Partially annulled and re-sentenced: tax officials' evasion convictions upheld, single offense and mitigation applied, prescription ends false-statement charges.

Prin Sentinţa penală nr. 55 din 24 iunie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus faţă de inculpaţii:

- A. condamnarea la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare (3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen., câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea a doua infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.), cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 5 ani şi la pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969), pe o durată de 2 ani, impunându-i, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile prevăzute de art. 861 C. pen. (1969), totodată, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969);

- B. condamnarea la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare (3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen., 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.), cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 5 ani şi la pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969), pe o durată de 1 an, impunându-i, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile prevăzute de art. 861 C. pen. (1969), totodată, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969);

- C. condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen., anulând, în temeiul art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969), aplicată prin Sentinţa penală nr. 127/2013 a Tribunalului Alba, definitivă prin Decizia penală nr. 2195/2014 a Înaltei Curţii;

S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin, (1) şi (2) C. pen. (1969) pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 127/2013 a Tribunalului Alba şi, în baza art. 36 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C. pen., (1969), s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 127/2013 a Tribunalului Alba, inculpatului aplicându-i-se pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de 5 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani, impunându-i- se, ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile prevăzute de art. 861 C. pen. (1969) şi atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969), fiindu-i, totodată, dedusă prevenţia de la 11 mai 2011 la 7 mai 2012;

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art, 5 C. pen. (referitor la redevenţele calculate la S.C. D. S.A. şi activităţile S.C. E. S.R.L.) şi complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. (referitor la redevenţele calculate la S.C. D. S.A. şi activităţile S.C. E. S.R.L.);

- F. condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen., anulând, în temeiul art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969), aplicată prin Sentinţa penală nr. 127/2013 a Tribunalului Alba, definitivă prin Decizia penală nr. 2195/2014 a Înaltei Curţii;

S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 127/2013 a Tribunalului Alba şi, în baza art. 36 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 127/2013 a Tribunalului Alba, inculpatului aplicându-i-se pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de 5 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani, impunându-i- se, ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile prevăzute de art. 86 C. pen. (1969) şi atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969), fiindu-i, totodată, dedusă prevenţia de la 11 mai 2011 la 7 mai 2012;

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. şi complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. (constatările de la S.C. D. S.A. şi S.C. E. S.R.L.).

- G. condamnarea la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare (3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.), cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 5 ani, impunându-i- se, ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile prevăzute de art. 86 C. pen. (1969) şi atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969), fiindu-i, totodată, dedusă prevenţia de la 11 mai 2011 la 18 mai 2012;

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen. - 2 fapte, omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. - 2 fapte, favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., complicitate la delapidare prevăzută de art. C. pen. (1969) raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. - 2 fapte (referitor la S.C. D. S.A., H. S.R.L.) şi complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. (referitor la S.C. D. S.A.);

- I. condamnarea la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare (2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.), cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de 4 ani, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969), fiindu-i, totodată, dedusă prevenţia de la 11 mai 2011 la 18 mai 2012;

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. (1969), cu aplicarea art, 5 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. - 2 fapte şi favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- J. condamnarea la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de 2 ani şi 3 luni, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969);

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea a două infracţiuni de omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. - 2 fapte şi favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- K. condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (în forma complicităţii) prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969), pe o durată de 1 an, anulând, în temeiul art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 127/2013 a Tribunalului Alba, definitivă prin Decizia penală nr. 2195/2014 a Înaltei Curţii;

S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 127/2013 a Tribunalului Alba şi, în baza art. 36 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 127/2013 a Tribunalului Alba, inculpatului aplicându-i-se pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat pe un termen de 4 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969), pe o durată de 1 an, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969);

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe acelaşi pentru săvârşirea infracţiunii de executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţe (în forma complicităţii) prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în perioada 2008 - 2010, în cadrul S.C. D. S.A., s-a constituit şi a funcţionat o grupare infracţională nestructurată condusă de L. (asociat majoritar şi administrator) şi A. (asociat şi administrator/director general), având ca scop sustragerea societăţii de la plata impozitelor şi taxelor datorate statului. Din această grupare au făcut parte şi angajaţii M. (responsabil vânzări), N. (director economic), O., P. (operatori/şefi de staţii pentru prelucrarea betonului), B. (director economic din luna septembrie 2009) şi Q. (operator/şef staţie Drîmbar, începând cu 01 august 2008), care au procedat la întocmirea unor evidenţe contabile separate şi a unor documente justificative false sau reale dar neînseriate, distruse ulterior, fapte săvârşite în vederea obţinerii de venituri ilegale, prin fraudarea bugetului statului, fiecare având sarcini precise, în final sumele de bani provenite din evaziune, fiind remise, după o procedură prestabilită, celor doi asociaţi.

Astfel, până în luna august 2008, activitatea societăţii a fost coordonată de administratorul de fapt - inculpatul A., ulterior aceasta atribuţie a fost preluată de L., în timp ce pe A. l-a numit administrator la S.C. D. S.R.L., firmă ce a funcţionat de la sfârşitul anului 2008 până în luna martie 2009 şi care a preluat operaţiunile de construcţie, S.C. D. S.A. urmând să-i pună la dispoziţie contra cost materiale necesare ridicării de construcţii (beton, sorturi, prefabricate din beton, etc). Cu toate acestea A. a continuat sa exercite atribuţii de lider în cadrul grupării, fiind perceput ca unul dintre şefi de către membrii grupării, inclusiv de angajaţii S.C. D. S.A., întrucât se ocupa şi verifica sumele încasate şi livrările de beton "la negru", sens în care aducea şi clienţi, aspect confirmat de declaraţiile lui L., lui P. şi ale lui M.

Din dispoziţia inculpatului A., care a avut şi acceptul lui L., situaţiile privind evidenţele reale de beton vândut, precum şi producţia şi vânzările de balast şi sorturi au fost şterse de M. şi şefii staţiilor de beton, cu acordul inculpatei B., la sfârşitul anului 2010, odată cu iminenţa verificărilor efectuate de organele de cercetare penală, fiind parţial recuperate cu ocazia percheziţiilor informatice efectuate, împrejurare confirmată de M.

Gruparea infracţională a fost sprijinită de mai mulţi angajaţi de la D.G.F.P. Alba, respectiv de inculpaţii I. (director adjunct executiv), G. (şef de serviciu şi prieten cu A.),

F. şi C. (inspectori fiscali în domeniul redevenţelor miniere şi apropiaţi ai lui L.), aceştia stabilind contribuabilii ce urmau să fie verificaţi, obiectul controlului, membrii echipei de control, iar, la final, aprobau sau nu rapoartele de inspecţie fiscală întocmite de inspectorii fiscali,

Sprijinul acordat de funcţionarii publici grupării infracţionale s-a materializat în sfaturi privind înregistrare eronată a diferenţelor din reevaluare, consultanţă, calculul efectiv al redevenţelor pentru formularea declaraţiilor toate fiind făcute în scopul neplăţii impozitului pe profit datorat, iar, ulterior comiterii activităţii ilicite, au împiedica descoperirea infracţiunilor comise, tragerea la răspundere a membrilor grupării şi asigurarea folosului infracţiunii.

Modul de constituire şi funcţionare a grupării infracţionale s-a arătat că sunt dovedite de declaraţiile angajaţilor de la S.C. D. S.A., în special ale lui M., care se coroborează cu procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice din care rezultă şi legăturile apropiate dintre inculpaţii A. şi G., precum şi dintre inculpaţii B. şi C.

S-a mai reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia au fost trimişi în judecată L., M., N., O., P., A., B., Q., I., G., F., C., J. şi K., iar, prin Sentinţa penală nr. 148/2011, Curtea de Apel Alba Iulia, admiţând procedura simplificată, a dispus condamnarea numiţilor L., M., N., O., P. şi Q. la pedepse rezultante, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, obligându-i, totodată, la plata, în solidar, inclusiv cu părţile responsabile civilmente, a despăgubirilor civile solicitate de partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba, în prealabil, disjungând cauza cu privire la celelalte persoane, cu consecinţa continuării judecăţii, în prezentul dosar, conform procedurii de drept comun.

Cu privire la vânzările dintre S.C. D. S.A. şi S.C. E. S.R.L. şi exploatarea fără licenţă minieră, s-a menţionat că inculpatul A. şi N., ajutaţi de inculpatul K. (administrator la S.C. E. S.R.L.), nu au înregistrat în evidenţele contabile ale S.C. D. S.A. valoarea reală a balastului pe care-l exploata din terasele şi albiile Mureşului achiziţionate, la data de 01 august 2008, de la S.C. E. S.R.L. (S. - în albia Mureşului şi T. - în terasă), balast care figura, în mod fictiv, ca fiind cumpărat de la această din urmă societate, la preţuri mult reduse faţă de cel al pieţei (2,1 RON, faţă de 12 RON practicat de S.C. D. S.A.), în condiţiile în care firma cumpărătoare nu deţinea încă (iulie 2008 - mai 2009) licenţă de exploatare pentru suprafeţele achiziţionate, care erau deţinute de fostul proprietar (S.C. E. S.R.L. -Licenţa nr. 9867 din 30 ianuarie 2008, pentru S. - în albia Mureşului, cu valabilitate până în 30 ianuarie 2009 şi Licenţa nr. x din 16 iunie 2008, cu valabilitate până în 16 iunie 2009, pentru zona T. - în terasă).

Astfel, nu au fost evidenţiate şi plătite integral taxele datorate bugetului statului aferente exploatării de către S.C. D. S.A. a unei cantităţi de 209.467 m3 balast, în raport cu valoarea de vânzarea şi/sau producţie a acestuia şi nu de valori subevaluate, întrucât redevenţa minieră se calcula în funcţie de aceşti indicatori. Deşi S.C. U. S.A. a achiziţionat pe lângă teren şi utilajele care au fost transferate împreună cu personalul ce le deservea, între cele două firme s-a încheiat Contractul fictiv de închiriere nr. 954 din 30 iunie 2008, pentru perioada 01 iulie 2008 - 01 mai 2009, prin care vânzătorul închiria de la cumpărător, pentru 10.000 euro, un utilaj (excavator) necesar exploatării balastului de pe suprafeţele pentru care deţinea licenţele de exploatare, care figura, în mod nereal, ca fiind vândut către S.C. D. S.A. cu sume mult diminuate. Ca urmare societatea vânzătoare nu a înregistrat cheltuieli de exploatare, întrucât, într-adevăr, cheltuielile de exploatare au fost suportate şi înregistrate de firma cumpărătoare.

S-a mai constatat, aşa cum rezultă din înregistrările ambientale ale discuţiilor purtate de inculpaţii C. şi F. cu administratorul S.C. E. S.R.L. (inculpatul K.) cu ocazia controlului realizat de inspectorii fiscali în anul 2009 cu privire la redevenţele miniere, că, la acel moment, nu exista contractul de închiriere, încheierea acestuia fiind sugerată de funcţionarii publici pentru a fi justificate ilegalităţile comise la S.C. D. S.A. cu complicitatea inculpatului K., care au condus la prejudicierea bugetului de stat de această societate. Ca atare, ulterior declanşării cercetărilor penale, în scopul ascunderii acestor nereguli, S.C. D. S.A. a emis factura seria x nr. x din 14 aprilie 2008, în baza Contractului de închiriere nr. x/2008.

Drept urmare, s-a reţinut că, deşi au fost înregistrate cheltuielile reale de exploatare a balastului de către S.C. D. S.A., societate nu a plătit taxele datorate bugetului statului pentru valoarea reală a redevenţelor miniere, determinate legal în funcţie de valoarea producţiei miniere realizată, ci la o valoare mult diminuată, aşa cum a era facturată de S.C. E. S.R.L., cauzându-se, astfel, un prejudiciu de 92.062 RON, prin diminuarea bazei de calcul a redevenţei cu 920.617,55 RON, reducere determinată de faptul că preţul de vânzare a balastului trecut pe facturi şi în funcţie de care se calcula redevenţa a fost scăzut artificial în acest scop.

Au fost avute în vedere concluziile Procesului-verbal de control nr. x din 09 mai 2011, întocmit de Garda Financiară Hunedoara cu privire la activitatea desfăşurată de S.C. D. S.A., având în vedere că sumele datorate cu titlu de redevenţa erau aferente acestor activităţi, precum şi concluziile formulate de D.G.F.P. Alba, în Procesul-verbal nr. x din 28 iulie 2011, care sunt similare, dar localizează evaziunea de la S.C. E. S.R.L., aspect care nu corespunde împrejurărilor faptice probate, întrucât inculpatul K. nu a desfăşurat practic activităţi generatoare de taxe şi impozite, ajutând doar la săvârşirea faptelor, în calitate de complice.

S-a mai precizat că aceste fapte generatoare de prejudicii în dauna bugetului statului au fost cunoscute de inculpaţii C. şi F., care, în calitate de inspectori fiscali, nu au coroborat datele înregistrate în contabilitatea celor două societăţi cu operaţiunile comerciale derulate în fapt, aşa cum aveau obligaţia, întrucât au urmărit obţinerea unor foloase materiale necuvenite, respectiv suma de 5.000 RON, cerută şi primită de la inculpatul K., fiind, astfel, condamnaţi prin Sentinţa penală nr. 127/2013 a Tribunalului Alba, definitivă prin Decizia penală nr. 2195/2014 a Înaltei Curţi la câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969).

În legătură cu vânzările ilegale de beton, s-a arătat că, în scopul sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor datorate statului, inculpaţii A. şi B. împreună cu L., M., N., O., P. şi Q., în calitate de asociaţi, administratori, director general, directori economici, responsabil vânzări şi operatori/şefi de staţie, au înregistrat în evidenţele contabile ale S.C. D. S.A., cheltuielile aferente producerii betonului înstrăinat către persoane fizice şi persoane juridice care nu solicitau factură, fără a înregistra însă veniturile obţinute din vânzare, sustrăgându-se, astfel, de la plata impozitului pe profit şi TVA-ului în valoare de 1.280.071 RON, (320.000 euro).

Pentru a ascunde aceste venituri şi a justifica cheltuielile făcute cu producerea betonului comercializat la negru, au fost întocmite, până la înfiinţarea S.C. D. S.R.L. în primăvara anului 2009, avize de însoţire a mărfii de către şefii staţiilor de prelucrarea betonului de la Vinţu de Jos/Drîmbar la solicitarea numitei M., care, înaintându-le comenzile preluate de la terţi, le indica clienţii cărora nu li se elibera factură pentru marfa cumpărată, avize pe care se inserau, în mod fictiv la rubrica beneficiarului (numele şi destinaţia), datele şantierelor proprii deschise la acel moment (S.C. V. S.A., S.C. W. S.A., S.C. X. S.A., S.C. Y. S.A., S.C. Z. S.R.L., S.C. AA. S.R.L., etc). în realitate, betonul cumpărat de client era livrat la şantierul care îl comandase nu la cel înscris în avizul de însoţire a mărfii, date ce erau comunicate inculpaţilor O. sau Q. de M., iar inculpatul A., care făcea periodic verificări, putea dispune, în cazul în care constata că erau prea mari cantităţile sau nu corespundeau clasele de beton, să fie schimbate şantierele spre care se prevedea, în mod nereal, că urma să se facă transportul, întreaga procedură fiind descrisă pe larg de M. în declaraţiile sale.

Sumele de bani obţinute din vânzările ilegale erau colectate de M. şi predate, aproape zilnic, lui L. sau inculpatului A., în baza unor evidenţe extracontabile ţinute de aceasta, care au fost distruse la cererea inculpatului cu aprobarea lui L. şi acceptul inculpatei B., după începerea cercetărilor de către parchet.

Cantităţile de beton vândute la negru au fost înregistrate în evidenţele contabile ale S.C. D. S.A. numai ca o cheltuială ocazionată de producerea lor, fără sa apară şi la ieşirile din societate, aceste menţiuni, fiind făcute la o dată ulterioară de către inculpatul A., adică după începerea controlului efectuat D.G.F.P. Alba prin funcţionarii publici BB. şi CC., reflectându-se în situaţiile de lucrări cu valoare zero, care reprezentau lucrări suplimentare fără valoare, incluse în preţul total al contractului de realizare a obiectivului aflat în execuţie. Deci, S.C. D. S.A. înregistra în evidenţele contabile doar cheltuielile aferente producerii betonului vândut ilegal, dar nu şi veniturile obţinute din valorificarea acestuia, sustrăgându-se, astfel, de la plata impozitului pe profit şi TVA-ului datorat bugetului statului.

Aspectele ilegale constatate de cei doi funcţionari publici cu ocazia controlului din anul 2008 privind rambursarea de TVA cerută de S.C. D. S.A., au fost aduse la cunoştinţa conducerii D.G.F.P. Alba, motiv pentru care la solicitarea lor s-a dispus un control de fond, în timpul căruia, la începutul anului 2009, s-a depistat existenţa vânzărilor de beton la negru, lucrările în curs de execuţie vechi şi de o valoare foarte mare nefacturate, reevaluarea unor terenuri ce fuseseră vândute către S.C. DD. S.A. şi pentru care nu s-a plătit impozit pe profit, precum şi cheltuieli voluptorii efectuate de conducerea societăţii, aspecte semnalate atât în scris cât şi verbal superiorilor, iar, apoi, confirmate, în mare parte, de verificările efectuate în timpul anchetei penele.

Astfel, în baza declaraţiilor date de L., M., EE. şi parţial, ale inculpatului A., dar şi a funcţionarilor publici BB., CC., FF. şi GG., s-a reţinut de judecătorul fondului că documente justificative (situaţii de lucrări semnate de beneficiar pentru acceptare) nu existau şi nu erau facturate, întrucât cantităţile de beton au fost vândute la negru, motiv pentru care, din dispoziţia lui A., s-au întocmit în fals situaţiile de lucrări cu valoare zero, prin care cantităţile de beton comercializate ilegal şi menţionate în avizele de însoţire a mărfii care cuprindeau date false cu privire la beneficiar, au fost trecute practic ca lucrări scriptic efectuate suplimentar, netaxabile destinatarului şi incluse în valoarea totală a contractelor aferente şantierelor în lucru.

După înfiinţarea S.C. D. S.R.L. în primăvara anului 2009, s-a procedat la schimbarea metodei de livrare a betonului vândut la negru, prin folosirea "bonurilor de transport" - ca documente justificative extracontabile şi neînseriate, folosite doar pentru însoţirea transportului şi evidenţa proprie, care erau apoi strânse şi distruse de M., aceasta, totodată, decontând către L. şi A. sumele de bani obţinute din tranzacţiile ilegale.

Pentru a acoperi producţia de beton înregistrată în contabilitate ca şi cheltuială, care, de altfel, era mai mare decât cea livrată sau utilizată la producţia proprie de prefabricate din beton, cu participarea inculpaţilor A. şi B., dar şi a lui M., s-au întocmit rapoarte pentru efectuarea unor scăzăminte fictive la staţiile de beton, aspect hotărât în adunarea generală a acţionarilor, prin introducerea unui procent de eroare la cântărire de 3%. În realitate, acest procent avea rolul de a diminua diferenţele dintre cantităţile de beton produse şi înregistrate ca cheltuială şi cele vândute. Prin această modalitate, nu s-au înregistrat, în perioada 01 iulie 2008 -31 decembrie 2010, venituri în contabilitatea S.C. D. S.A., în valoare totală de 2.289.178 RON, cu consecinţa creării unui prejudiciu de 843.457 RON (200.000 euro) în dauna bugetului de stat, reprezentând impozit pe profit şi TVA., calcule făcute ca urmare a verificării gestiunilor de beton cu materiile prime folosite la producerea acestuia, astfel cum au fost recuperate şi identificate, având în vedere că evidenţele reale au fost distruse sau, după caz, şterse, fapt confirmat de M., care a susţinut că la solicitarea inculpatului A. au fost arse documentele pe suport de hârtie şi şterse cele pe suport electronic.

De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că declaraţiile martorilor HH., II., JJ., care au arătat că l-au auzit pe inculpatul A. opunându-se vânzărilor de beton la negru, nu sunt de natură a răsturna probatoriul administrat, întrucât este vorba de împrejurări conjuncturale în care acesta şi-a exprimat poziţia faţă de activităţile ilegale.

Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită cu ocazia amenajării drumului de acces şi construirii pensiunii turistice aparţinând S.C. KK. S.R.L., inculpaţii A. şi B., alături de M. şi N., în calitate de asociaţi, administratori, director general şi director economic la S.C. D. S.A., nu au evidenţiat, în perioada 2008 - 2009, în contabilitatea societăţii şi implicit a S.C. KK. S.R.L., livrările de beton, materiale de construcţie, lucrările şi serviciile, inclusiv manoperă pentru realizarea drumului de acces spre pensiunea turistică situată în comuna LL., sat Cărpiniş, sustrăgându-se, astfel, de la plata impozitelor şi taxelor datorate statului cu suma de 55.200 RON (TVA şi impozit pe profit).

