Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 172/2021 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against final decision on complaint regarding criminal proceedings duration

Case Number Decizia nr. 172/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (panel of five judges) dismissed the appellant's appeal in cassation as inadmissible and ordered the appellant to pay 200 RON in judicial costs, leaving the prior decision of the Penal Section in force. The dispute concerned an attempt to challenge a final decision by the Supreme Court's Penal Section, which had previously dismissed as inadmissible an appeal against an appellate court's rejection of a complaint regarding the duration of criminal proceedings. Relying on Article 4886(7) of the Code of Criminal Procedure, which stipulates that decisions resolving complaints regarding the duration of criminal proceedings are not subject to any form of appeal, the court held that both the initial rejection of the complaint and the subsequent dismissal of the appeal against it were final and definitive. Consequently, the appellant’s filing of a cassation appeal—reserved exclusively for grounds of illegality against specific non-final decisions—against an already final decision violated the principle of the legality of appeals and the coherence of the judicial review system, rendering the remedy inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 4886 alin. (7) C. proc. pen, art. 4885 C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen; Inadmissibility of cassation appeal against final decision on complaint regarding criminal proceedings duration: The dispute concerned an attempt to challenge a final decision by the Supreme Court's Penal Section, which had previously dismissed as inadmissible an appeal against an appellate court's rejection of a complaint regarding the duration of criminal proceedings. Relying on Article 4886(7) of the Code of Criminal Procedure, which stipulates that decisions resolving complaints regarding the duration of criminal proceedings are not subject to any form of appeal, the court held that both the initial rejection of the complaint and the subsequent dismissal of the appeal against it were final and definitive. Consequently, the appellant’s filing of a cassation appeal—reserved exclusively for grounds of illegality against specific non-final decisions—against an already final decision violated the principle of the legality of appeals and the coherence of the judicial review system, rendering the remedy inadmissible.

Keywords

AI generated
grounds for cassation judicial review filing of criminal complaint principle of legality appealability of remand decision duration of judicial expulsion

Cited Legislation

AI generated
art. 4886 alin. (7) C. proc. pen
Potrivit art. 4886 alin. (7) C. proc. pen., încheierea prin care instanţa soluţionează contestaţia privind durata procesului penal nu este supusă niciunei căi de atac.
art. 4885 C. proc. pen
S-a constatat că, în cauză, prin încheierea penală atacată, în baza art. 4885 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal vizând Dosarul nr.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Legal basis cited in the dispositive to order the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Legal basis cited in the dispositive to order the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 380 din data de 15 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021 s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac formulate de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 61 din 03 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Pentru a dispune astfel, secţia penală, a instanţei supreme a reţinut, în esenţă, următoarele:

Potrivit art. 4886 alin. (7) C. proc. pen., încheierea prin care instanţa soluţionează contestaţia privind durata procesului penal nu este supusă niciunei căi de atac.

S-a constatat că, în cauză, prin încheierea penală atacată, în baza art. 4885 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Suceava, formulată de contestatorul A., astfel încât secţia penală a instanţei supreme a reţinut că, potrivit prevederilor mai sus menţionate, aceasta nu poate fi supusă niciunei căi de atac (oricare ar fi felul acesteia).

În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile art. 4886 alin. (7) C. proc. pen. s-a constatat că A. a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele legale şi, ca atare, nu este admisibilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea recursului promovat de petentul A., constată că acesta este inadmisibil şi va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Dându-se eficienţă principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Astfel, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora cu respectarea dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare şi cazurile în care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În reglementarea C. proc. pen., recursul este o cale extraordinară de atac (denumită "recurs în casaţie"), ce poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

În prezenta cauză, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 380 din data de 15 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021 prin care s-a respins, ca inadmisibilă, calea de atac formulată împotriva încheierii penale nr. 61 din 03 februarie 2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Prin această din urmă încheiere (Încheierea nr. 61 din 03 februarie 2021) a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Suceava, formulată de acelaşi petent.

Or, potrivit art. 4886 alin. (7) C. proc. pen. "Încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa soluţionează contestaţia nu este supusă niciunei căi de atac."

Aşadar, încheierea de respingere a contestaţiei privind durata procesului cât şi deciziile pronunţate în căi de atac succesive formulate împotriva acesteia au caracter definitiv, nemaiputând face obiectul unor alte căi de atac.

Prin urmare, se constată că petentul A. a exercitat, în condiţii nereglementate de C. proc. pen., recurs (cale de atac, de altfel, nepermisă de C. proc. pen., care prevede recursul în casaţie posibil a fi formulat strict pentru motive de nelegalitate) împotriva unei hotărâri definitive, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii, respectiv a principiului unicităţii căilor de atac şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 380 din data de 15 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 380 din data de 15 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iunie 2021.

GGC - GV