Gambling authorization tax upheld as based on gross receipts; taxpayer's appeal rejected and restitution claim deemed beyond administrative court's competence

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 01.08.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti - Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice, solicitând instanţei anularea în totalitate a Deciziei nr. 167/25.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei depuse de către A. S.R.L. înregistrată la DGSC din cadrul ANAF sub nr. A SLP 421/16.02.2017, emise de către DGSC din cadrul ANAF şi, prin urmare anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligaţiile Fiscale principale aferente diferenţelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din data de 30 septembrie 2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din data de 30 septembrie 2016 emise de către AS 1 a Finanţelor Publice cu privire la suma totală de 3.603.074 RON reprezentând: suma de 707.858 RON stabilită cu titlu de taxă anuală de autorizare jocuri de noroc şi suma de 2.895.216 RON stabilită cu titlu de impozit pe profit, exonerarea A. S.R.L. de la plata sumei de 3.603.074 RON reprezentând: suma de 707.858 RON stabilită cu titlu de taxă anuală de autorizare jocuri de noroc şi suma de 2.895.216 RON stabilită cu titlu de impozit pe profit, să se constate dreptul A. S.R.L. la restituirea sumei în cuantum de 3.730.280 RON achitată în plus cu titlu de taxă de autorizare a jocurilor de noroc în perioada supusă inspecţiei fiscale şi obligarea intimatelor la achitarea cheltuielilor de judecată suportate de către A. S.R.L. cu ocazia judecării prezentului litigiu, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 988 din 6 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, ca neîntemeiată şi s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor, şi Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti-Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 988 din 6 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile O.U.G. nr. 92/2014 privind modul de calcul al taxei anuale de autorizare, raportat la perioadele de referinţă în discuţie, atât în ceea ce priveşte data de la care devin aplicabile modificările aduse prin O.U.G. nr. 92/2014, cât şi în privinţa aplicării acestor dispoziţii în raport de data obţinerii autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc de către recurenta-reclamantă.

De asemenea, instanţa de fond a făcut o distincţie nepermisă între noţiunile de "încasări efective" regăsite în cuprinsul O.U.G. nr. 77/2009 şi O.U.G. nr. 92/2014, considerând în mod greşit că O.U.G. nr. 92/2014 ar modifica conţinutul acestei noţiuni, în sensul că noţiunea de "încasări efective" ar reprezenta încasările din vânzarea de bilete, după deducerea premiilor acordate.

A mai arătat că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că baza de impozitare la care se aplică procentul de 5% prevăzut de art. 18 Codul fiscal ar fi reprezentată de venitul brut definit ca sumă totală încasată înainte de deducerea premiilor şi a altor încasări, în condiţiile în care dispoziţiile art. 68 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 870/2009 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 recunosc natura de cost a premiilor.

Recurenta-reclamantă a arătat că în raport de art. 68 pct. 6 din H.G. nr. 870/2009 conform căruia procentul de câştiguri din totalul încasărilor brute este de minim 60%, societatea nu poate dispune de această sumă, întrucât o returnează sub forma câştigurilor către jucători, rezultând astfel, fără echivoc, că doar partea rămasă de 40% din încasările provenite din vânzări de bilete îndeplineşte criteriile prevăzute de legislaţia fiscală de recunoaştere ca venituri.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind constatarea dreptului recurentei-reclamante la restituirea sumei de 3.730.280 RON achitată în plus faţă de sumele datorate, în mod greşit instanţa de fond a reţinut necompetenţa organului de soluţionare a contestaţiilor, în condiţiile în care, potrivit art. 7 şi 113 din Codul fiscal, rolul organului fiscal nu este doar acela de a identifica obligaţiile suplimentare de plată, ci de a stabili în mod corect obligaţiile fiscale ale contribuabilului, situaţie în care dreptul la restituire este implicit.

În opinia recurentei-reclamante, în mod greşit instanţa de fond a soluţionat cauza fără a dispune efectuarea unei expertize de specialitate, necesitatea opiniei unui expert în materie fiscală rezultând cu evidenţă în cauză.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimata-pârâtă Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că argumentele formulate nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.

