Proportionality of disciplinary sanction for judicial delay: replacing exclusion from magistracy with suspension for unremitting breach of decision drafting deadlines
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court admitted the appeal, vacated the lower court’s disciplinary decision, and ordered the suspension of the judge from office for six months, overturning the initial penalty of exclusion from the magistracy. The dispute involved a disciplinary action initiated by the Judicial Inspection against a judge for repeated, attributable failure to draft court decisions within the statutory deadlines, with the judge challenging only the severity of the sanction while acknowledging the underlying misconduct. Relying on Law No. 303/2004 regarding the status of judges, specifically Articles 99(1)(r) (defining the offense of failing to draft decisions in time) and 100 (governing individualized sanctions), the court held that while the conduct was culpable and recidivist, the suspension sanction was appropriate to avoid exacerbating delays for case parties and overloading the section, whereas exclusion was deemed excessive given the procedural consequences of the judge's removal.
Legislator headnote
AI generatedart. 100 din Legea nr. 303/2004, art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, art. 426 alin. (5) din C. proc. civ, art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004; Proportionality of disciplinary sanction for judicial delay: replacing exclusion from magistracy with suspension for unremitting breach of decision drafting deadlines: The dispute involved a disciplinary action initiated by the Judicial Inspection against a judge for repeated, attributable failure to draft court decisions within the statutory deadlines, with the judge challenging only the severity of the sanction while acknowledging the underlying misconduct. Relying on Law No. 303/2004 regarding the status of judges, specifically Articles 99(1)(r) (defining the offense of failing to draft decisions in time) and 100 (governing individualized sanctions), the court held that while the conduct was culpable and recidivist, the suspension sanction was appropriate to avoid exacerbating delays for case parties and overloading the section, whereas exclusion was deemed excessive given the procedural consequences of the judge's removal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis is the main ground for the verdict, as it provides the specific legal basis for imposing the disciplinary sanction of suspension from office for six months in the dispositive order.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Acţiunea disciplinară
1. Prin acţiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, (Legea nr. 303/2004) pârâtului A. -judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.
II. Hotărârea instanţei de disciplină
2. Prin Hotărârea nr. 10J din 9 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, şi, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtului sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din acelaşi act normativ.
3. În privinţa situaţiei de fapt, în raport cu termenul legal de redactare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzut de dispoziţiilor art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., s-au reţinut următoarele: (i) la 31.12.2019, pârâtul figura cu 370 de hotărâri neredactate în termen, cea mai veche hotărâre a fost pronunţată la 08.01.2018; (ii) la 27.02.2020, pârâtul înregistra 393 de hotărâri neredactate în termen, cele mai vechi din restanţe iind din luna ianuarie 2018; (iii) la 29.04.2020, respectiv la finalizarea verificărilor prealabile, pârâtul înregistra întârzieri în redactarea a 390 de hotărâri judecătoreşti, cele mai vechi fiind pronunţate în intervalul 08.01. - 29.01.2018; (iv) la momentul efectuării cercetării disciplinare - 24.06.2020 - pârâtul înregistra întârzieri în redactarea a 405 de hotărâri judecătoreşti, dintre care, în cazul a 60 de hotărâri de primă instanţă şi o decizie de recurs, termenul legal de redactare a fost depăşit cu 2 ani, iar, în cazul a 110 hotărâri de primă instanţă, 46 decizii de apel şi 2 de recurs, termenul a fost depăşit cu 1 an; (v) între data emiterii rezoluţiei prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare şi până la data efectuării cercetării disciplinare, 30.04.2020 - 24.06.2020, pârâtul a redactat 21 de hotărâri; (vi) la 09.09.2020, pârâtul înregistrează întârzieri în redactarea a 438 de hotărâri judecătoreşti.
4. În raport cu situaţia de fapt, s-a reţinut că sunt îndeplinite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constând în "neredactarea hotărârilor judecătoreşti, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege".
5. Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, în cauză s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către pârât a termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti ce i-au revenit spre motivare, numărul acestora crescând exponenţial.
6. În privinţa caracterului imputabil al faptei, deşi volumul de muncă a fost considerabil, situaţie identificată şi la ceilalţi judecători din cadrul secţiei, această împrejurare nu poate înlătura culpa magistratului în condiţiile în care pârâtul înregistrează cele mai multe restanţe şi cele mai mari depăşiri ale termenului legal de redactare la nivelul secţiei. Volumul de activitate al pârâtului în perioada 2018-2019 se încadrează în media pe secţie, iar volumul din primele 5 luni ale anului 2020 este mult mai redus decât al colegilor de secţie. Nici la momentul pronunţării hotărârii de către instanţa disciplinară, nu sunt redactate cele mai vechi restanţe pronunţate în primul semestru al anului 2018.
