 1519/540/17 iunie 2014, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a admis contestaţia şi a anulat în totalitate decizia de impunere nr. x/27 februarie 2014, însă decizia pronunţată în acest sens de către autorităţile fiscale nu este în măsură să infirme situaţia de fapt reţinută în prezenta cauză cu privire la încheierea contractului de publicitate nr. 61/22 decembrie 2011 .

De menţionat este faptul că, deşi în considerentele acestei decizii se reţine că documentele prezentate de S.C. O. S.A. dovedesc prestarea serviciilor contractate, nu se specifică în mod concret care sunt aceste documente, în condiţiile în care organele de inspecţie fiscală, cu ocazia controlului încrucişat efectuat la cele două societăţi, nu au identificat astfel de documente.

Probele administrate în cauză şi la care s-a făcut referire anterior demonstrează faptul că:

- încheierea contractului de publicitate nr. 61/22 decembrie 2011 între S.C. O. S.A. şi S.C. K. S.R.L. s-a efectuat pentru a acoperi suma reprezentând comisionul de 10% din încasările S.C. O. S.A.;

- contractul respectiv nu era necesar pentru a se face publicitate S.C. O. S.A., în condiţiile în care portofoliul de clienţi al societăţii era format din instituţii publice, unde contractarea lucrărilor nu ţine de publicitatea societăţii, ci de îndeplinirea condiţiilor din caietul de sarcini, achiziţiile publice desfăşurându-se potrivit prevederilor O.U.G. nr. 34/2006;

- între cele două societăţi nu au existat alte relaţii comerciale;

- preţul achitat de 3.000.000 RON nu justifica, în nici un caz, serviciile achiziţionate;

- plata preţului s-a realizat integral în avans, în condiţiile în care, la data efectuării plăţii - 28 decembrie 2011 - nu exista nicio certitudine că serviciile vor fi prestate;

- în factura emisă este menţionat generic "prestări servicii de publicitate" fără a fi anexate documente justificative care să susţină realitatea elementelor prevăzute în anexele la contractul de publicitate şi care să poată proba preţul practicat, aceste documente trebuind să fie emise şi confirmate prin semnătură de către ambele părţi;

- cheltuielile efectuate de S.C. O. S.A. nu sunt generatoare de venituri impozabile şi nu au fost efectuate în scopul popularizării firmei;

- singurele venituri realizate de S.C. K. S.R.L. din evenimentul sportiv din februarie 2012 au fost venituri din servicii de publicitate facturate către S.C. O. S.A. conform facturii nr. x/22 decembrie 2011 în valoare de 3.000.000 RON şi din cesionarea drepturilor de difuzare TV facturate către CCCCC. S.A.;

- cu toate că la evenimentul respectiv au fost publicitate şi alte sigle, mărci şi alte denumiri de societăţi, în contabilitatea S.C. K. S.R.L. nu s-au găsit înregistrate venituri din promovarea serviciilor de publicitate în cadrul galelor sportive către aceşti presupuşi beneficiari;

- S.C. K. S.R.L. nu avea angajaţi specializaţi în prestarea serviciilor contractate cu S.C. O. S.A. şi nu a subcontractat altor societăţi efectuarea lor;

- S.C. K. S.R.L. apare în contextul galelor sportive din februarie 2012 atât ca furnizor de publicitate şi consultanţă, cât şi ca beneficiar al unor servicii de publicitate şi consultanţă de valoare apropiată pentru a diminua impactul fiscal al sumelor încasate de la S.C. O. S.A.;

- în condiţiile în care sigla S.C. O. S.A. a fost expusă pe panouri publicitare şi bannere, aşa cum susţin martorii W. şi TT., această expunere nu justifica plata unui preţ de 3.000.000 RON, ceea ce dovedeşte faptul că încheierea contractului de publicitate nu a avut la bază raţiuni economice.

3.2. În drept, faptele inculpatei A. care, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a pretins, la data de 7 februarie 2011 martorului N. un procent de 10% din plăţile efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru contractele de lucrări încheiate de S.C. O. S.A. şi S.C. R. S.R.L., iar la data de 6 octombrie 2011 a primit, efectiv. suma de 900.000 euro de la martorii N. şi M., în schimbul garanţiei că plăţile către aceste societăţi se vor efectua la timp de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În drept, faptele inculpatului G., secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, de a primi în cursul anului 2011 suma de 200.000 euro de la martorul N. şi, respectiv, suma de 900.000 euro de la martorii N. şi M., reprezentând parte din procentul de 10% pretins de inculpata A. la data de 7 februarie 2011, pentru a se asigura plata la timp de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lucrărilor executate de S.C. O. S.A. şi S.C. R. S.R.L., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În drept, fapta inculpatului C. de a-l ajuta pe martorul N. să dea suma de 200.000 euro inculpatului G., în cursul anului 2011, pentru a se asigura plata la timp de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lucrărilor executate de S.C. O. S.A. întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În drept, fapta inculpatului H. de a primi suma de 3.000.000 RON de la martorul N. prin încheierea unui contract de publicitate între S.C. K. S.R.L. şi S.C. O. S.A., în cursul lunii decembrie 2011, reprezentând parte din procentul de 10% pretins de inculpata A. întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

3.3. Situaţia de fapt expusă la pct. IV.3.1 referitoare la infracţiunea de luare de mită săvârşită de către inculpaţii A. şi G., cu complicitatea lui H. şi de complicitate la infracţiunea de dare de mită reţinută în sarcina inculpatului C. a fost stabilită de către prima instanţă în cadrul unei analize minuţioase a mijloacelor de probă relevante, constând în declaraţiile inculpaţilor G. şi C., coroborate cu declaraţiile martorilor N., W., M., TT., UU., RR., cu procesele-verbale de confruntare între inculpaţii A. şi G. din 19 martie 2015, N. şi A. din 19 martie 2015, N. şi G. din 13 februarie 2015, cu declaraţiile numitului DD., copiile din registrul de acces în sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, înscrisurile comunicate de Trezoreria Statului şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, relaţiile comunicate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi de Serviciul de Pază şi Protecţie, cu raportul de control întocmit de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi raportul de constatare întocmit de specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, înscrisurile referitoare la controlul efectuat de organele fiscale la S.C. O. S.A. şi S.C. K. S.R.L. precum şi cele referitoare la încheierea contractului de publicitate nr. 61/22 decembrie 2011 şi înscrisurile comunicate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara, înscrisurile obţinute de la ZZZZ. referitoare la contractul de credit încheiat cu S.C. K. S.R.L., extrasele de cont bancar ale S.C. O. S.A. şi S.C. R. S.R.L., înscrisurile din care rezultă modalitatea în care a fost obţinută suma de 900.000 euro în numerar, dar şi cu declaraţiile martorilor şi înscrisurile referitoare la destinaţia banilor primiţi de A., acestea din urmă menţionate fiind analizate într-un capitol separat.

IV.4. Destinaţia sumelor de bani primite cu titlu de mită de inculpata A. ca urmare a săvârşirii faptelor descrise la pct. IV.1-3

4.1. Sumele de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor de corupţie descrise anterior au ajuns integral în patrimoniul inculpatei A., prin remiteri în numerar sau plata unor servicii, de care a beneficiat inculpata personal, dar şi în patrimoniul Organizaţiei V. Bucureşti, fiind achitată contravaloarea mai multor servicii prestate în favoarea acestei organizaţii, după cum urmează:

- serviciile de publicitate prestate cu ocazia evenimentului organizat- la data de 21 noiembrie 2010 la Palatul Parlamentului, când s-a desfăşurat Consiliul de Coordonare al Organizaţiei V. Bucureşti, cu ocazia căruia inculpata A. a fost aleasă în funcţia de preşedinte al acestei organizaţii; sala a fost decorată cu printuri digitale de mari dimensiuni inscripţionate cu sigla partidului, realizate de către martorul JJ.. Plata s-a făcut la data de 20 septembrie 2010, din contul S.C. X. S.R.L. controlată de inculpatul C., această societate achitând către S.C. DDDDD. S.R.L. suma de 19.659 RON.

- servicii de monitorizare a presei în mediul online de care a beneficiat organizaţia V. Bucureşti, cu ştiinţa inculpatei A. şi pentru care, la data de 20 septembrie 2010, inculpatul C. a plătit suma de 71.920 RON din contul S.C. X. S.R.L. către EEEEE. S.R.L., societate administrată de martorul KK.;

- materiale promoţionale inscripţionate cu sigla V. în valoare de aproximativ 36.000 RON, plătite în perioada 2010-2011, în mai multe tranşe, de către inculpatul C. către S.C. FFFFF. S.R.L., al cărei administrator era martorul LL..

- remiterea de către inculpata D. a unei sume de bani în numerar inculpatei A.(două plăţi în numerar în cuantum de aproximativ 10.000 euro fiecare), bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de luare de mită descrisă la pct. IV-2 şi primiţi în numerar de la inculpatul E.;

- cazare pentru o vacanţă petrecută de inculpata A. în Grecia, la GGGGG. în perioada 2-5 septembrie 2011, în valoare de 36.512 RON, bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de luare de mită ce au fost plătiţi în numerar de către inculpatul E. către S.C. HHHHH. S.R.L., prin intermediul martorului QQ., la data de 30 august 2011;

- plata de către inculpata D., la cererea expresă a inculpatei A., în două-trei rânduri, a salariului pe care inculpata A. îl acorda inculpatului E., constând într-o sumă nefiscalizată de 2.000 euro lunar pentru serviciile prestate în favoarea organizaţiei Bucureşti a V.;

- servicii de consultanţă politică prestate către organizaţia V. Bucureşti, în valoare de aproximativ 4.500 euro, plată efectuată de inculpatul E. în perioada septembrie - octombrie 2011 către martora PP.;

- servicii de publicitate prestate de S.C. IIIII. S.R.L., în sumă de 50.000 euro, achitaţi către administratorul societăţii, martorul DDDD., în baza unui contract încheiat cu organizaţia V. Bucureşti, reprezentată de inculpata A.;

- plata în numerar a sumei de 3.000 euro lunar, efectuată fie de către inculpata D., fie de către inculpatul E. către martorul NN., directorul departamentului de comunicare al organizaţiei V. Bucureşti în perioada noiembrie 2011 - iulie 2012 şi, ulterior, ocupându-se exclusiv de comunicarea publică a inculpatei A.;

- servicii de postare online a diferite comentarii, sub identităţi fictive, pe paginile de internet ale unor ziare sau portaluri de ştiri de către "postaci", în valoare totală de aproximativ 10.000 euro lunar, cuantumul sumei plătite fiecărei persoane variind între 200 şi 1500 RON lunar, în funcţie de numărul de comentarii postate.

4.2. Situaţia de fapt expusă anterior referitoare la destinaţia banilor proveniţi din săvârşirea infracţiunilor de corupţie reţinute la pct. IV.1-3 a fost stabilită pe baza analizei detaliate realizată de către prima instanţă a declaraţiilor inculpaţilor D. şi C., proceselor-verbale de confruntare dintre inculpaţii E. şi D. din 7 februarie 2015 şi 23 februarie 2015, dintre inculpaţii C. şi A. din 19 martie 2015, dintre inculpatele A. şi D. din 19 martie 2015, declaraţiilor martorilor JJ., KK., LL., OO., NN., PP., MM., QQ., DDDD., contractului încheiat la data de 1 aprilie 2011 între S.C. IIIII. S.R.L. şi Organizaţia V. Bucureşti, având ca obiect servicii de publicitate, înscrisurilor comunicate de S.C. HHHHH. S.R.L., înscrisurilor referitoare la serviciile prestate pentru organizaţia V. Bucureşti şi plata acestor servicii, extraselor de cont bancar ale S.C. X. S.R.L., constatării tehnico-ştiinţifice efectuate cu privire la înregistrarea convorbirii purtate la data de 5 februarie 2015 între inculpaţii D. şi E., mesajelor de poştă electronică trimise între inculpaţi, toate coroborate, în parte, cu declaraţia inculpatului E..

IV.5. Infracţiunile de abuz în serviciu şi de tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene în legătură cu organizarea "S."

5.1. Adoptarea H.G. nr. 14/5 ianuarie 2011

În cursul anului 2010, la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a avut loc o conferinţă de presă, în cadrul căreia ministrul A. a anunţat colaborarea cu sportivul CC., campion mondial la box profesionist în versiunea WWWWWWW. şi intenţia Ministerului de a-l folosi pe sportiv ca vector de imagine pentru promovarea potenţialului turistic al României, cu prilejul organizării la Bucureşti a unei gale de box profesionist.

Pentru a se crea cadrul normativ al promovării României în cadrul unei gale de box profesionist cu participarea sportivului CC., la data de 5 ianuarie 2011, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a iniţiat o hotărâre de guvern privind aprobarea Planului anual de marketing şi promovare turistică, inserând, printre alte activităţi, organizarea unei gale de box profesionist în parteneriat cu Federaţia BB..

În dimineaţa zilei de 5 ianuarie 2011, martora III., şef serviciu avizare la Direcţia Generală Juridică din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, a transmis pe e-mail proiectul de act normativ Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Finanţe.

Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice au refuzat avizarea proiectului hotărârii de guvern, motivându-se că prevederile legale nu permit organizarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a unui astfel de eveniment din fonduri publice.

Nota de fundamentare a proiectului H.G. nr. 14/2011 a fost semnată doar de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, inculpata A., fără a exista avizele de la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice.

Proiectul H.G. nr. 14/2011 a fost înscris pe lista suplimentară a agendei de lucru a Guvernului României din data de 5 ianuarie 2011, ora 15:00, în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009 potrivit cărora "În cazuri excepţionale, primul ministru poate aproba ca pe durata desfăşurării şedinţei Guvernului să fie luate în discuţie şi proiecte de documente de politici publice, proiecte de acte normative sau alte documente reînscrise pe agenda de lucru, dacă acestea reclamă o decizie urgentă a Guvernului".

Secretariatul General al Guvernului, în calitate de organizator al şedinţelor guvernului, iniţial, a multiplicat pentru şedinţa guvernului din data de 5 ianuarie 2011 forma Notei de fundamentare purtând doar semnătura conducătorului autorităţii iniţiatoare, respectiv semnătura ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, fără avizele de la Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Legislativ şi a comunicat-o participanţilor la şedinţa de guvern din 5 ianuarie 2011.

Secretarul general al ministerului, inculpatul G. a informat-o pe A. despre observaţiile făcute de reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor Publice, astfel că ministrul A. a modificat proiectul actului normativ în şedinţa de guvern din 5 ianuarie 2011, în sensul că s-a eliminat referirea la organizarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a unei gale de box profesionist în parteneriat cu Federaţia BB., art. 2 lit. n din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 14/2011 având următorul conţinut "activităţi de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional, pe plan naţional şi internaţional, în cadrul Z. organizate de Federaţia BB.".

Nota de fundamentare aferentă proiectului hotărârii de guvern, astfel cum a fost modificat, a fost avizată de către ministrul Justiţiei şi ministrul Finanţelor Publice, fără observaţii, Hotărârea de guvern fiind adoptată în şedinţa din 5 ianuarie 2011 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 37/14 ianuarie 2011 .

În ceea ce priveşte avizul de specialitate cu caracter consultativ al Consiliului Legislativ, prevăzut de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ, în cazurile prevăzute de lege, în faza de elaborare a proiectelor de acte normative iniţiatorul trebuie să solicite avizul autorităţilor interesate în aplicarea acestora, în funcţie de obiectul reglementării, iar conform art. 9 alin. (2) din lege, după elaborarea proiectelor şi încheierea procedurii de avizare prevăzute la alin. (1), proiectele de legi, propunerile legislative, precum şi proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului se supun în mod obligatoriu avizării Consiliului Legislativ.

Din actele dosarului rezultă că Secretariatul General al Guvernului a transmis Consiliului Legislativ, spre avizare, proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului anual de marketing şi promovare turistică şi a Programului anual de dezvoltare a destinaţiilor, formelor şi produselor turistice, Consiliul avizându-l favorabil, cu anumite observaţii şi propuneri .

În actul de trimitere în judecată, în sarcina inculpatei A. s-a reţinut, sub acest aspect, faptul că şi-a încălcat atribuţiile de serviciu cu ocazia adoptării Hotărârii de Guvern nr. 14/5 ianuarie 2011, în sensul că a semnat nota de fundamentare a proiectului în lipsa avizelor de la Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Legislativ.

Din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorelor III., HHH., ale inculpatului G. coroborate cu înscrisurile referitoare la adoptarea H.G. nr. 14/2011, dar şi cu raportul întocmit de Corpul de control al primului ministru reiese faptul că, deşi iniţial nota de fundamentare a proiectului hotărârii de guvern a fost semnată de ministrul A. în lipsa avizelor Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor Publice, fiind transmisă în această formă Secretariatului General al Guvernului, ulterior, în cursul şedinţei de guvern din 5 ianuarie 2011, pe baza observaţiilor Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor Publice, proiectul actului normativ a fost modificat, iar nota de fundamentare aferentă noului proiect al hotărârii de guvern a fost semnată de ministrul Justiţiei şi ministrul Finanţelor Publice.

Deşi la data semnării de către ministrul A. a notei de fundamentare a proiectului hotărârii de guvern nu exista avizul Consiliului Legislativ, prima instanţă a constatat că acest aviz are caracter consultativ, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 şi a fost obţinut ulterior.

În raport de aceste considerente, a constatat că inculpata A. nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu cu prilejul adoptării H.G. nr. 14/5 ianuarie 2011, astfel încât nu a reţinut, ca element material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, acţiunea inculpatei de a semna nota de fundamentare a proiectului hotărârii de guvern în absenţa avizelor Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Consiliului Legislativ.

Nu acelaşi lucru a fost reţinut însă în legătură cu activitatea inculpatei privind respectarea obligaţiilor ce îi reveneau potrivit Legii nr. 90/2001, astfel cum se va arăta în continuare.

5.2. Infracţiunea de abuz în serviciu. Contractul de servicii nr. 232/24 iunie 2011 încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi S.C. K. S.R.L.

La data de 24 iunie 2011, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de beneficiar, şi S.C. K. S.R.L. Bucureşti, reprezentată de inculpatul H., în calitate de prestator, s-a încheiat contractul de servicii nr. 232, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Z. de către Federaţia BB..

Prin ordinul de plată nr. 9/1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare, în valoare de 8.116.800 RON.

Pe parcursul derulării procedurii de atribuire a contractului au fost încălcate mai multe dispoziţii legale referitoare la contractele de achiziţie publică:

a) Negocierile privind încheierea contractului de promovare

În luna decembrie 2010, după conferinţa de presă de la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului unde s-a anunţat intenţia Ministerului de a-l folosi pe sportivul CC. ca vector de imagine pentru promovarea brandului turistic naţional, inculpata A. i-a cerut martorei YY., director la Direcţia de Promovare Turistică din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, să ia legătura cu inculpatul H., preşedintele Federaţiei BB. pentru a discuta despre posibilitatea organizării unei gale de box la Bucureşti, la care să participe sportivul CC..

Martora YY. l-a contactat telefonic pe inculpatul H., după care s-a întâlnit cu acesta la sediul Direcţiei de Turism, inculpatul relatându-i despre intenţia sa de a organiza o gală de box profesionist, care să îl aibă în centru pe sportivul CC., precizându-i martorei detaliile organizării unei astfel de gale.

La data de 5 ianuarie 2011 a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 14/5 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 37/14 ianuarie 2011 unde, la art. 2 lit. n) din anexa 1 se prevede că programul anual de marketing şi promovare turistică vizează realizarea activităţilor de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional, pe plan naţional şi internaţional, în cadrul Z. organizată de Federaţia BB..

În perioada februarie - mai 2011 au avut loc mai multe întâlniri informale între reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Turism din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi inculpatul H., acesta insistând ca Ministerul să participe la cheltuielile aferente organizării unei gale de box profesionist, reprezentanţii ministerului spunându-i că acest lucru nu este legal, întrucât ministerul nu organizează evenimente sportive, ci doar acţiuni de promovare, posibilitatea implicării ministerului fiind aceea de a-l folosi pe sportivul CC. ca vector de imagine, ceea ce se discutase şi la nivelul conducerii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului i-au cerut inculpatului H. informaţii în legătură cu promovarea României în cadrul Galei de Box Profesionist, respectiv care sunt instrumentele de promovare, targetul, audienţa, detalii despre o astfel de gală, dar şi despre gale similare. Aceste informaţii întârziau să apară pentru că inculpatul H. insista că el nu se ocupă de acţiunile de promovare a României în cadrul galei, iar ministerul ar trebui să se implice în organizarea galei de box.

La momentul respectiv, inculpatul H. era atât preşedintele Federaţiei BB., cât şi asociat şi administrator la S.C. K. S.R.L., societate care obţinuse dreptul de organizare a galei de box de la federaţia WWWWWWW., la care era afiliat sportivul CC..

Din acest motiv exista o stare de confuzie cu privire la calitatea în care inculpatul H. participa la negocieri, iniţial reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului crezând că H. participă în calitate de preşedinte al Federaţiei BB..

Martorul XX., directorul general al Direcţiei Generale Turistice, solicitând Ministerul Tineretului şi Sportului implicare, alături de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în evenimentul din iulie 2011, a aflat că Ministerul Tineretului şi Sportului nu se poate implica în organizarea galei de box, fiind vorba de box profesionist cu o componentă privată ce nu poate fi organizat- de Federaţia BB. şi, în plus, că inculpatul H. este subiectul unor scandaluri la nivel internaţional în mediul pugilistic, fiind suspendat de către KKKKK..

Discuţiile purtate la nivelul Ministerului Tineretului şi Sportului au fost aduse de către martorul XX. la cunoştinţa inculpatei A. şi a martorilor YY., EEEE., inculpaţilor C., G., martorei MMMM. şi LLLLL., secretar general adjunct al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, menţionându-se inclusiv impedimentele pe care le întâmpina din partea inculpatului H., respectiv faptul că acesta insista ca Ministerul să se implice în organizarea galei şi nu punea la dispoziţia reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului mai multe date referitoare la gala de box, respectiv date care vizau profilul evenimentului, amploarea acestuia, capacitatea de distribuţie a imaginii României în cadrul evenimentului pentru a putea fi definiţi termeni concreţi în care urma să se desfăşoare promovarea României ca destinaţie turistică.

Cu toate acestea, întrucât inculpata A. i-a solicitat martorului, ba chiar a făcut presiuni asupra acestuia şi funcţionarilor din Minister în sensul găsirii de soluţii pentru implicarea Ministerului în evenimentul sportiv, au avut loc mai multe şedinţe legate de promovarea României cu ocazia galei de box profesionist din 9 iulie 2011, în ciuda nemulţumirii generale din rândul funcţionarilor Ministerului în legătură cu încheierea contractului de servicii în aceste condiţii şi cu insistenţele inculpatei A. de a se întâlni cu H. şi de a găsi soluţii.

La unele dintre aceste şedinţe a participat şi inculpata A., care cunoştea că funcţionarii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului nu puteau obţine de la H. informaţiile referitoare la posibilitatea de promovare a României în cadrul galei de box, fără de care nu se putea realiza activitatea de promovare, dar şi inculpatul H., care a propus să vândă pachetul de publicitate către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iniţial cu suma de aproximativ 4 milioane de euro, fără să detalieze efectiv ce anume se promovează, eventual publicitatea pe TV, pe panouri etc.

La aceste întâlniri s-au ridicat probleme de legalitate, vizând implicarea Ministerului în organizarea evenimentului din iulie 2011, dar şi probleme vizând decontarea contravalorii serviciilor de promovare din fondurile europene, la nivelul conducerii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului fiind analizată anterior posibilitatea finanţării din fonduri europene a acţiunilor de promovare a brandului de turism prin intermediul galei de box profesionist "AA.".

În perioada care a urmat a existat un schimb de mesaje între inculpatul H. - care arăta că evenimentul din iulie 2011 nu are un buget calculat pe publicitate, ci pe cheltuieli de organizare, precizând că, în situaţia în care Ministerul încearcă să finanţeze gala sub forma unei acţiuni de promovare a României, suma pe care o va plăti Ministerul nu va acoperi cheltuielile de organizare a galei - şi martorul XX., acesta din urmă comunicând informaţiile oferite de H. şi altor funcţionari din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului implicaţi în achiziţionarea serviciilor de publicitate, respectiv YY., EEEE., MMMMM., dar şi ministrului A..

În seara zilei de 13 martie 2011, martorul XX. a primit prin email de la H. un document intitulat "Studiu valoare comercială a expunerii brand de turism S." întocmit de martorul BBB., administrator la S.C. NNNNN., la cererea lui H., de o valoare de aproximativ 3,5 milioane euro, document pe care martorul l-a adus la cunoştinţa celorlalţi funcţionari implicaţi în procedura de achiziţie a serviciilor de promovare, apreciindu-se că valoarea propusă de inculpatul H. este nejustificat de mare în raport cu beneficiul de imagine al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

A urmat un schimb de mesaje pe această temă între inculpatul H., pe de o parte şi A., inculpatul C. şi martorul XX., pe de altă parte.

În mesajul trimis de către inculpatul H. la data de 29 aprilie 2011 martorului XX., inculpatei A. şi inculpatului C., H. cerea rezolvarea, de urgenţă, a unei probleme cunoscute de către acesta şi inculpaţii A. şi C., iar la data de 31 mai 2011, inculpatul H. i-a transmis martorului XX. o nouă propunere cu activităţile ce urmau a fi desfăşurate în cadrul galei şi o nouă distribuţie a costurilor pe activităţile componente, valoarea totală a expunerii brandului turistic fiind de aproximativ 2.000.000 euro.

Martorul a informat pe ceilalţi funcţionari implicaţi, dar şi pe ministrul A. despre faptul că distribuţia cheltuielilor primită în data de 31 mai 2011 de la H. nu are detalierile necesare atât asupra expunerii media, cât şi asupra posibilităţii ulterioare de a evalua prestaţiile, considerând necesară detalierea acestor cheltuieli, aceste observaţii fiind prezentate şi la data de 1 iunie 2011, în cadrul şedinţei organizate la cabinetul ministrului A., în prezenţa acesteia şi a inculpatului H..

În perioada următoare, martorul XX. i-a transmis lui H., celorlalţi funcţionari, dar şi ministrului A., o notă atrăgându-le atenţia că obligativitatea elaborării ofertei este în sarcina organizatorului şi nu a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, oferta trebuind detaliată pe unităţi de măsură a prestaţiilor şi valori, singura modalitate de cuantificare corectă şi legală a serviciilor ce urmau a fi furnizate Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

În ceea ce priveşte identitatea persoanelor specializate în acţiuni de promovare din cadrul Federaţiei BB., H. a comunicat doar că gala de box urmează să fie organizată de o firmă abilitată de OOOOO. şi de Federaţia BB..

Cu ocazia şedinţei din data de 10 iunie 2011 de la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, la care au participat, între alţii, martorii XX., AAA., YY., BBB., inculpaţii H. şi C., reprezentanţii Ministerului i-au cerut martorului BBB. refacerea documentaţiei întocmite anterior de acesta, intitulată "Studiu privind estimarea valorii comerciale a expunerii brandului de turism al României cu prilejul organizării galei S.", ulterior fiind elaborate de către martor mai multe variante ale acestui studiu. Forma finală a studiului prevede că valoarea de expunere a brandului de turism al României este de 2.264.218 euro (fără T.V.A).

b) Procedura de atribuire

În vederea realizării activităţilor de promovare a României ca destinaţie turistică menţionate în art. 2 lit. n din anexa nr. 1 a H.G. nr. 14/5 ianuarie 2011, la data de 27 aprilie 2011, inculpata A. a adoptat ordinul nr. 1389/27 aprilie 2011 publicat în Monitorul Oficial nr. 396/6 iunie 2011, prin care au fost modificate categoriile de cheltuieli eligibile pentru proiectele finanţate cu fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional, menţionându-se în art. 5 lit. f din ordin că aceste categorii de cheltuieli au în vedere "activităţi de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional, pe plan naţional şi internaţional, în cadrul Z. organizate de Federaţia BB.".

Ordinul a fost semnat, pentru ministrul A., de secretarul general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, inculpatul G..

În luna mai 2011 a fost modificat Planul de achiziţii publice al ministerului pentru anul 2011, fiind introdusă o poziţie nouă:

"activităţi de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional în cadrul Z. Organizate de Federaţia BB.". Suma alocată acestei achiziţii a fost de 2.000.000 euro, în categoria Proiecte cu finanţare din fonduri europene nerambursabile (FEN) - program din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

Direcţia de Promovare Turistică a întocmit la data de 6 iunie 2011 referatul de oportunitate nr. 2566/6 iunie 2011, care menţionează că între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi CC. există un protocol de colaborare, încheiat în noiembrie 2010, în scopul promovării cu precădere a turismului activ şi de aventură sub însemnele brandului turistic naţional, precum şi în ceea ce priveşte participarea sportivului la evenimentele de promovare a României ca destinaţie turistică, organizate de minister. Acest înscris cuprinde, între altele, menţiunea "Anexăm propunerea venită din partea Federaţiei BB.", care a fost modificată olograf de martorul XX. "din partea Federaţiei BB./firma organizatoare", aspect ce relevă faptul că, la momentul respectiv, funcţionarii din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cunoşteau că organizatorul galei de box profesionist este S.C. K. S.R.L.

Acest aspect reiese din adresa nr. x/23 mai 2011, prin care S.C. K. S.R.L. a comunicat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului faptul că deţine licenţă de organizare WWWWWWW., exclusivitate cu OOOOO. pentru organizarea galei de box "AA.", licenţă de organizator de box profesionist emisă de Federaţia BB. şi contract cu PPPPP., precizându-se că toate drepturile de publicitate ce rezultă din organizarea galei aparţin acestei societăţi.

De asemenea, Federaţia BB. a comunicat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului prin adresa nr. 670/3 iunie 2011, că S.C. K. S.R.L. deţine exclusivitate pentru organizarea şi promovarea galei de box din 9 iulie 2011, deţinând drepturile exclusive de proprietate şi vânzare a pachetelor de publicitate şi promovare legate de acest eveniment.

La data de 15 iunie 2011, Direcţia de Promovare Turistică a întocmit referatul de necesitate nr. 1365/15 iunie 2011 în care nu se face nicio referire la faptul că S.C. K. S.R.L. deţine drepturile exclusive asupra pachetelor de publicitate şi promovare legate de eveniment, deşi acest fapt era cunoscut la data respectivă, după cum s-a arătat anterior.

Referatul de necesitate copiază integral părţi din conţinutul "Studiului pentru estimarea valorii comerciale a expunerii brandului de turism al României cu prilejul organizării galei de box profesionist în care sportivul CC. îşi va apăra centura la Bucureşti" întocmit de martorul BBB..

Bugetul contractului de servicii de promovare a fost stabilit, practic, de S.C. K. S.R.L. prin intermediul studiului realizat de S.C. NNNNN. S.R.L. prin martorul BBB., categoriile, tipurile de servicii propuse, dar şi valoarea acestora fiind însuşite de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului prin referatul anerior menţionat, ce menţionează costurile estimate pentru acest eveniment ca fiind de 2.264.218 euro (fără TVA).

La data de 21 iunie 2011, Direcţia de Achiziţii Publice a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a întocmit Nota justificativă nr. 2818/21 iunie 2011 privind:

"Achiziţionarea serviciilor de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional, pe plan naţional şi internaţional, cu prilejul desfăşurării Z. organizate de Federaţia BB. (9 iulie 2011, Bucureşti)."

Potrivit Notei justificative nr. 2818 din 21.06.2011 valoarea estimată a contractului de achiziţie publică este de 2.264.218 euro, fără TVA, echivalent a 9.736.137,40 RON, fără TVA, respectiv 2.807.630,32 euro cu TVA, echivalent a 12.072.810,37 RON, cu TVA, urmând a fi suportată din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013.

În cuprinsul Notei justificative se mai menţionează că, deoarece drepturile exclusive de proprietate şi vânzare a pachetelor de publicitate şi promovare legate de Gala internaţională de Box profesionist le deţine firma S.C. K. S.R.L., procedura aleasă este "negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare". Această afirmaţie s-a bazat exclusiv pe adresa Federaţiei BB. nr. x din 3 iunie 2011 care cuprinde menţiunea "certificăm ca S.C. K. S.R.L. deţine exclusivitate pentru organizarea şi promovarea Galei de Box AA. în data de 09 iulie 2011, totodată deţinând şi drepturile exclusive de proprietate şi vânzare a pachetelor de publicitate şi promovare legate de acest eveniment".

La data de 22 iunie 2011 a fost întocmită invitaţia de participare de către Direcţia Generală de Achiziţii Publice din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar în aceeaşi zi, prin ordinul ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului nr. 1649/22 iunie 2011, s-a numit comisia de negociere.

A doua zi, la data de 23 iunie 2011, a avut loc şedinţa de deschidere a ofertelor şi negociere, singura ofertă fiind cea depusă de S.C. K. S.R.L., reprezentată de inculpatul H..

Suma ofertată iniţial a fost de 2.239.000 euro, fără TVA, iar în urma negocierii ofertei din punct de vedere financiar s-a obţinut o reducere a valorii ofertei iniţiale până la suma de 1.930.000 euro, fără TVA. În consecinţă, comisia de negociere a decis atribuirea contractului de achiziţie publică singurului ofertant, S.C. K. S.R.L., cu o ofertă totală de 1.930.000 euro, fără TVA, echivalentul a 8.205,781 RON, fără TVA.

Raportul procedurii de achiziţie publică a fost înregistrat sub nr. 2885/23 iunie 2011, fiind aprobat de ministru, iar în aceeaşi zi reprezentantul firmei desemnate câştigătoare, inculpatul H., a fost invitat în data de 24 iunie 2011 pentru semnarea contractului.

La data de 24 iunie 2011 s-a întocmit contractul de servicii nr. 232 între S.C. K. S.R.L. Bucureşti, în calitate de prestator şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de beneficiar, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Z. de către Federaţia BB., în data de 09 iulie 2011, în perioada şi în condiţiile convenite în contract, în conformitate cu prevederile documentaţiei descriptive şi ofertei prestatorului.

Preţul contractului a fost stabilit la 10.175.168,44 RON (din care TVA în valoare de 1.969.387,44 RON). Plata urma să fie efectuată prin virament bancar, cu ordin de plată, pe baza facturii fiscale emisă de prestator şi acceptate de beneficiar, a raportului de monitorizare întocmit de un auditor independent şi autorizat, a procesului-verbal de recepţie din care să rezulte modul de prestare a serviciilor de promovare (cu excepţia celor monitorizate de auditor), prevăzute în documentaţia descriptivă şi în oferta tehnică a prestatorului, precum şi pe baza altor documente justificative care să certifice realizarea serviciilor prestate.

c) Recepţia şi plata serviciilor

La data de 1 noiembrie 2011 s-a încheiat procesul-verbal de recepţie, prilej cu care s-a constatat că o parte dintre serviciile contractate nu au fost prestate, iar raportul de monitorizare nu viza conţinutul transmisiei, conform contractului, ci doar audienţa.

După recepţionarea serviciilor prestate, la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului au existat mai multe discuţii între reprezentanţii ZZZZ., care solicitau achitarea întregii sume prevăzute în contractul de credit şi funcţionarii ministerului, care susţineau că nu pot plăti decât serviciile recepţionate, context în care ZZZZ. a prelungit succesiv perioada de rambursare a creditului acordat S.C. K. S.R.L., până la data de 27 ianuarie 2012, aceste aspecte fiind redate pe larg în analiza complicităţii la infracţiunea de luare de mită expusă la pct. IV.3.1.4. din prezenta hotărâre.

Ministrului A. i-au fost aduse la cunoştinţă aspectele legate de recepţionarea serviciilor prestate, respectiv că se întârzie recepţionarea serviciilor din cauza lipsei documentelor justificative.

Având în vedere că numai o parte din servicii au fost prestate de către S.C. K. S.R.L., funcţionarii din comisia de recepţie au aprobat la plată doar suma de 8.116.800 RON, sumă ce a fost virată în contul ZZZZ. deschis la Trezoreria Operativă a Municipiului Bucureşti, în baza ordinului de plată nr. 9/1 februarie 2012 semnat de inculpatul G. şi a fost folosită pentru a acoperi o parte din creditul obţinut de S.C. K. S.R.L. la data de 30 iunie 2011, credit garantat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului prin adresa nr. x/29 iunie 2011, cu ştiinţa inculpatei A..

d) Caracterul nelegal al achiziţiei

Precizări referitoare la relaţia dintre S.C. K. S.R.L. şi Federaţia BB..

Aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul H. era atât preşedintele Federaţiei BB., cât şi asociat şi administrator la S.C. K. S.R.L.

La data de 18 aprilie 2011 între Federaţia BB. şi S.C. K. S.R.L. a fost încheiat contractul de parteneriat nr. 475/18 aprilie 2011 având ca obiect realizarea "în comun" a tuturor activităţilor necesare în vederea organizării la Bucureşti în data de 9 iulie 2011 a evenimentului sportiv "AA.".

În anexa la contract au fost prevăzute obligaţii de plată pentru desfăşurarea diferitelor activităţi în vederea desfăşurării galei de box profesionist, atât în sarcina S.C. K. S.R.L., cât şi în sarcina Federaţiei BB..

Deşi a existat un astfel de contract de parteneriat, Federaţia BB. nu a fost coorganizator al galei "AA.", organizarea unui astfel de eveniment sub egida WWWWWWW. fiind interzisă de către statutul Federaţiei BB., care este afiliată la AIBA şi, în consecinţă, nu poate organiza evenimente la care participă sportivi ai federaţiilor profesioniste, sub sancţiunea dezafilierii, aspect confirmat şi de martorii DDD. şi EEE..

În vederea asigurării resurselor financiare necesare organizării galei de box profesionist, Federaţia BB. a încheiat 10 contracte de sponsorizare cu companii naţionale aflate în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în valoare totală de 1.742.830 RON.

Fondurile obţinute în această modalitate de Federaţia BB., reprezentată în majoritatea contractelor de sponsorizare de inculpatul H., au fost folosite integral de acesta pentru achitarea cheltuielilor de organizare a galei (taxe, burse sportivi, transport, cazare etc.).

Veniturile încasate în urma desfăşurării galei de box au intrat exclusiv în patrimoniul S.C. K. S.R.L., de unde au fost transferate în patrimoniul inculpatului H..

Din analiza contului bancar al S.C. K. S.R.L. deschis la BBBBB. rezultă că societatea administrată de H. a obţinut un beneficiu net în sumă de 9.060.340 RON, sumă ce reprezintă soldul contului la data de 28 iulie 2011.

În timp ce soldul contului S.C. K. S.R.L. s-a majorat cu suma de 9.060.340 RON, ca urmare a încasării veniturilor obţinute din organizarea galei de box, Federaţia BB. a obţinut şi ea un "profit de imagine" potrivit susţinerilor inculpatului H., federaţia fiind o persoană juridică de drept privat de utilitate publică, fără scop lucrativ.

SC K. S.R.L. reprezentată de inculpatul H. a fost singurul organizator al galei de box profesionist desfăşurată la data de 9 iulie 2011. În acest sens, prima instanţă a subliniat că Federaţia profesionistă de box WWWWWWW. a aprobat la data de 27 mai 2011 lupta între CC. şi QQQQQ., desemnând ca persoană de legătură pe S.C. K. S.R.L., eliberând acestei societăţi autorizaţia nr. 462/14 aprilie 2011 de organizare a reuniunii de box profesionist din data de 9 iulie 2011 în Bucureşti şi licenţa nr. 7/8 aprilie 2011 de organizator de reuniuni de box profesionist.

Prin adresa nr. 670/3 iunie 2011, semnată de preşedinte, inculpatul H., Federaţia BB. a comunicat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului că S.C. K. S.R.L. deţine exclusivitate pentru organizarea şi promovarea galei de box profesionist din 9 iulie 2011, deţinând şi drepturile exclusive de proprietate şi vânzare a pachetelor de publicitate şi promovare legate de acest eveniment.

Prima instanţă a constatat şi argumentat, în detaliu, în cuprinsul motivării sentinţei apelate, că pe parcursul procedurii de atribuire a contractului de servicii au fost încălcate mai multe dispoziţii legale referitoare la încheierea contractelor de achiziţie publică:

- dispoziţiile art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora autoritatea contractantă are obligaţia de a estima valoarea contractului de achiziţie publică pe baza calculării şi însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului şi a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, potrivit cărora valoarea estimată a contractului de achiziţie publică trebuie să fie determinată înainte de iniţierea procedurii de atribuire a contractului respectiv.

- dispoziţiile art. 187 din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ca operatorul economic care participă la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică să facă dovada capacităţii sale tehnice şi/sau profesionale.

- art. 58 din O.U.G. nr. 34/2006 potrivit căruia contractele de publicitate media trebuie să conţină în mod obligatoriu şi următoarele clauze specifice referitoare la obligaţia părţilor de a asigura, inclusiv pe parcursul îndeplinirii contractului, accesul publicului cel puţin la următoarele informaţii: destinatarii finali ai fondurilor de publicitate, criteriile de alocare a acestor fonduri, sumele alocate fiecărui beneficiar final şi termenele de îndeplinire a prevederilor contractuale.

- art. 59 din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit căruia orice comunicare, solicitare, informare, notificare şi altele asemenea, prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, trebuie să fie transmise în scris. (2) Orice document scris trebuie înregistrat în momentul transmiterii, respectiv în momentul primirii.

Prima instanţă a constatat şi faptul că, în vederea încheierii contractului de servicii nr. x/24 iunie 2011, autoritatea contractantă nu a efectuat toate demersurile necesare pentru a stabili dacă S.C. K. S.R.L. are într-adevăr un drept de exclusivitate care ar fi justificat atribuirea contractului prin negociere directă, obligaţie prevăzută de dispoziţiile art. 177 alin. (2) coroborat cu art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006, dispoziţii preluate în art. 78 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 34/2006.

Or, probele administrate în cauză au demonstrat că, în realitate, S.C. K. S.R.L. nu deţinea exclusivitate pentru serviciile de promovare în cadrul galei de box profesionist desfăşurate la 9 iulie 2011, titularii unor mărci (RRRRR.) au achiziţionat servicii de promovare în cadrul galei de box de la alte societăţi comerciale (SSSSS. şi TTTTT.) care deţineau drepturile de imagine ale sportivului CC..

Încălcarea prevederilor legale privind încheierea contractelor de achiziţie publică a fost constatată prin raportul întocmit de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, dar şi prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică aflat la dosar urmărire penală

Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu înscrisurile referitoare la încheierea contractului de servicii nr. x/24 iunie 2011, dar şi cu corespondenţa electronică între martori şi inculpaţi depusă la dosarul cauzei au demonstrat că, în realitate, scopul contractului a fost acela de a justifica o sumă apropiată de cheltuielile de organizare a galei de box profesionist "AA.", bugetul fiind stabilit pe căi informale, aşa cum s-a arătat, anterior demarării procedurilor de achiziţie şi a avut în vedere nevoile organizatorului S.C. K. S.R.L. şi nu pe cele ale ministerului:

- inculpatul H. a fost cel care a indicat suma de care avea nevoie pentru organizarea galei de box, iar în negocierile informale purtate cu reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a urmărit identificarea serviciilor care puteau fi menţionate în contract pentru a justifica această valoare;

- negocierea în cadrul procedurii de achiziţie publică a avut un caracter formal, din moment ce suma oferită de S.C. K. S.R.L. era deja convenită cu reprezentanţii ministerului;

- preţurile stabilite pentru serviciile de promovare a României au fost mai mari decât cele achitate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru acelaşi tip de servicii (de promovare) în cadrul altor evenimente la care a participat sportivul CC. (cu ocazia unei gale de box desfăşurate la data de 19 martie 2011 la Montreal - Canada cu participarea lui CC., valoarea expunerii logoului pe echipamentul sportivului în timpul meciului pentru o audienţă de 38 milioane telespectatori a fost estimată la 24.000 USD în timp ce în contractul încheiat pentru gala "AA.", expunerea pentru o audienţă de doar 1,5 milioane de telespectatori a fost estimată la 50.000 euro).

- nu s-a urmărit atingerea publicului ţintă care ar fi trebuit să fie vizat de strategiile de promovare, potrivit studiilor de brand pe care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului le achiziţionase în aceeaşi perioadă (grupul "UUUUU.", adică persoane cu educaţie superioară şi venit mediu - mare), ci o audienţă nediferenţiată, specifică unui eveniment sportiv;

- bugetul contractului, categoriile şi tipurile de servicii, dar şi valoarea acestora au fost stabilite de prestator şi însuşite de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în referatul de necesitate şi în contractul de servicii nr. 232 din 24 iunie 2011 fiind preluate, în întregime, părţi din studiul comunicat de inculpatul H. şi întocmit de martorul BBB.;

- expunerea simultană a logo-ului în locuri diferite (pe echipamentul sportivilor, pe podea, pe stâlpi de susţinere) a fost cuantificată separat, astfel încât au fost plătite 257,5 minute de promovare TV, în condiţiile în care gala a avut o durată totală de 151 min;

- reprezentanţii autorităţii contractante nu au realizat un studiu de piaţă pe care să-şi bazeze preţul plătit prestatorului, care a fost disproporţionat în raport cu preţul plătit de alţi beneficiari în cadrul aceleiaşi gale, cum ar fi mărcile VVVVV. şi WWWWW. care au beneficiat de expunere TV similară Ministerului, în schimbul unor servicii de o valoare mult mai mică, prestate în regim barter, după cum rezultă din înscrisurile existente la dosar şi declaraţiile martorilor ZZZ. şi CCC.;

- sumele plătite pentru drepturile de transmisie a galei (care sunt în relaţie directă cu valoarea expunerii TV pe parcursul evenimentului) sunt mult mai mici decât suma plătită de Minister (165.000 USD pentru România şi Republica Moldova; gratis pentru transmisiunea XXXXX. şi câte 20 de euro pentru Marea Britanie, Irlanda şi Germania);

- S.C. K. S.R.L. nu deţinea exclusivitate pentru serviciile de promovare şi nu a fost analizată capacitatea tehnică şi profesională a prestatorului de a asigura serviciile contractate, aşa cum s-a arătat anterior.

Inculpata A., în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului a participat la o parte din şedinţele în care se dezbătuseră probleme legate de implicarea Ministerului în evenimentul sportiv ce urma să aibă loc în iulie 2011, existând şi situaţii când inculpata personal şi-a exprimat dorinţa de a participa la astfel de şedinţe. Aceasta a cerut funcţionarilor din subordine să identifice soluţii care să facă posibilă implicarea Ministerului în eveniment, insistând ca aceştia să se întâlnească cu inculpatul H., care susţinea invariabil ca Ministerul să finanţeze gala de box, în pofida opoziţiei funcţionarilor, care au explicat că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu se putea implica în eveniment decât prin achiziţionarea serviciilor de promovare a României.

Potrivit declaraţiilor martorilor şi inculpatului C., la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului era o stare generală de nemulţumire în rândul funcţionarilor în legătură cu încheierea contractului de servicii, din cauza presiunii exercitate de ministru, care insista în implicarea ministerului în evenimentul sportiv şi promovarea României în cadrul acestuia, astfel că unii dintre funcţionari au ales să-şi dea demisia (martorul XX. - directorul general al Direcţiei Generale Turistice, inculpatul C. - consilier personal al ministrului). Martorii au mai declarat că inculpata A. a fost informată permanent de către persoanele din subordinea sa despre impedimentele pe care le întâmpinau din partea inculpatului H., despre faptul că acesta refuza să transmită informaţiile solicitate, cerând ca Ministerul să finanţeze gala, despre legalitatea unui astfel de demers, despre împrejurarea că Ministerul se putea implica doar în acţiuni de promovare, despre dificultăţile încadrării evenimentului într-un cod corespunzător pentru acoperirea ulterioară a sumei plătite prestatorului din fondurile europene, despre riscul ca suma respectivă de bani să nu fie rambursată din fondurile europene.

De asemenea, martorii au relevat că inculpata a cunoscut faptul că evenimentul sportiv din luna iulie 2011 nu era organizat- de Federaţia BB., aşa cum prevedea H.G. nr. 14/5 ianuarie 2011, ci de S.C. K. S.R.L., al cărei administrator şi asociat era inculpatul H., în plus, inculpata participând nemijlocit la discuţiile privind stabilirea bugetului care urma să fie alocat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice şi coordonând întreaga procedură de achiziţie a serviciilor de promovare a României, prin determinarea încălcării atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii din subordine, cu ocazia încheierii contractului de servicii nr. x/24 iunie 2011.

Prima instanţă a concluzionat că încheierea contractului de servicii nr. x/24 iunie 2011 s-a efectuat cu încălcarea normelor legale care reglementează procedura achiziţiilor publice, în condiţiile anterior arătate.

Potrivit art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate următoarele atribuţii generale:

a) organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici;

Instanţa de fond a constatat, contrar acestor atribuţii legale, că inculpata A. nu a exercitat un control al legalităţii activităţii funcţionarilor implicaţi în procedura achiziţiei serviciilor de promovare a României, ci dimpotrivă, i-a determinat pe aceştia să identifice soluţii pentru implicarea Ministerului în evenimentul sportiv "AA." cu încălcarea legislaţiei care reglementează domeniul achiziţiilor publice, inculpata coordonând, direct sau indirect, întreaga procedură de atribuire a contractului desfăşurată cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006.

S-a constatat, astfel, că atribuţiile de serviciu încălcate de inculpata A., în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi care determină reţinerea săvârşirii de către aceasta a infracţiunii de abuz în serviciu sunt expres reglementate prin Legea nr. 90/2001, în acord cu prevederile Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 405 din 15 iunie 2016.

5.3. Prejudiciul produs în dauna Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, încălcarea prevederilor legale privind atribuirea contractelor de achiziţie publică atrage interdicţia de rambursare a acestor cheltuieli din fondurile europene.

Cheltuielile eligibile sunt definite printr-un ordin comun al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi ministrului Finanţelor Publice şi cuprind tipurile de cheltuieli ce pot fi recunoscute şi rambursate de autoritatea de management, având în vedere specificul fiecărei activităţi de investiţii.

În Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului nr. 1389/27 aprilie 2011 publicat în Monitorul Oficial nr. 396/6 iunie 2011, la art. 5 lit. f) a fost introdusă o menţiune special dedicată evenimentului din iulie 2011 şi anume "activităţi de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional în cadrul Z. organizate de Federaţia BB.".

H.G. nr. 14/5 ianuarie 2011 prevede, de asemenea, că se vor realiza activităţi de promovare a României cu ocazia Z. organizate de Federaţia BB..

În aceste condiţii, achiziţionarea de servicii de promovare la o gală de box organizată de o persoană juridică de drept privat, S.C. K. S.R.L. a atras imposibilitatea rambursării sumelor din fondurile europene, deoarece regulile referitoare la decontarea fondurilor europene sunt stricte, astfel încât un produs nu poate fi substituit cu unul similar în lipsa unui acord prealabil expres al autorităţii.

În acest context, serviciile de promovare, în valoare de 8.116.800 RON, au fost suportate integral din bugetul de stat.

5.4. Cererea de rambursare din fonduri europene

La data de 16 iunie 2011, Direcţia de Promovare Turistică din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a întocmit cererea de finanţare nr. x, înregistrată la Organismul Intermediar pentru Turism, prin care se solicita asistenţă financiară nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în vederea finanţării proiectului "Promovarea brandului turistic al României", prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 (POR 2007-2013). Înscrisul a fost semnat, în numele ministrului A., de secretarul general al ministerului, inculpatul G..

În cerere au fost propuse spre finanţare 11 activităţi, iar activitatea nr. 7 se referă la "promovarea României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional, pe plan naţional şi internaţional, cu prilejul desfăşurării Z. organizată de Federaţia BB. (9 iulie 2011, Bucureşti)".

La momentul redactării cererii de finanţare, reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cunoşteau faptul că S.C. K. S.R.L., nu Federaţia BB., este organizatorul galei de box din 9 iulie 2011, cu toate că, în cererea de finanţare, au menţionat faptul că organizatorul galei va fi Federaţia BB., în conformitate cu H.G. nr. 14/2011.

La data de 23.06.2011, Organismul Intermediar pentru Turism a solicitat o "detaliere pe fiecare activitate, clarificări cu privire la metoda de calcul a dreptului de expunere, iar cu privire la drepturile de expunere outdoor, numărul de spoturi difuzate, precum şi durata acestora, ce spoturi sunt şi dacă există exclusivitate de difuzare". În acest context, solicitantul a răspuns că "nu există o metodă de calcul a dreptului de expunere outdoor".

La data de 07 iulie 2011 a fost emisă de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (AMPOR) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Decizia nr. 2007 de aprobare a cererii de finanţare pentru proiectul cu titlul "Promovarea brandului turistic al României". Proiectul urma să fie finanţat prin POR 2007 - 2013, cu fonduri provenind din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Decizia de finanţare preia exact titlul proiectului propus, în sensul că organizatorul evenimentului este Federaţia BB..

Procedura de verificare şi autorizare a cheltuielilor prevede inclusiv verificarea procedurilor de achiziţie publică, precum şi concordanţa între beneficiarul prevăzut în cererea de finanţare şi beneficiarul efectiv al sumelor încasate de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, conform facturilor depuse.

După executarea contractului şi realizarea plăţii către S.C. K. S.R.L., suma de 8.116.800 RON a fost cuprinsă în cererea de rambursare nr. x/16.02.2012, transmisă de Direcţia Dezvoltare Turistică şi Marketing din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului către Organismul Intermediar pentru Turism (OIT).

Or, în speţă, ceea ce s-a achiziţionat au fost servicii de promovare la un eveniment organizat- de S.C. K. S.R.L., nu de Federaţia BB., aşa cum era prevăzut în decizia de finanţare, pe parcursul achiziţiei fiind încălcate mai multe dispoziţii din O.U.G. nr. 34/2006 referitoare la procedura de achiziţie publică.

Fondurile europene nu au fost fraudate deoarece Autoritatea de Management a suspendat soluţionarea cererii de rambursare,ca urmare a sesizării organelor de urmărire penală.

Însă, la data formulării cererii de rambursare, respectiv 16 februarie 2012, inculpata A. nu mai deţinea funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului din data de 9 februarie 2012, astfel încât în sarcina acesteia nu se poate reţine tentativa la infracţiunea de folosire de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene.

În consecinţă, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., prima instanţă a dispus achitarea acesteia.

5.5. În drept, fapta inculpatei A. care, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, în cursul anului 2011, cu ocazia achiziţionării serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentului sportiv din data de 9 iulie 2011, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea normelor legale, cu consecinţa producerii unei pagube în patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în cuantum de 8.116.800 RON întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 coroborat cu art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

5.6. Situaţia de fapt expusă la punctele IV. 5.2. - 5.4. a fost stabilită având în vedere înscrisurile referitoare la încheierea contractului de servicii nr. x/24 iunie 2011, declaraţiile inculpaţilor C., A. şi H., ale martorilor YY., XX., ZZ., AAA., BBB., DDD., EEE., CCC., ZZZ., FFF., GGG., procesul-verbal de confruntare între inculpaţii C. şi A., înscrisurile depuse la dosar de martorii XX., YY. şi ZZ. conţinând mailurile trimise de aceştia în perioada anului 2011, raportul de control întocmit de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, prima instanţă realizând o analiză detaliată şi corelată a acestor mijloace de probă, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei apelate.

Astfel, martorii YY., XX., ZZ., GGG., AAA. şi FFF., în declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, au relatat despre negocierile purtate între inculpatul H. şi reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada februarie - iunie 2011 în legătură cu contractul de promovare a României ca destinaţie turistică, procedura de atribuire a contractului, modalitatea de implicare a inculpatei A. în această procedură, recepţia şi plata serviciilor, întocmirea cererii de finanţare prin care se solicita asistenţă financiară nerambursabilă din fondurile europene, precum şi a cererii de rambursare.

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi în cea dată în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul C. a arătat că în cadrul şedinţelor de la sediul Ministerului s-a discutat despre organizatorul galei de box profesionist, Ministerul fiind interesat ca acesta să fie acea entitate care deţine dreptul exclusiv de organizare. În concret, s-a ajuns la concluzia că acest eveniment este organizat- de societatea comercială aparţinând lui H. şi acest lucru a fost adus la cunoştinţa ministrului A..

Declaraţiile martorilor anterior menţionaţi şi ale inculpatului C. se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar de martorii XX., JJJJJ. şi ZZ., conţinând mailurile trimise de aceştia în perioada premergătoare încheierii contractului de servicii din care rezultă obiecţiunile ridicate de funcţionarii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu privire la legalitatea achiziţiei, dar şi faptul că aceste aspecte erau cunoscute de A..

De altfel, chiar inculpata A. a arătat că a fost informată în câteva rânduri despre discuţiile care se purtau între H. şi funcţionarii din minister, despre faptul că S.C. K. S.R.L. deţine exclusivitate pentru imaginea lui CC., existenţa contractului de parteneriat între Federaţia BB. şi firma administrată de H..

Inculpata a mai relatat că a participat personal la câteva discuţii ale celor din minister vizând derularea acestui eveniment atunci când lucrurile se blocau, scopul prezenţei sale fiind de a asculta punctele de vedere diferite ale funcţionarilor ministerului, de a discuta cu aceştia şi de a găsi soluţia legală, cunoscând faptul că H. susţinea ca ministerul trebuie să se implice în organizarea galei şi să acopere cheltuielile de organizare.

Potrivit declaraţiei inculpatului H., în cursul anului 2010, intenţionând să organizeze în România o gală de box profesionist cu participarea sportivului CC., a purtat negocieri cu diferiţi oameni de afaceri, oameni politici, reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, dar şi la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu ministrul A., secretarul general al ministerului, G., YYYYY., XX., C. şi alte persoane din conducerea ministerului, încercând să le propună celor din minister o modalitate în care România să fie promovată ca brand turistic.

Încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează procedura achiziţiilor publice a fost constatată prin raportul întocmit de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice dar şi prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în faza urmăririi penale .

Faptul că S.C. K. S.R.L. nu a deţinut exclusivitatea serviciilor de promovare în cadrul galei de box profesionist din data de 9 iulie 2011 a reieşit şi din declaraţiile martorului CCC., asociat la S.C. TTTTT. S.R.L. şi S.C. SSSSS. S.R.L.. Totodată, martorul ZZZ., administrator la S.C. VVVVV. S.R.L., a relatat că această societate a prestat servicii de pază la gala de box, efectuate în regim de barter, primind în schimb servicii de publicitate, constând în expunerea siglei VVVVV. pe bannere, afişe oficiale, bilete etc.

Declaraţiile martorilor CCC. şi ZZZ. se coroborează cu înscrisurile comunicate de S.C. RRRRR. România, S.C. WWWWW. S.R.L., S.C. VVVVV. S.R.L. din care reiese faptul că mărcile VVVVV. şi WWWWW. au beneficiat de expunere TV similară Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în schimbul unor servicii de o valoare mult mai mică prestate în regim barter.

IV.6. Infracţiunile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi de folosirea influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I.

6.1. Expunerea situaţiei de fapt

La data de 5 ianuarie 2011, a fost adoptată H.G. nr. 14/5 ianuarie 2011, publicată în M.O. nr. 37/14 ianuarie 2011, unde la art. 2 lit. n se prevedea că programul anual de marketing şi promovare turistică vizează activităţile de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional, pe plan naţional şi internaţional, în cadrul Z. organizate de Federaţia BB..

În cadrul negocierilor purtate la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada februarie - iunie 2011, inculpatul H. a cerut ca Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să achite contravaloarea cheltuielilor de organizare a galei de box, de aproximativ 3,5 milioane euro, ulterior, ca urmare a opoziţiei funcţionarilor din minister, ajungându-se la achiziţionarea serviciilor de promovare a României contra unei sume de aproximativ 2 milioane euro (10.175.168,44 RON).

SC K. S.R.L. nu deţinea resurse proprii pentru organizarea galei de box, motiv pentru care a încheiat contractul de credit cu ZZZZ. - Sucursala Academiei nr. 140/30 iunie 2011 pentru suma de 10.175.168,44 RON, care însă nu acoperea cheltuielile de organizare a galei, fiind necesară suplimentarea acestei sume.

La data de 18 aprilie 2011, între Federaţia BB. şi S.C. K. S.R.L. s-a încheiat contractul de parteneriat nr. 475/18 aprilie 2011, având ca obiect realizarea în comun a tuturor activităţilor necesare în vederea organizării la Bucureşti a evenimentului sportiv "AA.", la data de 9 iulie 2011, contract prin care federaţia îşi asuma obligaţia de a acoperi unele din cheltuielile galei de box.

Pentru acoperirea cheltuielilor de organizare a galei de box s-au încheiat contracte de sponsorizare între Federaţia BB. şi un număr de 10 companii naţionale din subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în valoare totală de 1.742.830 RON.

Suma respectivă de bani a fost folosită de S.C. K. S.R.L. pentru acoperirea cheltuielilor necesare organizării Z. din data de 9 iulie 2011.

În perioada respectivă, inculpatul I. era ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, dar şi senator şi preşedinte al organizaţiei V. - Filiala Sibiu.

a) Şedinţa desfăşurată la sediul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri

În cursul lunii mai 2011, ministrul I. le-a transmis martorilor VVV., director general al Direcţiei Planificare şi Dezvoltare Economică, WWW., secretar general adjunct al ministerului şi XXX., director de cabinet, faptul că Guvernul României a hotărât sponsorizarea galei de box "AA." de către companiile aflate în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cu suma totală de 1 milion euro.

Martorele WWW. şi VVV., la cererea inculpatului I., au convocat telefonic directorii generali şi directorii economici ai societăţilor din subordine, cerându-le acestora să se prezinte la Minister a doua zi.

La şedinţa ce a avut loc la sediul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, din partea Ministerului au participat martorii VVV., WWW., XXX. şi YYY., expert în cadrul ministerului.

Potrivit declaraţiilor martorilor, Ministrul I. nu a participat la şedinţă, acesta a fost prezent într-o încăpere alăturată, fiind informat despre modalitatea în care decurg discuţiile vizând sponsorizarea.

Reprezentanţii companiilor naţionale prezenţi la şedinţă au arătat că li s-a cerut încheierea contractelor de sponsorizare cu Federaţia BB. pentru o sumă reprezentând jumătate din suma prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli la capitolul sponsorizări, reprezentanţii Ministerului precizându-le faptul că trebuie să se ajungă la o sumă totală de cca 1 milion de euro.

Directorii companiilor aflate în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri au arătat cu ce sumă pot sponsoriza evenimentul sportiv în funcţie de suma disponibilă în bugetul de venituri şi cheltuieli la capitolul sponsorizări.

Reprezentanţii ministerului au negociat practic cu directorii companiilor naţionale sumele ce urmau a fi acordate cu titlu de sponsorizare, rezultatul centralizat fiind prezentat ministrului de către martora WWW..

Ministrul I. a cerut ca reprezentanţii companiilor să reanalizeze situaţia sumelor alocate pentru sponsorizări şi să suplimenteze sumele propuse.

Şedinţa a fost reluată, martora WWW. comunicând solicitările ministrului. Reprezentanţii Ministerului au propus ca sumele destinate sponsorizării evenimentului sportiv să fie încadrate la alte capitole bugetare, respectiv "cheltuieli de publicitate şi marketing", pentru a se ajunge la suma finală de aproximativ 1 milion euro, însă acestei propuneri nu i s-a dat curs.

La finalul discuţiilor s-a întocmit o situaţie cuprinzând sumele cu care fiecare companie urma să sponsorizeze evenimentul sportiv, aceasta fiind transmisă ministrului I..

Potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, la nivelul Ministerului nu s-au mai convocat şedinţe cu directorii companiilor din subordine pentru a se solicita sponsorizarea diferitelor evenimente, iar la şedinţa din luna mai 2011 nu s-au mai dezbătut şi alte subiecte decât cele legate de sponsorizarea evenimentului sportiv din 9 iulie 2011.

După desfăşurarea şedinţei, sumele stabilite au fost comunicate inculpatului H., într-o modalitate ce nu a putut fi stabilită, iar inculpatul a transmis companiilor de stat cereri de sponsorizare a Federaţiei BB., în cuprinsul cererilor fiind indicată suma convenită cu reprezentanţii companiilor în cadrul şedinţei organizate la sediul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

În cuprinsul cererilor formulate s-a indicat ca beneficiar al sponsorizării Federaţia BB..

H. i-a contactat nemijlocit pe reprezentanţii unor companii naţionale - AG., AB., AF. pentru a i se comunica modalitatea în care i se va transmite suma stabilită în cadrul şedinţei de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, martorul RRR., director general la S.C. AG. S.A. arătând că H. a fost nemulţumit pentru că S.C. AG. S.A. a aprobat o sponsorizare mai mică decât cea stabilită, respectiv 600.000 RON în loc de 1,7 milioane RON.

b) încheierea contractelor de sponsorizare

Cererile de sponsorizare au fost analizate şi aprobate de consiliile de administraţie ale fiecărei companii, în cadrul cărora Ministerul avea reprezentanţi, cuantumul sumelor fiind, în majoritatea cazurilor, cel convenit cu reprezentanţii Ministerului în şedinţa din cursul lunii mai 2011.

Ulterior s-au încheiat contractele de sponsorizare între Federaţia BB., reprezentată în majoritatea cazurilor de inculpatul H. şi companiile din subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, valoarea totală a celor 10 contracte de sponsorizare fiind de 1.742.830 RON, astfel:

- S.C. AG. S.A. a încheiat contractul de sponsorizare din data de 07.06.2011 în sumă de 600.000 RON. Suma a fost plătită în contul Federaţiei BB. în datele de 17.06.2011 (300.000 RON), 08.07.2011 (150.000 RON) şi 13.07.2011 (150.000 RON);

- C.N.T.E.E. AI. S.A. a încheiat contractul nr. C442 din data de 06.06.2011 în sumă de 150.000 RON. Plata s-a efectuat în data de 08.06.2011;

- SN AC. S.A. a încheiat contractul de sponsorizare nr. 591 din data de 26.05.2011, în sumă de 125.000 RON. Plata s-a realizat la data de 07.06.2011;

- SNTGN AB. S.A. a încheiat contractul de sponsorizare nr. 401 din data de 17.06.2011 în sumă de 207.830 RON (echivalentul a 50.000 EUR). Plata a fost făcută în data de 04.07.2011;

- S.C. AJ. S.A. a încheiat contractul de sponsorizare nr. 13815 din data de 10.05.2011 având ca obiect suma de 100.000 RON, achitată în data de 12.05.2011,

- S.C. AK. S.A. a încheiat contractul de sponsorizare nr. 719 din data de 27.05.2011 pentru suma de 100.000 RON. Plata s-a efectuat în data de 30.05.2011;

- S.N.G.N. AF. S.A. a încheiat contractul de sponsorizare nr. 85 din data de 03.06.2011 având ca obiect suma de 410.000 RON;

- S.C. L. S.A. a încheiat contractul de sponsorizare nr. 158 din data de 03.06.2011 având ca obiect suma de 35.000 RON. Plata s-a realizat în data de 06.06.2011;

- S.C. AH. S.A. a încheiat contractul de sponsorizare nr. 556 din data de 21.06.2011, având ca obiect suma de 10.000 RON, plătită în data de 20.06.2011;

- AE. S.A. a încheiat contractul de sponsorizare nr. 1080 din data de 26.05.2011. Plata s-a realizat în data de 21.06.2011.

Atât Martora WWW., fiind întrebată de către inculpatul I. despre derularea activităţilor de sponsorizare, cât şi martora YYY. au luat legătura telefonic cu reprezentanţii companiilor din subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, pentru a-i întreba despre situaţia sponsorizărilor şi pentru a verifica dacă au existat întârzieri în virarea banilor.

6.2. Analiza infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I. raportat la starea de fapt reţinută la pct. IV.6.1.lit. a) şi b)

În actul de sesizare se reţine că în cursul anului 2011, inculpatul I. i-a determinat pe reprezentanţii a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (AG. S.A., AI. S.A., AC. S.A., S.N.T.G.N. AB. S.A., AJ. S.A., AK. S.A., S.N.G.N. AF. S.A., L. S.A., IAR S.A. şi AE. S.A.) să sponsorizeze organizarea Z. în cadrul căreia a evoluat sportivul CC..

În condiţiile în care evenimentul era organizat- de societatea comercială cu capital privat, S.C. K. S.R.L., care a fost şi beneficiarul real al sumelor, sponsorizarea galei de box era interzisă de Legea nr. 32/1994, deoarece, potrivit art. 3 alin. (2) din actul normativ menţionat, societăţile comerciale cu capital majoritar de stat nu pot efectua activităţi de sponsorizare având ca beneficiari societăţi comerciale cu capital privat.

În acest context, atribuţiile de serviciu ale funcţionarilor care au încheiat contractele de sponsorizare au fost exercitate în mod defectuos, iar suma totală de 1.742.830 RON care a făcut obiectul sponsorizărilor constituie prejudiciu pentru companiile menţionate. Din probele administrate a rezultat că sponsorizările nu s-ar fi încheiat în lipsa intervenţiei ministrului, iar sumele ar fi rămas în patrimoniul companiilor cu capital majoritar de stat.

Totodată, suma are natura unui folos nejustificat obţinut de H., în condiţiile în care sponsorizarea evenimentului era interzisă de lege. Fondurile obţinute au fost folosite pentru plata cheltuielilor de organizare, în condiţiile în care unicul beneficiar al veniturilor galei a fost societatea S.C. K. S.R.L., de unde au fost transferate în patrimoniul administratorului H..

În cauză, în actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut forma participaţiei improprii cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu întrucât, datorită autorităţii pe care ministrul o avea asupra funcţionarilor din subordine, a modului imperativ în care a fost formulată solicitarea şi au fost stabilite sumele care s-au regăsit ulterior în contractele de sponsorizare, precum şi a invocării unei pretinse decizii a Guvernului României, libertatea de decizie a autorilor faptelor a fost înlăturată, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 25 C. pen. referitoare la constrângerea morală.

În actul de sesizare s-a mai arătat că, pentru a determina reprezentanţii companiilor să adopte conduita menţionată anterior, I. şi-a folosit autoritatea şi influenţa derivată din funcţiile de ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, senator şi preşedinte al filialei judeţene Sibiu a V..

Totodată, având în vedere că ministerul este o persoană juridică fără scop patrimonial, iar companiile se aflau în subordinea acestuia, s-a reţinut că ministrul I. avea calitatea de subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000. Totodată, funcţia de conducere deţinută în cadrul partidului aflat la guvernare permitea influenţarea numirii directorilor companiilor cu capital majoritar de stat.

Prin folosirea autorităţii şi influenţei, I. a urmărit transferul nelegal al sumei de 1.742.830 RON în patrimoniul S.C. K. S.R.L.

Urmare cercetării judecătoreşti realizată cu ocazia judecării fondului cauzei, prima instanţă a reţinut că inculpatul I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea, în concurs ideal, a infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

S-a precizat că, potrivit art. 52 alin. (3) C. pen., există participaţie improprie atunci când au loc determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie.

Art. 297 alin. (1) C. pen. defineşte abuzul în serviciu ca fiind fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Conform art. 132 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/15 iunie 2016 s-a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen. şi ale art. 246 alin. (1) C. pen. 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Prima instanţă a constatat, pe baza probelor administrate în cauză, că este reală susţinerea din rechizitoriu în sensul că toate sumele provenind din sponsorizări au revenit S.C. K. S.R.L., societate cu capital privat, care le-a folosit pentru acoperirea cheltuielilor legate de organizarea galei de box profesionist, iar ulterior această societate a încasat întregul profit al galei.

Instanţa de fond a arătat însă faptul că toate contractele de sponsorizare au fost încheiate de către companiile naţionale aflate în subordinea Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri cu Federaţia BB., persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, fără scop lucrativ, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 32/1994, potrivit cărora poate fi beneficiar al sponsorizării orice persoană juridică fără scop lucrativ, care desfăşoară în România sau care urmează să desfăşoare în România o activitate în domeniile cultural, artistic, sportiv etc.

Potrivit declaraţiilor martorilor care au participat la şedinţa de la sediul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în cursul lunii mai 2011, în cadrul şedinţei respective s-a menţionat faptul că Federaţia BB. este beneficiara sponsorizărilor ce urmau a fi efectuate de către companiile naţionale.

S-a apreciat că din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul I. sau reprezentanţii companiilor din subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri cunoşteau faptul că, în realitate, gala de box profesionist este organizată de S.C. K. S.R.L., societate administrată de inculpatul H.. Inculpatul H. a reprezentat Federaţia BB., în majoritatea contractelor de sponsorizare, contractele fiind încheiate cu Federaţia şi nu cu S.C. K. S.R.L.

Mai mult decât atât, potrivit H.G. nr. 14/5 ianuarie 2011, art. 2 lit. n, programul anual de marketing şi promovare turistică viza realizarea activităţilor de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional, pe plan naţional şi internaţional, în cadrul Z. organizate de Federaţia BB..

Or, în asemenea context, nu se poate imputa inculpatului I. că nu a depus diligenţele necesare şi nu a făcut verificări pentru a stabili cine este în realitate organizatorul galei de box, în condiţiile în care printr-o hotărâre a Guvernului se specifica, în mod expres, că Federaţia BB. este organizatorul galei.

Pe de altă parte, în contractele de sponsorizare erau prevăzute anumite clauze potrivit cărora beneficiarul sponsorizării avea obligaţia să utilizeze suma primită numai în scopul prevăzut în contract, respectiv pentru acoperirea cheltuielilor aferente meciului de box şi să prezinte documente justificative în acest sens, iar pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, partea în culpă urma să plătească celeilalte părţi penalităţi în cuantum de 0,05% pe zi raportate la valoarea prestaţiei neîndeplinite sau îndeplinite necorespunzător.

Cât despre acuzaţia că inculpatul I. a acţionat cu intenţie calificată prin scopul urmărit de acesta, respectiv de a crea un beneficiu organizatorilor galei, instanţa de fond a apreciat, astfel cum s-a arătat anterior, că nu există probe care să dovedească faptul că inculpatul a cunoscut împrejurarea că S.C. K. S.R.L. este organizatorul galei de box şi că această societate este beneficiara finală a sponsorizărilor, astfel că nu se poate susţine că inculpatul I. a urmărit obţinerea unui folos necuvenit pentru inculpatul H..

În ce priveşte legătura de cauzalitate directă între rezultatul produs şi faptele inculpatului I., prima instanţă a considerat că probele administrate demonstrează faptul că toate cererile de sponsorizare au fost analizate şi aprobate în consiliile de administraţie ale fiecărei companii, cererile fiind formulate de Federaţia BB., iar contractele de sponsorizare au fost încheiate cu aceasta.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 78/2000, constituie infracţiune fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori ale foloase necuvenite şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Elementul material al laturii obiective constă în fapta subiectului activ nemijlocit de a folosi influenţa sau autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fapta putând fi realizată doar printr-o acţiune, infracţiunea fiind exclusiv comisivă.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 se comite cu intenţie directă calificată de scopul cu care trebuie să acţioneze subiectul activ atunci când săvârşeşte fapta care constituie elementul material al laturii obiective.

Or, în speţă, nu s-a putut reţine de către prima instanţă că inculpatul I. şi-a folosit influenţa şi autoritatea derivate din funcţia de ministru, senator şi preşedinte al V. - Filiala Sibiu pentru a-i determina pe reprezentanţii companiilor cu capital majoritar de stat aflate în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri să sponsorizeze evenimentul sportiv din 9 iulie 2011, în contextul în care cererile de sponsorizare urmau o anumită procedură la nivelul companiilor, respectiv acestea erau analizate şi dezbătute la nivelul consiliilor de administraţie, deciziile luate de consilii având la bază procese-verbale şi note de fundamentare întocmite de comisiile de analiză a îndeplinirii condiţiilor legale de acordare a sponsorizărilor.

S-a precizat că, în cadrul consiliilor de administraţie se puteau decide aprobarea unei cereri de sponsorizare, respingerea acesteia sau acordarea unor sponsorizări într-un cuantum mai mic decât cel stabilit în şedinţa din luna mai 2011, aşa cum s-a întâmplat, de pildă, în cadrul S.C. AG. S.A., unde s-a aprobat sponsorizarea Federaţiei BB. cu suma de 600.000 RON în loc de 1,7 milioane RON.

Totodată, s-a arătat că ministrul I. nu a discutat şi nu a cerut niciunuia dintre membrii consiliilor de administraţie sau persoanelor care întocmeau documentaţia prealabilă să aprobe sau să propună aprobarea cererilor de sponsorizare.

Pe de altă parte, prima instanţă a constatat că nu este îndeplinită nici cerinţa scopului în care să acţioneze inculpatul, respectiv acela de a obţine pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, din moment ce inculpatul I. nu a obţinut pentru sine niciun folos, iar acesta nu a cunoscut cine este în realitate organizatorul galei de box profesionist, respectiv S.C. K. S.R.L., H. reprezentând Federaţia BB. la încheierea contractelor de sponsorizare, iar în H.G. nr. 14/5 ianuarie 2011 se specifica în mod expres că organizatorul unei astfel de gale este Federaţia BB..

Totodată, potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 32/1994, Federaţia BB. putea fi beneficiara sponsorizărilor acordate de companiile naţionale.

Faţă de toate considerentele expuse, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., prima instanţă a achitat pe inculpatul I. pentru săvârşirea celor două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, respectiv participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

6.3. Situaţia de fapt expusă la pct. IV.6.1. lit. a) şi b) a fost stabilită pe baza declaraţiilor martorilor VVV., WWW., XXX., YYY., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., NNNN., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., JJJJ. şi KKKK., ale inculpatului I., coroborate cu declaraţia inculpatului I. şi înscrisurile comunicate de SNTGN AB. S.A., L. S.A., S.N. AC. S.A., S.C. AD. S.A. (succesorul AJ. şi al CE AK. AE. S.A., SNGN AF. S.A., ZZZZZ. S.A., S.C. AH. S.A. şi CNTEE AI. S.A. cu privire la contractele de sponsorizare .

6.4. Prima instanţă a examinat şi apărările inculpatului I. legate de schimbarea încadrării juridice a faptelor.

Astfel, inculpatul I., prin apărător, a solicitat ca, în temeiul art. 5 alin. (1) din C. pen., să se constate că legea penală mai favorabilă este legea veche în ansamblul său şi să se procedeze la recalificarea faptelor în participaţie improprie la abuz în serviciu prev. de art. 31 alin. (2) raportat la art. 248 alin. (1) şi art. 2481 C. pen. 1969 cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. 1969.

De asemenea, inculpatul I. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de participaţie improprie la abuz în serviciu prev. de art. 31 alin. (2) raportat la art. 248 alin. (1) şi art. 2481 C. pen. 1969 cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. 1969, în infracţiunea de participaţie improprie la abuz în serviciu prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 248 alin. (1) şi art. 2481 C. pen. 1969, cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, având în vedere că obiectul juridic generic al ambelor infracţiuni este identic, urmarea socialmente periculoasă determinată prin scopul special al celor două infracţiuni este acelaşi şi, în plus, inculpatul este funcţionar public în cadrul unei instituţii publice, acţionând în virtutea acestei funcţii.

Cu alte cuvinte, în opinia inculpatului I. nu există diferenţe între conţinuturile constitutive ale celor două infracţiuni de aşa natură încât să atragă incidenţa dispoziţiilor legale referitoare la concursul ideal, ci suntem în prezenţa unei singure infracţiuni, aceea de participaţie improprie la abuz în serviciu.

Pe fond, inculpatul I. a solicitat, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen. achitarea sa pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 248 şi art. 2481 C. pen. anterior cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În legătură cu cele două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I., prima instanţă a arătat că fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori într-o persoană juridică fără scop lucrativ de a folosi influenţa sau autoritatea sa, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite continuă să fie incriminată, în aceleaşi condiţii, în dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000, în vigoare din 1 februarie 2014, pedeapsa prevăzută fiind aceeaşi ca în vechea reglementare, respectiv închisoarea de la 1 la 5 ani.

Cât priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, noul C. pen. prevede în art. 297 alin. (1) şi (2) o singură infracţiune de abuz în serviciu, ce cuprinde toate infracţiunile prevăzute distinct în C. pen. anterior - art. 246, art. 247, art. 248 C. pen., dar şi abuzul în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 2481 C. pen.

Din examinarea dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 se constată că acestea continuă să incrimineze abuzul în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. (de la 2 la 7 ani) majorându-se cu o treime, în timp ce în reglementarea anterioară datei de 1 februarie 2014, pedeapsa era închisoarea de la 3 la 15 ani.

Faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I. continuă să fie incriminate în noul C. pen. şi în Legea nr. 78/2000, acestea regăsindu-se în dispoziţiile art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen. şi, respectiv, art. 13 din Legea nr. 78/2000.

S-a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor este neîntemeiată, între cele două infracţiuni existând diferenţe semnificative sub aspectul obiectului juridic special, calităţii subiectului activ şi conţinutului constitutiv.

Astfel, în cazul infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, obiectul juridic special principal îl constituie relaţiile sociale care se formează, desfăşoară şi dezvoltă, referitoare la corectitudinea, onestitatea persoanelor care îndeplinesc o funcţie de conducere într-un partid, sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în ceea ce priveşte folosirea influenţei sau autorităţii pe care acestea le au.

Prin incriminarea acestor fapte sunt apărate în subsidiar şi relaţiile sociale referitoare la prestigiul şi credibilitatea de care trebuie să se bucure partidele, sindicatele, patronatele şi persoanele juridice fără scop lucrativ.

În cazul infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale care sunt condiţionate de exercitarea corespunzătoare de către funcţionarii publici a îndatoririlor de serviciu în cadrul unităţilor publice, urmărindu-se combaterea comportamentelor abuzive, a atitudinilor incorecte ce duc la păgubirea sau încălcarea drepturilor sau intereselor persoanelor care intră în raporturi de serviciu cu unităţile unde lucrează făptuitorii.

Infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 poate fi săvârşită nemijlocit, în calitate de autor, numai de către persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, sindicat, patronat ori persoană juridică fără scop lucrativ, în timp ce subiectul activ nemijlocit al infracţiunii de abuz în serviciu poate fi doar un funcţionar public, categorie reglementată în art. 175 C. pen.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 nu se poate realiza decât printr-o acţiune, infracţiunea fiind tipic şi exclusiv comisivă, în timp ce infracţiunea prevăzută de art. 132 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. este în general una comisivă, însă unele fapte se pot realiza şi prin omisiune, conţinutul infracţiunii realizându-se fie prin acţiunea de realizare defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, fie prin inacţiune, respectiv neîndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile de serviciu ale făptuitorului.

Urmarea imediată în cazul infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 constă în starea de pericol creată pentru relaţiile sociale care formează obiectul juridic special, iar în cazul infracţiunii prevăzută de art. 132 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. urmarea imediată constă fie în producerea unei pagube, fie în vătămarea drepturilor ori a intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, existând şi o condiţie suplimentară ca faptele să conducă la obţinerea de către funcţionarul public pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de folosirea influenţei prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 se săvârşeşte cu intenţie directă calificată prin scopul cu care trebuie să acţioneze subiectul activ atunci când săvârşeşte fapta, respectiv obţinerea pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.

Faţă de considerentele expuse, prima instanţă a considerat că la încadrarea juridică nu se poate reţine o singură infracţiune, respectiv cea de participaţie improprie la abuz în serviciu.

IV. 7. Infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul H. în legătură cu plăţile efectuate de S.C. K. S.R.L. către S.C. T. S.R.L., S.C. AAAAAA. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L.

7.1. Expunerea situaţiei de fapt

Pentru a se diminua impactul fiscal al veniturilor obţinute în urma desfăşurării galei de box "AA." şi tranzacţiei fictive încheiate cu S.C. O. S.A. la data de 22 decembrie 2011, în perioada octombrie 2011 - august 2012, inculpatul H. a înregistrat în contabilitatea S.C. K. S.R.L. înscrisuri emise de societăţile tip fantomă S.C. T. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L. care atestau efectuarea de cheltuieli fictive de publicitate şi consultanţă.

În această modalitate, bugetul se stat a fost prejudiciat cu suma totală de 737.507 RON.

a) Evaziunea fiscală în legătură cu S.C. T. S.R.L.

După organizarea galei de box "AA.", în cursul anului 2011, inculpatul H. l-a contactat pe martorul ZZZ., administrator la S.C. VVVVV. S.R.L. şi l-a întrebat dacă nu cunoaşte vreo persoană care să-i furnizeze documente contabile fictive pentru o sumă de aproximativ 2.000.000 RON, iar ulterior să-i restituie sumele plătite în baza acestor documente.

Martorul l-a pus în legătură pe H. cu numitul BBBBBB., însă nu a asistat la discuţiile purtate între cei doi.

Numitul BBBBBB. controla, prin intermediari, societăţile S.C. T. S.R.L. şi S.C. AAAAAA. S.R.L., al căror administrator formal era numita CCCCCC., cetăţean moldovean, aflată ilegal pe teritoriul României, care îl ajuta pe BBBBBB. la treburile din gospodărie şi la ferma de oi pe care acesta o deţinea în judeţul Vrancea.

Pentru a efectua retragerile în numerar, BBBBBB. a apelat la martorii AAAA., fiul său, la BBBB. şi la numita CCCCCC., care retrăgeau banii în numerar de la diferite unităţi bancare, după care îi predau lui BBBBBB., care la rândul său îi înmâna lui H., în schimbul unui comision cuprins între 3 - 9 % din sumele retrase.

Între S.C. K. S.R.L., reprezentată de administrator H., în calitate de beneficiar şi S.C. T. S.R.L., reprezentată legal de CCCCCC., în calitate de prestator de servicii, a fost încheiat contractul nr. x-10 din data de 10 octombrie 2011, având ca obiect prestarea serviciilor de publicitate în vederea promovării produselor şi serviciilor beneficiarului, respectiv publicitate exterioară, obiecte promoţionale pe suport de hârtie sau carton, obiecte promoţionale corporale şi publicitate internet. Conform contractului, prestatorul urma să ofere beneficiarului atât servicii de consultanţă, cât şi de creaţie şi producţie.

Potrivit contractului, preţul urma să fie stabilit pe bază de act adiţional în funcţie de fiecare lucrare în parte, iar plata să fie efectuată prin virament bancar până la data de 25 a lunii următoare.

Prevederile contractului de prestări servicii au fost completate cu 15 acte adiţionale, respectiv:

1. Actul adiţional nr. x/02.12.2011, care prevede că preţul convenit pentru prestarea serviciului de consultanţă în vederea alegerii tipului de publicitate adecvat, plătibil prestatorului de către beneficiar este de 110.200 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 26.448 RON;

2. Actul adiţional nr. x/03.12.2011, care prevede că preţul convenit pentru prestarea serviciului de alegere a logoului şi sloganului, plătibil prestatorului de către beneficiar, este de 107.635 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 25.432,4 RON;

3. Actul adiţional nr. x/05.12.2011, care prevede că preţul convenit pentru serviciile de consultanţă în vederea întocmirii planului de marketing, plătibil prestatorului de către beneficiar este de 98.756 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 23.701,14 RON;

4. Actul adiţional nr. x/06.12.2011, care prevede că preţul convenit pentru prestarea serviciilor de creaţie şi producţie, plătibil prestatorului de către beneficiar este de 118.456 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 28.429,44 RON;

5. Actul adiţional nr. x/09.12.2011, care prevede că preţul convenit pentru prestarea serviciilor de publicitate exterioară - afişe în spaţii publice, plătibil prestatorului de către beneficiar este de 109.459 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 26.270 RON;

6. Actul adiţional nr. x/12.12.2011, care prevede că preţul convenit pentru prestarea serviciilor de publicitate exterioară - prin standuri, expoziţii la nivelul întregii ţări, exclus Bucureşti, plătibil prestatorului de către beneficiar este de 120.259 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 28.862 RON;

7. Actul adiţional nr. x/14.12.2011, care prevede că preţul convenit pentru prestarea serviciilor de publicitate exterioară - afişe în interiorul spaţiilor publice, plătibil prestatorului de către beneficiar este de 105.815 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 25.395,6 RON;

8. Actul adiţional nr. x/15.12.2011, care prevede că preţul convenit pentru prestarea serviciilor de publicitate prin standuri expoziţii în Bucureşti, plătibil prestatorului de către beneficiar este de 97.814 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 23.475,36 RON;

9. Actul adiţional nr. x/19.12.2011, care prevede că preţul convenit pentru publicitate exterioară prin casete stradale în Bucureşti, plătibil prestatorului de către beneficiar este de 106.957 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 25.669,68 RON;

10. Actul adiţional nr. x/19.12.2011, care prevede că preţul convenit pentru prestarea serviciilor de publicitate exterioară prin casete stradale în 5 oraşe principale din ţară, plătibil prestatorului de către beneficiar este de 117.965 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 28.311,6 RON;

11. Actul adiţional nr. x/23.12.2011, care prevede că preţul convenit pentru prestarea serviciilor de publicitate cu obiecte promoţionale, fluturaşi, plătibil prestatorului de către beneficiar este de 109.756 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 26.241,44 RON;

12. Actul adiţional nr. x/27.12.2011, care prevede că preţul convenit pentru prestarea serviciilor de publicitate cu obiecte promoţionale, tricouri plătibil prestatorului de către beneficiar este de 110.265 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 26.463,6 RON;

13. Actul adiţional nr. x/29.12.2011, care prevede că preţul convenit pentru prestarea serviciilor de publicitate exterioară-afişe stradale în 5 oraşe principale ale ţării, altele faţă de cele din casete, plătibil prestatorului de către beneficiar este de 101.253 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 24.300,72 RON;

14. Actul adiţional nr. x/30.12.2011, care prevede că preţul convenit pentru prestarea serviciilor de publicitate exterioară afişe în Bucureşti plătibil prestatorului de către beneficiar este de 95.800 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 22.992 RON;

15. Actul adiţional nr. x/31.12.2011, care prevede că preţul convenit pentru prestarea serviciilor de publicitate pe internet, plătibil prestatorului de către beneficiar este de 106.707 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 25.609,68 RON.

Conform actelor adiţionale menţionate anterior, S.C. T. S.R.L. a emis 15 facturi către S.C. K. S.R.L., care au ca operator indicat din partea prestatorului pe CCCCCC., iar ca delegat din partea beneficiarului pe H.: factura fiscală seria x/02.12.2011 pentru servicii în valoare de 110.200 RON la care se adaugă TVA, în cuantum de 26.448 RON, valoarea totală fiind de 136.648 RON; factura fiscală seria x/03.12.2011 pentru servicii în valoare de 107.636 RON la care se adaugă TVA,în cuantum de 25.832 RON, valoarea totală fiind de 133.467,4 RON; factura fiscală seria x/05.12.2011 pentru servicii în valoare de 98.750 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 23.701,44 RON, valoarea totală fiind de 122.457,44 RON; factura fiscală seria x/06.12.2011 pentru servicii în valoare de 118.456 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 28.429,44 RON, valoarea totală fiind de 146.885,44 RON; factura fiscală seria x/09.12.2011 pentru servicii în valoare de 109.459 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 26.270,16 RON, valoarea fiind de 135.729,16 RON; factura fiscală seria x/12.12.2011 pentru servicii în valoare de 120.259 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 28.862,16 RON, valoarea fiind de 149.121,16 RON; factura fiscală seria x/14.12.2011 pentru servicii în valoare fără TVA de 105.815 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 25.395,6 RON, valoarea totală a facturii fiind de 131.210,6 RON; factura fiscală seria x/15.2.2011 pentru servicii în valoare de 97.814 RON la care se adaugă TVA în sumă de 23.475,36 RON, valoarea totală fiind de 121.289,36 RON; factura fiscală seria x/19.12.2011 pentru servicii în valoare fără TVA de 106.957 RON la care se adaugă TVA în sumă de 25.669,68 RON, valoarea totală fiind de 132.626,66 RON; factura fiscală seria x/21.12.2011 pentru servicii în valoare de 117.965 RON la care se adaugă TVA în sumă de 28.3111,6 RON, valoarea totală fiind de 146.276,6 RON; factura fiscală seria x/23.12.2011 pentru servicii în valoare de 109.756 RON la care se adaugă TVA în sumă de 26.341,44 RON, valoarea totală fiind de 136.097,44 RON; factura fiscală seria x/27.12.2011 pentru servicii în valoare fără TVA de 110.265 RON la care se adaugă TVA în sumă de 26.463,6 RON, valoarea totală fiind de 136.728,6 RON; factura fiscală seria x/29.12.2011 pentru servicii în valoare de 101.253 RON la care se adaugă TVA în sumă de 24.300,72 RON, valoarea totală fiind de 125.553,72 RON; factura fiscală seria x/30.12.2011 pentru servicii în valoare fără TVA de 95.800 RON la care se adaugă TVA în sumă de 22.922 RON, valoarea totală fiind de 118.792 RON; factura fiscală seria x/31.12.2011 pentru servicii în valoare fără TVA a de 106.707 RON la care se adaugă TVA în sumă de 25.609,68 RON, valoarea fiind de 132.316,68 RON.

Facturile anterior menţionate, în sumă totală de 2.005.200,28 RON, au fost înregistrate în contabilitatea S.C. K. S.R.L. în luna decembrie 2011, regăsindu-se în evidenţa analitică a contului x S.C. T. S.R.L. la data de 31 decembrie 2011.

Potrivit probelor administrate în cauză, facturile emise de S.C. T. S.R.L. au fost considerate deductibile din punct de vedere fiscal la calculul TVA şi a impozitului pe profit, astfel încât S.C. K. S.R.L. a dedus T.V.A. în sumă de 388.103 RON (2.005.200,28*24/124=388.103) şi cheltuiala aferentă, în sumă de 1.617.097,28 RON.

Întrucât S.C. T. S.R.L. a girat biletele la ordin emise de S.C. K. S.R.L. către AAAAAA. S.R.L., serviciile contractate, care în realitate nu au fost prestate de către S.C. T. S.R.L., au fost achitate din contul S.C. K. S.R.L deschis la BBBBB. către S.C. T. S.R.L. (666.000 RON) şi, respectiv, către S.C. AAAAAA. S.R.L (de 1.300.000 RON).

Din declaraţiile fiscale depuse de S.C. T. S.R.L. a rezultat că această societate are comportament specific firmelor fantomă, deoarece cele 15 facturi au fost emise în luna decembrie 2011, termenul de depunere a declaraţiilor privind decontul TVA era 25 ianuarie 2012, însă declaraţiile respective au fost depuse doar 19 luni mai târziu.

Pe de altă parte, în toate declaraţiile depuse, livrările de servicii sunt la nivelul achiziţiilor, în acest mod societatea neînregistrând TVA de plată, ceea ce contravine sensului economic al existenţei unei societăţi - obţinerea de profit.

Potrivit procesului-verbal încheiat la data de 15 ianuarie 2015 de către inspectorii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, în cursul anului 2011, S.C. T. S.R.L. nu figurează ca având angajaţi, astfel că nu exista personal angajat care să coordoneze activitatea societăţii (logistică, market, management) sau să presteze servicii pentru potenţialii clienţi ai societăţii. Serviciile contractate de către S.C. K. S.R.L. nu au fost în realitate prestate de către S.C. T. S.R.L.

Faptul că S.C. T. S.R.L. şi S.C. AAAAAA. S.R.L. nu au funcţionat efectiv, ci au fost implicate în mecanisme de evaziune fiscală, având un comportament specific firmelor fantomă a fost constatat şi prin sentinţa penală nr. 1789/F/22 iulie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1830 din 9 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză a concluzionat în sensul că prejudiciul stabilit în sarcina S.C. K. S.R.L. în ce priveşte relaţia comercială cu S.C. T. S.R.L. constă în TVA în sumă de 388.103 RON şi impozit pe profit în sumă de 258.735 RON, valoarea totală fiind de 646.838 RON.

b) Evaziunea fiscală în legătură cu S.C. U. S.R.L.

Între S.C. K. S.R.L., reprezentată legal prin administrator H., în calitate de beneficiar şi S.C. U. S.R.L., reprezentată legal de DDDDDD., în calitate de prestator, a fost încheiat un contract de consultanţă la data de 01.02.2011, al cărui obiect îl constituia realizarea unui studiu pentru deschiderea unei săli de fitness şi alegerea unei locaţii, propunere pentru alegerea echipamentului de fitness şi a serviciilor complementare, plan de promovare a clubului şi serviciilor sălii de fitness. Preţul datorat de beneficiar, conform contractului, era de 281.075 RON.

În baza contractului încheiat s-au facturat servicii astfel: cu factura fiscală seria x nr. x/06.12.2011, servicii în sumă de 226.673 RON, plus TVA în sumă de 54.402 RON, totalul fiind de 281.075 RON; cu factura fiscală seria x nr. x/09.12.2011, avans marfă în sumă de 226.673 RON, plus TVA în sumă de 54.402 RON, totalul fiind de 281.075 RON, cu factura fiscală seria x nr. x/08.10.2012, în roşu, contravaloare prestări în sumă de 226.673 RON, plus TVA în sumă de 54.402 RON, totalul fiind de 281.075 RON.

Facturile respective menţionează ca delegat pe DDDDDD. şi au doar ştampila S.C. U. S.R.L., nefiind semnate de vreun reprezentant al beneficiarului S.C. K. S.R.L.

SC K. S.R.L. a efectuat plăţi către S.C. U. S.R.L. în suma totală de 163.052 RON din conturile deschise la BBBBB. şi ZZZZ. - Societe Generale, după cum urmează: în data de 26.01.2012 a fost achitată suma de 20.000 RON, în data de 26.03.2012 a fost achitată suma de 133.052 RON,iar în data de 09.04.2012 a fost achitată suma de 10.000 RON.

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a precizat că S.C. U. S.R.L. are ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzarea predominantă de produse alimentare, băuturi, cafea - cod CAEN 4711, iar în perioada analizată nu avea niciun salariat.

Prima instanţă a apreciat că, din modul cum au fost întocmite documentele contabile - prestări servicii conform contractului, factură avans, storno factură prestări servicii - a rezultat faptul că scopul urmărit a fost exclusiv cel de diminuare a obligaţiilor fiscale.

În ceea ce priveşte declaraţiile fiscale depuse de S.C. U. S.R.L. potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză, s-a concluzionat că materia impozabilă nu a fost declarată, deoarece S.C. U. S.R.L. a emis facturile către S.C. K. S.R.L. în luna decembrie 2011, însă declaraţiile "300" depuse de S.C. U. S.R.L. la luna 12 a anului 2011, nu conţin obligaţii de plată. De asemenea, s-a constatat că în toate declaraţiile "300" depuse, valoarea livrărilor de servicii şi marfă sunt la nivelul achiziţiilor, în acest fel, societatea neînregistrând TVA de plată, aspect contrar sensului economic al existenţei oricărei societăţi comerciale de a realiza profit şi, totodată, s-a constatat că societatea nu a depus declaraţia "394" privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional.

Totodată, S.C. U. S.R.L. figurează cu date de bilanţ depuse doar la 31.12.2011, prin care declară venituri totale în sumă de 123.060 RON, cheltuieli totale în sumă de 121.500 RON şi un profit în sumă de 1.560 RON.

Aceste aspecte au creat suspiciunea rezonabilă că S.C. U. S.R.L. a fost utilizată pentru justificarea de operaţiuni nereale de achiziţie ale altor societăţi comerciale.

Din procesul-verbal întocmit la data de 15 ianuarie 2015 de inspectorii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, înregistrat sub nr. 78/15 ianuarie 2015 la această instituţie a rezultat că inspectorii A.N.A.F. s-au deplasat la sediul social şi domiciliul fiscal al societăţii S.C. U. S.R.L., unde nu au putut identifica nici un reprezentant al societăţii şi nicio altă persoană care să poată furniza relaţii sau informaţii despre societate sau reprezentanţii acesteia. Totodată, la adresele de domiciliu ale asociaţilor EEEEEE. şi DDDDDD. nu a putut fi identificată nici o persoană care să poată furniza relaţii despre aceştia.

Ca atare, prima instanţă a considerat că aspectele anterior arătate demonstrează faptul că, în realitate, serviciile contractate la data de 1 februarie 2011 nu au fost prestate de către S.C. U. S.R.L.

Facturile emise de această societate au fost înregistrate în contabilitatea S.C. K. S.R.L. în luna decembrie 2011, ceea ce a avut ca finalitate deducerea TVA în sumă de 54.402 RON şi de cheltuieli în sumă de 226.673 RON.

Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cursul urmăririi penale, prejudiciul rezultat din relaţia comercială a S.C. K. S.R.L. cu S.C. U. S.R.L. constă în TVA în sumă de 54.402 RON şi impozit pe profit în sumă de 36.267 RON, valoarea totală fiind de 90.669 RON.

7.2. În drept, fapta inculpatului H. constând în aceea că, în calitate de asociat şi administrator al S.C. K. S.R.L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a înregistrat în contabilitatea societăţii înscrisuri emise de societatea tip fantomă S.C. T. S.R.L. care atestau efectuarea unor cheltuieli pentru servicii de publicitate şi consultanţă, care în realitate nu au fost prestate, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu suma totală de 646.838 RON (TVA în sumă de 388.103 RON şi impozit pe profit în sumă de 258.735 RON) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În raport cu prejudiciul cauzat bugetului de stat, în valoare mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, prima instanţă a reţinut la încadrarea juridică varianta agravată a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a înregistrat în evidenţele contabile ale S.C. K. S.R.L. înscrisuri emise de societatea tip fantomă S.C. U. S.R.L. care atestau efectuarea unor cheltuieli pentru servicii de consultanţă, care în realitate nu au fost prestate, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu suma de 90.669 RON (TVA în sumă de 54.402 RON şi impozit pe profit în sumă de 36.267 RON) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

7.3. Situaţia de fapt expusă la pct. IV.7.1. lit. a) şi b) a fost stabilită pe baza raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cursul urmăririi penale şi rapoartelor de control ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală privind activitatea S.C. K. S.R.L., S.C. T. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L., care se coroborează cu declaraţiile martorilor ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC. şi înscrisurile referitoare la contractele încheiate dintre S.C. K. S.R.L. şi S.C. T. S.R.L., S.C. AAAAAA. S.R.L., S.C. U. S.R.L.

În cursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă a încuviinţat, la termenul din 19 octombrie 2016, audierea în calitate de martor a numitului BBBBBB., care a fost citat telefonic, în repetate rânduri, conform proceselor-verbale existente la dosarul cauzei, precum şi la adresa de domiciliu din Republica Moldova, procedura de citare întorcându-se cu menţiunea că martorul nu locuieşte la adresa respectivă.

Având în vedere imposibilitatea obiectivă de audiere a martorului, dar şi aspectele reţinute cu privire la S.C. T. S.R.L., S.C. AAAAAA. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L. prin sentinţa penală nr. 1789/F/22.07.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1830 din 9 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, respectiv comportamentul disimulat, de tip "fantomă" al acestor societăţi, prima instanţă a dispus, la termenul din 10 februarie 2017, ca proba testimonială să nu mai fie administrată, în raport cu dispoziţiile art. 383 alin. (3) C. proc. pen.

IV.8. Infracţiunea de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatului H. prin actul de trimitere în judecată

Prin rechizitoriul nr. x/2014 din 20 aprilie 2015, inculpatul H. a fost trimis în judecată, între altele, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în legătură cu S.C. T. S.R.L., infracţiune prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (art. 23 alin. (1) lit. a) - în numerotarea anterioară datei de 12 octombrie 2012), faptă descrisă la pct. II.6.a în actul de sesizare.

Potrivit actului de sesizare, inculpatul H. şi BBBBBB. au convenit ca S.C. T. S.R.L. să emită pentru S.C. K. S.R.L. facturi care au avut ca obiect prestarea unor servicii de publicitate şi consultanţă, care în realitate nu s-au realizat, iar după plata facturilor emise de S.C. T. S.R.L. către S.C. K. S.R.L., sumele au fost retrase din bancă, în numerar, de către BBBB., AAAA. şi CCCCCC., fiind predate lui BBBBBB., care le-a restituit lui H. în schimbul unui comision.

În acest sens, actul de sesizare susţine că s-ar fi realizat un transfer de bunuri, cu scopul ascunderii originii ilicite a banilor care proveneau din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Prima instanţă a apreciat că probele administrate în cauză confirmă situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare, ce a fost descrisă, pe larg, la pct. IV.7.1. din hotărârea apelată.

Cu toate acestea, instanţa de fond a considerat că faptele inculpatului H., astfel cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale unei singure infracţiuni, aceea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, nefiind în prezenţa unui concurs de infracţiuni între evaziunea fiscală prevăzută de textul de lege menţionat şi spălarea de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Potrivit art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, constituie infracţiunea de spălare a banilor schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de spălare de bani în varianta prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) (art. 29 alin. (1) lit. a din Legea nr. 656/2002 constă în acţiunea de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că acestea provin din infracţiuni, acţiune ce trebuie să fie efectuată în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Urmarea imediată constă în ascunderea sau disimularea originii ilegale a bunurilor care au fost schimbate sau transferate, precum şi în tăinuirea sau favorizarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor din care provin bunurile ce fac obiectul infracţiunii de spălare a banilor.

Schimbarea sau transferul bunurilor se realizează aşadar ulterior săvârşirii infracţiunii din care provin bunurile (infracţiunea premisă).

În speţă, inculpatul H. nu a săvârşit nicio acţiune de schimbare sau transfer a banilor proveniţi din infracţiunea de evaziune fiscală, ci doar a dobândit, şi-a însuşit produsul infracţiunii de evaziune fiscală, banii fiind remişi, aşa cum s-a arătat, de către BBBBBB. contra unui comision cuprins între 3 şi 9% din sumele retrase în numerar.

Serviciile de consultanţă şi publicitate contractate de S.C. K. S.R.L. cu S.C. T. S.R.L. nu au fost în realitate prestate, iar sumele de bani achitate în baza facturilor emise de S.C. T. S.R.L., reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanţă şi publicitate au fost restituite inculpatului H..

În raport de aceste aspecte, prima instanţă nu a reţinut în sarcina inculpatului H. nici infracţiunea de spălare de bani, în varianta normativă prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) (art. 29 alin. (1) lit. c din Legea nr. 656/2002, în concurs cu infracţiunea de evaziune fiscală, infracţiunea premisă din care provin banii, dacă dobândirea banilor nu este urmată de un act subsecvent în scopul disimulării originii ilicite a acestora, întrucât s-ar încălca astfel principiul ne bis în idem.

Prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 16/8 iunie 2016 s-a stabilit, într-adevăr, că subiectul activ al infracţiunii de spălare de bani poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile, însă în considerentele deciziei se arată că infracţiunea de spălare de bani nu trebuie reţinută automat în sarcina autorului infracţiunii din care provin bunurile, pentru simplu fapt că în activitatea sa infracţională s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii elementului material al infracţiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracţiunea de spălare de bani de individualitate, revenind organelor judiciare sarcina de a decide în situaţii concrete dacă infracţiunea de spălare de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea din care provin bunurile şi dacă este cazul să se reţină un concurs de infracţiuni sau o singură infracţiune.

Totodată, în practica judiciară, în ipoteze identice, s-a reţinut doar infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, nu şi infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În acest sens, prima instanţă a indicat chiar sentinţa penală nr. 1789/F/22 iulie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1830 din 9 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, ce vizează activitatea de evidenţiere în actele contabile a facturilor fictive emise de aceeaşi societate comercială, respectiv S.C. T. S.R.L., urmată de plata acestor facturi, retragerea banilor din conturile acestei societăţi şi restituirea lor, în sarcina inculpaţilor reţinându-se o singură infracţiune, aceea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Faţă de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prima instanţă a achitat pe inculpatul H. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

V. Apărările inculpaţilor A., C., D., E., F., G. şi H..

Inculpata A. a formulat, cu ocazia judecării fondului cauzei, atât direct, cât şi prin intermediul apărătorului ales, apărări referitoare la cele trei infracţiuni de luare de mită reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare şi a solicitat, totodată, achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., apreciind că faptele imputate nu există.

Prima instanţă a apreciat că apărările inculpatei A. sunt nefondate, fiind infirmate de mijloacele de probă administrate în cauză.

În secţiunea IV.1-4 au fost analizate atât probele propuse de acuzare, cât şi cele propuse de inculpaţi, prin prisma apărărilor pe care aceştia au înţeles să le formuleze, acestea demonstrând că inculpata era persoana care lua decizia finală cu privire la finanţarea contractelor de lucrări încheiate de unităţile administrativ-teritoriale sau a proiectelor de investiţii derulate de Compania Naţională de Investiţii, a cunoscut împrejurările esenţiale referitoare la remiterea sumelor de bani de către martorii N. şi W. pentru a se asigura finanţarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de S.C. O. S.A. cu AL. şi AM, dar şi despre remiterea comisionului de 10% de către inculpatul F. pentru plata la timp a lucrărilor contractate de S.C. Q. S.A. cu Compania Naţională de Investiţii.

De asemenea, la data de 7 februarie 2011 inculpata A. a pretins martorului N. un procent din plăţile efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru contractele de lucrări încheiate de S.C. O. S.A. şi S.C. R. S.R.L., sub forma unor "sponsorizări", iar ulterior, la 6 octombrie 2011, a primit suma de 900.000 euro de la martorii N. şi M..

Probele administrate au dovedit faptul că, în condiţiile în care funcţionarii din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului i-au adus la cunoştinţă inculpatei A. că nu pot achita integral suma menţionată în contractul de servicii nr. 232/24.06.2011 întrucât nu au fost recepţionate în totalitate serviciile contractate, iar reprezentanţii ZZZZ. făceau presiuni asupra ministerului pentru a achita întreaga sumă, invocând adresa nr. 50075/29 iunie 2011 emisă de Minister, a identificat o altă soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii, respectiv ca o parte din sumele de bani pe care le plătea martorul N., reprezentând procentul de 10% din sumele încasate de S.C. O. S.A. să fie transferate către H., sub forma unui contract de publicitate încheiat cu societatea acestuia, S.C. K. S.R.L., în valoare de 3.000.000 RON.

De asemenea, probele administrate astfel cum au fost analizate în secţiunea IV.4 au dovedit fără echivoc că sumele de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor de corupţie au ajuns în patrimoniul inculpatei A. şi al Organizaţiei V. Bucureşti, prin remiteri în numerar sau plata contravalorii unor servicii prestate în favoarea acestora.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu în legătură cu încheierea contractului de servicii nr. x/24 iunie 2011, inculpata A. a formulat apărări, în temeiul cărora a solicitat achitarea sa în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

În opinia primei instanţe, apărările formulate de inculpata A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu încheierea contractului de servicii nr. x/24 iunie 2011 sunt nefondate, fiind infirmate de probele administrate în cauză astfel cum acestea au fost analizate pe larg în secţiunea IV.5.6.

Astfel, prima instanţă a considerat neechivoc faptul că pe parcursul procedurii de achiziţie a serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentului sportiv desfăşurat în data de 9 iulie 2011 au fost încălcate mai multe dispoziţii legale referitoare la încheierea contractelor de achiziţie publică, respectiv dispoziţiile art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 187, art. 58, art. 59 şi art. 177 alin. (2) rap. la art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006, dispoziţii preluate în art. 78 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 34/2006.

S-a arătat că inculpata A., în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, potrivit art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, în exercitarea atribuţiilor de serviciu avea sarcina de a coordona şi controla aplicarea legilor, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii.

Este real faptul că în actul de sesizare a instanţei nu este indicată expres încălcarea de către inculpata A. a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 90/2001 însă, în descrierea acuzaţiilor aduse acesteia se invocă tocmai acest lucru, respectiv încălcarea de către inculpată, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, a obligaţiilor pe care aceasta le avea în calitate de ministru, obligaţii care sunt prevăzute în Legea nr. 90/2001 şi incumbă de drept în sarcina oricărui ministru.

Contrar susţinerilor sale, inculpata A. a participat la o parte din şedinţele în care s-au dezbătut problemele legate de implicarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în evenimentul sportiv din luna iulie 2011, exprimându-şi personal dorinţa de a participa la unele şedinţe, a cerut funcţionarilor din minister să identifice soluţii care să facă posibilă implicarea ministerului în eveniment, a insistat ca funcţionarii să se întâlnească cu H., a fost informată permanent de evoluţia procesului de achiziţie a serviciilor de promovare, de impedimentele pe care funcţionarii implicaţi le întâmpinau din partea inculpatului H., a coordonat, direct sau indirect, întreaga procedură de achiziţie a serviciilor de promovare desfăşurată cu încălcarea normelor legale.

Totodată, nu corespunde realităţii nici susţinerea inculpatei în sensul că evenimentul sportiv "AA." a fost organizat- de Federaţia BB. în parteneriat cu societatea inculpatului H., S.C. K. S.R.L., acest eveniment fiind organizat- exclusiv de către S.C. K. S.R.L., existenţa unui contract de parteneriat între această societate şi Federaţia BB. nefiind în măsură să atribuie federaţiei calitatea de organizator, în condiţiile în care statutul federaţiei interzicea acest lucru.

Şi în ceea ce priveşte tentativa la infracţiunea de folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, inculpata A. a formulat apărări detaliate şi a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prima instanţă, ulterior analizei efectuate cu referire la susţinerile inculpatei, a considerat nefondate apărările inculpatei A. vizând neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii complexe prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

A arătat că, potrivit art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constituie infracţiune folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Obiectul juridic special este complex, fiind ocrotite, în principal, acele relaţii sociale care privesc corecta accesare şi gestionare a fondurilor din bugetul general al Uniunii Europene ori din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, iar în secundar, relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în înscrisurile producătoare de efecte juridice, în veridicitatea datelor pe care acestea le conţin şi în adevărul pe care trebuie să îl exprime.

Obiectul material al infracţiunii este constituit din sumele de bani alocate de la bugetul Uniunii Europene pe care făptuitorul le însuşeşte în mod fraudulos, dar şi documentele ori declaraţiile false, inexacte sau incomplete, care sunt folosite pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, acestea constituind totodată şi mijloc de săvârşire a faptei.

Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal, iar participaţia penală este posibilă atât sub forma coautoratului, cât şi sub forma instigării sau complicităţii.

Subiectul pasiv este reprezentat de Uniunea Europeană, ale cărei interese au fost lezate prin activitatea făptuitorului.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii în varianta prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în acţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Folosirea semnifică utilizarea sau întrebuinţarea documentelor ori declaraţiilor false, inexacte sau incomplete, iar prezentarea unor astfel de documente sau declaraţii presupune înfăţişarea acestora pentru a fi examinate.

Pentru existenţa elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu are relevanţă dacă declaraţiile sunt în formă scrisă sau sunt făcute oral. Dacă acţiunea de falsificare constituie prin ea însăşi o infracţiune, aceasta se reţine în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, exceptând infracţiunea de uz de fals şi fals în declaraţii întrucât acestea se absorb în conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Urmarea imediată constă în atingerea adusă bugetului Uniunii Europene şi se materializează în paguba creată în patrimoniul Uniunii Europene prin obţinerea pe nedrept a sumelor de bani, fiind necesară stabilirea unui raport de cauzalitate între acţiune şi rezultat.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 se comite cu intenţie directă sau indirectă.

Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce rezultatul prevăzut în norma de incriminare, respectiv obţinerea pe nedrept a fondurilor din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Contrar celor susţinute în apărarea sa de către inculpata A., prima instanţă a constatat că sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, însă, aşa cum s-a arătat în expunerea situaţiei de fapt, nu poate fi reţinută în sarcina inculpatei tentativa la infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 întrucât la data formulării cererii de rambursare, respectiv 16 februarie 2012, inculpata nu mai îndeplinea funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Astfel, cererea de rambursare nr. x/16.02.2012 transmisă de Direcţia Dezvoltare Turistică şi Marketing din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului către Organismul Intermediar pentru Turism cuprinde menţiuni inexacte, în sensul că serviciile de promovare a României au fost achiziţionate de la un alt organizator decât cel menţionat în cererea de finanţare şi, respectiv, decizia de finanţare, iar cu prilejul încheierii contractului de servicii nr. x/24 iunie 2011 au fost încălcate mai multe dispoziţii legale care reglementează procedura achiziţiilor publice, ceea ce atrage caracterul neeligibil al cheltuielilor.

Inculpatul C. a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată astfel cum acestea au fost reţinute în secţiunea IV.1-3 din prezenta hotărâre, solicitând, în principal, aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la complicitatea la infracţiunea de dare de mită reţinută în sarcina sa în secţiunea IV.1.

Cu privire la complicitatea la infracţiunea de dare de mită reţinută în secţiunile IV.2 şi IV.3, a solicitat încetarea procesului penal în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. h) C. proc. pen., având în vedere că a adus la cunoştinţa organului de urmărire penală faptele anterior sesizării acestuia, motiv pentru care a considerat incidente dispoziţiile art. 255 alin. (3) C. pen. anterior, privind cauza de nepedepsire.

În subsidiar, în situaţia în care instanţa nu va primi concluziile apărării cu privire la încetarea procesului penal pentru cele două fapte, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi stabilirea unei pedepse în condiţiile art. 861 C. pen. anterior.

Cu referire la solicitările inculpatului C., prima instanţă a constatat că acesta a invocat aceleaşi aspecte şi în procedura de cameră preliminară, susţinând că ordonanţele prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa sunt lovite de nulitate, întrucât în cauză există cazul de nepedepsire prevăzut de art. 255 alin. (3) C. pen. anterior, inculpatul aducând la cunoştinţa organului de urmărire penală această faptă înaintea sesizării acestuia.

Prin încheierea nr. 452/23 iunie 2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, definitivă prin încheierea nr. 226/30 septembrie 2015, au fost respinse, motivat, cererile şi excepţiile formulate, între alţii, de inculpatul C., astfel încât aspectele invocate de acesta referitoare la existenţa unei cauze de nepedepsire nu pot fi reanalizate.

Inculpata D. a recunoscut fapta pentru care a fost trimisă în judecată, descriind modalitatea în care aceasta a fost comisă, faptul că "niciun obiectiv nu se promova şi nu se finanţa fără aprobarea expresă a ministrului", împrejurarea că i-a spus inculpatei A. că S.C. Q. S.A. este o societate despre care a vorbit cu C. să plătească un comision pentru ca sumele de bani destinate achitării contravalorii lucrărilor realizate de această societate să fie alocate în termen, dar şi aspecte legate de remiterea sumelor de bani inculpatei A. sau plata unor servicii de care a beneficiat aceasta personal sau Organizaţia V. Bucureşti.

Cu toate acestea, inculpata D. a solicitat, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită, respectiv nu este determinat actul pe care trebuia să îl îndeplinească în legătură cu atribuţiile sale de serviciu.

În subsidiar, inculpata D. a solicitat condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. anterior şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. anterior privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În ipoteza în care nu se vor reţine circumstanţe atenuante, inculpata a solicitat condamnarea sa pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen. cu reţinerea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 91 C. pen. referitoare la amânarea executării pedepsei.

Contrar susţinerilor inculpatei şi apărătorului acesteia, prima instanţă a constatat că sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită.

Astfel, instanţa de fond a constatat că inculpata D. a deţinut, în perioada 20 ianuarie 2010 - 20 octombrie 2011, funcţia de director general al Companiei Naţionale de Investiţii, fiind numită în această funcţie prin ordinul ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului nr. 63/20.01.2010.

Atribuţiile care reveneau directorului general se regăsesc în cuprinsul O.G. nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2002, în actul constitutiv al Companiei Naţionale de Investiţii, aprobat prin Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 2319/2004 şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Companiei Naţionale de Investiţii.

În calitate de director general al Companiei Naţionale de Investiţii, inculpata D. avea atribuţii legate de efectuarea plăţilor către societăţile care aveau încheiate contracte cu Compania Naţională de Investiţii, respectiv aceasta aproba documentaţia necesară efectuării plăţilor după ce, în prealabil, documentaţia era verificată de serviciile de specialitate din cadrul Companiei Naţionale de Investiţii.

Sumele de bani plătite de inculpatul F. au avut destinaţia de a se asigura plata la timp a lucrărilor executate de S.C. Q. S.A. în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

Inculpatul F. a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată arătând, în declaraţiile sale, împrejurările concrete ale comiterii acesteia. A solicitat instanţei aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. anterior şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Inculpatul G. a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., reţinerea de circumstanţe atenuante şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform art. 81 C. pen. anterior.

Inculpatul E. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, arătând că nu a cunoscut discuţiile purtate între D. şi C., între acesta din urmă şi F., nu îl cunoaşte pe F. şi este absolut sigur că nu a avut nicio discuţie cu D. şi C. în legătură cu remiterea unui procent de 10% din sumele încasate de către S.C. Q. S.A.

Inculpatul a mai susţinut că au fost situaţii în care personal a efectuat câteva plăţi pentru Organizaţia V. Bucureşti, iar banii cu care a plătit furnizorii şi prestatorii de servicii proveneau, fie de la D., fie de la martorul FFFFFF., trezorierul Organizaţiei V. Bucureşti.

Inculpatul E. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., respectiv fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, întrucât probele administrate nu conduc la concluzia că vinovăţia sa ar fi fost dovedită mai presus de orice îndoială rezonabilă.

Apărările inculpatului E. au fost apreciate de către prima instanţă ca nefondate, fiind infirmate de mijloacele de probă analizate în secţiunea IV.2.3.

Astfel, instanţa de fond a subliniat că inculpatul E. nu a putut explica, în mod credibil, de ce a încasat suma de aproximativ 50.000 euro de la S.C. X. S.R.L., în condiţiile în care nu a prestat niciun serviciu în favoarea acestei societăţi, potrivit susţinerilor sale, ce se coroborează sub acest aspect cu probele administrate în cauză, activitatea de consultanţă nefiind în realitate prestată către societatea controlată de inculpatul C..

Restituirea unei pretinse datorii a inculpatului C. către inculpata D. prin intermediul societăţii sale, S.C. Y. S.R.L., nu poate constitui o justificare a transferului sumelor de bani din contul S.C. X. S.R.L. în contul S.C. Y. S.R.L., în condiţiile în care pentru sumele transferate s-au achitat către bugetul de stat obligaţiile fiscale aferente. Or, în această ipoteză, este greu de presupus că debitorul acceptă să-şi achite datoriile către creditor într-o modalitate care presupune plata unor sume suplimentare sau creditorul acceptă să i se restituie o sumă mai mică.

Inculpatul E. este o persoană cu un nivel ridicat de instruire, ce avea capacitatea să înţeleagă faptul că plata unei sume de bani în această modalitate nu reprezintă nicidecum o restituire a unei datorii, ci o modalitate de a intra în posesia unei sume de bani, sub aparenţa unei operaţiuni legale, care să nu nască suspiciuni cu privire la provenienţa banilor, neavând relevanţă dacă inculpatul a cunoscut toate detaliile activităţii infracţionale.

Inculpatul era prieten apropiat al D. şi asistentul personal al inculpatei A., gestionând şi activitatea curentă a Organizaţiei V. Bucureşti, în numele inculpatei.

Cu banii proveniţi din infracţiunile de corupţie reţinute în prezenta cauză, inculpatul E. a efectuat plata unor servicii de care a beneficiat inculpata A. personal (contravaloarea excursiei din GGGGG. - Grecia) în perioada 2-5 septembrie 2011 sau Organizaţia V. Bucureşti, aspecte detaliate în secţiunea IV.4.

Inculpatul H. nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa în prezenta cauză.

Referitor la complicitatea la infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina sa, inculpatul H. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., întrucât nu s-a făcut dovada existenţei laturii obiective şi subiective a infracţiunii, arătând, între altele, că la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că ar fi cunoscut faptul că un funcţionar ar fi pretins 10% din valoarea contractelor cu titlu de mită, că ar fi participat la vreo înţelegere tripartită între A., G. şi N. sau că ar fi cunoscut faptul că S.C. O. S.A. ar fi avut contracte cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului sau AN..

Prima instanţă a apreciat apărările inculpatului H. ca nefondate.

Din probele administrate în cauză, analizate pe larg în capitolul IV.3.3., a reieşit faptul că inculpatul H. l-a contactat telefonic pe martorul N., la câteva zile după întâlnirea avută de martor cu inculpatul G. din 6 octombrie 2011, iar ulterior i-a prezentat martorului un contract de publicitate, în valoare de 3.000.000 RON, având ca obiect prestarea serviciilor de publicitate pentru S.C. O. S.A. cu ocazia galei de box profesionist "AA.".

Susţinerea inculpatului H. în sensul că acest contract era doar un draft pentru stabilirea clauzelor contractuale este contrazisă de martorii N. şi TT. care au arătat că inculpatul H. a venit la biroul martorului N. cu un contract de sponsorizare a galei "AA." ce avusese loc în luna iulie 2011, în valoare de 3.000.000 RON.

În acea împrejurare, martorul TT. a arătat că respectivul contract nu putea fi încheiat pentru un eveniment care a avut deja loc, inculpatul H. şi martorul N. convenind să încheie un contract pentru prestarea unor servicii de publicitate la gala de box din februarie 2012.

Contrar susţinerilor inculpatului H., între părţi nu a avut loc nicio negociere a cauzelor contractuale, aspect confirmat de martorul N., serviciile contractate nu au justificat în niciun caz plata sumei de 3.000.000 RON, iar S.C. O. S.A. nici nu avea nevoie practic de astfel de servicii de publicitate, având în vedere portofoliul de clienţi al societăţii care era format din instituţii publice, contractarea lucrărilor realizându-se în condiţiile O.U.G. nr. 34/2006.

Mai mult, inculpatul H. i-a comunicat martorului N. cu ocazia încheierii contractului de publicitate că are de recuperat o sumă mult mai mare de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Inculpatul H. nu a recunoscut nici săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, precizând că nu i-a întâlnit niciodată pe BBBBBB., AAAA., CCCCCC. şi DDDDDD., că deşi îl cunoaşte pe ZZZ., nu i-a cerut niciodată acestuia să îi indice o persoană dispusă să îi furnizeze documente contabile fictive, că serviciile contractate au fost, în realitate, prestate de către persoane al căror nume nu îl poate menţiona, existând o înţelegere verbală cu acestea să îi presteze serviciile respective şi apoi să i le factureze şi că S.C. T. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L. au fost verificate şi acestea îşi desfăşurau activitatea, iar de serviciile prestate către S.C. K. S.R.L. s-a ocupat numitul GGGGGG., care nu avea nicio calitate în cadrul acestor societăţi.

În cursul urmăririi penale a depus un studiu de consultanţă, 5 afişe de organizare a galei de box din februarie 2012 şi 8 imagini foto privind amplasarea unor panouri publicitare privind J..

Prima instanţă a constatat că acest studiu este nedatat, cuprinde doar o analiză generală a bugetului media pentru organizarea unor evenimente la nivel internaţional şi nu sunt menţionate persoanele care l-au întocmit, astfel că acest studiu nu poate justifica preţul plătit.

În ceea ce priveşte imaginile foto prezentate de inculpatul H. privind amplasarea unor panouri publicitare cu J., aflate la dosar urmărire penală, martorul CCCC., administratorul S.C. HHHHHH. S.R.L., ce are ca obiect de activitate domeniul publicităţii, a arătat că nu a instalat niciodată reclame pentru J., iar fotografiile depuse la dosar nu sunt realizate de societatea sa.

