Administrative obligation to establish maximum public sector salary levels under Constitutional Court Decree 794/2016

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 octombrie 2017, sub nr. x/2017 şi, ulterior, declinată în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (sentinţa nr. 2574 din data de 7.12.2017), reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Mediului şi Garda Naţională de Mediu, solicitând: obligarea pârâtului Ministerul Mediului, de a emite un act administrativ prin care să stabilească, începând cu data de 21.12.2016, nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare categorie profesională şi familie ocupatională (funcţie, grad profesional, gradaţie), aflat în plată din administraţia publică centrală (la nivelul aparatului propriu al ministerului şi al celorlalte instituţii subordonate), conform Deciziei 794/15.12.2016, pronunţată de Curtea Constituţională; obligarea pârâtului Ministerul Mediului, de a transmite pârâtei Garda Naţională de Mediu actul administrativ privind stabilirea, începând cu data de 21.12.2016, a nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare categorie profesională şi familie ocupatională (funcţie, grad profesional, gradaţie), aflat în plată din administraţia publică centrală (la nivelul aparatului propriu al ministerului şi al celorlalte instituţii subordonate), conform Deciziei 794/15.12.2016, pronunţată de Curtea Constituţională; obligarea pârâtei Garda Naţională de Mediu, prin Comisar General, la emiterea deciziilor privind stabilirea drepturilor salariale pentru fiecare reclamant, începând cu data de 21.12.2016 şi pentru viitor, conform actului administrativ emis de pârâtul Ministrul Mediului, privind stabilirea nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare categorie profesională şi familie ocupatională (funcţie, grad profesional, gradaţie), aflat în plată din administraţia publică centrală (la nivelul aparatului propriu al ministerului şi al celorlalte instituţii subordonate), conform Deciziei 794/15.12.2016, pronunţată de Curtea Constituţională, şi obligarea pârâtei Garda Naţională de Mediu, prin Comisar General, să calculeze şi să plătească reclamanţilor diferenţele dintre sumele nete rezultate ca urmare a emiterii deciziilor menţionate în petitul nr. 3 şi sumele efectiv încasate de fiecare reclamant, sume la care urmează să se aplice şi dobânda legală, de la data de 21.12.2016 şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 49 din data de 5 martie 2018, pronunţată în dosar nr. x/2018, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Mediului, invocată de acesta, şi a respins cererea formulată potrivit legii contenciosului administrativ de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., M., L. şi N., angajaţi - funcţionari publici - ai Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul General, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Garda Naţională de Mediu, în ce priveşte capetele de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Mediului la emiterea unui act administrativ prin care să se stabilească, începând cu data de 21.12.2016 nivelul maxim al salariului de bază, şi la a transmite pârâtei acest act administrativ, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, iar, în subsidiar, în cazul în care se va reţine cauza pentru judecare pe fond, anularea hotărârii atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi motivată.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 3 pct. 5 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenţii-reclamanţi au invocat, în esenţă, următoarele motive:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ..; raportul generator al conflictului supus judecăţii are natura juridică a raportului de serviciu, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/1999. Astfel, şi pentru funcţiile publice deţinute de ei, susţin recurenţii- reclamanţi, competenţa de soluţionare revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dâmboviţa, chiar dacă raportul de serviciu este cu o autoritate centrală, întrucât, susţin aceştia, art. 109 din Legea nr. 188/1999 nu face distincţie în acest sens, iar în cauză nu este identificată vreo situaţie pentru care este stabilită expres, prin lege specială, competenţa altor instanţe, în sensul tezei finale a dispoziţiei legale arătate.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ... În acest sens, recurenţii- reclamanţi au susţinut că părţile nu au cunoscut cererea de chemare în judecată care face obiectul dosarului nr. x/2018, pentru a putea invoca excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti, numărul de înregistrare a dosarului fiind schimbat, şi, mai mult, instanţa nu şi-a verificat competenţa conform cerinţelor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, Curtea de Apel Ploieşti nu a observat că nu le-a fost comunicată întâmpinarea formulată de Garda Naţională de Mediu.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de recurs, recurenţii- reclamanţi au susţinut, mai întâi, că instanţa de fond a admis în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Mediului, şi drept consecinţă nu a analizat nici celelalte capete de cerere cu privire la Garda Naţională de Mediu, raportându-se la lipsa calităţii de angajator a Ministerului Mediului, fără să analizeze primele două capete de cerere.

