Jurisdiction set at Ploiești Court in €6,705 liability cost claim over tort venue choice.

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 26 octombrie 2018 pe rolul Judecătoriei Ploieşti, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 6.705 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Ploieşti.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul din prezenta cauză, reclamant în Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Ploieşti, a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din data de 18 decembrie 2007, pentru lipsă de discernământ, în contradictoriu cu reclamanta din prezenta cauză, pârâtă în Dosarul nr. x/2017.

Prin cerere reconvenţională, A. a solicitat ca, în ipoteza admiterii acţiunii principale, reclamantul să fie obligat la plata contravalorii construcţiei edificate de aceasta pe terenul ce a făcut obiectul contractului contestat.

Cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea reconvenţională a fost, de asemenea, respinsă şi hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.

Reclamanta arată că, în Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Ploieşti, a efectuat cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru şi onorariu apărător în cuantum de 6705 RON, iar temeiul acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii.

Prin Sentinţa civilă nr. 1440 din data de 26 februarie 2019, Judecătoria Ploieşti, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de către pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Se mai reţine că pârâtul are domiciliul în Bucureşti, str. x, domiciliu aflat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sector 3, iar pârâtul a invocat excepţia potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Raportat la aceste argumente, Judecătoria Ploieşti a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârât, este întemeiată, motiv pentru care a fost admisă, iar competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sector 3, unde se află domiciliul pârâtului.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 3464 din data de 4 aprilie 2019, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploieşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că Judecătoria Sector 3 Bucureşti a fost învestită prin Sentinţa civilă nr. 1440 din data de 26 februarie 2019 cu cererea de chemare în judecată a cărei cauză juridică este răspunderea civilă delictuală şi, prin urmare, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. care stabilesc o competenţă teritorială alternativă pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o faptă ilicită, respectiv se menţionează că în afara instanţelor prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ., mai este competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Instanţa a mai reţinut că Judecătoria Ploieşti este instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită şi s-a produs prejudiciul, fiind instanţa care a soluţionat Dosarul nr. x/2017, reclamantului aparţinându-i alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, conform dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la excepţia necompetenţei, s-a arătat că aceasta se invocă în mod diferit, în funcţie de forma competenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Astfel, necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Ca argument suplimentar în susţinerea soluţiei pronunţate, instanţa mai arată că, în situaţia în care cererea este introdusă la o instanţă necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetenţa teritorială prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În cauză, pârâtul nu a depus întâmpinare prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Ploieşti, iar neinvocarea de către pârât, în termenul prescris de lege, a excepţiei de necompetenţă de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecinţa că instanţa necompetentă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Având în vedere aceste argumente, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a apreciat că excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, este întemeiată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 6.705 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Ploieşti, cauza cererii de chemare în judecată fiind răspunderea civilă delictuală.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. şi art. 116 C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Aceste ultime dispoziţii reprezintă norma ce reglementează competenţa teritorială în materia răspunderii civile delictuale, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcţie de opţiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanţele competente teritorial.

Înalta Curte constată că, în cauză, în raport de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, competenţa teritorială este alternativă fiind deopotrivă competente să soluţioneze cauza instanţa de la locul săvârşirii faptei ilicite, instanţa de la locul producerii prejudiciului şi instanţa de la domiciliul pârâtului.

În litigiul pendinte, Judecătoria Ploieşti este instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită şi s-a produs prejudiciul, fiind instanţa care a soluţionat Dosarul nr. x/2017, iar Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti este instanţa de la domiciliul pârâtului, aflat în Bucureşti, str. x, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În speţă, reclamanta a ales să sesizeze instanţa de la locul săvârşirii faptei ilicite şi producerii prejudiciului, şi, în consecinţă, prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe, însă cu condiţia ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal Judecătoria Ploieşti cu soluţionarea cauzei, stabilind în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, această instanţă nu mai putea să dispună, nici din oficiu şi nici la solicitarea pârâtului, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei competente alternativ, respectiv cea de la domiciliul pârâtului, fără a încălca voinţa reclamantei.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.

GGC - GV