Declaraţiile inculpatului H. sunt infirmate de probele administrate şi care au fost analizate anterior, din care rezultă că acesta, prin intermediul martorului ZZZ., a apelat la numitul BBBBBB. pentru a înregistra în contabilitatea S.C. K. S.R.L. facturi având ca obiect cheltuieli fictive de publicitate şi consultanţă.

După ce S.C. K. S.R.L. plătea contravaloarea serviciilor pretins prestate, martorii AAAA., BBBB. şi numita CCCCCC., la cererea lui BBBBBB., retrăgeau sumele în numerar de la unităţile bancare, predându-i-le acestuia. BBBBBB. restituia sumele de bani inculpatului H. contra unui comision cuprins între 3 şi 9% din sumele retrase.

De asemenea, aşa cum s-a arătat, este dovedit faptul că S.C. T. S.R.L., S.C. U. S.R.L. şi S.C. AAAAAA. S.R.L. sunt societăţi implicate în mecanisme de evaziune fiscală, cu un comportament specific firmelor fantomă, iar serviciile contractate de S.C. K. S.R.L. nu au fost niciodată prestate.

VI. Individualizarea judiciară a pedepselor şi legea penală mai favorabilă

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor s-au avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, complexitatea activităţii infracţionale, calităţile deţinute de inculpaţii A., D., G. şi C. la data săvârşirii faptelor, forma de participaţie în raport cu fiecare inculpat, cuantumul sumelor de bani date şi, respectiv, primite cu titlu de mită, prejudiciul cauzat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, datele care circumstanţiază persoana inculpaţilor.

Astfel, infracţiunile comise sunt de o gravitate sporită având în vedere că persoane deţinând funcţii publice importante la cel mai înalt nivel - ministru, director general al Companiei Naţionale de Investiţii, secretar general al ministerului sau consilier personal al ministrului s-au implicat în mecanisme infracţionale pentru favorizarea anumitor operatori economici dispuşi la rândul lor să "restituie" un procent din sumele încasate, cu consecinţa atingerii semnificative a principiului liberei concurenţe şi însuşirii, fără drept, a unor importante sume de bani folosite de inculpata A. în interesul său personal sau al Organizaţiei V. Bucureşti.

Nu este lipsită de relevanţă nici modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, schemele infracţionale gândite şi puse în practică de inculpaţi pentru a intra în posesia sumelor de bani plătite de agenţii economici cu titlu de mită, creându-se aparenţa unor operaţiuni legale.

De asemenea, sumele de bani primite cu titlu de mită de inculpata A. în modalităţile descrise, au un cuantum deosebit de ridicat, iar prejudiciul produs în dauna Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, ca urmare a achitării contravalorii serviciilor de promovare a României cu ocazia evenimentului sportiv din luna iulie 2011 de la bugetul de stat, este semnificativ.

Inculpaţii C., G., D. şi F. au avut o conduită sinceră pe parcursul procesului penal, au recunoscut faptele încă din faza urmăririi penale, au descris împrejurările în care s-au săvârşit faptele, prin declaraţiile lor contribuind la aflarea adevărului în cauză, în ce priveşte elementele esenţiale ce compun situaţia de fapt reţinută de instanţă şi relevată de probele administrate.

Deşi prin încheierea din data de 21 octombrie 2016, prima instanţă a respins cererile inculpaţilor C., D., G. şi F. privind judecarea cauzei în procedura simplificată, având în vedere că în urma administrării tuturor probelor a rezultat aceeaşi situaţie de fapt cu cea recunoscută de aceşti inculpaţi, s-a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., astfel că pedepsele aplicate acestor inculpaţi au fost situate între limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, reduse cu o treime.

Prima instanţă nu a reţinut în favoarea inculpaţilor circumstanţe atenuante, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor pe care le-au comis, dedus din împrejurările săvârşirii acestora, dar şi din calitatea în care inculpaţii C., G. şi D. au acţionat.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., s-a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, întrucât la data de 17 februarie 2015, inculpatul a sesizat organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni. Pe parcursul urmăririi penale desfăşurată în cauza nr. x/2015, inculpatul a detaliat împrejurările săvârşirii faptelor şi a depus înscrisuri care atestă realizarea tranzacţiilor menţionate în cuprinsul denunţului.

La data de 22 mai 2015, organele de urmărire penală au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 şi art. 38 C. pen.

Prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi, în stabilirea legii penale mai favorabile, a avut în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 265/6 mai 2014 potrivit căreia dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

S-a astabilit, astfel, că în cazul inculpaţilor C., G., D. şi F., legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. anterior, care prevede limite de pedeapsă mai reduse pentru infracţiunea de dare de mită, aplicarea sporului de pedeapsă nu este obligatorie în cazul concursului de infracţiuni, iar dispoziţiile vechiul C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sunt mai favorabile decât cele cuprinse în noul C. pen., care vizează amânarea aplicării pedepsei şi, respectiv, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În cazul inculpaţilor C., D., G. şi F. s-a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, iar cuantumul pedepsei aplicate inculpaţilor a fost stabilit ţinându-se cont de persoana acestora şi de comportamentul avut după comiterea faptelor.

Şi în cazul inculpatei A., prima instanţă a apreciat că legea penală mai favorabilă, chiar dacă pedepsele prevăzute în noul C. pen. sunt în limite mai reduse pentru infracţiunea de luare de mită şi abuz în serviciu, deoarece s-a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile legale privind concursul real de infracţiuni, iar potrivit art. 39 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa rezultantă este obligatorie aplicarea unui spor de pedeapsă, pe când în C. pen. anterior, aplicarea acestui spor este facultativă.

Prima instanţă a apreciat că scopul educativ şi preventiv al pedepsei aplicate inculpatei A. nu poate fi atins decât prin privare de libertate, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, cuantumul deosebit de ridicat al sumelor de bani primite cu titlu de mită, calitatea în care a comis faptele - aceea de ministru, prejudiciul însemnat cauzat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Deopotrivă, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatei A. s-a avut în vedere şi faptul că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale, este integrată în societate, s-a prezentat la toate termenele de judecată acordate în cauză şi nu a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina sa.

Instanţa de fond a reţinut, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul E., că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este integrat în societate, a recunoscut primirea banilor în contul S.C. Y. S.R.L. însă a încercat să dea o altă semnificaţie acestei operaţiuni, care să excludă faptul că A. era beneficiarul final al sumelor de bani.

Având în vedere contribuţia inculpatului la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptul că acesta s-a interpus în lanţul infracţional prin folosirea S.C. Y. S.R.L. pentru încasarea sumelor de bani plătite cu titlu de mită şi direcţionarea ulterioară a banilor către beneficiarul final, A., prima instanţă a aplicat o pedeapsă în cuantumul minim prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă, cu executare în regim privativ de libertate, apreciind că o asemenea pedeapsă este în concordanţă cu criteriile prevăzute de art. 74 C. pen.

Având în vedere că în noul C. pen., limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de luare de mită sunt mai reduse, iar inculpatului E. i se reţine în sarcină o singură infracţiune, instanţa de fond a considerat, în aplicarea art. 5 din C. pen., că legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. în vigoare la data judecării cauzei.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul H., prima instanţă a reţinut că acesta nu a recunoscut infracţiunile reţinute în sarcina sa, a cauzat un prejudiciu însemnat prin săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, este cunoscut cu antecedente penale şi este o persoană integrată în familie şi societate.

În aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., s-a apreciat că legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. anterior, având în vedere că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului H. în prezenta cauză au fost săvârşite în concurs real, iar potrivit C. pen. anterior, aplicarea unui spor de pedeapsă este facultativă, spre deosebire de dispoziţiile art. 39 alin. (1) C. pen., unde sporul de pedeapsă este obligatoriu.

Prin sentinţa penală nr. 983/17.06.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, inculpatul H. a fost condamnat la 3 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., iar prin decizia penală nr. 495/22 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului.

Constatând că fapta anterior menţionată, pentru care a fost condamnat inculpatul H., este concurentă cu faptele reţinute în prezenta cauză, în baza dispoziţiilor art. 863 raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. anterior, instanţa de fond a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată anterior şi, în baza art. 36 alin. (1) coroborat cu art. 34 şi art. 35 C. pen. anterior, a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, dispunându-se ca inculpatul H. să execute pedeapsa cea mai grea, în regim de detenţie.

VII. Latura civilă

Potrivit raportului de constatare întocmit în cauză, prejudiciul stabilit în sarcina S.C. K. S.R.L. pe relaţia comercială cu S.C. T. S.R.L. a constat în TVA în sumă de 388.103 RON şi impozit pe profit în sumă de 258.735 RON, în total 646.838 RON, iar pe relaţia cu S.C. U. S.R.L. a reprezentat TVA în sumă de 54.402 RON şi impozit pe profit în sumă de 36.267 RON, valoarea totală fiind de 90.669 RON.

Valoarea totală a prejudiciului, incluzând TVA şi impozitul pe profit se ridică la suma de 737.507 RON, la care se adaugă accesoriile aferente prevăzute de art. 119 din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, întrucât creanţa fiscală s-a născut sub imperiul vechiul Codul de procedură fiscală, avându-se în vedere dispoziţiile art. 352 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015.

Prima instanţă a stabilit că inculpatul H. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, între fapta inculpatului şi prejudiciul cauzat existând legătură de cauzalitate, astfel că, în temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 şi art. 20 C. proc. pen., coroborate cu art. 1357 şi 1382 C. civ., inculpatul H. a fost obligat, în solidar cu S.C. J. S.R.L. (fostă S.C. K. S.R.L.), la plata către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F a sumei de 737.507 RON cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile prevăzute de Codul de procedură fiscală aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei debitului principal şi până la plata integrală a acestuia.

Având în vedere soluţia de achitare adoptată cu privire la participaţia improprie la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I., prima instanţă a respins, ca nefondate, cererile de despăgubiri civile formulate de părţile civile S.N.T.G.N. AB. S.A., L. S.A.Constanţa, S.N. AC. S.A.Bucureşti, S.C. AD. S.A., AE. S.A., S.N.G.N. AF. S.A., S.P.E.E.H AG. S.A., S.C. AH. S.A., C.N.T.E.E. AI. S.A.

În cursul judecăţii, Autoritatea Naţională pentru Turism, în calitate de succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, conform O.U.G. nr. 96/2012, s-a constituit parte civilă cu suma de 8.116.800 RON, reprezentând suma achitată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului către S.C. K. S.R.L. în baza contractului de servicii nr. x din 24 iunie 2011.

În acest sens, a fost obligată inculpata A., în baza art. 19 şi art. 20 C. proc. pen. coroborate cu art. 1357 C. civ., la plata sumei de 8.116.800 RON, cu titlu de despăgubiri civile către Autoritatea Naţională de Turism.

B. JUDECATA ÎN APEL

I. Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă au declarat apel, în termenul legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie (la data de 30.03.2017), inculpaţii A. (la data de 29.03.2017), H. (la data de 29.03.2017), E. (la data de 04.04.2017), C. (la data de 07.04.2017), G. (la data de 30.03.2017), D. (la data de 07.04.2017) şi F. (la data de 13.04.2017), precum şi părţile civile S.N.T.G.N. AB. S.A. (la data de 10.04.2017), S.N. AC. S.A. (la data de 11.04.2017), AE. S.A., S.N.G.N. AF. S.A. (la data de 12.04.2017) şi S.P.E.E.H. AG. S.A. (la data de 12.04.2017).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători la data de 09 august 2018, sub nr. x/2017.

În cursul judecării apelului, prin încheierea de şedinţă din data de 11 decembrie 2017, Completul de 5 Judecători a admis proba testimonială, constând în reaudierea martorilor TTT., RRR., QQQ., WWW. şi YYY., solicitată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, respingând, totodată, proba cu reaudierea martorilor XX., FFF., AAA. şi IIIIII., ZZZ., CCCC. şi AAAA., proba cu audierea martorului AAAAA., precum şi proba cu înscrisuri, solicitată de acelaşi apelant, constând în copia rechizitoriului întocmit în dosarul nr. x/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În ceea ce priveşte proba testimonială solicitată de către apelantul intimat inculpat E., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins audierea martorei VVVV..

Cu privire la cererile formulate în probatoriu de către apelantul intimat inculpat H., instanţa de control judiciar a admis proba testimonială, constând în reaudierea martorilor N. şi ZZZ. şi în audierea martorului GGGGGG., punându-se în vedere apelantului intimat inculpat să depună la dosar date de identificare ale acestui ultim menţionat martor, în vederea realizării procedurii de citare. Totodată, s-a admis proba cu înscrisuri în circumstanţiere propusă de acest apelant intimat inculpat.

Completul de 5 Judecători a respins proba cu reaudierea martorilor TT. şi AAAA., CCCC., BBBB. şi BBB., proba cu audierea martorilor BBBBBB., CCCCCC., DDDDDD. şi JJJJJJ., proba cu efectuarea unei expertize financiar-contabile şi fiscale (cu majoritate) şi proba cu efectuarea unei expertize evaluatoare, toate solicitate de apelantul intimat inculpat H..

Deopotrivă, instanţa de control judiciar a admis, în parte, proba testimonială propusă de apelanta intimată inculpată A. constând în audierea martorilor noi KKKKKK. şi LLLLLL. şi a respins proba cu reaudierea tuturor martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond, proba cu reaudierea martorilor JJ. şi LLLL. şi proba cu audierea martorilor MMMMMM., EEEE., NNNNNN., OOOOOO. şi II., solicitate de către apelanta intimată inculpată.

În acelaşi timp, a respins probele cu efectuarea unei expertize contabile şi a unei expertize evaluatoare, precum şi proba cu înscrisuri, solicitate de aceeaşi apelantă intimată inculpată.

A fost admisă, prin aceeaşi încheiere, proba cu înscrisuri solicitată de apelanta parte civilă AE. S.A.

În cursul judecăţii în apel au fost audiaţi martorii încuviinţati de către instanţa de control judiciar (TTT., RRR., QQQ. - la termenul din 29 ianuarie 2018, WWW., YYY.- la termenul din 26 februarie 2018, KKKKKK., LLLLLL., ZZZ.- la termenul din 28 martie 2018 şi N. -la termenul din 9 mai 2018), cu excepţia martorului GGGGGG., decedat.

Au fost audiaţi, totodată, apelanţii intimaţi inculpaţi E. (în şedinţa din data de 13 aprilie 2018) şi H. (în şedinţa din data de 9 mai 2018), restul apelanţilor intimaţi inculpaţi rezervându-şi dreptul la tăcere.

Apelanta intimată inculpată A. a declarat că doreşte să dea declaraţie în faza de apel, fiind citată în acest sens, însă nu s-a mai prezentat faţa instanţei de control judiciar, pentru a fi audiată.

La termenul de judecată din data de 13 aprilie 2018, la solicitarea apărătorului ales al apelantei intimate inculpate A., instanţa de control judiciar a emis o adresă către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a se comunica dacă, cu referire la documentul intitulat "Protocol de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale", în cursul urmăririi penale desfăşurate în cauză, Serviciul Român de Informaţii a acordat sprijin tehnic organelor de urmărire penală în efectuarea actelor de urmărire penală şi, în cazul în care răspunsul este afirmativ, să se precizeze în ce a constat acest sprijin tehnic.

La data de 8 mai 2018, la dosar a fost comunicat, prin fax, răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu adresa anterior menţionată.

Susţinerile formulate oral şi concluziile apărătorilor aleşi ai apelanţilor intimaţi inculpaţi A., H., E., C., G., D. şi F., intimatului inculpat I. şi reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al apelanţilor intimaţi inculpaţi şi al intimatului inculpat au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 9 mai 2018, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

II. Sinteza criticilor formulate de către apelanţi

1. Prin motivele de apel formulate, susţinute şi oral în faţa instanţei de control judiciar, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat hotărârea instanţei de fond sub următoarele aspecte:

a) greşita achitare a apelantei intimate inculpate A. pentru infracţiunea de folosire de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, în forma tentativei, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000;

b) greşita achitare a apelantului intimat inculpat I. pentru infracţiunile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi, respectiv, de art. 13 din Legea nr. 78/2000;

c) greşita achitare a apelantului intimat inculpat H. pentru infracţiunea de spălare de bani, apelantul solicitând reaprecierea de către instanţa de control judiciar a materialului probator administrat în cauză;

d) sub aspectul individualizării pedepselor aplicate apelanţilor intimaţi inculpaţi, apelantul a criticat sentinţa apelantă pentru aplicarea, în privinţa tuturor apelanţilor intimaţi inculpaţi, a unor pedepse principale în cuantum prea redus, a unor pedepse complementare al căror conţinut este prea restrâns, cu termene de supraveghere, respectiv, de încercare prea reduse şi, de asemenea, a susţinut necesitatea aplicării unor pedepse accesorii adecvate, în ceea ce priveşte pe toţi apelanţii.

2. Apelanta intimată inculpată A. a susţinut, atât oral, cât şi în cadrul motivelor de apel scrise, următoarele critici:

a) în principal, a invocat nemotivarea hotărârii, solicitând, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) teza ultimă C. proc. pen., desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în considerarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţie. În acest sens, a arătat că prima instanţă nu a realizat evaluarea apărărilor invocate şi nu a explicat temeiurile în baza cărora nu a valorificat probele favorabile apelantei, rezultate în urma cercetării judecătoreşti. Totodată, a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde o analiză a probelor care au condus judecătorii fondului la soluţia de condamnare;

b) în legătură cu infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită de apelanta intimată inculpată şi infracţiunea de dare de mită presupus săvârşită de N. şi W., cu participarea apelantului intimat inculpat C., în calitate de complice, a făcut referire la răspunsul Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitor la convorbirile interceptate în baza unor mandate de siguranţă naţională, înaintat la dosar la data de 08 mai 2018, considerând că înregistrările transcrise în procesele-verbale de redare din vol. VI dosar urmărire penală sunt probe nule, în lumina deciziei Curţii Constituţionale nr. 91 din data de 28 februarie 2018 (paragrafele 35, 55 şi 81), a deciziei nr. 802 din data de 05 decembrie 2017 (paragrafele 24, 25, 28 şi 29) şi a deciziei nr. 51/2016, raportat la textul art. 102 alin. (2) C. proc. pen., sens în care apelanta intimată inculpată a solicitat ca aceste probe să fie înlăturate din cauză. În acest sens, a solicitat desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea discutării excepţiei invocate, având în vedere că cele două decizii ale Curţii Constituţionale anterior menţionate sunt pronunţate ulterior hotărârii atacate. Totodată, a susţinut că această soluţie se impune şi pentru că în cauză este necesară reanalizarea materialului probator, în raport cu nulitatea absolută a probelor anterior menţionate;

c) tot în legătură cu infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită de apelanta intimată inculpată şi infracţiunea de dare de mită presupus săvârşită de N. şi W., cu participarea apelantului intimat inculpat C., în calitate de complice, apelanta intimată inculpată a susţinut, în esenţă, că materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, dar şi al judecăţii în primă instanţă a infirmat modul de stabilire al situaţiei de fapt realizat prin actul de sesizare al instanţei, dovedind, contrar celor reţinute de prima instanţă, că apelanta intimată inculpată nu a pretins şi nu a primit niciodată, nici în cursul anului 2010, nici ulterior, direct sau indirect, bani sau alte foloase în legătură cu vreun act ce intră în îndatoririle sale de serviciu. Ca atare, a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen.

d) în legătură cu infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită de apelantele intimate inculpate A. şi D., cu participarea presupusă a apelantului intimat inculpat E., în calitate de complice şi infracţiunea de dare de mită presupus săvârşită de apelantul intimat inculpat F., cu complicitatea apelantului intimat inculpat C., apelanta intimată inculpată A. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen., deoarece situaţia de fapt rezultată din materialul probator nu se circumscrie elementului constitutiv al laturii materiale a infracţiunii de luare de mită, nefiind dovedit că apelanta intimată inculpată ar fi pretins, direct sau indirect, sume de bani de la apelantul intimat inculpat F. pentru a dispune deblocarea plăţilor corespunzătoare lucrărilor executate de S.C. Q. S.A., în baza contractelor încheiate de această societate cu Compania Naţională de Investiţii, condusă de apelanta intimată inculpată D.. Deopotrivă, a susţinut că în speţă nu a fost dovedită împrejurarea că apelanta intimată inculpată A. ar fi primit bani din circuitul anterior menţionat, direct sau indirect, prin achitarea unor costuri personale;

e) în legătură cu infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi G., cu presupusa participare a apelantului intimat inculpat H., în calitate de complice şi infracţiunea de dare de mită presupus săvârşită de martorii N., W. şi M., cu participarea apelantului intimat inculpat C., în calitate de complice, apelanta intimată inculpată A. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen.. Astfel, a contestat situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, susţinând, pe de o parte, că probele administrate nu dovedesc realitatea solicitării adresate la data de 7 ianuarie 2011 de către apelantă martorului N. ca acesta să restituie, în schimbul plăţilor la zi efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, o parte din sumele încasate, prin realizarea unor sponsorizări indicate de G., iar pe de altă parte, că declaraţiile persoanelor audiate în cauză demonstrează inexistenţa pretinsei fapte de primire a sumei de 900.000 euro de către apelantă de la martorul N., prin intermediul apelantului intimat inculpat G..

Apelanta intimată inculpată A. a contestat şi împrejurarea că din probele administrate ar rezulta că ar fi solicitat martorului N. să încheie un contract de publicitate între firma sa şi societatea controlată de apelantul intimat inculpat H., în scopul primirii, de către ultimul menţionat a sumei de 3.000.000 RON, pentru stingerea unui litigiu provenind din organizarea "S.".

f) în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu presupus săvârşită de apelanta intimată inculpată A., aceasta a criticat sentinţa apelată, arătând, pe de o parte, că situaţia de fapt a fost greşit reţinută în cauză şi, pe altă parte, că în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen., prin raportare la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 90/2001, republicată, cu aplicarea art. 13 din Legea nr. 78/2000, întrucât în cuprinsul sentinţei nu se precizează care sunt dispoziţiile legale încălcate, iar atribuţiile de serviciu ale apelantei erau stabilite de Legea nr. 90/2001 şi nu de O.U.G. nr. 34/2006. Ca atare, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi achitarea sa pentru această infracţiune, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a), lit. b) teza I şi lit. c) C. proc. pen.

e) apelanta intimată inculpată a mai invocat greşita individualizare a pedepselor aplicate, în sensul nereţinerii, în favoarea sa, a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior;

f) a invocat şi greşita admitere a acţiunii civile, susţinând că în cauză, contrar aprecierii primei instanţe, s-ar fi impus soluţia respingerii cu privire la latura civilă, cu consecinţa ridicării măsurii asigurătorii instituită în cauză prin ordonanţa nr. x/2014 din 17.02.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie.

3. Apelantul intimat inculpat H. a solicitat, în cadrul motivelor de apel formulate, în principal, admiterea apelului formulat, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, conform art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., în considerarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, iar în subsidiar, admiterea apelului, conform art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei apelate şi pronunţarea unei noi hotărâri ca urmare a rejudecării cauzei. Astfel, a susţinut următoarele critici:

a) cu privire presupusa complicitate la infracţiunea de luare de mită, apelantul intimat inculpat a invocat nemotivarea soluţiei de condamnare, în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde menţiunile prevăzute de art. 403 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen., ceea ce, în opinia apelantului, echivalează cu soluţionarea cauzei fără examinarea, în mod real şi în întregime, a problematicii esenţiale şi complexe a cauzei;

b) sub un alt aspect, tot în legătură cu presupusa faptă de complicitate la infracţiunea de luare de mită, apelantul intimat inculpat a invocat netemeinicia soluţiei de condamnare, din perspectiva lipsei tipicităţii obiective şi subiective, solicitând achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I (în principal) şi teza II (în secundar) din C. proc. pen.

c) în legătură cu pretinsele infracţiuni concurente de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat de către prima instanţă, apelantul intimat inculpat H. a susţinut că situaţia de fapt a fost stabilită necorespunzător de către prima instanţă, în baza unor probe "nefiabile", care nu au aptitudinea de a dovedi acuzaţiile formulate împotriva sa "dincolo de orice îndoială rezonabilă" şi, totodată, a susţinut că prima instanţă a realizat o greşită încadrare juridică, în sensul că situaţia de fapt reţinută în considerentele sentinţei apelate corespunde unei infracţiuni unice de evaziune fiscală, în formă continuată şi nu unui concurs omogen de infracţiuni de evaziune fiscală;

d) în raport cu încadrarea juridică considerată corectă de către apelant, anume infracţiunea unică de evaziune fiscală în formă continuată, a invocat netemeinicia soluţiei de condamnare, pentru lipsa tipicităţii obiective şi subiective, solicitând instanţei de control judiciar să admită apelul formulat şi să pronunţe o soluţie de achitare;

e) în legătură cu presupusa infracţiune de luare de mită în forma complicităţii, apelantul intimat inculpat H. a solicitat ca, odată cu achitarea sa, ca urmare a constatării inexistenţei acestei infracţiuni, instanţa de control judiciar să dispună înlăturarea măsurii confiscării sumei de 3.000.000 RON, dispusă de către prima instanţă în baza art. 254 alin. (3) C. pen. anterior, arătând că această sumă, încasată de la S.C. O. S.A., nu a făcut obiectul infracţiunii reţinute în sarcina sa, ci a reprezentat contravaloarea contractului de publicitate încheiat cu S.C. O. S.A.;

f) în ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile de către instanţa de fond, apelantul intimat inculpat H. a susţinut, în considerarea solicitării sale de pronunţare a unei soluţii de achitare cu privire la infracţiunea unică de evaziune fiscală, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen., că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora, în caz de achitare a inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă;

Totodată, pentru ipoteza în care instanţa ar pune în discuţie fondul acţiunii civile exercitate de către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F., prin luarea în considerare a temeiului achitării prevăzut de art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a solicitat respingerea acţiunii civile, ca neîntemeiată, întrucât singura probă reţinută de către instanţa de fond cu privire la valoarea prejudiciului pretins a fi fost produs de către S.C. K. S.R.L a fost raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză de către specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care nu este un organ fiscal, cu atribuţii în stabilirea existenţei şi întinderii obligaţiilor de natură fiscală. A subliniat că această probă este una nefiabilă şi că în speţă nu a existat o inspecţie fiscală procedural efectuată şi nu a fost emisă o decizie de impunere fiscală.

h) în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepselor stabilite de către instanţa de fond, susţinând că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior, datorită regimului mai favorabil al sancţionării concursului de infracţiuni şi, în baza prevederilor art. 72, art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 76 C. pen. anterior, a apreciat că se poate stabili o pedeapsă în cuantum mai redus.

4. Apelantul intimat inculpat E. a solicitat instanţei de control judiciar, atât oral, cât şi în cadrul motivelor de apel scrise, în principal, admiterea apelului declarat, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este judecat, din complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru care a considerat că se impune achitarea sa, în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege.

În subsidiar, a considerat că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior, solicitând reindividualizarea pedepsei stabilite, în sensul aplicării unei pedepse într-un cuantum situat sub minimul special prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare a solicitat instanţei de control judiciar să dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În concret, apelantul intimat inculpat E. a susţinut următoarele critici:

a) greşita încadrare juridică a faptei reţinute în sarcina sa (de complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.), apreciind că încadrarea juridică corectă este infracţiunea de favorizare reală a infractorului (prevăzută de art. 264 C. pen. anterior şi având corespondent în dispoziţiile art. 270 C. pen.);

b) greşita apreciere a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei de către prima instanţă, urmare greşitei evaluări a probelor administrate în cauză, sens în care a solicitat admiterea apelului formulat şi achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

c) greşita stabilire a legii penale mai favorabile, pe care a apreciat-o a fi C. pen. anterior şi, totodată, greşita individualizare a pedepsei stabilite de către prima instanţă, care ar fi trebuit să aibă un cuantum sub minimul prevăzut de lege, cu suspendarea condiţionată a executării.

5. Apelantul intimat inculpat C. a solicitat instanţei de control judiciar, în cadrul motivelor de apel formulate în scris, să admită apelul, să desfiinţeze, în parte, sentinţa pronunţată de către prima instanţă şi, rejudecând, să dispună, în principal, condamnarea sa pentru fapta reţinută la pct. II.1 din rechizitoriu, cu menţinerea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei, dar cu diminuarea cuantumului acesteia şi al termenului de încercare al pedepsei complementare şi, totodată, să pronunţe o soluţie de încetare a procesului penal pentru faptele reţinute în sarcina apelantului la punctele II.2 şi II.3 din actul de sesizare.

a) În acest sens a invocat nelegalitatea sentinţei pronunţate de către prima instanţă, datorată omisiunii aplicării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. şi art. 255 alin. (3) C. pen. anterior, pe care apelantul intimat inculpat le-a considerat a fi incidente cu privire la infracţiunile de complicitate la dare de mită menţionate la punctele II.2. şi II.3 din rechizitoriu şi reţinute în sarcina sa;

b) În subsidiar, a solicitat instanţei de control judiciar ca, în baza reţinerii de circumstanţe atenuante în ceea ce-l priveşte, să aplice o pedeapsă într-un cuantum mai redus, cu reducerea duratei termenului de încercare.

6. Apelantul intimat inculpat F. a solicitat instanţei de control judiciar, în cadrul motivelor de apel ca, în temeiul art. 421 alin. (2). lit. a) C. proc. pen., să admită apelul formulat, să desfiinţeze, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, să reducă corespunzător pedeapsa aplicată, ca efect al reţinerii dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Totodată, a apreciat că prima instanţă ar fi trebuit să facă aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen., urmând ca, în baza prevederilor art. 76 C. pen., să reducă pedeapsa aplicată, până la un cuantum orientat spre minimul special şi, de asemenea, să dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei, potrivit art. 81 C. pen. anterior.

7. Apelantul intimat inculpat G. a criticat sentinţa atacată, susţinând în cadrul motivelor de apel formulate, pe de o parte, că prima instanţă nu a reţinut incidenţa şi efectele dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi, pe de altă parte, că nu s-a dat eficienţă circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. anterior, deşi această circumstanţă era aplicabilă în cazul său.

Ca atare, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat instanţei de control judiciar admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi, în rejudecare, să dispună reindividualizarea pedepsei aplicate, astfel cum s-a precizat anterior.

8. Apelanta intimată inculpată D. a formulat apel în cauză la data de 07.04.2017 . La termenul din 27 noiembrie 2017, în prezenţa apărătorului său ales, apelanta a precizat, personal, că îşi retrage apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 181 din 28 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015, astfel cum se precizează în cuprinsul încheierii de şedinţă de la termenul menţionat.

9. Apelanta parte civilă S.N.T.G.N. AB. S.A. a criticat hotărârea pronunţată de către prima instanţă, în cadrul motivelor de apel depuse la dosar, sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, solicitând instanţei de control judiciar admiterea apelului formulat, desfiinţarea, în parte, a sentinţei atacate şi, în rejudecare, schimbarea sentinţei, în sensul obligării apelantului intimat inculpat H. la plata unor despăgubiri civile în sumă de 232.558,81 RON (207.279 RON reprezentând valoarea sponsorizării şi 25.279,81 RON dobânzi).

A precizat că această sumă reprezintă prejudiciul cauzat SNTGN AB. S.A. ca urmare a nerespectării de către apelantul menţionat a contractului nr. x/2011 încheiat cu Federaţia BB. privind sponsorizarea Z..

10. Apelanta parte civilă S.N. AC. S.A. a formulat apel împotriva hotărârii pronunţate de către prima instanţă, solicitând admiterea căii de atac, desfiinţarea, în parte, a acestei hotărâri, în ceea ce priveşte modul de rezolvare a laturii civile şi, în rejudecare, obligarea apelanţilor intimaţi inculpaţi A., H., E., C., G., D. şi F., precum şi a intimatului inculpat I., în solidar, la plata sumei de 125.000 RON plus dobânda legala aferentă, calculată de la data de 11.07.2011 până la data achitării sumei, apreciind că în speţă sunt întrunite condiţiile legale pentru atragerea răspunderii apelanţilor intimaţi inculpaţi, potrivit art. 1357 C. civ.

11. Apelanta parte civilă ZZZZZ. S.A. a solicitat, în cadrul motivelor de apel formulate admiterea apelului formulat, desfiinţarea sentinţei pronunţate de către prima instanţă, sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile şi, în rejudecare, obligarea apelantului intimat inculpat H. la plata despăgubirilor civile în sumă de 674.299 RON.

12. Apelanta parte civilă AE. S.A. a susţinut, în cadrul motivelor apelului declarat cu privire la sentinţa pronunţată de prima instanţă, critici legate, pe de o parte, de împrejurarea că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la cererea nr. 8756 din data de 15.10.2015 formulată de apelantă, depusă la dosar la data de 16.10.2015 (prin care a solicitat introducerea în cauză a Federaţiei BB., ca parte responsabilă civilmente), iar pe de altă parte, de respingerea, ca nefondată, a cererii de obligare a Federaţiei BB. şi a apelantului intimat inculpat H., în solidar, la plata către apelanta parte civilă a despăgubirilor civile în sumă de 5000 RON plus dobânda legală.

13. Apelanta parte civilă S.N.G.N. AF. S.A. nu a formulat motive scrise sau orale de apel.

III. Preliminar, instanţa de control judiciar constată că la data de 21 mai 2018, apelanta intimată inculpată A., prin apărător ales, a depus la dosar o cerere de repunere pe rol a cauzei şi reluare a dezbaterilor (cerere reiterată la data de 22 mai 2018).

Potrivit menţiunilor din cerere, apelanta şi-a întemeiat solicitarea pe un document despre care a afirmat că are un caracter "strict secret", constând dintr-o Notă a Serviciului Român de Informaţii prezentată presei de fostul preşedinte al României, domnul PPPPPP. (şi care ar fi fost transmisă de acesta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Consiliului Superior al Magistraturii şi Comisiei pentru cercetarea abuzurilor Serviciului Român de Informaţii), din care rezultă informaţii şi date despre faptele şi inculpaţii din prezenta cauză, obţinute în urma unei acţiuni de monitorizare desfăşurate între anii 2010-2011.

Apelanta intimată inculpată a mai susţinut, în cadrul cererii formulate, că Nota anterior menţionată descrie acţiuni concertate ale unei grupări formate din apelanţii intimaţi inculpaţi G. şi C., martorul N. şi numitul DD., acţiuni ce aveau ca scop susţinerea intereselor economice ale martorului în raport cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Apelanta intimată inculpată a subliniat că documentul presupus a proveni de la Serviciul Român de Informaţii nu face nicio referire la numele său, deşi ocupa funcţia de ministru în perioada monitorizată, acest aspect demonstrând, în opinia apelantei, nevinovăţia sa.

Totodată, în susţinerea cererii sale, apelanta intimată inculpată a susţinut că Nota menţionată ar fi fost obţinută în baza Protocolului de cooperare încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, sens în care a susţinut că Direcţia Naţională Anticorupţie ar fi furnizat date false în cuprinsul adresei transmise la dosarul cauzei la data de 8 mai 2018.

Analizând solicitatea formulată, Completul de 5 Judecători constată, în principal, că Nota Serviciului Român de Informaţii la care face referire apelanta intimată inculpată în cererea de repunere pe rol, este un document clasificat ce nu se regăseşte printre actele depuse la dosarul cauzei, astfel că nu constituie un mijloc de probă apt de a lămuri cauza.

Pe de altă parte, în raport cu fondul susţinerilor din cererea de repunere pe rol formulată, instanţa de control judiciar apreciază că documentul, în conţinutul pretins, nu are aptitudinea de a atrage reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor ci, contrar celor susţinute de către apelanta intimată inculpată, aduce în discuţie apărări similare celor deja învederate instanţei pe parcursul judecării cauzei, ce pot fi lămurite prin analiza probelor existente la dosar.

Ca atare, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 395 C. proc. pen., Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondată, cererea de repunere pe rol a judecării cauzei şi reluare a dezbaterilor formulată de apelanta A., prin apărător ales.

IV. Analiza criticilor formulate de apelanţi

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

IV. 1. În legătură cu infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită de apelanta intimată inculpată A. şi infracţiunea de dare de mită presupus săvârşită de N. şi W., cu participarea apelantului intimat inculpat C., în calitate de complice

IV.1.1. Apelanta intimată inculpată A. a invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 102 alin. (2) C. proc. pen., excepţia nulităţii probelor constând în înregistrări ale convorbirilor interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională, transcrise în procesele-verbale de redare din vol. 6 dosar urmărire penală, în raport cu adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie înaintată la dosar la data de 08 mai 2018 şi a solicitat ca, în lumina deciziilor Curţii Constituţionale nr. 91 din data de 28 februarie 2018 (paragrafele 35, 55 şi 81), nr. 802 din data de 05 decembrie 2017 (paragrafele 24, 25, 28 şi 29) şi nr. 51 din data de 16 februarie 2016, aceste probe să fie înlăturate din cauză, având în vedere şi aspectele menţionate de Protocolul de cooperare dintre Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest sens, a considerat că se impune desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru discutarea excepţiei invocate (întrucât două dintre deciziile Curţii Constituţionale anterior menţionate sunt pronunţate ulterior pronunţării hotărârii atacate în cauză), fiind necesară analiza elementelor noi conturate în speţă, în raport cu aspectele statuate prin deciziile menţionate şi, totodată, reanalizarea materialului probator, prin înlăturarea probelor considerate a fi nule absolut.

Analizând excepţia formulată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată, pe de o parte, că prin adresa din data de 8 mai 2018, înregistrată sub nr. 19930 din 10 mai 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat că, în baza art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. în forma anterioară O.U.G. nr. 6/2016, s-a procedat la punerea în executare, folosind echipamentele Serviciului Român de Informaţii, a unor mandate de supraveghere tehnică (emise în baza încheierii nr. 221 din data de 07.10.2014 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - filele 16-25, vol. 10 dosar urmărire penală, a ordonanţei din data de 24.10.2014 dispusă de către procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dosar urmărire penală, confirmată prin încheierea nr. 249 din data de 27.10.2014, dosar urmărire penală, prelungită prin încheierea nr. 261 din data de 5.11.2014, dosar urmărire penală şi, ulterior prin încheierea nr. 39 din data de 30.01.2015, dosar urmărire penală, toate pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), însă convorbirile interceptate în baza acestor mandate şi procesul-verbal de redare a convorbirilor, întocmit de ofiţerul de poliţie şi certificat de procuror nu au fost considerate esenţiale pentru stabilirea situaţiei de fapt şi nu au fost reţinute în cuprinsul rechizitoriului printre mijloacele de probă care susţin acuzaţiile.

Pe de altă parte, adresa anterior menţionată precizează, la punctul 2, că în baza solicitării Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în conformitate cu prevederile art. 66 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi cu cele ale art. 14 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 43/20023 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Român de Informaţii a declasificat şi a transmis la dosar înregistrări ale unor convorbiri interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională emise de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 535/2004 (mandatele nr. x din 10.06.2010, y din 13.12.2010, z din 23.02.2012 şi w din 14.08.2012), procesele-verbale de redare a convorbirilor, realizate de către ofiţeri de poliţie judiciară şi certificate de procuror fiind depuse la dosarul cauzei .

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute invocate de apelanta intimată inculpată cu privire la înregistrările convorbirilor interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională, transcrise în procesele-verbale de redare din dosar urmărire penală, instanţa de control judiciar remarcă faptul că, astfel cum reiese din conţinutul capitolelor VI.1 - VI.5. din sentinţa atacată, singura faptă în legătură cu care prima instanţă a reţinut, în dovedire, acest tip de probe este infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită de apelanta intimată inculpată, corelativ cu infracţiunea de dare de mită presupus săvârşită de N. şi W. şi cu participarea apelantului intimat inculpat C., în calitate de complice.

Concret, instanţa de fond a reţinut că această infracţiune a fost dovedită, în privinţa apelantei, între altele, prin procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul C. şi martorul N. din datele de 13 iulie 2010, 27 iulie 2010, 16 august 2010, 7 septembrie 2010 şi 22 decembrie 2010 .

Potrivit procesului-verbal redactat la 28.01.2015 de către ofiţerul de poliţie judiciară QQQQQQ., convorbirile telefonice purtate în datele de 13 iulie 2010, 27 iulie 2010, 16 august 2010 şi 7 septembrie 2010 au fost interceptate în baza mandatului nr. x din 10 iunie 2010, valabil până la 13.12.2010, orele 1500 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 20 şi 21 din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 14/1992, raportat la art. 3 lit. f) şi l) din Legea nr. 51/1991, la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. x din 10.06.2010.

Procesul-verbal din data de 28.01.2015 conţine transcrierea convorbirilor telefonice interceptate potrivit mandatului nr. x din 14.08.2012, valabil până la 25.11.2012, orele 1500 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 20 şi 21 din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 14/1992, raportat la art. 3 lit. f) şi l) din Legea nr. 51/1991, iar procesul-verbal din data de 29.01.2015 conţine redarea convorbirilor telefonice interceptate potrivit mandatului nr. x din 13 decembrie 2010, valabil până la 12.03.2010, orele 1500 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 20 şi 21 din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 14/1992, raportat la art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991.

Nu în ultimul rând, procesul-verbal din data de 29.01.2015 conţine transcrierea convorbirilor telefonice interceptate potrivit mandatului nr. x din 23 februarie 2012, valabil de la 27 februarie 2012, orele 15:00 până la 26.08.2012, orele 1500 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 20 şi 21 din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 14/1992, raportat la art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991.

Aceste aspecte au fost confirmate şi la pct. 2 al adresei din 8 mai 2018 transmisă la dosarul cauzei de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

Sub un prim aspect, din analiza documentelor anterior menţionate se constată că excepţia nulităţii absolute invocată de apelanta intimată inculpată nu vizează mijloace de probă obţinute ca urmare a unor mandate de supraveghere tehnică emise în condiţiile C. proc. pen., ci se referă la interceptări şi înregistrări rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii, care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, autorizate de un judecător potrivit Legii nr. 51/1991 într-un cadru extra-procesual penal (şi nu în baza Protocolului de cooperare dintre Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, astfel cum în mod eronat susţine apelanta).

Ca urmare, se apreciază că în cazul interceptărilor obţinute în baza Legii nr. 51/1991 nu sunt incidente nici decizia nr. 51 din data de 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 190 din 14 martie 2016, nici decizia nr. 302 din data de 4 mai 2017 a instanţei de contencios constituţional, nefiind vorba de "o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală".

De altfel, decizia Curţii Constituţionale nr. 91 din data de 28 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 348 din 20 aprilie 2018, invocată de apelanta intimată inculpată în susţinerea excepţiei formulate, arată că există o distincţie între "înregistrările realizate ca urmare a punerii în executare a unui mandat de supraveghere tehnică dispus potrivit C. proc. pen.." şi înregistrările rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii, care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991 (paragraful 27).

Prin urmare, interceptările şi înregistrările realizate în cadrul urmăririi penale, în baza art. 138 şi următoarele din C. proc. pen. constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) coroborat cu art. 143 din acelaşi act normativ, mijloace de probă, pe când înregistrările realizate ca urmare a punerii în executare a unui mandat de interceptare şi înregistrare a comunicaţiilor electronice dispus potrivit Legii nr. 51/1991 se constituie în informaţii rezultate din derularea activităţilor specifice de către organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale (paragrafele 28 şi 29).

Totodată, în situaţia în care astfel de informaţii privesc săvârşirea unor infracţiuni, potrivit art. 11 lit. d) din Legea nr. 51/1991, se precizează că acestea pot fi comunicate organelor de urmărire penală (paragraful 30).

Altfel spus, astfel cum a statuat instanţa de contencios constituţional în considerentele deciziei anterior menţionate, "scopul în care sunt utilizate activităţile întreprinse în domeniul securităţii naţionale este diferit de cel al activităţii procesual penale. Primele se axează pe cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe cu scopul realizării securităţii naţionale, iar celelalte au ca scop tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Astfel, într-o interpretare sistematică şi teleologică, rezultă că Legea nr. 51/1991 şi C. proc. pen. au finalităţi diferite, care se reflectă şi în scopul pentru care este dispusă autorizarea unor activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului/măsura supravegherii tehnice (paragraful 56).

Prin urmare, aspectele invocate de către apelanta intimată inculpată A. nu fac parte dintre cele care, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen., au aptitudinea de a determina incidenţa sancţiunii nulităţii absolute.

Sub un al doilea aspect, referitor la efectele neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 constatate prin decizia nr. 91 din data de 28 februarie 2018 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că mandatele nr. x din data de 10.06.2010 şi nr. y din 14 august 2012 au fost emise în baza dispoziţiilor art. 3 lit. f) şi l) din Legea nr. 51/1991, iar mandatele nr. w din 13 decembrie 2010 şi, respectiv, nr. z din 23 februarie 2012 au fost emise exclusiv în baza textului art. 3 lit. f) din legea menţionată.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. f) din legea anterior menţionată, constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României "subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale", iar, conform textului art. 3 lit. l) din lege, o asemenea ameninţare o reprezintă "iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a-k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii".

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 91 din data de 28 februarie 2018 s-a constatat, între altele, că sintagma "aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români", cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, este neconstituţională.

Potrivit art. 147 din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României şi au putere numai pentru viitor, ceea ce semnifică faptul că aceste decizii îşi găsesc aplicabilitate inclusiv în litigiile aflate în curs, indiferent de invocarea sau nu în cadrul acestor litigii (anterior publicării deciziei) a respectivei excepţii de neconstituţionalitate.

În acest sens, se poate considera că neconstituţionalitatea parţială a textului art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, constatată prin decizia nr. 91 din data de 28 februarie 2018, are, de principiu, vocaţia de a impune analiza legitimităţii utilizării în continuare, în procesul penal, a înregistrărilor obţinute în baza mandatelor nr. x din 13 decembrie 2010 şi, respectiv, nr. y din 23 februarie 2012, deoarece aceste mandate au fost emise în baza textului menţionat, fără ca din documentele aflate la dosar să se poată stabili care dintre multiplele teze ale art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 (subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale) a fost avută în vedere la emiterea mandatelor.

În aceste condiţii, dubiul profită apelantei intimate inculpate, potrivit principiului in dubio pro reo, astfel că instanţa de control judiciar constată că mandatele nr. x din 13 decembrie 2010 (emis în privinţa martorului N.) şi, respectiv, nr. y din 23 februarie 2012 (emis în privinţa martorului W.) au fost emise în baza unei dispoziţii legale declarate ulterior (parţial) neconstituţională.

În raport şi cu considerentele anterior arătate, referitoare la împrejurarea că în cauză nu poate fi incidentă sancţiunea nulităţii absolute, nefiind aplicabile deciziile nr. 51 din data de 16 februarie 2016 şi nr. 302 din data de 4 mai 2017 ale Curţii Constituţionale, împrejurările invocate de apelanta intimată inculpată pot fi analizate, cel mult, în raport cu dispoziţiile art. 282 C. proc. pen., referitor la sancţiunea nulităţii relative.

Incidenţa nulităţii relative cu privire la mandatele în discuţie presupune îndeplinirea unor condiţii legate de momentul invocării acestei sancţiuni şi, de asemenea, de împrejurarea ca prin utilizarea în continuare a acestor mandate emise în baza unui text de lege parţial neconstituţional să se fi produs o vătămare a drepturilor apelantei intimate inculpate, care să nu poată fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului.

Sub aspectul momentului invocării nulităţii, se apreciază ca nefiind întrunite condiţiile impuse de dispoziţiile alin. (4) lit. c) ale art. 281 C. proc. pen. (potrivit cărora nulitatea relativă se invocă până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii), în raport cu concluzia, anterior menţionată, că sancţiunea constatată prin decizia Curţii Constituţionale nr. 91 din data de 28 februarie 2018 se referă la neconstituţionalitatea parţială a textului art. 3 lit. f), nu) la nulitatea mandatelor de siguranţă naţională.

În ceea ce priveşte existenţa vătămării la care se referă art. 282 alin. (1) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători consideră esenţială împrejurarea că mandatele la care se referă apelanta intimată inculpată, deşi posibil emise în baza unui temei juridic constatat, ulterior, ca fiind afectat parţial de neconstituţionalitate, nu au fost solicitate şi, respectiv, obţinute pentru interceptarea comunicaţiilor realizate de apelantă, ci, în mod diferit, au fost emise în scopul interceptării convorbirilor şi comunicaţiilor martorilor N. şi, respectiv, W., fiind astfel puse în executare de către autoritatea competentă.

În raport de acest ultim menţionat aspect, se apreciază că apelanta nu deţine un drept procesual propriu privind invocarea acestei sancţiuni, ci singurii care ar putea să invoce, în condiţiile date, o vătămare ireparabilă produsă fie dreptului la un proces echitabil, fie dreptului la respectarea vieţii private sunt exclusiv persoanele în legătură cu care au fost emise mandatele în baza Legii nr. 51/1991, respectiv N. şi W..

Având în vedere că niciunul dintre mandatele anterior menţionate nu a fost emis cu privire la apelanta intimată inculpată, acestea nu conţin comunicaţii ale acesteia şi, ca atare, nu au prilejuit intruziuni, restrângeri şi ingerinţe nejustificate în viaţa sa privată sau în drepturile sale procesuale, în sensul deciziei nr. 91 din 28 februarie 2018 a Curţii Constituţionale, Completul de 5 Judecători consideră că în speţă nu este îndeplinită condiţia vătămării prevăzute de art. 282 C. proc. pen. şi, ca atare, nu se impune anularea mandatelor nr. x din 13 decembrie 2010 (emis pentru N.) şi, respectiv, nr. y din 23 februarie 2012 (emis pentru W.), nici a actelor subsecvente (înterceptări ale convorbirilor, înregistrări ale acestora, procese-verbale de redare) sau a suporţilor materiali de fixare.

În privinţa mandatelor nr. w din data de 10.06.2010 şi nr. z din 14 august 2012, a actelor subsecvente acestora, constând în interceptări, înregistrări şi procese-verbale de redare şi a suporţilor materiali de fixare, Completul de 5 Judecători arată că acestea au fost solicitate şi emise de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu doar în baza dispoziţiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 ci, deopotrivă, în temeiul art. 3 lit. l) din această lege, care are în vedere altă ipoteză faţă de cele menţionate de textul art. 3 lit. f), anume ameninţarea la adresa siguranţei naţionale reprezentată de iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a - k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii.

În acest sens, este importantă împrejurarea că dispoziţiile art. 3 lit. l) din aceeaşi lege, care nu au fost declarate neconstituţionale, continuă să reprezinte, împreună cu restul dispoziţiilor cuprinse în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, care au rezistat testului constituţionalităţii, temeiuri valabile pentru mandatele în discuţie, destinate obţinerii de informaţii în legătură cu fapte ce au constituit obiectul cercetării, mandate ce au fost puse în executare de către Serviciul Român de Informaţii potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 14/1992.

În consecinţă, în raport cu considerentele anterior arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 5 Judecători apreciază, ca nefondată, excepţia invocată de apelanta intimată inculpată A. privind nulitatea absolută a probelor constând în înregistrările convorbirilor interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională, transcrise în procesele-verbale de redare din vol. 6 dosar urmărire penală, interceptate în baza mandatelor nr. x din 10 iunie 2010, nr. y din 13 decembrie 2010, nr. z din 23 februarie 2012 şi nr. w din 14 august 2012, emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza Legii nr. 51/1991, soluţie în raport cu care constată că în speţă nu se impune desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât în configuraţia ansamblului probator nu se poate vorbi despre existenţa unor elemente noi, neanalizate de către prima instanţă.

IV.1.2. Apelanta intimată inculpată A. a formulat, totodată, o serie de critici prin care a contestat modul de stabilire a situaţiei de fapt reţinute de către prima instanţă în legătură cu prima infracţiune de luare de mită presupus săvârşită de apelantă cu participarea apelantului intimat inculpat C., în calitate de complice, la infracţiunea de dare de mită presupus săvârşită de N. şi W..

Din analiza materialului probator existent în cauză, administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în ambele faze ale judecăţii, Completul de 5 Judecători consideră neîntemeiată critica formulată de apelanta intimată inculpată, deoarece, contrar susţinerilor acesteia, evaluarea materialului probator de către prima instanţă a fost una corespunzătoare, nefiind confirmat argumentul apelantei în sensul că din dosar lipsesc probele, directe sau indirecte, care să justifice condamnarea sa pentru această faptă.

În cadrul acestei critici, apelanta intimată inculpată susţine, în esenţă, că probele administrate nu dovedesc că ar fi desfăşurat relaţii financiare cu apelantul intimat inculpat C., nici că ar fi pretins vreo sumă de bani de la martorul N. sau că ar fi avut cunoştinţă de împrejurarea că apelantul C. a realizat plăţi din banii acestuia sau din banii primiţi de la martorul N., după cum aceste probe nu relevă că asemenea plăţi, pentru sine sau pentru partid, au fost vreodată solicitate de către apelantă lui C., ci, dimpotrivă, că singura discuţie referitoare la martorul N. a avut loc în anul 2009, când apelanta s-a împotrivit oricărei colaborări cu acesta.

În dezvoltarea aspectelor anterior redate, apelanta susţine, pe de o parte, că răspunsurile apelantului intimat inculpat C. la întrebările puse în cursul confruntării din data de 19 martie 2015, din cursul urmăririi penale ("nu am avut relaţii financiare cu doamna B., nu i-am spus niciodată că am făcut asemenea plăti, nu mi-a cerut niciodată doamna B. să plătesc din banii mei ceva pentru dânsa sau pentru partid") ar demonstra, în mod categoric, neimplicarea apelantei în astfel de practici şi, pe de altă parte, că adevăratul beneficiar al sumelor primite de la S.C. O. S.A. nu ar fi fost apelanta sau V., ci G. şi familia acestuia (sens în care invocă o serie de pasaje din cuprinsul declaraţiilor date la urmărire penală, la data de 02 februarie 2014 şi, respectiv, la data de 05 februarie 2015 de către apelantul intimat inculpat C.).

Verificând critica formulată şi susţinerile apelantei intimate inculpate, instanţa de control judiciar constată că aspectele învederate au fost deja evaluate de către prima instanţă, iar concluzia la care aceasta a ajuns, contrară celor susţinute de către apelantă, se justifică prin aceea că probele menţionate au fost analizate în corelaţie cu întreg ansamblul probator relevant, şi nu în mod izolat, trunchiat (astfel cum greşit procedează apelanta).

Astfel, sub un prim aspect, acela al rolului decizional al apelantei intimate inculpate A. cu privire la deblocarea finanţărilor, apelantul intimat inculpat C., persoană din anturajul apropiat al apelantei intimate inculpate D. şi care cunoştea bine modul de finanţare şi funcţionare al plăţilor, fiind implicat în campanii electorale sau de alt tip desfăşurate de către V. între anii 2009-2014, arată, în declaraţia din 02 februarie 2014, că "toate plăţile erau analizate de către ministru împreună cu ordonatorul de credite G.. Secretarul general prezenta o listă cu propunerile de plăţi, iar ministrul aproba care dintre aceste plăţi se efectua", fapt reiterat şi în cadrul declaraţiei date în faţa primei instanţe la data de 26 aprilie 2016:

"Arăt faptul că, în legătură cu modalitatea în care erau aprobate plăţile de către MDRT, cererile de plată se analizau de către ministru şi de către secretarul general al ministerului respectiv, G., însă ultimul cuvânt aparţinea ministrului A.." .

Rolul hotărâtor al apelantei intimate inculpate A. în efectuarea plăţilor proiectelor finanţate de către ministerul pe care îl conducea este confirmat şi de declaraţiile martorilor: GGGG.: "Ulterior, defalcarea sumelor care erau efectiv plătite se făcea prin ordinul ministrului, care nu corespundea întotdeauna solicitărilor. Nu cunosc criteriile după care unele solicitări erau admise integral, altele erau reduse, iar altele erau respinse"; FFFF.:

"în situaţiile în care existau mai multe solicitări care îndeplineau condiţiile de finanţare, dar nu erau suficiente lichidităţi, noi făceam propuneri de prioritizare în funcţie de situaţia concretă. Decizia finală aparţinea ministrului." .

Mai mult, astfel cum corect a subliniat prima instanţă, aspectele susţinute de martori nu sunt infirmate sau excluse prin declaraţia dată în faţa instanţei de fond de către martora MMMM., în care aceasta relatează despre dispoziţia verbală dată de ministrul A., în sensul ca plata facturilor să se efectueze în ordinea înregistrării lor la minister, deoarece această dispoziţie a fost, potrivit martorei, una temporară, fiind dată şi pusă în aplicare într-o perioadă neprecizată:

"Ştiu că într-o anumită perioadă, pe care nu o pot preciza cu exactitate, a existat o dispoziţie verbală, în sensul de a se plăti facturile în ordinea înregistrării lor la minister, această dispoziţie verbală ne-a fost transmisă de secretarul general G. şi ştiu că acesta a discutat cu ministrul A." (declaraţie din data de 10 februarie 2017, dosar fond).

Aceste declaraţii au fost analizate corespunzător de către prima instanţă, care a stabilit, în mod justificat, că aspectele menţionate se coroborează şi cu caracterul special, excepţional, al plăţilor aprobate de ministru pentru proiectele realizate de către S.C. O. S.R.L., astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către Autoritatea Naţională pentru Turism:

"Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a acordat în perioada 2010-2011 doar trei finanţări în avans, dintre care două pentru contractele încheiate de S.C. O. S.A. cu AL. şi AN., care fac obiectul prezentei cauze".

În acelaşi context trebuie amintite şi aspectele rezultate din conţinutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de apelantul intimat inculpat C. cu martorul N., în special cel cu privire la discuţia din data de 22 decembrie 2010 dintre cei doi.

Astfel, în legătură cu această discuţie, atât apelantul intimat inculpat, cât şi martorul au afirmat că menţiunea "ai discutat cu doamna" s-a referit la ministrul A., iar menţiunea "a dat semnalul" din cuprinsul dialogului implica faptul că persoana care decidea cu privire la acordarea acestor finanţări, având "ultimul cuvânt", era apelanta intimată inculpată.

Deopotrivă, în raport cu atenţia deosebită acordată de apelanta intimată inculpată finanţării la timp a proiectelor derulate de către S.C. O. S.A după cea de a doua jumătate a anului 2010, în ciuda insuficienţei fondurilor pentru acoperirea tuturor solicitărilor, instanţa de control judiciar apreciază ca total nerelevantă exprimarea de către apelantă, cu un an înainte, a unei reticenţe în a colabora cu martorul N. (relatată de către apelantul C.). Dimpotrivă, realitatea de necontestat a asigurării efectuării plăţilor datorate S.C. O. S.A. în avans sau, în orice caz, la timp, dovedeşte o conduită a apelantei contrară celei de neîncredere şi rezervă manifestată de aceasta în anul 2009.

Sub un alt aspect, apelantul intimat inculpat C. a mai precizat, în cadrul ambelor declaraţii anterior menţionate, că necesitatea efectuării plăţilor către societăţi comerciale prestatoare de servicii ocazionate de evenimente sau campanii ale V. îi era indicată, în general, de către apelanta intimată inculpată D., însă una dintre discuţii a avut loc în prezenţa ministrului A..

Aspectele menţionate de către apelantul intimat inculpat C., în declaraţia dată la 26 aprilie 2016 în faţa instanţei de fond ("Ministrul A. nu cunoştea de existenţa sumelor remise de N., în modalitatea reţinută în actul de sesizare, respectiv prin achiziţionarea unor posturi de transformare. În schimb, ministrul A. a cunoscut despre plăţile efectuate din cadrul societăţii mele S.C. X. S.R.L., către DDDDD. S.R.L., EEEEE. S.R.L., FFFFF. S.R.L.. Discuţiile cu privire la efectuarea acestor plăţi le purtam de obicei cu A. sau cu D..") contrazic apărările formulate de către apelanta intimată inculpată A., care susţine că nu avea nicio implicare în cadrul activităţii infracţionale analizate.

Dimpotrivă, fragmentul din declaraţia anterior menţionată trebuie interpretat în contextul mai larg al ansamblului probelor administrate, din care a rezultat că, ulterior pretinderii procentului (considerat a fi uzual, de 10%) din valoarea plăţilor ce trebuiau deblocate, apelanta nu era la curent cu toate aspectele concrete referitoare la valoarea efectivă a mitei, momentul şi modalitatea concretă de primire.

Însă, cu certitudine, aceasta a cunoscut despre plăţile efectuate din contul societăţii S.C. X. S.R.L. către DDDDD. S.R.L., EEEEE. S.R.L., FFFFF. S.R.L., deoarece, astfel cum declară apelantul intimat inculpat C.: "discuţiile cu privire la efectuarea acestor plăţi le purtam de obicei cu A. sau cu D. (...) Menţionez faptul că nu am făcut nişte plăţi către entităţile respective de dragul de fi făcute, în condiţiile in care serviciile prestate de acele entităţi nu îmi profitau cu nimic".

De asemenea, în declaraţia dată la data de 04 martie 2014, apelantul intimat inculpat C. a precizat că a prestat servicii de consultanţă şi de execuţie grafică, că a intermediat personal încheierea unor contracte de prestări servicii cu alte societăţi şi, în acest context, a arătat că plăţile către aceste societăţi "le făceam fie din încasările societăţilor S.C. X. S.R.L. sau S.C. RRRRRR. S.R.L., fie în numerar, folosind sume de bani ce îmi erau înmânate în acest scop tot de A. sau de persoanele din apropierea dânsei, respectiv D. sau persoanele care îi asigurau protecţia. (...) Plăţile făcute de S.C. X. S.R.L. către aceste societăţi au fost realizate cu ştiinţa doamnei A.."

Aceste aspecte anterior menţionate se corelează cu susţinerile apelantului inculpat G. care, în prima sa declaraţie, dată la 02 februarie 2015 la urmărire penală, a precizat, pe de o parte, că prioritizarea şi oportunitatea plăţilor în ministerul condus de apelanta intimată inculpată A. era realizată chiar de către aceasta, iar pe de altă parte, a relatat în declaraţia dată o zi mai târziu (03 februarie 2015 - dosar urmărire penală) despre solicitarea de "sponsorizare" adresată de către apelantă martorului N. (adus de către apelantul intimat inculpat C. special pentru a o cunoaşte pe apelantă), cu ocazia petrecerii organizate de apelantul intimat inculpat G. la pensiunea sa din Buşteni, solicitare despre care a vorbit şi în declaraţia dată la 16 octombrie 2015, în faţa instanţei de fond: "La data de 7.02.2011, la petrecerea organizată cu ocazia zilei mele de naştere, la pensiunea pe care o deţin în localitatea Buşteni, a venit adus de către inc. C. numitul N.. Am participat la o discuţie purtată între N. şi A., discuţie în cadrul căreia A. i-a spus acestuia că trebuie să facă nişte sponsorizări, fără a da alte detalii."

Semnificaţia solicitării acestor "sponsorizări" a fost explicată de către martorul N. în declaraţia sa, dată la 02 februarie 2015, la urmărire penală, când martorul a precizat că apelanta i-a solicitat să discute plăţile ce urmau să fie finanţate pentru S.C. O. S.A. cu apelantul intimat inculpat G. şi că în schimb, va trebui să "întoarcă" nişte bani, prin contracte de sponsorizare pe care urma să le indice G..

Cu toate că această confirmare în probatoriu şi, totodată, recunoaştere a modului de lucru în ministerul condus de către apelanta intimată inculpată A. a apărut la un moment ulterior (banii solicitaţi vizau, la data discuţiei - 7 februarie 2011, fapta referitoare la "S."), împrejurarea relatată este relevantă şi în cazul infracţiunii de luare de mită analizate, deoarece clarifică modul în care se desfăşura activitatea infracţională a apelanţilor A. şi G. şi infirmă apărările apelantei, în sensul că aceasta nu ar fi pretins nicio sumă de bani de la N. şi nu ar fi avut cunoştinţă de la apelantul C. că din societatea controlată de acesta, S.C. X. S.R.L., s-au efectuat plăţi, inclusiv din banii transferaţi de S.C. O. S.R.L., pentru diverse servicii prestate în interesul apelantei sau al V.