Recurenţii- reclamanţi arată că, potrivit art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, Comisarul General are calitatea de ordonator secundar de credite şi exercită atribuţiile legale în această calitate pentru Garda Naţională de Mediu, în continuare, fiind dezvoltate aspecte de fond ale cauzei, în referire vastă la Decizia nr. 794 din 15.12.2016 a Curţii Constituţionale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi MINISTERUL MEDIULUI şi GARDA NAŢIONALĂ DE MEDIU au formulat întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului, şi menţinerea sentinţei de fond, ca temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 26 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 11 decembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.â

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinare intimaţilor, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune de obligare a pârâtului Ministerul Mediului, de a emite un act administrativ prin care să stabilească, începând cu data de 21.12.2016, nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare categorie profesională şi familie ocupatională (funcţie, grad profesional, gradaţie), aflat în plată din administraţia publică centrală (la nivelul aparatului propriu al ministerului şi al celorlalte instituţii subordonate), conform Deciziei 794/15.12.2016, pronunţată de Curtea Constituţională; de obligare a pârâtului Ministerul Mediului, de a transmite pârâtei Garda Naţională de Mediu actul administrativ privind stabilirea, începând cu data de 21.12.2016, a nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare categorie profesională şi familie ocupatională (funcţie, grad profesional, gradaţie), aflat în plată din administraţia publică centrală (la nivelul aparatului propriu al ministerului şi al celorlalte instituţii subordonate), conform Deciziei 794/15.12.2016, pronunţată de Curtea Constituţională; de obligare a pârâtei Garda Naţională de Mediu, prin Comisar General, la emiterea deciziilor privind stabilirea drepturilor salariale pentru fiecare reclamant, începând cu data de 21.12.2016 şi pentru viitor, conform actului administrativ emis de pârâtul Ministrul Mediului, privind stabilirea nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare categorie profesională şi familie ocupatională (funcţie, grad profesional, gradaţie), aflat în plată din administraţia publică centrală (la nivelul aparatului propriu al ministerului şi al celorlalte instituţii subordonate), conform Deciziei 794/15.12.2016, pronunţată de Curtea Constituţională, şi obligarea pârâtei Garda Naţională de Mediu, prin Comisar General, să calculeze şi să plătească reclamanţilor diferenţele dintre sumele nete rezultate ca urmare a emiterii deciziilor menţionate în petitul nr. 3 şi sumele efectiv încasate de fiecare reclamant, sume la care urmează să se aplice şi dobânda legală, de la data de 21.12.2016 şi până la data plăţii efective.

Prima instanţă, subsecvent admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Mediului, invocată de acesta, a respins acţiunea formulată de reclamanţi în ce priveşte capetele de cerere privind obligarea intimatului-pârât Ministerul Mediului la emiterea unui act administrativ prin care să se stabilească, începând cu data de 21.12.2016 nivelul maxim al salariului de bază şi la a transmite pârâtei acest act administrativ, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu, ca neîntemeiate.

Soluţia la care s-a oprit instanţa de fond este nelegală, fiind rezultatul încălcării normelor de procedură.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat, suplimentar recalculării salariului de bază în acord cu dispoziţiile şi considerentele Deciziei CCR nr. 794/2016, şi obligarea Ministerului Mediului de a emite şi transmite către Garda Naţională de Mediu a unui act administrativ privind stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare categorie profesională şi familie ocupatională (funcţie, grad profesional, gradaţie), aflat în plată din administraţia publică centrală (la nivelul aparatului propriu al ministerului şi al celorlalte instituţii subordonate), începând cu data de 21.12.2016.

Aşadar, acest pârât a fost chemat în judecată ca organism superior al Gărzii Naţionale, institutia angajatoare, tocmai pentru a emite un ordin acesteia din urmă în vederea stabilirii salariului reclamanţilor, astfel încât, nu se poate considera că nu are calitate procesual- pasivă, câtă vreme, se pretinde un raport juridic obligational între aceste părţi.

Ceea ce solicită recurenţii-reclamanţi, nu este obligarea intimatului-pârât Ministerul Mediului la emiterea şi transmiterea actului privind salarizarea reclamanţilor- recurenţi, ci a unui act administrativ care să stabilească nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare categorie profesională - funcţie, grad, gradaţie, aflat în plată în administraţia publică centrală. Or, aceasta reprezintă o operaţiune prealabilă şi implicită stabilirii nivelului de salarizare la nivelul maxim, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, deci, este vorba despre o obligaţie personală a acestui pârât chemat în judecată, care are competenţă în sensul solicitat de reclamanţi prin acest capăt de cerere.

Ca atare, în mod greşit prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Mediului şi în mod greşit nu s-a soluţionat fondul cauzei, hotărârea astfel pronunţată fiind nelegală, impunându-se casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

În plus, reţinându-se că, prin notele de şedinţă depuse la dosar şi înregistrate la data de 19.11.2019, intimata-pârâtă Garda Naţională de Mediu a invocat, pe cale de excepţie, excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere soluţia de casare cu trimitere, instanţa de rejudecare va avea în vedere şi această autoritate de lucru judecat, invocată pentru prima dată în recurs, impunându-se a fi discutată şi analizată la judecata în fond a cauzei, excepţie absolută, peremptorie.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, găsind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.., va dispune admiterea recursului şi va casa în tot sentinţa recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul; va casa în tot sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. împotriva sentinţei nr. 49 din 5 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2020.