S-a constatat că drumul de acces are o lungime totală de 1995 m şi o lăţime de 4 m, cu o suprafaţă de 7980 m2, din care pentru parcela de 283 m2, situată pe terenul proprietatea S.C. KK. S.R.L. au fost întocmite documente justificative de către reprezentanţii S.C. D. S.A., fiind efectuate plăţile aferente lucrărilor şi serviciilor prestate, în timp ce pentru diferenţa de 1712 m (lungime) nu au fost emise asemenea acte, diminuându-se astfel veniturile societăţii. în contabilitatea S.C. D. S.A. au fost evidenţiate însă cheltuielile aferente procurării materialelor folosite (beton, sorturi, etc.) şi a manoperei, împrejurare care a condus la reducerea profitului acestei societăţi. Nefacturându-se şi neînregistrându-se în contabilitate veniturile pentru această suprafaţă din drumul de acces spre pensiunea turistică, prin înregistrarea doar a cheltuielilor aferente, s-a cauzat un prejudiciu la bugetul de stat în valoare de 55.200 RON (TVA şi impozit pe profit).

Conform situaţiilor de lucrări identificate la S.C. D. S.A., s-au identificat printre lucrări reale în curs de execuţie şi cheltuielile efectuate cu şantierul "pensiune turistică LL.", care erau în valoare totală de 438.733,66 RON, sumă ce nu a fost facturată S.C. KK. S.R.L., lunar, aşa cum erau obligaţi conform dispoziţiilor art. 129 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 şi Ordinul nr. 2222/2006 al ministrului finanţelor, fiind emisă numai factura seria x nr. x din 13 decembrie 2010, urmare a declanşării cercetărilor penale şi verificărilor de la Garda Financiară Alba la S.C. MM. S.R.L.

În acest context, s-a arătat că pentru realizarea obiectivului pensiune turistică, S.C. D. S.A. a cauzat o pagubă de 105.296,08 RON bugetului de stat, întârziind plata TVA-ului, care se calcula numai la facturare, întrucât prin includerea sumelor prevăzute în situaţiile de lucrări întocmite în contul de imobilizări, impozitul pe profit a fost calculat şi plătit. Astfel, deşi în această perioadă S.C. D. S.A. a solicitat rambursări de TVA şi a colectat, respectiv, dedus taxa pe valoare adăugată, prin nefacturarea lucrărilor precizate în valoare de 438.733,66 RON, s-a evitat practic colectarea sumei de 105.296,08 RON reprezentând TVA, amânând ilegal şi nejustificat plata acestei taxe la bugetului statului. La stabilirea pagubei au fost avute în vedere estimări şi situaţii de lucrări parţial identificate, inclusiv valoarea minimală a activităţilor reţinute ca efectuate, întrucât, prin faptul că nu au fost ţinute evidenţe clare şi distincte pentru cele două obiective, a fost imposibilă identificarea certă a tuturor cheltuielilor şi lucrărilor executate. Acest mod de operare, corelat cu volumul mare de documente justificative şi venituri ori lucrări realizate de S.C. D. S.A., avea ca scop pierderea, respectiv ascunderea printre alte operaţiuni a anumitor venituri realizate şi neevidenţiate, cu scopul sustragerii lor de la taxare.

S-a reţinut că activitatea infracţională derulată în legătură cu hotelul LL. a fost coordonată de inculpatul A., aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor M. şi NN., iar răspunderea aparţine asociaţilor A. şi L. şi contabilelor B. şi N., de altfel, acestea din urmă, recunoscând existenţa lucrările nefacturate de valoare foarte mare privind construcţia celor două obiective (aproximativ 4,5 miliarde), valoare trecută în soldul contului de lucrări în curs de execuţie şi pe care nu le-au facturat, deşi aveau această obligaţie.

Această situaţie a fost identificată şi adusă la cunoştinţa inculpaţilor G. şi J. de membrii primei echipe de control, relevante sub acest aspect fiind declaraţiile martorilor FF. şi CC.

În legătură cu evaziunea fiscală săvârşită prin plata serviciilor de întreţinere spaţii verzi neexecutate în realitate s-a reţinut că pentru a scoate bani din S.C. D. S.A., inculpaţii A. şi B. şi numiţii L. şi N. au plătit către S.C. KK. S.R.L., până în luna decembrie 2010, servicii fictive de întreţinere spaţii verzi în valoare de 2.000 euro/lună, inclusiv pentru lunile de iarnă, rezultate din Contractul nr. x/2007 de prestări servicii, semnat de L. în calitate de reprezentant al ambelor societăţi, ce a avut valabilitate iniţial, până la data de 31 decembrie 2009, fiind prelungită ulterior până la 31 decembrie 2012.

Deşi evidenţa contabilă a fost ţinută corect pentru ambele societăţi, s-a constatat că activităţile care făceau obiectul contractului nu au fost prestate fiind trecute însă în documentele justificative întocmite, fapt ce a condus la creşterea artificială a cheltuielilor (nedeductibile) şi diminuarea veniturilor, în valoare de 124.786 RON (impozit pe profit şi TVA), împrejurări dovedite de susţinerile lui L. şi martorului OO.

Referitor la prejudiciul cauzat bugetului de stat prin impozitarea veniturilor realizate din diferenţa valorii de reevaluare cu cea încasată din vânzarea terenurilor, s-a arătat că, în luna decembrie 2007, S.C. D. S.A. a înstrăinat către S.C. DD. S.A. mai multe parcele de teren în suprafaţă de 83.949,22 m2, cu suma de 2,3 milioane euro (8.096.000 RON), pentru care nu s-a calculat şi plătit impozitul pe profit aferent diferenţei dintre valoarea de achiziţie şi cea de vânzare, ci doar pentru veniturile realizate din diferenţa precizată (reevaluare - vânzare). Astfel, prin reevaluare s-a mărit artificial valoarea terenurilor înstrăinate cu 5.324.884 RON faţă de suma de 1.370.770 RON cu cât au fost achiziţionate, valoarea suplimentară fiind înregistrată în contabilitate, la îndrumările inculpatului G. şi din dispoziţia inculpatului A. şi a lui L., de directorul economic N., ca o cheltuială deductibilă realizată de societate, cauzându-se bugetului de stat un prejudiciu de 884.874 RON, reprezentând impozit pe profit, deşi martora NN., director economic până în luna martie 2008, a refuzat să înregistreze în decembrie 2007, la vânzarea ternului, diferenţele de impozit necalculate şi neplătite ca urmare a reevaluării activului în cauză, în contul intitulat rezerve din reevaluare, aşa cum i s-a sugerat de către G. şi dispus de A., lucru care a şi contribuit la schimbarea acesteia din funcţie, aşa cum rezultă din declaraţia acesteia.

De asemenea, s-a constatat că în procesul-verbal 09 mai 2011 întocmit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Garda Financiară, secţia Hunedoara sunt prezentate în detaliu prevederile legale care au fost încălcate, concluzionându-se că diferenţele dintre reevaluarea activelor terenurilor trebuiau impozitate, iar, potrivit declaraţiei martorului PP., în anul 2004, Ministerul Finanţelor a emis o decizie care reglementa modul de impozitare a terenurilor în cazul reevaluării.

Cu privire la prejudiciul cauzat bugetului statului prin calculul redevenţelor miniere s-a arătat că acestea nu s-au putut stabili, în mod cert şi real, întrucât, la sfârşitul anului 2010, după începerea cercetărilor penale, la iniţiativa şi din dispoziţia inculpatului A., dar şi a lui L., cu acceptul inculpatei B. şi a martorilor M. şi P. s-au şters din evidenţele sistemelor informatice folosite situaţiile reale ale producţiei, consumului şi vânzărilor de balast, sorturi şi beton, distrugându-se prin rupere şi incendiere registrele ţinute în formă scrisă de angajaţii societăţii.

Totodată, pe parcursul derulării acestor operaţiunii ilegale. M., P., QQ. şi O. distrugeau evidenţele ce cuprindeau situaţiile reale (ex. bonurile de transport, registre, alte evidenţe) de care nu mai aveau nevoie sau care prezentau importanţă pentru încasarea contravalorii mărfurilor vândute şi a banilor predaţi celor doi asociaţi ai S.C. D. S.A., în timp ce situaţiile centralizate referitoare la operaţiunile comerciale derulate "la negru" au fost distruse la sfârşitul lui 2010. S-a mai reţinut că aceste evidenţe existau la momentul efectuării controalelor de către inculpaţii F., C., G. şi J.

În baza probatoriului testimonial, s-a stabilit că, anterior lunii iulie 2008, balastul era exploatat de S.C. D. S.A. în judeţul Alba, iar după această dată din zona S. şi T., fiind adus la staţia de sortare de la Vinţu de Jos, unde se afla principalul punct de lucru al societăţii şi unde era cântărit şi transformat din metri cubi în tone, conform bonurilor de transport, care au fost înregistrate în evidenţele contabile pentru decontarea cheltuielilor.

De asemenea, pentru corespondenţa cu transporturile de balast aduse în staţia de sortare, se proceda la cântărirea tuturor cantităţilor de balast şi crearea stocurilor de produs, acestea fiind apoi vândute ori folosite la producţia de beton. Sorturile erau înregistrate în gestiunea societăţii în mod simplu, prin aplicarea unui procent de 7% de scăzământ la producţia de balast cântărită. Astfel că situaţia producţiei de balast necesară pentru calcularea redevenţei miniere era relativ uşor de obţinut, prin verificarea situaţiilor de la cântar cu balastului obţinut, însă asemenea verificări nu au fost efectuate de inculpaţii C. şi F.

Sub acelaşi aspect, s-a constatat că cei doi inculpaţi au luat în calcul doar situaţiile centralizatoare puse la dispoziţie de S.C. D. S.A., fără a face o verificare faptică încrucişată a stocurilor şi producţiei de sorturi şi balast, aşa cum aveau obligaţia.

O verificare de acest fel s-a făcut însă de inculpaţii cu ocazia primului control din anul 2008, când, constând nereguli în modul de calcul al redevenţelor, s-au oferit să le efectueze, demonstrându-şi, astfel, importanţa şi utilitatea serviciilor propuse, moment de la care au început să facă trimestrial, înainte de data raportării la ANRM şi DGFP Alba, calculele redevenţelor miniere pentru S.C. D. S.A., pe care le lăsau în scris contabilelor N. şi B., pentru a fi folosite la întocmirea declaraţiilor privind redevenţele miniere, aspecte confirmate de martora RR.

După acest prim control, inculpaţii C. şi F., cu ocazia verificărilor ulterioare, nu au verificat, nici măcar prin sondaj, documentele de vânzare a sorturilor, luând de bune situaţiile centralizatoare puse la dispoziţie de contabili şi efectuând un calcul superficial şi rapid al valorii redevenţelor miniere ce urmau a fi declarate.

S-a mai reţinut că cei doi inculpaţi, în calitate de inspectori la DGFP Alba, au efectuat în mod formal controalele ulterioare, sens în care le-au imputat reprezentanţilor S.C. D. S.A. doar că au uitat să declare o sumă calculată şi înregistrată în contabilitatea, la care s-au adăugat penalităţi. În acest mod s-a ajuns să fie stabilite prejudicii diminuate a redevenţelor miniere cu privire la luarea în considerare a discount-urilor acordate de S.C. D. S.A. cu ocazia vânzărilor de sorturi şi balast, ori beton, reduceri care au fost luate în calcul de inculpaţii C. şi F. pentru diminuarea valorii redevenţei miniere.

Relevante cu privire la modul de determinare a redevenţei miniere de către S.C. D. S.A. sunt concluziile procesului-verbal încheiat la 29.07.2011 de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, care a identificat ca deficienţă la modul de determinare a redevenţei miniere datorată pentru trimestrele III şi IV 2008, precum şi pentru trimestrele I şi II 2009, diminuarea bazei de calcul a redevenţei miniere în mod eronat prin deducerea din baza de calcul a valorii discount-ului acordat de societate clienţilor.

Prin diminuarea valorii produselor comercializate cu valoarea discount-ului acordat, redevenţa minieră declarată de S.C. D. S.A. a fost diminuată în mod nejustificat, fiind încălcate prevederile art. 1 lit. B) pct. 2 lit. a) din Ordinul ANMR nr. 74/2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind modul de raportare şi de calcul a valorii producţiei şi redevenţei miniere datorate de titularii actelor de dare în administrare sau concesiune, modificate prin Ordinul ANMR nr. 211/2007, care prevede că baza de calcul a redevenţei miniere "este dată de valoarea producţiei minieră care se calculează pe baza preţurilor de livrare practicate în perioada de raportare şi a cantităţilor de 15 produse miniere comercializate în această perioadă indiferent de modul de comercializare în stare brută sau prelucrată." În aceste condiţii, cu valoarea de 59.910 RON, stabilită suplimentar de echipa de control de la A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi neluată în calcul de inculpaţii C. şi F. s-a diminuat redevenţa minieră datorată statului, sumă ce reprezintă un prejudiciu minimal ce a putut fi stabilit în prezent, ca fiind cauzat în acest domeniu.

Relevante sub aceste aspect au fost apreciate declaraţiile testimoniale ale martorilor SS. care a arătat că "redevenţa minieră se calculează la cantitatea extrasă şi facturată, iar discount-urile financiare în acest caz nu au nicio influenţă asupra calculului redevenţei miniere", TT. care a susţinut că "redevenţa minieră reprezintă o taxă cuvenită bugetului statului şi baza de impozitare nu trebuie diminuată cu un discount care reprezintă o practică comercială'"', PP. potrivit căruia "Discounturile nu intră în baza de impozitare nici la TVA, nici la redevenţe." şi UU. care, a afirmat că "discount-ul este pur comercial şi acesta nu se include în valoare la care se calculează taxa sau TVA-ul ... iar dacă discount-urile sunt înregistrate de cumpărător la achiziţie ele diminuează costul mărfii" .

De asemenea, conform raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul VV., calculele efectuate de inculpaţii C. şi F., cu ocazia celor două controale din 2008 şi 2010, sunt corecte sub aspectul lor matematic şi al algoritmului de calcul, fără însă a se putea stabili dacă corespund realităţii faptice de la acea dată, în condiţiile în care "în cazul facturilor care conţin disconturi nu sunt cuprinse în baza de impozitare a TVA; se ajustează în sensul reducerii costului de achiziţie a bunurilor; nu sunt cuprinse în cifra de afaceri netă respectiv în veniturile rezultate din livrările de bunuri şi în consecinţă nici în baza de impozitare a redevenţei miniere" .

În legătură cu activităţile de sprijinire a grupului de către inculpaţii I. şi G. şi cea defavorizare săvârşită de inculpatul J., precum şi alte fapte penale imputate acestora, s-a reţinut ca sprijinul primilor doi inculpaţi acordat grupului s-a materializat în favorizarea activităţilor de evaziune fiscală, sens în care i-au asigurat contribuabilului folosul infracţiunilor şi continuarea activităţii ilicite, îngreunând descoperirea ulterioară a infracţiunilor.

De asemenea, inculpaţii nu au efectuat investigaţii fiscale, nu şi-au îndeplinit obligaţia sesizării organelor de urmărire penală, asigurând derularea activităţii infracţionale.

Sub acest aspect, s-a reţinut că inculpatul G., în calitate de şef serviciu control la DGFP Alba, a acordat consultanţă financiar contabilă şi fiscală S.C. D. S.A. şi, împreună cu A., a determinat calculul şi plata ilegală a impozitului pe profitul aferent vânzării terenurilor către DD. S.A., în condiţiile în care exista o decizie a Direcţiei Juridice şi Comisiei Centrale de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.

La preluarea contabilităţii S.C. D. S.A. de către inculpat N., în martie - aprilie 2008, inculpatul G. şi-a luat concediu medical şi de odihnă şi i-a acordat acesteia consultanţă în vederea familiarizării cu contabilitatea societăţii, ba mai mult, acesta i-a sugerat inculpatului A. întocmirea situaţiilor de lucrări cu valoare zero, pentru acoperirea vânzărilor de beton la negru, susţinând, în prima fază, valabilitatea acestor situaţii şi aprecierea lor ca documente justificative, în condiţiile în care echipa de control a precizat că avizele nu erau semnate şi acceptate de beneficiar, aspecte care evidenţiau scopul emiterii lor, respectiv ascunderea fraudei fiscale. în acest context, s-a reţinut că declaraţiile numiţilor L., M. şi EE. confirmă faptul că întocmirea situaţiilor de lucrări cu valoare zero, pentru livrările de beton "la negru" s-a realizat de A. la indicaţiile lui G., după începerea controlului din toamna anului 2008, efectuat de BB., CC., FF. şi GG., respectiv prin februarie 2009, martora M. declarând că "după efectuarea controlului am auzit despre problema livrărilor de beton cu valoare zero" -

De asemenea, cererea de recuzare a echipei de control care a constatat nereguli la S.C. D. S.A. a fost avizată favorabil de inculpatul G., care împreună cu inculpatul I. au respins solicitarea martorilor BB., CC., FF. şi GG., formulată în scris, de a se cere punctul de vedere al Ministerului Economiei şi Finanţelor referitor la impozitarea terenurilor, deşi aveau obligaţia conform fişei postului şi altor acte normative să susţină ori să verifice opiniile inspectorilor fiscali, iar în caz de divergenţă de opinii să sesizeze organele specializate din cadrul Ministerul Finanţelor ori DGFP Alba, respectiv Comisia Fiscală Centrală sau Comisia înfiinţată la nivelul DGFP Alba cu scopul stabilirii unor interpretări unitare a normelor, aşa cum era stabilit din dispoziţiile art. 9.2 din O.G. nr. 92/2003, OMFP nr. 519/27.09.2005, OMFP nr. 1820/2003, OMFP nr. 1209/2003 şi OMFP nr. 10/2004 şi ale Deciziei directorului general al DGFP Alba nr. 12/17.01.2006. S-a mai reţinut că această comisie, înfiinţată la nivelul DGFP Alba, prezidată de I., până în decembrie 2008, a pronunţat 15 soluţii cu privire la opinii profesionale diferite, înfiinţarea comisiei având scopul unificării practicii şi interpretării unitare a normelor.

Judecătorul fondului a constatat că, deşi cantităţile de beton au fost identificate suplimentar de către echipa de control pe baza documentelor de evidenţă contabilă şi proiectelor, inculpaţii G. şi I. au dispus efectuarea unei expertize tehnice de către experta WW. cu luarea în considerare doar a înscrisurilor provenind de la S.C. D. S.A., respectiv, avize de însoţire a mărfii întocmite ilegal şi proiectul de construcţie, fără ascultarea ambelor părţi şi în lipsa efectuării măsurătorilor din teren, aşa cum rezultă inclusiv din declaraţia expertei care a precizat că "Expertiza am efectuat-o pe baza cărţii tehnice (...) nu am făcut efectiv măsurători la faţa locului.".

De asemenea, inculpatul G., având aprobarea inculpatului I., a format noua echipa împreună cu inculpatul J., fără a prelua constatările primei echipe de control (martorii BB., CC., FF. şi GG.) privind vânzarea la negru de beton pentru un număr de cinci obiective, sustragerea de la plata impozitului pe profit pentru diferenţele din reevaluare înregistrate în rezerve, valoarea mare a cheltuielilor aflate în contul de lucrări în curs de execuţie (exemplu aproximativ 5 mld. RON pentru lucrări deja recepţionate la pensiunea turistică de la LL.), precum şi alte cheltuieli voluptorii nedeductibile şi care i-au fost aduse la cunoştinţa, fiind verificată doar corelaţia declaraţiilor formulate la DGFP Alba cu sumele plătite şi situaţiile din contabilitate, efectuarea inventarelor, lucrările în curs de execuţie şi alte aspecte minore, pentru care nu au constatat diferenţe provenite din evaziune, ci doar aspecte de nedeclarare la termen. Cu toate acestea, raportul de control întocmit de inculpaţii G. şi J. a fost aprobat, conform atribuţiilor de serviciu, de inculpatul I., chiar dacă noua echipă de control nu a solicitat şi folosit materialele strânse de inspectorii recuzaţi, în aproximativ 6 luni de verificări, deşi aveau această obligaţie.

Deşi inculpatul G. a declarat că nu a avut cunoştinţă de volumul mare de materiale întocmit de echipa recuzată, susţinerile sale au fost infirmate de depoziţiile martorilor EE. şi XX. potrivit cărora inspectorii avea obligaţia de a solicita actele de la prima echipă de control, precum şi ale inculpatului I. Din declaraţia martorului CC. a rezultat că "toate datele stocate pe calculator au fost predate pe stick lui G. de către FF. (...), iar înscrisurile şi notările (sn) (...) au fost păstrate pe birou şi predate în 2011 la DIICOT".

Nu în ultimul rând s-a reţinut că, raportul de control a fost semnat la ambele rubrici - întocmit şi avizat, rubrici distincte şi cu importanţa şi raţiunea existenţei lor separată, stabilită normativ, tot de către inculpatul G., aspect ilegal dar aprobat de I., fără obiecţii. În acest mod, raportul de control întocmit nu a mai fost văzut şi de un alt şef de serviciu, aşa cum era procedura, persoană distinctă care ar fi putut ridica obiecţii mai ales că problemele de la S.C. D. S.A. erau de notorietate la DGFP Alba.

Obiecţii cu privire la controlul efectuat de inculpaţii G. şi J., trebuiau formulate în mod legal şi obligatoriu de către inculpatul I., care fusese informat cu privire la activităţile ilegale constatate de prima echipă de control, aspecte prezentate verbal şi consemnate în scris, dar pe care nu le-a sprijinit, ci din contră a acţionat în modul precizat anterior, contrar obligaţiilor sale de serviciu, evitând finalizarea corectă a controlului şi sesizarea organelor de cercetare penală abilitate. Astfel, inculpatul I. a respins partea din material întocmită de prima echipă de control referitoare la impozitarea valorii terenurilor reevaluate şi înstrăinate de S.C. D. S.A., deşi a întâmpinat opoziţia motivată în fapt şi în drept a acestora, cu solicitarea formulată de a cere un punct de vedere la Ministerul Finanţelor, unde existau deja decizii pronunţate în acest sens şi despre care avea cunoştinţă, aş cum rezultă din propriile sale declaraţii.

