Appeal against decision on motion for annulment of criminal judgment declared inadmissible as final and not subject to further appeal

Deliberând asupra apelurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 882 din data de 07 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii A., B., C. şi D. împotriva Deciziei penale nr. 962 din 31.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul penal nr. x/2015

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reţinut că în ceea ce priveşte motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., invocat de către contestatori, prin care aceştia fac referire la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, instanţa de apel investită cu soluţionarea fondului cauzei a analizat prin decizia penală atacată cu contestaţie în anulare acest motiv.

Astfel, din motivarea Deciziei penale nr. 962 din 31.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava se constată că inculpaţii A., C. şi D., contestatori în cauză, au invocat şi în faţa instanţei de control judiciar împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale raportat la infracţiunea de fals intelectual ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (2) C. pen. este neconstituţională, instanţa de apel apreciind această apărare ca fiind nefondată.

S-a constatat că instanţa de apel a dezbătut şi a efectuat o analiza amplă a incidenţei Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale şi a efectelor acesteia, cu privire la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, astfel încât se apreciază că reanalizarea cauzei sub acest aspect nu mai poate fi realizată.

Această soluţie rezultă din dispozitivul şi considerentele Deciziei nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală publicată în M. Of. nr. 392/25.05.2017 prin care s-a stabilit că în interpretarea disp. art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului, decizie care potrivit disp. art. 477 alin. (3) C. proc. pen. este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Prin decizia a cărui dispozitiv a fost enunţat mai sus, s-a reţinut că faţă de specificul căilor extraordinare de atac în raport cu deosebirea fundamentală, de necontestat între căile ordinare şi căile extraordinare de atac, cu respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, dar şi a premizei prezumţiei de legalitate a soluţiilor pronunţate de instanţele de apel, cu evoluţia modificărilor legislative în materia contestaţiei în anulare şi s-a apreciat că orice element care a fost pus în discuţia instanţei de apel şi cu privire la care aceasta s-a pronunţat în mod definitiv nu mai poate constitui temei al contestaţiei în anulare, conform art. 426 lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. d) C. proc. pen., motivat de existenţa unei cauze de incompatibilitate a judecătorului participant în compunerea completului de apel, Curtea a constatat că acesta este nefondat.

S-a constatat că în cauză au fost invocate cazurile de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) C. proc. pen.

S-a arătat că incompatibilitatea invocată vizează pe d-na judecător E., care a participat la soluţionarea cauzei în procedura de cameră preliminară, pronunţându-se asupra cererilor şi excepţiilor formulate de către aceştia, a participat la unele termene de judecată în primă instanţă, a dispus asupra probatoriului solicitat a fi administrat, s-a pronunţat cu privire la inculpatul F., disjungând cauza cu privire la ceilalţi inculpaţi şi a participat la soluţionarea cauzei în apel, pronunţându-se din nou asupra cererilor de administrare a probelor cât şi asupra fondului cauzei prin decizia atacată în prezenta cauză.

S-a mai arătat că prin încheierea pronunţată în calitate de judecător de cameră preliminară d-na judecător E. a reţinut că "este real că, emisă fiind autorizaţia de supraveghere pe inculpatul A., pe acest mandat de supraveghere au picat din punct de vedere penal-infracţional inculpaţii C., D. şi B.", efectuând astfel un examen al vinovăţiei acestora, ceea ce echivalează cu o antepronunţare în cauză.

Curtea a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 64 C. proc. pen.:

"(1) Judecătorul este incompatibil dacă:

a) a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar şi în altă cauză;

b) este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 din C. pen. cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora;

c) a fost expert sau martor, în cauză;

d) este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal;

e) a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfăşurată în faţa unui judecător sau a unei instanţe de judecată;

f) există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată.

(2) Nu pot face parte din acelaşi complet de judecată judecătorii care sunt soţi, rude sau afini între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 din C. pen.

(3) Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori casarea hotărârii.

(4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac.

(5) Judecătorul care a participat la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau în căile de atac.

(6) Judecătorul care s-a pronunţat cu privire la o măsură supusă contestaţiei nu poate participa la soluţionarea contestaţiei."

Art. 3 C. proc. pen. care reglementează separarea funcţiilor judiciare stipulează:

"(1) În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare:

a) funcţia de urmărire penală;

b) funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală;

c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată;

d) funcţia de judecată.

(2) Funcţiile judiciare se exercită din oficiu, în afară de cazul când, prin lege, se dispune altfel.

(3) În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată, mai puţin când se dispune începerea judecăţii potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c).

(4) În exercitarea funcţiei de urmărire penală, procurorul şi organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată.

