Validity of mining license transfer where license was issued but not yet approved by government decision under Law 85/2003

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2018 la Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. au chemat în judecată Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, solicitând în principal, obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale să procedeze la aprobarea transferului drepturilor dobândite şi a obligaţiilor asumate potrivit Licenţei de concesiune pentru exploatarea nisipului şi pietrişului nr. 3285/2000 din perimetrul Cristeşti - Drăguşeni, de la S.C. B. S.R.L. către S.C. A. S.R.L., conform dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 raportat la dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 61/1998 şi art. 31 din Normele de aplicare a Legii 61/1998 aprobate prin H.G. nr. 639/1998; în subsidiar, obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale să procedeze la emiterea ordinului privind aprobarea transferului drepturilor dobândite şi a obligaţiilor asumate potrivit Licenţei de concesiune pentru exploatarea nisipului şi pietrişului nr. 3285/2000 din perimetrul Cristeşti - Drăguşeni, de la S.C. B. S.R.L. către S.C. A. S.R.L., conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 şi art. 110-113 din Normele de aplicare a Legii 85/2003 aprobate prin H.G. nr. 1208/2003; în al doilea subsidiar, solicită obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale să procedeze la acordarea, prin act adiţional, a Licenţei de concesiune pentru exploatarea nisipului şi pietrişului nr. 3285/2000 din perimetrul Cristeşti - Drăguşeni, în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L., conform dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 şi art. 114 din Normele de aplicare a Legii 85/2003 aprobate prin H.G. nr. 1208/2003; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 76 din data de 10.07.2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. - în faliment, prin lichidator judiciar C., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 76 din data de 10.07.2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamantele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. - în faliment, prin lichidator judiciar C., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii, în principal, prin obligarea pârâtei la emiterea ordinului privind aprobarea transferului drepturilor dobândite şi a obligaţiilor asumate potrivit Licenţei de concesiune pentru exploatarea nisipului şi pietrişului nr. 3285/2000 din perimetrul Cristeşti-Drăguşeni, de la S.C. B. S.R.L. către S.C. A. S.R.L., conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 şi art. 110-113 din Normele de aplicare a Legii nr. 85/2003 aprobate prin H.G. nr. 1208/2003; în subsidiar, obligarea pârâtei ANRM să procedeze la acordarea, prin act adiţional, a Licenţei de concesiune pentru exploatarea nisipului şi pietrişului nr. 3285/2000 din perimetrul Cristeşti-Drăguşeni, de în favoarea S.C. A. S.R.L., conform dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 şi art. 114 din Normele de aplicare a Legii nr. 85/2003 aprobate prin H.G. nr. 1208/2003.

În susţinerea motivelor de recurs, recurenţii-reclamanţi au susţinut în esenţă încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 şi a art. 110 alin. (1) lit. a) din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 1208/2003.

În opinia recurentei-reclamante, interpretarea exclusiv formală a textelor legale incidente în cauză nu a condus la identificarea voinţei reale a legiuitorului, aceea de a permite transferul licenţelor aprobate, precum şi a celor aflate în curs de aprobare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 110 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1208/2003 se cer a fi îndeplinite două condiţii alternative cu privire la licenţa ce urmează a fi transferată, respectiv să se afle în vigoare sau să se afle în una din situaţiile prevăzute de art. 60 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003 situaţie în care, la momentul emiterii normelor metodologice era permis transferul licenţelor aprobate prin hotărâre de guvern, dar şi a celor aflate în curs de aprobare.

Ulterior, dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 au fost modificate, făcând trimitere numai la licenţele în vigoare, fără a se opera vreo modificare în cuprinsul normelor metodologice de aplicare, ceea ce înseamnă că voinţa legiuitorului exprimată de textul normei de aplicare nu a fost de restrângere a categoriei licenţelor pentru care se poate aproba transferul.

Dovada faptului că prin modificarea art. 60 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, legiuitorul nu a înţeles să interzică transferul licenţelor aflate în curs de aprobare rezultă şi din prevederile art. 142 din Norme care defineşte licenţele de exploatare în curs de aprobare de către Guvern, în sensul art. 60 alin. (1) din Legea minelor, ca fiind acele licenţe încheiate de ANRM cu persoane juridice şi neintrate în vigoare.