Referitor la suma de 40.000 RON rămasă neplătită în urma livrărilor de beton, din perioada 2006 - 2007, efectuate de S.C. D. S.A. către S.C. H. S.R.L. Cugir, compensate cu valoarea de 39.065,32 RON ce a fost facturată (Factura nr. x/05.09.2008) pentru execuţia unei şarpante, prima instanţă a constatat că nu se poate reţine mai presus de orice îndoială că a reprezentat un folos pentru inculpatul G.

În acest sens au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat de expert YY. potrivit căruia "operaţiunile referitoare la şarpantă s-au efectuat cu respectarea prevederilor legale şi a procedurilor privind compensarea prevăzute de reglementările aplicabile în materie; S.C. H. S.R.L. a înregistrat în contabilitate factura de avans emisă către S.C. D. S.A. în valoare de 25.000 RON şi a utilizat suma respectivă în interesul economic al societăţii pentru plata salariilor şi a facturilor către furnizori; restituirea avansului a avut loc în 25 februarie 2011 prin plata cu ordin de plată din contul curent al societăţii descris la ZZ.; societatea a justificat în mod corect printr-un "desfăşurător de manoperă elemente fag (şarpanta)" manopera de 9.600 RON (cheltuielile de personal) necesară producerii elementelor de fag livrate către S.C. D. S.A. cu Factura nr. x/01.09.2008 în valoare de 39.065,32 RON în cadrul întregului proces de producţie" .

Relevate au fost apreciate şi declaraţiile martorilor AAA. care, descriind operaţiunile financiare referitoare la şarpanta, a arătat "administratorul BBB. că va încheia un contract de sponsorizare cu inculpatul G. ţinând seama de starea de sănătate a fiului acestuia " CCC. din care rezultă ca inculpatul G. nu i-a solicitat să favorizeze S.C. H. S.R.L. şi S.C. DDD. S.R.L. cu ocazia controalelor fiscale efectuate; EEE. care a declarat ca "nu cunosc ca inculpatul G. să fi acordat consultanţă firmei şi să fi primit bani în schimbul acesteia sau alte bunuri. FFF. a fost un colaborator al societăţii şi a acordat consultanţă acesteia" G. care a menţionat că "autoturismul GGG. a fost achiziţionat în leasing, iar autoturismul, ulterior a fost vândut la HHH., iar la evaluarea acesteia a participat un expert specializat" şi ale lui BBB., administratorul S.C. H. S.R.L. Cugir care a precizat că "am primit comandă pentru şarpantă de la S.C. D. S.A., iar plata şarpantei s-a făcut prin compensarea creanţelor (...) suma de 25.000 RON a fost folosită pentru plata unor drepturi salariale şi a unor facturi la gaz, aspecte constatate de Direcţia Finanţelor Publice Hunedoara (...), întreţinerea autoturismului era suportată de firmă iar combustibilul de inculpat. Autoturismul a fost achiziţionat în 2007, o parte din timp a fost folosit de mine iar în ultimul an de inculpatul G. (...) soţia inculpatului G. a fost angajată în perioada 2005 - 2008 în firmă, se ocupa de cubajul cherestelei şi venea la serviciu de 2-3 ori pe săptămână (...) din suma de 25.000 RON nu i-am dat bani inculpatului G.".

S-a mai reţinut că inculpatul I. a aprobat recuzarea echipei de control cu încălcarea dispoziţiilor legale, deşi inspectorii nu se aflau în conflict de interese, în condiţiile în care au mai fost depuse două recuzări la DGFP Alba, în anii 2008 - 2010, ce au fost respinse de acesta pe motivul că "funcţionarii publici desemnaţi pentru îndeplinirea procedurilor de control, nu se află în situaţiile de conflict de interese prevăzute la art. 39 din O.U.G. nr. 92/2003". Una dintre aceste cereri a fost respinsă chiar la propunerea lui G.

În acelaşi context, s-a constatat şi că inculpatul G. a fost numit de inculpatul I. sa efectueze personal controlul la S.C. D. S.A., împreună cu inculpatul J., o persoană în vârstă, care nu mai ridica probleme şi obiecţii, folosit ca partener a lui G. acolo unde acesta avea interes.

S-a apreciat ca insuficient probate acuzaţiile că s-a sugerat efectuarea unui control superficial, precum şi primirea de foloase necuvenite de către inculpatul I. în raport cu depoziţiile din faţa instanţei ale martorilor III. şi JJJ. şi cu imposibilitatea audierii nemijlocite a martorului cu identitate atribuită "KKK.".

De asemenea, inculpatul I. a încercat să obţină o delegare de la Ministerul Finanţelor, ANAF, pentru efectuarea controlului solicitat de DIICOT la S.C. D. S.A., tot prin angajaţi ai DGFP Alba, pe care-i controla şi nu a declinat imediat această solicitare simplă şi fără obiective precise, formulată în preajma sărbătorilor de iarnă, la compartimentul "Mari Contribuabili", competent în acest sens (Adresele nr. x din 21 decembrie 2010 şi nr. x din 05 ianuarie 2011).

Toate aceste încălcării ale obligaţiilor de serviciu, favorabile S.C. D. S.A., au fost comise de inculpatul I. în condiţiile în care auditarea societăţii a fost realizată, în perioada 2007 - 2010, de S.C. LLL. S.R.L., societate la care acţionar era soţia inculpatului, MMM., iar misiunile de audit au fost efectuate efectiv de NNN., fiul acestuia, împreună cu OOO., angajată ca inspector fiscal la compartimentul control din cadrul Circumscripţiei fiscale Câmpeni, instituţie aflată tot în subordinea inculpaţilor I. şi G.

De asemenea, această societate a încheiat, în 2007, contractul de auditare cu S.C. D. S.A., prin mijlocirea inculpatului A., aşa cum reiese din declaraţiile martorei NN., fără cunoştinţa lui L., deşi un astfel de contract era încheiat deja, pentru aceeaşi perioadă şi tot pe domeniul auditului financiar cu S.C. PPP. S.R.L., iar auditarea firmei nu era obligatorie până în 2007, societatea D. fiind în acea perioadă organizată ca S.R.L.

S-a mai arătat că inculpatul I. nu a consemnat, în perioada 2006 - 2010, în declaraţiile de avere şi interese, veniturile realizate de soţia sa MMM. şi calitatea de asociat la S.C. LLL. S.R.L., aspect confirmat de înscrisurile depuse la dosar.

De asemenea, acesta, deşi avea calitatea de cenzor la S.C. QQQ. S.A., a dispus efectuarea unui control de inculpaţii G. şi J. pe linia solicitărilor de rambursări de TVA, în valoare de 1.015.876 RON, formulate ca urmare a realizării unor transferuri comerciale între aceasta societate şi RRR. - persoană juridică care nu este plătitoare de TVA. în acest sens există indicii privind ilegalitatea rambursărilor de TVA şi utilizării banilor publici, întrucât între activităţile şi plăţile aferente desfăşurării obiectului de activitate a asociaţiei a fost interpusă S.C, QQQ. S.A. - societate comercială plătitoare de TVA şi cu scop patrimonial.

Referitor la activităţile de sprijinire a grupului de către inculpaţii C. şi F. s-a reţinut că acestea s-au materializat în acordarea de consiliere trimestrială S.C. D. S.A. înainte de întocmirea declaraţiilor pentru redevenţele miniere, sens în care au verificat documentele justificative centralizatoare întocmite de contabilii societăţii, efectuarea calculelor şi înregistrarea cuantumului redevenţelor, activitatea derulându-se în baza unei înţelegeri prealabile cu administratorul societăţii L., motiv pentru care controalele efectuate ulterior erau o simplă formalitate, care se finaliza doar cu constatarea nedeclarării unor sume în contabilitate.

În plus, s-a constatat că inculpatul C. a recomandat-o pe B., la solicitarea prealabilă a lui L., pentru a fi angajată ca director economic la S.C. D. S.A., însă, în raport cu poziţia oscilantă a acestuia, care, iniţial, în calitate de învinuit, a arătat că le-a dat inculpaţilor C. şi F. suma de 4.000 - 5.000 RON, iar la momentul audierii ca martor a revenit asupra declaraţiei, prima instanţă a apreciat că există o îndoială serioasă, deoarece nu se coroborează cu alte probe, ci numai cu afirmaţii generale, circumstanţiale, şi, pe cale de consecinţă, nu consideră ca probată această împrejurare.

În ceea ce priveşte cantitatea de 15 m3 beton folosită la construcţiile efectuate la Pianu de Jos de inculpatul C., s-a considerat, în baza declaraţiilor martorului SSS. care a afirmat că " În vara anului 2008 sau 2009 am transportat beton la casa domnului C. din satul Pianu de Jos, beton care a fost încărcat de la staţia de beton din comuna Vinţu. Am efectuat două sau trei transporturi, aproximativ 15 metri cubi de beton, pe care reţin că i-am turnat pe aleea de acces din faţa porţii, fundaţia gardului casei, cât şi la fundaţia unei construcţii situate în spatele casei " şi ale lui L. care a avut o poziţie oscilantă, că o parte din cantitatea de beton identificată în memoria calculatorului în folderul intitulat "naşpa", care vizează cantităţi de beton livrate fără documente justificative de către S.C. D. S.A. nu i-a fost remisă inculpatului C. ca folos pentru consilierea acordată.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul C., cu ocazia controlului dispus de DIICOT, i-a comunicat inculpatei B. să prezinte numai concluziile controalelor efectuate de el şi inculpatul F., rezultate care nu corespund cu evidenţele contabile existente, cu situaţia înregistrărilor din evidenţele primare ale societăţii, privind gestiunea balastului şi a sorturilor, întrucât cei doi inculpaţi nu au verificat gestiunile de producţie a balastului care erau situate la punctul central de lucru din Vinţu de Jos, unde balastul era adus cu autovehicule, măsurat în m3, iar la staţia de sortare era cântărit şi transformat în tone, în condiţiile în care gestiunea putea fi verificată simplu prin adunarea intrărilor, din care se scădeau ieşirile de sort pentru fabricarea betonului, vânzări sau utilizare pe şantierele proprii. întrucât documentele au fost distruse s-a stabilit o valoare minimă pentru prejudiciul cauzat bugetului statului, cu ocazia calculului redevenţei prin luarea în considerare a discount-urilor, aspecte care au fost descrise anterior.

S-a mai reţinut că, în aceeaşi modalitate, s-a acţionat şi în cazul producţiei de beton, însă autorităţile au folosit situaţiile primei echipe de control din 2008, ridicate de la aceasta în fotocopie şi predate în mod legal organelor de urmărire penală. Ca atare, pentru redevenţele miniere privind activităţile S.C. D. S.A. derulate după ce operaţiunile de exploatare a balastului nu au mai fost trecute scriptic prin S.C. E. S.R.L., s-a stabilit un prejudiciu minim creat bugetului statului de 59.910 RON.

Relevante privind modul de acţiune a inculpaţilor au fost considerate şi înregistrările efectuate cu ocazia săvârşirii infracţiunilor de luare de mită de C. şi F., în cazul controlului efectuat în 2009 la S.C. E. S.R.L., când au solicitat, acceptat şi primit suma de 5.000 RON de la inculpatul K. pentru a nu constata evaziunea fiscală realizată de reprezentanţii S.C. D. S.A. cu complicitatea acestuia din urmă, în legătură cu calculul redevenţei miniere, pentru cantitatea de 186.610 tone balast, aparent vândute către S.C. D. S.A.

Astfel, inculpaţii C. şi F., cu ocazia controlului de la S.C. E. S.R.L., au constatat că inculpatul K. nu a derulat efectiv operaţiuni de exploatare a balastului după 01 iulie 2008, întrucât nu mai avea cu ce utilaje şi personal să o facă, precum şi că operaţiunea reală de exploatare a fost efectuată de S.C. D. S.A. care a cumpărat aceste capacităţi, precum şi că preţul trecut aparent pe facturile de vânzare a balastului întocmite de S.C. E. S.R.L. către S.C. D. S.A. era mult diminuat faţă de valoarea de vânzare practicată de S.C. E. S.R.L. sau cheltuielile de producţie ale S.C. D. S.A., aspect ce influenţa negativ cuantumul redevenţei miniere datorate. Este evident, în condiţiile în care S.C. E. S.R.L. nu exploata efectiv balastul şi nu înregistra cheltuieli de producţie, iar aceste cheltuieli au fost înregistrate de S.C. D. S.A., că în cazul în care operaţiunile de exploatare s-ar fi făcut real, valoarea de producţie ar fi fost mult mai mare, simultan cu creşterea cuantumului redevenţei miniere datorate.

Faptul că inculpaţii au tolerat activitatea infracţională a rezultat şi din transcrierea înregistrărilor, precum şi din afirmaţiile inculpatului F. "Deci la două trimestre la consum propriu nu s-o calculat corect şi am calculat noi şi o ieşit vreo treizeci de milioane, debit plus majorări. Aia vom scrie şi gata"

Ca urmare, s-a arătat că în condiţiile în care nu pot fi stabilite cu certitudine sumele primite nu sunt întrunite elementele de conţinut ale infracţiunilor de fals în declaraţii şi nici că asemenea sume trebuie să fie evidenţiate în declaraţiile de avere.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor s-a arătat că infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 C. pen. (1969) nu au fost dezincriminate, fiind incidente dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform cărora art. 4 din C. pen. privind legea de dezincriminare nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire, în condiţiile în care cele două fapte menţionate sunt incriminate de noul C. pen., în art. 367, sub denumirea de "Constituirea unui grup infracţional organizat", aspect reţinut de judecătorul fondului în urma studiului comparativ făcut între elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de vechea codificare cu cele reglementate de noua lege.

Astfel, s-a arătat că fapta inculpatului A., care, în calitate de asociat şi administrator de fapt, împreună cu L., asociat majoritar şi administrator de drept, au constituit un grup infracţional, care a vizat săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi a avut ca rezultat prejudicierea bugetului de stat cu 500.000 euro, în perioada 2008 - 2010, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzut de art. 8 din Legea nr. 39/2003, întrucât cei doi au întemeiat şi organizat pluralitatea de infractori, asigurându-se de participarea directorului economic (N./NN./B.) care a fost numit la recomandarea unor persoane de încredere, după caz, inculpaţii G. şi C., precum şi de sprijinul inculpaţilor G., I., C. şi F. (inspectori fiscali) care au favorizat acţiunile de evaziune, au asigurat păstrarea folosului obţinut şi au împiedicat descoperirea faptelor ilicite.

În aceste condiţii s-a apreciat că apărările inculpatului A., potrivit cărora nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 2 din Legea nr. 39/2003, sunt neîntemeiate, deoarece grupul la care se referă art. 8 din acelaşi act normativ reprezintă grupul care îndeplinea condiţiile pluralităţii constituite de infractori, dar nu şi pe cele ale art, 2 lit. a) din aceeaşi lege.

S-a mai reţinut că nu sunt probe din care să rezulte ca acest inculpat a săvârşit infracţiunea de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţe prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, deoarece atributul obţinerii licenţelor miniere aparţine exclusiv contribuabilului, respectiv S.C. D. S.A., prin administratorul său, L., care a negociat şi încheiat contractul de vânzare cumpărare cu S.C. E. S.R.L.

S-a constatat că fapta inculpatei B. de a adera la grupul infracţional, în mod tacit, în luna septembrie 2009, desfăşurând activităţi, în calitate de director economic, prin care a contribuit la realizarea evaziunii fiscale, dar şi cele ale inculpaţilor G., I., C. şi F., care au sprijinit grupul prin consilierea personalului angrenat în operaţiunile contabile, acoperirea ilegalităţilor, asigurarea folosului material şi împiedicarea descoperirii activităţii infracţionale prin efectuarea de controale care nu evidenţiau activităţile de evaziune fiscală depistate, dând o aparenţă de legalitate activităţii verificate, întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

În acest context, s-a arătat că pluralitatea de infractori a dobândit relevanţă penală în condiţiile în care o parte din membrii grupului au îndeplinit cerinţele legale pentru a fi subiecţi activi ai infracţiunii de evaziune fiscală.

Fapta inculpatului A., care, în calitate de administrator de fapt, în perioada 2008 - 2010, a dat dispoziţie să se omită, în tot sau în parte, evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prin inserarea în acte contabile a unor cheltuieli ce nu au avut la bază operaţiuni reale, ori a unor operaţiuni fictive, precum şi să se distrugă acte contabile, astfel, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 500.000 euro, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b), c), d) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3 din acelaşi act normativ, aflate în concurs real.

Nu au fost primite apărările inculpatului privind lipsa calităţii de subiect activ, deoarece administratorul de fapt sau de drept are obligaţii pentru organizarea şi conducerea contabilităţii potrivit art. 10 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 82/1991.

Fapta inculpatei B. care, în calitate de director economic, în perioada 2009 - 2010, prin organizarea şi conducerea defectuoasă a contabilităţii a omis, în tot sau în parte, evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prin inserarea în acte contabile a unor cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale sau a unor operaţiuni fictive, precum şi prin distrugerea de acte contabile a cauzat bugetului statului un prejudiciu, s-a reţinut că realizează elementele de conţinut ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută art. 9 alin. (1) lit. b), c), d) din Legea nr. 241/2005, aflate în concurs real, motiv pentru care apărările sale privind lipsa calităţii de subiect activ, întrucât nu avea atribuţii au fost înlăturate, având în vedere că răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului şef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie împreună cu personalul din subordine [art. 6 alin. (1) şi art. 11 din Legea nr. 82/1991, republicată].

S-a mai constatat că inculpaţii G., I., C. şi F. nu au săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, în forma participaţiei penale a complicităţii, întrucât nu au calitatea de subiecţi activi, iar actele lor au vizat numai sprijinirea grupului prin favorizarea ca efect al neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor de serviciu. Astfel, aceştia nu au emis documente care să contribuie la vicierea operaţiunilor comerciale, constând în diminuarea veniturilor, majorarea cheltuielilor în mod nereal ori disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există şi, pe cale de consecinţă, prejudicierea bugetului general consolidat al statului prin neîndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Cu privire la inculpaţii G., I., C. şi F. s-a reţinut că nu au săvârşit infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. (1969), întrucât nu a fost identificată acţiunea care, în mod concret, a determinat, direct sau indirect, obţinerea unui folos material, în condiţiile în care actele invocate în acuzare au un caracter general, fără a stabili existenţa unei legături de cauzalitate indubitabile între actul îndeplinit şi folosul obţinut, dar nici infracţiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 C. pen. (1969), deoarece fapta ilicită despre care se susţine că aceştia au avut cunoştinţă nu este în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineau sarcinile profesionale.

Astfel, s-a precizat că pentru a fi întrunit conţinutul infracţiunii omisiunii sesizării organelor judiciare era necesar ca unul dintre funcţionarii publici să fi săvârşit o infracţiune în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, iar un alt funcţionar din cadrul serviciului care a avut cunoştinţă de săvârşirea faptei să nu-l fi denunţat, iar inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru că nu au sesizat organele judiciare cu fapte penale săvârşite de terţi, constatate cu ocazia controlului.

Fapta inculpatului G. de a folosi autoturismul care se afla în proprietatea S.C. H. S.R.L., s-a reţinut că nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare în forma complicităţii, în condiţiile în care nu au fost trimişi în judecată autorii infracţiunii de delapidare, dar realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), întrucât nu a trecut folosul obţinut în declaraţia de avere.

S-a mai arata că inculpaţii G., I., C. şi F. nu au săvârşit, în mod autonom, infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. (1969), în condiţiile în care aceleaşi acţiuni au fost încorporate şi în activitatea de sprijinire a grupului infracţional. Sub acest aspect, s-a reţinut că ajutorul dat unui infractor după comiterea infracţiunii, fără o înţelegere prealabilă, nu constituie o formă a participaţiei penale ci o activitate autonomă prin care se împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiunea având un caracter subsidiar, subsecvent şi se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, autorul prevăzând sau acceptând o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, fiind suficient să fi ştiut că cel pe care îl ajută este infractor.

Ca atare, în cazul inculpatului J. s-a reţinut că activitatea ilicită desfăşurată, adică ajutorul dat contribuabilului (S.C. D. S.A.) pentru a-i asigurat obţinerea folosului realizat din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, se subsumează infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen., (1969), având în vedere că nu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

Fapta inculpatului K. care, în calitate de administrator la S.C. E. S.R.L., a emis facturi pentru cantităţi de balast, exploatate în realitate de S.C. D. S.A., la preţuri subevaluate, contribuind la prejudicierea bugetului de stat, s-a apreciat că întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, în forma complicităţii, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Prima instanţă a mai reţinut inexistenţa probelor pentru susţinerea acuzaţiei de complicitate la executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţe, în concurs ideal, cu infracţiunea de evaziune fiscală, deoarece atributul obţineri licenţelor miniere aparţine exclusiv contribuabilului, respectiv S.C. D. S.A., prin administratorul său de drept.