Prin solicitarea concretă adresată martorului N., apelanta intimată inculpată a conferit veridicitate convingerii create martorului de către apelantul intimat inculpat C., în cursul anului 2010, în sensul necesităţii plăţii mitei (pe care martorul o numeşte "comision"):

"ştiu de la C. că suma urma să fie folosită pentru A., G. şi cheltuielile de campanie electorală. Da, C. mi-a spus că ştia A. despre plata comisionului de 10%." (declaraţia din data de 30 septembrie 2016, dosar fond).

De altfel, în cadrul aceleiaşi declaraţii, martorul N. a explicat, concret, ceea ce a înţeles de la apelantă: "Tot dna A. mi-a comunicat că, dacă o să fie nevoie de ceva sponsorizări, să discut cu G.. Nu mi-a comunicat alte detalii legate de acele sponsorizări, ceea ce am reţinut este că pentru orice problemă trebuie să iau legătura cu G., discuţia cu dna ministru fiind una scurtă, de circa 1-2 minute. Cu acea ocazie nu am mai purtat alte discuţii cu G. sau A. referitor la proiectul AO. şi nicio alta discuţie întrucât am plecat de la petrecere. Întrucât am avut un precedent pentru contractele de la P. şi Cavnic, referirea A. la sponsorizări am perceput-o în acelaşi sens, adică plata unui comision pentru plăţile ce vor fi efectuate de MDRT şi faptul că aceşti bani urmau să fie folosiţi in campania electorală."

În contextul acestei declaraţii, Completul de 5 Judecători apreciază ca nerelevantă afirmaţia din data de 11 februarie 2015 a martorului W. ("Sunt sigur că fratele meu nu a spus că această sumă ar fi fost solicitată de A." - dosar urmărire penală), invocată de către apelanta intimată inculpată A. în cadrul criticii analizate, deoarece, aspectele şi imprejurările percepute în mod direct şi personal de către martorul N. au o credibilitate mult mai mare decât aspectele relevate de martorul W., care a prezentat relatări ale fratelui său cu privire la chestiunile de interes, nu aspecte percepute direct, cu propriile simţuri.

În plus, martorul W. confirmă, în aceeaşi declaraţie, faptul că fratele său cunoştea despre practica mitei sub forma aşa-numitului comision de 10%: "Fratele meu N. mi-a spus că a discutat la nivelul MDRT cu C. şi posibil cu G. despre posibilitatea deblocării plăţilor, spunându-mi totodată că trebuie să plătim un comision de circa 10% din sumele încasate de la UAT-uri").

Tot astfel, împrejurarea descrisă de martorul KKKKKK. în declaraţia dată în faţa instanţei de apel:"Nu am auzit niciodată nici personal, nici de la alte persoane ca inculpata A. să fi pretins vreodată sume de bani sau alte foloase de la vreo persoană", nu exclude faptul descris de către martorul N. în declaraţia anterior menţionată privind pretinderea returnării de către martor, din banii plătiţi societăţii S.C. O. S.A pentru lucrările prestate, a unor sume de bani, denumite "comision" sau "sponsorizări", dar, în fapt, reprezentând mită.

În acest sens, subliniem că în faţa instanţei de apel, deşi a minimalizat importanţa conversaţiei purtate de N. cu apelanta intimată inculpată A., martorul KKKKKK. a confirmat această întâlnire de la restaurantul aparţinând familiei lui G. ("Inculpata A. a avut discuţii cu C., care a adus un constructor care făcea investiţia de la P., numitul N., spre a-l prezenta inculpatei. Inculpata s-a ridicat în picioare, a făcut cunoştinţă cu numitul N., care s-a prezentat ca fiind cel care face investiţia de la P., discuţia având loc 10 secunde, ocazie cu care inculpata i-a urat succes şi să respecte termenele de execuţie. (...) Nu ştiu dacă discuţia dintre inculpata A. şi numitul N. a mai fost auzită şi de alte persoane " (declaraţia din 28 martie 2018, dosar apel).

Cu toate că martorul KKKKKK. a susţinut că ar fi auzit ceea ce s-a discutat cu ocazia întâlnirii apelantei cu N., încercând să acrediteze ideea lipsei oricărei implicări a apelantei în circuitul mitei, instanţa de control judiciar consideră declaraţia martorului ca nefiind credibilă, deoarece atât din declaraţia martorului N., cât şi din aceea a apelantului intimat inculpat G. rezultă faptul că la discuţia menţionată a participat şi ultimul menţionat, care a confirmat că a auzit solicitarea de "întoarcere" a unor sume de bani adresată de către apelantă martorului N..

Astfel, modul de derulare al activităţii infracţionale este descris în termeni similari şi de către apelantul intimat inculpat G., în declaraţia sa dată la instanţa de fond, la data de 16 octombrie 2015: "În cursul anului 2011 am discutat cu ministrul A. despre acest comision de 10%, reprezentând un procent din încasările pe care N. le obţinea din contractele încheiate cu Unităţile Administrativ Teritoriale finanţate de către minister. Acest comision fiind, în realitate, o mită şi nu o sponsorizare. În concret, ministrul mi-a spus că o să vină N. şi o să aducă această sumă."

Audiat de către instanţa de apel, martorul N. a reconfirmat existenţa întâlnirii cu apelanta intimată inculpată A. din data de 7 februarie 2011: "Cu inculpata A. am avut o singură discuţie în primăvara anului 2011, cred că la Sinaia, ocazie cu care aceasta mi-a sugerat că o să fie nevoie de sponsorizări din partea mea". Chiar dacă martorul a indicat greşit locaţia întâlnirii (restaurantul unde s-au întâlnit, ce aparţine apelantului intimat inculpat G., este situat în Buşteni, nu în Sinaia), instanţa de apel consideră că acest aspect se justifică prin trecerea unui timp îndelungat între momentul respectivei întâlniri şi data audierii martorului de către instanţa de apel (9 mai 2018), cu atât mai mult cu cât, ulterior, în cuprinsul declaraţiei, martorul a precizat că l-a întâlnit pe apelant la Buşteni şi, în plus, martorul şi-a menţinut toate declaraţiile date anterior în cauză.

Cât priveşte destinaţia sumelor obţinute în maniera anterior arătată, instanţa de control judiciar constată că efectuarea de plăţi către societăţile prestatoare S.C. DDDDD. S.R.L, S.C. EEEEE. S.R.L. şi S.C. FFFFF. S.R.L., administrate de martorii JJ., KK. şi LL., constând în contravaloarea unor servicii necesare, fie campaniei conduse de către apelanta intimată inculpată A. pentru obţinerea funcţiei de preşedinte al organizaţiei V. Bucureşti, fie pentru desfăşurarea altor evenimente ale acestei organizaţii, s-a realizat preponderent din sumele "întoarse" de către S.C. O. S.A, în maniera arătată de către prima instanţă (prin interpunerea societăţii S.C. X. S.R.L. în achiziţia unor posturi de transformare de către S.C. O. S.A. de la S.C. SSSS. S.R.L. Bacău), aspectul rezultând din declaraţiile martorilor menţionaţi, precum şi din studiul extraselor de cont bancar ale S.C. X. S.R.L., conţinute de dosar urmărire penală, care atestă efectuarea plăţilor către societăţile arătate.

Referitor la pretinsele controverse invocate de apelantă în legătură cu plăţile efectuate către C. către societatea S.C. DDDDD. S.R.L., pentru efectuarea de materiale publicitare în interesul organizaţiei de partid conduse de către apelantă, precum şi în legătură cu existenţa unor machete a "vizualului" comenzilor unor astfel de materiale publicitare pentru evenimentul din noiembrie 2010 organizat- de către V. Bucureşti, instanţa de control judiciar constată că respectivele machete vizuale, constând în fişiere ataşate comenzii din 13 septembrie 2010, adresată de către S.C. X. S.R.L. societăţii DDDDD. S.R.L. se regăsesc în dosarul de urmărire penală, şi conţin printuri color ale unor stickere, steguleţe, bannere, mesh-uri şi panouri informative, toate conţinând mesaje neutre şi generale, astfel că producţia de asemenea materiale se preta utilizării în cadrul oricărui eveniment de partid, inclusiv cel din noiembrie 2010, neavând o afectare specială sau o particularizare pentru un anume eveniment.

În plus, din analiza extraselor de cont bancar ale societăţii apelantului intimat inculpat C. rezultă că pe perioada iunie - decembrie 2010, încasările acestei societăţi au fost reprezentate, în proporţie covârşitoare, de sumele încasate de la S.C. O. S.A. reprezentând diferenţe dintre preţurile de achiziţie şi, respectiv, de vânzare ale celor două transformatoare achiziţionate de la S.C. SSSS. S.R.L. Bacău şi revândute către O. S.A., în scopul disimulării mitei remise prin intermediul societăţii apelantului intimat inculpat C. în scopul deblocării de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a finanţării plăţilor datorate S.C. O. S.A. în baza contractelor de lucrări încheiate cu AL. şi AM., deblocare posibilă exclusiv în baza aprobării apelantei intimate inculpate A..

Din informaţiile conţinute de extrasele de cont bancar anterior menţionate, corelate cu declaraţiile apelantului intimat inculpat C. şi ale martorilor N., W., JJ., KK., NN. şi LL., date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa primei instanţe, rezultă că plăţile efectuate de către S.C. X. S.R.L., în cursul anului 2010 către societăţile prestatoare de servicii anterior menţionate (SC DDDDD. S.R.L, S.C. EEEEE. S.R.L. şi S.C. FFFFF. S.R.L.) s-au realizat preponderent din sumele obţinute de către S.C. X. S.R.L în maniera arătată, de 499.739,9 RON şi, respectiv, 195.627,16 RON, corespunzătoare unui procent de 10% din plăţile în avans efectuate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului către AL. şi AM. (4.999.024 RON din data de 24 iulie 2010 şi, respectiv, de 1.921.412,93 RON, virată în două tranşe, la data de 29 octombrie 2010 şi la data de 17 noiembrie 2010), restul sumelor încasate de societatea controlată apelantului intimat inculpat C. fiind nesemnificative.

De altfel, întrebat fiind de către apărătorul ales al apelantei intimate inculpate A. dacă "Deducţia că banii ajungeau în campania electorală a rezultat din presă sau din discuţiile pe care le-aţi avut cu inculpatul G.ş", martorul N. a confirmat, cu ocazia audierii sale de către instanţa de control judiciar, că ştia despre destinaţia sumelor plătite drept mită de la apelantul intimat inculpat G.: "Cred că această deducţie a rezultat atât din discuţiile cu inculpatul G., cât şi din presă."

În concluzie, deşi apelanta intimată inculpată A. critică modul în care prima instanţă a stabilit situaţia de fapt incidentă în cazul acestei prime fapte, Completul de 5 Judecători apreciază că mijloacele de probă administrate în cauză dovedesc faptul că în cursul anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, apelanta intimată inculpată, în scopul de a asigura finanţarea la timp şi plata către S.C. O. S.A. a sumelor cuvenite acestei societăţi în baza contractelor de lucrări încheiate cu AL. şi AM., a primit, în mod indirect, prin intermediul societăţii aparţinând apelantului intimat inculpat C., sume de bani (499.739,9 RON şi, respectiv, suma de 195.627,16 RON) de la martorii N. şi W., ce controlau societatea O. S.R.L. şi care au intrat în patrimoniul apelantei sau au fost utilizate pentru plata unor servicii contractate de organizaţia V. Bucureşti, pe care o apelanta o conducea.

Consumarea infracţiunii de luare de mită analizată s-a produs în varianta primirii sumelor de bani, deoarece acestea au fost transferate, din iniţiativa martorului N., în contul societăţii controlate de apelantul intimat inculpat C., însă nu acesta decidea modul de cheltuire al acestor sume, ci apelanta intimată inculpată A., care stabilea, expres sau implicit, după bunul plac şi interes (propriu sau al partidului) destinaţia sumelor primite.

Prin urmare, contrar susţinerilor apelantei intimate inculpate, faptele anterior analizate întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Ca atare, critica analizată este apreciată ca nefondată.

În considerarea argumentelor şi concluziei anterior expuse, Completul de 5 Judecători constată ca fiind legală şi temeinică măsura dispusă de către prima instanţă, în temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. anterior, de a confisca de la apelanta intimată inculpată A. suma de 695.367 RON RON care a făcut obiectul luării de mită, sens în care instanţa de control judiciar apreciază, ca nefondată, critica formulată de către apelantă.

IV.2. În legătură cu infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită de inculpatele A. şi D., cu complicitatea presupusă a inculpatului E. şi infracţiunea de dare de mită, săvârşită de către apelantul intimat inculpat F., în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către S.C. Q. S.A., cu complicitatea apelantului intimat inculpat C.

IV.2.1. Apelanta intimată inculpată A. a contestat situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, considerând, totodată, că aceasta nu se circumscrie elementului constitutiv al laturii materiale a infracţiunii de luare de mită, întrucât, pe de o parte, nu s-a dovedit că apelanta ar fi pretins, direct sau indirect, de la apelantul intimat inculpat F., sume de bani pentru a dispune deblocarea plăţilor corespunzătoare lucrărilor executate de S.C. Q. S.A. în baza contractelor cu Compania Naţională de Investiţii şi, pe de altă parte, nu s-a probat faptul că apelanta ar fi primit bani din acest circuit, direct sau indirect, prin achitarea unor costuri personale.

Invocând, totodată, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen.

În acest sens, apelanta A. a susţinut, în esenţă, că în cauză nu există nici un element probator din care să rezulte că banii de la S.C. Q. S.A. ar fi fost primiţi ca mită, în numele său sau cu ştiinţa sa, în acest context accentul fiind pus pe relaţia personală a apelantului intimat inculpat E. cu apelanta intimată inculpată D., fosta directoare a Companiei Naţionale de Investiţii, despre care apelanta intimată inculpată A. a susţinut, în cuprinsul motivelor de apel formulate, că şi-ar fi creat un sistem relaţional propriu, dezvoltând relaţii neprincipiale cu persoane fizice şi juridice având conexiuni contractuale cu instituţia pe care o conducea.

Cu alte cuvinte, apelanta intimată inculpată sugerează că probele administrate, enumerate în cuprinsul motivelor de apel formulate, demonstrează că destinatara mitei era, în realitate, intimata inculpată D. şi că aceasta a încercat şi să influenţeze declaraţiile date în cauză de către apelantul intimat inculpat E., de care o lega o prietenie îndelungată.

Şi apelantul intimat inculpat E. a invocat critici privind greşita apreciere a situaţiei de fapt, datorate unei evaluări defectuoase a probelor din dosar şi neîntrunirea elementelor constitutive ale complicităţii la infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina sa, apelantul susţinând că prima instanţă a greşit în aprecierea realizată asupra vinovăţiei sale.

A solicitat, în acest sens, admiterea apelului formulat şi pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia ceruta de lege.

În acest sens, apelantul a susţinut, sub un prim aspect, că prima instanţă a apreciat greşit caracterul probator al declaraţiilor date de către inculpaţii F., D. şi C. la data de 16 octombrie 2015, care, în opinia apelantului E., nu reprezintă "probe", în sensul dispoziţiilor legale. Astfel, acesta a susţinut că ascultarea inculpaţilor menţionaţi, în cadrul procedurii prevăzute de art. 375 alin. (1) C. proc. pen., nu este de natură a respecta garanţia dreptului la apărare al celorlalţi inculpaţi, întrucât nu se desfăşoară în condiţii de contradictorialitate.

Sub un al doilea aspect, apelantul intimat inculpat E. a arătat că prima instanţă a realizat o greşită analiză a probelor şi apărărilor formulate, cu consecinta greşitei sale condamnări, deoarece probele administrate nu dovedesc că ar fi avut reprezentarea faptului că sumele de bani virate de către S.C. X. S.R.L. ar fi reprezentat mită pentru A. sau pentru D., ci arată apelantul că a fost folosit, fără voia şi ştiinţa sa, în manevrele infracţionale convenite de către D. şi C..

Ca atare, a apreciat că vinovăţia sa nu a fost dovedită, mai presus de orice îndoială rezonabilă, fiind încălcate prevederile art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Analizând mai întâi critica formulată de către apelantul intimat inculpat E. privind modul eronat de apreciere al primei instanţe asupra caracterului probator al declaraţiilor date de către apelanţii intimaţi inculpaţi C., D. şi F. în şedinţa de judecată din data de 16 octombrie 2015, instanţa de control judiciar constată că, potrivit consemnărilor din încheierea de şedinţă din data menţionată, respectivii apelanţii intimaţi inculpaţi, împreună cu apelantul intimat inculpat G., au solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, potrivit art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, prima instanţă a procedat la ascultarea apelanţilor intimaţi inculpaţi C., G., D. şi F., în conformitate cu dispoziţiile art. 375 alin. (1) C. proc. pen., declaraţiile date fiind ataşate la dosarul cauzei.

După deliberare, instanţa de fond a respins cererea formulată de apelanţii intimaţi inculpaţi menţionaţi de a fi judecaţi în procedura prevăzută art. 374 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere tocmai strânsa legătură existentă între multiplele infracţiuni pentru care a fost sesizată instanţa.

Ca atare, prin încheierea de şedinţă din data de 16 octombrie 2015, prima instanţă a dispus judecarea cauzei în procedura obişnuită, urmând ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în ipoteza în care, la finalul cercetării judecătoreşti se va reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea arătată în rechizitoriu şi recunoscută de apelanţii inculpaţi C., G., D. şi F., aceştia să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Instanţa de control judiciar respinge susţinerile formulate de apelantul intimat inculpat E., referitoare la faptul că declaraţiile date la data de 16 octombrie 2015 de către de apelanţii intimaţi inculpaţi F., D. şi C. nu ar avea caracter probatoriu, arătând, în acest sens, că din punct de vedere al forţei probante, dispoziţiile art. 97 C. proc. pen. nu diferenţiază în niciun fel declaraţiile date de inculpat în cursul procedurii de judecată de drept comun, de cele date de acesta în cadrul cererii de recunoaştere a vinovăţiei, potrivit procedurii prevăzute de art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

În acest sens, condiţia ce trebuie îndeplinită de oricare dintre aceste declaraţii este ca acestea să servească la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, contribuind la aflarea adevărului în procesul penal.

Parcurgând dispoziţiile C. proc. pen. ce reglementează audierea persoanelor, instanţa de control judiciar constată că noţiunea de audiere a inculpatului se foloseşte alternativ cu cea de ascultare a inculpatului, menţionată (şi) de textul art. 375 alin. (2) C. proc. pen., ambele noţiuni având aceeaşi finalitate şi semnificaţie practică ( C. proc. pen. statuează, de exemplu, asupra unor Reguli speciale de ascultare - art. 106, Modul de ascultare - art. 109, ascultarea inculpatului în procedura camerei preliminare - art. 214, etc).

Ceea ce este cu adevărat relevant, în acest context, este că atât declaraţia inculpatului, luată potrivit procedurii de judecată de drept comun, cât şi declaraţia luată în cadrul unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. trebuie evaluate în contextul prevăzut de art. 103 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în sensul că astfel de declaraţii nu au o valoare prestabilită prin lege, ci sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

Cât despre demersul primei instanţe ca, ulterior respingerii cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen., să întrebe inculpaţii dacă doresc să dea declaraţii în faţa instanţei sau doresc să uzeze de dreptul la tăcere, acesta este unul specific procedurii de judecată de drept comun.

În acest sens, Completul de 5 Judecători subliniază că, potrivit art. 374 alin. (2) C. proc. pen., preşedintele completului de judecată trebuie să încunoştiinţeze inculpatul, între altele, atât despre dreptul de a nu face nicio declaraţie, cât şi despre dreptul de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar.

De altfel, potrivit art. 109 alin. (3) C. proc. pen., suspectul sau inculpatul îşi poate exercita dreptul la tăcere oricând în cursul audierii, cu privire la oricare dintre faptele ori împrejurările despre care este întrebat.

În acest context, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, deşi apelanţii intimaţi inculpaţi D. şi F. au dat, fiecare, câte o singură declaraţie în cauză (în data de 16 octombrie 2015), apelantul C. a dat încă o declaraţie în faţa instanţei de fond, la data de 26 aprilie 2016, ocazie cu care acesta a răspuns întrebărilor formulate atât de către reprezentantul Ministerului Public, cât şi de către apărătorii aleşi ai apelanţilor intimaţi inculpaţi A., E., H., şi F..

În plus, apelantul C. a participat la confruntarea cu apelanta A. din data de 19.03.2015, în cursul urmăririi penale, răspunzând la întrebările puse de aceasta, în prezenţa apărătorului ales.

Cât priveşte declaraţiile date de către apelanţii intimaţi inculpaţi D. şi F. cu ocazia solicitării de a fi judecaţi potrivit art. 374 alin. (4) C. proc. pen., instanţa de control judiciar constată că, deşi aceştia nu au mai dat alte declaraţii în cursul judecăţii, au formulat, în schimb, o serie de declaraţii în cursul urmăririi penale, analizate ca atare în cadrul ansamblului probator, iar apelanta intimată inculpată D. a participat la confruntări cu apelanta intimată inculpată A., la 19 martie 2015 şi cu apelantul intimat inculpat E., la 7 februarie 2015 şi la 23 februarie 2015, răspunzând întrebărilor adresate de aceştia, în prezenţa apărătorilor aleşi.

În ceea ce priveşte criticile formulate de către apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi E. privind modul de stabilire al situaţiei de fapt, Completul de 5 Judecători reţine că, în sprijinul criticilor formulate, apelanţii intimaţi inculpaţi invocă aceleaşi mijloace probatorii pe care instanţa de fond le-a analizat şi interpretat în sprijinul raţionamentului logico-juridic ce a dus la condamnarea apelanţilor pentru acuzaţiile în discuţie.

Procedând la propria evaluare a ansamblului probator, instanţa de cotrol judiciar apreciază că prima instanţă a realizat o analiză completă şi corespunzătoare a întregului ansamblu probator.

Contrar susţinerilor apelantei intimate inculpate A., declaraţiile apelantei D. nu au caracter fluctuant, ci detaliază cu consecvenţă aspecte relevante cauzei.

Astfel, aceasta a arătat că apelanta A. a primit, indirect, suma reprezentând comisionul de 10% din valoarea plăţilor efectuate către societatea apelantului intimat inculpat S.C. Q. S.A., în schimbul asigurării finanţării integrale şi la timp a lucrărilor desfăşurate de această companie, în ciuda mijloacelor financiare limitate din acea perioadă şi, totodată, a relatat despre modalitatea în care această sumă urma a fi primită, cu sprijinul şi intermedierea societăţilor controlate de apelanţii intimaţi inculpaţi C. şi E..

Completul de 5 Judecători notează şi că în cadrul declaraţiei date în faţa primei instanţe în data de 16 octombrie 2015, apelanta D. a recunoscut integral şi fără rezerve acuzaţiile formulate împotriva sa prin actul de sesizare al instanţei:

"Îmi amintesc că în toamna anului 2010, inc. C. a venit la mine şi mi-a spus că are un prieten sau cunoştinţă, care era administrator la S.C. Q. S.A., societate care avea în derulare contracte cu Compania Naţională de Investiţii. C. mi-a transmis propunerea lui SSSSSS., în sensul că acesta oferă o sumă de bani, cu titlu de mită, pentru ca plăţile să se realizeze în termen de către CNI şi, totodată, să aibă finanţare din partea CNI". Totodată, apelanta precizează:

"Menţionez faptul că, anterior celor descrise, am mers la minister unde am avut o discuţie cu A. legată de alocarea sumelor de bani pentru fiecare obiectiv, unde erau menţionate şi firmele care efectuau lucrările şi lucrările ca atare. Cu acest prilej i-am spus d-nei B. că S.C. Q. S.A. este o firmă pentru care am vorbit cu C. că o să aducă nişte bani. Nu i-am spus pentru ce urmau a fi aduşi banii, însă era evident. Plata urma a fi efectuată pentru ca sumele de bani să fie alocate la termen. În momentul în care i-am spus d-nei B. că firma Q. S.A. va aduce nişte bani a rămas suma care era alocată, în condiţiile în care unele sume se tăiau, iar unele lucrări se opreau". De altfel, prima instanţă a reţinut, în considerentele sentinţei apelate că potrivit apelantei D.:

"La puţin timp după numire, am avut o discuţie generică cu A., care mi-a spus că bugetul CNI este de aproximativ 100 de milioane euro şi că din aceştia s-ar putea obţine dacă nu 10, măcar 5 milioane de euro pentru ministru personal şi pentru partid. Cu prilejul acelei discuţii nu au fost stabilite termene la care eu ar fi trebuit să aduc aceşti bani, iar eu nu am promis că voi obţine sumele menţionate", apelanta arătând, în continuarea declaraţiei, că nu a crezut la acel moment că apelanta A. vorbeşte serios:

"Eu nu am perceput aceasta ca fiind o discuţie serioasă." .

Împrejurarea că puterea finală de decizie privind acordarea finanţărilor aparţinea apelantei intimate inculpate A. rezultă şi din alte afirmaţii făcute de apelanta D. în cuprinsul declaraţiei menţionate:

"împrejurarea dacă o lucrare avea sau nu finanţare era stabilită de către MDRT, iar eu practic eram cea care efectua plăţile, eu fiind ultima care semnam pe documentaţia necesară efectuării plăţii, după ce, în prealabil, aceasta era verificată de toate serviciile din cadrul CNI", afirmaţie care se coroborează cu aspectele declarate de apelantă în declaraţia sa din 7 februarie 2015, la urmărire penală:

"Înainte de aprobarea acestor liste, aveam o discuţie cu A., care stabilea obiectivele unde să se lucreze şi cele care vor fi plătite. De asemenea, orice obiectiv nou promovat era stabilit tot de ministrul A.. Criteriile erau prevăzute într-un ordin, dar era folosit şi criteriul afinităţii politice. Eu mergeam la ministru cu diverse tabele în care erau cuprinse obiective de investiţii, iar aceasta menţiona pe marginea tabelului care dintre acestea vor primi finanţare. Am identificat un înscris, pe care îl depun la dosar, în care este menţionat printre obiective un bazin de înot de la Petroşani, realizat de Q. S.A., marcat de A.. De asemenea, depun un înscris pe marginea căruia A. a scris personal că nu se vor mai promova săli de sport. Au existat şi alte asemenea înscrisuri, dar nu le mai am. Niciun obiectiv nu se promova şi nu se finanţa fără aprobarea expresă a ministrului. Au fost situaţii în care ministrul mi-a cerut să opresc investiţii care erau deja în curs de desfăşurare." ".

Şi apelanta intimată inculpată A. a recunoscut că avea un cuvânt decisiv de spus în privinţa aprobării plăţilor:

"În momentul in care propunerea de buget ajungea prin intermediul lui G. la mine, era gata stabilită şi fundamentată, intervenţia mea facându-se atunci când din explicaţiile care mi se dădeau, legate de fiecare propunere în parte, erau lucruri pe care nu le înţelegeam sau mi se păreau neargumentate. Spre exemplu, puteam să intervin şi să întreb punctual despre finanţarea despre un anumit proiect de schi din România doar dacă constatam că o primărie nu mai primea bani deloc, faţă de o primărie care primea bani foarte mulţi. (declaraţia din 26 aprilie 2016, dosar fond), precizând că "Puteam să influenţez scoaterea sau introducerea ulterioară a unui obiectiv în condiţiile în care constatam, de pildă, că anumite alocări bugetare nu respectă criteriile stabiilite anterior prin ordinul ministrului." (declaraţia din 26 aprilie 2016, dosar fond).

Cu toate acestea, apelanta intimată inculpată A. a arătat că decizia sa nu era discreţionară, ci era întotdeauna bazată pe criteriile pe care le stabilise prin ordin al ministrului.

Această ultimă afirmaţie este infirmată, însă de către apelanta intimată inculpată D. care, cu ocazia confruntării din data de 19 martie 2015 de la urmărire penală, a susţinut că regulile despre care vorbeşte apelanta A. erau, de fapt, "discutate între noi două şi pe care eu le-am aplicat ulterior. Regulile erau de genul: nu mai facem săli de sport, nu mai facem/cofinanţăm bazine de înot". .

De altfel, aşa cum corect a stabilit prima instanţă, rolul decisiv al apelantei intimate inculpate A. privind acordarea finanţărilor este confirmat şi de notele efectuate de apelantă pe înscrisurile depuse la dosar urmărire penală, recunoscute ca atare de aceasta (din declaraţia de la dosar urmărire penală, dosar fond, din care rezultă, în ciuda afirmaţiilor acesteia, că ea era cea care decidea, în fapt, asupra priorităţii acordării finanţărilor obiectivelor contractate de Compania Naţională de Investiţii), precum şi de declaraţiile martorei IIII., director economic al Companiei Naţională de Investiţii în perioada 2010-2012, care, la întrebarea adresată de către apărătorul apelantei A. "cine coordona activitatea CNI in cadrul MDRT" a răspuns:

"exista o direcţie de specialitate in cadrul MDRT care se ocupa cu investiţiile, nu-mi amintesc denumirea acestei direcţii, însă pot spune că este prima direcţie din minister căreia noi îi înaintam documentele, respectiv lista sinteza, ordinul de indicatori, deschideri de finanţare, care sunt aprobate de ordonatorul principal de credite, respectiv ministrul sau persoana căreia i se delegau aceste atribuţii, şi anume G., în perioada 2010-2012". Tot aceasta a precizat că "în mai multe rânduri, la 2 săptămâni sau lunar îi dădeam inc D. o analiză a plăţilor, a stadiului implementării fiecărui contract, pentru ca aceasta să cunoască situaţia exactă şi sa meargă cu ele la MDRT" şi că lista sinteză a lucrărilor de finanţat ce se înainta la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, după aprobarea bugetului la începutul anului 2010 a fost "întocmită la nivelul CNI de către direcţia tehnică şi înaintata la MDRT pentru aprobare, semnată de directorul general" (declaraţia din 31 ianuarie 2017, dosar fond).

Referitor la împrejurarea, de asemenea contestată de către apelanta intimată inculpată A., că aceasta a primit, indirect, prin intermediul societăţii controlate de apelantul intimat inculpat C., sume de bani de la S.C. Q. S.A., precum şi la împrejurarea că aceste sume erau primite în scopul ca aceasta, în baza atribuţiilor de serviciu pe care le exercita, să faciliteze finanţarea la timp şi în cuantumul necesar a plăţilor ce trebuiau efectuate către societatea menţionată, apelanta D. a mai precizat, în declaraţia dată în faţa primei instanţe, că banii rezultaţi din perceperea aşa-zisului comision "au ajuns la A. în modalitatea reţinută în actul de sesizare. Este vorba despre suma de bani menţionată de E. ca fiind primită prin intermediul societăţii sale, după ce scădea taxele şi impozitele aferente."

În aceeaşi declaraţie, apelanta intimată inculpată D. a precizat că "în două rânduri i-am dat A., personal, sume de până în 10.000 Euro, în numerar, iar în momentul în care i-am dat, i-am precizat că sunt de la C.", confirmând atât primirea banilor, cât şi interpunerea apelanţilor intimaţi inculpaţi C. şi E. în lanţul infracţional, aceştia sprijinind, în cunoştinţă de cauză, prin intermediul societăţilor controlate de ei (SC X. S.R.L. şi, respectiv, S.C. Y. S.R.L.) ca apelantele B. şi D. să primească sumele provenite de la S.C. Q. S.A, în cursul anilor 2010-2011, în vederea asigurării la timp a plăţii lucrărilor executate de această societate în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii:

"Eu am fost de acord cu propunerea făcută de SSSSSS., prin intermediul lui C., acesta mi-a spus ca societatea Q. S.A. sau F. nu pot acorda suma de bani, cu titlu de mită, în numerar şi nu îmi amintesc exact dacă eu sau C. am propus ca suma respectivă de bani să fie oferită în modalitatea descrisă în actul de sesizare, prin firma lui E.. Nu mai ştiu dacă eu i-am spus lui E. să vorbească cu inc. C. în legătură cu faptul că trebuie să preia o sumă de bani prin firma sa sau dacă C. a discutat cu E. şi i-a spus acest lucru. (...) Am discutat cu E. şi i-am spus să ia nişte bani pentru mine, prin firma lui C., de la o firmă care avea lucrări la CNI, Acesta a fost de acord, precizând că trebuie să oprească din sumele respective taxele şi impozitele aferente".

La fel de important, referitor la destinaţia sumelor primite de cele două apelante, constând fie în plata unor sume pentru apelanta intimată inculpată A., fie în achitarea unor sume pentru organizaţia V. din care făceau parte, apelanta D. a menţionat că:

"Din banii pe care i-am primit de la E., eu am mai făcut o plată către martora PP., respectiv suma de 5.800 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor făcute de aceasta pentru Organizaţia Bucureşti a V.. A. a fost cea care mi-a spus să fac o serie de plăţi pentru partid şi în acest context am efectuat şi plata martorei PP., indirect prin intermediul lui E., scăzându-i din ce care trebuia să mi dea mie. Din sumele respective de bani pe care i-am primit, i-am plătit şi salariul lui E., de două sau trei ori, acesta spunându-mi că A. a fost cea care a cerut să îi plătesc salariu. De asemenea, am mai achitat şi contravaloarea pentru o vacanţă în Grecia. E. a fost cel care mi-a spus că trebuie să plătesc cazarea pentru vacanţa în Grecia, unde am fost eu, E. şi A.. Pentru mine şi E. plata s-a făcut din contul firmei Y. S.R.L., iar pentru A. plata s-a făcut cash, pentru că înţeleg că, aşa a dorit dumneaei. Este posibil să mai fi făcut şi alte plăţi, însă în sume mici, plăţi pe care nu mi le amintesc în acest moment, pentru că nu îmi amintesc cu exactitate care este suma totală pe care eu am primit-o de la E..(...) Este posibil ca la mine să fi ajuns, suma de aproximativ 30.000 Euro, din suma primită prin societăţile lui E., din care am făcut plăţile pe care le-am menţionat" .

Apelanta intimată inculpată D. a precizat, în schimb, că nu reţine dacă din sumele de la S.C. Q. S.A a făcut şi plăţi către NN..

Împrejurarea plăţii efectuate către martora PP. (care a prestat servicii de realizare a unui serial de animaţie şi a unei brosuri pentru proiectul Legii Capitalei) este confirmată de ambele declaraţii date de martoră, atât cea dată la urmărire penală ("Persoana cu care discutam despre posibilitatea efectuării plăţilor era E.. Nu am primit banii personal de la acesta, ci mi i-a trimis printr-o persoană pe care nu o cunosc" - dosar urmărire penală), cât şi cea dată la instanţa de fond ("Sumele de bani la care a, făcut referire şi pe care am declarat ca le-am primit mi-au fost înmânate in numerar de către un colaborator al lui E., cred ca de către şoferul acestuia" (declaraţia din 24 iulie 2016, dosar fond), martora exprimându-şi, totodată, convingerea că apelanta A. era la curent cu serviciile prestate şi plăţile aferente:

"bănuiesc că A. avea cunoştinţa de serviciile pe care le prestam, din moment ce am fost prezentă la acele întâlniri la care a fost prezentă şi A., respectiv 2 astfel de întâlniri, unde s-a discutat despre lucrurile pe care organizaţia urma sa le facă, au fost câteva acţiuni care s-au desfăşurat în perioada în care eu am colaborat cu ei".

Astfel cum a arătat şi prima instanţă, declaraţiile martorei PP. şi ale apelanţei intimate inculpate se coroborează cu mesajul trimis de către apelantul E. către apelanta D. la 20.07.2011 cu titlul "Bani vacanţă + PP.", cu cel trimis de către martora PP. către apelantul intimat inculpat E. la data de 30.08.2011 şi cu mesajul trimis de acesta din urmă apelantei intimate inculpate A. la data de 30 august 2011,, din care rezultă, încă o dată, că apelanta A. a fost informată în legătură cu serviciile prestate de martoră, costurile acestor servicii şi modalitatea de plată.

În cuprinsul declaraţiei date în faţa primei instanţe, apelanta intimată inculpată D. reiterează şi alte aspecte învederate în cursul urmăririi penale, atât în cuprinsul declaraţiilor date la datele de 7 şi 23 februarie 2015, cât şi în răspunsurile date în cadrul confruntărilor cu apelanta intimată inculpată A. din data de 19 martie 2015 şi cu apelantul intimat inculpat E. din datele de 7 februarie 2015 şi 23 februarie 2015 .

În legătură cu acest aspect, Completul de 5 Judecători observă că, dintr-o eroare materială de consemnare, organul de urmărire penală a menţionat în cuprinsul declaraţiilor date de apelanta intimată inculpată D. în cursul urmăririi penale, anterior menţionate, datele de 7 şi, respectiv, 23 februarie 2014, în loc de datele reale, de 7 şi respectiv 23 februarie 2015, care rezultă din procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect din data de 7 februarie 2015, încheiat anterior luării declaraţiei din aceeaşi zi, precum şi din data delegaţiei avocaţiale a domnului avocat TTTTTT., apărător ales al apelantei, care a asistat-o cu ocazia audierii acesteia din 23 februarie 2015) şi a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de suspecta D., ce a urmat declaraţiei date de aceasta în aceeaşi zi, 23 februarie 2015. Aceeaşi observaţie este valabilă şi pentru toate declaraţiile luate apelanţilor intimaţi inculpaţi E., F. şi C. din dosar urmărire penală, precum şi în cazul declaraţiilor luate apelanţilor intimaţi inculpaţi C. şi G. şi martorilor N. şi W. cuprinse în dosar urmărire penală, împrejurarea că este vorba de erori materiale de consemnare rezultând din datele de pe delegaţiile avocaţiale ale apărătorilor aleşi ai apelanţilor ce au participat la audierea acestora, depuse la dosar în imediata apropiere a declaraţiilor menţionate, dar şi din datele de pe actele dispuse de organul de urmărire penală (procese-verbale şi ordonanţe), toate datate 2015 (şi nu 2014, cum eronat este consemnat în declaraţii).

Primirea, în cunoştinţă de cauză, a unor sume transferate de la S.C. Q. S.A., fie prin intermediul societăţii controlate de către apelantul intimat inculpat E., S.C. Y. S.R.L., fie în numerar, nu a fost recunoscută de apelanţii B. şi E., ale căror declaraţii se susţin reciproc.

Această corespondenţă între declaraţiile celor doi apelanţi este explicabilă, deoarece, astfel cum rezultă din mesajele de tip email transmise între aceştia, identificate la percheziţia informatică, pe perioada care interesează faptele descrise în prezentul dosar, apelantul E. se afla într-o relaţie de subordonare şi, totodată, de deplină dependenţă financiară faţă de apelanta intimată inculpată A., veniturile sale provenind din faptele de corupţie descrise în cauză, din suma de 2000 de euro lunar pe care apelanta A. i-o plătea pentru a se ocupa de administrarea organizaţiei Bucureşti a V. şi din salariul minim pe economie de care beneficia în calitate de administrator al S.C. QQQQ. S.R.L., societate la care unic asociat este tot apelanta A..

În ciuda declaraţiilor convergente ale celor doi apelanţi, în acord cu prima instanţă, Completul de 5 Judecători nu poate face abstracţie de coroborarea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a afirmaţiilor apelantei intimate inculpate D., conţinute în declaraţiile anterior menţionate, cu aspectele arătate în declaraţiile date de apelanţii intimaţi inculpaţi C. şi F. care, audiaţi fiind de către prima instanţă, au recunoscut faptele analizate, astfel cum au fost expuse în actul de sesizare, reiterând şi confirmând, totodată, cele menţionate în declaraţiile din cursul urmăririi penale .

În acest context, contrar susţinerilor apelanţilor intimaţi inculpaţi A. şi E. din cadrul motivelor de apel formulate, instanţa de control judiciar subliniază că aspectele declarate de apelanţii intimaţi inculpaţi D., C. şi F., anterior prezentate, se corelează şi cu declaraţiile date de către martorii QQ., LLLL., MM., FFFFFF. şi UUUUUU., atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii în faţa instanţei de fond, dar şi cu aprecierile primei instanţe, conţinute în pasajele de la paginile 40-43 sentinţa apelată, în legătură cu răspunsurile date în cadrul confruntărilor din data de 7 februarie 2015 şi, respectiv, 19 martie 2015, dintre D. şi E., D. şi A. şi, respectiv, A. şi C..

În consecinţă, instanţa de control judiciar consideră pe deplin dovedite, atât elementul primirii de către apelantele intimate inculpate A. şi D., cu ştiinţă, a unor sume reprezentând mită, provenite de la apelantul intimat inculpat F. în schimbul asigurării finanţării integrale şi la timp a lucrărilor desfăşurate de această companie, cât şi elementul cunoaşterii modalităţii indirecte în care mita a fost primită, cu sprijinul şi intermedierea societăţilor controlate de apelanţii intimaţi inculpaţi C. şi E..

Este nerelevant, sub aspectul complicităţii apelantului intimat inculpat E., dacă acesta avea titulatura de consilier personal, asistent personal, administrator sau dacă deţinea orice altă funcţie, câtă vreme în cauză a fost dovedit, pe de o parte, caracterul de deplină subordonare şi dependenţă a acestui apelant faţă de apelanta intimată inculpată A. şi, într-o măsură mult mai mică, faţă de apelanta intimată inculpată D. (cu care însă era foarte bun prieten), iar pe de altă parte, ajutorul acordat de acesta celor două apelante, prin primirea, cu ştiinţă, a sumelor de bani transferate de către apelantul C., atât în conturile societăţii sale, cât şi în numerar.

Apelantul intimat inculpat E. arată, în declaraţiile sale din data de 11 noiembrie 2015, dată în faţa instanţei de fond şi din data de 13 aprilie 2015, dată în faţa instanţei de apel, că apelanta intimată inculpată D. era cea mai bună prietenă a sa şi că "am acceptat să o ajut pe inculpata D. (...) să încaseze nişte bani de la societatea inculpatului C., S.C. X. S.R.L.. Cred că era vorba de 47.000 Euro, pe care eu i-am încasat în RON".

Deşi apelantul a contestat faptul că era la curent cu caracterul de mită al sumelor încasate de la S.C. X. S.R.L. şi cu înţelegerile frauduloase cu privire la acest aspect dintre apelanţii intimaţi inculpaţi C., D. şi F., Completul de 5 Judecători apreciază ca necredibilă apărarea formulată de apelant în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, în sensul că a crezut că sumele respective proveneau dintr-o datorie a apelantului C. către apelanta D., rezultată, eventual, din activitatea de avocatură:

"am presupus doar că aceşti bani ar putea fi un onorariu de succes pentru inculpată, care anterior numirii în funcţia de Director al CNI, fusese avocat, dar nu pot preciza data la care aceasta a fost suspendată din profesia de avocat".

Explicaţia apelantului E. nu poate fi reţinută ca reflectând adevărul, deoarece încasarea unui onorariu de succes contractat anterior numirii apelantei D. în funcţia publică de director al Companiei Naţionale de Investiţii s-ar fi putut realiza, de o manieră legală, în contul cabinetului de avocat D., întrucât, în ipoteza prezentată de apelantul E., o asemenea sumă ar fi provenit dintr-o activitate anterioară celei de funcţionar public, nefiind afectată de regimul incompatibilităţilor specific ambelor profesii. În plus, o asemenea manieră de lucru oferea şi posibilitatea îndeplinirii de către apelantă a obligaţiei de plată a impozitelor şi contribuţiilor datorate pentru respectiva sumă, cu atât mai mult cu cât, cu ocazia confruntării dintre el şi apelantă din data de 7 februarie 2015, de la urmărire penală, acesta a declarat că "D. nu ar fi săvârşit fapte penale" .

Lipsa de credibilitate a explicaţiei prezentate de apelant rezultă şi din faptul că în declaraţiile date, acesta a fluctuat între a o considera pe apelanta D. mai presus de orice bănuială că ar putea săvârşi fapte penale şi a o acuza, în mod direct, că a fost destinatarul unic al sumelor primite cu titlu de mită de la S.C. Q. S.A.

Totodată, în virtutea relaţiei de prietenie foarte strânsă şi îndelungată dintre cei doi, confirmată şi de martorii VVVVVV. şi LLLL., respectiv de martorul QQ., este puţin probabil, ba chiar imposibil, ca apelantul E. să nu fi cunoscut caracterul ilicit şi provenienţa nelegală, potrivit declaraţiilor apelantei D., a sumelor de bani intrate în contul S.C. Y. S.R.L., sume de care, cu certitudine, a profitat apelantul E., în aceeaşi măsură în care a profitat şi apelanta D., astfel cum se poate vedea atât din extrasele de cont ale societăţii S.C. Y. S.R.L. (unde se observă multiple plăţi pentru excursii organizate de S.C. HHHHH. S.R.L.), cât şi din declaraţiile sau răspunsurile la întrebări date de cei doi, care au afirmat, la unison, că plecau des în străinătate, împreună .

Ca atare, Completul de 5 Judecători nu poate reţine ca fiind veridice aspectele menţionate de către apelantul intimat inculpat E. în ultima versiune a declaraţiei sale dată în faţa instanţei de apel, în sensul că a considerat că sumele intrate în contul S.C. Y. S.R.L. reprezentau o datorie a apelantului intimat inculpat C. către apelanta intimată inculpată D., de care aceasta a beneficiat exclusiv:

"Cred că în urma impozitării a rămas suma de 26.000 Euro, de care a beneficiat inculpata D.".

În sens contrar celor arătate de apelantul intimat inculpat E., instanţa de control judiciar are în vedere şi faptul că apelanta D. a afirmat, în cursul confruntării din la data de 7 februarie 2015 cu apelantul E., că "Sumele respective proveneau de la societatea Q. S.A., iar C. mi-a spus că acestea urmau să ajungă la A., E. nu cunoştea societatea de la care proveneau aceste sume, dar ştia că sunt nişte bani care trebuie să ajungă la A." şi, la întrebarea "Aţi predat sumele primite de la E. lui A. şi dacă E. cunoştea acest lucruş, apelanta a răspuns:

"Da". Totodată, la întrebarea:

"De unde ştiţi că E. cunoştea împrejurarea că banii trebuie să ajungă la A.", apelanta a răspuns:

"Pentru că i-am spus eu".

Aspectul că apelantul intimat inculpat E. cunoştea că sumele primite reprezentau mită reiese şi din declaraţiile apelantului intimat inculpat C.:

"Cred că în tot cursul anului 2010, WWWWWW. m-a rugat să mă interesez de plăţile care urmau să fie efectuate de Compania Naţională de Investiţii către S.C. Q. S.A. pentru lucrările efectuate în baza unor contracte. Am discutat acest lucru cu E., cunoscut cu apelativul "XXXXXX.", care avea o relaţie foarte apropiată cu D. şi A.. (...) E. mi-a spus că pentru deblocarea finanţărilor este nevoie ca S.C. Q. S.A să facă mai multe plăţi către societatea sa, S.C. Y. S.R.L., urmând ca banii să ajungă la D.. (...) Facturile emise de S.C. Y. S.R.L. au ca obiect de activitate servicii de consultanţă juridică sau imobiliară. Aceste servicii nu au fost în realitate prestate" .

Totodată, precizând că apelanta intimată inculpată D. i-a comunicat, urmare discuţiei dintre aceasta şi F., să ia legătura cu apelantul intimat inculpat E., C. a arătat că:

"Am stabilit cu E. ca sumele primite de la S.C. Q. S.A. să fie virate în societatea acestuia, S.C. Y. S.R.L. Ţin minte că ultimele plăţi primite de la S.C. Q. S.A. i le-am transmis lui E. în numerar, la cererea expresă a D., care se temea că transferul bancar este evident".

În faţa instanţei de fond, apelantul intimat inculpat C. a confirmat, în general, toate cele afirmate în cursul urmăririi penale:

"menţionez că discuţiile le-am purtat cu D., care mi-a indicat să iau legătura cu E., iar ulterior am discutat cu acesta despre modalitatea în care urma sa efectuez plăţile către soc. acestuia, S.C. Y. S.R.L. (...). Inc. D. mi 1-a indicat pe inc E., strict pentru încasarea sumelor primite cu titlu de comision de la inc. F.. Este real că am trimis mesajul din 20.12.2010 cu conţinutul respectiv, după cum recunosc faptul că am trimis toate emailurile reţinute în actul de sesizare". (declaraţia din 26 aprilie 2016, dosar fond).

Aceste susţineri reiterează afirmaţiile pe care acelaşi apelant le-a făcut în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, la 16 octombrie 2015:

"D. mi l-a indicat pe inc. E., ca fiind persoana prin a cărei societate urma să se primească comisionul în modalitatea reţinută în actul de sesizare, respectiv S.C. Q. S.A. vira banii în contul societăţii mele X. S.R.L. pentru plata unor contracte de consultanţă, care în fapt au fost executate, însă nu pot să afirm că l-au şi ajutat pe inc. SSSSSS.. După ce încasam banii de la S.C. Q. S.A. sumele respective erau transferate către S.C. Y. S.R.L., societate controlată, în fapt, de E.. Contractele încheiate între S.C. X. S.R.L. şi S.C. Q. S.R.L. erau de fapt nişte contracte încheiate formal, pentru a justifica plata sumelor provenite de la S.C. Q. S.R.L., societate care nici nu avea nevoie practic de serviciile menţionate în contractele respective. In opinia mea, aceste contracte au avut un caracter fictiv pentru a justifica sumele de bani primite de la S.C. Q. S.A.. Pentru a justifica la rândul meu sumele transferate către S.C. Y. am încheiat cu această societate cinci contracte de consultanţă imobiliară, în baza cărora au fost emise facturi, contracte care, de asemenea, erau fictive".

De altfel, caracterul fictiv al activităţii de consultanţă a fost recunoscut, în final, şi de către apelantul intimat inculpat E., în declaraţia dată în faţa instanţei de apel:

"D. mi-a spus că avea nişte bani de încasat de la C., afirmând totodată că acesta din urmă nu îi poate scoate cash din societate, motiv pentru care m-a rugat pe mine să îi încasez în societatea mea, după care ea să reţină suma rămasă după impozitare. (...) Faptul că nu am încheiat niciun contract cu societatea inculpatului C., în opinia mea, demonstrează că nu am avut cunoştinţă de provenienţa ilegală a sumei de 47.000 Euro." .

Sub aspectul laturii obiective, aspectele afirmate de către apelanţii intimaţi inculpaţi C. şi D., despre deplina cunoştinţă de cauză în care atât apelanta intimată inculpată A., cât şi apelantul intimat inculpat E. acţionau, sunt susţinute şi de declaraţia martorului QQ., asistentul personal al apelantului inculpat E. (în prezent partenerul de viaţă al apelantei D.), care a precizat în faţa instanţei de fond, la data de 24 iulie 2016, că:

"E. o informa pe A. despre absolut orice plată pe care o efectua în numele organizaţiei de partid sau pentru organizaţia de partid, despre activitatea de zi cu zi a organizaţiei de partid. Pot menţiona faptul că practic nu se făcea nimic in organizaţia V. Bucureşti fără să ştie A..(...) Nu ştiam dacă D. făcea plăţi personale pentru A., dar ştiam că erau plăţi pe care D. le făcea pentru organizaţia de partid, respectiv materiale promotionale, materiale aferente activităţii politice, despre care ştiu ca dna B. era informată de către D.".

De asemenea, răspunzând la întrebarea apărătorului ales al apelantei intimate inculpate A., martorul QQ. a precizat că ştie că apelanta D. îi spunea anumite lucruri apelantei B. deoarece "întâlnirile aveau loc în sediul partidului din Modrogan, unde eram şi eu prezent, iar alteori în cadrul şedinţelor pentru campania electorală, la unele dintre acestea participând şi eu. La întâlnirile la sediul partidului despre care am făcut vorbire, erau prezenţi E., D., B. şi uneori şi alte persoane" .

Cu toate acestea, în legătură cu acelaşi aspect, apelantul intimat inculpat E. nu a recunoscut, nici cu ocazia audierii de către organele de urmărire penală, nici în faţa instanţelor de fond şi de apel, că ar fi cunoscut despre caracterul de mită al sumelor încasate în cont:

"În opinia mea, banii cu care eram remunerat nu puteau proveni din cei 47.000 Euro, deoarece toate plăţile au fost făcute prin viramente bancare, iar banii au fost folosiţi în alte scopuri, respectiv vacanţe şi în niciun caz salarii pentru mine. (...) Pentru că eu sunt cel care efectuam plăţile, afirm că este exclus ca din aceşti bani să se fi făcut plăţi pentru Organizaţia V. Bucureşti, pentru inculpata A. sau pentru alte persoane" (declaraţie din data de 13 aprilie 2018, dosar apel).

Declaraţiile apelanţilor intimaţi inculpaţi C. şi D. (care susţin contrariul) se coroborează cu declaraţiile martorului QQ., care, de altfel, petrecea multe ore în compania apelantului E., considerându-l pe apelant "un lider informal, pentru că o reprezenta pe A., preşedintele organizaţiei Bucureşti".

Martorul QQ. a precizat că, deşi apelantul intimat inculpat E. "nu a desfăşurat activităţi de intermediere imobiliară sau alte activităţi comerciale" în perioada respectivă, fiind plătit de partid, acesta menţinea un nivel al cheltuielilor foarte ridicat, între 3-4000 euro până la 10-15000 euro lunar, fiind evident că cheltuielile sale şi ale apelantei D., cu care pleca des în excursii, erau finanţate şi din sumele virate în contul societăţii S.C. Y. S.R.L. de către apelantul C., provenind de la S.C. Q. S.A., astfel cum, de altfel, rezultă din studiul extraselor de cont ale respectivei societăţi, pe perioada aferentă, aflate pe CD-ul de la dosar urmărire penală.

Martorul QQ. confirmă, atât în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, cât şi în declaraţia dată cu ocazia judecării fondului cauzei, că din aceleaşi sume (provenite de la S.C. X. S.R.L., care au fost şi singurele sume încasate de S.C. Y. S.R.L. în 2011) au fost achitate costul închirierii unei vile în Grecia, GGGGG., pentru familia B. - HHHH. şi costul închirierii unei vile mai mici, pentru apelantul E. şi apelanta intimată inculpată D.:"E. îmi solicita să fac diferite plăţi, sens în care uneori îmi dădea bani în numerar iar alteori se făceau online, din contul S.C. Y. S.R.L. E. mi-a solicitat să mă ocup de achiziţionarea unui pachet turistic in resortul GGGGG. din Grecia, indicându-mi şi perioada, precum şi faptul că trebuiau închiriate 2 vile, una pt el şi D., iar cealaltă pt B.. Acesta nu mi-a spus în ce sumă să mă încadrez, neavând nicio limită de buget. Am identificat cele 2 vile solicitate de inculpat, pe care le-am şi achiziţionat. Din câte îmi aduc aminte, vila mică destinată cazării lui E. şi D. a fost achiziţionată prin firma S.C. Y. S.R.L., plata efectuându-se din contul acesteia, iar cealaltă vilă a fost achiziţionată cash, iar facturile au fost întocmite pe numele lui E."; "Printre cheltuielile pe care le-am făcut pentru E. se numără mai multe vacanţe, achiziţionate de la compania de turism S.C. HHHHH. S.R.L.. Una dintre aceste vacanţe a fost la resortul GGGGG. din Grecia, în vara lui 2011. Ţin minte că au fost achiziţionate o vilă mică şi una mare, cu piscină. Vila a costat aproximativ 8000-10000 de euro. Ştiu de la E. că vila mare era pentru doamna A.: acesta mi-a specificat clar să fie cu două dormitoare. Ştiu că au fost emise două facturi fiscale pentru cele două vile, una pentru o vilă mare, plătită în numerar, şi una pentru vila mică, plătită din contul S.C. Y. S.R.L. Eu am făcut plata în numerar cu banii primiţi de la E." .

Cele afirmate de martor se coroborează cu varianta susţinută de apelanta intimată inculpată D. (care a precizat că E. a plătit costul vilei pentru familia B.-HHHH. din sumele primite de la apelantul C.), cu aspectele relatate de apelanta intimată inculpată A. (care nu a negat realitatea acestei plăţi, însă a declarat că suma în numerar cu care a fost achitată vila pentru ea şi soţul ei a fost returnată, ulterior, de acesta, D.) şi cu declaraţia apelantului C., anterior redată (în care acesta a precizat că a efectuat ultimele plăţi din mita plătită de S.C. Q. S.A. în numerar, lui E.).

De altfel, plata în numerar a vilei destinate familiei B.-HHHH. a fost confirmată şi de către apelantul intimat inculpat E., care a menţionat, însă, că aceşti bani au provenit, cel mai probabil, dintr-o sumă în numerar înmânată lui de către apelanta D.:

"este posibil ca D. să-mi fi dat mie aceşti bani, iar eu la rândul meu i-am dat lui QQ. care s-a ocupat de efectuarea plăţii" .

Modalitatea de plată în numerar pentru vila din GGGGG. - Grecia pentru familia B.-HHHH. este probată şi prin înscrisurile comunicate de S.C. HHHHH. S.R.L. din care rezultă că factura în valoare de 36.512 RON emisă la data de 24 august 2011 pe numele lui E., pentru servicii de cazare în vila GGGGG. pentru doi adulţi, a fost achitată în numerar la data de 30 august 2011 .

Declaraţia dată de martorul HHHH., fostul soţ al apelantei intimate inculpate A., încearcă să acrediteze ideea că suma de 36.512 RON cu care E. a achitat costul vilei pentru acesta şi fosta sa soţie, a fost integral restituită apelantei intimate inculpate D. (10.000 euro), la solicitarea soţiei sale, A..

O serie de aspecte fac, însă, ca declaraţia acestui martor să fie necredibilă, cum ar fi: faptul că restituirea unei asemenea sume de bani, importantă chiar şi pentru persoane cu resurse financiare semnificative, nu a fost însoţită de vreo chitanţă de mână sau alt tip de dovadă, împrejurarea că, în mod paradoxal, martorul a afirmat că a returnat suma de 10000 de euro fără să poarte vreo discuţie cu apelanta D. sau să ceară vreo explicaţie şi, în plus, afirmaţia că i-a înmânat de multe ori astfel de sume de bani acesteia, fără a pune întrebări, pentru ca apelanta D. "să îşi cumpere anumite lucruri sau sa îşi rezolve anumite probleme".

Din această perspectivă, Completul de 5 Judecători este de acord cu concluzia primei instanţe, care a considerat declaraţia martorului HHHH. ca fiind pro causa şi necredibilă ("eu am fost cel care i-am dat, la rugămintea soţiei mele, A., suma de 10.000 euro lui D.. Nu am primit nicio explicaţie de la A. cu privire la aceşti bani, probabil că D. plătise excursia, iar eu i-am restituit banii la câteva zile sau o săptămână"), fiind de neconceput faptul că martorul finanţa, fără a cere explicaţii, orice cheltuială, la solicitarea apelantei A. sau a apelantei D..

În plus, împrejurarea că martorul ar fi restituit, ulterior, o sumă de 10.000 de euro (care, de altfel, reprezintă mai mult decât costul vilei) către apelanta D. nu infirmă folosirea iniţială de către apelantul E. a banilor proveniţi din mita primită de la S.C. Q. S.A. prin intermediul societăţii S.C. X. S.R.L., în vederea acoperirii costurilor de cazare a apelantei B. şi a martorului HHHH..

Sub aspectul plăţii serviciilor prestate de societatea IIIII. S.R.L., controlată de martorul DDDD., Completul de 5 Judecători observă că, în declaraţia sa dată în cursul urmăririi penale (menţinută şi la instanţa de fond), martorul QQ. a confirmat împrejurarea că, în vara anului 2011, a fost contactat de către E., care era plecat din ţară, acesta cerându-i să meargă la C. şi "să iau nişte bani pe urmă să îi duc luni lui DDDD. la biroul acestuia din apropierea benzinăriei YYYYYY. de pe strada x, la sediul companiei ZZZZZZ.. Am fost la C. care mi-a dat o pungă şi mi-a spus că în interior sunt 50000 euro. Am predat punga luni, aşa cum stabilisem cu E.".

Episodul este redat atât de apelantul intimat inculpat C., care a declarat că a transmis o sumă de 50.000 euro numerar, într-un plic, însă nu pentru DDDD., ci pentru apelanţii E. sau D. (aspect care se explică, foarte probabil, prin aceea că apelantul C. nu a fost informat de E. despre destinaţia finală a sumei de bani, anume DDDD.), cât şi de comunicarea prin AAAAAAA. dintre apelanta D. şi apelantul E., în cadrul căreia aceasta i-a menţionat despre această sumă de bani transmisă către DDDD. prin intermediul martorului QQ., într-o perioadă în care cei doi erau plecaţi.

Din acest punct de vedere, concluzia instanţei de control judiciar este în acord cu cea a primei instanţe, care a apreciat că declaraţia martorului DDDD., prin care acesta neagă primirea sumei de 50.000 euro prin intermediul martorului QQ., este nesinceră, realitatea fiind că, în raport cu anexa 2 a contractului nr. x din 1 aprilie 2011, semnat de S.C. IIIII. S.R.L. şi Organizaţia V., valoarea serviciilor prestate acestui partid a fost de 205.000 euro, fiind încasaţi prin transfer bancar doar 150.000 euro. Din declaraţiile martorului QQ., ale martorei MM. şi ale apelanţilor E., D. şi C., rezultă că, deşi neagă acest lucru, martorul DDDD. a încasat şi suma de 50.000 euro în numerar, neputând proba susţinerea sa din faţa primei instanţe că între societatea S.C. IIIII. S.R.L. şi organizaţia V. Bucureşti s-ar fi încheiat, în luna iunie 2011 o altă anexă la contract, prin care a fost redusă contravaloarea serviciilor prestate la suma de 150.000 euro, încasată prin transfer bancar.

Sub un alt aspect, se constată că extrasul de cont al S.C. Y. S.R.L. confirmă afirmaţiile apelantei intimate inculpate D. privind plata din contul acestei societăţi a sumei de 12.999 RON pentru petrecerea organizată la BBBBBBB. din Predeal, cu ocazia zilei de naştere a apelantei A..

Deşi apelantul intimat E. a afirmat că:

"eu am fost cel care, la iniţiativa mea din contul societăţii am achitat banii destinaţi achitării notei de plată, însă i-am recuperat la o oră două după ce i-am virat, primindu-i cash de la A. în prezenţa D., a lui QQ. şi LLLL.", niciunul dintre cei menţionaţi de apelant nu a confirmat această susţinere, martorul QQ. arătând că, deşi a participat la petrecerea respectivă, "nu cunosc aspecte legate de plata cheltuielilor aferente" .

Cât priveşte plata, în anumite momente, a salariului apelantului intimat inculpat E. din banii încasaţi de la S.C. Q. S.A. (despre care atât acesta, cât şi apelantele B. şi D. recunosc că se făcea "la negru"), în acord cu prima instanţă, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind credibil, în contextul anterior prezentat, răspunsul apelantei intimate inculpate D. la întrebarea adresată de către apelanta A., în cadrul confruntării dintre acestea din data de 19 martie 2015:

"Banii primiţi de doamna B. de la Q. erau discutaţi numai cu mine, iar relaţia ei şi sumele plătite lui E. era un lucru separat. Dacă eu îi plăteam lui E. salariul, mă compensam cu doamna B., în sensul că scădeam aceste sume din cele pe care urma să i le dau de la Q.".

În cadrul declaraţiei date în faţa instanţei de control judiciar, apelantul intimat inculpat E. şi-a exprimat opinia că fapta pentru care este cercetat nu constituie infracţiune, deoarece, pe de o parte, ar fi plătit sumele datorate cu titlu de impozit aferent celor 47.000 de euro pe care i-a primit în contul societăţii S.C. Y. S.R.L., iar pe de altă parte, potrivit calculului pe care acest apelant îl face, de suma de 26.000 de Euro, presupus rămasă la dispoziţia societăţii, ca urmare a impozitării, ar fi beneficiat exclusiv inculpata D..