Prin urmare, unica consecinţă a interpretării istorico-teleologice a dispoziţiilor legale invocate de recurenta-reclamantă constă în faptul că intenţia legiuitorului a fost de a permite transferul licenţelor în curs de aprobare, aceeaşi concluzie desprinzându-se şi în urma interpretării sistematice a dispoziţiilor legale.

A mai arătat recurenta-reclamantă că, în condiţiile în care titularii licenţelor aflate în curs de aprobare au dreptul de a exercita activităţi miniere asemenea titularilor licenţelor de exploatare aprobate, nu există o justificare rezonabilă pentru discriminarea creată între cele două categorii de licenţă în ceea ce priveşte transferul acestora.

Totodată, a invocat împrejurarea încălcării dreptului de proprietate, fiind răpit atributul dispoziţiei cu privire la dreptul dobândit în calitate de titular de licenţă, precum şi practica administrativă neconformă a autorităţii, care în alte situaţii identice cu cea a recurentei-reclamante a aprobat transferul.

A învederat şi faptul că recurenta-reclamantă a desfăşurat activitate de efectivă de exploatare, iar corelativ drepturilor rezultate din calitatea de titular al licenţei de exploatare şi-a îndeplinit şi obligaţiile legale aferente, achitând către bugetul de stat taxele pentru activitatea de exploatare minieră şi redevenţa minieră.

Cea puternică confirmare din partea autorităţii intimate că licenţa îndeplinea toate condiţiile necesare pentru a fi transferată rezidă în emiterea adresei nr. x/21.03.2018 prin care ANRM şi-a exprimat aprobarea prealabilă cu privire la transferul licenţei nr. 3285, acţiunea administrativă care atestă faptul că licenţa de exploatare îndeplinea toate condiţiile de transfer.

În subsidiar, recurenta-reclamantă a arătat că, având în vedere contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A. S.R.L. şi B. S.R.L. care a avut ca obiect o masă patrimonială, licenţa de exploatare nr. 3285 reprezentând un element al subansamblului funcţional, în mod greşit instanţa de fond a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 pentru acordarea licenţei prin act adiţional către A. în calitate de succesoare legală a titularului B..

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 5 decembrie 2019, intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând coordonatele esenţiale ale cauzei.

În esenţă, a arătat că nefiind aprobată prin hotărâre de guvern, transferul licenţei nu a putut fi definitivat, în raport de dispoziţiile legale în vigoare.

În privinţa cererii subsidiare, a arătat că recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu a prezentat documente din care să rezulte calitatea de succesor legal al titularului licenţei, ipoteza falimentului neputând fi inclusă printre situaţiile avute în vedere de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 85/2003.

5. Procedura derulată în recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi d efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluţia din 9 ianuarie 2020 s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică.

Prin cererea înregistrată la data de 28 ianuarie 2020 recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat preschimbarea termenului de judecată, cerere respinsă prin încheierea dată în şedinţa de Cameră de Consiliu din 26 februarie 2020.

Prin declaraţia autentificată sub nr. x/12.05.2020 de Biroul Individual Notarial D., depusă la dosar la data de 14.05.2020, recurentele-reclamante au solicitat să se ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 406 C. proc. civ.

Ulterior, prin cererea depusă la 14.07.2020, recurentele au învederat că retractează cererea de renunţare la judecată.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurentele-reclamante S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L. au investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune îndreptată împotriva refuzului intimatei-pârâte Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale de a aproba transferul licenţei de concesiune nr. x pentru exploatarea nisipului şi pietrişului din perimetrul Cristeşti-Drăguşeni, având în vedere adjudecarea de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., urmare a licitaţiei publice organizate de lichidatorul judiciar al societăţii falite B. S.R.L., a subansamblului funcţional aferent activităţii de exploatare-prelucrare a nisipului şi pietrişului din perimetrul Cristeşti-Drăguşeni, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/20.12.2017.