Judecătorul fondului, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii europene, a reţinut că, având în vedere că termenul «martor» are un înţeles «autonom», declaraţia dată de un martor stricto sensu şi cea a unui coinculpat, sunt susceptibile să fondeze, în mod substanţial, condamnarea acuzatului, întrucât constituie o mărturie în sprijinul acuzării, iar garanţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din Convenţie îi sunt aplicabile, inclusiv cea referitoare la obligaţia statului de a dispune măsuri pozitive pentru clarificarea depoziţiei martorului şi de a da reclamantei posibilitatea de a se apăra în cauză (Cauza Spînu împotriva României).

În aceste condiţii, s-a arătat că dat fiind caracterul lapidar al declaraţiilor date de acuzaţi în procedura simplificată, s-a impus audierea acestora în calitate de martori, întrucât pentru asigurarea caracterului echitabil al procesului, este obligatoriu ca aprecierea asupra vinovăţiei, respectiv, nevinovăţiei, să se facă în mod direct prin administrarea mărturiilor prezentate personal.

La identificarea legii penale mai favorabile, prima instanţă, pornind de la art. 7 parag. 1 din Convenţia Europeană, a avut în vedere comparaţia globală a regimului represiv al fiecărei legi penale, sens în care a stabilit că pentru inculpaţii A., B., C., F., I., K., J. şi G. codificarea anterioară este legea penală mai favorabilă.

La individualizarea judiciară a pedepselor, judecătorul fondului a avut în vedere criteriile generale prevăzute art. 72 C. pen. (1969), respectiv limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum şi pedepsele aplicate celor care au fost judecaţi în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. (1968).

Astfel, la stabilirea pedepselor s-a ţinut seama de următoarele circumstanţe reale şi personale ale inculpaţilor:

- A. - lipsa antecedentelor penale, pregătirea superioară, calitatea de administrator de fapt, implicarea episodică în conducerea S.C. D. S.A. din august 2008, împrejurări care au justificat reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969);

- B. - lipsa antecedentelor penale, calitatea de director economic, contribuţia avută la comiterea evaziunii fiscale, întinderea perioadei în care a activat în cadrul grupului (septembrie 2009 - începutul anului 2011);

- C. - antecedentele penale, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, pregătirea superioară, activităţile desfăşurate în comunitate, durata prevenţiei de la 11 mai 2011 la 07 mai 2012;

- F. - antecedentele penale, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, pregătirea superioară, durata prevenţiei de la 11 mai 2011 la 07 mai 2012;

- G. - lipsa antecedentelor penale, rolul major şi contribuţia a în activitatea de sprijinire a grupului infracţional;

- I. lipsa antecedentelor penale, pregătirea superioară, vârsta (67 ani), activitatea concretă infracţională de sprijinire a grupului;

- J. lipsa antecedentelor penale, pregătirea superioară, vârsta (66 ani), săvârşirea unei singure infracţiuni împrejurări care au justificat reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969);

- K. - antecedentele penale, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, contribuţia la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prejudiciul cauzat bugetului de stat;

Pe latură civilă, s-a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 148/2011, Curtea de Apel Alba Iulia i-a obligat, în solidar, pe inculpaţi la plata despăgubirilor civile către ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba (L. şi N. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la 92.062 RON, reprezentând redevenţe miniere; L., M., N., O., P. şi Q., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la 1.280.071 RON, prejudiciu rezultat din vânzări ilegale de beton, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A.; L. şi M. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la 843.457 RON, prejudiciu rezultat din scăzăminte 3% eroare de cântărire reprezentând impozit pe profit şi TVA; L. şi N., în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. D. S.A. şi S.C. KK. S.R.L. la 55.200 RON prejudiciu rezultat din vânzări de beton pentru drumul de acces, reprezentând impozit pe profit şi TVA; L. şi N., în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. D. S.A. şi S.C. KK. S.R.L. la 105.296,08 RON, prejudiciu rezultat din necolectarea TVA-ului prin nefacturarea lucrărilor către KK.; L. şi N.,în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. D. S.A. şi S.C. KK. S.R.L. la 124.786 RON; L. şi N. în solidar partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la 884.874 RON, prejudiciu rezultat din reevaluarea terenurilor, reprezentând impozit pe profit şi L. şi N. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 59.910 RON, prejudiciu rezultat din diminuarea redevenţelor miniere), rămasă definitivă prin Decizia nr. 1818 a Înaltei Curţi, motiv pentru care există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii civile.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Alba, partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - D.G.F.P. Alba, inculpaţii A., B., G., I., C., F., J. şi K. şi partea responsabilă civilmente S. C. D. S.A.

Având în vedere că motivele invocate în susţinerea căilor de atac exercitate în cauză au fost consemnate, pe larg, în cuprinsul încheierii de amânare a pronunţării, acestea urmează să fie prezentate succint în continuare.

Parchetul a critica sentinţa atacată atât sub aspect de nelegalitate cât şi de netemeinicie, sens în care a arătat că pedepsele aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional nestructurat sunt nelegale, întrucât cuantumul acestora este mai mic decât limitele speciale prevăzute de lege, în condiţiile în care faţă de acesta nu a fost reţinută nicio circumstanţă atenuantă deşi în considerentele hotărârii s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1968) referitoare la lipsa antecedenţei penale, ba mai mult a fost condamnat pentru trei infracţiuni de evaziune fiscală fără, ca în prealabil, sa se dispună schimbarea de încadrare juridică dintr-o singură infracţiune pentru care a fost trimis în judecată în mai multe fapte de evaziune fiscală. în plus, în raport cu activitatea infracţională şi prejudiciul creat în dauna statului s-a arătat că nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante faţă de inculpatul A., motiv pentru care s-a apreciat că se impune aplicarea unor pedepse în cuantum legal care să fie apte să asigure scopul preventiv educativ al tratamentului sancţionator.

Sub aspectul netemeiniciei tratamentului sancţionator aplicat fiecărui inculpat, s-a menţionat că dată fiind amploarea activităţii infracţionale dată atât de întinderea în timp cât şi de diversitatea acţiunilor ilicite se impune majorarea pedepselor, având în vedere că nu se justifică ca cuantumul acestora să fie orientat spre sau chiar sub minimul special prevăzut de lege.

S-a mai invocat că, în mod greşit, s-a dispus achitarea inculpaţilor I., G., J., C. şi F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), în condiţiile în care, în calitate de funcţionari publici, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi inculpaţii au luat cunoştinţă cu ocazia controalelor efectuate, după caz, la S.C. D. S.A., S.C. E. S.R.L.şi S.C. QQQ. că reprezentaţii şi/salariaţii acestora au săvârşit infracţiuni ce aveau legătură cu atribuţiile lor de serviciu nu au sesizat organele de urmărire penală cu privire la respectivele fapte penale.

În ceea ce priveşte achitarea inculpaţilor G., I., C. şi F. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. (1969), s-a arătat că se impune condamnarea acestora, întrucât, prin ajutorul dat, le-au asigurat contribuabililor obţinerea folosului realizat din activităţile de evaziune fiscală, îngreunând, totodată, descoperirea şi cercetarea faptelor ilicite, împrejurări dovedite cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor telefonice şi ambientale.

Referitor la soluţiile de achitare faţă de inculpaţii G., I., C. şi F. pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, s-a solicitat admiterea apelului şi condamnarea acestora, întrucât, în calitatea de funcţionari publici, au luat decizii cu privire la activităţile economice - financiare ale unor societăţi prin care au adus beneficii atât acestor firme cât şi rudelor lor, iar cu privire la infracţiunile de fals în declaraţii s-a criticat nelegalitatea soluţiilor de achitare dispuse faţă de inculpaţii C. şi F., în condiţiile în care aceştia erau obligaţi să menţioneze sumele obţinute din activităţile de consiliere în cuprinsul declaraţiilor de avere care reprezintă înscrisuri ce trebuie să reflecte beneficiile şi veniturile reale ale unor categorii de persoane.

S-au mai criticat şi soluţiile de achitare a inculpaţilor A. şi K. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţe, sens în care s-a făcut trimitere la probatoriul administrat în cauză din care rezultă fără putinţă de tăgadă vinovăţia acestor inculpaţi, motiv pentru care se impune condamnare lor la pedepse privative de libertate.

În legătură cu infracţiunile de evaziune fiscală, reţinute prin actul de sesizare a instanţei, în forma participaţiei penale a complicităţii, în sarcina inculpaţilor G., C. şi F., s-a arătat că, în mod greşit, judecătorul fondului i-a achitat faţă de lipsa calităţii de subiect activ a acestora, în condiţiile în care în exercitarea atribuţiilor de organe de control au desfăşurat activităţi de sprijinire a reprezentanţilor S.C. D. S.A. şi S.C. E. S.R.L. sau S.C. H. S.R.L., care au comis în calitate de autori activităţi de evaziune fiscală.

Nu în ultimul rând, s-a criticat ca fiind nelegală soluţia de achitare a inculpatului G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, în forma participaţiei penale a complicităţii, în condiţiile în care fiul său, administrator la S.C. H. S.R.L., i-a predat sume de bani virate în contul societăţii de către S.C. D. S.A. pentru consultanţa financiară fiscală pe care acesta i-a acordat-o în calitate de inspector fiscal.

Inculpatul F. a arătat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, în condiţiile în care probatoriul administrat nu a dovedit implicarea sa sub forma unor acţiunii de sprijinire a activităţii grupului infracţional.

Inculpatul C. a invocat în susţinerea apelului că nu i se poate imputa sprijinirea grupului infracţional, în condiţiile în care nu a cunoscut existenţa acestei grupări, iar probatoriul administrat a dovedit că angajaţii S.C. D. S.A. despre care s-a arătat că participaseră la constituirea sau aderaseră la grup nu lucrau împreună în atingerea scopului său.

Inculpatul G. a solicitat desfiinţarea hotărârii pronunţate în fond şi, în rejudecarea, să fie achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, întrucât din probatoriul administrat rezultă că nu a sprijinit activitatea grupului infracţional, iniţiativa întocmirii situaţiilor de lucrări cu valoare zero neaparţinându-i. Cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii a arătat că se impune tot pronunţarea unei soluţii de achitare pentru lipsa intenţiei în comiterea acestei faptei, cu atât mai mult cu cât folosirea autoturismului, proprietatea S.C. H. S.R.L., era ocazională.

Inculpatul I. a criticat ca fiind nelegală şi netemeinică soluţia dată în fond, întrucât în mod greşit s-a dispus condamnarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, probatoriul administrat în cauză dovedind că nu a sprijinit în niciun mod grupul infracţional care funcţiona în cadrul S.C. D. S.A. Totodată, s-a solicitat achitarea pentru lipsa formei de vinovăţie cerută de lege în cazul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, având în vedere că omisiunea menţionării sumei de 2.000 RON încasată de soţia sa, în declaraţia de avere nu a fost intenţionată.

Inculpatul J. a solicitat achitarea, în principal, în temeiul art. 1630 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., întrucât din probele administrate rezultă că echipa de control din care a făcut parte nu a constatat săvârşirea unor fapte de natură penală de către reprezentanţii S.C. D. S.A., care să impună sesizarea organelor judiciare, ba mai mult în sarcina sa nu se poate reţine că a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege pentru a se aprecia că a favorizat contribuabilul verificat.

Inculpata B. a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate, cu consecinţa pronunţării unor soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, întrucât probatoriul administrat nu dovedeşte vinovăţia sa, dar şi pentru cea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 având în vedere că la momentul angajării la S.C. D. S.A. nu a aderat la grupul infracţional care funcţiona la nivelul acestei societăţi, cu atât mai mult cu cât nici măcar nu avea cunoştinţă de existenţa acestuia.

Inculpatul A. a criticat ca fiind nelegală şi netemeinică hotărârea primei instanţe, în condiţiile în care în mod greşit s-a dispus condamnarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, întrucât fapta nu este tipică, lipsindu-i elementul material, având în vedere că probatoriul administrat nu dovedeşte participarea sa la comiterea acestei infracţiuni. De asemenea, s-a solicitat achitarea şi pentru infracţiunea de evaziune fiscală, întrucât nu a avut nicio legătură cu activitatea ce-i este imputată, astfel cum rezultă din probatoriul testimonial şi cel tehnico-ştiinţific.

Inculpatul K. a criticat soluţia de condamnare, sens în care a arătat ca din probele administrate în cauză nu rezultă că a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, în forma de participaţie penală a complicităţii, cu atât mai mult cu cât încheierea contractului de închiriere a utilajului s-a făcut la o dată ulterioară comiterii de către autor a activităţii de evaziune fiscală.

Partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - D.G.F.P. Alba a invocat nelegalitatea soluţiei pronunţate de prima instanţă, în condiţiile în care, contrar principiilor care guvernează răspunderea civilă delictuală şi jurisprudenţei în materie, nu au fost dezlegată latura civilă a cauzei, deşi inculpaţii care au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală trebuie să fie obligaţi la recuperarea prejudiciului produs prin fapta ilicită.

Partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. a criticat tratamentul sancţionator aplicat inculpaţilor A. şi B. care nu corespunde exigenţelor atingerii propriului să scop, motiv pentru care în raport cu gravitatea faptelor a solicitat majorarea pedepselor stabilite în sarcina celor doi inculpaţi. Pe latură civilă s-a arătat că instanţa de fond a omis să-i oblige pe cei doi inculpaţi în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata prejudiciului cauzat în dauna statului, conform dispoziţiilor art. 999 - 1003 C. civ. (1864).

Înalta Curte, examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel dezvoltate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Alba, partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - D.G.F.P. Alba, inculpaţii A., B., G., I., C., F., J. şi K. şi partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A., cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, constată că sunt fondate căile de atac promovate de parchet, partea civilă şi inculpaţii A., B., G. şi I., fiind nefondate cele formulate de inculpaţii C., F., J., K. şi de partea responsabilă civilmente S. C. D. S.A., pentru următoarele considerente:

Prealabil verificării temeiniciei apelurilor formulate în cauză, Înalta Curte apreciază că se impune stabilirea legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen., în funcţie de aceasta urmând a fi analizate toate criticile invocate cu privire la existenţa faptelor şi întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor ce formează obiectul acuzaţiei penale, la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, precum şi la individualizarea sancţiunilor penale aplicate inculpaţilor.

Ca urmare, din punctul de vedere al aplicării în timp a legii penale, se constată că pentru toţi cei opt inculpaţi legea veche este mai favorabilă, identificarea acesteia realizându-se prin raportare la cele statuate, cu caracter general obligatoriu, de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, conform căreia dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, fapt ce implică compararea prevederilor din ambele Coduri cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţă şi, în final, o evaluare a acestora, în vederea alegerii dintre cele două legi penale succesive a celei care este mai blândă, în ansamblul reglementărilor sale.

Astfel, inculpaţii A., B., G., I., C., F., J. şi K. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, după caz, evaziune fiscală, constituire sau aderare la grup infracţional nestructurat, conflict de interese, omisiunea sesizării organelor judiciare, favorizarea infractorului, fals în declaraţii şi executarea de activităţi de minerit fără permis sau licenţe, fapte comise în diferite forme de participaţie şi/în formă continuată, context în care, Înalta Curte arată că, spre deosebire de vechea reglementare care, în materia sancţionării concursului de infracţiuni, prevedea sistemul cumulului juridic cu spor facultativ [art. 34 C. pen. (1969)], codificarea actuală instituie cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 C. pen.), astfel încât, în situaţia în care, în cauză, faptele inculpaţilor ar fi reîncadrate în noile texte de incriminare, iar pedepsele adaptate în raport cu limitele prevăzute de acestea, prin valorificarea aceloraşi criterii de individualizare, s-ar ajunge, ca efect al aplicării tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni, la o pedeapsă rezultantă ce ar depăşi cuantumul sancţiunii penale stabilită de prima instanţă pentru fiecare în parte, în temeiul legii penale anterioare.

De asemenea, evaluându-se prevederile legale care stabilesc limitele speciale de pedeapsă pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor în coroborare cu cele care reglementează prescripţia răspunderii penale, efectele suspendării condiţionate şi ale suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi sfera obligaţiilor impuse condamnatului pe durata acesteia, se observă că legea care, în ansamblul dispoziţiilor sale, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpaţii A., B., G., I., C., F., J. şi K. este legea penală anterioară, iar nu cea în vigoare la data soluţionării prezentelor apeluri.

Astfel, deşi termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică sunt identice în ambele codificări, cum este şi în cazul infracţiunilor de fals [art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), respectiv art. 154 C. pen. alin. (1) lit. d) C. pen..], termenul de prescripţie specială era mai redus în vechiul C. pen., în forma în vigoare, anterior modificării intervenite prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012 [art. 124 C. pen. (1969)], având în vedere că se considera împlinit dacă a fost depăşit cu încă o jumătate din durata termenelor prevăzute de art. 122 C. pen. (1969), oricâte întreruperi ar fi intervenit, în timp ce noul C. pen. stabileşte în art. 155 că prescripţia specială este incidenţă în situaţia în care termenele prevăzute de art. 154 au fost depăşite cu încă o dată.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, trebuie avută în vedere, în aplicarea art. 5 C. pen., sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării prevăzute de legile succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere. Ca urmare, deşi art. 92 C. pen. prevede o durată a termenului de supraveghere mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 862 C. pen. (1969), se observă că noua lege penală generală nu mai prevede ca efect al împlinirii termenului de supraveghere reabilitarea de drept a condamnatului ca vechea codificare (art. 866), iar art. 93 C. pen. instituie obligativitatea unui set de măsuri, care anterior aveau caracter facultativ, situaţie în care, şi din această perspectivă, dispoziţiile vechii legi se învederează ca fiind mai avantajoase pentru inculpaţi.

Totodată, suspendarea condiţionată ca modalitate de executare a pedepsei, prevăzută de art. 81 C. pen. (1969), nu se mai regăseşte în noua codificare, care conţine, în această materie, în art. 92 şi următoarele, prevederi mult mai severe, ca şi conţinut şi efecte, şi, ca urmare, nu poate retroactiva.

Nu pot fi omise nici dispoziţiile art. 75 - 76 C. pen., care nu mai reţin ca circumstanţe atenuante împrejurările prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. (1969), limitându-se astfel efectele unor asemenea circumstanţe, cu consecinţa creării inculpaţilor avantaje mai restrânse decât cele din vechea reglementare.

Revenind la criticile formulate de parchet în legătură cu netemeinicia soluţiilor de achitare, precum şi de inculpaţii A., B., G., I., C., F., J. şi K. referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate sau la inexistenţa probelor ori a unora dintre infracţiunile care formează obiectul acuzaţiei penale Înalta Curte, constatând ca fiind corecte împrejurările faptice stabilite de prima instanţă, reţine, în esenţă, în baza propriului examen al mijloacelor de probă administrate la urmărire penală cât şi în faza de judecată, că, în perioada 2008 - 2010, în cadrul S.C.

D. S.A., s-a constituit şi a funcţionat un grup infracţional nestructurat din care au făcut parte inculpaţii A. (asociat şi administrator de drept, după caz de fapt/director general) şi B. (director economic începând cu luna septembrie 2009) alături de L. (asociat majoritar şi administrator), M. (responsabil vânzări), N. (director economic), O., P. (operatori/şefi de staţii pentru prelucrarea betonului) şi Q. (operator/şef staţie Drîmbar, din 01 august 2008), la care au aderat şi angajaţi ai D.G.F.P. Alba, inculpaţii I. (director adjunct executiv), G. (şef de serviciu), F.

şi C. (inspectori fiscali în domeniul redevenţelor miniere), ultimii trei fiind în relaţii de amiciţie cu asociaţii societăţii. Scopul constituirii grupului infracţional a fost acela de a asigura sustragerea S.C, D. S.A. de la plata impozitelor şi taxelor datorate statului prin diferite acţiuni sau inacţiuni ce se circumscriu elementelor de conţinut ale infracţiunii de evaziune fiscală, sens în care au fost întocmite, după caz, ţinute evidenţe contabile separate şi/documente justificative false sau reale dar neînseriate, care au fost distruse ulterior.

În concret, inculpatul A. coordona vânzarea cantităţilor de beton la negru, fiind implicat inclusiv în găsirea cumpărătorilor, în timp ce inculpata B., la solicitarea acestuia, a evidenţiat în actele contabile cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni faptice, spre exemplu plăţile efectuate către S.C. KK. S.R.L., a omis să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, respectiv, nefacturarea cantităţilor de beton şi a lucrărilor efectuate la S.C. KK.

S.R.L. şi a alterat prin distrugere acte contabile, adică bonuri de transport şi registre, dar şi situaţii virtuale inscripţionate în memoriile calculatoarelor.

Sprijinul acordat de inculpaţii F. şi C. s-a materializat în consilierea grupului infracţional în domeniul redevenţelor în scopul de a eluda evidenţierea în documentele contabile sau alte acte legale operaţiunile comerciale efectuate de S.C. D. S.A. prin înregistrarea eronată a diferenţelor din reevaluare şi prin calcularea redevenţelor pentru formularea declaraţiilor, toate aceste operaţiunii fiind realizate pentru a se asigura neachitarea impozitului pe profit datorat, iar, ulterior comiterii activităţii ilicite, inculpatul C. a împiedicat şi descoperirea acesteia prin ascunderea actelor contabile sau a situaţiilor virtuale faţă de organele de control ale Gărzii Financiare Hunedoara.

