Revision motion inadmissible; prosecutor's dismissal order cannot ground contradiction claim.

Cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Index alfabetic: revizuire

contrarietate de hotărâri

ordonanță penală

C. proc. civ. 1865, art. 255, art. 322 alin. (1) pct. 7

Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, revizuirea se poate solicita dacă există hotărâri definitive sau pronunţate în recurs, potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

În conformitate cu aceste dispoziţii de strictă interpretare şi aplicare, cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 presupune ab initio existenţa unei contrarietăţi între hotărâri judecătoreşti.

Prin urmare, nu este îndeplinită cerința de admisibilitate reglementată de acest text legal în cazul în care prin cererea de revizuire se invocă contrarietatea dintre o hotărâre judecătorească și o ordonanţă emisă de parchet în cadrul urmăririi penale, întrucât ordonanța penală nu este o hotărâre pronunțată de instanța de judecată, astfel cum este definită în art. 255 C. proc. civ.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1476 din 15 iunie 2021

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, Secţia a II-a civilă, la 29 noiembrie 2011, sub dosar nr. x/118/2011, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună excluderea acestuia din cadrul societăţii C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al acesteia, urmare a excluderii şi, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine pârâtului asociat, care să reprezinte valoarea părţii proporţionale din patrimoniul societăţii, în cazul în care părţile nu o pot stabili de comun acord.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 80 - art. 82 şi art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

2. Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/118/2011, a fost admisă în parte cererea principală şi s-a dispus excluderea pârâtului din cadrul societăţii C. S.R.L., urmând ca părţile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului.

Totodată, a fost respins, ca prematur, capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale cuvenite pârâtului B.; a fost respinsă şi cererea reconvenţională, prin care pârâtul a solicitat excluderea reclamantului din societate şi dizolvarea acesteia.

3. Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/118/2011, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtului.

4. Împotriva deciziei civile pronunţate în apel, pârâtul B. a formulat o primă cerere de revizuire, la 2 iulie 2018, înregistrată sub dosar nr. x/36/2018, şi, ulterior, alte două cereri, înregistrate sub dosarele nr. y/36/2018 şi nr. z/36/2018, toate pe rolul Curţii de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În drept, cererile au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, revizuentul apreciind ca fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate cerute de aceste prevederi legale.

Prin încheierea din 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. y/36/2018, a fost admisă excepţia litispendenţei şi s-a dispus reunirea dosarului nr. y/36/2018 la dosarul nr. x/36/2018.

Totodată, prin încheierea din 11 martie 2019, pronunţată de aceeaşi instanţă, în dosarul nr. z/36/2018, a fost admisă excepţia litispendenţei şi s-a dispus reunirea dosarului nr. z/36/2018 la dosarul nr. x/36/2018.

Astfel, s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 163 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, având în vedere că dosarele reunite au acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi privesc aceleaşi părţi, măsura fiind necesară în considerarea unei mai bune administrări a justiţiei.

5. Prin decizia civilă nr. 139 din 18 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/36/2018, a fost respinsă revizuirea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, revizuentul B. a declarat recurs.

6. Prin decizia nr. 500 din 3 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/36/2018, a fost admis recursul declarat de revizuent împotriva deciziei civile nr. 139 din 18 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, hotărârea recurată fiind casată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin considerentele deciziei de casare, s-a reţinut, în esenţă, că recursul este fondat din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, întrucât decizia atacată cu revizuire cuprinde o soluţie asupra fondului, astfel că aceasta poate face obiectul revizuirii, calea de atac de retractare nefiind astfel inadmisibilă, în sensul art. 322 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/36/2018*.

7. Prin cererea înregistrată la 10 aprilie 2020, pe rolul Curţii de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/36/2020, revizuentul B. a formulat o nouă cerere de revizuire, în contradictoriu cu intimaţii A. şi C. S.R.L., prin care a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a civilă şi a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ambele în dosarul nr. x/118/2011, invocând, în drept, dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865.

În motivarea căii extraordinare de atac, revizuentul a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865 şi a precizat că înscrisul pe care îşi fundamentează cererea de revizuire este ordonanţa penală de clasare, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, la 9 martie 2020, în dosarul penal nr. x/P/2016, pe care o consideră un înscris nou, care i-a fost comunicată la 31 martie 2020.

Revizuentul a mai susţinut că, deşi nu s-a dispus o soluţie de trimitere în judecată cu privire la faptele săvârşite, din cauza incidentului procedural care a împiedicat punerea în mişcare a acţiunii penale, organele de cercetare penală au reţinut, totuşi, existenţa faptelor sesizate.

Astfel, prin ordonanţa penală se constată că numiţii A. şi D. au trimis sume de bani în România, în contul S.C. E. S.R.L., în baza unor contracte de împrumut perfectate între această societate şi o societate din Germania, aflată sub influenţa acestora, iar banii viraţi în contul S.C. E. S.R.L. au fost utilizaţi pentru achiziţionarea fictivă a unor terenuri.