7. În consecinţă, s-a reţinut că pârâtul înregistrează, în mod constant şi progresiv, întârzieri în redactarea hotărârilor judecătoreşti, intervalele de timp cu care este depăşit termenul de redactare fiind deosebit de mari, aspect ce relevă o gestionare necorespunzătoare a activităţii specifice. Această situaţie a persistat pentru o perioadă mare de timp, deşi pârâtul a beneficiat de măsuri concrete dispuse la nivelul instanţei pentru a diminua stocul de hotărâri restante.
8. Din această perspectivă, s-a reţinut un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru şi a prioritizării lucrărilor, aspect cu caracter determinant şi care, în condiţiile în care nu i se acordă importanţa cuvenită, poate conduce în timp la imposibilitatea îndeplinirii în termenul legal a activităţii de redactare a hotărârilor pronunţate sau chiar la un blocaj în desfăşurarea acesteia.
9. Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că atitudinea psihică a pârâtului a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.
10. Faptele săvârşite au avut consecinţe grave, fiind încălcate drepturile procesuale ale persoanelor care aveau calitatea de părţi în cauzele evidenţiate mai sus, aducându-se atingere şi prestigiului justiţiei prin nerespectarea cadrului legal de soluţionare a acestora, precum şi principiului derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
11. La individualizarea sancţiunii, în raport cu dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, s-a reţinut că fapta pârâtului are un caracter deosebit de grav şi, deşi a fost sancţionat anterior pentru săvârşirea aceleiaşi abateri disciplinare, a persistat în atitudinea adoptată, neluând măsuri concrete şi eficiente pentru a evita repetarea pe viitor a unor situaţii similare celor care au atras sancţionarea disciplinară.
12. Sancţiunile disciplinare aplicate anterior nu şi-au atins scopul urmărit, pârâtul persistând în modul deficitar de gestionare a activităţii de redactare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate.
13. Pârâtul nu a depus diligenţa necesară în desfăşurarea activităţii în condiţiile în care judecătorul este obligat, prin natura funcţiei, să cunoască şi să respecte regulile procedurale referitoare la activitatea de judecată, trebuind să dea dovadă de competenţă profesională, pentru asigurarea respectării şi aplicării legii.
14. Având în vedere caracterul repetitiv al nerespectării termenelor de redactare a hotărârilor pentru o perioadă foarte mare de timp, consecinţele negative asupra drepturilor părţilor şi atitudinea de dezinteres manifestată de pârât, s-a apreciat că este justificată aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004.
III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei de disciplină
15. Pârâtul A. a declarat recurs împotriva hotărârii menţionate la pct. II, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a doua din C. proc. civ. şi solicitând casarea în parte a hotărârii recurate, numai în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată şi reindividualizarea sancţiunii aplicate.
16. Recurentul apreciază că faptele, astfel cum au fost reţinute în hotărârea atacată, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.
17. La individualizarea sancţiunii disciplinare, se susţine că este necesar să fie avute în vedere în ansamblu toate aspectele ce ţin de activitatea profesională desfăşurată în perioada analizată.
18. În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, se arată că, la Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, a existat o situaţie specială constând în încărcătura mare de dosare din anii anteriori şi de complexitatea şi diversitatea cauzelor aflate pe rol, determinată de cazuistica diversă în materia contenciosului administrativ şi fiscal. Aceste aspecte au justificat mărirea numărului de judecători alocaţi secţiei începând cu luna ianuarie 2018. Mărirea schemei de personal a scăzut numărul de dosare repartizate fiecărui judecător, însă îmbunătăţirea randamentului în ceea ce priveşte redactarea hotărârilor restante nu se poate face de îndată din cauza existenţei unui stoc semnificativ de hotărâri acumulate anterior.
19. Existenţa unor sancţiuni disciplinare anterioare nu este singurul element care trebuie avut în vedere la aprecierea situaţiei. Prin suplimentarea schemei de personal, după aplicarea sancţiunilor anterioare, ajungându-se practic la dublarea numărului de judecători, s-a recunoscut implicit că schema era mult subdimensionată faţă de volumul real de muncă din cadrul secţiei.
20. Susţine recurentul că este justificată aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă care să îi permită redactarea hotărârilor restante.
21. Aplicarea sancţiunii disciplinare a suspendării din activitate pe o durată de 6 luni îndeplineşte atât scopul sancţionator, prin privarea de venituri pe o perioadă semnificativă, cât şi scopul coercitiv şi de remediu, în sensul că oferă posibilitatea de rezolvare a restanţelor în redactare.