De asemenea, inculpatul G. a acordat, la rândul său, consultanţă financiar contabilă şi fiscală S.C. D. S.A., sens în care şi-a luat concediu pentru a o ajuta pe N. când aceasta a preluat contabilitatea societăţii, i-a sugerat inculpatului A. întocmirea situaţiilor de lucrări cu valoare zero pentru a acoperirii vânzările de beton ilegale, a avizat favorabil cererea de recuzare a echipei de control formată din martorii BB., CC., FF. şi TTT., respingând împreună cu inculpatul I. cererea acestora de a se cere punct de vedere la Ministerul Economiei şi Finanţelor cu privire la impozitarea terenurilor, a făcut parte din noua echipă de control împreună cu inculpatul J., ocazie cu care nu a ţinut seama de constatările celor recuzaţi în legătură cu vânzarea la negru de beton pentru un număr de cinci obiective, cu sustragerea de la plata impozitului pe profit pentru diferenţele din reevaluare înregistrate în rezerve, cu valoarea mare a cheltuielilor aflate în contul de lucrări în curs de execuţie. Drept urmare, raportul întocmit de inculpaţii G. şi J. a fost aprobat de inculpatul I. fără nicio obiecţie, deşi fusese informat de martorii BB., CC., FF. şi TTT. cu privire la activităţile ilegale constatate, ba mai mult acesta a mai dispus şi efectuarea unei expertize tehnice doar pe baza înscrisurilor provenite de la S.C. D. S.A., în lipsa efectuării măsurătorilor din teren. Ca atare, inculpatul J., prin acţiunile sale din perioada efectuării verificărilor, l-a ajutat pe contribuabilul care făcea obiectul controlului să-şi asigure obţinerea folosului realizat din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În acelaşi context este de menţionat că inculpatul I. nu a consemnat în declaraţiile de avere şi interese, aferente perioadei 2006 - 2010, faptul că soţia sa MMM. este asociat la S.C. LLL. S.R.L., societate care a efectuat, în intervalul 2007 - 2010, auditarea S.C. D. S.A., în misiunile de audit fiind implicat şi NNN., fiul acestuia.

Totodată, nici în declaraţiile de avere şi interese completate de inculpatul G. pentru perioada de referinţă, nu a fost menţionat faptul că acesta a folosit maşina S.C. H. S.R.L., unde tatăl său era asociat, iar soţia sa angajată.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul K., administrator la S.C. E. S.R.L., instanţa supremă reţine că, ulterior vânzării către S.C. D. S.A. a suprafeţelor de teren din cariera S. şi a utilajelor de exploatare, acesta i-a ajutat pe reprezentanţii societăţii cumpărătoare sa nu înregistreze în evidenţele contabile valoarea reală a balastului pe care îl exploatau, sens în care firma administrată de inculpat figura în continuare că execută operaţiuni de extragere a balastului din terasele şi albiile Mureşului înstrăinate, cantităţi care scriptic erau înregistrate ca fiind comercializate către S.C. D. S.A. la un preţ mult subevaluat, deşi, în realitate, erau exploatate de această de urmă societate, contribuind, astfel, la prejudicierea bugetului de stat.

Referitor la infracţiunea de omisiune a sesizării, Înalta Curte reţine că prin rechizitoriu s-a imputat inculpaţilor I., G., J., C. şi F. că, în calitate de funcţionari publici cu atribuţii de control din cadrul D.G.F.P. Alba, nu au adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală infracţiunile despre au aflat cu ocazia verificărilor efectuate la S.C. D. S.A. şi/S.C. E. S.R.L./S.C. QQQ. S.A., respectiv cele de evaziune fiscală şi de executare de activităţi miniere fără permis, şi care au fost săvârşite de reprezentanţii şi/sau angajaţii acestor contribuabili.

Potrivit art. 263 alin. (1) C. pen., (1969), respectiv art. 267 alin. (1) C. pen., omisiunea sesizării reprezintă fapta funcţionarului public care, luând la cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală.

Se observă ca infracţiunea de omisiune a sesizării, incriminată identic de legiuitor în ambele codificări, are o situaţie premisă care constă în preexistenta unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul pe care îl exercită subiectului activ al acestei infracţiuni. Ca atare, situaţia premisă a infracţiunii prevăzută de art. 263 alin. (1) C. pen. (1969) poate fi reprezentată şi de o infracţiune de evaziune fiscală pe care inspectorul D.G.F.P., în virtutea atribuţiilor de control, are obligaţia de a o constata şi de a sesiza organele de urmărire penală.

Această obligaţie nu incumbă însă participanţilor la fapta prevăzută de legea penală, întrucât aceştia nu pot fi subiecţi activi ai infracţiunii de omisiune a sesizării, întrucât îndatorirea de sesizare revine numai persoanelor străine de respectiva faptă, o interpretare contrară ar echivala practic cu o autodenunţare. Deci răspunderea lor penală va fi angajată doar pentru infracţiunea la comiterea căreia au participat în calitate de instigatori, complici, coautori nu şi pentru infracţiunea de omisiune a sesizării.

Drept urmare, în raport cu acuzaţiile penale aduse inculpaţilor I., G., C. şi F., respectiv săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în calitate de autori sau complici, se constată că, în mod corect, judecătorul fondului a dispus achitarea lor sub aspectul infracţiunii de omisiune a sesizării, întrucât aceştia nu au obligaţia de a se autoincrimina, motiv pentru care solicitarea parchetului de a fi condamnaţi este neîntemeiată.

De asemenea, legală şi temeinică este şi soluţia de achitare dispusă faţă de inculpatul J. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 263 alin. (1) C. pen. (1969), având în vedere că ajutorul dat de acesta contribuabililor pe care i-a verificat nu s-a limitat doar la omisiunea de a sesiza organele de urmărire penală despre faptele de evaziune fiscală, ci, aşa cum rezultă din actul de sesizare a instanţei, ajutorul a îmbrăcat şi alte forme, respectiv asigurarea produsului infracţional prin acordarea de consultanţă fiscală şi neinserarea în rapoartele de control a neregulilor constatate, împrejurare în care omisiunea de a încunoştinţa autorităţile abilitate să efectueze instrucţia penală este absorbită în infracţiunea de favorizare a infractorului pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă.

De altfel, dacă un funcţionar public este favorizator al unei fapte prevăzută de legea penală comise în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, în speţă infracţiunea de evaziune fiscală, răspunde doar pentru favorizarea infractorului/făptuitorului, întrucât obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală cu privire la faptele la care face referire norma de incriminare incumbă doar persoanelor străine de activitatea infracţională, adică celor care nu au participat în calitate de coautori, complici, instigatori, tăinuitori sau favorizatori la comiterea lor.

În ceea ce priveşte acuzaţiile de favorizare a infractorului [art. 264 C. pen. (1969), text care are corespondent, în noua codificare, în art. 269 sau art. 270 (în cazul favorizării reale)], se constată că inculpaţii I., G., C. şi F. au fost trimişi în judecată întrucât, în calitate de angajaţi ai D.G.F.P. - Alba, i-au ajutat pe reprezentanţii S.C. D. S.A, sens în care le-au asigurat produsul infracţiunii de evaziune fiscală, având în vedere că nu au consemnat în actele de control neregulile şi fraudele constatate, ba mai mult le-au acordat consultanţă fiscală sau i-au sfătuit cum să-şi securizeze veniturile obţinute ilegal.

La fel ca în cazul infracţiunii de omisiune a sesizării, participantul la acţiunea infractorului/făptuitorului nu poate răspunde pentru infracţiunea de favorizare a infractorului/făptuitorului, chiar dacă ulterior îl ajută pe acesta în scopul prevăzut de norma de incriminare [art. 264 C. pen. (1969)/art. 269 sau art. 270 C. pen. - care prevede modalitatea favorizării reală, adică ajutorul dat pentru asigurarea produsului sau folosului infracţiunii, sub denumirea marginală de tăinuire], întrucât o persoană nu poate fi favorizator sau tăinuitor pentru o faptă pe care a comis-o în calitate de autor, instigator sau complice.

Astfel, Înalta Curte reţine că inculpaţii C. şi F. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală, constând în "efectuarea unor acte de sprijinire şi favorizare atât morală cât şi materială a reprezentanţilor S.C. D. S.A. (consiliere, efectuarea personală de calcule pe tema redevenţelor, promisiuni de ajutor, favorizare, etc), respectiv ajutarea acestora pentru a omite evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate (pe tema calculului redevenţelor miniere), precum şi pentru a ascunde acte contabile sau memorii (situaţii virtuale) ale mijloacelor de stocarea a datelor faţă de organele de control ale Gărzii Financiare Hunedoara", în cazul inculpatului C.

De asemenea, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală a fost sesizată instanţa şi în cazul inculpatului G. care "i-a ajutat pe reprezentanţii S.C. D. S.A., prin efectuarea unor acte de sprijinire şi favorizare atât morală cât şi materială (consiliere, efectuarea personală de operaţiuni, promisiuni de ajutor, favorizare, etc), pentru ca aceştia să omită evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate (pe tema reevaluării terenurilor), precum şi evidenţierea în acte contabile ori în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale (sugerarea întocmirii situaţiilor de lucrări cu valoare zero)".

Nu în ultimul rând, procurorul semnatar al rechizitoriului a reţinut în sarcina inculpaţilor I., G., C. şi F. săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional nestructurat, constând în sprijinirea membrilor grupului în scopul comiterii unor infracţiunii grave de evaziune fiscală.

Aşadar, se observă că cei patru inculpaţi au participat în calitate de autori şi/sau complici la săvârşirea infracţiunilor în raport cu care sunt chemaţi să răspundă ca favorizatori, motiv pentru care, date fiind considerentele dezvoltate anterior, solicitarea parchetului de condamnare a acestora nu poate fi primită.

Totodată, Înalta Curte apreciază ca fiind legală şi temeinică şi soluţia de achitare a inculpaţilor G., I., C. şi F. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2531 alin. (1) C. pen. (1969).

Potrivit art. 2531 alin. (1) C. pen. (1969), conflictul de interese reprezintă fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de munca în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

De asemenea, şi în noua codificare [art. 301 alin. (1)], a fost reglementată infracţiunea de de conflict de interese care constituie fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură.

Se constată că legiuitorul a incriminat infracţiunea de conflict de interese (art. 301 C. pen.) într-o formă aproape identică, sub aspectul conţinutului normativ, cu cea din vechiul cod, având în vedere că modificările aduse textului de incriminare reprezintă actualizări din perspectiva clarităţii lingvistice a termenilor folosiţi, fără a fi alterate în niciun fel elementele de tipicitate ale infracţiunii. Astfel, ambele incriminări presupun, în esenţă, existenţa unui interes de natură patrimonială din partea unui funcţionar public, care îi influenţează imparţialitatea în realizarea atribuţiilor conferite de legi şi regulamente, motiv pentru care acesta, în activitatea sa de serviciu, materializată în îndeplinirea unui act sau în participarea la luarea unei decizii, este lipsit de obiectivitate din cauza interesului de ordin material care îl animă, aspect de natură să afecteze negativ relaţiile de serviciu.

Ulterior, prin Legea nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., art. 301 C. pen. a fost reconfigurat atât sub aspectul denumirii marginale, cât şi al conţinutului normativ, legiuitorul prevăzând că infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane constă în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până Ia gradul II inclusiv.

Deci, rezultă că din sfera ilicitului penal au fost excluse faptele funcţionarului public comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu, producătoare de avantaje materiale pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, totodată, fiind restrânse şi acţiunile care formează "verbum regens", astfel că latura obiectivă a infracţiunii nu mai are un conţinut alternativ, putând fi comisă doar prin modalitatea îndeplinirii unui act, având în vedere că acţiunea de participare la luarea unei decizii nu a mai fost incriminată.

În speţă, prin actul de sesizare a instanţei li s-a imputat inculpaţilor I., G., C. şi F. că, "în calitate de funcţionari publici, au îndeplinit acte şi au lua decizii cu privire la activităţile economico-financiare şi fiscale desfăşurate de S.C. D. S.A., ca urmare a controalelor efectuate, acte şi decizii favorizante pentru această societate şi prin care i-au adus un folos societăţii şi reprezentanţilor ei, dar din partea reprezentanţilor căreia sus-numiţii au beneficiat împreună cu rudele lor de servicii sau foloase de orice natură".

Totodată, prin rechizitoriu, s-a mai reţinut şi că "inculpatul G., în calitate de funcţionar public, a îndeplinit acte şi a luat decizii cu privire la activităţile economico-financiare şi fiscale desfăşurate de S.C. DDD. S.R.L., ca urmare a controalelor efectuate, acte şi decizii favorizante pentru societate şi prin care s-a adus un folos acesteia şi reprezentanţilor ei, dar din partea reprezentanţilor căreia sus-numitul a beneficiat şi el de servicii sau foloase de orice natură".

Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că acuzaţia penală formulată împotriva celor patru inculpaţi este deficitară în condiţiile în care procurorul semnatar al rechizitoriului nu a indicat în ce constau acţiunile care formează "verbum regens" şi care pot îmbrăca, în raport cu ultimele modificări legislative, doar forma îndeplinirii unui act ce poate avea ca efect obţinerea unui folos patrimonial pentru sine, soţ sau rude şi nici nu a identificat pentru fiecare inculpat folos material dobândit prin comiterea infracţiunii.

Ca atare, împrejurările faptice dezvoltate în cuprinsul actului de sesizare a instanţei nu îşi găsesc corespondent în elementele de conţinut ale infracţiunii de conflict de interese, astfel cum a fost reconfigurat, situaţie în care se impune menţinerea soluţiei de achitare, întrucât faptele imputate inculpaţilor G., I., C. şi F. nu sunt tipice.

În legătură cu acuzaţiile de complicitate la delapidare se reţine că inculpatul G. a fost trimis în judecată întrucât l-a ajutat pe administratorul S.C. H. S.R.L., martorul BBB., să sustragă, să folosească şi să trafice sumele de 40.000 RON şi 25.000 RON virate în contul acestei firme de S.C. D. S.A. pentru consultanţa pe care inculpatul a acordat-o reprezentanţilor săi.

În contextul în care subiectul activ al delapidării, care este dublu circumstanţiat de norma de incriminare, respectiv acesta trebuie să aibă atât calitatea de funcţionar cât şi cea de administrator sau gestionar, nu a fost trimis în judecată, Înalta Curte arată că nu poate fi antrenată răspunderea penală a altui participant la faptă, având în vedere că nu s-a stabilit dacă aceasta există, a fost săvârşită de BBB. în calitate de autor, precum şi dacă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2151 C. pen. (1969).

Ca atare, soluţia pronunţată de judecătorul fondului este corectă, motiv pentru care solicitarea parchetului de condamnare a inculpatului G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, în forma participaţiei penale a complicităţii este nefondată.

De asemenea, inculpatul G. a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma participaţiei penale a complicităţii, în relaţia cu S.C. H. S.R.L., constând în identificarea cumpărătorului pentru autoturismul pe care l-a achiziţionat, dar care a fost plătit din banii societăţii, precum şi în acordarea de protecţie şi consiliere fiscală în scopul omisiunii evidenţierii în actele contabile a veniturilor realizate, însă Înalta Curte apreciază că soluţia de achitare dispusă în fond, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este legală şi temeinică, întrucât probatoriul administrat în cauză nu poate fundamenta condamnarea acestuia, în condiţiile în care nu are aptitudinea de a răsturna prezumţia de nevinovăţie de care se bucură orice acuzat până la dovada contrarie.

În acest sens sunt avute în vedere declaraţiile testimoniale date în faţa instanţei de fond de martorii AAA. care a arătat că "administratorul BBB. va încheia un contract de sponsorizare cu inculpatul G. ţinând seama de starea de sănătate a fiului acestuia " CCC. potrivit căreia inculpatul G. nu i-a solicitat să favorizeze S.C. H. S.R.L. cu ocazia controalelor fiscale efectuate; EEE. care a susţinut că "nu cunosc ca inculpatul G. să fi acordat consultanţă firmei şi să fi primit bani în schimbul acesteia sau alte bunuri" G. care a menţionat că "autoturismul GGG. a fost achiziţionat în leasing, iar autoturismul, ulterior a fost vândut la HHH., iar la evaluarea acesteia a participat un expert specializat" şi ale lui BBB., administratorul S.C. H. S.R.L., care a relatat că "am primit comandă pentru şarpantă de la S.C. D. S.A., iar plata şarpantei s-a făcut prin compensarea creanţelor (...) suma de 25.000 RON a fost folosită pentru plata unor drepturi salariale şi a unor facturi la gaz, aspecte constatate de Direcţia Finanţelor Publice Hunedoara (...)", mijloace de probă care ridică o îndoială rezonabilă cu privire la comiterea faptei reţinută în sarcina inculpatului G. prin rechizitoriu, motiv pentru care nici aceste critici ale parchetului nu vor fi primite de către instanţa de control judiciar.

Tot, legală şi temeinică este şi soluţia de achitare a inculpaţilor C. şi F. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii, având în vedere că acuzaţiile ce le-au fost imputate, constând în omisiunea de a consemna în cuprinsul declaraţiilor de avere şi interese sumele de bani şi alte foloase primite de la S.C. D. S.A., direct sau indirect, cu titlu de consultanţă, nu au fost dovedite, întrucât probele administrate în cauză nu au înlăturat prezumţia de nevinovăţiei, cu atât mai mult cu cât nu s-a putut stabili nici cuantumul sumelor sau bunurile ce ar fi fost primit de cei doi.

Referitor la infracţiunea de executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă reţinută prin actul de sesizare a instanţei, în forma autoratului, respectiv a complicităţii în sarcina inculpaţilor A. şi K., Înalta Curte constată că probele administrate în cauză atât la urmărire penală cât şi în faza de judecată nu sunt suficiente pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie a celor doi inculpaţi, motiv pentru care, având în vedere că orice dubiu le profită lor, în mod corect, prima instanţă i-a achitat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Astfel, se constată că deşi prin aspectele invocate de parchet în susţinerea motivelor de apel atât în scris cât şi în şedinţă publică se tinde la dovedirea acuzaţiilor de executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă imputate celor doi, probele la care se face trimitere, inclusiv înregistrările din mediu ambiental realizate de inculpatul K., nu sunt în măsură să stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă că aceştia ar fi cunoscut că S.C. D. S.A. a exploatat balastul în albiile şi terasele Mureşului fără a avea autorizaţie, în condiţiile în care obligaţia de a obţine licenţa după achiziţionarea staţiei de betoane S. de la S.C. E. S.R.L îi revenea administratorului de drept al societăţii, adică lui L.

Probatoriul administrat (declaraţiile inculpaţilor, procesul-verbal de redare a discuţiilor purtate în mediu ambiental de inculpatul K. cu inculpaţii C. şi F., declaraţiile testimoniale ale martorilor UUU. şi VVV.) conturează ideea că inculpaţii A. şi K. au aflat că S.C. D. S.A. execută activităţi miniere fără a avea dreptul abia la momentul controlului efectuat de inspectorii fiscali C. şi F., în anul 2009, care le-au sugerat celor doi inculpaţi să încheie Contractul de închiriere nr. 954 din 30.06.2008, pentru a da o aparenţă de legalitate operaţiunilor desfăşurate de societate.

Pe cale de consecinţă, corelând prezumţia de nevinovăţie de care, până la proba contrară, se bucură orice persoană trimisă în judecată, cu obligaţia ce-i incumbă organului judiciar de a valorifica orice îndoială rezonabilă în favoarea acesteia, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză nu confirmă acuzaţiile formulate prin rechizitoriu împotriva inculpaţilor A. şi K. cu privire la executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, motiv pentru care va menţine soluţia de achitarea a acestora dispusă, în cauză, de prima instanţă.

Cu privire la criticile formulate de apelanţii inculpaţi A., B., G., C., F. şi I. în legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate argumentele invocate de apărătorii lor, întrucât instanţa de fond, în evaluarea stării de fapt reţinute prin actul de sesizare, a avut în vedere în ansamblu şi coroborat activitatea derulată de aceştia, ajungând, în mod corect, la concluzia că acţiunile lor se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional, în modalitatea constituirii, aderării şi sprijinirii acestuia.

În conţinutul art. 8 din Legea nr. 39/2003, era incriminată ca infracţiune iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, reglementare care se regăseşte şi în noua codificare penală, în prevederile art. 367 alin. (1), fără modificări esenţiale sub aspectul elementelor ce conturează conţinutul constitutiv al infracţiunii şi latura sa subiectivă.

Dacă norma de incriminare anterioară se referea, aşa cum a statuat Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 12 din 02 iunie 2014, publicată în M. Of. nr. 507/08.07.2014, la grupul care îndeplinea condiţiile pluralităţii constituite de infractori, iniţiat sau constituit în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni care nu reprezentau infracţiuni grave, astfel cum erau definite de art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, ori în alt scop decât acela de a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, în noul C. pen. legiuitorul a prevăzut că orice infracţiune poate constitui scopul pentru care grupul a fost format, fiind eliminată condiţia obţinerii unui beneficiu material sau financiar, fără ca prin excluderea acestei cerinţe să fie înlăturat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei sau forma sa de vinovăţie (art. 367).