Potrivit situaţiei de fapt, titulara iniţială a licenţei de exploatare nr. 3285/9.06.2000 a fost S.C. Balastiera Cristeşti S.A., iar prin Ordinul Preşedintelui ANRM nr. 211/20.10.2016 s-a aprobat, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 85/2003, transferul drepturilor şi obligaţiilor aferente acestei licenţe către recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L., fiind emisă licenţa de concesiune pentru exploatare nr. 3285 negociată şi încheiată la 9.06.2020, modificată şi resemnată la 30.10.2006, titulară fiind recurenta-reclamantă B. S.R.L..

Urmare a declarării falimentului societăţii recurente-reclamante B. S.R.L., complexul de active denumit generic "Balastiera Cristeşti" a fost achiziţionat prin licitaţie publică de către societatea recurentă-reclamantă A. S.R.L., conform procesului-verbal de licitaţie imobiliară nr. x/1785/9.11.2017, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. De asemenea, prin hotărârea nr. 1/30.01.2018, S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. a decis transferul licenţei de exploatare nr. 3285/2000 către reclamanta S.C. A. S.R.L., iar prin adresa nr. x/30.01.2018, recurentele-reclamante au comunicat autorităţii intimate achiziţionarea de către S.C. A. S.R.L. a activelor aferente activităţii de exploatare-prelucrare a nisipului şi pietrişului din perimetrul Cristeşti-Drăguşeni, solicitându-se aprobarea transferului licenţei, în condiţiile prevăzute de Legea minelor nr. 85/2003.

Intimata-pârâtă ANRM, deşi a emis aprobarea prealabilă nr. 3534/21.03.2018 cu privire la transferul licenţei, nu a procedat în continuare la emiterea ordinului de transfer, iar la solicitarea scrisă a recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. de emitere a ordinului (adresa nr. x/18.09.2018), intimata-pârâtă a comunicat, prin adresa nr. x/10.10.2018, refuzul de emitere a ordinului de transfer, pentru motivul prevăzut de art. 110 lit. a) din H.G. nr. 1208/2003, respectiv că licenţa de concesiune nu era în vigoare, întrucât nu fusese aprobată prin hotărâre de guvern.

Soluţionând cauza, curtea de apel a reţinut că refuzul exprimat de autoritatea intimată este justificat întrucât, nefiind aprobată prin hotărâre de guvern, licenţa de exploatare nr. 3285/2000 nu a intrat în vigoare, astfel încât nu este îndeplinită cerinţa legală prevăzută de art. 110 alin. (1) lit. a) din Normele de aplicare a Legii nr. 85/2003, impediment legal care împiedică efectuarea transferului de licenţă.

Soluţia instanţei de fond nu este însuşită de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea greşită a normelor de drept material, incidente situaţiei de fapt.

Răspunzând punctual criticilor formulate, Înalta Curte reţine că prevederile Legii minelor nr. 85/2003 reglementează două tipuri de transfer al licenţelor de concesiune pentru exploatare, respectiv:

(i) transferul individual (ut singuli) al licenţei de exploatare de la titularul acesteia către o altă persoană juridică, transfer care se aprobă de către ANRM prin ordin şi care este reglementat de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 şi de dispoziţiile art. 110 - 113 din Normele de aplicare a Legii nr. 85/2003, aprobate prin H.G. nr. 1208/2003;

(ii) transferul licenţei de exploatare ca parte a unei transmisiuni parţiale sau integrale a patrimoniului titularului licenţei, transfer care se aprobă de ANRM prin act adiţional la licenţa de exploatare şi care este reglementat de dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 şi de dispoziţiile art. 114 din Normele de aplicare a Legii nr. 85/2003, aprobate prin H.G. nr. 1208/2003.

În speţă, aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, recurentele-reclamante au solicitat, în principal transferul licenţei de exploatare în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, iar în subsidiar transferul licenţei de exploatare ca parte a transmisiunii patrimoniului titularului licenţei, în baza art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege.

Referitor la transferul individual, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2003, "(1) Titularul unei licenţe poate transfera unei alte persoane juridice drepturile dobândite şi obligaţiile asumate numai cu aprobarea autorităţii competente. Orice transfer realizat fără aprobare scrisă este nul de drept.

