Revision requests for tax penalty annulment and refund declared inadmissible for failure to meet new evidence requirements

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra cererilor de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 14 februarie 2017 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, anularea Deciziei nr. 96/P/29 decembrie 2016 privind soluţionarea plângerii prealabile formulate de societate împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. x/24.03.2016, a Raportului de inspecţie economico-financiar din 24.03.2016, înregistrat sub nr. x din 24.03.2016, precum şi a Procesului-verbal încheiat la data de 22.03.2016 şi înregistrat sub nr. x/22.03.2016.

Totodată, a solicitat admiterea contestaţiei administrative, anularea dispoziţiei obligatorii x/2016, a raportului de inspecţie economico- financiar încheiat la data de 24.03.2016, înregistrat sub nr. x din 24.03.2016 şi a procesului-verbal încheiat la data de 22.03.2016 şi înregistrat sub nr. x/2016, precum şi restituirea sumei de 1.240.488 RON achitate conform Ordinelor de plată nr. x şi nr. 545, ambele din data de 26.04.2016, cu dobândă fiscală legală calculată de la data plăţii - 26.04.2016 şi până la data restituirii efective a întregii sume.

Prin întâmpinare, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Prin sentinţa nr. 88 din 23 mai 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţei sub nr. x/2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 167 din 13 noiembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile invocate de pârâţi; a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava; a anulat Decizia nr. 96/P/29.12.2016 a Ministerului Finanţelor Publice şi a admis contestaţia formulată de reclamantă împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. x/24.03.2016, a Raportului de inspecţie economico-financiar încheiat sub nr. x/24.03.2016 şi a Procesului-verbal x/22.03.2016, pe care le-a anulat; a obligat Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi să restituie reclamantei suma de 1.240.488 RON achitată în baza Dispoziţiei obligatorii x/24.03.2016, conform Ordinelor de plată nr. x/26.04.2016 (pentru suma de 359.909 RON) şi nr. 544/26.04.2016 (pentru suma de 880.579 RON), cu dobânda legală de la data încasării (26.04.2016) şi până la data plăţii efective.

Prin încheierea nr. 1/16.01.2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 167/13.11.2017, în sensul că în loc de "cu dobânda legală de la data încasării (26.04.2016) şi până la data plăţii efective" se va scrie corect:

"cu dobânda fiscală legală de la data încasării (26.04.2016) şi până la data plăţii efective".

3. Cererea de recurs şi soluţia instanţei de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 167/13.11.2017 au formulat recurs Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, iar împotriva încheierii nr. 1/16.01.2018 a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava.

Prin decizia nr. 3449 din 20 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile formulate de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava împotriva sentinţei nr. 167 din 13 noiembrie 2017 şi a încheierii nr. 1 din 16 ianuarie 2018 ale Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei nr. 167 din 13 noiembrie 2017 a aceleiaşi instanţe; a casat hotărârile atacate şi, rejudecând, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi, în consecinţă, a respins acţiunea faţă de această pârâtă.

De asemenea, a respins cererea de anulare a Raportului de inspecţie economico-financiară nr. ISRAIF/1039/24.03.2016 şi a Procesului-verbal nr. ISRAIF 1005/22.03.2016, ca inadmisibile şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.

4. Cererile de revizuire formulate în cauză

4.1. Împotriva deciziei nr. 3449 din 20 iunie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 a formulat cerere de revizuire recurenta A. S.R.L., întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii recursurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 167/13.11.2017 şi a încheierii nr. 1/16.01.2019, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de revizuire arată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acestei cereri, întrucât revizuirea vizează o hotărâre pronunţată asupra fondului, este invocat un înscris nou ce are caracter determinant şi care nu a putut fi prezentat.

Precizează că înscrisul nou invocat este Convenţia din data de 13.12.1994, încheiată între Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor pe de o parte, şi Ministerul Apărării Naţionale şi B., pe de altă parte, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 44/1994.

Susţine că acest înscris îndeplineşte condiţiile motivului de revizuire invocat, deoarece a fost emis anterior pronunţării hotărârii atacate cu revizuire şi prin acesta se constată o situaţie fundamental diferită de cea reţinută de instanţă, iar existenţa şi conţinutul înscrisului nu erau cunoscute de părţi în timpul judecăţii, astfel că înscrisul respectiv nu a făcut obiectul cercetării judecătoreşti.

Menţionează că înscrisul nou invocat exista la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, dar a fost descoperit ulterior, iar acesta emana inclusiv de la Ministerul Finanţelor Publice, în subordinea căruia se află ANAF.

Mai arată că, în speţă, Convenţia din data de 13.12.1994 are caracter determinant asupra soluţiei din prezenta cauză, întrucât stabileşte că:

"veteranii de război şi văduvele de război (...) au dreptul în cursul unui an calendaristic la 12 călătorii dus-întors gratuite cu autobuzele aparţinând societăţilor comerciale de transporturi auto care execută curse regulate interurbane, pentru deplasarea între localitatea de domiciliu situată în mediul rural şi orice localitate din ţară".