În plus, apelantul intimat inculpat arată că "Există o neconcordanţă între suma reţinută în sentinţă ca fiind cheltuită de mine (aproximativ 150.000 euro) şi suma de aproximativ 26.000 Euro, care a rămas după scăderea şi plata impozitului din suma de 47.000 Euro" şi că "plata sumei de la BBBBBBB. s-a efectuat la aproximativ doi ani după încasarea banilor de la inculpatul C. şi în acel moment firma S.C. Y. S.R.L avea profit. Menţionez că firma S.C. Y. S.R.L avea încasări şi de la alţi clienţi, precum: S.C. CCCCCCC., de unde am încasat aproximativ 10.000 Euro".

Sub un prim aspect, instanţa de control judiciar apreciază că nu este relevant, sub aspectul existenţei complicităţii la infracţiunea de luare de mită, dacă înlesnirea primirii banilor are ca obiect întreaga sumă ce se oferă drept mită sau doar o parte din suma oferită, rămasă după plata impozitelor, după cum nu este relevant nici dacă persoana care primeşte mita foloseşte întreaga sumă sau doar o parte din aceasta pentru uzul personal sau al altor persoane.

În acest sens, suma totală virată de S.C. Q. S.A. către S.C. X. S.R.L. pentru a-şi asigura finanţarea la timp a tranşelor plăţilor aferente contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii a fost de 335.486 RON, astfel cum rezultă din extrasele de cont ale societăţii controlate de apelantul intimat inculpat C., fiind în cuantum mai mare decât suma efectiv încasată de către S.C. Y. S.R.L., de 296.076 RON (din care suma de 86.350 RON a fost retrasă din contul S.C. X. S.R.L. în numerar, la datele de 13 şi 15.12.2010, fiind predată de către C. lui E., iar suma de 209.762 RON a fost virată în contul S.C. Y. S.R.L.)

Diferenţa se explică, cel mai probabil, prin plata contribuţiilor şi impozitelor datorate statului, atât de către mijlocitorul oferirii sumelor, S.C. X. S.R.L., cât şi de către societatea care a facilitat primirea sumelor, S.C. Y. S.R.L.

Prin urmare, chiar dacă suma de 209.762 RON, evidenţiată de extrasul de cont al societăţii S.C. Y. S.R.L. ca fiind primită de la S.C. X. S.R.L. în cursul anilor 2010-2011, a suportat o serie de ajustări datorită plăţii unor taxe şi impozite, acest aspect nu afectează existenţa infracţiunii de luare de mită săvârşite de către apelantele intimate inculpate D. şi B., nici a complicităţii la această infracţiune comise de apelantul intimat inculpat E., deoarece, sub aspectul oferirii/primirii unor sume de bani în scopul îndeplinirii unor atribuţii de serviciu sau a înlesnirii unei asemenea primiri, nu prezintă relevanţă consumarea lor integrală de către autorii infracţiunii de luare de mită, banii putând fi utilizaţi chiar şi numai în parte.

Ceea ce este important în cuprinsul considerentelor prezentate de către prima instanţă este faptul consumării sumelor intrate în contul S.C. Y. S.R.L. deopotrivă, de către apelanta intimată inculpată D. (care a beneficiat, împreună cu apelantul intimat inculpat E., de mai multe servicii de turism prestate de S.C. HHHHH. S.R.L., astfel cum rezultă din extrasul de cont al S.C. Y. S.R.L. şi din declaraţiile celor doi), cât şi în folosul apelantei intimate inculpate A. (plata contravalorii cazării pentru vacanţa petrecută de aceasta în Grecia la GGGGG. în perioada 2-5 septembrie 2011, în valoare de 36.512 RON, sumele înmânate cash de către apelanta D., plata sumei de 12.999 RON pentru petrecerea organizată la BBBBBBB. din Predeal) şi al organizaţiei V. Bucureşti, condusă la un moment dat de către apelantă (plata ocazională a unor sume de 2000 euro lunar pentru salariul apelantului E., plata a 50.000 euro în numerar către DDDD. pentru serviciile de publicitate prestate de societatea S.C. IIIII. S.R.L., plata sumei de 5800 RON către martora PP., reprezentând contravaloarea unor servicii de consultanţă politică prestate către organizaţia V. Bucureşti, plăţi lunare pentru postaci).

De altfel, având în vedere un curs mediu de 4,2099 RON pentru 1 Euro din perioada relevantă, regăsit pe pagina online de statistică a Băncii Naţionale a României (http://www.x.ro), suma încasată de S.C. Y. S.R.L. valora, la momentul primirii, aproximativ 70.000 euro, fiind infirmate spusele apelantului intimat inculpat E. că ar fi încasat doar aproximativ 47.000 euro şi, deopotrivă, fiind confirmat faptul că toate cheltuielile anterior menţionate puteau fi suportate, chiar şi integral, din suma primită drept mită de la S.C. Q. S.A.

Sub un al doilea aspect, instanţa de control judiciar constată că este reală împrejurarea susţinută de către apelantul intimat inculpat E., că în luna decembrie 2012, când a efectuat plata de 12.999 RON pentru petrecerea organizată la BBBBBBB. din Predeal, trecuseră aproape doi ani de la data primirii în cont a primei tranşe a sumelor reprezentând mită.

De asemenea, din extrasul de cont de la dosar urmărire penală rezultă că S.C. Y. S.R.L. a încasat, în data de 23 noiembrie 2012, o altă plată, distinctă de cele provenite de la S.C. Q. S.A., anume suma de 73,086.47 RON de la S.C. DDDDDDD. S.R.L.

Cu toate acestea, aspectele învederate nu sunt de natură a infirma activităţile infracţionale reţinute în sarcina apelantului intimat inculpat, întrucât probele administrate, anterior expuse, dovedesc atât primirea de către S.C. Y. S.R.L. a sumelor de bani oferite drept mită de către S.C. Q. S.A, prin intermediul S.C. X. S.R.L., cât şi destinaţia acestor sume şi modul lor de utilizare, precum şi scopul în care au fost oferite şi, respectiv, primite, acela al asigurării finanţării de către Compania Naţională de Investiţii a plăţilor datorate lucrărilor efectuate de către S.C. Q. S.A., în baza contractelor semnate între cele două entităţi.

Cât priveşte aspectele învederate de către apelantul intimat inculpat E. cu privire la comunicaţiile AAAAAAA. din data de 5 februarie 2015 dintre acesta şi apelanta intimată inculpată D., al căror conţinut este redat de nota tehnică din 20 februarie 2015 aflată la dosar urmărire penală, instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a făcut o evaluare corectă a acestei probe, în cadrul ansamblului mai larg al dovezilor administrate în cauză, fiind justificat argumentul potrivit căruia:"inculpata D. nu îi cere inculpatului E. să declare într-un anumit sens, ci să confirme ceea ce ea a spus, dacă ştie că lucrurile s-au petrecut astfel".

Ca atare, această probă nu poate să dovedească o lipsă de vinovăţie a apelantului intimat inculpat E., ci, astfel cum corect a stabilit prima instanţă, conţinutul conversaţiei purtate între apelanţii D. şi E. relevă faptul că, o parte din banii primiţi de inculpata A. din infracţiunile de corupţie ce fac obiectul prezentului dosar a fost folosită pentru achitarea unor servicii de publicitate de care a beneficiat organizaţia V. Bucureşti, prin intermediul martorului DDDD..

Aşadar, instanţa de control judiciar constată justeţea raţionamentului şi constatărilor primei instanţe, care a considerat că relevant sub aspectul existenţei infracţiunii de corupţie nu este cuantumul sau proporţia utilizării sumelor primite în schimbul îndeplinirii unui act dintre cele ce se încadrează în atribuţiile de serviciu ale apelantelor, ci însăşi faptul primirii unor asemenea sume, cu sprijinul apelantului intimat inculpat E. şi al utilizării lor, chiar şi parţiale, în beneficiul personal al inculpatelor D. şi A. sau al organizaţiei de partid în cadrul căreia ambele activau.

Contrar criticilor analizate, instanţa de control judiciar constată că, în ansamblu, situaţia de fapt analizată a fost corect reţinută de către prima instanţă, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, reţinute în sarcina apelantelor intimate inculpate D. şi A. şi a complicităţii la infracţiunea de luare de mită de care este acuzat apelantul intimat inculpat E., atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

De sumele cu caracter de mită nu a beneficiat doar apelanta intimată inculpată A., ci şi coinculpata D., care a utilizat o parte din sumele primite în contul societăţii administrate de bunul ei prieten, apelantul intimat inculpat E., pentru a-şi finanţa diverse excursii în străinătate, în unele dintre acestea fiind însoţită chiar de către acest apelant.

Cu alte cuvinte, probele administrate în cauză dovedesc faptul că în perioada 2010-2011, în scopul asigurării finanţării şi plăţii la timp a lucrărilor contractate de societatea deţinută de către apelantul intimat inculpat F., S.C. Q. S.A. cu Compania Naţională de Investiţii, apelantele intimate inculpate A. şi D. au primit, în mod indirect, prin intermediul societăţii S.C. Y. S.R.L. controlată de către apelantul intimat inculpat E., o sumă de bani reprezentând contravaloarea unui procent ("comision") de 10% din valoarea plăţilor primite de S.C. Q. S.A. de la Compania Naţională de Investiţii, sumă ce a fost remisă în mai multe tranşe succesive, prin intermediul S.C. X. S.R.L., controlată în fapt de către apelantul C..

Folosul obţinut de către apelante s-a regăsit în patrimoniul apelantei D., care a beneficiat de plata unor servicii de turism şi, mai ales, în patrimoniul apelantei intimate inculpate A. (prin remiteri în numerar efectuate de apelanta D. şi plata unor servicii de cazare de care a beneficiat personal apelanta B.) şi al organizaţiei V. Bucureşti, din care ambele apelante făceau parte, prin plata unor servicii de publicitate şi imagine prestate de terţi în favoarea acestei organizaţii.

Astfel cum a reţinut prima instanţă, faptele anterior expuse întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., în varianta primirii, infracţiune comisă de fiecare dintre inculpate.

În privinţa apelantului E., mijloacele de probă administrate conduc către concluzia că în cursul anilor 2010-2011, acesta a înlesnit, cu ştiinţă, primirea de către apelantele intimate inculpate A. şi D., în contul societăţii sale S.C. Y. S.R.L., a sumelor provenite de la S.C. Q. S.A. cu scopul asigurării plăţii la timp a lucrărilor executate de această societate în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

Se constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că fapta anterior descrisă întruneşte în drept elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 48 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În consecinţă, Completul de 5 Judecători respinge criticile vizând greşita reţinere a situaţiei de fapt, cu consecinţa neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor analizate, reţinute în sarcina apelanţilor intimaţi inculpaţi E. şi A., ca nefondate.

În considerarea argumentelor şi concluziei anterior expuse, se constată ca fiind legală şi temeinică măsura dispusă de către prima instanţă, în sensul confiscării, în baza art. 254 alin. (3) C. pen. anterior, de la apelanta intimată inculpată A., a sumei de 296.076 RON care a făcut obiectul luării de mită, sens în care Completul de 5 Judecători respinge, ca nefondată, critica privind greşita confiscare a acestei sume, formulată de către apelantă.

IV.2.2. În strânsă legătură cu critica anterior analizată, apelantul intimat inculpat E. a mai invocat şi greşita încadrare juridică a faptei de complicitate la infracţiunea de luare de mită, reţinută în sarcina sa, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Astfel, apelantul a susţinut că participarea sa, în luna decembrie 2010, la activitatea infracţională descrisă anterior, la punctul IV.2.1., nu îndeplineşte condiţiile impuse de lege pentru a fi considerată complicitate la infracţiunea de luare de mită, ci întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare reală a infractorului (prevăzută de art. 264 C. pen. anterior şi având corespondent în dispoziţiile art. 270 C. pen.).

Într-adevăr, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Noului C. pen., infracţiunii de favorizare reală (incriminată prin norma prevăzută de art. 264 C. pen. anterior) îi corespunde în legea penală actuală infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 270 C. pen., latura subiectivă referitoare la această faptă fiind extinsă prin adăugarea variantei prevederii de către autorul infracţiunii, că bunul tăinuit provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia.

În legătură cu critica menţionată, Completul de 5 Judecători consideră că elementele de fapt conturate în speţă, în ceea ce priveşte activitatea apelantului intimat inculpat E. nu îndreptăţesc concluzia că încadrarea juridică corectă ar fi aceea de tăinuire.

De esenţa infracţiunii de tăinuire este asigurarea împiedicării sau îngreunării recuperării bunurilor scoase dintr-un patrimoniu prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, prin primirea, transformarea sau valorificarea unor asemenea bunuri de către tăinuitor. Pericolul social al unei asemenea fapte rezidă în aceea că tăinuitorul împiedică reîntoarcerea bunurilor în patrimoniul din care au fost scoase în mod ilicit, ca atare, tăinuirea este o infracţiune contra patrimoniului şi afectează relaţiile sociale cu caracter patrimonial, cu totul diferită de infracţiunea de luare de mită, infracţiune ce vizează relaţiile sociale care asigură îndeplinirea de către funcţionari a atribuţiilor de serviciu conform legii, cu onestitate, imparţialitate şi obiectivitate.

Însă spre deosebire de situaţia din speţă, în care consumarea acestei infracţiuni de luare de mită, în varianta primirii de către cele două coautoare a sumelor de bani transferate de către S.C. Q. S.A. (nu cea a pretinderii sau acceptării unei promisiuni, cum greşit susţine apelantul intimat inculpat E.) s-a realizat cu complicitatea concomitentă a acestuia, în cazul infracţiunii de tăinuire, ajutorul dat făptuitorului şi înţelegerea dintre acesta şi tăinuitor intervin după săvârşirea de către autor a faptei din care provin bunurile respective, neexistând vreo înţelegere prealabilă sau concomitentă între participanţi, astfel că primirea dobândirea, transformarea sau înlesnirea valorificării acestor bunuri constituie o infracţiune distinct incriminată.

În cauză însă, astfel cum rezultă din consideraţiile prezentate la punctul IV.2.1. de mai sus, probele administrate dovedesc că apelantul intimat inculpat E. a cunoscut, înainte de a primi în cont sumele de bani, despre activitatea infracţională a celor două apelante intimate inculpate, acceptând ca, prin fapta sa, să acorde ajutor acestora la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Spre deosebire de această realitate conturată în speţă, situaţia tăinuitorului este cu totul diferită, în sensul că, activitatea acestuia intervine întotdeauna abia dupa consumarea infracţiunii din care provine bunul, la săvârşirea căreia nu a avut nicio contribuţie, deoarece actul comis de tăinuitor caracterizează consecinţele post factum ale infracţiunii, pe când activitatea complicelui se situează anterior sau cel mult concomitent cu infracţiunea la care se referă provenienţa bunului.

Ca atare, instanţa de control judiciar apreciază că mod corect a stabilit prima instanţă încadrarea juridică a faptei săvârşite de către apelantul intimat inculpat E., ca reprezentând complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., critica analizată fiind respinsă, ca nefondată.

IV.3. Referitor la infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi G., cu participarea apelantului intimat inculpat H., în calitate de presupus complice şi o infracţiune de dare de mită presupus săvârşită de martorii N., W. şi M., cu participarea apelantului intimat inculpat C., în calitate de complice

Apelanta intimată inculpată A. a contestat situaţia de fapt reţinută de prima instanţă cu privire la aspectele ce compun elementul material alternativ al infracţiunii (pretinderea, de către apelantă şi de către apelantul intimat inculpat G., a unui comision de 10% din plăţile efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, primirea unei sume de 200.000 euro de către apelantul intimat inculpat G. de la martorul N., în contul comisionului pretins, prin intermediul apelantului intimat inculpat C., primirea unei sume de 900.000 euro de către apelanţii intimaţi inculpaţi G. şi A. de la martorii N., W. şi M., în contul comisionului pretins şi primirea de către apelantul intimat inculpat H. a sumei de 3.000.000 RON, în contul pretinderii formulate de apelanta intimată inculpată A. privind comisionul de 10%), în raport cu care a invocat netemeinicia soluţiei de condamnare, din perspectiva neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina sa, apreciind că în speţă lipseşte tipicitatea obiectivă şi subiectivă a faptei săvârşite.

Aceleaşi aspecte au fost invocate, în esenţă şi de către apelantul intimat inculpat H. cu privire la primirea, de către acesta, a sumei de 3.000.000 RON, în contul pretinderii de către apelanta intimată inculpată A. a comisionului de 10%.

Suplimentar, apelantul a susţinut şi nemotivarea soluţiei de condamnare pronunţate, deoarece, în opinia sa, din hotărâre lipsesc menţiunile cuprinse în art. 403 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen.

IV.3.1. Pretinderea de către apelanta intimată inculpată A. a unui comision de 10% din plăţile efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, adresată martorului N. este dovedită de ansamblul probator administrat în cauză, contrar susţinerilor apelantei.

Modalitatea în care s-a realizat pretinderea mitei rezultă din coroborarea susţinerilor apelantului intimat inculpat G. din cadrul declaraţiilor date la urmărire penală la data de 03 februarie 2015, 13 februarie 2015 şi 25 februarie 2015, din confruntarea cu martorul N. din data de 13 februarie 2015 şi din declaraţia dată la 16 octombrie 2015, în faţa instanţei de fond, cu susţinerile martorului N. din confruntarea anterior menţionată şi din declaraţia dată de martor la 02 februarie 2015, la urmărire penală, la data de 30 septembrie 2016, în faţa primei instanţe şi la data 9 mai 2018, în faţa instanţei de apel .

În verificarea criticilor formulate de către apelanta intimată inculpată A., instanţa de control judiciar remarcă faptul că, deşi în declaraţiile date la urmărire penală la 2 şi 3 februarie 2015, apelantul intimat inculpat G. a negat săvârşirea infracţiunii de luare de mită analizată, ulterior a recunoscut în totalitate fapta, arătând în declaraţia dată în faţa instanţei de fond la data de 16 octombrie 2015, că a participat la discuţia purtată de martorul N. cu apelanta intimată inculpată A., în contextul în care urma a fi organizată S., că a auzit cum apelanta a solicitat martorului să facă nişte sponsorizări, că procentul de 10% din încasările pe care N. le obţinea din contractele încheiate cu unităţile administrativ teritoriale finanţate de către minister reprezenta, în realitate, o mită ("acest comision fiind, în realitate, o mită şi nu o sponsorizare.") şi că despre această mită, apelantul G. a discutat, în cursul anului 2011, cu apelanta B., care, de altfel, l-a şi anunţat că suma respectivă de bani urma să fie adusă de către N. ("În concret, ministrul mi-a spus că o să vină N. şi o să aducă această sumă.").

Martorul N. a relevat, în declaraţia dată la 13 februarie 2015, la urmărire penală, că a avut o întâlnire în biroul apelantului intimat inculpat G., intermediată de C., ocazie cu care apelantul G. a confirmat discuţiile avute anterior cu C. "referitor la plata unui procent de 10% din sumele încasate pentru deblocarea finanţării" şi, deşi nu s-a discutat despre o sumă concretă, "cu siguranţă a fost menţionat procentul de 10%, iar G. cunoştea ce reprezintă acesta".

Martorul a mai precizat că discuţiile privind procentul de 10% pretins de apelanţii B. şi G. au avut loc în contextul unui proiect în valoare de 36 de milioane euro, ce urma a fi realizat de trei firme, S.C. O. S.A., S.C. R. S.R.L. şi S.C. XXXX. S.A. şi că a comunicat cele discutate atât fratelui său, martorul W., cât şi martorului M., administratorul S.C. R. S.R.L.

IV.3.2. În legătură cu primirea unei sume de 200.000 de către apelantul intimat inculpat G. şi, respectiv, de 900.000 euro de către apelanţii intimaţi inculpaţi inculpaţii G. şi A., instanţa de control judiciar, analizând criticile formulate, are în vedere, în principal, declaraţiile date de apelanţii intimaţi inculpaţi G. şi C., care se coroborează cu declaraţiile date de martorii N. şi M., fragmente relevante din acestea fiind redate şi în motivarea sentinţei apelate.

Prin declaraţia dată la 25 februarie 2015 în faţa organelor de urmărire penală, apelantul intimat inculpat G. a menţinut toate declaraţiile prin care a recunoscut comiterea faptei, declaraţii date începând cu data de 5 februarie 2015 .

Dacă în declaraţiile sale de la dosar urmărire penală (2 februarie 2015) şi, respectiv, de la dosar urmărire penală (13 februarie 2015), precum şi în cadrul confruntării cu martorul N., de la data de 2 februarie 2015, apelantul G. nu a recunoscut primirea vreunor sume de bani de la apelantul intimat inculpat C. sau de la martorul N., ulterior, în cadrul declaraţiilor formulate cu ocazia confruntării cu martorul N. de la 13 februarie 2015, a recunoscut atât primirea sumei de 900.000 euro reprezentând comisionul de 10% din sumele încasate de societatea O. S.R.L., cât şi remiterea acestei sume mai departe, către apelanta intimată A.. "După întâlnirea de Buşteni de la pensiunea mea am avut o discuţie cu doamna B. la care aceasta mi-a spus că o să mă caute domnul EEEEEEE., că domnul EEEEEEE. ştie ce sumă trebuie să restituie din sumele primite şi că eu voi fi cel contactat de domnul EEEEEEE. în acest sens. Imediat după primirea genţii cu banii de la domnul EEEEEEE., i-am dus această geantă doamnei ministru B., la cabinet şi i-am spus că sunt banii de la domnul EEEEEEE.".

La momentul confruntării anterior menţionate, deşi martorul N. confirmase predarea sumelor de 900.000 euro şi de 200.000 euro prin intermediul apelantului intimat inculpat C., apelantul intimat inculpat G. a susţinut că a refuzat primirea sumei de 200.000 euro pentru că "ministrul A. nu îmi spusese nimic despre aceşti bani". Ulterior, în declaraţia din 13 februarie 2015 dată la urmărire penală a nuanţat relatarea, precizând că apelantul intimat inculpat C. "a vrut (...) să îmi dea o sumă de bani de la N., dar nu am primit-o pentru că nu aveam acordul lui B.".

Audiat de către prima instanţă, apelantul intimat inculpat G. a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa în actul de sesizare şi a menţinut, în punctele esenţiale, declaraţiile de recunoaştere date în faza de urmărire penală.

Astfel, apelantul G. a confirmat nu doar primirea sumei de 900.000 euro de la N. şi M., împrejurările concrete în care a primit banii şi remiterea sumei de 900.000 euro apelantei intimate inculpate A., dar şi primirea şi, respectiv, restituirea sumei de 200.000 de euro martorului N., prin intermediul lui C., solicitând judecarea sa în cadrul procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei: "Este real că, în cursul anului 2011, am fost sunat de către C., care mi-a cerut să ne întâlnim. M-am întâlnit cu acesta la statuia Aviatorilor unde C. mi-a dat o pungă, spunându-mi că sunt bani, care erau de la N., însă nu îmi mai aduc aminte dacă mi-a precizat şi cuantumul sumei. Eu am crezut că există o înţelegere cu privire la banii respectivi între EEEEEEE. şi d-na B., dar cum nu ştiam nimic despre destinaţia acestor bani, iar d-na B. nu îmi spusese nimic, a doua zi l-am sunat pe C. şi i-am înapoiat punga cu bani".

IV.3.2.1. Înmânarea către apelantul intimat inculpat G. a sumei de 200.000 euro, reprezentând comisionul remis de martorul N., în cuantum de 10% din valoarea de 9 milioane RON a plăţii încasate de către S.C. O. S.A. la 29 iunie 2011, pentru proiectul de la AO., a fost recunoscută şi de către intermediarul care a livrat efectiv suma, apelantul intimat inculpat C., aspectul fiind confirmat şi de către martorul N..

Apelantul intimat inculpat C. a confirmat, în declaraţia sa dată în faţa primei instanţe la 16 octombrie 2015, că martorul N. i-a înmânat, în cursul anului 2011, în perioada aprilie- iunie, o pungă despre care martorul a precizat că ar conţine suma de 200.000 euro, cerându-i să o înmâneze apelantului intimat inculpat G.. Apelantul a arătat că "Punga respectivă i-am înmânat-o lui G., la statuia Aviatorilor din Bucureşti, care nu m-a întrebat nimic în legătură cu suma respectivă de bani, probabil că acesta ştia despre ce este vorba".

Totodată, apelantul intimat inculpat C. a relatat că a doua zi, apelantul intimat inculpat G. l-a sunat, cerându-i să se întâlnească în acelaşi loc şi i-a dat înapoi suma de bani, spunându-i să o restituie cât mai urgent lui N. întrucât "personajul nu este sigur".

Relatarea de mai sus este confirmată de martorul N., care a declarat la urmărire penală, la data de 13 februarie 2015, că i-a dat lui C. o sumă de bani de aproximativ 200.000 euro, în contul unei plăţi de 9 milioane RON primită pentru lucrări efectuate în cadrul proiectului de la AO., conform înţelegerii prealabile cu apelanţii G. şi B..

Martorul a confirmat, deopotrivă, restituirea sumei de către apelantul intimat G. prin intermediul apelantului intimat inculpat C., care la rândul său, a arătat că G. nu a vrut să primească banii.

Cu privire la acest aspect, martorul N. a mai susţinut că, în opinia sa, motivul restituirii sumei a fost acela că banii nu ar fi trebuit remişi prin intermediul apelantului C., care nu mai lucra la minister la acel moment.

În declaraţia dată în faţa primei instanţe, la 30 septembrie 2016, martorul N. a reiterat susţinerile de la urmărire penală:

"În lunile august sau septembrie 2011, a fost efectuată o plată în avans de către primăria Lupeni şi pentru această sumă, am plătit comisionul de 10%, respectiv 200.000 euro lui C.. Cred că întâlnirea cu C. pentru a-i da cei 200.000 euro am avut-o în biroul meu de la Băneasa (Aviaţia Utilitară), fără a fi de faţă vreo altă persoană. La acel moment, eu ştiam ca banii erau daţi pentru G. întrucât cu acesta discutasem în perioada mai iunie şi în februarie 2011 la Buşteni. Aceşti bani mi-au fost restituiţi de către C. la câteva zile spunându-mi că G. nu îi primeşte. Din câte am bănuit, C. nu mai era intr-o relaţie bună cu G. întrucât plecase de la minister. După acest moment, m-am deplasat la MDRT, unde am purtat o discuţie cu G., care mi-a spus să ajung cu plăţile la zi, însă să nu îl mai implic pe C., să merg direct la el."

Cu ocazia audierii de către prima instanţă, martorul N. nu a făcut menţiuni noi referitoare la remiterea sumei de 200.000 euro, arătând doar, la întrebarea adresată de către apărătorul ales al apelantei intimate inculpate A., că nu cunoaşte dacă această sumă a ajuns la fiul apelantului intimat inculpat G..

În acest context, din perspectiva consumării infracţiunii analizate, instanţa de apel apreciază ca nerelevant traseul sumei de 200.000 euro ulterior primirii de către apelantul G.. Dimpotrivă, cât timp din probele administrate rezultă că înainte de a fi restituită, suma arătată a fost pretinsă de apelanta A. şi primită de către apelantul intimat inculpat G., infracţiunea de luare de mită s-a consumat, în ambele aceste ipostaze ale elementului material al laturii obiective.

De altfel, analizând întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, este importantă raportarea permanentă la împrejurarea că primirea sumelor de 200.000 euro şi, respectiv, de 900.000 euro a fost subsecventă pretinderii exprese, adresate martorului N. de către apelanta intimată inculpată A., de a remite apelantului G. un procent de 10% din valoarea plăţilor finanţate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

IV.3.2.2. Remiterea şi, respectiv, primirea sumei de 900.000 euro de către apelantul intimat inculpat G. este dovedită dincolo de orice îndoială, astfel cum corect a reţinut şi prima instanţă.

În acest sens, instanţa de control judiciar face referire la declaraţiile de recunoaştere ale apelantului intimat inculpat G. anterior menţionate: declaraţia dată la 25 februarie 2015 în faţa organelor de urmărire penală, prin care apelantul intimat inculpat G. a menţinut toate declaraţiile prin care a recunoscut comiterea faptelor, declaraţiile date în cadrul confruntării cu martorul N. la 13 februarie 2015 şi declaraţia din data de 16 octombrie 2015 dată în faţa primei instanţe, în cadrul căreia a precizat că în cursul anului 2011 a discutat cu apelanta A. despre un comision de 10%, reprezentând un procent din încasările pe care martorul N. le obţinea din contractele încheiate cu unităţile administrativ teritoriale finanţate de către minister, specificând că "acest comision fiind, în realitate, o mită şi nu o sponsorizare. În concret, ministrul mi-a spus că o să vină N. şi o să aducă această sumă".

Afirmaţiile făcute de apelantul G. în cadrul acestor declaraţii se coroborează cu declaraţia dată de martorul N. la urmărire penală la 13 februarie 2015, cu depoziţia aceluiaşi martor dată în faţa primei instanţe la 30 septembrie 2016, cu cea a martorului W., dată la 9 septembrie 2016 în faţa instanţei de fond şi cu declaraţiile martorului M., atât cea dată în cursul urmăririi penale, cât şi cea dată faţa primei instanţe .

Se apreciază că sub aspectul forţei probante, declaraţiile apelantului intimat inculpat G. şi ale martorului N. au fost corect analizate şi interpretate de către prima instanţă.

Cu ocazia audierii de către instanţa de apel, la 9 mai 2018,, martorul N. a confirmat înmânarea sumei de 900.000 euro apelantului G. şi destinaţia acestei sume, rezultată din discuţia cu acesta:

"am dus inculpatului G. suma de 900.000 Euro, care reprezenta parte dintr-un comision de 10% din lucrările efectuate de S.C. O. S.A. şi S.C. FFFFFFF. S.R.L . . . . . . . . . .Din discuţiile cu inculpatul G. am dedus că acel comision de 10% ar urma să fie folosit pentru partidul aflat la putere în perioada respectivă, cred că este vorba de V.")

Martorul M. a arătat în faţa organelor de urmărire penală conjunctura economico-financiară care l-a determinat să adune şi să achite, în avans, împreună cu martorul EEEEEEE., suma de 900.000 euro reprezentând comision din plăţile datorate:

"Când am constatat că nici în al treilea trimestru nu sunt alocate fonduri, mi-am dat seama că există riscul ca societatea să intre în incapacitate de plată. În afara cheltuielilor deja efectuate, banca emisese, la cererea mea, garanţii bancare pentru furnizorii de echipamente de cablu în valoare de peste 800.000 euro, care erau scadente la începutul anului 2012. În acest context, dacă nu reuşeam să încasez banii aş fi avut o mare problemă, motiv pentru care am încercat să identific o soluţie de deblocare a fondurilor. În cursul anului 2011, N., care se ocupă de S.C. O. S.A., mi-a spus că a discutat cu domnul G. şi cu C. şi că vom putea obţine sumele pentru lucrările efectuate dacă vom plăti un comision de 10% din valoarea acestora. După mai multe discuţii cu N., am stabilit ca în toamna anului 2011 să remitem suma de 900.000 euro lui G. pentru a obţine deblocarea plăţilor. Cuantumul acestei sume a fost stabilit pe baza unui algoritm în care am luat în calcul 10% din valoarea lucrărilor care urmau să fie achitate către S.C. O. S.A. şi S.C. R. S.R.L., plus 10% din valoarea fondurilor care speram să fie alocate la începutul anului 2012. (...) Potrivit calculelor noastre, partea mea a fost de 600.000 euro, iar partea lui N. de 300.000 euro. Suma de 600.000 de euro am obţinut-o parţial prin ridicări de numerar din casieria societăţii, iar parţial din sumele proprii ridicate din contul personal, aşa cum rezulta din extrasele bancare pe care le depun la dosar".

Prin urmare, astfel cum corect reţine şi prima instanţă, în declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa primei instanţe, martorul M. confirmă o serie de aspecte care, de altfel, nu au fost contestate de către apelanţii intimaţi inculpaţi: discuţiile purtate cu N. despre plata comisionului în procent de 10%, modalitatea în care au calculat suma de 600.000 euro şi, respectiv, 300.000 euro, scopul înfiinţării societăţii YYYY., retragerea de bani din conturile societăţii de către martorul RR. şi predarea acestora către N. şi M., derularea acţiunilor martorilor M. şi N. în ziua de 6 octombrie 2011, transportul banilor la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu maşina lui M., intrarea martorului N. în minister, cu geanta conţinând cei 900.000 euro, asigurările date de martorul N. la reîntoarcerea din sediul ministerului, în sensul că problema finanţării plăţilor restante se va rezolva.

În declaraţia dată în faţa primei instanţe la 24 iulie 2016, martorul RR. confirmă aspectele relatate de N. şi M. privind scopul înfiinţării societăţii YYYY. în Bulgaria şi modul în care acesta a retras sume cash în valoare de aproximativ 900.000 euro, pe care le-a remis martorilor:

"În anul 2010, la iniţiativa lui N., am înfiinţat societatea YYYY. cu sediul În Ruse, Bulgaria, eu fiind asociatul unic şi administratorul acestei societăţi. Am înfiinţat respectiva societate pe teritoriul Bulgariei întrucât aceasta ţară avea la vremea respectivă un regim fiscal mai avantajos decât România. (...) Legislaţia bulgară permitea retrageri de numerar din contul firmei, cu justificări minime, dacă firma avea activitate şi obţinea profit, iar N. mi-a spus că în aceste condiţii urma să retrag sumele de bani pe care legislaţia bulgară mi le permitea sa le transfer peste graniţă. Am efectuat mai multe retrageri în numerar, nu reţin exact câte şi nici data lor, însă suma totală retrasă în numerar este de aprox 900 mii euro. Fiecare tranşă pe care am retras-o i-am înmânat-o lui N.. Nu ştiu ce a făcut acesta cu banii respectivi".

Aspectele redate mai sus se coroborează cu cele susţinute de martorul N. în faţa primei instanţe, referitor la împrejurarea că, atât acesta cât şi M. au adunat, prin eforturi proprii, în avans, suma reprezentând comisionul de 10% din valoarea plăţilor pe care le aşteptau, în proporţia arătată de martor şi, ulterior, aceştia şi-au recuperat banii daţi drept mită din retragerile de numerar pe care le făcea martorul RR. din contul societăţii YYYY.:

"În urma calculelor efectuate pentru plăţile efectuate de MDRT pentru proiectul AO., partea de comision era mai mare de 300.000 euro, însă nu am avut lichidităţile financiare necesare, iar partea S.C. R., după calculele făcute de M., era de 600.000 euro. Suma de 300.000 euro am strâns-o din contravaloarea unor acţiuni pe care le vândusem anterior în valoarea de 1.300.000 euro şi unei case din Petroşani, pe care am vândut-o. Nu cunosc de unde a reuşit M. să strângă suma de 600.000 euro. Întrucât atât eu cât şi M. căutam o modalitate de a obţine bani în numerar pentru a plăti comisionul de 10% am considerat că ar fi facil să înfiinţăm o societate în Bulgaria unde legislaţia fiscală era mai permisivă, proiect finalizat prin înfiinţarea societăţii YYYY. de către un fost angajat al Aviaţiei Utilitare, SS., care avea ca obiect de activitate, activităţi de comerţ. Nu aveam nicio calitate în această societate şi nici M.. Suma de 300.000 euro am primit-o de la SS., care a retras-o din societatea YYYY.. Prin societatea YYYY. din Bulgaria atât S.C. R., cât şi SC. O. S.A. au importat echipamente, respectiv tunuri de zăpada artificială, ţevi etc, folosite în cele 2 proiecte."

Apelanta intimată inculpată A. a contestat, în cadrul motivelor de apel formulate, că probele administrate în cauză dovedesc elementul remiterii către aceasta a sumei de 900.000 euro, de către apelantul intimat inculpat G..

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar consideră relevantă declaraţia dată de apelantul intimat inculpat G., referitoare la modul în care a intrat în posesia genţii cu suma de 900.000 euro, care se coroborează cu declaraţiile anterior redate, dar şi cu aspectele menţionate de martorii N. şi M. referitor la faptul că, ulterior remiterii banilor, societăţile controlate de martori au primit sumele reprezentând plăţi restante pentru lucrările efectuate, finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Astfel, martorul M. arată, în declaraţia dată la urmărire penală în data de 13 februarie 2015:

"Eu am aşteptat la maşină, iar N. a intrat cu geanta în clădirea ministerului, din câte îmi amintesc prin intrarea din faţă, spre Piaţa Constituţiei. N. s-a întors după cel mult o oră, fără geantă, şi i-a dat-o domnului G., aşa cum planificasem. După remiterea acestor bani, în luna decembrie 2012, S.C. R. S.R.L. a încasat aproximativ 15 milioane RON, iar în februarie 2012 aproximativ 5 milioane RON, pentru lucrările efectuate în cursul anului 2011", aspectul fiind confirmat în declaraţia dată de acelaşi martor în faţa primei instanţe, la 30 septembrie 2016:

"N. a fost cel care mi-a spus că pentru a se aloca de către MDRT fondurile necesare plăţii lucrărilor efectuate, este necesar să plătim un comision reprezentând un procent de apox. 10% din valoarea sumelor pe care urma să le încasăm. (...) Prima discuţie cu N. referitoare la plata comisionului a avut loc în prima parte a anului 2011, probabil în martie/ aprilie, după care am tot sperat să fie alocate fonduri pentru lucrările pe care le executam, nu s-a întâmplat acest lucru, după care a doua jumătate a anului, în luna august, am avut o discuţie mai concretă cu N. şi am hotărât ca trebuie să plătim acest comision pentru deblocarea plăţilor. (...) N. a luat geanta in care se aflau banii şi a intrat in sediul MDRT. Eu am dedus din context că vizita la MDRT a lui N. este anunţată, iar acesta mi-a spus că merge cu geanta de bani la dl G.. După maxim o oră, N. s-a întors la maşină, nu mai avea geanta asupra sa şi mi-a spus că totul o să fie in regulă, respectiv că se vor debloca sumele de bani pentru plata lucrărilor efectuate şi că trebuie sa ne organizăm sa facem situaţiile de plată, respectiv documentaţia necesară efectuării plăţii pentru că sumele vor fi alocate. (...) După părerea mea, banii reprezentând 10% din sumele încasate, erau "bani politici", respectiv că "mergeau în politică". (...) După ce am dat acei bani, in luna decembrie 2011, a fost decontată cea mai mare parte a valorii lucrărilor efectuate şi ulterior in luna februarie/ martie 2012, s-a mai făcut o altă plată". Martorul a mai arătat, în cadrul ambelor declaraţii, că în primăvara anului 2012, după schimbarea guvernului, nu s-au mai făcut alocări semnificative pentru finanţarea proiectului deoarece noul guvern avea o altă viziune privind promovarea turismului în România.

Deşi martorul M. a declarat:

"De la N. nu am aflat dacă banii pe care i-am dat rămâneau la G. sau erau destinaţi altor persoane.(...) Nu am auzit niciodată de la N. că suma de bani pe care eu am dat-o ar fi fost destinată A.", acest lucru se explică prin aceea că acest tip de fapte nu sunt făcute publice de către participanţi ci, dimpotrivă, datorită caracterului lor ilegal, participanţii ţin secrete aceste înţelegeri privind acordarea de "comisioane" în schimbul plăţilor efectuate din bani publici. Chiar şi în aceste condiţii, martorul a considerat că aceşti bani sunt destinaţi partidului din care făcea parte apelanta A., confirmând cele susţinute de prima instanţă referitor la destinaţia mitei:

"În opinia mea, banii pe care i-am oferit mergeau în politica V.. Ceea ce mă determina să susţin acest lucru este faptul că în discuţiile pe care le-am avut cu C. la biroul lui N. de la Aviaţia Utilitară, C. m-a rugat sa închei un contract de publicitate cu GGGGGGG., iar în opinia mea, aceasta publicaţie promova politica V.. Am semnat un contract de publicitate cu GGGGGGG., în valoare de aprox. 400.000 RON".

Primirea plăţilor restante, drept consecinţă a plăţii sumei de 900.000 euro către apelanţii intimaţi inculpaţi G. şi A., ultima având atribuţii de decizie în privinţa deblocării sumelor destinate proiectelor finanţate de minister, rezultă şi din declaraţiile martorului N.:

"ştiam că dacă nu efectuez plata acestui comison, MDRT nu efectua plăţi" (declaraţia din 30 septembrie 2016, dosar fond).

De asemenea, martorul W. a arătat, în faţa primei instanţe (declaraţia din 9 septembrie 2016, dosar fond) că plata sumelor datorate în contul lucrărilor executate pentru proiectul de la AO. a fost condiţionată de plata comisionului de 10% din valoarea plăţilor:

"Fratele meu, N., mi-a spus că a discutat la nivelul MDRT cu C. şi posibil şi cu G. despre posibilitatea deblocării plăţilor, spunându-mi totodată că trebuie să plătim un comision de circa 10% din sumele încasate de la unităţile administrativ teritoriale. Tot fratele meu mi-a spus că a avut o întâlnire şi cu A. însă această întâlnire a fost în cursul anului 2011. Am înţeles că a fost o întâlnire comună şi cu C. şi G., s-a discutat problema efectuării plăţilor, însă nu pot să dau detalii despre aceasta întâlnire. Fratele meu nu mi-a spus în concret cine a solicitat comisionul de 10%, ci numai faptul că trebuie să plătim acest comision la MDRT. Este real că la 28.02.2011 O. S.A., în asociere cu R. S.R.L. şi cu XXXX. S.A., a încheiat cu AN. un contract pentru dezvoltarea staţiunii AO.. (...) Şi în cazul acestui contract, fratele meu a avut discuţii pentru deblocarea plăţilor cu persoane din cadrul MDRT, din câte ştiu eu a avut discuţii cu dl C., dl. G. şi, din câte am înţeles, şi cu dna A.. (...) Aceste discuţii s-au purtat numai cu privire la deblocarea plăţilor, pentru lucrările executate. În urma acestor discuţii, fratele meu mi-a spus că trebuie să plătim un comision de 10% din valoarea sumelor încasate.(...) În opinia mea, dacă nu am fi plătit acel comision plăţile nu ar fi fost efectuate Şi intram încă de atunci în insolvenţă."

Declaraţiile anterior menţionate se coroborează cu aspectele relatate de G. în declaraţia dată în faţa primei instanţe la 16 octombrie 2015, în sensul că a predat geanta cu bani primită de la N. şi M. apelantei intimate inculpate A.:

"În aceeaşi zi, geanta cu bani am remis-o d-nei B.. Nu îmi aduc aminte cu exactitate la cât timp după plecarea lui N., personal, am dus geanta cu bani în biroul A., aceasta fiind prezentă singură în birou. La intrarea în biroul A. era o secretară, însă nu îmi amintesc exact care dintre ele. A. i-am spus că geanta respectivă este de la N., i-am precizat şi faptul că aceasta conţine suma de 900.000 Euro şi că pentru restul de 3 milioane RON, urmează a fi încheiat un contract cu societatea lui H.. Geanta respectivă am pus-o pe un fotoliu. A. nu mi-a spus nimic în această împrejurare şi după câteva minute am plecat".

Toate aceste aspecte privind, în esenţă, deblocarea plăţilor datorate în contul proiectului de la AO., condiţionat de plata unor sume, conform înţelegerii verbale din data de 7 februarie 2011 dintre martorul N. şi apelantă, se coroborează şi cu împrejurarea, analizată deja, a rolului decizional exclusiv al apelantei A. în ceea ce priveşte stabilirea priorităţilor în alocarea fondurilor bugetare pentru efectuarea plăţilor, rolul apelantului intimat inculpat G. fiind unul de executant:

"Întotdeauna erau mai multe solicitări decât fonduri disponibile, iar prioritizarea proiectelor era realizată exclusiv de către ministru" (declaraţie de suspect G. din data de 5 februarie 2015, filele 18-20 vol. 3 dosar urmărire penală); "În cazul programului OOOO., şeful de departament împreună cu secretarul general şi câteodată împreună cu secretarul de stat de la turism (...) veneau cu aceste propuneri să le discutăm şi în urma acestor discuţii se stabilea alocarea pe anul în curs. (...) Precizez că programul OOOO. este un program pe care eu am luat decizia să îl pun în practică în anul 2009 şi (...) ca urmare exista un interes mare din partea mea" (proces-verbal confruntare A.-G. dosar urmărire penală); "toate plăţile erau analizate de către ministru împreună cu ordonatorul de credite G.. Secretarul general prezenta o listă cu propunerile de plăţi, iar ministrul aproba care dintre aceste plăţi se efectua" (declaraţie C. din 02 februarie 2014 (dosar urmărire penală; "Arăt faptul că, în legătură cu modalitatea în care erau aprobate plăţile de către MDRT, cererile de plată se analizau de către ministru şi de către secretarul general al ministerului respectiv, G., însă ultimul cuvânt aparţinea ministrului A."; "Ulterior, defalcarea sumelor care erau efectiv plătite se făcea prin ordinul ministrului, care nu corespundea întotdeauna solicitărilor. Nu cunosc criteriile după care unele solicitări erau admise integral, altele erau reduse, iar altele erau respinse" (declaraţia martorului GGGG.: dosar urmărire penală, menţinută la instanţa de fond); "în situaţiile în care existau mai multe solicitări care îndeplineau condiţiile de finanţare, dar nu erau suficiente lichidităţi, noi făceam propuneri de prioritizare în funcţie de situaţia concretă. Decizia finală aparţinea ministrului" (declaraţia martorului FFFF. dosar urmărire penală, menţinută la instanţa de fond).

Pe lângă pretinderea, în mod direct, de către apelanta A. a unor "sponsorizări" de la martorul N., rolul decisiv al apelantei în alocarea fondurilor bugetare, rezultat din declaraţiile anterior redate, corelat cu efectiva deblocare a finanţării şi plata către societăţile controlate de martorii M. şi N., ulterior remiterii genţii cu 900.000 euro către apelantul G., a sumelor datorate pentru lucrările efectuate în cadrul proiectului AO. demonstrează, cu forţa probantă a unor probe indirecte, dar care se coroborează în totalitate, că destinatara finală a genţii cu bani a fost apelanta intimată inculpată A., aşa cum, de altfel, a susţinut apelantul intimat inculpat G..

În acest context, declaraţia martorei WW. dată în faţa primei instanţe la 19 iulie 2016, se explică, pe de o parte, prin aceea că aceasta nu lucra singură în cabinetul ministrului, ci cu încă două sau trei colege, fiind posibil să fi lipsit în momentul intrării apelantului G. în cabinetul ministrului:

"La secretariatul doamnei ministru îşi mai desfăşura activitatea HHHHHHH., care ocupa tot funcţia de secretară şi directorul de cabinet IIIIIII.. În exercitarea atribuţiilor de serviciu, mă ocupam de corespondenţă, transmiteam anumite documente şefului de cabinet, mă ocupam de planificarea audienţelor, pe care le notam pe o agendă personală, după care le transmiteam directorului de cabinet.(...) împreună cu mine se afla la cabinetul doamnei ministru şi JJJJJJJ., care de regulă pleca în jurul orelor 16:30-17:00, însă existau situaţii când rămânea şi după aceste ore.".

Pe de altă parte, în cazul în care apelantul G. ar fi venit cu o geantă, este posibil ca acest aspect să fi scăpat atenţiei martorei WW., deoarece acesta era un obişnuit al ministerului, venea de câteva ori pe zi la ministru, fiind secretar general, dar şi şeful său. Cu alte cuvinte, apelantul nu făcea parte din categoria persoanelor programate în audienţe, ce vizitau ministerul ocazional, cu privire la care martora trebuia să să se asigure că nu posedă genţi sau sacoşe voluminoase. .

Martorul LLLLLL., propus în apărare de către apelanta intimată inculpată A., a precizat în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, la data de 28 martie 2018, că la data de 6 octombrie 2011, când martorii N. şi M. au adus geanta cu bani la Minister şi au înmânat-o apelantului intimat inculpat G., a fost împreună cu partenera sa, numita KKKKKKK., la Restaurantul "YYYYYYY.", unde a ajuns, în jurul orelor 12:15 şi apelanta intimată inculpată A., aceasta din urmă rămânând până aproximativ la orele 14:00-14:30. Martorul a mai precizat că apelanta intimată inculpată le-a spus că urma să plece într-o delegaţie peste două zile, că nu purta o ţinută de birou, iar de la restaurant a plecat la coafor, pentru pregătirea plecării în delegaţie.

Faţă de împrejurarea că audierea martorului LLLLLL. a fost propusă de către apelanta intimată inculpată A., pentru prima oară, în faza de apel, instanţa de control judiciar apreciază ca necredibilă declaraţia martorului, care susţine că şi-ar fi amintit doar târziu, în cursul lunii august 2017 detaliile aspectelor petrecute în ziua de 6 octombrie 2011.

Întrucât împrejurările de fapt menţionate de martor (care arată că la ora la care martorii EEEEEEE. şi M. au ajuns la Minister în data de 6 octombrie 2011, apelanta intimată inculpată se afla la restaurantul "YYYYYYY.") nu au fost vreodată invocate sau sugerate de către apelanta intimată inculpată A., instanţa de control judiciar consideră declaraţia martorului LLLLLL. ca fiind dată pro causa, astfel că o va înlătura din ansamblul probator, cu atât mai mult cu cât, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond la data de 26 aprilie 2016, apelanta intimată inculpată nu a negat prezenţa sa în acea zi la Minister, arătând doar că nu îşi mai aminteşte dacă a fost sau nu la serviciu.

Prin urmare, analizând susţinerile apelantei intimate inculpate A., instanţa de control judiciar constată, contrar opiniei acesteia, că toate probele invocate de apelantă (confruntarea din 19 martie 2015 dintre G. şi apelantă, declaraţiile apelanţilor intimaţi inculpaţi G. şi C. şi ale martorilor N., W., M. şi WW., anterior menţionate) demonstrează primirea de către aceasta a sumei de 900.000 euro de la martorul N., prin intermediul apelantului intimat inculpat G., fiind nejustificată afirmaţia apelantei că nu există nicio altă probă, directă sau indirectă, care să se coreleze cu declaraţia apelantului G. şi care să probeze predarea şi, respectiv, primirea de către ea a genţii cu bani.

Ca atare, instanţa de control judiciar respinge criticile formulate de apelanta intimată inculpată A., ca nefondate.

IV.3.3 Referitor la primirea, de către apelantul intimat inculpat H. a sumei de 3.000.000 RON, apelanta intimată inculpată A. a susţinut, în cadrul criticilor invocate, că din probele administrate nu rezultă că aceasta ar fi pretins martorului N. să încheie un contract în vederea prestării unor servicii de publicitate între firma sa şi cea a apelantului intimat inculpat H., sens în care apelanta a făcut trimitere şi la declaraţiile date în faţa instanţei de fond de către martorii TT., la 19 iulie 2016 şi W., la 9 septembrie 2016 .

Similar, situaţia de fapt reţinută de prima instanţă a fost contestată şi de către apelantul intimat inculpat H., care, în esenţă, a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată.

Prealabil analizării detaliate a criticilor formulate de către cei doi apelanţi inculpaţi, Completul de 5 Judecători subliniază situaţia premisă conturată în legătură cu finanţarea S., astfel cum aceasta rezultă din cercetarea judecătorească.

În acest sens, instanţa de control judiciar arată, pe scurt, că potrivit probelor administrate în cauză, analizate în detaliu la punctul IV.4.1. de mai jos, ideea implicării Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în gala "AA." a aparţinut apelanţilor intimaţi inculpaţi A. şi H., că apelanta era la curent cu reglementările legale restrictive, care interziceau organizarea şi finanţarea unui eveniment sportiv de către minister (apelantul intimat inculpat C., a declarat, în faţa organelor de urmărire penală:

"Ştiu că în acea perioadă (…) au avut loc mai multe întâlniri între ministrul A. şi H. pe această temă, la biroul ministrului. (…) Ştiu că la începutul anului 2011 a fost modificat Planul de Marketing al ministerului fiind inclusă o rubrică referitoare la promovarea brandului în competiţii sportive", iar apelantul intimat inculpat G. a precizat, în declaraţia data la 9 octombrie 2013 la urmărire penală:

"La începutul anului 2011, l-am cunoscut pe H. la o discuţie ce s-a purtat cu conducerea ministerului, discuţie care a fost iniţiată de H. şi în cadrul căreia acesta a propus participarea ministerului împreună cu Federaţia BB. la organizarea unei gale de box la care urma să participe CC." " şi, de asemenea:

"H. a spus că organizarea galei ar costa 4-4,5 milioane de euro. La momentul acestei discuţii nu ştiam că H. nu are sursă de finanţare pentru organizare, ulterior (…) am aflat că acesta a împrumutat de la ZZZZ. 2 milioane de euro, împrumut pe care l-a girat chiar M.D.R.T." şi că, pentru a face posibilă desfăşurarea evenimentului, prin procurarea unor sume, apelanta intimată inculpată A. a făcut, în mod constant, presiuni asupra persoanelor din subordinea sa, din cadrul ministerului, pentru a se putea găsi o soluţie care să aibă drept finalitate practică finanţarea cheltuielilor ocazionate de eveniment, sub aparenţa unei achiziţii de servicii de promovare.

Prin urmare, în aceste condiţii (detaliate şi argumentate la punctul IV.4.1. de mai jos, la care instanţa de control judiciar face trimitere), apelantul intimat inculpat H. a fost nevoit să găsească o altă sursă de finanţare, temporară, a evenimentului sportiv, astfel că la data de 30 iunie 2011, între ZZZZ. Sucursala Academiei şi S.C. K. S.R.L. s-a încheiat contractul de credit nr. 140 pentru suma de 10.175.168,44 RON, cu durata de 3 luni, ulterior prelungită succesiv până la data de 27 ianuarie 2012.

Cu referire la creditul obţinut, martora UU., director ZZZZ., audiată de către prima instanţă la data de 30 septembrie 2016, a confirmat aspectele anterior menţionate, precizând că în ultima parte a lunii iunie 2011, apelantul intimat inculpat H. s-a prezentat la ZZZZ. pentru a solicita un împrumut şi a afirmat că în vara anului respectiv urma să se desfăşoare un important eveniment sportiv, pentru care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului urma să deconteze chetuielile, în baza unui contract. Martora a arătat că, întrucât societatea K. S.R.L. nu desfăşura activitate, modalitatea de finanţare propusă a fost o finanţare "pe contract", iar ZZZZ. a solicitat acordul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru a cesiona băncii contractul ce urma a fi semnat cu K. S.R.L., servind drept unică sursă de rambursare a creditului şi, totodată, mijloc de garantare al finanţării.

Astfel, obţinerea creditului anterior menţionat a fost posibilă datorită încheierii (cu încălcarea normelor legale, cum se va arăta mai jos, la punctul IV.4.1) a contractului de servicii nr. x din data de 24 iunie 2011 între S.C. K. S.R.L., controlată de apelantul H. şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în scopul declarat al achiziţiei de către minister a unor servicii de promovare în cadrul evenimentului sportiv, deşi, în realitate, adevăratul scop al acestui contract a fost de a asigura apelantului fondurile necesare susţinerii cheltuielilor ocazionate de evenimentul sportiv.

Aşa cum arată prima instanţă, în baza declaraţiilor martorelor UU. şi MMMM., precum şi a apelantului intimat inculpat G., la solicitarea ZZZZ., Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a emis adresa nr. x/29 iunie 2011, care a confirmat valoarea contractului de servicii nr. x din data de 24 iunie 2011, a precizat faptul că sursa de finanţare este asigurată din bugetul ministerului şi a exprimat, sub semnătura apelantului intimat inculpat G., cu ştiinţa şi acceptul apelantei intimate inculpate A., acordul ministerului pentru cesiunea în favoarea ZZZZ. a drepturilor de creanţă rezultate din executarea contractului nr. x din data de 24 iunie 2011 de către S.C. K. S.R.L.

Existenţa contractului nr. x din data de 24 iunie 2011 şi adresa nr. x/29 iunie 2011 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului au fost determinante în privinţa obţinerii creditului de către apelantul intimat inculpat H., deoarece prin semnarea contractului menţionat, societatea controlată de către apelantul intimat inculpat H. a putut oferi ZZZZ. garanţia necesară pentru asigurarea rambursării sumei împrumutate.

În acest sens, societatea apelantului intimat inculpat a semnat, odată cu contractul de credit, un contract de cesiune de creanţă cu titlu de garanţie, prin care s-a constituit în favoarea ZZZZ. o garanţie reală mobiliară asupra creanţelor prezente şi viitoare ale debitorului S.C. K. S.R.L., izvorâte din executarea contractului nr. x din data de 24 iunie 2011 încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, precum şi asupra veniturilor prezente şi viitoare ale cedentului.

Întrucât au existat întârzieri în recepţionarea de către minister a serviciilor prestate de S.C. K. S.R.L. în baza contractului de servicii nr. x din data de 24 iunie 2011 şi, implicit, în efectuarea plăţii de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, durata de rambursare a creditului a fost prelungită pe mai multe perioade succesive.

Totodată, datorită faptului că serviciile prestate au fost apreciate de către reprezentanţii ministerului ca fiind incomplete în raport cu obiectul contractului, plata finală pentru lucrările efectuate în baza contractului nr. x din 24 iunie 2011 a fost în valoare mai mică decât valoarea contractului, de doar 8.116.800 RON.

În acest context, soluţia identificată de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi G. pentru asigurarea resurselor necesare rambursării creditului de către apelantul intimat inculpat H. a fost aceea ca, o parte din sumele de bani pe care le plătea martorul N., în contul procentului de 10% din sumele încasate de S.C. O. S.A., să fie transferată către societatea inculpatului H., sub forma unui contract încheiat între S.C. K. S.R.L. şi S.C. O. S.A.

La data de 28 decembrie 2011, în condiţiile în care doar o parte din serviciile de promovare asumate de S.C. K. S.R.L. au fost prestate, în timp ce banca insista ca ministerul să achite integral aceste servicii (ce făceau obiectul contractului cesionat drept garanţie, nr. x din data de 24 iunie 2011), pentru a-şi putea recupera integral suma împrumutată, între ZZZZ. şi S.C. K. S.R.L. a fost încheiat şi un contract de ipotecă mobiliară asupra creanţei în valoare egală cu preţul de 10.175.168,44 RON al contractului, pentru ca ZZZZ. să poată încasa eventualele sume plătite de către minister, direct în contul de Trezorerie al băncii.

La aceeaşi dată, S.C. O. S.A. a achitat integral către S.C. K. S.R.L suma de 3.000.000 RON, iar la data de 29 decembrie 2011, S.C. K. S.R.L. a folosit această sumă pentru achitarea dobânzilor la creditul acordat de ZZZZ.

Plata integrală a împrumutului bancar s-a realizat la data de 8 februarie 2012, din suma obţinută de la S.C. O. S.A. şi din suma de 8.116.800 RON, plătită de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în baza contractului nr. x din data de 24 iunie 2011.

Aspectele legate de existenţa contractului de credit nr. 140 dintre ZZZZ. Sucursala Academiei şi societatea controlată de către apelantul H., de emiterea adresei nr. x/29 iunie 2011, valoarea mai redusă, de doar 8.116.800 RON, a plăţilor efectuate de minister în contul contractului nr. x din 24 iunie 2011, plata creditului contractat cu ZZZZ. atât din suma rezultată din acest contract, cât şi din suma de 3.000.000 RON, obţinută în baza contractului de publicitate încheiat cu S.C. O. S.A, nu sunt contestate de către apelanţi şi, totodată, sunt dovedite cu înscrisurile enumerate anterior, menţionate şi în sentinţa apelată.

În legătură cu critica formulată de apelanta intimată inculpată A., anume că din probele administrate nu rezultă că aceasta ar fi pretins martorului N. să încheie un contract în vederea prestării unor servicii de publicitate între firma sa şi cea a apelantului intimat inculpat H., instanţa de control judiciar face trimitere la argumentele prezentate la punctul IV.3.1. de mai sus, legate de pretinderea unor sume din plăţile efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, din care rezultă că probele administrate dovedesc solicitarea generală a apelantei intimate inculpate, adresată martorului N., privind obţinerea unor aşa-zise "sponsorizări", (prin această exprimare înţelegându-se un comision de 10% din valoarea plăţilor finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în realitate o mită).

Aşadar, deşi nu a existat o solicitare explicită a apelantei A. adresată martorului N., în sensul de a se asigura plata unei sume de 3.000.000 RON pentru derularea evenimentului sportiv Gala "AA.", organizat- de S.C. K. S.R.L., potrivit depoziţiei acestui martor dată în faţa primei instanţe după remiterea sumei (considerate insuficiente) de 900.000 euro, martorului i s-a impus de către mesagerul anume desemnat al apelantei intimate inculpate A., apelantul G., să încheie cu societatea apelantului H. un contract, în contul diferenţei de 3.000.000 RON care lipsea din valoarea totală a comisionului pretins.

De altfel, în declaraţia dată la 2 februarie 2015 în faţa organelor de urmărire penală, martorul N. a arătat că apelanta intimată inculpată A. i-a solicitat să discute cu apelantul intimat inculpat G. plăţile ce urmau să se facă şi că, în schimb, va trebui să "întoarcă" nişte bani, prin sponsorizări pe care urma să le indice G.. Acest sens al discuţiei a fost confirmat de martor şi în declaraţia dată la 30 septembrie 2016 în faţa primei instanţe:

"Tot dna A. mi-a comunicat că, dacă o să fie nevoie de ceva sponsorizări, să discut cu G.. Nu mi-a comunicat alte detalii legate de acele sponsorizări, ceea ce am reţinut este că pentru orice problemă trebuie să iau legătura cu G.".

Prin urmare, contractul de prestări servicii publicitate încheiat de către S.C. O. S.A. cu K. S.R.L. (care, în realitate, ascundea diferenţa rămasă neachitată de către societăţile S.C. O. S.A.şi S.C. R. S.R.L. din comisionul de 10 % calculat de apelantul G.) nu a fost încheiat cu scopul real al unei sponsorizări sau al prestării efective a unor servicii de publicitate (pentru care firma apelantului H. era total nespecializată şi neexperimentată), ci a fost impus de apelantul intimat inculpat G., ca o consecinţă a solicitării apelantei intimate inculpate A..

Mai exact, apelantul G. - potrivit relatărilor martorului N. din cadrul confruntării cu acesta şi declaraţiei martorului din faţa primei instanţe - şi-a consultat evidenţa plăţilor "generatoare" de comision şi a constatat că suma primită, de 900.000 euro, nu acoperă procentul de 10% din plăţile efectuate sau care urmau a fi efectuate de minister, fiind necesari încă 3.000.000 RON.

Martorul N. a mai precizat că apelantul intimat inculpat G. a afirmat că plata este destinată rezolvării unei probleme personale a apelantei intimate inculpate A.:

"Cu această ocazie, mi-a spus că MDRT-ul are nişte probleme cu plata unor activităţi legate de S. şi dacă putem să sponsorizăm cu suma de 3 milioane această gală. La acel moment, i-am spus că vom face această sponsorizare şi să vină H. şi să mă contacteze pentru a discuta detalii. (...) În discuţiile pe care le-am avut cu H., percepţia mea a fost că acesta ştia modalitatea în care urma sa ia cei 3 milioane de RON de la mine, acesta comunicându-mi că are de fapt de recuperat o sumă mult mai mare de la MDRT.".

Explicaţia pentru care această plată a fost caracterizată de către apelantul G. ca reprezentând o problemă personală a ministrului rezidă în calităţile de debitor cedat şi garant ale Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului condus de apelantă, pentru creditul contractat de apelantul H., de 10.175.168,44 RON, în virtutea adresei nr. x/29 iunie 2011.