Totodată, este de menţionat că intrapluralitatea constituită a fost incriminată prin art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 367 C. pen. ca infracţiune, în considerarea periculozităţii sale, decurgând din chiar scopul grupării, şi anume, săvârşirea de infracţiuni. Pentru existenţa faptei este, aşadar, suficient ca infracţiunea să fi fost planificată şi nu efectiv comisă, astfel că legiuitorul incriminează şi actele de pregătire care iau forma iniţierii grupului infracţional organizat. Dacă infracţiunea ce intră în scopul grupării a fost însă efectiv comisă, va exista un concurs de infracţiuni între grupul infracţional şi respectiva infracţiune ce a intrat în scopul grupării.

Acţiunea de constituire, ca variantă alternativă a elementului material în conţinutul normei de incriminare, implică asocierea efectivă, în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi duce la îndeplinire săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, fiecare membru urmând să se supună unei discipline interne şi anumitor reguli privind ierarhia, rolurile şi planul de activitate.

Aderarea la grupul infracţional presupune exprimarea consimţământului expres sau tacit al unei persoane de a face parte, de a deveni membru al unei astfel de structuri, prin urmare, nu este necesar ca cel care aderă să participe în mod direct la activitatea infracţională a grupului, însă, acesta trebuie să cunoască rolul pe care îl va îndeplini în cadrul asocierii şi modul în care se va subordona celorlalţi membri. J

Sprijinirea presupune furnizarea de asistenţă, informaţii, sfaturi membrilor grupului infracţional de către o persoană care nu face parte din acesta, putând consta în orice contribuţie de natură să înlesnească activitatea asocierii sau să ajute în orice mod la existenţa acesteia, indiferent dacă susţinerea este de natură materială sau morală.

Pornind de la aceste consideraţii de ordin teoretic, instanţa de control judiciar reţine că scopul pentru care grupul infracţional s-a constituit a şi fost realizat, dovadă fiind diminuarea valorii taxelor şi impozitelor datorate de S.C. D. S.A. bugetului consolidat al statului, prejudiciul creat în dauna acestuia fiind materializat în cuantumul despăgubirilor civile solicitate prin constituirea de parte civilă formulată în cauză de A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - D.G.F.P. Alba.

Astfel, raportat la aspectele de fapt ce rezultă din materialul probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, Înalta Curte apreciază, contrar opiniei apărării, că activităţile desfăşurate de inculpaţii A., B., G., C., F. şi I., astfel cum au fost descrise în rechizitoriu şi reţinute de prima instanţă, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional (în modalităţile normative ale constituirii, aderării şi sprijinirii), prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, probele existente în cauză fiind suficiente pentru a dovedi vinovăţia lor sub aspectul acestor acuzaţii.

În concret, în anul 2008, la nivelul S.C. D. S.A., s-a constituit o grupare infracţională din M. (responsabil vânzări), N. (director economic), O. şi P. (operatori/şefi de staţii pentru prelucrarea betonului), condusă de L. (asociat majoritar) şi inculpatul A. (asociat şi administrator/director general), care a acţionat în perioada 2008 - 2010, la care au aderat inculpata B. (în a doua parte a anului 2009, când a devenit director economic) şi Q. (operator/şef staţie Drîmbar - din iulie 2008), fiind, totodată, sprijinită de angajaţi ai DGPF Alba, inculpaţii I. (director adjunct executiv, din 2009) G. (şef serviciu, din 2008), C. şi F. (inspectori fiscali, din 2008), scopul grupului fiind sustragerea societăţii de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului, prin comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală (omisiunea, evidenţierii, în actele contabile şi legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; evidenţierea cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea şi distrugerea de acte contabile şi memorii ale mijloacelor de stocare a datelor).

Activitatea celor care au comis infracţiunea în modalitatea de constituire sau de aderare la grupul infracţional s-a concretizat în acţiuni de stabilire a modurilor şi procedeelor de fraudare a bugetului consolidat de stat, inclusiv a sarcinilor ce reveneau fiecărui membru al grupării, precum şi circuitul de remitere a sumelor de bani proveniţi din evaziune către coordonatorii grupului, în timp ce cea a inculpaţilor care au sprijinit gruparea infracţională nestructurată s-a materializat în demersuri ce au permis evazionarea, asigurând, astfel, premisele obţinerii produsului ilicit şi îngreunând, totodată, descoperirea infracţiunilor şi stoparea comiterii acestora în continuare.

Inculpata B. a întocmit, la solicitarea inculpatului A., evidenţe contabile separate şi documente justificative false sau reale ce însă nu au fost înseriate, care, ulterior, au fost distruse sub supravegherea sa, din dispoziţia inculpatului, de M. şi şefii de staţii de betoane, pentru a nu se descoperi de către organele de control financiar - fiscal vânzarea ilegală de beton, a balastului şi sorturilor, activitate coordonată de A., în calitate de administrator de drept sau de fapt al S.C. D. S.A.

În acest context, inculpatul A. s-a ocupat de identificarea clienţilor care doreau să cumpere beton fără documente justificative, inclusiv ulterior numirii sale în funcţia de administrator al S.C. D. S.R.L, fiindu-i, totodată, remise integral sau parţial sumele obţinute din aceste operaţiuni comerciale, în timp ce în documentele contabile, cu încuviinţarea sa, au fost înregistrate cheltuieli aferente producerii betonului de către inculpata B., fără a fi trecute veniturile obţinute, care pentru a fi ascunse au fost emise, la cererea lui M., avize de însoţire a mărfii aferente transportului, pe care era scris în mod fictiv, la rubrica beneficiarului datele şantierelor proprii deschise la acele momente, persoană care ţinea şi o evidenţă separată privindu-i pe cei care achiziţionau la negru cantităţi de beton.

în plus, inculpatul A. verifica periodic pentru care dintre şantiere s-au întocmit asemenea avize, dispunând uneori schimbarea lor când cantităţile suplimentare pe un anumit şantier erau prea mari sau nu corespundeau clasei de beton, iar colectarea sumelor de bani rezultate din aceste vânzări ilegale se făcea de către M., fiind predate zilnic, pe baza evidenţelor extracontabile ţinute de aceasta, unuia dintre cei doi coordonatori ai grupării infracţionale, evidenţe distruse la solicitarea inculpatului A. cu aprobarea lui L. şi acceptul inculpatei B., după începerea cercetărilor penale.

Ieşirile de beton determinate de vânzările ilegale, pentru care erau întocmite doar avize de însoţire a mărfii, au fost înregistrate de către inculpatul A., la sfatul inculpatului G., după începerea controlului efectuat de martorii BB., CC., FF. şi TTT., în situaţii de lucrări cu valoare zero, adică de lucrări suplimentare fără valoare, incluse în preţul total al contractului de realizare a obiectivului aflat în execuţie şi, ca atare, S.C. D. S.A., trecând în evidenţele contabile doar cheltuielile de producere, a reuşit să se sustragă de la plata impozitului pe profit şi TVA-ului datorat bugetului statului.

De asemenea, ulterior înfiinţării S.C. D. S.R.L şi până la finalul anului 2010, metoda de livrare a betonului vândut ilegal a fost schimbată, sens în care au fost folosite "bonuri de transport" - ca documente justificative extracontabile şi ne-înseriate pentru însoţirea transportului şi evidenţă proprie în vederea decontării către L. şi inculpatul A. a sumelor de bani astfel obţinute.

Relevante în dovedirea aspectelor prezentate sunt declaraţiile angajatei M. date atât la urmărire penală cât şi în faza de judecată, inclusiv la instanţa de apel, care a confirmat vânzarea ilegală de beton, implicarea activă a inculpaţilor A. şi B. în această problemă, întocmirea avizelor de însoţire a mărfii şi a bonurilor de transport, evidenţele ţinute în sistem informatic cu privire la aceste operaţiuni, consultanţa dată de inculpatul G. reprezentanţilor S.C. D. S.A., verificarea de către inculpatul A. a evidenţelor referitoare la comercializarea cantităţilor de beton fără acte justificative, ce se coroborează cu declaraţiile martorilor WWW., XXX., YYY., ZZZ.

şi AAAA. din faza instrucţiei penale din care rezultă că au cumpărat beton la negru, prin intermediul inculpatului A., de la S.C. D. S.A., sens în care au prezentat documente justificative doar pentru anumite cantităţi mici în comparaţie cu cele achiziţionate în realitate; cu cele ale martorului BBBB. (făcute pe tot parcursul procesului penal, chiar şi în faţa instanţei de control judiciar) potrivit căruia inculpatul A. i-a solicitat, în anul 2008, să întocmească situaţii de lucrări cu valoare zero; cu susţinerile martorei RR. care a arătat modalitatea în care se proceda în cazul vânzărilor ilegale de beton, declaraţii menţinute în totalitate cu ocazia audierii în apel; cu depoziţiile martorilor BB., CC., FF.

şi TTT. (audiaţii la urmărire penală şi la instanţa de fond, martora FF. şi de către instanţa de apel) care au constatat, cu ocazia controlului efectuat la S.C. D. S.A., nereguli în legătură cu vânzările de beton, în condiţiile în care exista o diferenţă între situaţiile de lucrări, facturi şi cantitatea de beton pusă în operă pe şantierele de construcţii; cu cele ale martorului EE. de la urmărire penală şi de la instanţa de fond care a precizat că, în calitate de director adjunct al DGPF - Alba, s-a deplasat la sediul D. pentru a aplana conflictul dintre contribuabilul verificat şi prima echipă de control, ocazie cu care inculpatul G., care îl însoţise, a sugerat întocmirea situaţiilor de lucrări cu valoare zero; cu cele susţinute de L. inclusiv în faţa instanţei de apel, când a arătat că întocmirea situaţiilor de de lucrări cu valoare zero a fost rezultatul discuţiilor purtate între inculpaţii A.

şi G.; şi, nu în ultimul rând, cu cele arătate de martorul CCCC. În toate fazele procesului penal privind relaţia de prietenie dintre inculpaţii A. şi G.

Totodată, cu ocazia construirii pensiuni turistice LL., proprietatea S.C. KK. S.R.L., şi amenajării drumului de acces, lucrări coordonate de inculpatul A. şi executate de angajaţii S.C. D. S.A., nu au fost înregistrate în contabilitate, în perioada 2008 - 2009, livrările de beton, de materiale, precum şi serviciile şi manopera aferente executării acestor obiective. Cheltuielile efectuate cu acest şantier, în valoare totală de 438.733,66 RON, nu au fost facturate lunar către beneficiar, figurând în contul lucrări în curs de execuţie, deşi inculpatei B. i-a revenit, ulterior numirii ca director economic, această obligaţie potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 şi Ordinului nr. 2222/2006 al ministrului finanţelor, operaţiune realizată abia la data de 13 decembrie 2010, prin Factura nr. x/2010, ca urmare a declanşării cercetărilor penale şi a verificărilor Gărzii Financiare, fapt ce a condus Ia producerea unui prejudiciu la bugetul statului de 105.296,08 RON, prin întârzierea plăţii TVA-ului, făcând posibilă şi ascunderea anumitor venituri realizate şi neevidenţiate printre alte operaţiuni, cu scopul sustragerii lor de la taxare. Aceste aspecte sunt demonstrate de declaraţiile martorei NN. ("în contul hotelului LL. au fost achiziţionate de către S.C. D. S.A. fier beton, sorturi, lemn, instalaţii, faianţă, gresie şi nu au fost facturate până la plecarea mea de către S.C. KK. S.R.L."), ale martorei M. ("valorile de la LL. de aproximativ 5 miliarde... au fost facturate către S.C. KK. cu implicarea directă a lui A. şi B. (...) în noiembrie 2010 (...) din câte ştiu A. a făcut tot atunci, o factură de manoperă către KK. pe D."), ale inculpatei B. ("Scăzămintele din 2010 pentru pierderile de ciment de 3 % pe baza nomenclatoarelor s-a făcut în decembrie 2010 la propunerea mea şi am înţeles de la ceilalţi că s-a făcut şi anterior aşa, dar nu ştiu dacă cu hotărârea AGA. Aceste scăzăminte trebuiau făcute lunar, dar eu le-am făcut la sfârşitul anului.") şi ale martorului CC. care împreună cu martora FF. le-a adus la cunoştinţă inculpaţilor G. şi J. respectiva situaţie, arătând că "toate datele stocate pe calculator au fost predate pe stick lui G. de către FF.".

Tot, în conturile S.C. KK. S.R.L. au fost transferate de S.C. D. S.A., suma de 2.000 euro/lună pentru servicii de întreţinere spaţii verzi, inclusiv în lunile din iarna anului 2010, care nu au fost prestate, fiind contractate doar fictiv, fapt susţinut de L. şi documentele justificative înregistrate în contabilitatea ambelor firme.

Pe de altă parte, la îndrumările inculpatului G., din dispoziţia inculpatului A. şi a lui L., directorul economic N. (din martie 2008) a mărit artificial valoarea terenurilor înstrăinate, în luna decembrie 2007, de S.C. D. S.A. către S.C. DD. S.A., faţă de cea iniţială de achiziţie şi, astfel, plata impozitului pe profit nu s-a calculat prin diferenţa dintre valoarea de achiziţie şi cea de vânzare, ci doar pentru veniturile realizate prin diferenţa dintre valoarea stabilită prin reevaluare şi cea încasată din vânzare, creându-se în acest mod o cheltuială deductibilă cu consecinţa producerii în dauna statului a unui prejudiciu de 884.874 RON, împrejurări dovedite de susţinerile martorei NN. (director economic la S.C. D. S.A. până în martie 2008) care a refuzat să plătească impozitul stabilit în mod greşit pentru terenul în cauză, confirmate de concluziile procesului-verbal încheiat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Garda Financiară, secţia Hunedoara, la data de 09 mai 2011, care evidenţiază prevederile legale ce au fost încălcate, stabilind că diferenţele din reevaluarea activelor terenurilor trebuie impozitate şi, nu în ultimul rând, de declaraţiile lui N., date inclusiv în faţa instanţei de apel, în cuprinsul cărora a precizat referitor la vânzarea unui teren în decembrie 2007 că "am închis poziţia înregistrând în contabilitate atât contractul de vânzare-cumpărare cât şi rapoartele de reevaluare şi evaluare a trenului respectiv (...). La această modalitate de calcul (...) m-am consultat (...) inclusiv cu inculpatul G..", depoziţii care se coroborează şi cu cele afirmate de martora HH., audiată şi de instanţa de control judiciar, care a precizat că N. se consulta cu inculpatul G., în condiţiile în care " inculpatul A. mi-a recomandat mie şi colegelor mele să ne consultăm cu inculpatul G. când aveam probleme, acesta din urmă lucrând la administraţia financiară. Ştiam că inculpaţii A. şi G. sunt prieteni".

În plus, inculpatul G. (şef serviciu control) s-a opus împreună cu inculpatul I. (director adjunct al DGPF Alba) la solicitarea martorilor BB., CC., FF. şi TTT. la a cere punctul de vedere al Ministerului Finanţelor cu privire la impozitarea terenurilor în discuţie, aspect confirmat, în mod constant, pe parcursul procesului penal, de cei patru membri ai echipei iniţiale de control, dar şi de martorul XX. (director general al DGPF Alba), audiat şi în faţa instanţei de control judiciar, deşi cei doi inculpaţi aveau obligaţia, conform fişei postului şi dispoziţiilor art. 9.2 din O.G. nr. 92/2003, ale Ordinelor nr. 519/2005, nr. 10/2004, nr. 1820/2003 şi nr. 1209/2003 emise de ministrul finanţelor şi a Deciziei nr. 12/2006 dată de directorul general al DGFP Alba, să susţină ori să verifice opiniile inspectorilor fiscali, iar în caz de divergenţă de opinii să sesizeze organele specializate din cadrul Ministerul Finanţelor ori DGFP Alba, respectiv Comisia Fiscală Centrală sau Comisia înfiinţată la nivelul DGFP Alba cu scopul stabilirii unor interpretări unitare şi pe care o prezidase inculpatul G. până în decembrie 2008, calitate în care a pronunţat un număr de 15 astfel de soluţii în legătură cu păreri profesionale diferite, inculpatul G. preferând să avizeze favorabil cererea de recuzare a echipei de control formulată de L., în condiţiile în care era în relaţii de prietenie cu inculpatul A., cu această schimbare a inspectorilor fiscali fiind de acord şi şeful său ierarhic, inculpatul G.

Suplimentar, deşi echipa de control formată din cei patru martori indicaţi anterior a descoperit şi vânzarea ilegală a anumitor cantităţi de beton, motiv pentru care a solicitat efectuarea unei expertize tehnice, inculpaţii G. şi I. au avizat, respectiv aprobat realizarea expertizei doar în baza actelor puse la dispoziţie de S.C. D. S.A., fără efectuarea de măsurători la faţa locului, aşa cum a susţinut, cu ocazia audierii în calitate de martor, experta WW., căreia îi s-a solicitat în mod expres acest lucru de cei doi inculpaţi. Mai mult inculpatul I. a aprobat raportul de control întocmit de noua echipă formată din inculpaţii G. şi J., care îi înlocuiseră pe inspectorii fiscali trimişi iniţial în control la S.C. D. S.A., în condiţiile în care s-a fundamentat pe o expertiză efectuată în mod formal prin luarea în considerare numai a avizelor de însoţire a mărfii şi a proiectelor de construcţii, fără să aibă în vedere volumul mare de materialele strânse de inspectorii recuzaţi, care îi fuseseră puse la dispoziţie lui G., în format electronic de martora FF., împrejurare confirmată de aceasta, precum şi de martorul CC.

De asemenea, inculpatul I., continuând pe aceeaşi direcţie de acţiune, adică sprijinirea grupării infracţionale în scopul asigurării produsului evazionat şi al îngreunării descoperirii activităţilor ilicite, a încercat să obţină de la Ministerul Finanţelor o delegare privind efectuarea, tot, de către angajaţii DGFP Alba, care erau în subordinea sa, a controlului solicitat de organele de urmărire penală la S.C. D. S.A., cu atât mai mult cu cât, în perioada 2007 - 2010, auditarea acestei societăţii a fost realizată de S.C. LLL. S.R.L., firmă la care era acţionar soţia sa, MMM., în timp ce la misiunile de audit participase şi fiul acestuia, NNN.

Sprijinirea grupului infracţional constituit la nivelul S.C. D. S.A. s-a realizat şi de către inspectorii fiscali, inculpaţii C. şi F., sens în care aceştia au acordat consiliere trimestrială societăţii, cu ocazia întocmirii declaraţiilor pentru redevenţele miniere, verificând, astfel, documentele justificative centralizatoare din contabilitatea societăţii şi efectuând calculele în vederea înregistrării cuantumului acestora. Asemenea practici au avut ca punct de pornire primul control efectuat în anul 2008 la S.C. D. S.A., când au descoperit că deşi contribuabilul nu avea licenţă pentru albiile Mureşului - S. şi terasele - T. pe care le achiziţionase de la S.C. E. S.R.L., perimetre care scriptic, pentru perioada iulie 2008 -mai 2009, au figurat ca fiind exploatate tot de vânzător care deţinea astfel de permise, în realitate, balastul a fost excavat de acesta. Drept urmare, în evidenţele contabile ale S.C. D. S.A. nu a fost înregistrată valoarea reală a balastului exploatat cu consecinţe directe asupra diminuării sumelor de bani ce trebuia a fi plătite cu titlu de redevenţe miniere, în condiţiile în care în evidenţele contabile apărea că societatea achiziţiona balast la un preţ mult diminuat faţă de valoarea de vânzare practicată de S.C. E. S.R.L.

Pentru acoperirea acestor manopere ilegale, cei doi inculpaţi au recomandat încheierea unui contract fictiv între S.C. D. S.A. şi S.C. E. S.R.L., pentru perioada 01 iulie 2008 - 01 mai 2009, înregistrat sub nr. x din 30 iunie 2008, prin care cumpărătorul îi închiria vânzătorului un excavator pe care îl achiziţionase o dată cu suprafeţele de teren, în vederea exploatării balastului, creând astfel premisele asigurării şi pentru viitor a foloaselor rezultate din evaziunea fiscală.