De asemenea, susţine că a fost în imposibilitatea prezentării înscrisului respectiv şi că a luat cunoştinţă de acesta la data de 17-18.01.2020.

4.2. Împotriva aceleiaşi decizii recurenta A. S.R.L. a formulat o nouă cerere de revizuire, întemeiată tot pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii recursurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 167/13.11.2017 şi încheierii nr. 1/16.01.2019, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de revizuire arată că aceasta este admisibilă, întrucât vizează o hotărâre pronunţată asupra fondului, a fost invocat un înscris nou, cu caracter determinant, ce nu a putut fi prezentat până la momentul pronunţării deciziei supuse revizuirii.

Precizează că înscrisul nou invocat este Decizia nr. 4186/08.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, după pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, prin care s-a dispus respingerea recursurilor declarate de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, ca nefondate.

Consideră că şi un înscris ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti supuse revizuirii poate fi considerat "înscris nou" dacă se referă la situaţii anterioare atestate de alte înscrisuri preexistente.

De asemenea, susţine că această decizie are caracter determinant cu privire la soluţia din cauză, apreciind că soluţia din decizia atacată ar fi fost alta dacă instanţa ar fi cunoscut soluţia din decizia nr. 4186/08.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, deoarece o altă interpretare ar conduce la discriminarea nejustificată a sa.

Precizează că a luat cunoştinţă de existenţa Deciziei nr. 4186/08.09.2020 la momentul pronunţării acesteia, ulterior pronunţării hotărârii supuse revizuirii.

Mai arată că decizia invocată poate constitui un "înscris nou" chiar dacă a fost pronunţată ulterior deciziei din recurs, recurenta neputând determina momentul pronunţării.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererilor de revizuire

Examinând cererile de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:[…] 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor."

Cu referire la acest caz de revizuire, este necesar să fie îndeplinite cel puţin patru condiţii: înscrisul să fie descoperit după darea hotărârii, dar să fi fost întocmit anterior pronunţării hotărârii, să fi fost reţinut de partea potrivnică şi să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Cele două înscrisuri invocate de către revizuentă prin cele două cereri de revizuire sunt Convenţia din data de 13.12.1994, încheiată între Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor pe de o parte, şi Ministerul Apărării Naţionale şi B., pe de altă parte, şi Decizia nr. 4186/08.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte constată, însă, că înscrisurile doveditoare invocate de către revizuentă nu îndeplinesc aceste condiţii.

Astfel, Convenţia din data de 13.12.1994, încheiată între Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor pe de o parte, şi Ministerul Apărării Naţionale şi B., pe de altă parte, nu îndeplineşte condiţiile să fi fost reţinută de partea potrivnică şi să nu putut fi înfăţişată dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

De asemenea, nici Decizia nr. 4186/08.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, nu îndeplineşte aceste condiţii. Mai mult, aceste înscris nu îndeplineşte nici condiţia de a fi fost întocmit anterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Dincolo de aceste aspecte, ceea ce reclamă de fapt revizuienta prin cea de-a doua cerere de revizuire este pronunţarea unei soluţii diferite într-o cauză similară, or, această împrejurare constituie mai degrabă un aspect de practică neunitară şi nicidecum de admisibilitate a unei cereri de revizuire fundamentate pe o hotărâre judecătorească pronunţată într-un alt dosar.

Prin urmare, niciunul dintre cele două înscrisuri nu constituie un înscris nou în înţelesul dispoziţiilor procedurale.

Analizând criticile formulate prin cererile de revizuire, Înalta Curte constată că revizuenta tinde în realitate să obţină o rejudecare a cauzei, obiectiv inadmisibil în acest demers judiciar.

Condiţia impusă de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forţei obligatorii a unei hotărâri judecătoreşti, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securităţii raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context, trebuie amintit că instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obţinerea unei rejudecări a cauzei, întrucât, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotarârile judecatoreşti irevocabile ori principiul securităţii raporturilor juridice.

Astfel, în Hotărârea din 29 iulie 2008 pronunţată în Cauza Mitrea împotriva României (Cererea nr. 26105/03) şi în Hotărârea din 07.10.2009 dată în Cauza Stanca Popescu împotriva României (Cererea nr. 8.727/03), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în lipsa unei circumstanţe substanţiale ori imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestaţii în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la aceeaşi chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat şi asupra faptului că instituirea normelor privind revizuirea răspunde acestui imperativ al respectării autorităţii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei.

În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuţie a unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (Cauza Şerbănescu împotriva României - Cererea nr. 33.945/04).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reţinut că "instanţele superioare nu trebuie să-şi folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanţiale şi imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99)."

Aceasta este şi raţiunea pentru care legiuitorul român a impus nişte condiţii cu caracter de excepţie la formularea căii extraordinare de atac a revizuirii, condiţii ce nu sunt îndeplinite în cauza de faţă.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că nu au fost îndeplinite cumulativ cerinţele de admisibilitate instituite prin dispoziţiile imperative ale art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmează a fi respinse, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate în dosarul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3449 din 20 iunie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 decembrie 2020.