Revizuentul a arătat că acest mod de operare demonstrează caracterul nefondat al hotărârilor instanţelor de judecată care au soluţionat cererea prin care s-a solicitat excluderea acestuia din funcţia de administrator al societăţii intimate şi care au apreciat că sumele de bani ridicate din conturile societăţii au fost folosite în interesul său personal.

Mai susţine că, potrivit ordonanţei pronunţate la 9 martie 2020, în dosarul penal x/P/2016, rezultă că nu a fraudat societatea şi că nu a cumpărat terenurile pentru a frauda patrimoniul acesteia.

Revizuentul a mai menţionat că instanţele civile au reţinut în hotărârile a căror revizuire se solicită faptul că şi-a însuşit banii societăţii, în sens contrar celor reţinute prin decizia penală definitivă, pronunţată în dosarul penal nr. x BS/1/15 şi prin încheierea penală definitivă, din dosarul penal nr. x/212/2018. În acest sens, a făcut trimitere şi la decizia penală din 31 august 2018, emisă de Judecătoria din Neuruppin, în dosarul penal nr. x/BS/1/15, prin care a fost condamnat administratorul societăţii C. S.R.L.

În susţinerea cererii, revizuentul B. a mai arătat că nu a fost în măsură să depună în dosarul nr. x/118/2011 ordonanţa penală de clasare pronunţată la 9 martie 2020, în dosarul penal nr. x/P/2016, întrucât aceasta i-a fost comunicată la 31 martie 2020.

Totodată, a mai arătat că admisibilitatea cererii de revizuire rezultă chiar din dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, dar şi din decizia Curţii Constituţionale nr. 866 din 2015.

Admisibilitatea revizuirii nu presupune ca „hotărârea judecătorească definitivă care formează obiect al cererii de revizuire să evoce fondul”, evocarea fondului fiind o condiție obligatorie numai în cazul hotărârilor date de o instanţă de recurs, nu şi în cazul hotărârilor rămase definitive la instanţa de apel, cum este în speţa faţă, sau prin neapelare.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, a arătat că înscrisurile noi demonstrează o situaţie de fapt contrară celei reţinute de către instanţele civile, care au analizat dintr-o altă perspectivă motivele de excludere din cadrul societăţii C. S.R.L. Prin urmare, în aprecierea acestuia, hotărârile pronunţate şi-au pierdut suportul probatoriu, deoarece raţionamentul primei instanțe şi al instanţei de apel este infirmat de înscrisurile noi.

A mai precizat că înscrisurile noi nu erau în posesia sa, la momentul soluţionării cauzei civile, iar faptul că, la acest moment, constatările instanţelor penale şi ale instanţelor civile se exclud reciproc, arată necesitatea retractării şi revizuirii deciziei civile în baza constatărilor ulterioare care relevă o altă situație de fapt decât cea asupra căreia s-au pronunţat instanţele civile.

În acest sens, a învederat că înscrisurile noi, la care înţelege să se refere, sunt reprezentate de ordonanţa penală de clasare, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, la 9 martie 2020, în dosarul penal nr. x/P/2016, iar, ca probe, decizia penală din 31 august 2018, pronunţată în dosarul nr. x BS 1/15, protocolul şedinţei de judecată şi declaraţia de inculpat a numitului A., actele depuse, în original, de A. în dosarul penal în care acesta a fost condamnat, respectiv copie a biletelor la ordin, astfel cum i-au fost comunicate de către instanţa penală, transcrierea înregistrării pronunţării deciziei penale, rechizitoriul, în extras, din dosarul nr. x/P/2017, declaraţia martorului B. (senior) din dosarul nr. x/P/2016, înregistrarea audio a martorului F. şi transcrierea acesteia, precum şi toate documentele precizate în cererea de revizuire.

Ulterior, la 3 iunie 2020, revizuentul a înţeles să-şi precizeze cererea formulată solicitând, printre altele, disjungerea capătului privind revizuirea sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/118/2011, şi trimiterea soluţionării acestuia Tribunalului Constanţa, dată fiind necompetenţa Curţii de Apel Constanţa.

8. La 19 noiembrie 2020, intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe înscrisurile de la punctele 2-4 din secţiunea probelor invocate de revizuent, raportat la dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 şi 4 C. proc. civ. de la 1865 şi inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac.

9. Prin încheierea de şedinţă din 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/36/2020, întrucât cererile de revizuire, care fac obiectul dosarelor nr. x/36/2020 şi nr. x/36/2018*, sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, faţă de decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/118/2011, a fost admisă excepţia de conexitate şi s-a dispus conexarea dosarului nr. x/36/2020 la dosarul nr. x/36/2018*, în scopul asigurării unei judecăţi unitare.

10. Prin decizia civilă nr. 102 din 1 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/36/2018*, a fost admisă cererea prin care s-a solicitat disjungerea cererii de revizuire, formulată în cadrul dosarului nr. x/36/2020, îndreptată împotriva sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/118/2011, în temeiul prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.

Ca urmare, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa, în soluţionarea cererii de revizuire formulate împotriva acestei hotărâri, cauza fiind declinată spre competentă soluţionare în favoarea Tribunalului Constanţa, Secţia a II-a civilă.