Ca atare, cu ocazia controalelor tematice ulterioare, ce au avut ca obiect calculul redevenţelor miniere pentru exploatările pe care le deţinea în proprietate S.C. D. S.A., inculpaţii C. şi F. nu au mai efectuat o verificare faptică a stocurilor şi producţiei de sorturi şi balast, aşa cum aveau obligaţia şi, cum de altfel, făcuseră prima dată când au descoperit neregulile în modul de stabilire a redevenţei, ci au avut în vedere doar situaţiile centralizatoare puse la dispoziţie de angajaţii societăţii. Ba mai mult, cei doi inculpaţi au început să efectueze trimestrial, înainte de raportarea către ANRM şi DGFP Alba, calculul redevenţei pentru S.C. D. S.A., pe care îl lăsau în scris contabilelor N. sau B. În concret, cei doi inculpaţi, diminuau baza de calcul a redevenţei miniere prin deducerea din această baza a valorii discount-ului acordat de societate clienţilor, aspect ce rezultă din concluziile procesului-verbal întocmit la 29 iulie 2011 de ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Pentru probarea acestor împrejurări faptice, Înalta Curte are în vedere declaraţiile martorilor RR. date atât la urmărire penală cât şi în primă instanţă şi, ulterior, menţinute în apel, care confirmă deplasarea inculpaţilor C. şi F., periodic, la S.C. D. S.A., înainte de depunerea declaraţiilor privind calculul redevenţelor; CCCC. potrivit căruia cei doi inculpaţi "veneau la S.C. D. S.A., nu doar cu ocazia controalelor efectuate (...) îi vedeam pe aceştia în birourile de la contabilitate" (făcute pe tot parcursul procesului penal, chiar şi în faţa instanţei de control judiciar); L., inclusiv din faţa instanţei de apel, când a arătat că "îmi menţin declaraţiile date la urmărire penală (...) referitoare la faptul ca inculpaţii F. şi C. ne-au ajutat la calculul redevenţelor miniere" SS. (audiat la urmărire penală şi la instanţa de fond) care a arătat că "redevenţa minieră se calculează la cantitatea extrasă şi facturată, iar discount-urile financiare în acest caz nu au nicio influenţă asupra calculului redevenţei miniere" TT. care a susţinut la prima instanţă că "redevenţa minieră reprezintă o taxă cuvenită bugetului statului şi baza de impozitare nu trebuie diminuată cu un discount care reprezintă o practică comercială" PP. potrivit căruia "Discounturile nu intră în baza de impozitare nici la TVA, nici la redevenţe." (audiat de judecătorul fondului) şi UU. care a afirmat, inclusiv în faţa instanţei de judecată că "discount-ul este pur comercial şi acesta nu se include în valoare la care se calculează taxa sau TVA-ul (...) iar dacă discount-urile sunt înregistrate de cumpărător la achiziţie ele diminuează costul mărfii".

Nu în ultimul rând, la iniţiativa inculpatului A. şi cu acceptul inculpatei B. s-au şters din evidenţele sistemelor informatice situaţiile reale ale producţiei, consumului şi vânzărilor de balast, sorturi şi beton, distrugându-se prin rupere şi incendiere registrele ţinute în format scris ce conţineau asemenea menţiuni. Distrugerea evidenţelor (bonurile de transport, registre) care conţineau datele reale privind operaţiunile ilegale menţionate s-a făcut pe toată perioada derulării acestora, la momentul la care nu mai prezentau relevanţă, spre exemplu se încasase contravaloarea mărfurilor vândute şi banii erau deja predaţi lui L. sau inculpatului A. Aceste aspecte au fost confirmate de depoziţiile martorilor M. şi DDDD., precum şi de procesele-verbale de percheziţie informatică efectuate în mediile de stocare existente la nivelul S.C. D. S.A.

Concluzionând, din probele administrate pe tot parcursul procesului penal, rezultă, în primul rând, cu certitudine, contrar apărărilor făcute de avocaţii celor şase inculpaţi, existenţa unui grup infracţional constituit, în anul 2008, la nivelul S.C. D. S.A. de reprezentanţii săi, inculpatul A. şi L., alături de alţi angajaţi, la care a aderat tacit inculpata B., aşa cum o dovedesc acţiunile sale efectuate în calitate de director economic, grupare care a fost sprijinită în activitatea de realizare a scopului de sustragere de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat de stat de salariaţii DGPF Alba, inculpaţii G., I., C. şi F.

Astfel, în raport cu modul în care a acţionat fiecare dintre aceştia se observă că rol de lider al grupării infracţionale l-a avut inculpatul A., care, împreună cu L., a coordonat activitatea prin intermediul membrilor M., N. şi a inculpatei B., angajate ale S.C. D. S.A., care au fost implicate activ în punerea în practică a planului pentru realizarea obiectivului principal -asigurarea obţinerii produsului activităţii evazioniste desfăşurată pe parcursul anilor 2008 - 2010 şi evitarea descoperirii operaţiunilor ilicite, acestea beneficiind, totodată, de sprijinul inculpaţilor G., I., C. şi F. care fie le-au indicat soluţii în vederea acoperirii neregulilor constatate privind calculul redevenţei miniere şi vânzarea ilegală de beton, fie au luat măsuri pentru a împiedica tragerea la răspundere şi achitarea taxelor şi impozitelor.

De remarcat este că inculpaţii A., B., G., I., C. şi F. au avut roluri bine determinate, colaborând în realizarea scopului pentru care a fost constituit grupul infracţional, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că toate criticile invocate în apărare, de la lipsa probatoriului, inexistenţa faptei şi până la lipsa anumitor elemente de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de norma de incriminare, sunt nefondate, soluţia de condamnare pronunţată de prima instanţă fiind corectă.

În al doilea rând, date fiind considerentele dezvoltate anterior, se reţine, în contra celor susţinute de inculpaţii A. şi B., că acuzaţiile de evaziune fiscală pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în fond există, sunt dovedite şi realizează elementele de conţinut ale infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 241/2005, fiindu-le, totodată, imputabile. Aşadar, probatoriul administrat în cauză şi amplu analizat în cele ce preced, dovedeşte cu certitudine că scopul în vederea căruia s-a constituit grupul infracţional a fost realizat prin desfăşurarea unor activităţii de evaziune fiscală, împrejurare care va conduce la antrenarea răspunderii penale atât pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cât şi pentru cea care a reprezentat obiectul principal al grupării infracţionale.

Este de precizat însă că activitatea celor doi inculpaţi se circumscrie unei singure infracţiuni de evaziune fiscală, aşa cum s-a reţinut de altfel şi prin rechizitoriu, modalităţile alternative de comitere a faptei incriminate în art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 241/2005 (omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor) fiind echivalente sub aspectul semnificaţiei penale, fapt reţinut, de altfel, prin Decizia nr. 25 din 03 octombrie 2017 de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 936/28.11.2017, care a stabilit că acţiunile şi inacţiunile enunţate în art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din actul normativ mai sus menţionat, dacă se referă la aceeaşi societate, constituie o infracţiune unică. în consecinţă, în mod greşit prima instanţă a dispus condamnare lor pentru trei infracţiuni de evaziune fiscală, aspect de nelegalitate ce urmează să fie înlăturat prin admiterea căilor de atac formulate de inculpaţii A. şi B.

În acest context, urmează ca fiecare dintre aceştia să fie condamnat pentru o singură infracţiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 241/2005 [pentru inculpatul A. reţinându-se şi dispoziţiile alin. (3) ale aceluiaşi articol având în vedere valoarea prejudiciului cauzat prin activităţile de evazionare comise], la câte o pedeapsă coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, în condiţiile în care Înalta Curte apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1968), în raport cu buna conduită avută anterior comiterii faptelor din prezenta cauza, materializată în lipsa antecedenţei penale, circumstanţă atenuantă care va fi reţinută faţă de ambii inculpaţi şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

În al treilea rând, aspectele invocate de parchet cu referire la greşita achitare a inculpaţilor G., C. şi F. pentru acuzaţiile de complicitate la evaziune fiscală sunt întemeiate, contrar celor reţinute de prima instanţă, întrucât activitatea ilicită desfăşurată de cei trei inculpaţi se circumscrie elementelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 (pentru S.C. D. S.A.), respectiv art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 241/2005, respectiv art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Raportat la acţiunile sau inacţiunile care formează modalităţile alternative ale elementul material al laturii obiective, subiectul activ al infracţiunii de evaziune fiscală este unul circumstanţiat, neputând fi decât o persoană fizică sau persoană juridică cu atribuţii financiar-contabile, ale cărei obligaţii privind respectarea reglementărilor în această materie sau, după caz, organizarea şi conducerea contabilităţii sunt instituite în sarcina sa prin lege sau contract, aşa cum s-a arătat şi în doctrina.

Astfel, din economia dispoziţiilor art. 10 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 (în forma în vigoare la momentul comiterii activităţii infracţionale imputată celor trei inculpaţi), rezultă că poate fi subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală, indiferent de modalităţile de realizare, contribuabilul, administratorul, directorul economic, contabilul-şef, contabilul ori altă persoană căreia îi revine obligaţia de a aplica corespunzător reglementările contabile, societatea care prestează, pe bază de contract, servicii în domeniul contabilităţii, membră a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, sau persoana fizică absolventă de studii economice superioare care a încheiat o convenţie civilă de prestări servicii în temeiul C. civ., în aceste din urmă situaţii răspunderea pentru conducerea contabilităţii revenind persoanei juridice, respectiv persoanei fizice menţionate, în temeiul legii şi prevederilor contractuale. Totodată, potrivit art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ, orice operaţiune economico-financiară se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ, responsabilitatea pentru aceste documente revenind, conform alin. (2), persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.

Deşi subiectul activ al infracţiunii de evaziune fiscală este circumstanţiat, participaţia penală este posibilă sub toate formele, condiţia ca participanţii să aibă toţi calitatea cerută de lege fiind necesară doar în cazul coautorilor.

Astfel, toţi cei care nu au calitatea cerută de lege răspund, după caz, ca instigatori sau complici în raport cu participaţia avută la activitatea infracţională, fiind de la sine înţeles că este obligatoriu ca autorul şi coautorii, în calitate de subiecţii activi ai infracţiunii, să fie circumstanţiaţi pentru a se putea angaja răspunderea penală a celorlaţi participanţi la faptă.

În speţă, se constată că inculpaţii A. şi B., trimişi în judecată pentru infracţiunii de evaziune fiscală în forma autoratului, erau la momentul comiterii faptelor administratorul de fapt şi directorul economic la S.C. D. S.A., calitate în care au acţionat, fiind ajutaţi de inculpaţii G., C. şi F., inspectori fiscali în cadrul D.G.P.F. Alba, în scopul de a eluda obligaţia de plată a taxelor şi impozitelor datorate către bugetul consolidat al statului de către contribuabil.

Ca atare, în mod greşit judecătorul fondului a apreciat că cei trei angajaţi ai D.G.P.F. Alba nu pot răspunde penal pentru complicitate la evaziune fiscală, întrucât numai subiectul activ (autor/coautor) trebuie să fie circumstanţiat, orice alt participant putând fi o persoană fizică fără a avea vreo calitate anume.

Astfel, chiar dacă inculpaţii G., C. şi F. nu au emis documente care să aibă ca efect vicierea operaţiunilor comerciale, prin diminuarea veniturilor cu majorarea corespunzătoare a cheltuielilor în mod nereal ori disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există şi prin ajutorul dat în calitate de complici reprezentanţilor S.C. D. S.A. au contribuit la prejudicierea bugetului general consolidat al statului prin neîndeplinirea obligaţiilor fiscale de către societate.

În concret, aşa cu s-a arătat anterior, în relaţia cu S.C. D. S.A., inculpaţii C. şi F., în calitate de inspectori fiscali, au sugerat înregistrarea eronată a diferenţelor din reevaluările efectuate în scopul neplăţii impozitului pe profit datorat şi au propus încheierea între S.C. D. S.A. şi S.C. E. S.R.L. a contractului de închiriere a utilajelor de exploatare minieră în scopul diminuării plaţii datoriilor privind redevenţele miniere, suplimentar inculpatul C. împiedicând descoperirea activităţilor ilicite derulate de contribuabil prin ascunderea actelor contabile sau a situaţiilor virtuale faţă de organele de control ale Gărzii Financiare Hunedoara. La rândul său, inculpatul G. a acordat consultanţă financiar contabilă S.C. D. S.A., sens în care i-a sugerat contabilei N. să reevalueze terenurile la o valoare apropiată de preţul vânzării în scopul de a sustrage contribuabilul de la plata impozitului pe profit datorat, l-a sfătuit pe inculpatul A. cu privire la întocmirea situaţiilor de lucrări cu valoare zero pentru acoperirea vânzărilor de beton la negru, a avizat favorabil cererea de recuzare formulată de reprezentanţii societăţii împotriva echipei de control formată din martorii BB., CC., FF. şi TTT., întrucât aceştia constataseră nereguli privind fraudarea bugetului de stat, a făcut parte din noua echipă de control, calitate în care a întocmit un raport care nu a avut în vedere aspectele semnalate de cei patru inspectori fiscali înlocuiţi, desemnând, totodată, un expert pe criterii subiective, care a efectuat expertiza numai pe baza actelor puse la dispoziţie de societate fără să se deplaseze în teren.

Este de menţionat că vinovăţia celor trei inculpaţi cu privire la acuzaţiile de evaziune fiscală, în forma participaţiei penale a complicităţii, este dovedită de declaraţii testimoniale (martorii RR., CCCC., L., SS., TT., PP., UU., WW., FF., CC., BB., TTT., XX., HH. şi N.), înscrisuri şi expertize tehnice (procesul-verbal întocmit la 29 iulie 2011 de ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, fişele postului, Ordinele nr. 519/2005, nr. 10/2004, nr. 1820/2003 şi nr. 1209/2003 emise de ministrul finanţelor, Decizia nr. 12/2006 a directorului general al DGFP), aşa cum s-a arătat, într-o manieră amplă, în dezvoltările anterioare.

La stabilirea tratamentului sancţionator ce urmează să fie aplicat inculpaţilor G. (pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 comisă în relaţia cu S.C. D. S.A.), C. (pentru infracţiunea prevăzută de 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 241/2005) şi F. (pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005), Înalta Curte are în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), respectiv gradul relativ ridicat de pericol social concret al faptei, imprimat atât de natura şi importanţă valorilor sociale lezate, de funcţia deţinută (G.R. - şef serviciu în cadrul D.G.F.P. Alba, C. şi F. - inspectori fiscali), de contribuţia avută la comiterea acesteia, precum şi de consecinţele produse, fără să omită însă faptul că de la consumarea activităţii ilicite au trecut 9 ani, motiv pentru care îi va condamna la câte 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. (1969), tot, pe o durată de 3 ani.

Cu privire la infracţiunile de fals în declaraţii pentru care au fost condamnaţi în primă instanţă inculpaţii I. şi G., Înalta Curte, contrar susţinerilor apărării, deşi constată că acuzaţiile formulate împotriva lor sub acest aspect sunt probate şi conturează elementele de conţinut ale infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen., urmează să dispună încetarea procesului penal, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., având în vedere că s-a împlinit termenul de prescripţie specială de 7 ani şi 6 luni prevăzut de art. 123 C. pen. (1969) raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), în care poate fi angajată tragerea la răspundere penală a acestora, motiv pentru care va admite apelurile formulate de aceştia.

Referitor la cererea inculpatei B. de aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu consecinţa încetării procesului penal, întrucât prejudiciul a fost recuperat de către partea civilă prin plata despăgubirilor civile de partea responsabilă civilmente, Înalta Curte reţine că potrivit prevederilor legale menţionate, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Ca atare, se constată că dispoziţiile în discuţie nu sunt incidente faţă de inculpată, întrucât, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 9/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, plata integrală a prejudiciului reprezintă o cauză de reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal, iar efectele sale nu pot fi extinse şi asupra celorlalţi participanţi.

În ceea ce priveşte calea de atac promovată de inculpatul J. se reţine că, în mod corect, judecătorul fondului a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, în condiţiile în care probele administrate în cauză dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă că acesta se face vinovat de acuzaţiile aduse sub acest aspect prin actul de sesizare a instanţei, iar din modul în care a acţionat rezultă că fapta imputată a fost comisă cu forma de vinovăţie cerută de lege, contrar celor dezvoltate de avocatul său în susţinerea apelului, motiv pentru care îl va respinge ca fiind nefondat.

În concret, inculpatul J., inspector fiscal în cadrul DGFP Alba, desemnat alături de inculpatul G., prin Ordinul de serviciu nr. 944 din 29 iulie 2009, să efectueze inspecţie fiscală generală la S.C. D. S.A., ca urmare a admiterii cererii de recuzare formulată de contribuabilul verificat împotriva martorilor BB., CC., FF. şi TTT., membrii primei echipe de control, prin modul în care a acţionat, sens în care s-a limitat la a pregăti anumite acte la sediul instituţiei unde era angajat fără a se deplasa în teren pentru a constatat dacă sunt reale neregularităţile semnalate de inspectorii fiscali înlocuiţi cu privire la vânzările de beton la negru pentru un număr de cinci obiective, la sustragerea de la plata impozitului pe profit pentru diferenţe din reevaluare înregistrate în rezervă, la valoarea mare a cheltuielilor aflate în contul de lucrări în curs de execuţie, a acordat ajutor reprezentanţilor societăţii controlate întrucât nu a evidenţiat diferenţele de bani rezultate din activitatea de evaziune fiscală, făcând astfel posibilă împiedicarea descoperirii şi tragerii la răspundere penală a celor vinovaţi, în paralel cu asigurarea produsului infracţional.

Astfel, aşa cum rezultă din propriile sale declaraţii date pe parcursul întregului proces penal, inculpatul J. nu s-a prezentat la sediul societăţii controlate pentru a-şi îndeplini atribuţiile specifice de control; nu a preluat constatările şi materialele echipei formată din inspectorii fiscali BB., CC., FF. şi TTT., deşi avea această obligaţie conform fişei postului, împrejurare dovedită de declaraţiile testimoniale ale acestora atât din cursul urmăririi penale cât şi din faza de judecată în condiţiile în care avea cunoştinţă de motivul pentru care fuseseră înlocuiţi; a acceptat concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de experta WW. doar în baza înscrisurilor puse la dispoziţie de contribuabilul S.C. D. S.A., deci fără efectuarea de măsurători în teren şi ascultarea opiniei părţilor implicate, aspecte rezultate din cuprinsul expertizei şi din susţinerile expertei, audiată în calitate de martor în ambele faze ale procesului penal, ba mai mult, şi-a însuşit Raportul de inspecţie fiscală nr. 45 din 21 septembrie 2009 elaborat de coechipierul său, inculpatul G., prin aplicarea semnăturii sale validând constatările şi concluziile conţinute de acesta.

Ca atare, întreaga activitate derulată de inculpatul J., probată dincolo de orice îndoială rezonabilă de propriile sale declaraţii, de depoziţiile testimoniale ale martorilor BB., CC., FF., TTT. şi WW., de proba ştiinţifică cu expertiza tehnică şi de înscrisuri, realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. (1968), în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, aceasta a acţionat, în executarea planului pus la punct de o parte din conducerea DGFP - Alba, adică de a-i ajuta pe reprezentanţii S.C.D. S.A. să-şi asigure produsul evaziunii fiscale şi de a împiedica descoperirea faptelor şi tragerea la răspundere penală a acestora, cu vinovăţia cerută de norma de incriminare, respectiv cel puţin cu intenţie indirectă, având în vedere că şi în situaţia în care s-ar acceptat că nu a urmărit producerea rezultatului faptelor sale a prevăzut şi a acceptat posibilitatea realizării acestuia în raport cu modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile specifice funcţiei de inspector fiscal. De asemenea, Înalta Curte reţine că şi apelul declarat de inculpatul K. nu este fondat, apreciind ca, în mod corect, prima instanţă a dispus condamnarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, în forma participaţiei penale a complicităţii, în raport cu probatoriul administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, care răstoarnă prezumţia de nevinovăţie a acestuia, în condiţiile în care activitatea infracţională desfăşurată se subsumează elementelor de tipicitate ale faptei pedepsite şi prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Astfel, la data de 01 iulie 2008, S.C. E. S.R.L., prin administrator (inculpat K.), a vândut S.C. D. S.A. albiile Mureşului - S. şi terasele - T., suprafeţe de teren care, scriptic, pentru perioada iulie 2008 - mai 2009, au figurat ca fiind exploatate tot de firma care le înstrăinase având în vedere că societatea achizitoare nu deţinea licenţe în acest sens. În realitate, balastul era exploatat cu mijloacele proprii de S.C. D. S.A., pe care le achiziţionase de la S.C. E. S.R.L. o dată cu suprafeţele de teren, când se transferase şi personalul angajat să le deservească, deşi în acte continua să figureze că este cumpărat de la societatea care înstrăinase perimetrele la un preţ mult redus faţă de cel al pieţei, respectiv 2,1 RON în loc de 12 RON, cu atât mai mult cu cât, pentru perioada de referinţă, S.C. D. S.A. a determinat şi raportat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale că valoarea producţiei de balast a fost de 10,35 RON/m3. Este de menţionat că licenţele de exploatare erau deţinute de fostul proprietar S.C. E. S.R.L., respectiv Licenţa nr. 9867 din 30 ianuarie 2008, pentru S. - în albia Mureşului, cu valabilitate până în 30 ianuarie 2009 şi Licenţa nr. x din 16 iunie 2008, cu valabilitate până în 16 iunie 2009, pentru zona T. - în terasă.

Ca urmare, în evidenţele contabile ale S.C. D. S.A. nu a fost înregistrată valoarea reală a balastului exploatat cu consecinţe directe asupra diminuării sumelor de bani ce trebuia a fi plătite cu titlu de redevenţe miniere, adică a taxelor datorate statului.

Pentru acoperirea acestor manopere ilegale s-a încheiat între cele două societăţi, pentru perioada 01 iulie 2008 - 01 mai 2009, un Contract fictiv de închiriere nr. 954 din 30 iunie 2008, prin care S.C. E. S.R.L., prin inculpatul K., a închiriat de la S.C. D. S.A., pentru suma de 10.000 euro - un excavator pentru exploatarea balastului de pe suprafeţele de teren pe care le înstrăinase deja, dar pentru care deţinea licenţe în acest sens, cantităţi care erau ulterior vândute tot către societatea D. cu sume mult diminuate decât valoarea de piaţă, perfectarea contractului fiind sugerată de inspectorii fiscali, inculpaţii C. şi F., cu ocazia controlului efectuat la ambele firme în primăvara anului 2009, perioadă în care, în fapt, exploatarea perimetrelor în discuţie se făcea de firma cumpărătoare care însă nu avea licenţă de exploatare pentru acestea.

