Ethnic persecution status under Law No. 189/2000 for victims of 1940 forced population exchange treaties

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 ianuarie 2003, reclamanta M.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 727 din 18 august 2002 și emiterea unei noi hotărâri. prin care să se constate că beneficiază de dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost strămutată împreună cu părinții, din localitatea Trucsimir, județul Durostor, în localitatea Siret, județul Rădăuți, ca urmare a Acordului privitor la schimbul de populație română și bulgară, în conformitate cu Tratatul încheiat în 1940.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1656 din 21 octombrie 2003, a admis acțiunea, a dispus anularea actului administrativ atacat și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să se constate că reclamanta se încadrează în dispozițiile Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada, cu actele depuse la dosar, că împreună cu familia sa, au fost strămutați în mod obligatoriu, ca efect al Tratatului din 1940.

Împotriva sentinței a formulat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că în cauză, nu se pune problema calității de persoană persecutată etnic, ci a perioadei de început a acordării drepturilor, pe care nici reclamanta nu o poate dovedi.

Reclamanta M.F. a declarat și ea recurs împotriva încheierii pronunțate, în Camera de consiliu, la data de 12 ianuarie 2004, de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, în dosarul nr. 2868/2003.

Reclamanta a solicitat rectificarea sentinței civile nr. 1656 din 21 octombrie 2003, care a fost admisă în parte.

A precizat că în mod greșit nu a admis și capătul de cerere privind rectificarea sentinței civile nr. 1656/2000, în sensul de a se scrie în loc de decizia nr. „272”, decizia nr. „727”, deoarece hotărârea instanței nu va fi executată de pârâtă, decizia nr. 272 a Casei de Pensii a municipiului București aparținând altei persoane, iar nu reclamantei.

Examinând hotărârea atacată, în lumina motivelor de casare invocate de pârâtă, actele dosarului și dispozițiile legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Art. 1 din Legea nr. 189/2000 prevede că beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoanele, cetățeni români, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, prevăzându-se la lit. c), situația în care aceștia au fost strămutați în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 127/2002, stabilesc că „prin persoana care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate sau refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Prin urmare, legea definește persecuția din motive etnice, prin însuși faptul strămutării.

În cauză, faptul strămutării a fost dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, care atestă că, fiind minoră, reclamanta a locuit împreună cu părinții săi în Trucsmir - Durostor, iar apoi, datorită presiunilor exercitate de autoritățile bulgare, care preluau localitatea Trucsmir, au fost strămutați obligatoriu în localitatea Siret.

Cum transferul de populație, ca urmare a evenimentelor istorice în derulare în anul 1940, a început chiar înainte de semnarea Tratatului între România și Bulgaria, la Craiova, la data de 7 septembrie 1940 și cum reclamanta a dovedit că a făcut, alături de familia sa, obiectul acestui schimb de populații, în mod corect instanța de fond a obligat pârâta, să-i acorde drepturile, începând cu data de 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1943.

În consecință, recursul declarat de pârâtă fiind nefondat, se va respinge ca atare.

În ce privește recursul declarat de reclamantă, împotriva încheierii din 12 ianuarie 2004, se constată că acesta este fondat.

Decizia emisă de Casa de Pensii a municipiului București, a cărei modificare, în ce privește perioada de început a acordării drepturilor, are nr. 727 din 12 august 2002, iar nu 272, cum greșit a reținut instanța de fond, atât în considerente, cât și în dispozitivul sentinței civile nr. 1656/2003.

Ca urmare, recursul reclamantei se dovedește a fi întemeiat și urmează a fi admis și văzând dispozițiile art. 281 C. proc. civ., se va dispune rectificarea sentinței civile nr. 1656/2003 Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, în sensul că se anulează hotărârea nr. 727/2002, în loc de 272/2002, emisă de Casa de Pensii a municipiului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1656 din 21 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Admite recursul declarat de reclamanta M.F. împotriva încheierii din 12 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.

Dispune rectificarea sentinței civile nr. 1656/2003, în sensul că se anulează hotărârea nr. 727/2002 (în loc de 272/2002), emisă de Casa de Pensii a municipiului București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.