În esenţă, reiterând coordonatele esenţiale ale cauzei, intimata-pârâtă a arătat că autoritatea fiscală a stabilit în mod corect obligaţii suplimentare de plată constând în taxă anuală de autorizare jocuri de noroc, respectiv impozit pe profit, în raport de dispoziţiile legale în vigoare.

4.2 Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, de asemenea, respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reiterând aceleaşi apărări ca şi intimata-pârâtă Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti- Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice.

4.3. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de DGRFP, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea apărărilor invocate şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat, arătând că motivul de casare dezvoltat de aceasta se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 iunie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 2 decembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului, constatând că argumentele de ordin critic privind greşita aplicare a dispoziţiilor legale invocate se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., temei de drept indicat de altfel şi de recurentă prin memoriul de recurs.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală, actele administrativ fiscale prin care intimatele-pârâte au stabilit în sarcina sa obligaţii suplimentare de plată în cuantum de 3.603.074 RON reprezentând taxă anuală autorizare jocuri de noroc şi impozit pe profit, solicitând şi constatarea dreptului său la restituirea sumei de 3.730.280 RON achitată în plus cu titlu de taxă autorizare a jocurilor de noroc în perioada supusă inspecţiei fiscale.

În esenţă, verificând legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către recurenta-reclamantă în perioada 4.12.2013-31.12.2015, organele fiscale au stabilit obligaţii suplimentare de plată constând în diferenţe pentru taxa de autorizare a jocurilor de noroc în cuantum de 707.858 RON şi impozit pe profit în cuantum de 2.895.216 RON în perioada verificată.

În urma soluţionării contestaţiei administrative formulată împotriva raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.09.2016 şi a deciziei de impunere nr. x/30.09.2016 emisă de Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice, prin decizia nr. 167/25.05.2017, DGRFP Bucureşti - Serviciul soluţionare contestaţii a respins ca neîntemeiată contestaţia pentru suma de 3.603.074 RON şi a constatat necompetenţa materială a Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor privind solicitarea de restituire a sumei de 3.730.280 RON achitată cu titlu de taxă de autorizare a jocurilor de noroc în perioada supusă inspecţiei fiscale.

Soluţia primei instanţe de menţinere a actelor administrativ fiscale, contestate este însuşită de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt fiscale reţinută, sentinţa analizând punctual cu argumente de fapt şi de drept legalitatea fiecăruia dintre obligaţiile fiscale contestate.

Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Referitor la obligaţia suplimentară de plată constând în taxă anuală de autorizare jocuri de noroc în perioada verificată, criticile recurentei-reclamante vizează pe de o parte interpretarea noţiunii de "încasări efective", iar pe de altă parte modalitatea de calcul a taxei de autorizare pentru perioada 4.12.2013-31.12.2015.

Autorităţile fiscale au reţinut că, în perioada supusă verificării, recurenta-reclamantă a calculat eronat regularizarea lunară a cuantumului taxei de autorizare prin aplicarea procentului de 5% asupra încasărilor diminuate cu contravaloarea premiilor acordate, deşi societatea avea obligaţia aplicării cotei procentuale asupra încasărilor efective pe toată perioada valabilităţii autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc - pariuri în cotă fixă.

Această abordare a stării de fapt fiscale s-a realizat prin raportare la dispoziţiile art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, art. 68 alin. (3), (4) şi 5 din H.G. nr. 870/2009, art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2014.

Raportat la acest cadru normativ, prima instanţă a reţinut că anual, recurenta-reclamantă era obligată să plătească taxa de autorizare pentru exploatarea jocurilor de noroc reprezentând 5% din încasările concrete, efective şi totale realizate din vânzarea biletelor de participare la joc, obligaţie care subzista şi după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014, întrucât prin norma tranzitorie din cuprinsul art. II alin. (2) se menţionează că pentru autorizaţiile obţinute înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014 se aplică legislaţia în vigoare la momentul emiterii acestora.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a stabilit în mod clar că noţiunea de "încasări efective", în înţelesul O.U.G. nr. 77/2009 reprezintă toate încasările din vânzarea de bilete, fără deducerea premiilor acordate jucătorilor.