(2) În vederea aprobării transferului autoritatea competentă va avea în vedere criterii de aprobare, ce se stabilesc prin norme."

De asemenea, conform art. 110 alin. (1) lit. a) din Normele de aplicare a Legii nr. 85/2003 aprobate prin H.G. nr. 1208/2003 "Pentru aprobarea transferului este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor criterii: a) licenţa de concesiune să fie în vigoare sau în una dintre situaţiile prevăzute de art. 60 alin. (1) din Legea minelor".

Dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, la momentul intrării în vigoare a acestei legi, aveau următorul conţinut:

"Prevederile licenţelor de explorare şi/sau exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi aprobate sau în curs de aprobare de către Guvern rămân valabile pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate".

Ulterior, prin Legea nr. 237/2004 a fost modificat art. 60 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 în sensul că "Prevederile licenţelor de explorare şi/au exploatare aprobate de Guvern rămân valabile pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate."

În fine, prin O.U.G. nr. 101/2007, alin. (1) al art. 60 din Legea nr. 85/2003 a fost modificat, având următorul conţinut "Prevederile licenţelor în vigoare rămân valabile pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate."

Din conţinutul prevederilor legale sus menţionate, în succesiunea adoptării lor, rezultă că prevederile licenţelor de exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2003 rămân valabile pe întreaga lor durată în condiţiile în care au fost încheiate, cu excepţia celor modificate prin renegociere ori acte adiţionale.

Această concluzie se impune şi din perspectiva art. 21 alin. (2) din Legea minelor, forma în vigoare la momentul elaborării normelor metodologice de aplicare "Prevederile legale existente la data intrării în vigoare a licenţei rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepţia apariţiei unor eventuale dispoziţii legale favorabile titularului".

Or, în speţă, licenţia în discuţie a fost emisă la data de 09.06.2000 fiind supusă dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 forma în vigoare la data 27.03.2003, potrivit căreia prevederile licenţelor de exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2003 şi aprobate sau în curs de aprobare de către Guvern rămân valabile pe întreaga durată, în condiţiile în care au fost încheiate.

Susţinerile autorităţii intimate în sensul că procedura de transfer a licenţei între cele două recurente-reclamante nu poate fi finalizată, întrucât respectiva licenţă deşi emisă la 9.06.2000 nu a intrat încă în vigoare, nu pot constitui fundament juridic al refuzului de soluţionare a cererii de transfer, întrucât, pe de o parte, dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii licenţei de exploatare al cărei transfer se solicită permit transferul licenţelor în curs de aprobare de către Guvern (art. 110 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1208/2003 cu trimitere la art. 60 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 forma în vigoare - martie 2013), iar pe de altă parte, competenţa exclusivă în ceea ce priveşte efectuarea demersurilor necesare supunerii spre aprobare Guvernului a licenţei de exploatare aparţine autorităţii intimate.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, atât Legea nr. 61/1991 (art. 11 alin. (1) sub imperiul căreia a fost emisă licenţa de exploatare în cauză, cât şi Legea nr. 85/2003 (art. 55 lit. o) autoritatea intimată are atribuţii în ceea ce priveşte elaborarea proiectelor de hotărâre de Guvern pentru activităţile miniere, obligaţie neîndeplinită în cauză.

În acest context, se impune precizarea că, în sinteza Raportului de audit al performanţei privind concesionarea resurselor miniere ale ţării în perioada 2011-2015 întocmit de Curtea de Conturi se reţine că neefectuarea formalităţilor necesare de către autoritatea intimată pentru intrarea în vigoare a licenţelor reprezintă o problemă sistematică a acestei autorităţi.

Indiscutabil, dispoziţiile Legii nr. 85/2003 conferă autorităţii o marjă de apreciere în cadrul căreia poate acţiona pentru iniţierea procedurilor de avizare şi aprobare a licenţelor de exploatare prin hotărâre de Guvern.

Dreptul de apreciere nu echivalează însă cu posibilitatea de a acţiona abuziv, arbitrar, fără justificări legale şi în afara oricărui control, exercitarea lui fiind supusă principiului proporţionalităţii, care impune respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea are obligaţia să îl îndeplinească şi drepturile sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin conduita administraţiei.