Întreaga activitate desfăşurată de inculpatul K., în calitate de administrator al S.C. E. S.R.L., societate care în perioada de referinţă a plătit redevenţa minieră, raportând, totodată, către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, contrar realităţii, cantităţi de balast exploatate în aceste perimetre, aşa cum rezultă din Procesul-verbal de control nr. x din 09 mai 2011 încheiat de Garda Financiară, secţia Hunedoara, realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală, în forma participaţiei penale a complicităţii, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, având în vedere că, prin modul în care a acţionat, acesta a acordat sprijin atât moral cât şi material reprezentanţilor S.C. D. S.A. în scopul sustragerii de la plata redevenţei miniere.

Relevante în susţinerea vinovăţiei inculpatului K. sunt constatările Procesului-verbal de control nr. x din 09 mai 2011 al Gărzii Financiare, secţia Hunedoara, Licenţa nr. 9867 din 30 ianuarie 2008 de exploatare pentru S. - în albia Mureşului, cu valabilitate până în 30 ianuarie 2009, Licenţa nr. x din 16 iunie 2008 de exploatare pentru zona T. - în terasă, cu valabilitate până în 16 iunie 2009, Contractul fictiv de închiriere nr. 954 din 30 iunie 2008, propriile declaraţii ale inculpatului în care a recunoscut că, ulterior vânzării perimetrelor de exploatare a balastului, S.C. E. S.R.L. nu a mai deţinut niciun utilaj pentru excavarea suprafeţelor în discuţie, deşi licenţele de exploatare erau valabile, declaraţiile martorei RR. care confirmă că S.C. E. S.R.L. a vândut balast S.C. D. S.A. cu preţuri mult mai mici decât cel de exploatare declarat de firma D., fapt ce a influenţat negativ valoarea redevenţei miniere, înregistrarea discuţiei purtată în mediu ambiental de inculpaţii C. şi F. cu inculpatul K. realizată de acesta din urmă, declaraţia martorului EEEE., inclusiv din faţa instanţei de apel, care a descărcat la solicitarea inculpatului K. o înregistrare purtată în mediu ambiental.

În acest context, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apărării, că inculpatul K. a acordat ajutor sub forma complicităţii morale şi a celei materiale reprezentanţilor S.C. D. S.A., concretizat în acţiuni concomitente celor de evaziune fiscală realizate de aceştia din urmă, sens în care a plătit redevenţa minieră pentru perioada de referinţă, deşi nu mai exploata balast în condiţiile în care vânduse perimetrele, utilajele şi transferase personalul către firma cumpărătoare şi a încheiat un contract fictiv de închiriere pentru excavatorul înstrăinat către S.C. D. S.A., pentru ca astfel această societate să justifice menţiunile din contabilitate privind achiziţionarea de balast la un preţ subevaluat de la S.C. E. S.R.L. care avea licenţă de exploatare, motiv pentru care va respinge ca nefondat apelul acestui inculpat.

Privitor la critica parchetului care vizează nelegalitatea pedepselor aplicate inculpatului A., se constată că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei singure infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, însă a fost condamnat pentru trei infracţiuni prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005; art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, fiindu-i stabilite pedepse sub minimul special prevăzut de lege, inclusiv pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, deşi nu i-a fost aplicată vreuna dintre dispoziţiile care reglementează circumstanţele atenuante, prevederi la care s-a făcut trimitere în cuprinsul considerentelor hotărârii, la capitolul individualizare, când s-a reţinut incidenţa art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) privitor la lipsa antecedentelor penale.

În primul rând este de menţionat că, în mod corect, aşa cum s-a arătat anterior, prin actul de sesizare a instanţei, în raport cu acuzaţia penală ce i-a fost adusă inculpatului A., s-a reţinut în sarcina acestuia o singură infracţiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, întrucât legiuitorul, incriminând prin aceeaşi normă modalităţi faptice diferite ce au un scop comun, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a urmărit să asigure o corectă colectare a taxelor, impozitelor şi celorlalte obligaţii fiscale ce revin contribuabililor, prin stabilirea de situaţii fiscale reale.

Astfel, fiind vorba de o infracţiune cu conţinut alternativ, modalităţile de realizare diferite (omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor) prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 241/2005 nu atrag incidenţa dispoziţiilor privitoare la pluralitatea de infracţiuni sub forma concursului, fiind în prezenţa unităţii naturale de infracţiuni.

Ca atare, activitatea inculpatului A. se circumscrie unei singure infracţiuni de evaziune fiscală, modalităţile alternative de comitere a faptei incriminate în textul de lege anterior menţionat fiind echivalente sub aspectul semnificaţiei penale, fapt reţinut, de altfel, prin Decizia nr. 25 din 03 octombrie 2017 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 936/28.11.2017, care a stabilit că acţiunile şi inacţiunile enunţate în art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, dacă se refera la aceeaşi societate, constituie o infracţiune unică, motiv pentru care în mod greşit prima instanţă a dispus condamnare sa pentru trei infracţiuni de evaziune fiscală, aspect de nelegalitate ce urmează să fie înlăturat, aşa cum s-a arătat anterior, prin intermediul cai de atac formulată de inculpat, având în vedere că apelul parchetului este exercitat în defavoare, întrucât se ţine la majorarea pedepselor aplicate şi la obţinerea unor soluţii de condamnare pentru infracţiunile pentru care s-a dispus achitarea sa, la fond.

În al doilea rând, este adevărat că judecătorul fondului nu a indicat dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) în minută şi dispozitivul hotărârii, deşi a făcut trimitere la aceste prevederi în considerente, însă această omisiune reprezintă o simplă eroare materială care poate fi îndreptată în apelul inculpatului A., cu atât mai mult cu cât instanţa supremă apreciază că în cauză este incidenţă circumstanţa atenuantă privind buna conduită avuta de acuzat înainte de comiterea activităţii infracţionale ce face obiectul prezentului dosar, care va fi reţinută pentru ambele infracţiuni, respectiv de evaziune fiscală (3 ani închisoare) şi de constituire a unui grup infracţional nestructurat (2 ani închisoare), stabilindu-se o pedeapsă rezultantă în acelaşi cuantum ca cel aplicat de judecătorul fondului, cu consecinţa menţinerii modalităţii de executare pe un termen de supraveghere de 5 ani.

Deci, Înalta Curte consideră referitor la tratamentul sancţionator aplicat inculpaţilor A., G., C., F., J. şi K. aspect criticat atât de parchet, cât şi de inculpatul C. în ceea ce-l priveşte, că, în cauză, s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), respectiv art. 74 alin. (1) C. pen. (1969) pentru inculpatul A., fiind valorificate în mod corespunzător toate împrejurările ce ţin de faptele comise (modul de săvârşire, starea de pericol creată, întinderea activităţii infracţionale, gravitatea pagubei produse), precum şi cele care caracterizează persoana fiecărui inculpat (antecedenţa penală, contribuţia avută la desfăşurarea activităţii ilicite, conduita după comiterea faptei, vârsta, starea de sănătate, integrarea în societate şi situaţia familială), situaţie în care au fost stabilite pedepse corect individualizate atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, apte să asigure realizarea scopului preventiv educativ avut în vedere de legiuitor prin însăşi reglementarea acestora.

În acest sens, deşi faptele inculpaţilor A., G., C. şi F. au un grad relativ ridicat de pericol social concret, imprimat atât de natura şi importanţa valorilor sociale lezate, de funcţia deţinută (G. - şef serviciu în cadrul D.G.F.P. Alba, C. şi F. - inspectori fiscali), de amploarea activităţii infracţionale (fiecare inculpat fiind condamnat pentru mai multe infracţiuni atât de prejudiciu cât şi de pericol), de contribuţia avută la comiterea acesteia, precum şi de consecinţele produse, respectiv producerea unor pagube în patrimoniu statului, se constată că, în mod corect, prima instanţă le-a stabilit pedepse orientate spre minimul special, după caz, sub această limită prevăzută de lege, în condiţiile în care de la consumarea activităţii ilicite au trecut 8/9/10 ani, iar răspunderea penală pentru infracţiunea de fals comisă de inculpatul G. nu va mai putea fi antrenată ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială.

Aşadar, trecerea unui interval lung de timp de la comiterea infracţiunilor a fost de natură a diminua din rezonanţa negativă a activităţii infracţionale desfăşurată de cei patru acuzaţi, precum şi din periculozitatea lor dat fiind faptul că în perioada de referinţă şi-au conformat conduita cu rigorile legii (s-au prezentat în faţa organelor judiciare la chemarea acestora, nu au mai comis alte fapte penale), motiv pentru care Înalta Curte, contrar susţinerilor parchetului care a solicitat majorarea pedepselor spre mediu, apreciază că se impune, chiar dacă se va dispune direct în apel condamnarea inculpaţilor G., C. şi F. pentru anumite infracţiuni (aşa cum s-a precizat anterior), menţinerea cuantumului acestora şi a modalităţii de executare a pedepsei rezultante, tratamentul sancţionator stabilit fiind, astfel, suficient pentru a asigura îndreptarea inculpaţilor A., G., C. şi F.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nici cererea parchetului de majorare a pedepselor stabilite inculpaţilor J. şi K. şi de executare în regim de detenţie nu este fondată, în raport cu contribuţia mai redusă la comiterea activităţii ilicite în condiţiile în care aceştia au fost condamnaţi pentru câte o singură infracţiune, dar şi cu circumstanţele personale favorabile, respectiv vârstă, pregătirea profesională şi situaţia familială aceştia fiind absolvenţi de studii superioare şi având familii organizate, motiv pentru care suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, respectiv 4 ani, este suficientă pentru a asigura îndreptarea acestora, putându-se, astfel, atinge scopul preventiv educativ al tratamentului sancţionator ce le-a fost aplicat de către prima instanţă.

Cu privire la inculpata B., pentru considerentele dezvoltate anterior, respectiv lipsa antecedenţei penale, prezentarea în faţa organelor judiciare la fiecare chemare a acestora, pregătirea profesională şi situaţia familială, nu se justifică aplicarea unui tratament sancţionator mai sever atât din perspectiva cuantumului cât şi a modalităţii de executare, aşa cum a solicitat parchetul, ba din contră, având în vedere că faţă de ea sunt incidente dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1968), Înalta Curte îi va admite apelul şi cu privire la acest aspect, urmând să reindividualizeze pedepsele componente ale concursului de infracţiuni în acord cu efectele circumstanţei atenuante ce se va reţine, respectiv stabilirea lor într-un cuantum orientat către minimul general prevăzut de lege.

Nu în ultimul rând, se constată ca sunt întemeiate criticile invocate de partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - D.G.F.P. Alba cu privire la modul de soluţionare a acţiunii civile alăturată celei penale în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală săvârşite în diferite forme de participaţie de inculpaţii A., B., G., C., F., şi K., în condiţiile în care judecătorul fondului nu i-a obligat, contrar principiilor care guvernează răspunderea civilă delictuală, la repararea în solidar a pagubei cauzate bugetului de stat.

Astfel, Înalta Curte reţine că una dintre trăsăturile răspunderii civile delictuale constă în caracterul solidar al acesteia în caz de coparticipare la săvârşirea faptei ilicite, sens în care art. 1003 din vechiul C. civ. [aplicabil în speţă art. 3 (actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor) şi art. 5 (dispoziţiile C. civ. se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare) din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind noul C. civ.] stabilea că, în situaţia în care delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar pentru despăgubire (principiu preluat şi de actualul C. civ. în art. 1382).

Pentru a putea fi, însă, angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane se cer a fi îndeplinite mai multe condiţii, respectiv comiterea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei.

În acest context, se constată că, date fiind soluţiile de condamnare dispuse faţă de inculpaţii A. [pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005], B. [pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 241/2005], G. [pentru infracţiunea prevăzută de 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 241/2005], C. [pentru infracţiunea prevăzută de 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 241/2005], K. [pentru infracţiunea prevăzută de 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] şi F. [pentru infracţiunea prevăzută de 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005], va fi angajată răspunderea civilă a inculpaţilor A., B., G., C. şi F. (în legătură cu S.C. E. S.R.L., cu vânzările ilegale de beton, cu cu scăzăminte 3% eroare de cântărire); A., B. şi G. (în legătură cu vânzarea de beton şi nefacturarea lucrărilor către S.C. KK. S.R.L.); A., B., C. şi F. (în legătură diminuarea redevenţelor miniere); A. şi B. (în legătură cu contractul de spaţii verzi fictiv); A. şi G. (în legătură cu reevaluarea terenurilor vândute S.C. DD. S.A.) în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. pentru săvârşirea unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii în dauna părţii civile A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - D.G.F.P. Alba. (infracţiunii de evaziune fiscală în forma autoratului sau complicităţii), chiar dacă, prin Sentinţa penală nr. 148/2011 (definitivă prin Decizia nr. 1818/2012 a Înaltei Curţi, secţia penală), Curtea de Apel Alba Iulia a obligat, în solidar, să plătească aceleaşi sume, cu titlu de reparare a prejudiciului produs statului, alţi coparticipaţi la comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală (L., N., M., Q., O., P. trimişi în judecată alături de acuzaţii din prezenta cauză, prin acelaşi rechizitoriu, însă au uzat de procedura simplificată a recunoaşterii de vinovăţie), întrucât este aplicabil principiul de drept consacrat de art. 1003 din vechiul C. civ.

În ceea ce priveşte apelul formulat de S.C. D. S.A., instanţa supremă reţine că este nefondat, întrucât, potrivit art. 409 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., partea responsabilă civilmente poate declara această cale de atac numai referitor la soluţia pronunţată pe latură civilă şi, prin excepţie, pe latură penală în măsura în care soluţia pe această latură o influenţează pe cea dată în legătură cu acţiunea civilă. Or, în cauză, criticile formulate pe latură penală prin raportare la soluţia dată pe această latură nu influenţează în niciun mod soluţionarea laturii civile. În plus, dispoziţiile art. 418 alin. (1) C. proc. pen., care consacră principiul non reformatio in pejus, interzise agravarea situaţiei unei părţi în propria cale de atac, motiv pentru care, deşi judecătorul fondului era obligat pentru raţiunile anterior arătate să dezlege latura civilă a cauzei în conformitate cu prevederile art. 1003 din vechiul C. civ., apelul părţii responsabile civilmente nu poate fi admis, cu consecinţa obligării sale în solidar cu inculpaţii la plata despăgubirilor civile, nelegalitate invocată urmând însă să fie înlăturată, aşa cum s-a precizat în cele ce preced, în calea de atac exercitată de partea civilă.

În consecinţă, pentru considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., urmează să admită apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Alba, părţii civile A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - D.G.F.P, Alba şi inculpaţilor A., B., G. şi I., cu consecinţa desfiinţării, în parte, a Sentinţei penale nr. 69 din 8 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., îl va condamna pe inculpatul A., la:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

- 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. (1969) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), va contopi pedepsele şi va aplica inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie sa se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen..(1969) aplicată inculpatei B. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., o va condamna pe inculpata B., la:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

- 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) va contopi pedepsele şi va aplica inculpatei B. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În temeiul art. 86 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) aplicată inculpatului C. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., îl va condamna pe inculpatul C., la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. (1969) pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen..(1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 241/2005.

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), va contopi pedepsele de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. (1969) pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 241/2005 şi 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) aplicate prin Sentinţa penală nr. 127/2013 a Tribunalului Alba, definitivă prin Decizia penală nr. 2195/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va aplica inculpatului C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 565 ani.

În temeiul art. 863 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alb;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) aplicată inculpatului F. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., îl va condamna pe inculpatul F., la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. (1969) pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen..(1969) raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), va contopi pedepsele de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen..(1969) pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscala prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) aplicate prin Sentinţa penală nr. 127/2013 a Tribunalului Alba, definitivă prin Decizia penală nr. 2195/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va aplica inculpatului F. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 863 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului G. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin, (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., va înceta procesul penal faţă de inculpatul G. pentru infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (1969), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., îl va condamna pe inculpatul G., la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. (1969) pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 (referitor la S.C. D. SA).

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), va contopi pedepsele stabilite în prezenta cauza şi va aplica inculpatului G. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 86 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului I. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., îl va condamna pe inculpatul I. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 86 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de munca;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit faţă de inculpatul I. pentru infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (1969), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

7. în baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. va obliga la plata despăgubirilor civile către partea civilă Statul Român reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba:

- inculpaţii A., F., K. şi C. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 92.062 RON (prejudiciu din relaţia cu S.C. E. S.R.L.) reprezentând redevenţe miniere;

- inculpaţii A., B., C., F. şi G., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 1.280.071 RON (prejudiciu rezultat din vânzările ilegale de beton, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A.);

- inculpaţii A., B., C., F. şi G., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 843.457 lei (prejudiciu rezultat din scăzăminte 3% eroare de cântărire reprezentând impozit pe profit şi T.V.A.);

- inculpaţii A., B. şi G., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 55.200 RON (vânzări beton pentru drumul de acces la S.C. KK. S.R.L., reprezentând impozit pe profit şi T.V.A.);

- inculpaţii A., B. şi G., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 105.296,08 RON (prejudiciu rezultat din necolectarea TVA-ului prin nefacturarea lucrărilor către S.C. KK. S.R.L.);

- inculpaţii A. şi B.,în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 124.786 RON (prejudiciu rezultat din contract de întreţinere spaţii verzi fictiv, între S.C. KK. S.R.L. şi S.C. D. S.A);

- inculpaţii A. şi G., în solidar partea responsabilă civilmente S.C, D. S.A. la plata sumei de 884.874 RON (prejudiciu rezultat din reevaluarea terenurilor vândute de S.C. D. S.A. la S.C. DD. S.A. reprezentând impozit pe profit);

- inculpaţii A., B., C. şi F., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 59.910 RON (prejudiciu rezultat din diminuarea redevenţelor miniere).

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, respingând, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C., F., J., K. şi de partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A.

Având în vedere că apelanţii inculpaţi C., F., J., K. şi apelanta parte responsabilă civilmente S.C. D. S.A. se află în culpă procesuală, vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Alba, partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - D.G.F.P. Alba şi inculpaţii A., B., G. şi I. împotriva Sentinţei penale nr. 69 din 8 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul A., la:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

- 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. (1969) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen. (1969).

2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) aplicată inculpatei B. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpata B., la:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

- 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), contopeşte pedepsele şi aplica inculpatei B. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În temeiul art. 863 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).

3. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) aplicată inculpatului C. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul C., la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen..(1969) pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 241/2005.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. (1969) pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 241/2005 şi 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) aplicate prin Sentinţa penală nr. 127/2013 a Tribunalului Alba, definitivă prin Decizia penală nr. 2195/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi aplică inculpatului C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 861 raportat la art. 86 C. pen. (1969)" suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alb;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).

4. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) aplicată inculpatului F. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul F., la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. (1969) pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen..(1969) pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) aplicate prin Sentinţa penală nr. 127/2013 a Tribunalului Alba, definitivă prin Decizia penală nr. 2195/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi aplică inculpatului F. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 863 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen. (1969).

5. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului G. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul G. pentru infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (1969), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul G., la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. (1969) pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 (referitor la S.C. D. SA).

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză şi aplică inculpatului G. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).

6. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului I. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul I., la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969).

În temeiul art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969),suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit faţă de inculpatul I. pentru infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (1969), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

7. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., obligă la plata despăgubirilor civile către partea civilă Statul Român reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba:

- inculpaţii A., F., K. şi C. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 92.062 RON (prejudiciu din relaţia cu S.C. E. S.R.L.) reprezentând redevenţe miniere;

- inculpaţii A., B., C., F. şi G., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 1,280.071 Iei (prejudiciu rezultat din vânzările ilegale de beton, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A.);

- inculpaţii A., B., C., F. şi G., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 843.457 lei (prejudiciu rezultat din scăzăminte 3% eroare de cântărire reprezentând impozit pe profit şi T.V.A.);

- inculpaţii A., B. şi G., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 55.200 Ici (vânzări beton pentru drumul de acces la S.C. KK. S.R.L., reprezentând impozit pe profit şi T.V.A.);

- inculpaţii A., B. şi G., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 105.296,08 RON (prejudiciu rezultat din necolectarea TVA-ului prin nefacturarea lucrărilor către S.C, KK. S.R.L.);

- inculpaţii A. şi B. solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 124.786 RON (prejudiciu rezultat din contract de întreţinere spaţii verzi fictiv, între S.C. KK. S.R.L. şi S.C. D. S.A);

- inculpaţii A. şi G., în solidar partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 884.874 RON (prejudiciu rezultat din reevaluarea terenurilor vândute de S.C. D. S.A. la S.C. DD. S.A. reprezentând impozit pe profit);

- inculpaţii A., B., C. şi F., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. la plata sumei de 59.910 RON (prejudiciu rezultat din diminuarea redevenţelor miniere).

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate;

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C., F., J., K. şi de partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Alba rămân în sarcina statului.

Obligă apelanţii intimaţi inculpaţi C. F., J., K. şi apelanta parte responsabilă civilmente S.C. U. S.A. la plata sumei de câte 5.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi K., G., C., F., A., B. şi I., în sumă de câte 130 RON, şi pentru apelantul intimat inculpat J., în sumă de 520 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 iulie 2018.

GGC - NN