(5) Asupra actelor şi măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuţii în acest sens, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

(6) Asupra legalităţii actului de trimitere în judecată şi probelor pe care se bazează acesta, precum şi asupra legalităţii soluţiilor de netrimitere în judecată se pronunţă judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile legii.

(7) Judecata se realizează de către instanţă, în complete legal constituite."

Având în vedere textele legale anterior prezentate şi văzând actele şi lucrările dosarului de fond a cauzei, Curtea a constatat că deşi d-na judecător E. a participat la judecarea cauzei în procedura de cameră preliminară şi a pronunţat încheierea prin care s-au efectuat verificările potrivit art. 342 C. proc. pen., iar ulterior a participat la unele termene de judecată la instanţa de fond şi a pronunţat în cadrul instanţei de control judiciar decizia atacată cu contestaţie în anulare în prezenta cauză, această situaţie nu atrage incidenţa vreunui caz de incompatibilitate dintre cele invocate de contestatori.

S-a apreciat că măsurile dispuse de completul de judecată sub aspectul pertinenţei, concludenţei sau a utilităţii administrării unui mijloc de probă în cadrul cercetării judecătoreşti nu poate fi cenzurat pe calea cererii prin care se invocă incompatibilitatea judecătorului, ci doar de către instanţele de control judiciar competente prin promovarea căilor de atac ce permit efectuarea acestui control.

În ceea ce priveşte motivul privind menţiunea din cuprinsul încheierii pronunţate în procedura de cameră preliminară, respectiv "este real că emisă fiind autorizaţia de supraveghere pe inculpatul A., pe acest mandat de supraveghere au picat din punct de vedere penal-infracţional inculpaţii C., D. şi B.", ce a fost apreciată de contestatori ca fiind o analiză a vinovăţiei acestora şi o antepronunţare asupra fondului cauzei, Curtea a constatat că şi acesta este nefondat întrucât judecătorul de cameră preliminară a efectuat analiza legalităţii şi loialităţii administrării mijlocului de probă, ci nu a vinovăţiei inculpaţilor.

Faţă de motivele prezentate, Curtea a apreciat că în privinţa d-nei judecător E. nu au fost indicate cazurile de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) C. proc. pen. astfel cum au fost prezentate de către contestatori.

Aceeaşi soluţie a fost prezentată şi în considerentele Deciziei penale nr. 962 din 31.10.2019 a Curţii de Apel Suceava atacată cu contestaţie în anulare prin care se arată că pe parcursul cercetării judecătoreşti din apel inculpaţii D. şi C., contestatori în cauză, au invocat incompatibilitatea d-nei judecător E. prin cererea de recuzare ce a făcut obiectul Dosarului asociat nr. x/2015, ce a fost respinsă prin încheierea din data de 22.10.2018 ca fiind nefondată.

Opinia exprimată în cauza de faţă concordă cu soluţia adoptată prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel Suceava la data de 22.10.2018 în Dosarul asociat nr. x/2015 prin care au fost analizate pe larg motivele de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) C. proc. pen. privind pe d-na judecător E., completul investit cu soluţionarea cererii de recuzare concluzionând că faţă de actele şi lucrările dosarului şi activitatea desfăşurată de judecător în cauză, nu sunt date cazurile de incompatibilitate invocate în cerere.

O soluţie similară s-a dispus şi prin încheierea pronunţată la data de 25.03.2019 de către Curtea de Apel Suceava în Dosarul asociat nr. x/2015 prin care s-a soluţionat cererea de recuzare a întregii componenţe a completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului cauzei, cerere în care a fost invocat cazul de incompatibilitate prev. de art. 64 lit. f) C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 882 din data de 07 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori au formulat apel contestatorii A. şi B.

Examinând excepţia inadmisibilităţii invocată de reprezentatul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatorii A. şi B. au declarat apel împotriva deciziei penale prin care s-a respins contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 962 din 31.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava.

Potrivit dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen. se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive:

a. când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

b. când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c. când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d. când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e. când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f. când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g. când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h. când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i. când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale.

Potrivit art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

În speţa de faţă, se constată că prin Decizia penală nr. 882 din data de 07 octombrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a pronunţat cu privire la contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 962 din 31.10.2019 pronunţate de Curtea de Apel Suceava în Dosarul penal nr. x/2015.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., anterior menţionate, precum şi faptul că instanţa de apel s-a pronunţat prin decizie cu privire la contestaţia în anulare a contestatorilor A. şi B., se constată că este inadmisibilă calea de atac formulată.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 882 din data de 07 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 882 din data de 07 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorii A. şi B. la plata sumei a câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.

GGC - NN