Legat de aceste aspecte, Înalta Curte reţine că recurentele-reclamante aveau o speranţă legitimă în concretizarea dreptului de transfer, în condiţiile în care autoritatea intimată şi-a exprimat acordul prealabil cu privire la transfer, conform adresei nr. x/21.03.2018, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, iar recurenta-reclamantă S.C. B. S.A. în cei 12 ani de la data dobândirii dreptului de transfer, prin Ordinul nr. 211/2006 a exercitat toate drepturile şi a îndeplinit obligaţiile aferente licenţei de exploatare nr. 3285/2000.

Astfel, aşa cum rezultă din cuprinsul Raportului geologic minier nr. x/20.03.2018 întocmit de expertul geolog E. atestat de ANRM, recurenta-reclamantă B. S.R.L. a desfăşurat o activitate efectivă de exploatare, extrăgând în perioada 2006 - 2017 o cantitate totală de 56.000 mc nisip şi pietriş. În baza aceleiaşi licenţe titulara iniţială Balastiera Cristeşti S.A. a desfăşurat, de asemenea, o activitate efectivă de exploatare, extrăgând în perioada 2000 - 2006 o cantitate de 200.000 mc nisip şi pietriş.

Corelativ drepturilor rezultate din calitatea de titular al licenţei de exploatare, recurenta-reclamantă B. S.R.L. şi-a îndeplinit şi obligaţiile legale aferente, achitând către bugetul de stat atât taxele pentru activitatea de exploatare minieră [conform art. 30 alin. (4) din Legea nr. 61/1998 şi, ulterior, art. 44 alin. (4) din Legea nr. 85/2003], cât şi redevenţa minieră [datorată în temeiul art. 31 din Legea nr. 61/1998 şi, ulterior art. 45 din Legea nr. 85/2003] astfel cum rezultă din adresa nr. x/28.02.2018 prin care ANRM a transmis ANAF contravaloarea taxelor miniere şi a redevenţelor datorate de B. S.R.L. .

Or, în măsura în care licenţa nu ar fi fost în vigoare, potrivit art. 22 din Legea nr. 85/2003, titulara acesteia nu ar fi avut dreptul să desfăşoare activităţile miniere prevăzute în cuprinsul licenţei şi nici nu ar fi datorat taxa pentru activitatea de exploatare şi nici redevenţa aferentă, aceasta din urmă fiind datorată doar după data începerii producţiei miniere conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 61/1998 şi art. 45 alin. (4) din Legea nr. 85/2003, cuantumul său fiind direct proporţional cu volumul de pietriş/nisip extras. Din moment ce în rolul fiscal al recurentei-reclamante a fost înscrisă obligaţia achitării celor două taxe cu caracter fiscal chiar la solicitarea autorităţii intimate, este evident că şi din perspectiva acesteia recurenta-reclamantă era titulara unei licenţe în vigoare.

Constatând că autoritatea intimată şi-a exercitat dreptul de apreciere prin încălcarea limitelor de competenţă stabilite de lege, Înalta Curte, contrar celor reţinute de instanţa de fond, apreciază că refuzul transferului licenţei de exploatare nr. 3285/2000 a fost exprimat cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Găsind fondată critica vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 24 alin,1 din Legea nr. 85/2003, în raport cu care urmează a fi admis recursul sub aspectul petitului principal, nu vor fi analizate criticile formulate în subsidiar sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamanţii B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. şi S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, cu obligarea pârâtei la aprobarea transferului drepturilor dobândite şi a obligaţiilor asumate potrivit Licenţei de concesiune pentru exploatarea nisipului şi pietrişului nr. 3285/2000 din perimetrul Cristeşti - Drăguşeni, de la S.C. B. S.R.L. către S.C. A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. şi S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 76 din 10 iulie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Caseaza sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanţii B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. şi S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

Obligă pârâta să procedeze la aprobarea transferului drepturilor dobândite şi a obligaţiilor asumate potrivit Licenţei de concesiune pentru exploatarea nisipului şi pietrişului nr. 3285/2000 din perimetrul Cristeşti - Drăguşeni, de la S.C. B. S.R.L. către S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2020.