Aceasta întrucât potrivit art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 - forma în vigoare până la data de 01.02.2015, "Pentru societăţile care organizează pariuri în cotă fixă (…) taxa pentru autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc se stabileşte în funcţie de încasările efectiv realizate de societăţi din exploatarea acestei activităţi, dar nu mai puţin de nivelul minim al taxei stabilite în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

Potrivit art. 14 alin. (2) pct. iii) lit. B), "În cazul în care, în cursul anului de autorizare, încasările efective depăşesc încasările estimate prin documentaţia prezentată la data autorizării, taxa anuală de autorizare datorată se va recalcula prin aplicarea cotei procentuale prevăzute în anexă asupra încasărilor efective cumulate de la începutul perioadei de autorizare. Recalcularea se va efectua lunar, începând cu prima lună în care se înregistrează depăşirea rezultatelor estimate. Încasările efective cumulate şi taxa plătită de la începutul perioadei de autorizare până la finele lunii precedente celei pentru care se face regularizarea se va declara şi plăti până la data de 25 a lunii următoare".

Potrivit pct. 1 subpunctul II lit. C) din Anexa la O.U.G. nr. 77/2009 în perioada în discuţie în speţă, taxa anuală aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc pentru pariuri în cotă fixă era de "5% din încasările efectiv realizate la nivelul organizatorului, dar nu mai puţin de 250.000 RON, pe baza documentaţiei tehnico-economice de eficienţă prezentate de operatorul economic". Potrivit ultimei fraze din subpunctul II "Prin încasări efectiv realizate se înţelege veniturile totale realizate de organizatorul de jocuri de noroc ca urmare a vânzării biletelor de participare la joc".

Potrivit art. 68 alin. (4) şi (5) din H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologi ce de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 "(3) Documentaţia tehnico-economică de eficienţă prezentată de operatorul economic la autorizare, întocmită pe o perioadă de un an, va conţine următoarele date: totalul încasărilor brute estimate, totalul cheltuielilor, pe elemente principale de cheltuieli, profitul brut. (4) Prin încasări brute se înţelege suma totală încasată înainte de deducerea premiilor şi a altor cheltuieli " .

În cauză, potrivit situaţiei de fapt fiscale reţinută de instanţa de fond, recurenta-reclamantă a desfăşurat în perioada supusă verificării activităţi de jocuri de noroc şi pariuri în cotă fixă aşa cum sunt încadrate de art. 10 alin. (1) lit. b) pct. (ii) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în baza următoarelor autorizaţii: Autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc x pentru organizarea jocurilor de noroc (pariuri cu cotă fixă) cu valabilitate de la 01.01.2014 la 31.12.2014, eliberată de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc; Autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc x pentru organizarea jocurilor de noroc (pariuri cu cotă fixă) cu valabilitate de la 01.01.2015 la 31.12.2015, eliberată de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (autorizaţie care şi-a încetat valabilitatea începând cu 01.07.2015, ca urmare a faptului ca Oficiul National pentru Jocuri de Noroc a eliberat o noua autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc respectiv nr. x pentru organizarea jocurilor de noroc (pariuri cu cota fixa) aşa cum rezultă şi din explicaţiile date de administratorul recurentei-reclamante prin adresa nr. x/28.09.2016); Autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc x pentru organizarea jocurilor de noroc (pariuri cu cotă fixă) cu valabilitate de la 01.07.2015 la 30.06.2016, eliberată de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Prin urmare, în raport de situaţia de fapt fiscală şi dispoziţiile legale incidente precitate, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, atât pentru anul 2014, cât şi parţial pentru anul 2015, taxa de autorizare a jocurilor de noroc trebuie stabilită prin aplicarea cotei de 5% asupra încasărilor efective, fără a fi diminuate cu contravaloarea premiilor acordate jucătorilor, pe toată durata de valabilitate a autorizaţiilor de exploatarea jocurilor de noroc.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că pentru perioada martie - iunie 2015, ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014 privind modul de calcul al taxei anuale de autorizare, pentru respectarea principiului neretroactivităţii legii civile noi, modul de calcul al taxei de autorizare este cel prevăzut de O.U.G. nr. 77/2009, fiind supus reglementărilor în vigoare la data obţinerii autorizaţiei .