Or, potrivit percepţiei martorului N., problemele ministerului erau probleme ale ministrului:

"da, atunci când discutam despre MDRT cu G., identificam practic ministerul cu dna A." (declaraţia din data de 30 septembrie 2016 dosar fond).

Pe de altă parte, astfel cum se arată la punctul. IV.4.1. de mai jos, ideea implicării ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în gala "AA." a aparţinut apelanţilor intimaţi inculpaţi A. şi H., astfel că apelanta intimată inculpată era, o dată în plus, interesată în rezolvarea problemelor de finanţare a galei, apărute ca urmare a faptului că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu avea posibilitatea legală de a organiza şi finanţa un eveniment sportiv în parteneriat cu o firmă privată.

Susţinerile martorului N., anterior prezentate, se coroborează cu afirmaţiile apelantului intimat inculpat G. din data de 16 octombrie 2015, din faţa instanţei de fond:

"N. mi-a spus că 900.000 Euro sunt în geantă, iar pentru diferenţă urmează să încheie un contract cu societatea lui H., în valoare de 3 milioane RON. Probabil că EEEEEEE. a socotit 10% din valoarea sumelor plătite de minister, atunci când a afirmat că pentru diferenţă va încheia un contract cu societatea lui H.. (...) A. i-am spus că geanta respectivă este de la N., i-am precizat şi faptul că aceasta conţine suma de 900.000 Euro şi că pentru restul de 3 milioane RON, urmează a fi încheiat un contract cu societatea lui H.. Geanta respectivă am pus-o pe un fotoliu. A. nu mi-a spus nimic în această împrejurare", cu afirmaţiile aceluiaşi apelant din cadrul confruntării cu martorul N., din data de 13 februarie 2015:

"Pe parcursul discuţiei (din 7 februarie 2011 de la Buşteni, n.n.) nu a fost menţionată S.. Ulterior, în discuţiile pe care le-am avut cu ministrul A. mi-a spus că N. va sponsoriza acest eveniment", cu cele relatate în declaraţia de inculpat din data de 13 februarie 2015:

"I-am spus lui A. că în geantă sunt banii de la EEEEEEE.. Cu acest prilej, i-am comunicat şi că pentru diferenţă, N. va sponsoriza S., sub forma unui contract de publicitate încheiat cu H." şi cu susţinerile din declaraţia de suspect a aceluiaşi apelant, din data de 5 februarie 2015:

"ministrul A. m-a întrebat dacă a mai trecut EEEEEEE. pe la minister şi dacă s-a ţinut de cuvânt cu privire la sponsorizare. Cu acel prilej, A. a afirmat că EEEEEEE. ar putea sponsoriza gala cu un procent din încasările pe care le obţinea din contractele cu UAT urile finanţate de minister. E posibil ca procentul pe care l-a indicat să fi fost de 10%".

Prin urmare, contrar susţinerilor apelantei intimate inculpate A., atât martorul N., cât şi apelantul intimat inculpat G. confirmă aspectele de fapt reţinute de către prima instanţă privind caracterul nenecesar al contractului de prestări servicii publicitate, acest contract fiind impus de către apelanţii A. şi G. martorului N. şi destinat exclusiv disimulării obţinerii de către apelanta A. a unui câştig material, dar mai ales moral, constând în beneficiul de imagine urmărit prin realizarea galei, ca o consecinţă a pretinderii prealabile de către aceasta, la Buşteni, a comisionului de la martorul N..

Pe lângă faptul că, prin interpunerea şi cu sprijinul apelantului intimat inculpat H., apelanta intimată inculpată a obţinut diferenţa rămasă neachitată din mita solicitată, aceasta a acţionat în scopul obţinerii unui avantaj nematerial, a unui avantaj moral în munca desfăşurată, de natură a oferi o satisfacţie poate mai importantă decât un folos material, anume asocierea numelui, imaginii şi identităţii apelantei cu succesul determinat de organizarea galei "AA.", cu participarea sportivului CC., fiind evident că apelanta a acţionat cu intenţie directă.

Totodată, contrar criticii formulate de către apelantul intimat inculpat H., instanţa de control judiciar subliniază că fără demersurile întreprinse de acesta pentru obţinerea, indiferent sub ce formă, a sumei de 3.000.000 RON (sponsorizare, publicitate), nu s-ar fi produs nici materializarea evenimentului sportiv urmărit de ambii apelanţi, fiind corectă, sub acest aspect, reţinerea de către prima instanţă a unei activităţi tipice de complicitate în sarcina apelantului intimat inculpat H..

Completul de 5 Judecători apreciază că prima instanţă a relevat în mod corespunzător, în raport cu probele administrate, atât materialitatea actelor ce alcătuiesc latura obiectivă al complicităţii (toate acţiunile desfăşurate de apelant în vederea încheierii şi executării contractului de publicitate nr. 61/22 decembrie 2011, dintre S.C. O. S.A. şi S.C. K. S.R.L., în vederea obţinerii diferenţei de 3.000.000 RON din suma pretinsă de apelanta intimată inculpată A., ce au creat o stare de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la normala activitate a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi o vătămare patrimoniului AN. şi societăţii comerciale controlate de martorul N.), dar şi modalitatea concretă în care acţiunile apelantului au servit, atât material cât şi moral, activităţii infracţionale desfăşurate de autorii infracţiunii, în speţă apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi G., prin sprijinirea materializării mitei pretinse şi, totodată, prin beneficiul moral urmărit de apelanta B., constând în arogarea întregului merit privind concretizarea evenimentului sportiv Gala "AA." şi dobândirea unui important capital de imagine.

Apelantul intimat inculpat H. a facilitat, cu intenţie directă, atât primirea sumei de bani pretinse, cât şi utilizarea banilor, în scopul finanţării galei sportive, inclusiv prin presiunile exercitate, împreună cu apelanta A., asupra personalului ministerului şi, respectiv, asupra martorului N. pentru plata sumei respective.

Aceste aspecte nu sunt contrazise de declaraţiile martorilor TT. şi W., date în faţa primei instanţe ci, dimpotrivă, contrar susţinerilor apelantei intimate inculpate A., dar şi apărărilor formulate de apelantul intimat inculpat H., depoziţiile menţionate demonstrează intenţia directă manifestată de către ambii apelanţi în atingerea scopului propus.

Astfel, martorul TT. confirmă (în declaraţia dată în faţa primei instanţe la data de 19 iulie 2016) caracterul forţat, impus, al contractului de prestări servicii publicitate, precizând că, în calitate de consultant achiziţii al societăţii S.C. O. S.R.L., s-a opus încheierii unui contract prin care să se acorde o sponsorizare sau să se prevadă prestarea unor servicii de publicitate pentru un eveniment care deja avusese loc ("S.") şi că a pus în vedere martorilor N., W. şi apelantului intimat inculpat H. faptul că trebuia verificată îndeplinirea condiţiilor financiare prevăzute de lege pentru ca un contract de sponsorizare să fie legal.

Martorul menţionează că pentru a se asigura totuşi primirea celor 3.000.000 RON de către apelantul intimat inculpat H., acesta, împreună cu martorul N., au decis să semneze un alt tip de contract, anume un contract de prestare a unor servicii de publicitate, însă nu pentru "S." (care se terminase), ci pentru un alt eveniment sportiv, ce urma a fi desfăşurat în viitor; a mai precizat că acest contract prevedea că dovada îndeplinirii serviciilor de publicitate trebuia realizată printr-o înregistrare video, însă această înregistrare nu s-a mai realizat.

De altfel, potrivit declaraţiei martorului, serviciile de publicitate nu au fost prestate integral, iar preţul contractului a fost exagerat, nefiind justificat de o cercetare de piaţă. A mai arătat martorul că preţul de 3.000.000 RON nu a fost stabilit în raport de valoarea serviciilor ce urmau a fi prestate, ci, dimpotrivă, activităţile ce urmau a face obiectul acestuia au fost determinate în aşa fel încât să corespundă valorii menţionate, fixate de cei doi parteneri contractuali după criterii străine de preţurile de piaţă ale serviciilor de publicitate, conform înţelegerii dintre aceştia şi apelantul G. (ultimul menţionat nefăcând altceva decât să transmită, în fapt, solicitarea de a rezolva problema personală a apelantei A. prin plata sumei menţionate).

În plus, martorul a confirmat şi faptul că a participat la o întâlnire dintre martorul N. şi apelantul G., conversaţia acestora cuprinzând asigurările date de către apelant că plăţile pentru proiectul AO. urmau a fi finanţate de minister şi faptul că acesta era la curent cu intenţia de a se identifica o soluţie pentru plata diferenţei din procentul de 10% pretins de apelanta intimată inculpată A., constând în semnarea unui contract de sponsorizare sau prestări servicii publicitate.

Nici declaraţia martorului W. nu susţine criticile formulate de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi H..

Dimpotrivă, martorul a confirmat că fratele său, N., a purtat discuţii cu apelanţii intimaţi inculpaţi G., C. şi B. în vederea deblocării finanţării plăţilor pentru lucrările realizate la AO., urmând ca în schimb, să achite un comision de 10% din valoarea acestor lucrări. Martorul a mai declarat că "nu se ştia dacă s-a cerut suma de bani sub forma unui comision de 10% sau sub forma realizării unor sponsorizări. Iniţial s-a vrut o sponsorizare, însă nu s-a putut realiza acest lucru deoarece SC. O. S.A. nu îndeplinea condiţiile fiscale. Discuţiile despre încheierea unui contract de publicitate cu firma lui H. s-au purtat cu circa 2-3 luni înainte de încheierea contractului. (...) Pentru că suma de 900.000 euro nu a acoperit procentul de 10% din încasări s-a procedat la încheierea unui contract de publicitate cu firma lui H.", martorul arătând că varianta unui contract ce viza, de exemplu, sponsorizarea Galei "AA." era unul din modurile alternative de plată a comisionului (declaraţia din data de 9 septembrie 2016, filele 161-163, vol. VII dosar fond).

În considerarea celor anterior expuse, instanţa de control judiciar respinge, ca neîntemeiată, susţinerea apelantului intimat inculpat H., în sensul că nu ar fi întrunite condiţiile pentru existenţa laturii subiective caracteristice complicităţii la infracţiunea de luare de mită în discuţie, deoarece, deşi acest apelant nu a participat la întâlnirea din data de 7 februarie 2011 dintre martorul N. şi apelanţii intimaţi inculpaţi G. şi A., din probele existente în dosar, expuse atât anterior, cât şi la punctul IV.4.1. de mai jos, rezultă că la sfârşitul anului 2010 - începutul anului 2011, atât apelanta intimată inculpată A., cât şi apelantul intimat inculpat H. avuseseră deja întâlniri şi hotărâseră implicarea totală a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în obţinerea resurselor necesare unui eveniment sportiv la care să boxeze campionul CC., în ciuda faptului că existau restricţii de ordin legislativ, sens în care apelanta A. a promovat şi un proiect de Hotărâre de Guvern în acest scop (Hotărârea de Guvern nr. 14 din data de 5 ianuarie 2011) şi a semnat Nota de fundamentare aferentă proiectului acestei hotărâri.

Sprijinul acordat de către apelantul intimat inculpat H. apelantei intimate inculpate A. în desfăşurarea activităţii infracţionate descrise la acest capitol reiese din declaraţiile apelanţilor G. şi C., ale martorului N., TT. şi W., care au relevat că apelantul intimat inculpat H. nu doar că a prevăzut, dar a şi urmărit încasarea sumelor plătite de către S.C. O. S.A. societăţii sale, S.C. K., în deplină cunoştiinţă de cauză privind provenienţa banilor şi caracterul lor necuvenit.

Cunoaşterea, de către apelantul intimat inculpat H., a caracterului de mită al sumei pe care martorul N. urma să o furnizeze societăţii controlate de apelant rezultă din împrejurarea că, la momentul la care apelantul intimat inculpat H. s-a prezentat prima oară la biroul martorului N., trimis de apelantul intimat G., primii doi menţionaţi nu au analizat o posibilă relaţie de afaceri, nu au avut în vedere o negociere veridică şi nu au explorat o ofertă reală de prestare a unor servicii de publicitate sau de promovare de către S.C. K. pentru firma martorului, ci au discutat în sens invers, ce tip de contract poate fi semnat între cele două societăţi pentru a se da o aparenţă de legalitate primirii de către apelantul H. a sumei de 3.000.000 RON, convenită de martorul N. cu apelantul G..

Aşa se explică faptul că prima variantă luată în discuţie a fost aceea a primirii sumei de 3.000.000 RON pentru "sponsorizarea" galei "AA.", adică a unui eveniment care deja avusese loc, cei doi decizând ulterior, în urma intervenţiei martorului TT., să dea o altă semnificaţie sumei de bani primite, constând într-un contract de prestări servicii de publicitate încheiat pentru evenimente viitoare, dar plătit în avans.

Din această perspectivă, sub aspectul laturii subiective a complicităţii reţinute în sarcina apelantului intimat inculpate H., este nerelevantă împrejurarea că anumite servicii de promovare au fost prestate sau că preţurile puteau fi apropiate cu cele de pe piaţa de servicii de profil, câtă vreme scopul real al încheierii contractului a fost acela de a facilita apelantului intimat inculpat H. de a intra, sub orice modalitate posibilă, în posesia sumei de 3.000.000 RON procurată de către apelanţii A. şi G. din comisionul de la martorul N., pentru a putea rambursa diferenţa rămasă neachitată din suma datorată ZZZZ., în baza contractului de credit nr. 140 din data de 30 iunie 2011.

În sprijinul caracterului impus al contractului de servicii de publicitate semnat între S.C. K. S.R.L. şi S.C. O. S.R.L şi al importanţei deosebite acordate de către apelanta intimată inculpată A. procurării sumei de 3.000.000 RON pentru firma apelantului H. stă şi împrejurarea că apelanta s-a asigurat de faptul că, la rândul său, S.C. O. S.A. va avea resursele necesare să achite suma menţionată, facilitându-i, prin intervenţia sa directă, contractul de lucrări nr. x/104 din data de 11 noiembrie 2011, în valoare de 10.896.359,11 RON, finanţat din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, contract încheiat cu AN. pentru actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a staţiunii turistice AO. şi care, potrivit martorului DD. (primarul municipiului Lupeni) a fost atribuit prin procedura negocierii directe, fără publicarea unui anunţ de participare, la solicitarea apelantei intimate inculpate A..

Împrejurarea a fost relatată de martorul DD., în cursul urmăririi penale, în declaraţia sa dată în calitate de inculpat, menţinută cu ocazia audierii sale de către Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015, acesta relatând aceleaşi aspecte şi martorilor N. şi EE., care au confirmat relatarea respectivă, cu prilejul audierilor .

Ulterior, martorul DD. a revenit asupra afirmaţiilor sale, în declaraţia dată cu ocazia soluţionării propunerii de prelungire a arestării preventive din data de 23 martie 2015 (ultimul cuvânt al martorului consemnat în încheierea nr. 221 din data de 23 martie 2015, pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015), iar martorul EE. a menţionat, în cursul cercetării judecătoreşti, că îşi menţine declaraţiile date la urmărirea penală în care a spus adevărul, dar că nu îşi mai aminteşte ca acesta să fi relatat că a discutat cu persoane din conducerea ministerului despre încheierea contractului cu S.C. O. S.A. fără publicarea unui anunţ de participare şi nu ştie dacă inculpata A. i-a cerut lui DD. încheierea contractului, în modalitatea negocierii directe, fără publicarea unui anunţ de participare .

În acord cu instanţa de fond, instanţa de control judiciar consideră aceste reveniri nejustificate altfel decât prin trecerea timpului şi stergerea unor aspecte din memoria celor audiaţi, deoarece plata pentru lucrările ce urmau a fi executate în baza contractului de lucrări nr. 7/104 din data de 11 noiembrie 2011 a fost efectuată de minister, în avans, în termen de două zile de la înregistrarea solicitării unităţii AN, cu toate că "Întotdeauna erau mai multe solicitări decât fonduri disponibile iar prioritizarea proiectelor era realizată exclusiv de ministru" (declaraţie G., 5 februarie 2015, fila 19 verso vol. 3 dosar urmărire penală), plăţile nu se făceau în avans, iar termenul mediu de plată pentru lucrările efectuate era de 28 zile calendaristice în cadrul ministerului condus de apelanta intimată inculpate B..

Potrivit declaraţiilor martorului N., "din câte ştiu, primarul din Lupeni, MMMMMMM., a fost la MDRT unde a discutat cu A. referitor la finanţarea acestui proiect. Am aflat acest lucru de la primarul MMMMMMM.", iar suma primită în contul contractului de lucrări nr. x/104 din data de 11 noiembrie 2011 a fost folosită pentru plata de către O. S.A. a contractului de publicitate încheiat cu S.C. K. S.R.L.:

"Cred că parte din suma de 3 milioane de RON a provenit şi din sumele încasate de SC. O. S.A. de la primăria Lupeni, urmare a derulării contractului având ca obiect alimentarea cu energie electrică a staţiunii AO." (declaraţie din data de 30 septembrie 2016, dosar fond).

Prin urmare, contrar criticii formulate de către apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi H., probele administrate justifică modalitatea în care prima instanţă a stabilit situaţia de fapt privind fapta analizată, în sensul că, în contul comisionului pretins martorului N. de către apelanta intimată inculpată A., martorul a fost de acord, conform solicitării transmise prin intermediul apelantului G., să încheie cu apelantul H. un contract care nu era necesar, ci impus, în vederea plăţii în avans de către societatea S.C. O. S.A. a unei sume de 3.000.000 RON din comisionul pretins de apelantă către firma apelantului intimat inculpat H., sub pretextul prestării de către S.C. K. S.R.L., în viitor, a unor servicii de publicitate posibil supraevaluate, ce ascundeau, în realitate, o aşa-zisă sponsorizare şi care au fost prestate doar parţial, pentru crearea unor aparenţe de legalitate şi veridicitate a contractului.

În acest context, în legătură cu critica invocată de apelanta intimată A. privind neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, instanţa de control judiciar subliniază că, sub aspectul elementului material al laturii obiective, luarea de mită poate fi săvârşită, alternativ, în oricare dintre cele patru modalitati normative: pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin, acceptarea promisiunii unor astfel de foloase sau prin nerespingerea unei asemenea promisiuni.

Din modul în care s-a stabilit situaţia de fapt rezultă că sunt îndeplinite cerinţele pe care doctrina le impune în ceea priveşte varianta alternativă a elementului material constând în acţiunea de pretindere, în sensul că cererea formulată de către apelantă de a i se da bani în scopul de a asigura finanţarea plăţilor curente, dar şi viitoare, pentru lucrările efectuate de societăţile controlate sau coordonate de martorul N., în cadrul proiectului AO., prin îndeplinirea corectă şi la timp de către apelantă a atribuţiilor sale decizionale, a fost neechivocă, clară şi inteligibilă pentru martorul denunţător, care a confirmat în cadrul declaraţiilor sale că a înţeles demersul apelantei ca o condiţionare a îndeplinirii de către aceasta a atribuţiilor de serviciu şi care a atribuit acestui demers semnificaţia de solicitare a unei mite, chiar dacă apelanta s-a exprimat într-un mod evaziv, prin menţionarea unor aşa-zise sponsorizări.

Prin urmare, probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, anterior enumerate, împreună cu restul dovezilor indicate de către prima instanţă în sentinţa atacată, confirmă concluzia că faptele apelantei intimate inculpate A. care, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a pretins martorului N. la data de 7 februarie 2011, cu ocazia întâlnirii de la Buşteni, să "întoarcă" o parte din plăţile finanţate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru contractele de lucrări încheiate de S.C. O. S.A. şi S.C. R. S.R.L., cu privire la care deţinea puterea de decizie, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., fapta fiind consumată în varianta pretinderii.

Este adevărat că în speţă a fost dovedită şi împrejurarea că la data de 6 octombrie 2011, în contul procentului uzual de 10% solicitat, apelanta intimată inculpată A. a primit, prin intermediul şi cu concursul coinculpatului G., suma de 900.000 euro provenită de la martorii N. şi M., în vederea asigurării la timp şi integral de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a finanţării plăţilor ce urmau a fi efectuate către societăţile anterior menţionate şi, totodată, a direcţionat prin intermediul apelantului intimat inculpat G., primirea de către societatea K. S.R.L., controlată de către apelantul intimat inculpat H., a sumei de 3.000.000 RON reprezentând diferenţa dintre sumele pretinse de apelantă şi cele efectiv primite în contul procentului solicitat.

Însă practica judiciară a decis că infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul pretinderii folosului, nefiind relevant dacă pretinderea a fost sau nu urmată de primirea banilor pretinşi.

În consecinţă, în considerarea aspectelor anterior expuse, Completul de 5 Judecători respinge, ca nefondate, atât criticile formulate de către apelanta intimată inculpată A. privind greşita reţinere a situaţiei de fapt şi neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, cât şi criticile apelantului intimat inculpat H. referitoare neîntrunirea condiţiilor de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de luare de mită în forma complicităţii, pentru care a fost trimis în judecată.

De altfel, în raport cu analiza realizată de către instanţa de control judiciar privind cele trei infracţiuni de luare de mită reţinute în sarcina apelantei intimate inculpate A., instanţa de control judiciar reţine că aceasta a manifestat un mod de acţiune unitar, identic şi bine conturat, în sensul că, în toate cele trei situaţii a profitat de calitatea deţinută, de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, exercitând în mod discreţionar dreptul de a decide cu privire la repartizarea resurselor Ministerului, pentru a pretinde de la persoane ce controlau activitatea societăţilor prestatoare de lucrări pentru unităţile administrative teritoriale din subordinea Ministerului, în mod direct, dar şi pentru a primi de la aceştia, în mod indirect, prin intermediul apropiaţilor şi persoanelor din anturajul său, sume în cuantum de aproximativ 10% din valoarea lucrărilor prestate, în scopul asigurării finanţării şi plăţii la timp a acestor lucrări.

Se remarcă faptul că, în toate aceste situaţii, apelanta intimată inculpată s-a prevalat de împrejurarea delegării atribuţiilor sale către secretarul general al Ministerului, apelantul intimat inculpat G. şi, după începerea cercetărilor, prevalându-se de faptul că semnătura sa nu se află pe cele mai multe dintre documentele de interes cauzei, a încercat să acrediteze ideea că apelantul intimat inculpat G. a acţionat în mod independent, fără ştiinţa şi informarea sa, cu toate că din probele administrate rezultă, cu evidenţă, că persoana care avea ultimul cuvânt în privinţa stabilirii priorităţilor, cuantumului şi ordinii efectuării plăţilor către unităţilor administrative teritoriale era apelanta intimată inculpată A..

Similar, în toate situaţiile, ulterior primirii de către intermediarii săi a sumelor de bani cu destinaţia de mită, decizia în ceea ce priveşte modul de utilizare al acestor sume a aparţinut tot apelantei intimate inculpate A..

Revenind la critica formulată de către apelantul intimat inculpat H., în raport cu întreaga analiză prezentată la acest subpunct IV.3.3, Completul de 5 Judecători apreciază ca nefiind fondată susţinerea apelantului intimat inculpat H. privind pretinsa lipsă, din conţinutul hotărârii apelate, a menţiunilor cuprinse în art. 403 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen., constatându-se respectate atât rigorile impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi cele referitoare la respectarea dublului grad de jurisdicţie, prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

Ca atare, instanţa de control judiciar apreciază că, în raport cu considerentele anterior expuse, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Întrucât fapta analizată, săvârşită de către apelantul intimat inculpat H., întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de luare de mită săvârşită de către apelanta intimată inculpată A., Completul de 5 Judecători respinge, ca nefondată şi critica privind inexistenţa temeiului confiscării sumei de 3.000.000 RON, formulată de către apelantul intimat inculpat H..

Dimpotrivă, în temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. anterior, instanţa de control judiciar constată ca legală şi temeinică măsura confiscării de la apelant a sumei de 3.000.000 RON, dispusă de către prima instanţă, considerând, totodată, că în speţă se impune menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului instituit prin ordonanţa nr. x/2014 din 17.02.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunii Conexe Infracţiunilor de Corupţie, având în vedere şi împrejurarea că, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în capitolul III al legii (care include şi textul art. 6 reţinut la încadrarea juridică a faptei săvârşite de apelant), luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

IV.4. În legătură cu infracţiunile de abuz în serviciu presupus a fi fost săvârşită de către apelanta intimată inculpată A. în legătură cu organizarea galei "AA." şi de tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene în legătură cu organizarea "S.", presupus a fi fost săvârşită de aceeaşi apelantă

IV.4.1. Cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu, apelanta intimată inculpată A. a criticat sentinţa apelată arătând, pe de o parte, că situaţia de fapt a fost greşit reţinută în cauză şi, pe altă parte, că în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 coroborat cu art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., prin raportare la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 90/2001.

Totodată, apelanta intimată inculpată a susţinut că prima instanţă a procedat greşit atunci când, pronunţând condamnarea sa pentru infracţiunea analizată, a dispus obligarea apelantei intimate inculpate la plata sumei de 8.116.800 RON, cu titlu de despăgubiri civile către succesorul în drepturi şi obligaţii al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi, în consecinţă, a solicitat ridicarea măsurii asigurătorii instituită în cauză prin ordonanţa nr. x/2014 din 17.02.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunii Conexe Infracţiunilor de Corupţie.

Contrar celor invocate de către apelanta intimată inculpată, verificând probele administrate în cauză, Completul de 5 Judecători constată că aceasta, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu determinate de calitatea deţinută la data săvârşirii faptei, aceea de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, avea sarcina de a coordona şi controla aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

În conformitate cu textul de lege menţionat, miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate, între alte atribuţii generale, pe aceea de a organiza, a coordona şi a controla aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici.

În esenţă, ceea ce se reproşează apelantei intimate inculpate A. este că, prin încălcarea art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 90/2001, nu a exercitat un control al legalităţii activităţii funcţionarilor implicaţi în procedura achiziţiei serviciilor de promovare a României, ci dimpotrivă, i-a determinat pe aceştia să identifice soluţii pentru implicarea ministerului în evenimentul sportiv "AA." cu încălcarea legislaţiei care reglementează domeniul achiziţiilor publice.

În susţinerea acestei acuzaţii, se arată că apelanta intimată inculpată a procedat contrar atribuţiilor impuse de lege şi, în efortul său de a găsi o cale de a eluda legislaţia a cărei respectare era chemată să o asigure, a procedat la coordonarea, atât în mod direct, cât şi în mod indirect, a întregii proceduri de atribuire a contractului de servicii nr. x din data de 24 iunie 2011 cu încălcarea dispoziţiilor aplicabile în materia achiziţiilor publice. (O.U.G. nr. 34/2006).

Din această perspectivă, verificând susţinerea apelantei intimate inculpate în sensul că instanţa de fond ar fi realizat o greşită apreciere a probelor administrate, Completul de 5 Judecători constată că situaţia de fapt şi încadrarea juridică aplicabilă faptei s-a stabilit de către prima instanţă în raport cu declaraţiile apelanţilor intimaţi inculpaţi C., D., G., A. şi H., ale martorilor YY., XX., ZZ., AAA., BBB., DDD., EEE., CCC., ZZZ., FFF., GGG., procesul-verbal de confruntare între inculpaţii C. şi A., înscrisurile referitoare la încheierea contractului de servicii nr. x din data de 4 iunie 2011, înscrisurile depuse la dosar de martorii XX., YY. şi ZZ. conţinând mailurile trimise de aceştia în perioada anului 2011, raportul de control întocmit de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică .

Din analiza probelor administrate de către prima instanţă, coroborate cu cele administrate în cursul urmăririi penale, văzând şi declaraţia data de către inculpatul H. în faţa instanţei de apel, se apreciază că situaţia de fapt aferentă acuzaţiei de abuz în serviciu formulate faţă de apelanta intimată inculpată A. a fost corect reţinută de către prima instanţă.

Fără a relua expunerea acestei situaţii realizată prin sentinţa apelată (la care face trimitere), instanţa de control judiciar consideră justificată maniera de interpretare a declaraţiilor apelanţilor intimaţi inculpaţi C., D. şi G., care se coroborează pe deplin cu toate probele administrate cu privire la segmentul analizat.

Dincolo de realitatea interesului apelanţilor intimaţi inculpaţi anterior menţionaţi de a recunoaşte săvârşirea faptelor şi de a obţine, în baza legii, pedepse cât mai reduse, instanţa de apel constată că aceste declaraţii se coroborează cu toate declaraţiile martorilor audiaţi la urmărire penală şi în faţa instanţei de fond, cu concluziile rapoartelor de control şi de constatare tehnico-ştiinţifică şi cu înscrisurile administrate în cauză, toate aceste probe demonstrând că, în exercitarea atribuţiilor sale de ministru al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în cursul anului 2011, cu ştiinţă, apelanta intimată inculpată A. nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 53 alin. (1) lit. a) (raportat la alin. (2) al acestui articol) din Legea nr. 90/2001 de a asigura legalitatea activităţii desfăşurate de minister, mai exact, nu a realizat coordonarea şi controlul aplicării de către direcţiile de specialitate a tuturor reglementărilor juridice aplicabile achiziţionării serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentului sportiv "AA." din data de 9 iulie 2011.

Astfel, contrar celor stabilite în art. 2 lit. n) din anexa 1 la Hotărârea de Guvern nr. 14 din data de 5 ianuarie 2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 37 din data de 14 ianuarie 2011 şi în art. 5 lit. f) din Ordinul nr. 1389 din data de 27 aprilie 2011 publicat în Monitorul Oficial nr. 396 din data de 6 iunie 2011, care au modificat categoriile de cheltuieli eligibile pentru proiectele finanţate cu fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional, apelanta intimată inculpată a aprobat semnarea contractului nr. x din data de 24 iunie 2011 cu S.C. K. S.R.L. (şi nu cu Federaţia BB., cum prevedea Hotărârea de Guvern anterior menţionată), având ca obiect achiziţia unor servicii de promovare a brandului de ţară în cadrul galei sportive "AA." organizată de Federaţia BB. şi efectuarea unei plăţi în valoare 8.116.800 RON, deşi cunoştea că această sumă a fost concepută a acoperi cheltuielile de finanţare pentru gala sportivă, sub forma unei presupuse achiziţii a unor servicii de promovare.

Consecinţa acţiunii apelantei intimate inculpate a fost refuzul rambursării din fonduri europene a sumei achitate şi suportarea întregii cheltuieli neeligibile din bugetul de stat, datorită împrejurării cunoscute apelantei că evenimentul sportiv din luna iulie 2011 nu era organizat- de Federaţia BB., aşa cum prevedea Hotărârea de Guvern nr. 14 din data de 5 ianuarie 2011, ci de S.C. K. S.R.L., al cărei administrator şi asociat era apelantul intimat inculpat H..

În contradicţie cu susţinerile apelantei intimate inculpate din cuprinsul motivelor de apel, declaraţia martorei III. la care apelanta face referire în apărare, audiată la data de 05 octombrie 2016 a fost corect analizată de prima instanţă, în sensul că nu a adus precizări relevante în contextul faptelor evaluate, ci a relatat aspecte despre modificarea, în ziua de 5 ianuarie 2011, a proiectului de Hotărâre de Guvern nr. 14, martora arătând că apelanta a transmis pe e-mail proiectul de act normativ direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor Publice, purtând discuţii cu reprezentanţii acestora la sediul Guvernului, unde l-a însoţit pe secretarul general, G.. Această declaraţie are în vedere înlocuirea menţiunii referitoare la activităţi de organizare a galei de box de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului din conţinutul art. 2 lit. n) a Anexei nr. 1 la Hotărâre, cu activităţi de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional în cadrul respectivei gale de box.

Or, cu referire la această etapă a activităţii apelantei intimate inculpate prima instanţă a considerat că inculpata nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi, în consecinţă, nu a reţinut acţiunea apelantei, de a semna nota de fundamentare a proiectului hotărârii de guvern, în absenţa avizelor Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Consiliului Legislativ, ca reprezentând element material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu.

Aceeaşi este şi situaţia declaraţiei martorei HHH. din 12 decembrie 2016, analizată de prima instanţă, care a menţionat, în esenţă, că în legătură cu proiectul hotărârii de guvern anterior menţionate, a întocmit un proiect de aviz negativ semnat de consilieri şi conducerea Direcţiei de avizare din cadrul Ministerului Justiţiei.

Totuşi, declaraţiile celor două martore anterior menţionate se coroborează cu depoziţia apelantei intimate inculpate A. dată în faţa instanţei de fond, la 27 mai 2016 şi relevă, din punct de vedere al aspectelor de interes pentru infracţiunea analizată, faptul că apelanta intimată inculpată a cunoscut, încă din data de 5 ianuarie 2011, că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu putea organiza evenimente sportive, acesta fiind, de altfel, motivul pentru care, pe baza observaţiilor reprezentanţilor Ministerului Justiţiei, acţiunea de organizare a galei "AA." a fost redefinită ca fiind una de promovare, în acord cu atribuţiile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

În legătură cu activitatea imputată apelantei, constând în aprobarea semnării, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a contractului de servicii nr. x din 24 iunie 2011 încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi S.C. K. S.R.L., martorul BBB. a declarat, la data de 18 ianuarie 2017, că:

"Studiul respectiv l-am făcut atât pe evenimente, cât şi pe suporturi de expunere, respectiv panoul din spatele protagoniştilor ce participau la conferinţa de presă, un anumit însemn pus pe prelata ringului, ce avea şanse ca, în cadrul transmisiei, să fie văzut cât mai bine. De asemenea, am avut în vedere locul expunerii, dar şi timpul de expunere, în funcţie de specificul meciului de box şi de specificul transmisiei. Iniţial, s-a ajuns la o valoare de 4.000.000 euro, calculată în modalitatea descrisă anterior. Acest studiu i l-am predat lui H.", pentru ca, ulterior, martorul să reducă valoarea studiului la 2.000.000 euro, la cererea funcţionarilor din minister:

"Reprezentanţii MDRT mi-au solicitat să refac studiul, în sensul de a exclude publicitatea pentru diferite evenimente sau de a reevalua costul expunerii în cadrul diferitelor evenimente. Ştiu că trebuia să ajungem la suma de 2 000 000 euro urmare a refacerii studiului. Am refăcut studiul, conform solicitărilor discutate in şedinţa la care am participat. (…) Ulterior, am aflat că acest studiu a stat la baza documentaţiei aferente cererii de finanţare formulate de către MDRT. În studiul refăcut, valoarea expunerii brandului de turism se ridica la circa 2.000.000 euro".

Prin urmare, declaraţia martorului BBB. confirmă împrejurarea reţinută de prima instanţă, că studiul întocmit de acesta a stat la baza stabilirii bugetului contractului de servicii de promovare semnat cu S.C. K. S.R.L., întrucât categoriile, tipurile de servicii propuse, dar şi valoarea acestora au fost însuşite de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

De altfel, şi apelantul C. a confirmat că valoarea contractului a fost stabilită pornind de la suma avansată de H., ca buget de organizare al galei, respectiv de aproximativ 4.000.000 euro, conform studiului întocmit iniţial de către S.C. NNNNN. .

Cu toate că martorul BBB. a arătat că:

"La şedinţele la care am participat în cadrul MDRT nu a fost niciodată prezentă A.", din declaraţiile martorilor XX., AAA., YY. şi a apelanţilor intimaţi inculpaţi H. şi C., astfel cum au fost analizate de către prima instanţă, dar şi din schimbul de emailuri (plus ataşamente) transmise de persoanele anterior menţionate sau de alţi martori, cu ştiinţa apelantei rezultă că apelanta A. a participat la o parte din şedinţele în care se dezbătuseră probleme legate de implicarea ministerului în evenimentul sportiv ce urma să aibă loc în iulie 2011, cunoştea toată problematica existentă, inclusiv situaţia controversată a apelantului H. în cadrul asociaţiilor sportive profesioniste internaţionale şi, cu toate acestea, a pretins funcţionarilor din subordine să identifice soluţii care să facă posibilă implicarea ministerului în eveniment, insistând ca aceştia să se întâlnească cu apelantul H., care susţinea invariabil necesitatea ca ministerul să finanţeze gala de box, în pofida opoziţiei funcţionarilor din minister care au explicat că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu se putea implica în organizarea şi finanţarea evenimentului, ci putea doar achiziţiona servicii de promovare a României.

Martora YY., director al Direcţiei de promovare turistică din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, a menţionat, în declaraţia data în faţa primei instanţe, că ideea implicării ministerului în evenimentul sportiv a aparţinut apelantei intimate inculpate A., că în ciuda faptului că aceasta era la curent cu reglementările legale restrictive, ceea ce a solicitat, de fapt, H., era implicarea financiară a ministerului în organizarea galei şi că ministrul a făcut în mod constant presiuni asupra persoanelor din subordine pentru a se putea găsi o soluţie care să aibă drept finalitate practică finanţarea cheltuielilor ocazionate de eveniment, sub aparenţa unei achiziţii de servicii de promovare, presiuni soldate chiar cu demisia martorului XX.:

"La începutul lunii decembrie am avut o întâlnire cu ministrul A., în cadrul căreia am discutat mai multe acţiuni de promovare turistică pe care ministerul intenţiona sa le deruleze, ocazie cu care d-na ministru mi-a spus să iau legătura cu dl H. pentru a discuta despre CC.. Am luat legătura cu H. (…) H. mi-a spus despre intentia de a se organiza gala de box care sa îl aibă în centru pe CC. şi am discutat despre detaliile organizării unei astfel de gale. (…) Am întocmit o notă pe care am înaintat-o d-nei ministru am propus 2 modificări la hotărârea de guvern ce se reînnoia anual, introducerea brandului de turism şi noţiunea de promovare turistică prin intermediul unor personalităţi de marcă, ca vector de imagine, prevederi care nu existau. (…) După adoptarea H.G. au existat mai multe discuţii şi întâlniri cu H., la care H. insista ca ministerul sa organizeze evenimentul, iar eu şi colegii mei îi spuneam că acest lucru nu este posibil, nu este legal, ca ministerul nu organizează evenimente sportive, ci acţiuni de promovare, deci posibilitatea de a ne implica era prin folosirea sportivului CC. ca vector de imagine.(…) În cele din urmă, H. a înţeles ca noi nu putem participa la organizarea galei de box, astfel că a venit la o şedinţă la care a participat şi ministrul A., însoţit de NNNNNNN. şi posibil OOOOOOO.. S-a discutat mai mult cu NNNNNNN. despre aceste posibilităţi de promovare in cadrul galei, iar ulterior dl NNNNNNN. a trimis o lista mai detaliata, însă nu era ceea ce aveam nevoie pentru fundamentarea unui deviz. Am întocmit referatul de oportunitate pe baza acestui deviz, referat de oportunitate care s-a şi aprobat. În continuare, i-au fost cerute lui H. detalii, după modelul celor folosite din Canada. Urmare a acestei solicitări, intre timp, dl XX. a demisionat şi a venit noul director general dna AAA.. Anterior, H. îi trimisese dlui XX. un studiu care părea mai amănunţit pe care acesta mi l-a trimis mie, însă nu cunosc cine a întocmit acest studiu, dar cred că a fost întocmit de către dl BBB.".

Împrejurarea că apelanta intimată inculpată A. a avut iniţiativa organizării evenimentului sportiv "AA. rezultă şi din declaraţia apelantului C., dată în faţa organelor de urmărire penală:

"Ştiu că în acea perioadă (n.n. sfârşitul anului 2010) au avut loc mai multe întâlniri între ministrul A. şi H. pe această temă, la biroul ministrului. (…) Ştiu că la începutul anului 2011 a fost modificat Planul de Marketing al ministerului fiind inclusă o runbrică referitoare la promovarea brandului în competiţii sportive" .

Şi apelantul intimat inculpat G. precizează că:

"la începutul anului 2011, l-am cunoscut pe H. la o discuţie ce s-a purtat cu conducerea ministerului, discuţie care a fost iniţiată cu H. şi în cadrul căreia acesta a propus participarea ministerului împreună cu Federaţia BB. la organizarea unei gale de box la care urma să participe CC." .

Despre atitudinea apelantei intimate inculpate A. referitoare la realizarea colaborării cu apelantul H., martora YY. relatează că:"era o stare de nemulţumire în rândul funcţionarilor MDRT în legătură cu încheierea contractului din 24.06.2011 din cauza presiunii din partea conducerii instituţiei, respectiv dna A. sau dl G., cu acesta din urmă vorbind mai des, pentru că se dorea cu ardoare promovarea României in cadrul galei. Ambii ştiau ca noi nu putem obţine de la H. informaţiile referitoare la posibilitatea de promovare a României în cadrul galei şi fără acele informaţii nu puteam să ne promovăm. Aceste informaţii nu ne erau trimise de H., el insistând pentru organizarea galei, iar atunci când a început sa trimită trimitea prea puţine, incomplete".

Aspectul privind discuţiile "cu scântei" dintre apelantul H. şi reprezentanţii ministerului este confirmat şi de apelantul intimat inculpat C. în declaraţia de la dosar urmărire penală, inculpatul precizând că aceasta a fost cauza care a determinat atât demisia sa, cât şi pe cea a martorului XX..

A mai precizat apelantul C., în confruntarea cu apelanta B., că martorii:

"YY., AAA., PPPPPPP., XX., QQQQQQQ. şi alţii au reclamat imposibilitatea de a se încadra în limitele legale, dar, de cele mai multe ori, persoana care intervenea era G. (...) În şedinţe erau ridicate toate problemele, la unele din aceste şedinţe participa şi doamna B.".

Apelantul intimat inculpat C. a confirmat, totodată, în declaraţia de la dosar urmărire penală, că apelanta intimată inculpată A., atunci când era prezentă la şedinţe, trasa participanţilor sarcina de a identifica soluţiile care să facă posibilă realizarea evenimentului, iar când lipsea, delega această sarcină lui G. sau YYYYY. ori consilierei VV.. Cu ocazia confruntării cu apelanta A., inculpatul a confirmat că apelanta era la curent cu toate aspectele discutate şi cu problemele legate de procedura de achiziţie:

"De cele mai multe ori, au fost critici legate de modalitatea de achiziţie realizată cu firma lui H., de neînţelegerile legate de specificul evenimentului şi de desele întârzieri datorate reformulărilor din documentele galei. Ştiu că au fost critici cu privire la faptul că iniţial era vorba de Federaţia BB., iar ulterior de firma lui H. şi cu privire la faptul că acesta era suspendat de RRRRRRR.".

Martora AAA., numită temporar pe funcţia ocupată anterior de martorul XX., a relatat în declaraţia data în cursul urmăririi penale despre relaţiile tensionate dintre reprezentanţii Ministerului şi apelantul intimat H., precizând că, deşi iniţial nu a cunoscut acest aspect, ulterior a înţeles că organizatorul galei sportive nu a fost Federaţia BB., ci S.C. K. S.R.L. Totodată, a precizat că:

"Nu am avut cunoştinţă că o parte din sumele acordate S.C. K. S.R.L. prin contract au fost utilizate în fapt pentru organizarea Galei de box, şi nu pentru promovarea brandului de turism".

În faţa instanţei de fond, martora AAA. a arătat că:

"La data de 14 iunie 2011 am fost numită temporar in funcţia de director general al Direcţiei Generale de Turism. Eu am participat la o singură întâlnire, cea despre care am făcut vorbire anterior, din 10 iunie 2011, respectiv la cea desfăşurată într-o zi de vineri. (…) la momentul acela nu am cunoscut despre un eventual drept de exclusivitate în organizarea galei de box. Ulterior, în zilele următoare, de 14-16 iunie 2011, atunci când am analizat materialele, corespondenţa ce fusese purtată, discuţiile mai aprofundate cu colegii mei, am aflat că K. S.R.L. avea exclusivitate pentru organizarea galei şi implicit ar fi fost firma cu care ar fi trebuit să negociem pentru promovarea României în cadrul meciului de box" (declaraţie din data de 12 decembrie 2016, dosar fond).

Martora a relatat modul în care apelantul intimat inculpat H. a impus preţul contractului, dar şi dificultăţile ivite în dovedirea, de către acesta din urmă, a prestării serviciilor achiziţionate conform contractului, aspect ce demonstrează faptul că, în realitate, scopul acestui contract nu a fost acela de promovare turistică, ci a fost acela de a găsi o modalitate pretins legală, deghizată, de a se efectua plăţi importante către S.C. K. S.R.L. şi de a-i asigura fondurile necesare acoperirii costurilor de organizare sau restituirii creditului contractat cu ZZZZ., în acest scop:

"Iniţial am încercat o scădere dramatică a preţului contractului, în referatul de necesitate era menţionată suma de 2.200.000 euro, dl H. solicita o sumă aproape egală cu aceasta, noi am încercat într-o prima fază să reducem preţul la circa 2.000.000 euro inclusiv TVA, dar nu am reuşit, iar în final s-a stabilit suma de 1.930.000 euro fără TVA şi nişte bonusuri, ca gala să se transmisă pe XXXXX.. (…) după desfăşurarea galei de box (…) am solicitat firmei dlui H. documente justificative privind serviciile prestate, o parte ni s-au dat, o parte nu. Dintre cele care ni s-au prezentat o parte au fost considerate nesatisfăcătoare, s-a efectuat o recepţie parţială şi o plată parţială, aferentă serviciilor recepţionate. Recepţia a durat destul de mult timp. Nu s-a achitat firma prevăzută în contract întrucât erau documente care nu justificau difuzarea unor spoturi pentru partea de outdoor, nu s-a făcut dovada suporţilor mobili care trebuiau să se deplaseze prin oraş să promoveze gala. Cred ca H. era deranjat de faptul că în minister se defăşurau nişte proceduri pentru finalizarea plăţilor, proceduri care trebuiau respectate".

Martorul EEEE., director general în cadrul Direcţiei Generale Achiziţii Publice din minister, a declarat în faza de urmărire penală, referitor la modul în care H. a dorit să impună un preţ al contractului de 4.000.000 euro, că singura justificare pentru această sumă era dreptul de exclusivitate pe care apelantul a precizat că îl deţine, prin firma sa, K. S.R.L. şi care a dus, în final, la atribuirea directă a contractului către această firmă:

"La momentul respectiv, din câte îmi amintesc, domnul H. a avansat în discuţie o valoare estimată de 4.000.000 euro necesară vânzării pachetului de promovare prin publicitate. (...) La acea întâlnire domnul H. nu a prezentat nici un document, discuţia fiind una pur informală. (…) La baza alegerii procedurii de atribuire a stat dreptul exclusiv al S.C. K. S.R.L. rezultat din adresele prezentate în copie, emise de Federaţia BB..(...) Domnul H., împuternicit din partea S.C. K. S.R.L. nu a fost de acord cu diminuarea sub nicio formă a contractului şi mai ales cu propunerea membrilor comisiei de negociere. După mai multe calcule şi runde de negociere, membrii comisiei au reuşit diminuarea valorii iniţiale de preţ a S.C. K. S.R.L. cu aproximativ 300.000 euro, din câte îmi aduc aminte. După finalizarea negocierilor, domnul H. a depus oferta finală în care sunt menţionate condiţiile negociate şi preţul final al ofertei. Din câte îmi aduc aminte, valoarea finală a fost de aproximativ 1.900.000 euro fără TVA. Ulterior, s-a transmis comunicarea privind oferta câştigătoare în care este menţionată şi invitaţia cu data la care trebuie semnat contractul. A fost semnat contractul cu firma S.C. K. S.R.L".

În faţa instanţei de fond, martorul EEEE. a reluat aspectele anterior menţionate:

"H. nu a fost receptiv la aceste recomandări spunând că este suficientă alăturarea imaginii României cu imaginea lui CC., la momentul respectiv H. afirmând că nu este necesar să cuantifice prin documente justificative expunerea media pe care o va vinde în cadrul evenimentului. Acesta spunea că are un pachet de promovare pe care ni-l vinde, astfel că nu trebuie să detalieze fiecare categorie de publicitate. (...) Am primit de la direcţia de specialitate o copie a unei adrese in care se menţiona de Federaţia BB. că există o societate care deţine exclusivitate asupra vânzării pachetului de promovare şi publicitate în cadrul galei de box. La acel moment, acest aspect relevat prin adresă, era suficient pentru alegerea procedurii, urmând ca pentru procedura efectivă de negociere să aducă documentele doveditoare în original".

Deşi martora AAA. a arătat că apelanta intimată inculpată A. nu i-a solicitat să facă ceva anume, legat de desfăşurarea procedurilor într-un anume fel, declaraţia sa nu este relevantă, deoarece a precizat că a participat la o singură întâlnire, la data de 10 iunie 2011 şi a fost implicată doar în aspect tehnice.

Totodată, instanţa de control judiciar notează că martora AAA. nu cunoştea detalii despre proiect, ministrul neprecizându-i care sunt aspectele importante şi sensibile ale implicării ministerului în evenimentul sportiv, ci doar i-a relatat:

"nişte lucruri generale, fără a-mi da detalii despre cine anume ar organiza gala de box, dorinţa dnei ministru fiind ca lucrurile să se întâmple mai repede în general şi să respectăm planificările pe care le făceam" (declaraţie din data de 12 decembrie 2016, dosar fond).

Este reală afirmaţia apelantei A. că martorul EEEE. a precizat că:

"Nici ministrul A. şi nici o altă persoană din conducerea ministerului nu mi-au spus vreodată să urmăm o anumită procedură sau să facem un anumit lucru" şi, de asemenea, că nu îşi aminteşte dacă apelanta intimată inculpată a fost prezentă la şedinţa de negociere a preţului, exprimându-şi părerea că cel care a aprobat toată documentaţia legată de încheierea contractului a fost apelantul intimat inculpat G., despre care a afirmat că era ordonator principal de credite.

Cu toate acestea, instanţa de control judiciar consideră că aceste afirmaţii nu pot fi reţinute ca dovedind nevinovăţia apelantei intimate inculpate B., întrucât, pe de o parte, din declaraţiile altor martori sau apelanţi, prezentate în continuare, rezultă că apelanta a iniţiat, cunoscut şi urmărit, pas cu pas, procedura de angajare a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în organizarea galei sportive (iar atunci când funcţionarii din subordine i-au atras atenţia, în mod insistent, că ministerul nu poate organiza un asemenea eveniment, a recurs la mascarea acestei implicări sub forma achiziţiei unor servicii de promovare) şi, pe de altă parte, martorii ce au deţinut funcţii în cadrul ministerului au relatat despre tensiunile şi presiunile exercitate de apelantă pentru ca acest proiect să fie adus la realizare în orice formă, martorilor cerându-li-se, repetat, să găsească soluţii.

Astfel, martorul XX., care a şi demisionat, în parte, din cauza presiunilor exercitate de către apelanta intimată inculpată, a relatat în faţa organelor de urmărire penală că apelanta a participat la o serie de întâlniri în legătură cu acest proiect, că în seara de 2 martie 2011 l-a apelat telefonic pentru a afla cum "decurg lucrurile" şi care este stadiul discuţiilor privind "organizarea galei de box", că i-a relatat acesteia, dar şi martorelor YY. şi MMMMM. (secretarul adjunct al ministerului) despre impedimentele pe care le întâmpina din partea lui H., apelanta precizându-i că trebuie să găsească soluţii pentru implicarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în organizarea galei.

Martorul confirmă faptul că apelantul intimat inculpat H. dorea implicarea ministerului în evenimentul sportiv, ca şi co-organizator, percepţia acestuia fiind că ministerul poate să avanseze sume şi, de asemenea, a precizat că:

"În data.de 05.03.2011 H. mi-a transmis prin mail răspunsurile restante la întrebări împreună cu solicitarea ca eu să-i comunic doamnei B. că suntem în întârziere cu suma pe care organizatorul galei de la Bucureşti urma să o plătească cu titlu de avans la OOOOO. pentru participarea lui CC. la gala din România", fiind evident că, deşi ministerul condus de apelantă a semnat un contract de achiziţie a unor drepturi de promovare de imagine, în realitate şi cu ştiinţa apelantei, sumele plătite către K. S.R.L. au fost folosite pentru finanţarea sau, mai exact, rambursarea împrumutului contractat cu ZZZZ. pentru finanţarea galei sportive.

De altfel, martorul XX. precizează, în acelaşi sens al scopului real al implicării ministerului în organizarea evenimentului sportiv, că:

"în data de 31.05.2011 am primit prin mail de la departamentul de presă o interpelare a unor jurnalişti legată de implicarea MDRT în organizarea galei de box, pe care i-am retransmis-o domnului C. cu foarte multe semne de exclamare prin care am vrut să subliniez că evenimentul va suscita un interes major al presei privind componentele organizatorice şi financiare. În aceiaşi zi am schiţat răspunsul la interpelare şi l-am transmis doamnei ministru B., lui C. şi YY.. În această schiţă am conceput răspunsuri din perspectiva modului în care eu credeam că ar fi trebuit un astfel de eveniment, în acelaşi timp încercând să atenuez efectul mediatic negativ asupra MDRT".

Apelantul intimat inculpat C. a menţionat, în declaraţia sa dată în faţa primei instanţe, la 26 aprilie 2016, că deşi apelanta intimată inculpată nu a solicitat nimănui:

"să facă vreo ilegalitate", au existat multe discuţii între angajaţii ministerului:

"în legătură cu modalităţile de încheiere a contractului cu entitatea care a organizat- evenimentul, având în vedere că era prima dată când se organiza un astfel de eveniment în România. Şedinţele erau destul de lungi, se terminau uneori şi la 2 noaptea şi îmi aduc aminte faptul că GGG. a plâns efectiv, existând tensiuni între persoane, dar nu pot relatata la acest moment, cu exactitate, care erau acestea." Apelantul intimat inculpat a precizat că ministrul A. a cunoscut despre faptul că evenimentul sportiv este organizat-, nu de către Federaţia BB., ci de societatea comercială aparţinând lui H., care deţinea dreptul exclusiv de organizare, menţionând şi faptul că:

"în primăvara anului 2011 a existat o discuţie legată de legalitatea achiziţionării serviciilor de promovare între PPPPPPP. şi A.. Nu imi amintesc exact momentul în care s-a purtat aceasta discuţie, respectiv dacă aceasta a avut loc la momentul in care organizator era Federaţia BB. sau ulterior".

Martorii menţionaţi anterior şi apelantul intimat inculpat C. au confirmat că apelanta intimată inculpată A. a cunoscut permanent despre impedimentele pe care le întâmpinau din partea inculpatului H., despre faptul că acesta refuza să transmită informaţiile solicitate, cerând ca ministerul să finanţeze gala, despre nelegalitatea unui astfel de demers, despre dificultăţile încadrării evenimentului într-un cod corespunzător pentru acoperirea ulterioară a sumei plătite prestatorului din fondurile europene, existând riscul ca suma respectivă de bani să nu fie rambursată din fondurile europene.

Nu în ultimul rând, legat de posibilul refuz de rambursare a cheltuielilor efectuate din fonduri europene, se constată că apelanta intimată inculpată a aprobat raportul procedurii de achiziţie publică înregistrat sub nr. 2885 din data de 23 iunie 2011 şi încheierea contractului de servicii nr. x din data de 24 iunie 2011, fiind în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la faptul că acest contract a fost încheiat cu încălcarea normelor legale care reglementează procedura achiziţiilor publice, martorii anterior menţionaţi precizând că apelanta a exercitat presiuni asupra funcţionarilor care au participat în diferite etape la achiziţionarea serviciilor de promovare, în sensul insistenţelor de a se găsi soluţiile pentru implicarea ministerului în evenimentul sportiv "AA.".

Cum probele administrate au relevat că apelanta cunoştea împrejurarea că evenimentul sportiv menţionat nu era organizat- de Federaţia BB., aşa cum prevedea H.G. nr. 14 din data de 5 ianuarie 2011, ci de S.C. K. S.R.L., al cărei administrator şi asociat era apelantul intimat inculpat H., este evident că soluţiile despre care apelanta vorbea nu puteau fi cele legale, întrucât premisele problemei ce trebuia soluţionată nu permiteau decât o abordare cu eludarea normelor legale, cu asumarea conştientă a posibilităţii nerambursării sumelor achitate către S.C. K. S.R.L. din fonduri europene.

În aceste condiţii, Completul de 5 Judecători consideră corectă concluzia primei instanţe, în sensul că încheierea contractului de servicii nr. x din data de 24 iunie 2011 s-a efectuat cu încălcarea normelor legale, deoarece apelanta a aprobat semnarea unui contract de achiziţie servicii de promovare cu o altă entitate decât cea prevăzută în Anexa la Hotărârea nr. 14 din 5 ianuarie 2011, în condiţiile în care adevărata sa intenţie a fost aceea de a asigura apelantului H. fondurile necesare susţinerii cheltuielilor ocazionate de evenimentul sportiv, activitate ce nu putea face obiectul activităţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

În plus faţă de aspectul anterior menţionat, se apreciază că în mod corect a stabilit prima instanţă că procedura de achiziţie a serviciilor de promovare în cadrul galei sportive s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 25, 26, 56 alin. (1) şi 59 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, precum şi ale art. 58 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din O.U.G. nr. 34/2006.

Verificând aspectele menţionate de către prima instanţă, în raport cu referatul de necesitate nr. 1365 din data de 15 iunie 2011 întocmit de Direcţia de Promovare Turistică, se constată că acesta conţine un deviz estimativ pentru costuri de 2.264.218 euro (fără TVA), sumă ce coincide cu cea stabilită în Nota justificativă nr. x din 21 iunie 2011 privind "Achiziţionarea serviciilor de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional, pe plan naţional şi internaţional, cu prilejul desfăşurării Z. organizate de Federaţia BB. (9 iulie 2011, Bucureşti)", întocmită de Direcţia de Achiziţii Publice din minister, ambele estimări fiind întemeiate pe studiul întocmit de către S.C. NNNNN. la solicitarea expresă a Federaţiei BB., conform contractului din 20 iunie 2011.

Arătând că drepturile exclusive de proprietate şi vânzare a pachetelor de publicitate şi promovare legate de Gala internaţională de Box profesionist le deţine firma S.C. K. S.R.L., care le primise, la rândul său, de la Federaţia BB., nota anterior menţionată nu clarifică de ce şi în ce manieră deţine Federaţia aceste drepturi.

Cu toate acestea, nota arătată a stabilit că procedura de achiziţie este "negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare", având în vedere adresa din 3 iunie 2011 a Federaţiei BB., care a certificat "că S.C. K. S.R.L. deţine exclusivitate pentru organizarea şi promovarea Galei de Box "AA. în data de 09 iulie 2011, totodată deţinând şi drepturile exclusive de proprietate şi vânzare a pachetelor de publicitate şi promovare legate de acest Eveniment".

De asemenea, nota menţionează în mod expres că toate cheltuielile aferente contractului vor fi suportate din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013.

De remarcat că apelantul intimat inculpat H. era atât preşedintele Federaţiei BB., cât şi asociat şi administrator la S.C. K. S.R.L., astfel că acesta a certificat faptul că Federaţia a transmis drepturile de exclusivitate către firma S.C. K. S.R.L, condusă tot de către apelant. Totodată, deşi contractul de parteneriat semnat de cele două entităţi, nr. 475 din 18 aprilie 2011 a fost semnat de alte persoane împuternicite, cel care controla activitatea şi determina angajarea răspunderii, atât a S.C. K. S.R.L., cât şi a Federaţiei BB., era apelantul intimat inculpat H., în calitate de administrator şi, respectiv, preşedinte.

Cu toate acestea, astfel cum rezultă din raportul de control întocmit de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, precum şi din raportul de constatare tehnico - ştiinţifică întocmit de specialistul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, S.C. K. S.R.L. nu deţinea, în realitate, exclusivitate pentru a vinde servicii de promovare în cadrul galei, motivat de aceea că, la rândul său, nici Federaţia nu dobândise această exclusivitate de la societatea din Canada care îl reprezenta pe sportivul CC..

În acest sens, se constată că în cadrul contractelor nr. x, semnat între S.C. K. S.R.L. şi entitatea juridică intitulată SSSSSSS., reprezentată de CC., precum şi nr. y, semnat între Federaţia BB. şi aceeaşi entitate juridică anterior menţionată nu se transmite, respectiv nu se dobândeşte niciun drept exclusiv, ci drepturi neexclusive, aşa cum se menţionează în textul acestor documente .

O constatare similară se impune şi în legătură cu contractul x prin care, deşi OOOOO. conferă S.C. K. S.R.L. un drept exclusiv, acest drept nu vizează dreptul de a vinde publicitate şi servicii de promovare, ci dreptul de a organiza şi distribui către televiziuni sau canale media evenimentul sportiv avându-l ca protagonist pe sportivul CC.. Se remarcă, din textul contractului (dosar urmărire penală) că şi această exclusivitate are anumite excepţii notabile, cum ar fi teritoriile S.U.A, Canada, Franţa, Senegal, Mauritius, Elveţia, etc.

Cât priveşte dreptul de a fotografia, filma, promova, face publicitate, prezenta sau folosi imaginea personală a sportivului CC., potrivit contractului anterior menţionat, acest drept este conferit în mod neexclusiv către S.C. K. S.R.L., doar pentru beneficiul acestei societăţi şi doar în scopul promovării evenimentului sportiv în sine (art. 2 lit. b) paragraf ultim, art. 2 lit. c) - dosar urmărire penală).

De altfel, conform art. 4 lit. d) din contractul menţionat, S.C. K. S.R.L. a declarat că nu va acţiona sau nu se va prezenta în calitate de manager sau promotor al lui CC. şi că nu va încheia niciun contract care nu este în legătură cu meciul sau alte angajamente cu terţe părţi privitoare la imaginea lui CC., fără a obţine acordul scris al OOOOO..

Astfel se explică faptul că servicii de promovare au fost vândute şi de către alte societăţi comerciale (SSSSS. şi TTTTT.) ce deţineau drepturile de imagine ale lui CC., către titularii unei alte mărci (RRRRR.), astfel cum rezultă din contractele de la dosar urmărire penală, însă pentru sume considerabil mai mici (50.000 euro şi, respectiv, 75.000 euro).

Având în vedere aspectele anterior menţionate, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind corecte concluziile şi argumentele prezentate în raportul întocmit de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică aflat la dosar urmărire penală, cu privire la încălcarea prevederilor art. 25 alin. (1) şi 26 din O.U.G. nr. 34/2006 (deoarece, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a determinat valoarea estimată şi, în final, preţul serviciilor de promovare a brandului turistic al României nu înainte de iniţierea procedurii, pentru asigurarea unui preţ corect, ci pe baza unor studii comandate şi prezentate de apelantul intimat inculpat H., a căror întindere a variat şi a fost negociată nu în funcţie de criterii obiective, ci de interesele apelantului), ale art. 58 şi 59 din acelaşi act normativ (deoarece, ministerul nu a solicitat lista subcontractanţilor, nici informaţiile asupra serviciilor pe care le prestează fiecare dintre aceştia şi valoarea serviciilor care urmează a fi prestate, iar comunicările între părţi au început anterior transmiterii invitaţiei de participare, mare parte din documentele transmise nefiind înregistrate), ale art. 177 alin. (2) coroborat cu art. 176 din ordonanţa menţionată, preluate în art. 78 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 34/2006 (deoarece, în vederea încheierii contractului de servicii nr. x din data de 24 iunie 2011, ministerul nu a efectuat toate demersurile necesare pentru a stabili dacă S.C.