22. Aplicarea sancţiunii dispuse prin hotărârea atacată ar avea efecte negative suplimentare asupra părţilor din dosarele în care au fost pronunţate hotărârile neredactate, întrucât ar fi reluat ciclul procesual.
IV. Apărările intimatei Inspecţia Judiciară
23. Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, argumentând că, în raport cu probatoriul administrat în cauză, instanţa disciplinară întemeiat a reţinut îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, iar sancţiunea disciplinară a fost în mod legal individualizată prin raportare la situaţia de fapt reţinută şi la temeiul de drept aplicabil acesteia.
V. Considerentele Înaltei Curţi
24. Analizând criticile formulate de recurentul-pârât A., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
25. Cu titlu preliminar, se constată că recurentul precizează ritos că instanţa disciplinară în mod temeinic şi legal a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare imputate, iar recursul nu conţine critici cu privire la situaţia de fapt reţinută în hotărârea atacată ori cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.
26. În raport cu probatoriul administrat şi situaţia de fapt expusă la pct. 3 din prezenta decizie, se reţine că, în condiţiile unui volum de muncă echivalent cu al celorlalţi judecători din cadrul secţiei şi în pofida măsurilor administrative adoptate de conducerea secţiei, pârâtul judecător a avut o conduită culpabilă, concretizată în existenţa unui număr foarte mare de restanţe în redactare pentru perioade foarte lungi de timp, cu consecinţa încălcării în mod repetat şi cu caracter imputabil a termenului de redactare prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., precum şi a duratei rezonabile a procedurilor judiciare, componentă a dreptului la un proces echitabil în reglementarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
27. Astfel fiind, circumstanţele de fapt demonstrează întrunirea elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constând în "neredactarea (...) hotărârilor judecătoreşti (...), din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege".
28. În procesul de individualizare a sancţiunii disciplinare, în raport cu dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, se apreciază că se impune aplicarea unei sancţiuni disciplinare mai puţin severe pentru argumentele expuse în continuare.
29. Este necontestat faptul că pârâtul a avut o conduită profesională culpabilă, sub aspectul componentei de redactare a hotărârilor judecătoreşti, care a produs consecinţe grave în privinţa drepturilor procesuale ale părţilor, afectând şi încrederea justiţiabililor în eficienţa sistemului judiciar, aspecte care reprezintă în sine deficienţe ale activităţii judecătorului persistente în timp, ceea ce justifică aplicarea unei sancţiuni apte să atragă încă o dată atenţia magistratului cu privire la atitudinea reprobabilă pe care a manifestat-o în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
30. În acest context, este avut în vedere şi faptul că pârâtul a mai fost cercetat disciplinar şi a mai fost sancţionat anterior pentru aceleaşi deficienţe, sancţiuni care însă nu şi-au atins scopul preconizat, şi anume acela de a-l determina pe magistrat să remedieze deficienţele majore şi persistente în timp în privinţa activităţii de redactare a hotărârilor judecătoreşti în termenul legal.
31. Chiar în prezenţa acestor circumstanţe şi fără a minimaliza conduita reprobabilă a pârâtului şi consecinţele pe care aceasta le-a generat, Înalta Curte apreciază că se impune a fi aplicată sancţiunea prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în "suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni".
32. În procesul de individualizare a sancţiunii, este avut în vedere faptul că sancţiunea aplicată prin hotărârea atacată ar avea efecte negative atât asupra părţilor din dosarele în care au fost pronunţate hotărârile în privinţa cărora s-a reţinut nerespectarea termenului de redactare, întrucât s-ar prelungi durata procedurilor judiciare, cât şi în privinţa creşterii volumului de activitate al judecătorilor secţiei în care îşi desfăşoară activitatea recurentul-pârât.
33. În circumstanţele expuse, se apreciază că scopul prezentei proceduri este de a sancţiona deficienţele constatate în activitatea pârâtului, iar nu de a supradimensiona efectele negative ale conduitei reprobabile, în sensul celor arătate în precedent.
34. Pentru toate considerentele arătate, Completul de 5 judecători va admite recursul declarat de pârâtul A., va casa hotărârea atacată şi, în rejudecare, va admite acţiunea disciplinară formulată de reclamanta Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti şi, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, va aplica pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, sancţiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 10J din 9 septembrie 2020, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2020.
Casează hotărârea atacată şi, în rejudecare, admite acţiunea disciplinară formulată de reclamanta Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti.
În baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, aplică pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, sancţiunea disciplinară constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2021.