A fost admisă şi excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa, în soluţionarea cererii de revizuire, formulată în cadrul dosarului nr. x/36/2020 împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/118/2011, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, cauza fiind declinată spre competentă soluţionare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, au fost respinse cererile formulate de revizuent privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519-521 C. proc. civ., în dosarele conexate, ca inadmisibilă, suspendarea judecăţii cauzei, până la soluţionarea dosarului civil nr. x/3/2019, ca nefondată, înscrierea în fals împotriva împuternicirii avocaţiale nr. 5471806/2020, emisă de S.C.P. G. & Asociaţii, formulată în dosarul nr. x/36/2020, ca inadmisibilă, şi anularea actelor de procedură întocmite de S.C.P. G. & Asociaţii, formulată în cadrul dosarului nr. x/36/2020, ca nefondată.

Au fost respinse, ca nefondate, şi excepţiile lipsei calităţii de reprezentant a administratorului statutar al societăţii C. S.R.L. şi lipsei calităţii de reprezentant a avocatului societăţii, ca nefondate, invocate în dosarul nr. x/36/2020, de către revizuent, precum şi excepţiile tardivităţii cererilor de revizuire, formulate în dosarele conexate, şi inadmisibilităţii cererii de revizuire, formulată în dosarul nr. x/36/2020.

De asemenea, au fost respinse, ca nefondate, şi cererile de revizuire conexate, formulate împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/118/2011, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.

11. Urmare a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, la data de 26 mai 2021, sub nr. x/36/2020.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, cererea de revizuire în raport cu cerinţa admisibilităţii acesteia din perspectiva existenţei contrarietăţii între hotărârile judecătoreşti definitive, având în vedere că se solicită anularea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Constanța, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe motiv de contrarietate în raport cu ordonanța penală emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa la data de 09 martie 2020, în dosarul nr. x/P/2016, aceasta fiind ultima hotărâre pretins a fi potrivnică.

La termenul de judecată din 15 iunie 2021, revizuentul a depus prin poştă electronică note de şedinţă, prin care a solicitat respingerea excepţiei invocate de intimată privind inadmisibilitatea revizuirii şi a formulat „o cerere de neconstituţionalitate privind art. 322 nr. 5 şi nr. 7 privind elementul de evocare a fondului”.

În urma stabilirii ordinii de prioritate, se reţine că sesizarea de neconstituţionalitate a art. 322 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, privind condiţia pe care hotărârea supusă revizuirii trebuie să o îndeplinească, în legătură cu „evocarea fondului”, este subsecventă în analiza asupra admisibilităţii căii extraordinare de atac, care nu poate privi decât hotărâri judecătoreşti învestite cu autoritate de lucru judecat, nemaifiind cazul soluţionării acesteia.

Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibilă revizuirea, pentru următoarele considerente:

În sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt guvernate de principiul legalităţii, regulă cu valoare de ordin constituţional, care semnifică faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, revizuirea se poate solicita dacă există hotărâri definitive sau pronunţate în recurs, potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Textul de lege anterior evocat stabileşte condiţiile de exercitare a căii extraordinare de atac a revizuirii şi indică obiectul acestei căi de atac.

Prin urmare, potrivit acestor dispoziţii de strictă interpretare şi aplicare, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 presupune ab initio existenţa unei contrarietăţi între hotărâri judecătoreşti.

Pentru a putea beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii, în situaţia în care se ajunge la încălcarea autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea a două hotărâri potrivnice, este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri.

În prezenta cauză, cererea de revizuire, astfel cum a fost formulată şi precizată, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, solicitându-se anularea deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Constanța, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/118/2011, pe motiv de contrarietate în raport cu ordonanța penală de clasare din 09 martie 2020, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, în dosarul nr. x/P/2016.

Or, ordonanţa penală invocată de revizuent ca fiind ultima hotărâre pretins a fi potrivnică, nu este o hotărâre pronunţată de instanţa de judecată, astfel cum este definită în art. 255 C. proc. civ. de la 1865, pentru a se putea susţine existenţa unei contrarietăţi între hotărârile judecătoreşti.

Hotărârea judecătorească este un act jurisdicţional căruia nu i se poate asimila ordonanţa emisă de parchet în cadrul urmăririi penale din procesul penal.

Prin ordonanţa emisă de parchet se dispune asupra unor acte sau măsuri procesuale în timpul urmăririi penale, în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi pentru atingerea scopului activităţii judiciare, spre deosebire de hotărârea judecătorească care reprezintă actul de dispoziţie al instanţei de judecată prin care se dezînvesteşte de soluţionarea dosarului civil sau penal şi este învestit cu autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte, având în vedere că prezenta cale extraordinară de atac, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, are în vedere cazul încălcării autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea unei hotărâri contrare, dar în cauză nu se invocă hotărâri judecătoreşti potrivnice, ci se solicită anularea unei decizii civile pentru contrarietatea unei ordonanţe a parchetului, câtă vreme condițiile de admisibilitate ale revizuirii trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea oricăreia dintre acestea face inutilă cercetarea celorlalte condiţii și conduce la inadmisibilitatea căii extraordinare de atac.

Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, constatând că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin. (1) şi art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul B. ca inadmisibilă.