K. S.R.L. are într-adevăr un drept de exclusivitate, acţiune care ar fi relevat exact contrariul, în sensul că societatea arătată nu deţinea un asemenea drept, nefiind justificată atribuirea contractului prin negociere directă) şi ale art. 187 şi art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 (deoarece, documentaţia de atribuire s-a rezumat la un simplu certificat emis de către Registrul Comerţului, privind obiectul de activitate al S.C. K. S.R.L., fiind ignorat faptul că această societate nu desfăşurase niciodată activităţi în domeniul publicităţii, nu avea angajaţi specializaţi în acest domeniu, conform datelor primite de la ITM, nu avea capacitatea de a presta astfel de servicii şi nu mai organizase anterior o reuniune de box, iar activităţile "servicii de reprezentare media" şi "activităţi ale agenţiilor de publicitate", necesare pentru derularea contractului vizând promovarea României ca destinaţie turistică, fuseseră adăugate obiectului de activitate, ca activităţi secundare, abia la data de 23 mai 2011).

Deşi apelanta intimată inculpată A. se prevalează, în apărare, de considerentele şi dispozitivul deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din data de 15 iunie 2016, susţinând că fapta reţinută în sarcina sa nu constituie infracţiune, deoarece acuzaţiile vizează încălcarea unor norme caracteristice legislaţiei secundare, Completul de 5 Judecători respinge această apărare, întrucât, astfel cum a precizat şi prima instanţă, calitatea de ministru a apelantei de la data săvârşirii faptei impunea, drept corolar al activităţii sale profesionale, obligaţia stabilită în art. 53 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) din Legea nr. 90/2001 de a organiza, coordona şi controla aplicarea legilor şi a ordonanţelor de guvern, dar şi a hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii.

Referirile din considerentele hotărârii atacate sau din cele ale prezentei decizii la încălcările textelor de lege anterior menţionate, prin corelaţie cu încălcarea unor dispoziţii din O.U.G. nr. 34/2006, H.G. nr. 925/2006, H.G. nr. 14 din 5 ianuarie 2011 şi din Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului nr. 1389/27 aprilie 2011, reprezintă o clarificare a elementului material al infracţiunii, în considerarea faptului că în sarcina apelantei intimate inculpate se invocă îndeplinirea, cu nerespectarea legii, a obligaţiilor ce-i reveneau în calitate de ministru şi pe care, în mod firesc, dar şi obligatoriu, trebuia să le cunoască.

Împrejurarea că în cadrul acuzaţiilor ce-i sunt aduse apelantei se fac trimiteri la prevederi din hotărâri de guvern sau alte acte normative specifice legislaţiei secundare nu este de natură a justifica soluţia achitării apelantei intimate inculpate, pe temeiul dezincriminării faptelor, întrucât orice act normativ considerat a face parte din corpul legislaţiei primare (inclusiv cele relevante speţei - Legea nr. 90/2001, O.U.G. nr. 34/2006) cuprinde norme esenţiale, cu caracter general obligatoriu pentru domeniul de activitate respectiv, care, ulterior, sunt detaliate, dezvoltate şi particularizate, potrivit fiecărei funcţii şi activităţi specifice, prin "legislaţie secundară" (H.G, ordin al ministrului, norme de aplicare, etc.) sau prin reglementări interne (ordine, ordin de serviciu, regulamente, dispoziţii, norme interne, fişa postului), .

Sub acest aspect, este greşită susţinerea apelantei intimate inculpate A. că aceasta nu ar fi avut, în calitate de ministru al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, obligaţia de a respecta normele juridice privind achiziţiile publice cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006 sau din H.G. nr. 925/2006 şi H.G. nr. 14/2011.

În realitate, achiziţia serviciilor de promovare a fost decisă şi coordonată de apelantă chiar în cadrul activităţii ministerului condus de aceasta.

În acest sens, instanţa de control judiciar constată că în speţă nu este relevantă împrejurarea (invocată în apărare) că salariaţii cu atribuţii specifice domeniului achiziţiilor publice nu au suportat sancţiuni penale, civile sau administrative, ci, dimpotrivă, este relevant faptul că, în virtutea textului art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 90/2001, cea care avea obligaţia general valabilă de asigurare a legalităţii tuturor activităţilor desfăşurate în minister era apelanta intimată inculpată A..

Dintr-o altă perspectivă, nu poate fi reţinută apărarea apelantei, în sensul că respectarea normelor cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006 revenea exclusiv comisiilor, departamentelor şi direcţiilor cu atribuţii în acest sens, iar răspunderea pentru plăţile efectuate revenea exclusiv apelantului intimat inculpat G., căruia ministrul îi delegase aceste atribuţii, deoarece, potrivit alin. (2) al art. 53 din legea anterior menţionată, miniştrii îndeplinesc, în domeniul lor de activitate şi alte atribuţii specifice, stabilite prin acte normative, iar alin. (3) al acestui articol prevede că miniştrii îşi îndeplinesc atribuţiile ce le revin folosind aparatul propriu al ministerelor, precum şi prin instituţiile aflate în subordonarea, coordonarea sau autoritatea ministerelor.

În speţă, se constată că încheierea contractului de servicii nr. x din data de 24 iunie 2011 s-a realizat nu doar cu încălcarea de către ministrul A. a normelor care reglementează procedura achiziţiilor publice, ci şi cu încălcarea, cu ştiinţă, a obligaţiei acesteia de a asigura coordonarea şi controlul activităţii derulate în cadrul acestui demers, în spiritul respectării legii, impusă de textele art. 53 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (3) ale art. 53 din Legea nr. 90/2001.

Probele administrate au relevant dincolo de orice îndoială rezonabilă, că apelanta nu a vegheat la respectarea legii, ci, dimpotrivă, a exercitat presiuni asupra funcţionarilor care au participat la achiziţionarea serviciilor de promovare, pentru găsirea soluţiilor în vederea implicării ministerului în evenimentul sportiv "AA.", în scopul de a procura un folos apelantului intimat inculpat H., administratorul S.C. K. S.R.L., constând, în final, în asigurarea fondurilor necesare acestuia pentru acoperirea/rambursarea costurilor de organizare a evenimentului sportiv şi, evident, pentru obţinerea de către acesta a unui profit.

Având în vedere aspectele anterior expuse, Completul de 5 Judecători respinge, ca neîntemeiate, criticile formulate de apelanta intimată inculpată privind modul în care prima instanţă a stabilit situaţia de fapt circumscrisă infracţiunii de abuz în serviciu.

În ceea ce priveşte critica referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii menţionate, instanţa de control judiciar constată că în cauză este îndeplinită condiţia referitoare la elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu constând în îndeplinirea sau neîndeplinirea de către ministru a atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea, în principal, a unor dispoziţii prevăzute de legislaţia primară (astfel cum această infracţiune este redefinită prin efectul deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 16 iunie 2016), deoarece atribuţiile de serviciu încălcate, în mod primordial, de către apelanta intimată inculpată A. sunt, astfel cum s-a precizat anterior, cele expres reglementate prin art. 53 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 90/2001 şi de art. 25 alin. (1), 26 alin. (1), 58, 59 şi 187 din O.U.G. nr. 43/2006, în subsidiar fiind încălcate şi alte dispoziţii corespunzând altor tipuri de acte normative (hotărâre de Guvern, ordin), specifice legislaţiei secundare.

Un element important al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina apelantei intimate inculpate îl constituie obţinerea, de către funcţionarul public, pentru sine sau pentru altul, a unui folos material necuvenit.

Din acest punct de vedere, apelanta a susţinut că raportul de constatare întocmit de către specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie a analizat unilateral şi trunchiat efectele contractului nr. x din data de 24 iunie 2011, doar din perspectiva impactului asupra bugetului instituţiei publice, fără a avea în vedere şi beneficiile pe care acest contract le-a produs Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi promovării brandului turistic de ţară.

A mai susţinut că prima instanţă nu a avut în vedere aspecte relevante privind câştigul de imagine obţinut ca urmare a expunerii brandului turistic de ţară, astfel cum acestea rezultă din comunicările dintre martorii YY., ZZ., XX., C. şi NNNNNNN. şi din motivele întocmirii referatelor de necesitate şi de oportunitate.

Legat de aceste susţineri, Completul de 5 Judecători precizează că la termenul din 11 decembrie 2017, instanţa de control judiciar a respins proba solicitată de către apelanta intimată inculpată A. constând în efectuarea unei expertize evaluatorii în domeniul promovării şi publicităţii, apreciind că o asemenea probă nu este relevantă pentru soluţionarea cauzei, neavând aptitudinea de a lămuri elemente caracteristice acuzaţiilor penale aduse apelantei intimate inculpate.

În acest sens, instanţa de control judiciar subliniază că existenţa unui beneficiu de imagine obţinut de brandul turistic al României în urma activităţilor derulate în baza contractului nr. x din data de 24 iunie 2011 nu prezintă relevanţă din perspectiva elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina apelantei intimate inculpate, sub acest aspect fiind important faptul că procedura de achiziţie publică ce a precedat încheierea contractului menţionat a fost iniţiată, derulată şi aprobată în condiţiile anterior expuse.

Mai exact, probele administrate au dovedit presiunile exercitate de apelanta intimată inculpată asupra funcţionarilor din minister pentru găsirea de soluţii în vederea implicării, sub orice formă posibilă, a instituţiei în derularea galei sportive, cu scopul final al înlesnirii organizării acestui eveniment de către apelantul intimat inculpat H., prin asigurarea, sub pretextul promovării brandului de ţară, a fondurilor necesare finanţării galei.

În plus, activitatea nelegală a apelantei intimate inculpate, anterior descrisă, a produs nu doar un folos necuvenit apelantului intimat inculpat H., dar şi o pagubă bugetului de stat, în contextul în care evenimentul sportiv a fost organizat- de către S.C. K. S.R.L., nu de către Federaţia BB., astfel cum impunea art. 5 lit. f) din Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului nr. 1389 din data de 27 aprilie 2011 publicat în Monitorul Oficial nr. 396/6 iunie 2011 şi H.G. nr. 14 din data de 5 ianuarie 2011, iar suma de 8.116.800 RON reprezentând contravaloarea serviciilor prestate a devenit cheltuială neeligibilă a fi suportată din fonduri europene, datorită încălcării art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 şi, în final, a grevat asupra patrimoniului ministerului.

Însă chiar şi rezonabilitatea preţurilor ce au intrat în componenţa sumei totale plătită de către minister societăţii S.C. K. S.R.L., de 8.116.800 RON, este pusă la îndoială de raportul întocmit de către D.L.A.F., care arată că nu au fost furnizate documente care să ateste verificarea acestei rezonabilităţi, conform art. 5 lit. d) din O.G. nr. 66/2011 şi art. 3 din H.G. nr. 875/2011 şi că, de exemplu, cheltuielile cu prestarea serviciilor de promovare au fost indicate de către S.C. K. S.R.L. ca totalizând 1.461.047,55 RON (inclusiv TVA), în timp ce, în realitate, acestea au avut valoarea de 91.535,78 RON (inclusiv TVA).

De altfel, raportul de constatare întocmit de către D.L.A.F realizează o analiză neutră, extinsă şi documentată asupra tuturor neregulilor petrecute în contextul achiziţiei de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a serviciilor de promovare de la societatea apelantului H., executării contractului de servicii nr. x/2011, monitorizării serviciilor prestate şi efectuării plăţii de către funcţionarii ministerului, concluziile acestui raport susţinând, în integralitatea lor (între altele) acuzaţiile penale aduse apelantei intimate inculpate.

În acest context, contrar apărării formulate de apelanta intimată inculpată A., în sensul că adresa din 18 mai 2012 a Direcţiei Generale de Verificare Conformitate Programe ar fi constatat că dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 au fost respectate, iar contractul de prestări servicii nr. 232 din data de 24 iunie 2011 ar fi fost legal atribuit S.C. K. S.R.L., Completul de 5 Judecători reţine că, dimpotrivă, adresa menţionată nu cuprinde aprecieri contrare raportului de control încheiat de Autoritatea Naţională de Turism, raportului de constatare întocmit de specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau raportului de constatare întocmit de D.L.A.F., ci, în mod cu totul diferit, documentul menţionează că în cadrul proiectului "Promovarea Brandului Turistic al României" nu au fost efectuate plăţi din fonduri europene şi, totodată, face precizări referitoare la procedura aplicabilă constatării neregulilor identificate înainte de efectuarea plăţilor.

Se mai constată că în cauză nu este incidentă Decizia nr. 68 din data de 27 februarie 2017 a Curţii Constituţionale, invocată de către apelantă, deoarece speţa de faţă nu vizează un conflict juridic de natură constituţională dintre Guvernul României şi Parchet, ci o acuzaţie de natură penală, care vizează modul în care au fost respectate dispoziţiile legale în cadrul activităţii desfăşurate de către o persoană, anume apelanta intimată inculpată.

În consecinţă, în acord cu concluzia primei instanţe, Completul de 5 Judecători apreciază că, în raport de aspectele anterior expuse, în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii analizate, prevăzută de art. art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 coroborat cu art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., respingând totodată, ca nefondată, critica corelativă formulată de către apelanta intimată inculpată A..

Deopotrivă, având în vedere elementele expuse mai sus, care dovedesc legătura evidentă de cauzalitate între activitatea imputată apelantei intimate inculpate A. şi suma achitată din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (şi nu din fonduri europene), instanţa de control judiciar respinge, ca neîntemeiată, critica formulată de apelantă în legătură cu pretinsa soluţionare eronată a laturii civile vizând infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina acesteia şi constată, dimpotrivă, că în mod justificat a dispus prima instanţă, în baza art. 19 şi art. 20 C. proc. pen. coroborate cu art. 1357 C. civ., obligarea apelantei la plata sumei de 8.116.800 RON, cu titlu de despăgubiri civile către succesorul în drepturi şi obligaţii al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Corelativ, instanţa de control judiciar respinge, ca neîntemeiată şi critica privind greşita instituire a măsurii asigurătorii, sens în care apreciază ca neîntemeiată solicitarea apelantei de ridicare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa nr. x/2014 din 17.02.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunii Conexe Infracţiunilor de Corupţie.

În acest sens, Completul de 5 Judecători subliniază că, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în capitolul III al legii (care include şi textul art. 132 reţinut la încadrarea juridică a faptei analizate mai sus), luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, scopul unei asemenea măsuri fiind acela de a se evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor deţinute de apelanta intimată inculpată, pentru a servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune.

IV.4.2. În strânsă legătură cu această infracţiune, prima instanţă a analizat şi acuzaţia formulată împotriva apelantei intimate inculpate privind tentativa la infracţiunea de folosire de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 18l alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, pronunţând achitarea apelantei, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, "autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a exclude integral sau parţial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate şi declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare, în situaţia în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existenţa unor astfel de cheltuieli".

Implicarea S.C. K. S.R.L. în organizarea galei sportive "AA." a determinat, astfel cum s-a arătat la punctul anterior, neeligibilitatea suportării din fondurile europene a contravalorii serviciilor de promovare a brandului turistic al României, în sumă de 8.116.800 RON, nefiind respectate condiţionările din art. 5 lit. f) din Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului nr. 1389 din data de 27 aprilie 2011 publicat în Monitorul Oficial nr. 396/6 iunie 2011 şi din art. 2 lit. n) din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 14 din data de 5 ianuarie 2011, care impuneau ca organizarea evenimentului sportiv să fie realizat de către Federaţia BB..

În aceste condiţii, deşi Direcţia Dezvoltare Turistică şi Marketing din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a transmis, către Organismul Intermediar pentru Turism (OIT), cererea de rambursare nr. x din data 16.02.2012, incluzând suma de 8.116.800 RON plătită către S.C. K. S.R.L. în baza contractului nr. x din data de 24 iunie 2011, soluţionarea acestei cereri a fost suspendată, ca urmare a sesizării organelor de urmărire penală.

Instanţa de control judiciar constată că, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, la data de 16 februarie 2012 apelanta intimată inculpată nu mai ocupa funcţia de ministru al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, fiind înlocuită, începând cu data de 9 februarie 2012, de TTTTTTT..

Concluzia logică este că apelanta intimată inculpată nu mai avea posibilitatea, la 16 februarie 2012, de a semna şi transmite respectiva cerere de rambursare, nici de a controla sau direcţiona activitatea persoanelor din subordinea sa în acest scop, astfel cum corect a reţinut prima instanţă.

Ca atare, nu este justificat argumentul invocat de către Ministerul Public, în cadrul motivelor de apel referitoare la această acuzaţie, că deţinerea calităţii de ministru nu ar fi esenţială pentru acuzaţia formulată, deoarece tocmai această calitate era cea care angaja Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în ceea ce priveşte solicitarea de rambursare a sumei achitate către S.C. K. S.R.L.

Or, la data de 16 februarie 2012, apelanta nu mai deţinea nici calitatea de ministru şi nicio altă calitate, care i-ar fi permis să aibă un ascendent sau o înrâurire, de orice tip, cu privire la semnarea şi transmiterea cererii de rambursare.

Deşi Ministerul Public susţine, în cadrul apelului formulat, că prima instanţă ar fi negat relevanţa etapelor anterioare parcurse (întocmirea cererii de finanţare, corespondenţa cu organismul intermediar/autoritatea de management, emiterea deciziei de finanţare, executarea contractului şi realizarea plăţii, crearea unei stări de pericol privind fraudarea fondurilor europene prin denaturarea scopului contractului şi încălcarea procedurii de achiziţie), în realitate, aceste proceduri şi activităţi anterioare cererii de rambursare au constituit obiectul acuzaţiei analizate anterior, aceea de abuz în serviciu reţinută în sarcina apelantei intimate inculpate, aceasta fiind, de altfel, şi încadrarea juridică corectă cu privire la respectivele activităţi nelegal desfăşurate.

În acest context, instanţa de control judiciar notează, ca un element important în economia mijloacelor de probă referitoare la acuzaţia penală aici analizată, că din verificările efectuate a rezultat că, deşi cererea de rambursare nr. x din data de 16 februarie 2012 este menţionată în cadrul corespondenţei dintre Direcţia Naţională Anticorupţie şi Autoritatea Naţională pentru Turism, precum şi în menţiunile raportului de constatare întocmit de către D.L.A.F., acest document nu se află la dosarul cauzei, neputând fi consultat în mod direct şi nemijlocit de către instanţa de control judiciar.

Prin urmare, Completul de 5 Judecători apreciază că în mod corect prima instanţă a dispus achitarea apelantei intimate inculpate A. pentru tentativa la infracţiunea de folosire de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, deoarece, contrar criticii formulate în apel de către Ministerul Public, nu există dovezi care să demonstreze săvârşirea de către apelantă a oricăror acţiuni care să se încadreze în variantele alternative ale elementul material al acestei infracţiuni, în forma tentativei, neputând fi reţinută vinovăţia apelantei în acest sens.

În consecinţă, instanţa de control judiciar respinge critica analizată, formulată de Ministerul Public, ca nefondată.

IV.5 Totodată, în lumina argumentelor expuse la punctele IV.1.2., IV.2., IV.3. şi IV.4. din considerentele prezentei decizii, în cadrul cărora s-au analizat în detaliu şi s-a dat răspuns criticilor invocate de către apelanta intimată inculpată A. în legătură cu sentinţa apelată, Completul de 5 Judecători respinge, ca nefondată, critica privind pretinsa nemotivare a hotărârii apelate, în integralitate, formulată de apelantă.

IV.6. Apelantul intimat inculpat C., în sarcina căruia s-a reţinut, între altele, o participare sub forma complicităţii, atât la infracţiunea de dare de mită, presupus săvârşită de N., W. şi M. (corelativă infracţiunii de luare de mită presupus săvârşite de apelanta intimată inculpată A. şi apelantul intimat inculpat G., cu participarea apelantului intimat inculpat H. în calitate de complice), cât şi în ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, presupus săvârşită de apelantul intimat inculpat F. (corelativă infracţiunii de luare de mită, presupus săvârşite de A. şi D. cu complicitatea lui E.), a invocat nelegalitatea sentinţei pronunţate de către prima instanţă, datorată omisiunii primei instanţe de a face aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. şi art. 255 alin. (3) C. pen. anterior, cu referire la acuzaţiile de complicitate menţionate.

Verificând actele dosarului, instanţa de control judiciar constată că aspectul invocat de către apelant a fost soluţionat prin încheierea nr. 452 din data de 23 iunie 2015 pronunţată de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (definitivă prin decizia nr. 226 din data de 30 septembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al aceleiaşi instanţe), cu ocazia invocării de către apelant a nelegalităţii punerii în mişcare a acţiunii penale şi a trimiterii sale în judecată pentru complicitate la infracţiunile de dare de mită anterior menţionate, nelegalitate datorată incidenţei cazului de nepedepsire prevăzut de dispoziţiile art. 255 alin. (3) C. pen. anterior.

Totodată, instanţa de control judiciar constată că, astfel cum a precizat şi apelantul, prima instanţă nu a mai procedat la analiza susţinerilor sale privind intervenirea cauzei de nepedepsire menţionate, ci s-a mărginit să noteze că, odată soluţionate în cadrul procedurii de cameră preliminară, aspectele invocate, referitoare la existenta unei cauze de nepedepsire nu pot fi reanalizate.

Cu privire la acest aspect, Completul de 5 Judecători apreciază că în stabilirea soluţiei ce urma a fi pronunţată pe fondul cauzei cu privire la acţiunea penală, instanţa de judecată era îndreptăţită şi, totodată, obligată să delibereze asupra chestiunii învederate şi, procedând în conformitate cu dispoziţiile art. 393, 394 alin. (1) şi 396 alin. (6) C. proc. pen., să hotărască asupra eventualei incidenţe în cauză a dispoziţiilor art. 255 alin. (3) C. pen. coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.

Instanţa de control judiciar apreciază că, deşi aspectul invocat de către apelantul intimat inculpat a fost integrat, mai întâi, unei critici de nelegalitate privind ordonanţele procurorului de punere în mişcare a acţiunii penale şi de trimitere în judecată invocată în cadrul procedurii de cameră preliminară, susţinerea privind aplicabilitatea textului art. 255 alin. (3) C. pen. trebuia să fie examinată şi de către completul de judecată chemat a stabili, în cadrul soluţionării laturii penale a cauzei, dacă se justifică pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal în baza textului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.

Procedând, prin urmare, la analiza pe fond a chestiunii invocate, Completul de 5 Judecători constată că, potrivit ordonanţei de extindere a urmăririi penale din data de 06.01.2015 dispusă în dosarul de urmărire penală nr. x/2014, organul de urmărire penală obţinuse deja date referitoare la fapte considerate, la acel moment, posibile infracţiuni trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă în legătură cu finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi de către Compania Naţională de Investiţii a unor contracte de lucrări încheiate de unităţi administrativ teritoriale cu S.C. Q. S.A., în acest context menţionându-se şi implicarea apelantului inculpat C. pentru obţinerea aprobării plăţilor prin care respectivele contracte de lucrări erau astfel finanţate.

Concret, ordonanţa de extindere a urmăririi penale din data de 06.01.2015 menţionează interpunerea societăţii administrate de apelantul intimat inculpat C., S.C. X. S.R.L., între S.C. Q. S.A. şi S.C. Y. S.R.L., în maniera primirii de la S.C. Q. S.A. şi, ulterior, transmiterii unor sume importante de bani către S.C. Y. S.R.L., societate administrată de către apelantul intimat E., fiind totodată exprimată suspiciunea că respectivele tranzacţiile încheiate între cele două societăţi au caracter fictiv, iar sumele vehiculate prin intermediul transferurilor bancare reprezintă, în realitate, obiectul unor infracţiuni de corupţie.

Ulterior, astfel cum, de altfel, corect precizează şi prima instanţă, în cuprinsul ordonanţei de extindere a urmăririi penale şi de schimbare a încadrării juridice din data de 31.01.2015 dispusă în dosarul de urmărire penală nr. x/2014, organul de urmărire penală menţionează că în perioada 2010-2011, reprezentanţii S.C. Q. S.A. au plătit către C., în mai multe tranşe, suma de 335.486 RON, pentru ca apelantul să-şi folosească influenţa faţă de angajaţi din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi ai Companiei Naţionale de Investiţii S.A. în vederea aprobării efectuării plăţilor prin care se realiza finanţarea contractelor de lucrări încheiate de compania menţionată.

Prin urmare, contrar celor susţinute de către apelantul intimat inculpat C., această faptă era deja cunoscută organelor de urmărire penală la data de 2 februarie 2015, când apelantul a făcut referiri la împrejurările anterior amintite, cu ocazia audierii sale de către organele de urmărire penală pentru prima dată, în calitate de suspect.

Textul art. 255 alin. (3) din C. pen. anterior, preluat în actuala reglementare penală în conţinutul art. 290 alin. (3) C. pen., prevede că mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta, mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracţiune, iar potrivit dispoziţiilor art. 290 C. proc. pen., denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvârşirea unei infracţiuni, care trebuie să îndeplinească condiţiile şi forma prevăzută de alin. (2) al acestui articol.

Se remarcă, sub aspect substanţial, că un denunţ trebuie să menţioneze, într-o manieră similară unei plângeri, descrierea faptei care formează obiectul denunţului, precum şi indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute (art. 289 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 290 alin. 3 din acelaşi cod).

Împrejurarea că apelantul intimat inculpat a furnizat detalii despre o faptă deja cunoscută, în individualitatea sa, organului de urmărire penală (cuantumul exact al sumelor, numele complet al unui participant deja cunoscut sau relevarea altui participant) nu atrage nevalabilitatea sesizării anterioare a procurorului cu privire la respectiva faptă, cu atât mai mult cu cât organului de urmărire penală îi erau cunoscuţi, la data declaraţiei apelantului, atât autorii faptei, cât şi modul de operare al acestora.

Cât priveşte extrasul din jurisprudenţă menţionat de apelant în cuprinsul motivelor de apel ("Faptul că ultimii trei denunţători au formulat denunţurile la o dată ulterioară celei la care s-a înregistrat denunţul intimatului D.A. nu este în măsură să atragă nevalabilitatea acestor denunţuri, atâta timp cât dispoziţiile art. 223 C. proc. pen. privitoare la denunţ nu cuprind dispoziţii referitoare la momentul sau termenul in care este necesar a se formula un denunţ"- Sentinţa penală nr. 80 din data de 22 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2012), se apreciază că o asemenea soluţie (ce poate comporta o serie de discuţii, în funcţie de situaţia de fapt conturată de la un caz la altul, numărul de acte materiale, numărul de mituitori, etc) nu-şi poate găsi aplicabilitatea în prezenta cauză, în raport cu obiectul cu totul diferit al speţei în cadrul căreia a fost pronunţată (plângere împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de procuror) şi de împrejurarea că, în mod diferit faţă de speţa indicată de apelant, în prezenta cauză nu ne aflăm în situaţia unor denunţuri multiple, succesive, cu privire la aceeaşi faptă.

În acest sens, instanţa de control judiciar subliniază că, deşi textul art. 255 alin. (3) C. pen. anterior (sau art. 290 alin. (3) C. pen.) nu prevede un termen limită de depunere al denunţului, pentru ca această cauză de nepedepsire să opereze este imperios necesar ca un asemenea act (denunţul) să fie efectuat înainte ca organul de urmărire să fie sesizat cu privire la fapta denunţată, indiferent dacă este vorba despre sesizări formulate de alţi denunţători sau de o autosesizare).

În raport de elementele anterior menţionate, Completul de 5 Judecători apreciază corectă analiza realizată de către judecătorul de cameră preliminară, care a stabilit că pentru fapta privind infracţiunea de dare de mită, presupus săvârşită de apelantul intimat inculpat F. cu complicitatea apelantului intimat inculpat C., în legătură cu S.C. Q. S.A., corelativă infracţiunii de luare de mită, presupus săvârşită de A. şi D. cu complicitatea lui E., reţinută la pct. II-2 din actul de sesizare, organul de urmărire penală dispusese deja extinderea urmăririi penale, încă din data de 6.01.2015 prin ordonanţa nr. x/2014 din aceeaşi dată.

Se constată, de asemenea, că în ce priveşte cea de a doua faptă avută în vedere de către apelantul intimat inculpat C., reţinută la pct. II-3 din rechizitoriul întocmit în cauză, ordonanţa menţionată conţine date şi informaţii destul de detaliate privind împrejurarea că la data de 22.12.2011, între S.C. O. S.A.şi K. S.R.L. a fost încheiat un contract având ca obiect prestarea de către prima societate a unor servicii de publicitate către cea de a doua, în valoare de 3.000.000 RON, sumă ce a fost achitată integral de către S.C. O. S.A. la data de 28.12.2011. Se reţine că în ordonanţa arătată se exprimă, totodată, suspiciunea că această tranzacţie este fictivă.

Ulterior, prin ordonanţa din 2.02.2015 dispusă în dosarul nr. x/2014, organul de urmărire penală a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpatul G. sub aspectul infracţiunii de luare de mită, pentru ca, prin ordonanţa din 4.02.2015, să se dispună şi extinderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpata A. în legătură cu pretinderea unui procent de 10% din valoarea încasărilor de la S.C. O. S.A.

Şi în acest caz, analiza efectuată de către Completul de 5 judecători confirmă rezultatul verificărilor efectuate de către judecătorul de cameră preliminară, deoarece prima dată când apelantul intimat inculpat C. a menţionat detalii cunoscute, legate de faptă (despre care organul de urmărire penală avea deja cunoştinţă, aşa cum am arătat mai sus) a fost în data de 5 februarie 2015, cu ocazia audierii sale în calitate de inculpat.

În acest context, nu se poate considera că în speţă este aplicabilă cauza de nepedepsire invocată de apelantul intimat inculpat, deoarece, astfel cum rezultă din analiza de mai sus, organul de urmărire penală avea deja cunoştinţă despre faptele referitoare la care apelantul a furnizat detalii, în calitate de suspect şi, ulterior, inculpat.

Cum declaraţiile apelantului intimat inculpat din datele de 2.02.2015 şi, respectiv, 5.02.2015 nu au valoarea unor denunţuri, instanţa de control judiciar constată, implicit, că în cauză nu poate fi pronunţată o soluţie de încetare a procesului penal în baza textului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. h C. proc. pen., nefiind aplicabile dispoziţiile art. 255 alin. (3) C. pen. anterior (art. 290 alin. (3) C. pen.).

În consecinţă, critica se respinge, ca neîntemeiată.

IV.7. În legătură cu infracţiunile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi de folosirea influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat, în cadrul apelului formulat în cauză, soluţia pronunţată de către prima instanţă cu privire la faptele reţinute în sarcina intimatului inculpat I., considerând, în esenţă, că în ceea ce priveşte activitatea apelantului, contrar celor reţinute de prima instanţă, în cauză sunt întrunite condiţiile existenţei laturii subiective şi a legăturii de cauzalitate specifice infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu şi de folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit.

Cu privire la infracţiunea de participaţie improprie la abuz în serviciu, contrar susţinerilor Ministerului Public, din probele administrate în cauză nu rezultă, în niciun mod, faptul că intimatul inculpat I. ar fi prevăzut şi acceptat faptul că gala "AA." urma a fi organizată de societatea administrată de H., nu de Federaţia BB., după cum nu rezultă nici împrejurarea că intimatul ar fi urmărit producerea unui folos în patrimoniul Federaţiei.

Indiferent de modificarea formei iniţiale a proiectului de Hotărâre de Guvern nr. 14 din 5 ianuarie 2011, din textul acestui document nu se putea deduce faptul că evenimentul sportiv urma a fi organizat- de altă persoană juridică decât Federaţia BB.

Astfel, pe de o parte, textul Hotărârii de Guvern nr. 14 din 5 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 37 din 4 ianuarie 2011, prevede la art. 2 lit. n) că programul anual de marketing şi promovare turistică vizează activităţile de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional, pe plan naţional şi internaţional, în cadrul Z. organizate de Federaţia BB..

În textul acestui document nu se vorbeşte despre posibilitatea participării S.C. K. S.R.L. la organizarea acestui eveniment şi în cauză nu există dovezi în susţinerea criticii formulate de Parchet, din care să rezulte ca apelantul ar fi avut posibilitatea, ocazia sau obligaţia de a cunoaşte viitoarea implicare a firmei aparţinând apelantului intimat inculpat H. în proiectul galei, cu atât mai mult cu cât, în şedinţa de Guvern se discutaseră problemele legislative vizând textul iniţial al hotărârii, iar modificările agreate avuseseră rolul de a asigura intrarea în legalitate a proiectului propus spre adoptare.

Pe de altă parte, intimatul inculpat I. îndeplinea, la data faptelor, funcţia de ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, calitate din perspectiva căreia nu avea atribuţii legate de negocierile purtate la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada februarie - iunie 2011, nu avea atribuţii sau obligaţia să cunoască împrejurarea că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului publicase deja documentaţia de atribuire a contractului şi, totodată, nu avea cum să afle detalii despre faptul că, urmare opoziţiei funcţionarilor din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului la solicitarea apelantului intimat inculpat H. vizând achitarea, de către acest minister, a contravalorii cheltuielilor de organizare a galei de box, s-a ajuns la varianta unui contract prin care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a achiziţionat de la S.C. K. S.R.L. servicii de promovare a României în cadrul galei, contra unei sume de aproximativ 2 milioane euro (10.175.168,44 RON).

În plus, contractele de sponsorizare încheiate de cele 10 companii naţionale aflate în subordinea Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (şi aprobate în Consiliile de Administraţie ale acestora) au avut drept cocontractant Federaţia BB., persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, fără scop lucrativ, care întrunea condiţiile impuse de dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 32/1994 pentru a fi beneficiar al sponsorizării, întrucât desfăşura activitate în domeniul sportiv.

Aspectele anterior menţionate se coroborează cu împrejurarea că martorii care au participat la şedinţa de la sediul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri din cursul lunii mai 2011, au arătat că în cadrul şedinţei respective s-a menţionat faptul că beneficiara sponsorizărilor ce urmau a fi efectuate de către companiile naţionale este Federaţia BB., nu S.C. K. S.R.L. (martora WWW.:

"Contractele de sponsorizare, din cate îmi amintesc, urmau a fi încheiate cu Federaţia BB." (declaraţia din 11 noiembrie 2016, fond); martora VVV.:

"La momentul când a avut loc şedinţa de la minister, în mod informal am cunoscut faptul că Federaţia BB. era cea care urma să fie sponsorizată de către companiile din subordine" (declaraţia din 11 noiembrie 2016 dosar fond); martora YYY.:

"Beneficiarul sponsorizărilor era Federaţia BB., dar nu ştiu dacă în cadrul şedinţei respective s-a spus clar acest lucru" (declaraţia din 11 noiembrie 2016, dosar fond); martorul JJJ.:

"După terminarea şedinţei, ni s-a spus că trebuie să primim nişte scrisori de solicitare de sponsorizări din partea Federaţiei BB., urmând ca ulterior să încheiem cu aceasta contracte de sponsorizare. După câteva zile am primit această scrisoare de la Federaţia BB., prin care se solicita acordarea unei sponsorizări. Nu ştiu însă dacă în scrisoare era trecută şi suma solicitată cu titlu de sponsorizare" (declaraţia din 16 octombrie 2016, dosar fond); martorul UUU.:

"ministrul I. mi-a comunicat că este vorba despre sponsorizarea unui eveniment de interes naţional, respectiv S. şi din câte îmi amintesc, cred că sponsorizarea trebuia făcută pentru Federaţia BB." (declaraţia din 31 octombrie 2016, dosar fond).

Declaraţii similare, din care a reieşit faptul că la nivelul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri s-a cunoscut că sponsorizarea discutată în şedinţa din luna mai 2011 era destinată Federaţiei BB. (şi nu unei entităţi cu caracter privat) au mai dat, în faţa primei instanţe, martorii KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., QQQ., RRR., SSS., TTT., KKKK. şi JJJJ..

În faţa instanţei de apel, martora WWW. şi-a menţinut declaraţiile date în faţa instanţei de fond, arătând:

"menţin afirmaţia din declaraţia de la fond, în sensul că acele contracte de sponsorizare urmau să fie încheiate cu Federaţia BB.." (declaraţia din data de 26 februarie 2018, dosar apel), iar martora YYY. a precizat că nu îşi mai aminteşte cine a fost beneficiarul sponsorizărilor, dar că menţine declaraţiile date anterior în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa primei instanţe (declaraţia din data de 26 februarie 2018, dosar apel).

Ca atare, având în vedere, în mod coroborat, declaraţiile martorilor anterior menţionate, conţinutul Hotărârii de Guvern nr. 14 din 5 ianuarie 2011, care indica Federaţia BB. drept organizator al evenimentului sportiv "Z.", calitatea intimatului inculpat de ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri - nu al Dezvoltării Regionale şi Turismului, ceea ce atrage, implicit, lipsa de atribuţii a intimatului în ceea ce priveşte proiectul derulat de cel din urmă minister - şi faptul că sponsorizările au fost acordate, conform contractelor aprobate în Consiliile de Administraţie ale companiilor naţionale din subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, către Federaţia BB., nu către S.C. K. S.R.L., instanţa de control judiciar consideră neîntemeiate criticile formulate de către apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

În acest sens, se apreciază că intimatul inculpat nu a acţionat cu intenţia de a obţine beneficii pentru S.C. K. S.R.L., câtă vreme nu cunoştea că această entitate este adevăratul beneficiar al sumelor primite cu titlu de sponsorizare.

Completul de 5 Judecători consideră că probele administrate şi circumstanţele producerii faptelor analizate nu confirmă susţinerea că intimatul inculpat avea atribuţii legate de verificarea legalităţii sponsorizărilor acordate, câtă vreme ansamblul probator indică faptul că acesta cunoştea că aceste sponsorizări aveau un beneficiar care îndeplinea condiţiile legale şi, în acelaşi timp, nu avea dreptul sau obligaţia de a verifica şi controla persoane juridice ce nu se aflau în subordinea ministerului pe care îl conducea, cum era cazul Federaţiei BB., intimatul nefiind îndreptăţit să efectueze cercetări sau controale cu privire la modalitatea în care Federaţia BB. dispunea de fondurile primite.

În această logică, nu se poate susţine că între activitatea intimatului inculpat şi rezultatul produs ar exista o legătură de cauzalitate, deoarece, contrar afirmaţiilor Ministerului Public, cererile de sponsorizare au provenit de la Federaţia BB., contractele de sponsorizare au fost analizate şi aprobate în consiliile de administraţie ale fiecărei companii, intervenţia intimatului neavând un rol determinant la ieşirea sumelor din patrimoniul companiilor şi intrarea lor în cel al Federaţiei BB., iar contractele de sponsorizare au fost încheiate cu aceasta din ultimă persoană juridică.

Că aşa stau lucrurile rezultă cu evidenţă din declaraţiile date de o serie de martori audiaţi atât de către prima instanţă, cât şi de martora WWW., audiată de către instanţa de control judiciar.

Martorul JJJ. a arătat că:

"solicitarea de sponsorizare am introdus-o în şedinţa consiliului de administraţie spre a fi analizată şi aprobată. (...) Noi am virat suma respectivă la scurt timp, după încheierea contractului de sponsorizare. După evenimentul din iulie 2011, am primit o scrisoare de mulţumire de la Federaţia BB.." (declaraţia din 16 octombrie 2016, dosar fond); martorul UUU.:

"Din câte îmi amintesc, după ce am fost numit la SC. AI. S.A. a fost primită o cerere din partea Federaţiei BB. pentru sponsorizarea evenimentului sportiv, cred că era trecută şi o sumă, posibil peste 100.000 RON, a fost supusă avizării consiliului de administraţie din care am făcut şi eu parte şi a fost aprobată în suma pentru care a fost solicitată. Ulterior, a fost încheiat şi contractul de sponsorizare pentru aceeaşi sumă cu Federaţia BB.. Pe H. nu îl cunosc, însă îl ştiu din lumea sportivă" (declaraţia din 31 octombrie 2016, dosar fond); martora KKK.:

"La revenirea la societate, am comunicat din nou directorului suma cu care urma sa sponsorizăm evenimentul S., sumă care a fost aprobată ulterior de comisia de soluţionare a cererilor de sponsorizare, comisie înfiinţată în cursul anului 2009. La această comisie am participat şi eu, le-am explicat membrilor comisiei în ce consta această sponsorizare aşa cum am perceput-o şi eu de la minister şi, întrucât nu erau alte solicitări la acea dată, care să fi pus problema repartizării sumelor, această solicitare a fost aprobată. Nu ştiu modalitatea in care a fost transmis contractul de sponsorizare de către Federaţia BB. pentru că contractele se primesc de un alt serviciu, serviciul juridic, însă ştiu ca in iunie 2011 mi-a fost adus spre semnare acest contract. Din cate îmi amintesc, am citit acel contract şi el avea ca obiectiv sponsorizarea Federaţiei BB. în susţinerea evenimentului sportiv şi a lui CC.." (declaraţia din 31 octombrie 2016, dosar fond).

Declaraţii similare, din care a reieşit faptul că cererile de sponsorizare au fost formulate de Federaţia BB. şi au urmat procedura de analizare şi aprobare, cu sau fără modificări, în consiliile de administraţie ale fiecărei companii au mai dat, în faţa primei instanţe, martorii MMM., NNN., QQQ., RRR., SSS., TTT., KKKK. şi JJJJ..

În faţa instanţei de apel, martora WWW. şi-a menţinut declaraţiile date în faţa instanţei de fond şi a precizat:

"În anul 2011, eram membru în consiliul de administraţie al societăţilor AF. şi UUUUUUU., subordonate Ministerului Economiei şi Comerţului şi cred că am participat la şedinţa consiliului de administraţie când s-a hotărât sponsorizarea S." (declaraţia din data de 26 februarie 2018, dosar apel).

Prin urmare, din ansamblul probelor administrate rezultă contrariul celor susţinute de Parchet în cadrul motivelor de apel formulate în cauză, în sensul că între activitatea intimatului inculpat şi plata, de către companiile naţionale din subordinea ministerului condus de acesta, a sumelor reprezentând sponsorizări nu există o determinare cauzală, aceste acţiuni fiind, aşa cum s-a arătat mai sus, suspuse, în mod individual, analizei şi aprobării în cadrul organelor decizionale specifice fiecărei companii, ocazie cu care acestea erau libere să aprobe, să modifice sumele sau să respingă cererea formulată de către Federaţia BB..

În consecinţă, Completul de 5 Judecători respinge critica analizată, ca nefondată.

Cu privire la acuzaţia de folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, instanţa de control judiciar constată, sub un prim aspect, că în mod greşit a considerat prima instanţă că intimatul inculpat are calitatea de subiect activ al infracţiunii.

Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 poate fi săvârşită nemijlocit, în calitate de autor, numai de către persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, sindicat, patronat ori persoană juridică fără scop patrimonial.

Deşi rechizitoriul menţionează că, pentru a determina reprezentanţii companiilor din subordinea Ministerului să transfere nelegal suma de 1.742.830 RON în patrimoniul S.C. K. S.R.L, intimatul inculpat I. şi-a folosit autoritatea şi influenţa derivată din funcţiile de ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, senator şi preşedinte al filialei judeţene Sibiu a V., în realitate, din elementele de fapt reţinute în legătură cu această acuzaţie rezultă că activitatea imputată intimatului inculpat nu are legătură cu exerciţiului demnităţii de senator sau a funcţiei de partid deţinute de acesta, ci are legătură exclusiv cu exercitarea de către intimatul inculpat a calităţii de ministru.

Din analiza normei de incriminare rezultă că elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 constă în fapta subiectului activ de a folosi influenţa sau autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Or, subiectul activ al infracţiunii nu poate fi decât o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial de drept privat, această concluzie logică reieşind din faptul că celelalte tipuri de persoane juridice enumerate de text sunt, de asemenea, persoane juridice fără scop patrimonial de drept privat (partid, sindicat), ai căror conducători sunt vizaţi de textul art. 1 lit. f) din Legea nr. 78/2000 (referitor la persoane "care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie").

Spre deosebire de categoriile de persoane juridice avute în vedere de textul de incriminare, Ministerul este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, persoană juridică de drept public al cărui conducător (ministrul) deţine calitatea de funcţionar public reglementată prin dispoziţiile art. 175 C. pen. şi avută în vedere, în mod distinct, de prevederile art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (care se referă la persoane "care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice").

Prin urmare, scopul incriminării conţinute de textul art. 13 din Legea nr. 78/2000 este acela de a sancţiona faptele de folosire a influenţei sau a autorităţii deţinute de un conducător al unei persoane juridice fără scop patrimonial din aceeaşi categorie cu partidele, sindicatele şi patronatele, nu sancţionarea unor fapte similare săvârşite de un ministru, care, în funcţie de tipul acţiunii ce reprezintă elementul material al laturii obiective, se pot circumscrie uneia dintre celelalte infracţiuni de corupţie la care face referire Legea nr. 78/2000.

În concluzie, contrar celor reţinute de către prima instanţă, în considerarea argumentelor anterior expuse, instanţa de control judiciar apreciază că ministrul I. nu putea avea calitatea de subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Sub un al doilea aspect, se reţine că în cadrul motivelor de apel formulate, Parchetul a invocat împrejurarea că în cauză, contrar celor reţinute de către prima instanţă, sunt întrunite condiţiile privind latura subiectivă a infracţiunii, sens în care a arătat că, deşi din declaraţiile martorilor a rezultat că intimatul inculpat I. a stat într-o încăpere alăturată pe parcursul şedinţei în care s-au discutat propunerile de sponsorizare, acesta a fost, totuşi, interesat de parcursul acesteia şi de sumele promise ca sponsorizare, ba chiar a solicitat suplimentări.

Cu toate acestea, instanţa de control judiciar nu consideră această atitudine ca fiind relevantă pentru latura subiectivă a infracţiunii întrucât, în lipsa oricărei probe care să confirme că intenţia intimatului inculpat a fost de a nu fi asociat direct cu aceste solicitări de sponsorizare, datorită faptului că acesta cunoştea caracterul lor nelegal, nu se poate susţine că acesta a acţionat cu intenţia directă de a folosi influenţa sau autoritatea sa în scopul obţinerii de bani necuveniţi pentru societatea apelantului intimat inculpat H., respectiv S.C. K. S.R.L.

Dimpotrivă, astfel cum s-a arătat anterior, probele administrate în cauză au demonstrat faptul că intimatul inculpat a acţionat în sensul propunerii unor sponsorizări pentru un eveniment sportiv important, organizat- de către Federaţia BB., nefiind dovedit că acesta avea cunoştinţă de împrejurarea că de bani rezultaţi din sponsorizări urma a beneficia S.C. K. S.R.L. şi nici că scopul acţiunilor sale era de a furniza fonduri unei entităţi neîndreptăţite legal să le primească.

Argumentele Parchetului (faptul că apelantul intimat inculpat H. a intrat, într-un mod neclar, în posesia listei cu sumele propuse a fi sponsorizate de către reprezentanţii fiecărei companii, atitudinea pasivă a ministrului, care nu a oprit plata sponsorizărilor şi nu a cerut recuperarea acestora după ce indiciile fraudei au fost descoperite) nu pot suplini lipsa dovezilor, directe sau indirecte, care să indice, dincolo de orice bănuială rezonabilă, că intimatul inculpat I. ar fi acţionat cu intenţia directă de a obţine beneficii necuvenite pentru societatea apelantului intimat inculpat H., cu atât mai mult cu cât elementul material al infracţiunii analizate constă, întotdeauna, într-o acţiune (nu omisiune) de folosire a influenţei sau autorităţii, infracţiunea fiind una comisivă.

Aşadar, instanţa de control judiciar respinge, ca neîntemeiată, critica formulată de către Ministerul Public referitoare la greşita apreciere a primei instanţe cu privire la elementele laturii subiective caracteristice infracţiunii, întrucât, din probele administrate nu rezultă prevederea şi acceptarea de către intimatul inculpat a rezultatului produs, nici scopul nelegal urmărit de către acesta în derularea activităţii sale.

Cât priveşte argumentul apelantului referitor la existenţa unei legături de cauzalitate între acţiunile intimatului inculpat şi primirea sponsorizărilor de către Federaţia BB., instanţa de control judiciar subliniază că, astfel cum a precizat în mod justificat prima instanţă, consiliile de administraţie ale companiilor naţionale aflate în subordinea ministerului puteau decide, după parcurgerea procedurilor legale, aprobarea unei cereri de sponsorizare, respingerea acesteia sau acordarea unor sponsorizări într-un cuantum mai mic decât cel stabilit în şedinţa din luna mai 2011 (cazul S.C. AG. S.A., unde s-a aprobat o sponsorizare diminuată a Federaţiei BB.).

Mai mult, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că intimatul inculpat nu a discutat şi nu a cerut niciunuia dintre membrii consiliilor de administraţie sau altor funcţionari să aprobe sau să propună aprobarea cererilor de sponsorizare, astfel că nu se poate susţine că, în lipsa solicitării exprese a intimatului inculpat, niciuna dintre companii nu ar fi sponsorizat Gala de box.

De remarcat, în acest context, că scopul în care intimatul inculpat a solicitat funcţionarilor din minister organizarea întâlnirii cu reprezentanţii companiilor naţionale nu a fost acela de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, iar din probele administrate nu a rezultat că acesta a cunoscut că organizatorul galei de box profesionist urma a fi S.C. K. S.R.L.

Probele menţionate mai sus, la acest capitol IV.7 arată, fără dubiu, că intimatul inculpat credea, justificat de conţinutul Hotărârii de Guvern nr. 14 din 5 ianuarie 2011, că sponsorizările urmează a fi realizate în beneficiul Federaţiei BB., entitate ce îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 32/1994 şi era îndreptăţită să obţină asemenea fonduri.

În concluzie, Completul de 5 Judecători apreciază ca nefiind fondată critica analizată, observând că în mod corect a stabilit prima instanţă că probele administrate nu îndreptăţesc reţinerea, în sarcina intimatului inculpat I., a unor acţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii derivate din funcţiile deţinute, în scopul de a-i determina pe reprezentanţii companiilor cu capital majoritar de stat aflate în subordinea ministerului condus de intimat să sponsorizeze gala "AA.", nefiind dovedită, între altele, existenţa unei legături de cauzalitate între acţiunile intimatului inculpat şi obţinerea sumelor provenite din sponsorizări de către S.C. K. S.R.L.

IV.8. Cu privire la infracţiunea de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatului H.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a susţinut că în mod greşit prima instanţă a dispus achitarea apelantului intimat inculpat H. pentru infracţiunea de spălare de bani, considerând nejustificată concluzia că apelantul intimat inculpat H. trebuie să plătească statului doar suma datorată cu titlu de obligaţii fiscale aferente cheltuielilor fictive înregistrate ca provenind din relaţia cu S.C. T. S.R.L., în valoare de 646.838 RON, fiind, totodată, îndreptăţit să păstreze diferenţa până la 1.966.000 RON transferată de către apelantul intimat inculpat în mod ilegal acestei societăţi, pentru pretinse servicii de publicitate şi consultanţă.

Analizând critica formulată de Parchet, instanţa de control judiciar constată că probele administrate în cauză confirmă situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare, constând în aceea că, urmare înţelegerii dintre apelantul intimat inculpat H. şi numitul BBBBBB., societatea controlată de ultimul menţionat, S.C. T. S.R.L., a emis pentru S.C. K. S.R.L. facturi pentru prestarea unor servicii fictive de publicitate şi consultanţă, iar contravaloarea acestora, achitată de către S.C. K. S.R.L., a fost retrasă în numerar din contul bancar al S.C. T. S.R.L. de către BBBB., AAAA. şi CCCCCC. şi, prin intermediul aceluiaşi BBBBBB., a fost restituită lui H., în schimbul unui comision.

Completul de 5 Judecători consideră corectă opinia primei instanţe, în sensul că faptele anterior descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii unice de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Deşi, în anumite situaţii concrete, este posibil ca activitatea infracţională desfăşurată în vederea disimulării provenienţei banilor ori în scopul de a ajuta evazionistul să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, să aibă caracter autonom faţă de acţiunea de evidenţiere în actele contabile ale unei societăţi a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, nu acesta este cazul în speţă.

Dimpotrivă, în prezenta cauză, banii proveniţi din evaziune fiscală nu au fost mutaţi sau transferaţi de către apelantul intimat inculpat inculpat H., în scopul prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (art. 23 alin. (1) lit. a) în numerotarea anterioară datei de 12 octombrie 2012), ci operaţiunea anterior menţionată a avut drept scop însuşirea de către apelantul intimat inculpat a produsului infracţiunii de evaziune fiscală.

Ca atare, contrar criticilor formulate de către Parchet, nu se poate susţine că plata facturilor având ca obiect servicii fictive de consultanţă şi publicitate pretins prestate de S.C. T. S.R.L., urmată de retragerea banilor în numerar şi remiterea lor inculpatului H. ar reprezenta un transfer de bunuri, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (art. 23 alin. (1) lit. a) în numerotarea anterioară), cu scopul ascunderii originii ilicite a banilor care proveneau din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Instanţa de control judiciar apreciază, aşadar, corectă observaţia primei instanţe, în sensul că, apelantul intimat inculpat H. nu a săvârşit nicio acţiune de schimbare sau transfer a banilor proveniţi din infracţiunea de evaziune fiscală, ci doar şi-a însuşit produsul infracţiunii de evaziune fiscală, contra unui comision cuprins între 3 şi 9% din sumele retrase în numerar, deoarece acţiunea de dobândire a banilor retraşi de BBBBBB. şi predaţi apelantului nu a fost urmată de niciun act subsecvent, în scopul disimulării originii ilicite a acestora.

Nu în ultimul rând, în raport şi cu considerentele deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 16/8 iunie 2016, invocată şi de către prima instanţă, care menţionează, între altele, că revine organului judiciar sarcina de a decide, în situaţii concrete, dacă infracţiunea de spălare de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea din care provin bunurile şi dacă este cazul să se reţină un concurs de infracţiuni sau o singură infracţiune, Completul de 5 Judecători subliniază că, în situaţii de fapt identice, în practica judiciară (sentinţa penală nr. 1789/F/22 iulie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1830 din 9 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală vizând exact acelaşi tip de activitate desfăşurată de către S.C. T. S.R.L.) s-a reţinut doar infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, nu şi infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Conchizând, aşa cum justificat a stabilit şi prima instanţă, instanţa de control judiciar consideră că în cauză nu se poate reţine existenţa unui concurs de infracţiuni între evaziunea fiscală prevăzută de textul de lege menţionat şi spălarea de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (art. 23 alin. (1) lit. a) în numerotarea anterioară datei de 12 octombrie 2012).

În consecinţă, Completul de 5 Judecători respinge, ca nefondată, critica analizată şi menţine soluţia pronunţată de către prima instanţă, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin care apelantul intimat inculpat H. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

IV. 9. În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală presupus săvârşită de inculpatul H. în legătură cu plăţile efectuate de S.C. K. S.R.L. către S.C. T. S.R.L., S.C. AAAAAA. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L.

IV.9.1. Instanţa de control judiciar respinge critica apelantului intimat inculpate H. privind stabilirea eronată a situaţiei de fapt, pe baza unor probe "nefiabile".

Dimpotrivă, în cauză au fost administrate probe concludente care au confirmat că apelantul intimat inculpat H. a înregistrat în contabilitatea S.C. K. S.R.L. facturi emise de societăţile S.C. T. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L. (de tip "fantomă"), care atestau efectuarea de cheltuieli pentru servicii de publicitate şi consultanţă care, în realitate, nu au fost prestate, iar banii au fost restituiţi apelantului, activitate ce a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 737.507 RON, reprezentând TVA şi impozit pe venit.

În privinţa facturilor emise de către societatea S.C. T. S.R.L., în baza contractului nr. x din 10 octombrie 2011 încheiat între S.C. K. S.R.L., reprezentată prin administrator H., în calitate de beneficiar şi S.C. T. S.R.L., reprezentată legal prin CCCCCC., în calitate de prestator de servicii şi a celor 15 acte adiţionale datate între 2 decembrie 2011 şi 31 decembrie 2011, instanţa de control judiciar constată justeţea raţionamentului primei instanţe care, în baza probelor administrate, a stabilit că aceste facturi, în sumă totală de 2.005.200,28 RON, au fost înregistrate în contabilitatea S.C. K. S.R.L. în luna decembrie 2011, în baza lor fiind dedus T.V.A. în sumă de 388.103 RON (2.005.200,28X24/124=388.103) şi cheltuiala aferentă în sumă de 1.617.097,28 RON.

Între 20 februarie 2012 şi 29 august 2012, contravaloarea acestor facturi a fost achitată integral către S.C. T. S.R.L. şi, respectiv, către S.C. AAAAAA. S.R.L. (ultima menţionată fiind o societate căreia S.C. T. S.R.L. îi girase biletele la ordin emise de către S.C. K. S.R.L., administrată de CCCCCC.), astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, deşi serviciile de publicitate şi consultanţă nu au fost prestate, iar sumele achitate au fost retrase de către AAAA., CCCCCC. şi restituite apelantului intimat inculpat H., contra unui comision de 3% până la 9 %.

Acest mod de operare era caracteristic societăţii S.C. T. S.R.L. şi a constituit elementul de atracţie pentru apelantul intimat H., care căuta societăţi fantomă pentru a înregistra în contabilitate cheltuieli nereale, contra unui comision, în scopul reducerii taxelor şi impozitelor datorate de apelant statului.

De altfel, împrejurarea că S.C. T. S.R.L., împreună cu S.C. AAAAAA. S.R.L. au fost implicate în mecanisme de evaziune fiscală, având un comportament specific firmelor fantomă a fost constatată prin sentinţa penală nr. 1789/F/22 iulie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1830 din 9 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Consecinţa activităţii anterior menţionate a fost stabilită prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză, care a calculat prejudiciul produs de către S.C. K. S.R.L. în legătură cu contractul nr. x-10 din 10 octombrie 2011 ca fiind TVA în sumă de 388.103 RON şi impozit pe profit în sumă de 258.735 RON, valoarea totală fiind de 646.838 RON.

Acelaşi tip de operaţiuni au fost derulate de apelantul intimat inculpat H. cu societatea U. S.R.L., administrată de DDDDDD., societate care, potrivit relaţiilor de la Oficiul Registrului Comerţului, are ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzarea predominantă de produse alimentare, băuturi, cafea - cod CAEN 4711, iar în perioada analizată nu avea niciun salariat.

Cu această societate, S.C. K. a încheiat un contract de consultanţă, la data de 01.02.2011, în valoare de 281.075 RON, pentru realizarea unui studiu în vederea deschiderii unei săli de fitness şi alegerea unei locaţii, a unei propuneri pentru alegerea echipamentului de fitness şi a serviciilor complementare şi a unui plan de promovare a clubului şi serviciilor sălii de fitness.

Factura fiscală seria x nr. x/06.12.2011, având ca obiect servicii conform contract, în sumă de 281.075 RON (226.673 RON plus TVA de 54.402 RON) a fost stornată cu factura fiscală seria x nr. x/08.10.2012.

Ulterior, societatea U. S.R.L. a emis factura fiscală pentru avans, seria x nr. x/09.12.2011, în sumă de 281.075 RON (226.673 RON plus TVA de 54.402 RON), având ca obiect livrări marfă, din care S.C. K. S.R.L. a efectuat plăţi către S.C. U. S.R.L. în suma totală de 163.052 RON

Această factură a fost înregistrată în contabilitatea societăţii S.C. K. S.R.L. drept cheltuială corespunzătoare lunii decembrie 2011, efectul fiind reducerea bazei impozabile, atât în ceea ce priveşte TVA (cu suma de 54.402 RON), cât şi în ceea ce priveşte impozitul pe profit, în sumă de 36.267 RON, valoarea totală a prejudiciului cauzat din această relaţie comercială fiind de 90.669 RON.

Aşa cum a precizat şi prima instanţă, aspectele anterior menţionate sunt dovedite, în speţă, prin menţiunile din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cursul urmăririi penale, din rapoartele de control ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală privind activitatea S.C. K. S.R.L., S.C. T. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L., prin declaraţiile martorilor ZZZ., AAAA., BBBB. şi CCCC., date atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel şi prin înscrisurile referitoare la contractele încheiate între S.C. K. S.R.L. şi S.C. T. S.R.L., S.C. AAAAAA. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L.

Fără a relua demonstraţia realizată de către prima instanţă cu privire la dovedirea situaţiei de fapt anterior prezentate prin probele administrate în speţă, Completul de 5 Judecători face trimitere la aceasta, considerând-o justificată din punct de vedere logico-juridic.

Este important de menţionat că în faţa instanţei de apel, martorul ZZZ. a confirmat, întru totul, cele declarate anterior în faţa instanţelor judiciare, depoziţia sa coroborându-se cu declaraţiile date anterior în cauză de către AAAA., BBBB. şi CCCC..

Astfel, martorul reiterează faptul că apelantul intimat inculpat a premeditat diminuarea artificială şi nereală a taxelor şi impozitelor ce ar fi trebuit achitate de societatea controlată de acesta, S.C. K. (devenită S.C. J. S.R.L.):

"Inculpatul H., după S., mi-a cerut să-i recomand pe cineva pentru desfăşurarea unor operaţiuni fără acoperire în servicii, respectiv pentru emiterea unor contracte şi facturi, pentru tranzacţionarea unor sume de bani în vederea diminuării sumei impozabile, anume pentru evaziune fiscală. (…) Ulterior, l-am pus în legătură pe inculpatul H. cu BBBBBB.", confirmă faptul că apelantul şi BBBBBB. au concretizat "relaţia" de colaborare:

"Din câte am înţeles de la BBBBBB., s-au derulat sume de bani, aproximativ 2 mil. RON. În concret, BBBBBB. mi-a spus că s-au semnat şi derulat contracte între firma T., a lui BBBBBB., şi firma inculpatului H., contracte care s-au derulat în continuare, ceea ce a presupus încasări de bani, plăţi prin bancă, retrageri de numerar etc" şi precizează că are cunoştinţă despre maniera de operare a lui BBBBBB. şi despre "afacerile" cu care acesta se ocupă din propria sa colaborare cu acesta, ce i-a adus, în final, o condamnare penală:

"Eu şi BBBBBB. am fost cunoştinţe şi am desfăşurat în perioada 2010-2012 afaceri cu acesta pe firma VVVVV.. (…) Când mă refer la afaceri este vorba de "afacerile pe care le-am făcut cu BBBBBB. şi inculpatul H.", afaceri pentru care am fost condamnat reţinându-mi-se în sarcină infracţiunea de evaziune fiscală" (declaraţia din data de 28 martie 2018 dată la instanţa de apel, dosar apel).

Martorul a detaliat, cu aceeaşi ocazie, maniera de "lucru", care presupunea emiterea de facturi pentru servicii fictive, înregistrarea lor, ca şi cheltuieli deductibile, în contabilitatea societăţii ce urmărea să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor, efectuarea de către aceasta din urmă a plăţii facturilor şi, ulterior, retragerea, de către BBBBBB. sau prin interpuşi, a sumelor achitate, în numerar, urmată de restituirea lor către plătitor, cu reţinerea unui comision ce putea ajunge până la 9%:

"Menţionez că se încheiau contractele între cele două companii, se emiteau facturile pentru plata serviciilor prestate. Precizez că aproximativ 10% din contracte erau servicii reale, restul fiind fictive, în sensul că primeam factura de la BBBBBB., factura parcurgea tot circuitul contabil în sensul că era înregistrată, iar în final urma plata. Se făcea plata către firma lui BBBBBB., acesta mergea la bancă şi ridica banii şi îi aducea la firma VVVVV.. Din câte ştiu eu, în afară de BBBBBB., numita CCCCCC. ridica banii de la bancă, aceasta fiind persoana care locuia la BBBBBB.. Nu ştiu dacă fiul lui BBBBBB., numitul AAAA., ridica bani de la bancă în locul tatălui său. (…)Am dat numerele de telefon ale lui H. lui BBBBBB. şi numărul de telefon al lui BBBBBB. lui H.. De la BBBBBB. am înţeles că acesta s-a întâlnit cu H.. De la BBBBBB. am aflat că acesta a perceput de la H. un comision de 9% din valoarea contractelor. Revin şi arăt că de la H. am aflat despre comisionul de 9% la care m-am referit anterior, declaraţia pe care am dat-o la urmărire penală fiind mai apropiată ca dată de evenimente.(…) Era de notorietate faptul că BBBBBB. percepea un comision de 9% urmare contractelor pe care le încheia cu diferite persoane. (…) BBBBBB. a adus facturi pentru VVVVV. pentru trei societăţi, respectiv pentru: T., AAAAAA. şi VVVVVVV.."