Întrucât în anul 2015 recurenta-reclamantă şi-a desfăşurat activitatea în baza a două autorizaţii, respectiv x care şi-a încetat valabilitatea la data de 1.07.2015, fiind emisă sub imperiul O.U.G. nr. 77/2009 şi x cu valabilitate 01.07.2015-30.06.2016, în mod corect instanţa de fond a reţinut legalitatea actelor administrativ fiscale contestate prin care, pentru anul 2015 modul de calcul al taxei de autorizare a fost determinat în raport de două acte normative, respectiv O.U.G. nr. 77/2009 pentru perioada ianuarie- iunie 2015, în cotă de 5% aplicată încasărilor efective şi O.U.G. nr. 92/2014 pentru perioada iulie- decembrie 2015 în cotă de 16% aplicată asupra diferenţei dintre încasările din pariuri în cotă fixă şi plăţile către jucători.

Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, soluţia se impune din perspectiva art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2004 care prevede următoarele:

"Cuantumul şi modalitatea de calcul al taxelor pentru autorizaţiile de exploatare a jocurilor de noroc acordate operatorilor economici până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se menţin până la expirarea termenului de valabilitate a acestora si sunt cele prevăzute de legislaţia în vigoare la data emiterii respectivelor autorizaţii".

În ceea ce priveşte impozitul pe profit în sumă de 2.895.216 RON, criticile recurentei reclamante vizează determinarea bazei de impozitare la care se aplică procentul de 5% prevăzut de art. 18 din Codul fiscal.

În esenţă, organele de inspecţie fiscală au reîntregit baza impozabilă pentru perioada 2014-2015 şi au repartizat cheltuielile nedeductibile în modul de calcul al impozitului pe profit pe activităţi de natura pariurilor sportive şi alte activităţi, reţinând că recurenta-reclamantă nu a înregistrat toate veniturile în conturile din clasa 7 "Venituri", venitul fiind stabilit în mod greşit de societate, ca diferenţă între încasări şi premiile acordate.

Abordarea stării de fapt fiscale s-a realizat prin raportare la dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal care au următorul cuprins "Intră sub incidenţa prevederilor art. 18 din Codul fiscal contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, încadraţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; aceştia trebuie să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă pentru a se cunoaşte veniturile şi cheltuielile corespunzătoare acestor activităţi. La determinarea profitului aferent acestor activităţi se iau în calcul şi cheltuielile de conducere şi administrare şi alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporţional cu veniturile obţinute din aceste activităţi. În cazul în care impozitul pe profitul datorat este mai mic decât 5% din veniturile obţinute din aceste activităţi, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din aceste venituri. Acesta se adaugă la valoarea impozitului pe profit aferent celorlalte activităţi, impozit calculat potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal. Veniturile, care se iau în calcul pentru aplicarea cotei de 5% sunt veniturile aferente activităţilor respective, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile", respectiv art. 68 alin. (4) din H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, defineşte şi noţiunea de încasări brute, astfel:

"(4) Prin încasări brute se înţelege suma totală încasată înainte de deducerea premiilor şi a altor cheltuieli".

Raportat la acest cadrul normativ, în mod corect instanţa de fond a reţinut că veniturile care se iau în calcul pentru determinarea bazei de impozitare la care se aplică procentul de 5% prevăzut de art. 18 Codul fiscal sunt cele înregistrate ca venituri brute, respectiv ca sumă totală încasată înainte de deducerea premiilor şi a altor cheltuieli.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că un anumit procent din sumele avansate de jucători se redistribuie acestora sub formă de premii nu pot conduce la o altă concluzie, întrucât în definirea încasărilor brute legiuitorul nu a făcut nicio distincţie cu privire la existenţa unui cuantum minim obligatoriu al câştigurilor.

