Admission to legal profession without exam: scope of exemption and discretion to reject based on oral verification

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA şi BAROUL BACĂU, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Hotărârii Consiliului Baroului Bacău nr. 73/23.11.2015 şi a Deciziei nr. 66/24.03.2016 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi, în consecinţa anulării celor două acte, obligarea pârâţilor să respecte în tot considerentele şi dispozitivul deciziei I.C.C.J. nr. 1269 din 12.03.2014 şi dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în sensul admiterii cererii sale de acces în profesia de avocat fără examen.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 853 din data de 10 martie 2017, pronunţată în dosar nr. x/2016, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bacău, ca neîntemeiată, şi a obligat reclamantul la plata către pârâta U.N.B.R. a sumei de 600 RON, şi către pârâtul Baroul Bacău a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, prin rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii.

În prealabil, în conformitate cu art. 4 din Legea 554/2004, a invocat excepţia de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul Profesiei de Avocat, având in vedere ca acest temei este in contradictie cu art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea 51/1995, cu drepturile fundamentale ale omului ce izvorăsc din Convenţia E.D.O., din Carta DFUE si din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 4, pct. 7 şi pct. 8 ale art. 488 C. proc. civ.., recurentul-reclamant a relevat scurt istoric şi a criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate, invocând, în esenţă, următoarele motive:

Instanţa de fond şi-a depăşit atribuţiile judecătoreşti.

Deşi era ţinută să respecte atât autoritatea cat si puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1269/12.03.2014, a golit această decizie de efectul obligaţiei Baroului Bacău, de a-i verifica cunoştinţele cu scutire de examen.

Or, în opinia recurentului, ignorarea obligaţiei ce rezultă clar din decizia nr. 1269/12.03.2014, aceea de scutire de examen, lipsa de argumentaţie a instanţei de fond cu privire la analiza si verificarea obiectiva ce priveşte respectarea acestei obligaţii de către intimate- scutirea de examen, indică o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, fiind nepermis ca într-un stat de drept, să fie golită de efecte şi pur si simplu eludată o hotărâre judecătorească definitivă.

Instanţa de fond a încălcat autoritatea şi puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1269/12.03.2014, atât sub aspectul considerentelor acestei decizii, cât şi sub aspectul dispoziţiei acestei decizii, făcând trimitere la ultimul paragraf al considerentelor opiniei separate.

Instanţa, astfel, era obligată în raport cu autoritatea şi puterea de lucru judecat asupra chestiunii litigioase . . . . . . . . . .să înţeleagă prin opinia separată că, sintagma cu scutire de examen, interzicea existenţa unui prag valoric de trecere, situaţie de care a fost nemulţumit, de altfel, şi judecătorul in opinia sa separata.

Din contră, dispozitivul Deciziei nr. 1269/12.03.2014, conţinea doar obligaţia imperativă de a fi verificat cu scutire de examen, şi nu de a fi verificat fara examen scris.

În fine, în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul-reclamant a susţinut că Curtea de Apel Bucureşti a dat hotărârea, cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Apreciază că atât poziţia deliberativă a instanţei de fond, cât şi Hotărârea Baroului Bacău nr. 73 din 23.11.2015, încalcă flagrant considerentele si dispozitivul deciziei Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 1269 din 12.03.2014, pronunţata în dosar nr. x/2013. Cum unul din izvoarele de drept material in sistemul dreptului românesc il constituie şi hotărârile judecătoreşti, încălcarea unei hotărâri judecătoresti echivalează cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În egală măsură, susţine recurentul, instanţa de fond a încălcat si aplicat greşit dispoziţiile prioritare ale art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în continuare, fiind făcute largi referiri la situaţia de fapt din dosar, cererea sa de primire în profesie fără examen, prevederi din lege şi statutul profesiei de avocat.

3. Apărarea formulată în cauză

Intimaţii-pârâţi UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA şi BAROUL BACĂU au formulat întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentului- reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea recursului.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 16 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 7 februarie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speţă, pe calea acţiunii în contencios administrativ deduse judecăţii, reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Baroului Bacău nr. 73/23.11.2015 şi a Deciziei U.N.B.R. nr. 66/24.03.2016, de soluţionare a contestaţiei împotriva Hotărârii Consiliului Baroului, şi, în consecinţa anulării celor două acte, obligarea pârâţilor să respecte în tot considerentele şi dispozitivul deciziei I.C.C.J. nr. 1269 din 12.03.2014 şi dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în sensul admiterii cererii sale de acces în profesia de avocat fără examen.

Având în vedere calificarea pe care prima instanţă a dat-o demersului judiciar al reclamantului, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este admisibil, în temeiul art. 20 din actul normativ menţionat.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul Profesiei de Avocat, invocată de către recurent, Înalta Curte o apreciază ca fiind inadmisibilă, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

Art. 4 al aceluiaşi articol prevede: "Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege."

Din aceste dispoziţii legale rezultă că pot constitui obiect al excepţiei de nelegalitate doar actele administrative unilaterale cu caracter individual şi nu actele normative.

Or, recurentul-reclamant a invocat excepţia de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul Profesiei de Avocat, deci, cu privire la un text legal.

Drept urmare, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004, instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi, pe cale de consecinţă va respinge excepţia de nelegalitate, ca inadmisibilă.

Verificând sentinţa recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de recurent, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi respins.

Astfel, prin decizia nr. 1269 din 12 martie 2014, a I.C.CJ., în raport de care recurentul invocă depăşirea de către instanţa de fond a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi încălcarea autorităţii de lucru judecat, s-au anulat Decizia nr. 51/30.05.2011 a Baroului Bacău şi Decizia nr. 86/3.12.2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România (deci, cu totul alte decizii decât cele contestate în prezenta cauză), şi a fost obligat Baroul să reia procedura de verificare din art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu scutire de examen.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut, într-adevăr, că dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 exceptează persoanele care formulează cerere pentru intrarea în profesia de avocat şi care au 10 ani vechime în specialitate juridică, de la susţinerea examenului prevăzut de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Însă, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Hotărârea U.N.B.R. nr. 902/11.09.2010, nu se aplică acestuia, deoarece, recurentul a formulat cerere de intrare în profesie pe data de 14.05.2010, deci, anterior acestei modificări care stabilea susţinerea examenului şi în scris.

Mai mult, Comisia de examinare avea dreptul să-l respingă pe baza examenelor orale, în chiar decizia I.C.C.J. nr. 1269/2014 reţinându-se că "poate fi primit în profesie", ceea ce conferă autorităţii un drept discreţionar, deci, nu exista o obligaţie în acest sens.

De asemenea, prin evocata decizie, Înalta Curte nu a stabilit că nu i se putea respinge cererea, oricare ar fi fost rezultatul verificării.

Instanţa nu poate verifica aprecierea în concret a cererii de primire în profesie, nu se poate substitui organelor competente în acest sens, cu atât mai mult cu cât recurentul-reclamant a refuzat categoric administrarea probei cu înregistrarea interviului.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

Va fi obligat recurentul-reclamant A. să plătească intimaţilor- pârâţi Baroul Bacău şi Uniunea Naţională a Barourilor din România suma de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia de nelegalitate, ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de recurentul- reclamant A. împotriva sentinţei civile nr 853 din 10 martie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul- reclamant A. să plătească intimaţilor- pârâţi Baroul Bacău şi Uniunea Naţională a Barourilor din România suma de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2020.