Contrar apărărilor formulate de către apelantul intimat inculpat H., care susţine, în mod eronat, că declaraţiile martorului ZZZ. nu se coroborează cu nicio altă probă, Completul de 5 Judecători apreciază că declaraţia anterior menţionată, ca şi declaraţiile date de martor anterior în cauză, sunt relevante, coroborându-se cu declaraţiile date de martorii AAAA. (care a confirmat că a retras sume de bani din conturile societăţilor, la rugămintea lui BBBBBB. şi a dus sume de bani la sediul S.C. VVVVV. S.R.L.), BBBB. (care, pe lângă relatările privind retragerile de sume de bani, împreună cu CCCCCC., în anul 2012, a menţionat şi faptul că societăţile T. S.R.L. şi AAAAAA. S.R.L. nu aveau salariaţi şi nu desfăşurau activităţi comerciale, iar CCCCCC. şi BBBBBB. nu aveau cunoştinţe de management) şi CCCC., care a arătat că firma administrată de acesta nu a montat niciodată reclame pentru societatea apelantului intimat inculpat H..

În contextul declaraţiei date de către martorul CCCC., anterior menţionată, instanţa de control judiciar apreciază nerelevantă menţiunea acestuia, subliniată de către apelantul intimat inculpat, în apărare ("contractele sunt încheiate cu proprietarii panourilor de afişaj stradal care nu sunt întotdeauna identici cu proprietarii pentru care facem reclamă. Nu am avut în proprietatea firmei panouri publicitare şi nici nu am încheiat contracte directe cu beneficiarii reclamelor"), deoarece, aşa cum a precizat martorul, acesta şi-ar fi amintit o reclamă atipică, cu mănuşi de box, însă nu a amplasat niciodată o asemenea reclamă.

Având în vedere aspectele anterior arătate, Completul de 5 Judecători consideră că declaraţia martorului ZZZ. este relevantă şi trebuie valorificată în ansamblul materialului probator administrat, cu care se coroborează, neexistând vreun motiv pentru înlăturarea acestei declaraţii, aşa cum solicită apelantul intimat inculpat.

În cauză nu pot fi ignorate probe cum sunt procesul-verbal încheiat la data de 15 ianuarie 2015 de către inspectorii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, care arată că, în cursul anului 2011 S.C. T. S.R.L. nu figurează ca având angajaţi, deoarece acest aspect arată că la acel moment nu exista personal angajat la această societate, care să presteze servicii pentru potenţialii clienţi ai societăţii.

Totodată, nu poate fi ignorată împrejurarea constatată prin sentinţa penală nr. 1789/F/22 iulie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală definitivă prin decizia penală nr. 1830 din 9 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală - şi confirmată de martorul ZZZ., constând în aceea că atât S.C. T. S.R.L., cât şi S.C. AAAAAA. S.R.L. nu au funcţionat efectiv, ci au fost implicate în mecanisme de evaziune fiscală, având un comportament specific firmelor fantomă.

Cât despre societatea S.C. U. S.R.L., aceasta a depus bilanţ doar la 31.12.2011, iar din procesul-verbal întocmit la data de 15 ianuarie 2015 de inspectorii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi înregistrat sub nr. 78/15 ianuarie 2015 rezultă că la sediul social (şi domiciliul fiscal) al societăţii nu a fost găsit nici un reprezentant şi nici o altă persoană care să poată furniza relaţii sau informaţii, iar asociaţii EEEEEE. şi DDDDDD. nu au fost găsiţi la adresele de domiciliu şi nu a putut fi identificată nici o persoană care să poată furniza relaţii despre aceştia. În plus, în perioada analizată, nici această societate nu avea vreun salariat, fiind evident că nu putea presta serviciile contractate.

În acest context, în legătură cu critica apelantului referitoare la neaudierea numitului BBBBBB., instanţa de control judiciar reaminteşte faptul că în cursul judecăţii în faţa instanţei de fond, la termenul din 19 octombrie 2016, a fost încuviinţată audierea acestei persoane, care a fost citată telefonic în repetate rânduri, conform proceselor-verbale existente la dosarul cauzei, fiind citată, totodată, şi la adresa de domiciliu din Republica Moldova, însă procedura de citare s-a întors cu menţiunea că martorul nu locuieşte la adresa respectivă.

Aşadar, nu se poate susţine că instanţa de fond nu a dat curs solicitărilor apărării privind audierea numitului BBBBBB. ci, dimpotrivă, în ciuda eforturilor instanţei, acesta nu a putut fi găsit în vederea audierii, astfel că la termenul din 10 februarie 2017, în raport şi cu împrejurarea că la dosar au fost administrate suficiente probe de natură a edifica instanţa asupra împrejurărilor de fapt relevante, prima instanţă a dispus ca proba să nu mai fie administrată, în temeiul dispoziţiilor art. 383 alin. (3) C. proc. pen.

Soluţia a fost menţinută de către instanţa de apel, care, prin încheierea din data de 11 decembrie 2017, între altele, a respins proba cu audierea numitului BBBBBB., apreciind-o ca nefiind utilă cauzei, motivat şi de împrejurarea că la dosar există suficiente probe de natură a clarifica aspectul vizat de teza probatorie (lămurirea existenţei raporturilor contractuale dintre S.C. T. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L.).

Chiar şi fără audierea acestei persoane, având în vedere unica activitate desfăşurată de societăţile T. şi U., descrisă de martori, reprezentată de retrageri repetate de numerar din conturi, atât de la bancomate cât şi de la ghişee bancare, instanţa de control judiciar subliniază că, în baza probelor anterior enumerate, în speţă este dovedit, dincolo de orice bănuială rezonabilă, că serviciile contractate de către S.C. K. S.R.L. nu au fost prestate de către S.C. T. S.R.L. sau de către U. S.R.L.

Este evident că operaţiunile menţionate în contractele încheiate de către S.C. K. S.R.L. cu cele două societăţi sunt fictive, în sensul menţionat în textul art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005, întrucât prin aceste contracte s-a urmărit ascunderea realităţii, prin crearea aparenţei unor operaţiuni comerciale care, în realitate, nu au existat.

Audiat de către instanţa de control judiciar, apelantul intimat inculpat a susţinut că serviciile contractate au fost prestate, însă, în mod inexplicabil, a arătat că nu cunoştea pe niciuna din persoanele care administrau sau reprezentau legal societăţile S.C. T. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L.:"În concret, nu i-am cunoscut pe BBBBBB. şi nici pe AAAA.. De asemenea, nici pe numita DDDDDD. nu o cunosc şi nu am văzut-o niciodată. Am insistat ca aceste persoane, despre care nu ştiam şi nici astăzi nu ştiu că există, să fie audiate în toate fazele procesului", declaraţia fiind apreciată ca necredibilă, în contextul în care apelantul a semnat contractul cu S.C. U. S.R.L. reprezentată de DDDDDD. şi, totodată, nejustificată în ipoteza în care serviciile contractate ar fi fost, cu adevărat, prestate.

În declaraţia dată în faţa instanţei de apel, apelantul a negat toate acuzaţiile privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi a susţinut că, în realitate, "capul" circuitului evazionist ar fi fost martorul ZZZ..

Nici aceste afirmaţii nu pot fi apreciate ca fiind credibile, deoarece apelantul nu are o explicaţie referitoare la maniera în care acest martor ar fi putut influenţa relaţiile comerciale stabilite între societatea sa şi societăţile pretins prestatoare de servicii.

Totodată, în declaraţia sa apelantul intimat inculpat susţine că "aceste servicii mi-au fost prestate de către GGGGGG. şi oamenii lui, cărora le-am emis bilete la ordin în baza facturilor pe care mi le-au prezentat şi care proveneau de la S.C. T. S.R.L., societate care aşa cum am precizat, a fost verificată de către angajaţii mei", dar arată că în ciuda biletelor la ordin menţionate, emise pentru sume substanţiale, nu a încheiat nici un înscris cu numitul GGGGGG. din care să rezulte că acesta a intermediat legătura cu reprezentanţii S.C. T. S.R.L., afirmând că "nu era vorba de o intermediere făcută de GGGGGG. cu S.C. T. S.R.L. Nu am încheiat nici un fel de înscris nici cu GGGGGG., pentru că nu era nevoie, pe mine mă interesa prestarea serviciilor."

Cum numitul GGGGGG. este, în prezent decedat, acesta nu a putut fi audiat de către instanţa de apel.

Este important de subliniat că prima menţiune a apelantului referitoare la numitul GGGGGG. a avut loc după decesul acestuia din urmă, la data de 6 octombrie 2016, mai exact în declaraţia dată de către apelant la instanţa de fond, în data de 19 februarie 2017, la 2 ani după trimiterea sa în judecată. Deşi apelantul intimat inculpat mai fusese audiat, atât de către organele de urmărire penală, cât şi de către prima instanţă la data de 26 februarie 2016, acesta nu a menţionat până la data de 19 februarie 2017 numele lui GGGGGG..

Apelantul intimat inculpat nu a explicat în ce mod ar fi putut numitul GGGGGG. să rezolve problema prestării unor servicii de publicitate complexe, în condiţiile în care, potrivit informaţiilor disponibile online, acesta era jurnalist sportiv şi jucător de şah, nefiind implicat în activităţi comerciale de tipul celor contractate de apelant.

În acest context, având în vedere şi valoarea substanţială a plăţilor şi a biletelor la ordin emise pentru S.C. T. S.R.L., se apreciază ca necredibilă afirmaţia apelantului, în sensul că numitul GGGGGG. urma să presteze servicii de promovare şi publicitate pentru S.C. K. S.R.L., văzând şi faptul că pretinsa sa înţelegere cu GGGGGG. nu a fost dublată de un înscris care să-i garanteze tocmai prestarea acestor servicii, contractate cu alte entităţi juridice fără legătură aparentă cu GGGGGG..

Mai mult, afirmaţiile apelantului intimat inculpat, în sensul că a crezut că societăţile comerciale S.C. T. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L. funcţionau legal, se contrazic cu precizarea sa din declaraţia dată la 10 februarie 2017 la instanţa de fond (reiterată şi în faţa instanţei de apel), în sensul că a ştiut că nu societăţile cocontractante urmau să presteze serviciile, deoarece aceste servicii urmau a fi prestate de GGGGGG..

Este total necredibilă şi afirmaţia apelantului în sensul că nu reţine cum a semnat contractele cu S.C. T. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L., Completul de 5 Judecători subliniind că apelantul a semnat nu mai puţin de 15 acte adiţionale cu prima societate, fiind imposibil ca acesta să nu-şi amintească niciun detaliu despre persoana care a reprezentat societatea în aceste 15 ocazii.

Potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005, operaţiunea fictivă presupune disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care nu există în fapt.

Din această perspectivă, depistarea caracterului fictiv al unei operaţiuni presupune analiza celor patru elemente esenţiale care caracterizează operaţiunea economică: furnizorul sau prestatorul, cumpărătorul sau beneficiarul, bunurile sau serviciile tranzacţionate şi preţul sau contraprestaţia.

Altfel spus, pentru ca o operaţiune să aibă caracter real, şi nu fictiv, este necesar ca toate elementele menţionate anterior să fie reale, în mod cumulativ. Caracterul nereal al oricăruia dintre cele patru elemente esenţiale ale operaţiunii economice conduce la fictivitatea întregii operaţiuni, întrucât situaţia faptică nu corespunde cu modul în care aceasta a fost evidenţiată în actele contabile sau în alte documente legale.

Prin urmare, operaţiunea consemnată într-o factură are caracter fictiv dacă datele cu privire la identificarea furnizorului sau prestatorului nu sunt reale.

În speţă, apelantul intimat inculpat H. a declarat în faţa instanţei de apel, la data de 9 mai 2017, că:

"serviciile au fost prestate şi au fost plătite. Pentru serviciile respective, au fost încheiate contracte. Nu există nicio dovadă că (...) persoana care a prestat serviciile nu ar fi primit suma de bani. Menţionez că de aceste servicii (...) s-a ocupat GGGGGG.".

Presupunând că această declaraţie a apelantului intimat inculpat exprimă realitatea, se poate considera că cele menţionate confirmă împrejurarea că între prestatorul de servicii menţionat în facturile emise de către S.C. T. S.R.L. şi, respectiv, de către S.C. U. S.R.L., pe de o parte şi societatea care a realizat serviciile contractate, pe de altă parte, nu există identitate, ceea ce probează, o dată în plus, faptul că operaţiunile consemnate în facturi au caracter fictiv, în pofida unor menţiuni reale privind beneficiarul serviciilor.

Faţă de cele arătate anterior, se apreciază că susţinerile apelantului intimat inculpat H. privind realitatea operaţiunilor comerciale desfăşurate cu S.C. T. S.R.L. şi, respectiv, cu S.C. U. S.R.L. sunt neîntemeiate.

În raport cu considerentele anterior menţionate, Completul de 5 Judecători apreciază drept nefondate şi susţinerile apelantului intimat inculpat H., în sensul că realitatea tranzacţiilor comerciale pretins derulate între S.C. K. S.R.L., pe de o parte şi S.C. T. S.R.L., respectiv S.C. U. S.R.L., pe de altă parte, se poate stabili doar prin efectuarea unei expertize financiar contabile.

O asemenea expertiză ar putea verifica doar existenţa şi conţinutul contractelor, facturilor, documentelor de plată şi înregistrărilor contabile, aspecte de natură pur formală, fără implicaţii asupra realităţii şi veridicităţii operaţiunilor financiare derulate de societăţile anterior menţionate.

Astfel cum s-a arătat anterior, fictivitatea operaţiunilor financiare pretins derulate între S.C. K. S.R.L. şi S.C. T. S.R.L., respectiv S.C. U. S.R.L. rezultă şi din menţiunile documentelor încheiate de organele de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, care au constatat că la sediul social al S.C. U. S.R.L. nu a fost găsit niciun reprezentant, iar asociaţii EEEEEE. şi DDDDDD. nu au fost găsiţi la adresele de domiciliu. Totodată, documentele menţionate au constatat că, în perioada de interes, niciuna din cele două societăţi nu figura cu angajaţi, iar martorul BBBB. a menţionat că CCCCCC. şi BBBBBB. nu aveau cunoştinţe de management.

În considerarea argumentelor anterior expuse, instanţa de control judiciar consideră că probele administrate în cauză confirmă teza acuzării, conform căreia operaţiunile ce fac obiectul contractelor încheiate cu cele două societăţi au avut caracter fictiv, constatând, totodată, că la dosar nu sunt depuse dovezi din care să rezulte contrariul acestei concluzii.

Având în vedere aspectele anterior menţionate, Completul de 5 Judecători apreciază că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege privind elementul laturii obiective al infracţiunii de evaziune fiscală analizate, fiind dovedită evidenţierea unor cheltuieli nereale în contabilitatea societăţii S.C. K. S.R.L., facurate şi plătite pentru servicii neprestate.

Sub aspectul laturii subiective, din ansamblul probator, astfel cum a fost analizat anterior, rezultă faptul că apelantul intimat inculpat H. a cunoscut că documentele înregistrate în contabilitate reprezintă o disimulare a realităţii, martorul ZZZ. arătând chiar că apelantul a prevăzut şi a urmărit ca, prin acţiunile sale, să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale.

Premeditarea de care a dat dovadă apelantul face ca argumentul apărării, în sensul că acestuia nu i se putea cere să se comporte ca un investigator, să fie ineficace, deoarece în speţă nu s-a conturat situaţia unui comerciant de bună credinţă expus, fără vină, unei situaţii neprevăzute, în care cocontractantul nu a putut sau nu a avut intenţia de a presta serviciul sau de a livra bunul la care s-a obligat prin contract. Dimpotrivă, apelantul intimat inculpat a urmărit să diminueze baza impozabilă, prin înregistrarea în contabilitate, cu intenţie, a unor cheltuieli plătite pentru servicii niciodată prestate.

Se constată, totodată, că în cauză sunt îndeplinite cele două condiţii menţionate în decizia pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Maks Pen EOOD C-18/13, invocată de apărătorii apelantului, deoarece, pe de o parte, comportamentulul societăţilor S.C. T. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L. este unul de tip fraudulos şi, pe de altă parte, în speţă este pe deplin dovedit că apelantul intimat inculpat avea cunoştinţă că operaţiunea invocată ca temei pentru dreptul de deducere era inexistentă.

În consecinţă, Completul de 5 Judecători respinge, ca neîntemeiate, criticile formulate de către apelantul intimat inculpat H., referitoare atât la lipsa probelor care să demonstreze, dincolo de orice bănuială rezonabilă, situaţia de fapt şi vinovăţia sa, cât şi la neîntrunirea tipicităţii obiective şi subiective a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Dimpotrivă, fapta apelantului intimat inculpatului H. constând în aceea că, în calitate de asociat şi administrator al S.C. K. S.R.L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a înregistrat în contabilitatea societăţii facturi emise de societăţile de tip fantomă S.C. T. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L. care atestau efectuarea unor cheltuieli pentru servicii de publicitate şi consultanţă ce nu au fost vreodată prestate sau un avans pentru o marfă ce nu a mai fost livrată, prejudiciind în acest mod bugetul de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

IV.9.2. În raport de situaţia de fapt conturată în speţă, instanţa de control judiciar consideră întemeiată critica şi, totodată, solicitarea apelantului intimat inculpat H. de schimbare a încadrării juridice, din două infracţiuni concurente de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi, respectiv, de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. anterior, într-o singură infracţiune de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

Astfel, dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 incriminează evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, iar agravanta prevăzută de alin. (2) al acestui articol prevedea, în varianta anterioară datei de 22 martie 2013, majorarea cu 2 ani a limitelor de pedeapsă, pentru situaţia producerii unui prejudiciu mai mare decât echivalentul în RON a sumei de 100.000 euro.

Din situaţia de fapt reţinută în speţă, în baza probelor administrate, rezultă că în sarcina aceluiaşi subiect activ - apelantul intimat inculpat H. - s-a reţinut o pluralitate de acte de executare omogene, constând în acţiuni repetate de înregistrare în contabilitatea societăţii a unor înscrisuri emise de S.C. T. S.R.L. (facturi înregistrate în contabilitate în decembrie 2011, emise în baza contractului nr. x -10 din 10 octombrie 2011 şi a celor 15 acte adiţionale datate între 2 decembrie 2011 şi 31 decembrie 2011) şi S.C. U. S.R.L. (facturi înregistrate în contabilitate în luna decembrie 2011, emise în baza contractului din data de 1 februarie 2011, una dintre facturi fiind stornată în octombrie 2012), care atestau efectuarea de cheltuieli pentru servicii de publicitate şi consultanţă, care nu au fost prestate sau avans pentru marfă ce nu a fost livrată.

Deşi, în general, săvârşirea de către aceeaşi persoană a două sau mai multor acţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul unei infracţiuni determină existenţa unui concurs de infracţiuni, condiţiile concrete existente în speţă denotă o unitate în planul laturii subiective, în sensul existenţei unei rezoluţii unice privind toate acţiunile anterior descrise, prin săvârşirea de către apelantul intimat inculpat a tuturor acţiunilor multiple în scopul producerii unui rezultat unitar, constând în suma rezultatelor individuale produse prin fiecare acţiune de înregistrare în contabilitate a unor cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale.

În sensul unităţii rezoluţiei infracţionale pledează omogenitatea actelor de executare, intervalul aproximativ identic în interiorul cărora s-au emis facturile (luna decembrie 2011), distanţa relativă în timp între acestea şi, mai ales, scopul unic urmărit de apelantul intimat inculpat, constând în alterarea rezultatelor financiare ale societăţii la nivelul anului 2011, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale sau diminuării considerabile a valorii acestora.

Având în vedere aspectele anterior menţionate, precum şi faptul că prejudiciul cauzat prin acţiunile apelantului intimat inculpat H. a depăşit, în total, echivalentul în RON al sumei de 100.000 euro, instanţa de control judiciar constată critica formulată de apelant întemeiată, sens în care o va admite.

În consecinţă, în baza art. 386 C. proc. pen., Completul de 5 Judecători va schimba încadrarea juridică a faptelor de evaziune fiscală reţinute în sarcina apelantului intimat inculpat H., din două infracţiuni concurente, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

IV.9.3. În aceste condiţii, instanţa de control judiciar nu poate da curs solicitării apelantului intimat inculpat H. de a lăsa nesoluţionată acţiunea civilă, deoarece în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau II C. proc. pen., nici cele ale art. 25 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora în caz de achitare a inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.

În acest context, în analiza criticii formulate de către apelantul intimat inculpat H. privind lipsa forţei probante a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de către specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Completul de 5 Judecători constată că, în baza acestui raport, prima instanţă a arătat că valoarea totală a prejudicului de 737.507 RON a fost stabilită în sarcina S.C. K. S.R.L. astfel:

- în relaţia comercială cu S.C. T. S.R.L.: TVA în sumă de 388.103 RON şi impozit pe profit în sumă de 258.735 RON, în total 646.838 RON, iar

- în raport cu S.C. U. S.R.L.: TVA în sumă de 54.402 RON şi impozit pe profit în sumă de 36.267 RON, valoarea totală fiind de 90.669 RON.

Or, aceste sume rezultă şi dintr-un simplu calcul efectuat de către instanţa de control judiciar, prin aplicarea asupra sumei totale a facturilor înregistrate fraudulos în contabilitate a procentelor de 24% şi, respectiv, de 16% corespunzătoare nivelului TVA şi, respectiv, impozitului pe profit.

În ceea ce priveşte valoarea TVA dedus în baza facturilor emise către S.C. T. S.R.L, suma de 388.103 RON a rezultat prin aplicarea formulei de calcul a TVA asupra valorii totale a facturilor: x.005.200,28X24/124=388.103, iar valoarea impozitului pe profit a rezultat prin aplicarea procentului de 16% asupra bazei impozabile (din care s-a exclus TVA) de 1.617.097,28 RON: 1.619.097,28X16/100 rezultând suma de 258.735.6 RON.

Similar, în privinţa valorii TVA dedus în baza facturii seria x nr. x/09.12.2011 emisă către S.C. U. S.R.L, suma de 54.402 RON a rezultat prin aplicarea formulei de calcul a TVA asupra valorii totale a facturilor: x.075X24/124=54.402, iar valoarea impozitului pe profit a rezultat prin aplicarea procentului de 16% asupra bazei impozabile (din care s-a exclus TVA) de 226.673 RON: 226.673X16/100 rezultând suma de 36.267 RON.

Valoarea totală a prejudiciului rezultă din adunarea sumelor anterior calculate, rezultând un total de 737.507 RON, aceasta fiind şi suma dedusă de către societatea S.C. K. S.R.L. de la plata obligaţiilor fiscale aferente anului 2011, care coincide cu valoarea calculată de expertul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Prin urmare, nu era necesară efectuarea unei expertize, de către un expert neutru, pentru a se calcula impactul fiscal la nivelul anului 2011 al facturilor fiscale emise în luna decembrie 2011, dar achitate de societatea controlată de apelant în anul următor, între lunile ianuarie şi august 2012.

În plus, astfel cum în mod justificat a stabilit prima instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 352 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015 raportate la cele ale art. 119 şi 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la data naşterii creanţei fiscale, ţinând cont şi de decizia nr. 17/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 875/23.11.2015, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, la suma reprezentând valoarea totală a prejudiciului (737.507 RON) se vor calcula, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, majorări de întârziere (dobânzile şi/sau penalităţile de întârziere) pentru fiecare zi de întârziere.

În ceea ce priveşte solicitarea de efectuarea a unei expertize financiar-contabile, instanţa de control judiciar consideră că în cauză, aceasta a fost în mod justificat respinsă, deoarece obiectivele propuse, privind dovedirea realităţii şi legalităţii tranzacţiilor desfăşurate de S.C. K. S.R.L. cu societăţile T. S.R.L., U. S.R.L. şi O. S.A. şi privind identificarea comportamentului fiscal al partenerilor contractuali nu fac parte dintre elementele asupra cărora se poate pronunţa un expert financiar-contabil, ci sunt aspecte ce cad în aprecierea exclusivă a instanţei de judecată, doar aceasta putând stabili, în funcţie de chestiunile concrete relevate de probele administrate, dacă operaţiunile comerciale au avut un caracter legal, real şi dacă acestea au fost derulate cu societăţi de tip fantomă sau cu comportament comercial normal.

Ca atare, Completul de 5 Judecători va respinge critica analizată, ca neîntemeiată, constatând că în mod corect şi justificat a fost obligat apelantul intimat inculpat H., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. J. S.R.L. (fostă S.C. K. S.R.L) la plata către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F a sumei de 737.507 RON cu titlu de despăgubiri civile la care se adaugă dobânzile şi penalităţile prevăzute de Codul de procedură fiscală aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei debitului principal şi până la plata integrală a acestuia.

IV.10. Cu referire la apelurile declarate de părţile civile S.N.T.G.N. AB. S.A., S.N. AC. S.A., ZZZZZ. S.A. şi AE. S.A., instanţa de control judiciar constată că, potrivit motivelor de apel depuse la dosar de primele trei părţi civile menţionate, criticile formulate vizează, în principal, obligarea apelantului intimat inculpat H. la plata despăgubirilor civile reprezentând valoarea sponsorizărilor acordate Federaţiei BB. plus dobânzi, invocându-se, în esenţă, nerespectarea, de către apelantul intimat inculpat H., în calitate de preşedinte al Federaţiei, a contractelor de sponsorizare (S.N.T.G.N. AB. S.A., ZZZZZ. S.A. şi AE. S.A.).

În mod diferit, apelanta parte civilă S.N. AC. S.A. a solicitat, în cadrul motivelor de apel formulate, obligarea apelanţilor intimaţi inculpaţi A., E., H., C., G., D. şi F., în solidar cu intimatul inculpat I., la plata despăgubirilor constând în valoarea sponsorizării acordate plus dobânzi.

În procesul penal, acţiunea civilă este guvernată de regulile dreptului civil, dar este alăturată acţiunii penale, având ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a inculpatului ş;i/sau a părţii responsabile civilmente ori a succesorilor acesteia, în vederea reparării prejudiciilor materiale ş;i/sau morale cauzate persoanei vătămate ca urmare a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile, sens în care se au în vedere dispoziţiile art. 1357 - 1371 din C. civ.. Din conţinutul prevederilor legale anterior menţionate, rezultă că pentru a exista o răspundere civilă delictuală, este necesară întrunirea cumulată a următoarelor condiţii: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

În speţă, prezintă interes existenţa unui raport de cauzalitate între faptele ilicite pentru care apelanţii intimaţi inculpaţi au fost trimişi în judecată şi condamnaţi şi prejudiciul produs părţilor civile şi, totodată, existenţa vinovăţiei apelanţilor intimaţi inculpaţi în legătură cu fapta cauzatoare de prejudiciu.

Se constată că sumele pentru care societăţile cu capital de stat din subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri s-au constituit părţi civile reprezintă contravaloarea sponsorizărilor acordate de acestea, la solicitarea funcţionarilor din cadrul ministerului, către Federaţia BB., condusă de apelantul intimat inculpat H., plus dobânzile aferente.

În speţă, aspectele privind circumstanţele acordării acestor sponsorizări au fost analizate de prima instanţă strict în limitele impuse de actul de sesizare al instanţei, mai exact, în contextul faptei pentru care a fost trimis în judecată intimatul inculpat I., de altfel unica faptă care face referire la elementele invocate de apelantele părţi civile.

Or, atât în viziunea primei instanţe, cât şi în cea a instanţei de control judiciar s-a considerat că se impune achitarea intimatului inculpat I., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., deoarece a acţionat fără vinovăţie, în sensul că din probele administrate nu rezultă prevederea şi acceptarea de către intimatul inculpat a rezultatului produs, nici scopul nelegal urmărit de către acesta în derularea activităţii sale.

Totodată, s-a stabilit că nu există o legătură de cauzalitate între acţiunile intimatului inculpat şi primirea sponsorizărilor de către Federaţia BB., ci consiliile de administraţie ale companiilor naţionale aflate în subordinea ministerului puteau decide, după parcurgerea procedurilor legale, aprobarea, respingerea unei cereri de sponsorizare sau acordarea sponsorizării într-un alt cuantum decât cel solicitat.

Nu în ultimul rând, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că intimatul inculpat I. nu a discutat şi nu a solicitat niciunuia dintre membrii consiliilor de administraţie sau altor funcţionari să aprobe sau să propună aprobarea cererilor de sponsorizare.

Prin urmare, în cauză nu s-a dovedit că fapta pentru care a fost trimis în judecată intimatul inculpat I. se află în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, nici că acest prejudiciu este imputabil acestuia.

Sub un alt aspect, o asemenea legătură de cauzalitate între fapta sau faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi prejudiciul produs părţilor civile nu poate fi reţinută nici faţă de apelantul H., nici faţă de apelanţii intimaţi inculpaţi A., E., C., G., D. şi F., deoarece, în cazul tuturor acestor apelanţi intimaţi inculpaţi, activităţile infracţionale deduse judecăţii nu au legătură cu aspectele concrete ale solicitării, acordării şi utilizării sponsorizărilor de către Federaţia BB., ci sunt diferite, fiind limitate la acele fapte pentru care apelanţii intimaţi inculpaţi au fost trimişi în judecată şi care au făcut obiectul verificărilor instanţei.

Pe cale de consecinţă, nu există temei legal pentru introducerea în cauză a Federaţiei BB., ca parte responsabilă civilmente, aşa cum a solicitat apelanta parte civilă AE. S.A., nefiind întrunite codiţiile prevăzute de art. 1373-1374 din C. civ.

În consecinţă, instanţa de control judiciar respinge, ca nefondate, criticile formulate de către apelantele părţi civile S.N.T.G.N. AB. S.A. S.N. AC. S.A.Bucureşti, AE. S.A., S.N.G.N. AF. S.A., S.P.E.E.H AG. S.A., constatând că soluţia pronunţată de către prima instanţă, în sensul respingerii, ca nefondate, a cererilor de despăgubiri civile este corectă.

IV.11. În ceea ce priveşte criticile formulate de către către apelanţii intimaţi inculpaţi A., H., E., G. şi F. cu privire la modul de individualizare al pedepselor aplicate de către prima instanţă, Completul de 5 Judecători constată că apelanţii au contestat cuantumul prea mare al pedepselor principale aplicate (A., C.), modalitatea de executare stabilită (E.), durata prea îndelungată a termenelor de supraveghere (C., F.) şi neaplicarea circumstanţelor atenuante (A., C., G., F.) şi au susţinut, de asemenea, greşita stabilire a legii penale mai favorabile, pe care au apreciat-o a fi C. pen. anterior (E.).

Totodată, apelanţii intimaţi inculpaţi F. şi G. au susţinut, în cadrul apelurilor formulate, că prima instanţă ar fi trebuit să reţină dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la încadrarea juridică a faptei pentru care a fost cercetat şi condamnat

În sens contrar, Ministerul Public a criticat sentinţa apelată pentru aplicarea, pentru toţi apelanţii intimaţi inculpaţi, a unor pedepse principale în cuantum prea redus (referitor la toţi apelanţii intimaţi inculpaţi), a unor pedepse complementare al căror conţinut este prea restrâns şi a unor termene de supraveghere, respectiv, de încercare (C., G.) prea reduse şi, de asemenea, sub aspectul necesităţii aplicării unor pedepse accesorii adecvate în ceea ce priveşte pe apelanţi.

IV.11.1 În ceea ce priveşte criticile formulate de apelanţii intimaţi inculpaţi F. şi G. privind omisiunea primei instanţe de a reţine dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că apelanţii intimaţi inculpaţi F., G. şi D. au solicitat, la termenul de judecată din 16 octombrie 2015 ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de aceştia, în condiţiile procedurii prevăzute de art. 374 alin. (4) C. proc. pen., astfel că prima instanţă a procedat la audierea inculpaţilor, conform dispoziţiilor art. 375 alin. (1) C. proc. pen.

Cu această ocazie, prima instanţă a luat act de declaraţiile apelanţilor, care au arătat că recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare.

Prin încheierea din data de 21 octombrie 2015 instanţa de fond a respins, însă, cererea apelanţilor intimaţi inculpaţi privind judecarea cauzei în procedura simplificată, motivat de împrejurarea că în cauză, cercetarea judecătorească priveşte infracţiuni corelative de dare şi luare de mită săvârşite fie în formă de autorat sau coautorat, fie în forma complicităţii, între care există o strânsă legătură.

Ca atare, instanţa de fond a apreciat că judecarea cauzei urmează a fi realizată în procedura obişnuită, urmând ca, în ipoteza în care, la finalul cercetării judecătoreşti se va reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea arătată în rechizitoriu şi recunoscută de inculpaţii C., G., D. şi F., aceştia să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

În acord cu cele anterior menţionate, prima instanţă a reţinut, în considerentele sentinţei apelate, că în urma administrării tuturor probelor, în cauză a rezultat aceeaşi situaţie de fapt cu cea recunoscută de apelanţii intimaţi inculpaţi anterior menţionaţi, constatând că acestora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În consecinţă, deşi prima instanţă a omis să menţioneze, în mod expres, şi acest text de lege în dispozitivul sentinţei penale, la încadrarea juridică a faptelor săvârşite de apelanţii menţionaţi, considerentele sentinţei precizează că pedepsele aplicate celor patru apelanţi intimaţi inculpaţi au fost stabilite, în aplicarea textului art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în raport cu limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor reduse cu o treime.

Ca atare, având în vedere cuantumul pedepselor aplicate, stabilit în limite legale, această critică formulată de către apelanţii intimaţi inculpaţi F. şi G. este nefondată, urmând a fi respinsă de către instanţa de control judiciar.

IV.11.2. În ceea ce priveşte criticile formulate de către Ministerul Public şi de către apelantul intimat inculpat C. cu referire la modalitatea de individualizare a pedepsei privind pe acest apelant, instanţa de control judiciar constată că, într-adevăr, apelantul intimat inculpat nu are antecedente penale şi a avut o conduită sinceră pe parcursul derulării procesului penal, recunoscând faptele şi contribuind la aflarea adevărului şi a împrejurărilor în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, în ceea ce priveşte faptele de luare de mită şi abuz în serviciu reţinute în sarcina apelantei intimate inculpate A., dar şi a faptelor reţinute în sarcina apelanţilor intimaţi inculpaţi H., F., E., D. şi G..

Faţă de apelantul intimat inculpat au fost apreciate a fi incidente şi dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, având în vedere că la data de 17 februarie 2015, acesta a sesizat organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni, a depus dovezi în susţinerea sesizării şi a detaliat împrejurările săvârşirii faptelor, în cauză (dosarul nr. x/2015) fiind dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 şi art. 38 C. pen.

În legătură cu critica analizată, Completul de 5 Judecători consideră neîntemeiată solicitarea apelantului intimat inculpat de aplicare a circumstanţelor atenuante facultative, deoarece împrejurările invocate, referitoare la recunoaşterea faptelor şi la stăruinţa de care a dat dovadă în înlăturarea rezultatului acestora, au fost deja valorificate de către prima instanţă, prin aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi a art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum s-a arătat anterior.

În acelaşi sens, se apreciază ca fiind corecte argumentele primei instanţei, care a reţinut că în cauză nu se pot reţine, în privinţa apelantului intimat inculpat C., dispoziţiile art. 74 şi, respectiv, 76 C. pen. anterior, având în vedere gravitatea infracţiunilor comise, faptul că apelantul intimat inculpat deţinea o funcţie publică importantă, aceea de consilier personal al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, complexitatea activităţii infracţionale şi modul în care aceasta a fost gândită (pentru a facilita obţinerea de către anumiţi funcţionari publici de rang înalt a unor sume de bani în cuantum semnificativ, nemeritate şi, deopotrivă, pentru ascunderea naturii reale ale operaţiunilor), numărul semnificativ de persoane implicate şi scopul favorizării unor societăţi comerciale în mod netransparent, cu încălcarea reglementărilor privind achiziţiile publice.

Contrar susţinerilor apelantului intimat inculpat, dar şi criticilor Ministerului Public, instanţa de control judiciar apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanţă apelantului intimat inculpat este cuantificată corespunzător, în raport cu gradul de implicare a acestuia în ansamblul activităţii infracţionale, iar modalitatea de executare aleasă de către prima instanţă corespunde întru totul comportamentului procesual manifestat în speţă de către apelantul intimat inculpat.

Instanţa de control judiciar apreciază ca fiind corectă şi concluzia primei instanţe în sensul că, în cazul apelantului intimat inculpat C., legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. anterior, deoarece prevede limite de pedeapsă mai reduse pentru infracţiunea de dare de mită, aplicarea sporului de pedeapsă nu este obligatorie în cazul concursului de infracţiuni, iar dispoziţiile referitoare la suspendarea executării pedepsei sunt mai favorabile decât cele privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cuprinse în noul C. pen.

În acest context, în considerarea circumstanţelor procesuale şi personale ale apelantului intimat inculpat C., se apreciază că durata de 1 an şi şase luni a pedepsei închisorii aplicate acestuia este potrivită, servind scopului preventiv-educativ al pedepsei, conţinutul pedepsei accesorii este judicios determinat, iar durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 861 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior corespunde dezideratului ca apelantul intimat inculpat să nu mai săvârşească infracţiuni.

Prin urmare, instanţa de control judiciar respinge criticile formulate de către Ministerul Public şi de către apelantul intimat inculpat C., ca neîntemeiate

IV.11.3 În privinţa criticilor formulate de către Ministerul Public şi de către apelantul intimat inculpat G. cu referire la modalitatea de individualizare a pedepsei, instanţa de control judiciar constată de asemenea, că apelantul intimat inculpat nu are antecedente penale, a recunoscut faptele şi a avut o conduită sinceră pe parcursul derulării procesului penal, de la un anumit moment dat, servind prin declaraţiile date la aflarea adevărului şi a împrejurărilor în care s-a desfăşurat activitatea infracţională a celorlalţi apelanţi intimaţi inculpaţi.

În legătură cu critica formulată de apelantul intimat inculpat, Completul de 5 Judecători consideră neîntemeiată solicitarea acestuia de reţinere a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior, motivat de împrejurarea că este absolvent de studii superioare sau de faptul că, anterior deţinerii funcţiei de secretar general la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a desfăşurat activităţi profesionale onorabile, inclusiv în cadrul NATO.

În cauză, pedeapsa stabilită de către prima instanţă a avut în vedere, în mod justificat, gravitatea infracţiunilor comise, funcţia publică extrem de importantă şi influentă deţinută de apelant, aceea de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, rolul important pe care apelantul l-a avut în multe dintre activităţile infracţionale analizate şi, în special, scopul obţinerii unor sume importante de bani cu titlu de mită, pentru sine şi pentru apelanta A. sau pentru partid, prin favorizarea unor societăţi comerciale în detrimentul altora.

Totodată, aspectele legate de comportamentul procesual al apelantului intimat inculpat, de recunoaşterea faptelor şi de contribuţia acestuia la aflarea adevărului au fost deja valorificate de către prima instanţă, prin aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., astfel că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

Contrar susţinerilor apelantului intimat inculpat, dar şi criticilor Ministerului Public, instanţa de control judiciar apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanţă apelantului intimat inculpat, de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior a fost cuantificată corespunzător, în raport cu gradul important de implicare a acestuia în ansamblul activităţii infracţionale, iar modalitatea de executare aleasă de către prima instanţă, aceea a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, corespunde întru totul scopului preventiv-educativ al pedepsei.

Şi în cazul apelantului intimat inculpat G., legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. anterior, care prevede dispoziţii referitoare la suspendarea executării pedepsei mai favorabile decât cele cuprinse în noul C. pen.

În acest context, în considerarea circumstanţelor procesuale şi personale ale apelantului intimat inculpat G., se apreciază că durata pedepsei principale aplicate acestuia este potrivită cu ansamblul circumstanţelor ce caracterizează persoana apelantului şi activitatea sa infracţională, conţinutul pedepsei complementare şi a celei accesorii este determinat în mod echilibrat, iar durata termenului de încercare de 6 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 861 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior nu este prea îndelungat, în raport cu necesitatea asigurării, pe viitor, a unui comportament social corespunzător al apelantului intimat inculpat.

În consecinţă, instanţa de control judiciar respinge criticile formulate atât de apelant, cât şi de către Ministerul Public, ca nefondate.

IV.11.4. În ceea ce priveşte criticile formulate de către Ministerul Public cu privire la modalitatea de individualizare a pedepsei privind pe intimata inculpată D., instanţa de control judiciar constată că aceasta nu are antecedente penale, a dat dovadă de sinceritate pe parcursul derulării procesului penal, recunoscând şi regretând faptele comise.

Totodată, se constată că, prin declaraţiile date în cauză, intimata inculpată a avut o contribuţie importantă la stabilirea împrejurărilor de fapt circumscrise faptei de luare de mită reţinute în sarcina apelantei intimate inculpate A., dar şi faptelor reţinute în sarcina apelanţilor intimaţi inculpaţi F. şi E..

De altfel, deşi prin încheierea din data de 21 octombrie 2016, prima instanţă a respins, între altele, cererea formulată de către intimata inculpată D. de judecare a cauzei în procedura simplificată, ulterior administrării tuturor probelor s-a constatat că situaţia de fapt rezultată este aceeaşi cu cea recunoscută de intimata inculpată, în mod justificat fiind reţinute, în ceea ce o priveşte, dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Instanţa de control judiciar apreciază drept corectă concluzia primei instanţe în sensul că legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. anterior, întrucât această lege prevede limite de pedeapsă mai reduse pentru infracţiunea de luare de mită, iar dispoziţiile vechiul C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sunt mai favorabile decât cele cuprinse în noul C. pen.

Ca atare, pedeapsa aplicată de către prima instanţă intimatei inculpate, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior este corect individualizată, atât sub aspectul cuantumului şi al tipului pedepselor complementare, cât şi sub aspectul modalităţii de executare stabilite, acela prevăzut de art. 861 C. pen. anterior, pe o perioadă de încercare de 5 ani.

În consecinţă, în raport cu circumstanţele concrete existente în speţă, precum şi în considerarea actelor depuse de intimata inculpată la dosarul de apel, în dovedirea circumstanţelor sale personale, Completul de 5 Judecători apreciază drept nefondată susţinerea Ministerului Public, în sensul că prima instanţă a aplicat intimatei inculpate o pedeapsă principală în cuantum prea redus, pedeapsa complementară în conţinut prea restrâns şi un termen de supraveghere prea scurt.

IV.11.5. Referitor la criticile formulate de către Ministerul Public şi de către apelantul intimat inculpat F. privind modalitatea de individualizare a pedepsei

Contrar susţinerilor formulate de apelantul intimat inculpat F., instanţa de control judiciar apreciază corectă decizia primei instanţe în sensul nereţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior în ceea ce-l priveşte pe acesta.

Totodată, se constată că afirmaţia apelantului, în sensul că prima instanţă nu ar fi analizat în mod distinct situaţia sa, nu corespunde realităţii, ci, prin prisma faptului că între fapta săvârşită de apelant şi faptele pentru care au fost condamnaţi apelanţii intimaţi inculpaţi C., G. şi D. există o strânsă legătură şi toţi aceşti apelanţi au recunoscut săvârşirea faptelor, în mod firesc, prima instanţă a procedat la analiza unitară a aspectelor caracteristice tuturor celor patru apelanţi intimaţi inculpaţi, inclusiv apelantului F..

Instanţa de fond a valorificat, în condiţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., conduita sinceră a apelantului pe parcursul procesului penal, recunoaşterea de către acesta a faptei săvârşite, încă din faza urmăririi penale şi contribuţia sa la aflarea adevărului în cauză.

În contextul dat, cu toate că apelantul intimat inculpat nu deţinea o calitate oficială, de înalt demnitar sau funcţionar public, împrejurările săvârşirii faptei de către acesta nu îndreptăţeau instanţa la aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior.

În principiu, recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii ca reprezentând circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă acestea reduc în asemenea măsură gravitatea faptei, în ansamblul său sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Or, în cauză, nu se conturează o asemenea situaţie.

Dimpotrivă, contrar criticilor formulate de către apelantul intimat inculpat, Completul de 5 Judecători apreciază drept relevante modul de concepere şi îndeplinire a activităţii infracţionale, împrejurările comiterii faptelor şi importanţa relaţiilor sociale încălcate de apelant prin săvârşirea unei infracţiuni grave de corupţie.

Instanţa de control judiciar subliniază că apelantul intimat inculpat a participat, în calitate de autor al infracţiunii de dare de mită, la un context factual de o gravitate semnificativă, dând naştere unei conjuncturi în care criteriile corecte de valorizare a activităţii desfăşurate au fost anulate, singurul scop fiind acela de încasare, cu prioritate faţă de restul societăţilor participante la programele finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a sumelor pe care apelantul intimat inculpat le considera datorate societăţii sale, în dauna celorlalţi constructori.

Modul său de acţiune a angrenat un număr mai mare de participanţi la activitatea infracţională, cu multiple ramificaţii, apelantul fiind pe deplin conştient că lanţul infracţional includea şi funcţionari publici cu rang înalt şi putere decizională.

Prin suma importantă pe care apelantul intimat inculpat a înţeles să o plătească drept mită către apelantele intimate inculpate B. şi D., cu ajutorul apelanţilor C. şi E., a contribuit la consolidarea unei atmosfere de corupţie la cel mai înalt nivel, care a afectat grav desfăşurarea relaţiilor comerciale aferente programelor derulate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

De aceea, în cauză, nu se impunea reţinerea de circumstanţe atenuante în privinţa apelantului intimat inculpat.

Dimpotrivă, în dezacord cu susţinerile atât ale apelantului intimat inculpat, cât şi ale Ministerului Public, pedeapsa aplicată de prima instanţă apelantului, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior este cuantificată corespunzător, iar modalitatea de executare aleasă de către prima instanţă este potrivită în raport cu circumstanţele personale ale acestuia şi cu împrejurările în care s-a comis fapta.

Totodată, este corectă şi aprecierea primei instanţe în sensul că, în cazul apelantului intimat inculpat, legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. anterior, deoarece prevede limite de pedeapsă mai reduse pentru infracţiunea de dare de mită, iar dispoziţiile referitoare la suspendarea executării pedepsei sunt mai favorabile decât cele care vizează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cuprinse în noul C. pen.

În acelaşi context, în dezacord cu criticile formulate de Ministerul Public, se apreciază că prima instanţă a determinat în mod corespunzător conţinutul pedepsei complementare şi accesorii, nefiind necesară şi interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de administrator de societate comercială, iar durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 861 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior corespunde dezideratului ca apelantul intimat inculpat să nu mai săvârşească infracţiuni în viitor.

Prin urmare, Completul de 5 Judecători respinge, ca nefondate, atât criticile formulate de Ministerul Public, cât şi pe cele formulate de către apelantul intimat inculpat F..

IV.11.6. Referitor la criticile formulate de către Ministerul Public şi de către apelantul intimat inculpat E. privind modalitatea de individualizare a pedepsei, instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a procedat corect atunci când, în evaluarea tratamentului sancţionator pe care urma să-l aplice apelantului intimat inculpat E., a stabilit că legea penală mai favorabilă este, în cazul acestuia, noul C. pen., deoarece acestui apelant i s-a reţinut în sarcină săvârşirea unei singure infracţiuni de complicitate la luare de mită, pentru care noua legislaţie penală, prevede o limită maximă a pedepsei mai mică (10 ani) decât cea prevăzută de C. pen. anterior (12 ani), limita minimă fiind aceeaşi, de 3 ani.

Instanţa de fond nu a făcut o analiză comparativă a circumstanţelor atenuante prevăzute de cele două reglementări penale succesive, nici nu a analizat condiţiile suspendării executării pedepsei, deoarece a considerat, în mod justificat, că în cazul acestui apelant intimat inculpat nu vor fi reţinute circumstanţe atenuante şi, totodată, că pentru a servi scopului de prevenţie socială a pedepsei, modalitatea de executare urmează a fi stabilită în regim de detenţie.

Deşi participarea apelantul intimat inculpat E., în calitate de complice, la infracţiunea de luare de mită săvârşită de A. şi D. nu a fost urmată de obţinerea unor beneficii personale semnificative, Completul de 5 Judecători nu poate fi de acord cu susţinerea acestuia în sensul că pronunţarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie, în ceea ce-l priveşte, ar fi o eroare prin comparaţie cu participarea la activitatea infracţională a altor apelanţi intimaţi inculpaţi, funcţionari publici, care au acţionat cu intenţie, în calitate de autori şi faţă de care s-au pronunţat pedepse a căror executare a fost suspendată.

Această diferenţiere în modalitatea de executare stabilită de către prima instanţă este corectă, în raport cu împrejurarea că apelanţii faţă de care s-a pronunţat pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării au recunoscut, în totalitate, săvârşirea faptelor astfel cum au fost reţinute în sarcina lor şi au avut de-a C.l derulării procedurilor judiciare o atitudine în acord cu situaţia vinovăţiei fiecăruia dintre aceştia, rezultată, evident, din probele administrate.

În mod diferit, apelantul intimat inculpat a ignorat cu desăvârşire împrejurările de fapt rezultate din probe şi a încercat să dea o altă conotaţie acţiunilor sale, susţinând că a nu a cunoscut faptul că banii pe care i-a primit în cont reprezentau mită şi încercând să acrediteze ideea că aceşti bani aveau o provenienţă legitimă sau că nu aveau drept destinatar final pe apelanta intimată inculpată A., ci doar pe apelanta intimată inculpată D..

Această versiune a faptelor a încercat să sugereze, în ciuda probelor care demonstrau contrariul, că operaţiunea prin care a primit în contul societăţii sale sume importante de bani în beneficiul apelantelor B. şi D., provenite de la societatea apelantului intimat inculpat C., a fost o operaţiune comercială legitimă.

Pericolul social ridicat al faptei comise, complexitatea activităţii infracţionale şi cuantumul sumelor de bani vehiculate au determinat prima instanţă să aplice o pedeapsă în cuantumul minim prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă, cu executare în regim privativ de libertate, în considerarea unor criterii dintre cele prevăzute de art. 74 C. pen., cum ar fi lipsa antecedentelor penale ale apelantului intimat inculpat, dar şi împrejurarea că acesta s-a aflat într-o relaţie de subordonare cu apelanta intimată inculpată A..

Contrar criticii formulate de către Ministerul Public, instanţa de control judiciar consideră că pedeapsa aplicată apelantului, care include şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani şi o pedeapsă accesorie similară este aptă să asigure reeducarea apelantului intimat inculpat şi, totodată, să prevină săvârşirea de către acesta de noi infracţiuni.

În consecinţă, criticile formulate de către Ministerului Public şi de către apelantul intimat inculpat E. se resping, ca nefondate.

IV.11.7. Referitor la criticile formulate de către Ministerul Public şi de către apelanta intimată inculpată A. privind modalitatea de individualizare a pedepsei

În acord cu prima instanţă, Completul de 5 Judecători constată, având în vedere criteriile de individualizare reţinute de către prima instanţă, că în mod corect aceasta a stabilit că în cazul apelantei intimate inculpate A., legea mai favorabilă este C. pen. anterior, deoarece, chiar dacă pedepsele prevăzute în noul C. pen. pentru infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu sunt în limite mai reduse, în privinţa apelantei sunt incidente dispoziţiile legale privind concursul real de infracţiuni, iar prevederile art. 39 alin. (1) C. pen. impun, în mod obligatoriu (nu facultativ, ca în vechea reglementare) adăugarea la pedeapsa rezultantă a unui spor de pedeapsă.

În acord cu prima instanţă, apreciem că în cauză nu era necesară reţinerea unor circumstanţe atenuante privind-o pe apelanta intimată inculpată, după cum, contrar susţinerilor Ministerului Public, cuantumul pedepsei stabilite cu privire la aceasta este suficient pentru asigurarea scopului general al unei sancţiuni penale, cu atât mai mult cu cât modalitatea de executare aleasă de prima instanţă a fost, în mod justificat, aceea a executării în regim de detenţie, deoarece scopul educativ şi preventiv al pedepsei aplicate apelantei nu poate fi atins decât prin privare de libertate.

Criteriile de individualizare au vizat, în mod corespunzător, atât caracterul complex al faptelor săvârşite, modalitatea de acţiune elaborată, prin intermediul altor persoane, în scopul ascunderii caracterului infracţional, sumele mari primite cu titlu de mită şi modul în care s-a dispus de acestea, prejudiciul produs în dauna Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, ca urmare a achitării contravalorii serviciilor de promovare a României cu ocazia evenimentului sportiv din luna iulie 2011 de la bugetul de stat, dar şi calitatea deţinută de apelanta intimată inculpată, de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a determinat un ecou important în rândul opiniei publice, evidenţiind lipsa de respect pentru valorile şi regulile sociale pe care apelanta era chemată să le protejeze în calitatea deţinută şi, de asemenea, întinderea semnificativă a fenomenului de corupţie în rândul funcţionarilor de rang înalt, cu atribuţii de administrare şi direcţionare a banilor publici. Totodată, instanţa a ţinut cont şi de împrejurarea că apelanta intimată inculpată nu are antecedente penale şi, în faţa primei instanţe, s-a prezentat la toate termenele de judecată.

În faţa instanţei de apel însă, apelanta intimată inculpată a ales un alt tip de comportament procesual, părăsind, la începutul anului 2018 ţara şi solicitând azil politic în AR., sub pretextul unor pretinse persecuţii politice.

În raport de aceste circumstanţe, dar şi în considerarea faptului că apelanta intimată inculpată a continuat să-şi exercite drepturile procesuale prin intermediul apărătorilor aleşi, astfel că neprezentarea sa în faţa instanţei de control judiciar, începând cu termenul din 26 februarie 2018, nu a impietat asupra bunei desfăşurări a procesului penal, care şi-a urmat cursul firesc, Completul de 5 Judecători apreciază că acest tip de comportament procesual reprezintă, în fond, un drept al apelantei intimate inculpate, astfel că va menţine cuantumul şi tipul pedepselor stabilite de către prima instanţă pentru infracţiunile de care apelanta se face vinovată, precum şi cuantumul pedepsei rezultante aplicate de către prima instanţă, de 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.

Se va menţine şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe un termen de 4 ani, considerat corespunzător de către instanţa de control judiciar, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.

În consecinţă, criticile formulate de către apelanta intimată inculpată A. şi de către Ministerul Public se resping, ca neîntemeiate.

IV.11.8. Referitor la criticile formulate de către Ministerul Public şi de către apelantul intimat inculpat H. privind modalitatea de individualizare a pedepsei, Completul de 5 Judecători consideră că în mod corect a stabilit prima instanţă că legea penală mai favorabilă aplicabilă acestui apelant este C. pen. anterior, deoarece, ca şi în cazul apelantei intimate inculpate A., sunt incidente dispoziţiile legale privind concursul real de infracţiuni, iar dispoziţiile art. 39 alin. (1) C. pen. impun, în mod obligatoriu, adăugarea la pedeapsa rezultantă a unui spor de pedeapsă.

Totodată, prima instanţă a stabilit că apelantul intimat inculpat H. a fost condamnat pentru o infracţiune concurentă cu cele ce fac obiectul cauzei, la 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), potrivit dispoziţiilor sentinţei penale nr. 983/17.06.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, modificată prin decizia penală nr. 495/22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În raport cu admiterea criticii formulate de către apelantul intimat inculpat cu privire la încadrarea juridică a faptelor de evaziune fiscală reţinute în sarcina sa şi de schimbare a încadrării juridice, din două infracţiuni concurente, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., văzând şi împrejurarea că, potrivit sentinţei apelate, apelantul a fost condamnat şi la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 34, 35 şi 36 alin. (1) C. pen. anterior, prin soluţia pronunţată Completul de 5 Judecători urmează a descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior în pedepsele componente astfel:

- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi

- 3 ani închisoare, aplicată inculpatului H. prin sentinţa penală nr. 983 din 17 iunie 2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 495 din 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, repunând pedepsele anterior menţionate în individualitatea lor.

La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., rezultată în urma schimbării încadrării juridice dispusă de către instanţa de control judiciar, se vor avea în vedere aceleaşi criterii, corespunzător analizate şi identificate de către prima instanţă.

Astfel, în ciuda faptului că vinovăţia sa rezultă cu evidenţă din probele administrate, apelantul intimat inculpat H. a negat în permanenţă săvârşirea vreuneia dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată în cauză.

În ceea ce priveşte fapta de evaziune fiscală în formă continuată, instanţa de control judiciar are în vedere maniera în care apelantul a acţionat, folosind metoda încheierii unor documente ce consemnau operaţiuni comerciale inexistente, în baza cărora se emiteau documente fiscale pentru plata unor servicii neprestate.

Se are în vedere, de asemenea, valoarea semnificativă a prejudiciului produs, de peste 100.000 euro, în echivalent în RON, rezultat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Nu în ultimul rând, instanţa de control judiciar remarcă faptul că apelantul intimat inculpat, deşi este cunoscut cu antecedente penale, a fost sportiv de renume şi, în prezent, se bucură de notorietate, atât în plan personal, cât şi profesional, pe plan naţional şi internaţional şi a avut o conduită socială bună, fiind familist şi integrat în societate.

Cu toate acestea, instanţa de control judiciar consideră, în acord cu prima instanţă că, în contextul mai general al elementelor ce caracterizează atât pe apelant, cât şi faptele săvârşite, în cauză nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante.

Ca atare, Completul de 5 Judecători va stabili pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, cu executare în regim privativ de libertate.

Totodată, constatând justeţea raţionamentului şi criteriilor analizei efectuate de prima instanţă, apreciază drept corect stabilită pedeapsa pentru complicitatea la infracţiunea de luare de mită pentru care a fost judecat în cauză, având în vedere modalitatea de disimulare a mitei - prin semnarea cu societatea S.C. O. S.A. a unui contract în vederea derulării unor operaţiuni viitoare şi fără caracter necesar, dar şi valoarea de 3.000.000 RON a sumei vehiculate în această manieră.

Întrucât fapta de trafic de influenţă pentru care a fost condamnat inculpatul H. prin sentinţa penală nr. 983/17.06.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, modificată prin decizia penală nr. 495/22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, este concurentă cu faptele reţinute în prezenta cauză (inculpatul săvârşind faptele înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele), astfel cum a dispus şi prima instanţă, în baza dispoziţiilor art. 863 raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. anterior se va anula suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată anterior şi, în baza art. 36 alin. (1) coroborat cu art. 34 şi art. 35 C. pen. anterior, se va contopi pedeapsa de 3 ani închisoare, cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, dispunându-se ca inculpatul H. să execute pedeapsa cea mai grea, în regim de detenţie.

În consecinţă, instanţa de control judiciar respinge, ca nefondată, critica apelantului intimat inculpat H. vizând nereţinerea de către instanţa de fond a circumstanţelor atenuante, în baza elementelor de ordin person indicate în cadrul motivelor de apel.

Cât priveşte critica Ministerului Public cu privire la necesitatea aplicării unor pedepse complementare şi accesorii adecvate, Completul de 5 Judecători o constată întemeiată în ceea ce-l priveşte pe apelantul intimat inculpat H..

Se constată că, odată cu condamnarea apelantului intimat inculpat, prima instanţă a omis să aplice acestuia şi o pedeapsă accesorie pedepsei rezultante cu închisoarea, în regim de executare în detenţie, stabilită pentru infracţiunile săvârşite.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c), din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În consecinţă, având în vedere că, prin prezenta decizie, apelantului intimat inculpat H. i se va aplica o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenţie, în considerarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. anterior, instanţa de control judiciar va interzice apelantului intimat inculpat H., ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

V. În concluzie, având în vedere considerentele anterior expuse, Completul de 5 Judecători:

Va respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelanta intimată inculpată A..

În temeiul art. art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul H. împotriva sentinţei penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015.

Va desfiinţa, în parte sentinţa apelată, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul H., sub aspectul încadrării juridice date faptelor de evaziune fiscală reţinute în sarcina sa şi al omisiunii aplicării pedepsei accesorii şi, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior în pedepsele componente astfel:

- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi

- 3 ani închisoare, aplicată inculpatului H. prin sentinţa penală nr. 983 din 17 iunie 2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 495 din 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pedepse pe care le va repune în individualitatea lor;

În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatului H., din infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., text în baza căruia va condamna pe inculpatul H. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 36 alin. (1) coroborat cu art. 34 şi art. 35 C. pen. anterior va contopi:

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. cu

- pedeapsa stabilită prin prezenta decizie, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. şi cu

- pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului H. prin sentinţa penală nr. 983 din 17 iunie 2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 495 din 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului H., ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

Va menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.

În temeiul art. art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., E., C., G. şi F., precum şi de părţile civile SNTGN AB. S.A., SN AC. S.A., AE. S.A., SNGN AF. S.A. şi ZZZZZ. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Va lua act de retragerea apelului declarat de inculpata D. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de apelul formulat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către inculpatul H. vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., va obliga apelanţii intimaţi inculpaţi şi apelantele părţi civile la plata cheltuielilor judiciare către stat astfel: pe apelanta intimată inculpată A. la plata sumei de 1000 de RON, pe apelantul intimat inculpat E. la plata sumei de 700 de RON, pe apelanţii intimaţi inculpaţi C., G. şi F. şi pe apelantele părţi civile SNTGN AB. S.A., SN AC. S.A., AE. S.A., SNGN AF. S.A. şi ZZZZZ. S.A. la plata sumei de câte 600 RON, iar pe apelanta intimată inculpată D. la plata sumei de 200 de RON.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi A., H., E., C., G., D., F., precum şi pentru apelantul intimat inculpat I., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 130 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelanta intimată inculpată A..

II. Admite apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul H. împotriva sentinţei penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală în dosarul nr. x/2015.

1. Desfiinţează în parte sentinţa apelată, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul H., sub aspectul încadrării juridice date faptelor de evaziune fiscală reţinute în sarcina sa şi al omisiunii aplicării pedepsei accesorii şi, rejudecând:

2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior în pedepsele componente astfel:

- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi

- 3 ani închisoare, aplicată inculpatului H. prin sentinţa penală nr. 983 din 17 iunie 2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 495 din 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pedepse pe care le repune în individualitatea lor;

3. În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatului H., din infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., text în baza căruia condamnă pe inculpatul H. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

4. În baza art. 36 alin. (1) coroborat cu art. 34 şi art. 35 C. pen. anterior contopeşte:

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. cu

- pedeapsa stabilită prin prezenta decizie, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. şi cu

- pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului H. prin sentinţa penală nr. 983 din 17 iunie 2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 495 din 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

5. În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

6. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.

III. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., E., C., G. şi F., precum şi de părţile civile SNTGN AB. S.A., SN AC. S.A., AE. S.A., SNGN AF. S.A. şi ZZZZZ. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

IV. Ia act de retragerea apelului declarat de inculpata D. împotriva aceleiaşi sentinţe.

V. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de apelul formulat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către inculpatul H. rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., obligă apelanţii intimaţi inculpaţi şi apelantele părţi civile la plata cheltuielilor judiciare către stat astfel: pe apelanta intimată inculpată A. la plata sumei de 1000 de RON, pe apelantul intimat inculpat E. la plata sumei de 700 de RON, pe apelanţii intimaţi inculpaţi C., G. şi F. şi pe apelantele părţi civile civile SNTGN AB. S.A., SN AC. S.A., AE. S.A., SNGN AF. S.A. şi ZZZZZ. S.A. la plata sumei de câte 600 RON, iar pe apelanta intimată inculpată D. la plata sumei de 200 de RON.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi A., H., E., C., G., D., F., precum şi pentru apelantul intimat inculpat I., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 130 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2018.