Este de observat că pentru activitatea de jocuri de noroc, la stabilirea impozitului pe profit şi a impozitului minim de 5%, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea unor eventuale deduceri, aşa încât veniturile care se înregistrează în evidenţa contabilă sunt constituite din suma veniturilor aferente activităţii respective, în integralitatea lor, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile.

În acest context, se impune a se sublinia jurisprudenţa Curţii Constituţionale care, prin decizia nr. 19/2019 pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 571/2003 a statuat că referitor la activitatea de pariuri sportive legiuitorul a avut în vedere noţiunea de "încasări brute" sinonimă celei de "venituri brute" supuse cotei de 5% prevăzută de art. 18 Codul fiscal, impozitul pe venit de 5% aplicându-se asupra veniturilor totale realizate din activitatea de pariuri sportive, fără ca acestea să fie diminuate prin acordarea premiilor sau a altor cheltuieli.

Analizând dacă, în sensul legislaţiei fiscale, expresia venituri înregistrate este sinonimă cu cea de încasări înregistrate, instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele:

"(29).Potrivit pct. 11 referitor la art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004: "Intră sub incidenţa prevederilor art. 18 din Codul fiscal contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, încadraţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; aceştia trebuie să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă pentru a se cunoaşte veniturile şi cheltuielile corespunzătoare acestor activităţi. La determinarea profitului aferent acestor activităţi se iau în calcul şi cheltuielile de conducere şi administrare şi alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporţional cu veniturile obţinute din aceste activităţi. în cazul în care impozitul pe profitul datorat este mai mic decât 5% din veniturile obţinute din aceste activităţi, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din aceste venituri. Acesta se adaugă la valoarea impozitului pe profit aferent celorlalte activităţi, impozit calculat potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal. Veniturile, care se iau în calcul pentru aplicarea cotei de 5% sunt veniturile aferente activităţilor respective, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile.

(30). De asemenea, din aceste dispoziţii rezultă că baza de impozitare la care se aplică procentul de 5% prevăzută de art. 18 din Legea nr. 571/2003 o reprezintă rulajul creditor al contului de venituri din activitatea de pariuri, fără a fi diminuat cu sumele reprezentând premiile acerate jucătorilor.

(31). În altă ordine, conform art. 68 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 528 din 30 iulie 2009, "prin încasări brute se înţelege suma totală înainte de deducerea premiilor şi a altor cheltuieli."

Prin urmare, criticile recurentei-reclamante vizând distincţia dintre cele două noţiuni, respectiv "încasare" şi "venituri" este apreciată ca nefondată.

În ceea ce priveşte critica vizând nelegalitatea dezlegării date de instanţa de fond capătului de cerere privind constatarea dreptului la restituirea sumelor pretins a fi achitate în plus, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât în mod corect a apreciat judecătorul fondului că organul de soluţionare a contestaţiilor nu este competent să soluţioneze cererea de restituire, dat fiind că analiza unei astfel de cereri cade în sarcina organului fiscal care a încasat sumele în discuţie şi în faţa căruia se formulează cererea de restituire.

În fine, nefondată este şi critica vizând neefectuarea unei expertize de specialitate, întrucât aprecierea asupra admisibilităţii probei propuse şi aptitudinii acesteia de a conduce la soluţionarea procesului s-a realizat de către judecătorul fondului cu respectarea dispoziţiilor legale privind admisibilitatea, utilitatea şi concludenţa probelor.

Întrucât prin proba solicitată recurenta-reclamantă nu urmărea lămurirea unor împrejurări de fapt, ci solicita părerea unui specialist în legătură cu dezlegarea unor chestiuni de natură juridică, în mod corect instanţa de fond a constatat că proba solicitată nu este utilă cauzei, dat fiind că interpretarea normei juridice cade în sarcina instanţei de judecată.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 988 din 6 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2020.