Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 158/2021 AI generated

Inadmissibility of ordinary appeal against final decision on petition for annulment

Case Number Decizia nr. 158/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's ordinary appeal as inadmissible and ordered him to pay 200 RON in judicial costs to the state. The dispute concerned the attempt to challenge via a "contestaţie" an earlier Supreme Court decision that had itself dismissed an extraordinary "contestaţie în anulare" (petition for annulment) for lack of standing, thereby leaving the prior rulings intact. The court held that decisions rendered on the admission or dismissal of a petition for annulment are final and definitive, citing the 2015 Decision No. 5 of the Supreme Court's bench for resolving questions of law; consequently, the ordinary appeal was inadmissible under Article 4251 of the Code of Criminal Procedure, which restricts such appeals to instances expressly provided by law, and allowing the appeal would violate the legal principle of the specific and hierarchical nature of judicial remedies.

Legislator headnote

AI generated

art. 426 din C. proc. pen, art. 4251 din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen; Inadmissibility of ordinary appeal against final decision on petition for annulment: The dispute concerned the attempt to challenge via a "contestaţie" an earlier Supreme Court decision that had itself dismissed an extraordinary "contestaţie în anulare" (petition for annulment) for lack of standing, thereby leaving the prior rulings intact. The court held that decisions rendered on the admission or dismissal of a petition for annulment are final and definitive, citing the 2015 Decision No. 5 of the Supreme Court's bench for resolving questions of law; consequently, the ordinary appeal was inadmissible under Article 4251 of the Code of Criminal Procedure, which restricts such appeals to instances expressly provided by law, and allowing the appeal would violate the legal principle of the specific and hierarchical nature of judicial remedies.

Keywords

AI generated
standing to appeal judicial law action for annulment code of criminal procedure objection of unconstitutionality withdrawal of legal petition

Cited Legislation

AI generated
art. 426 din C. proc. pen
Totodată, s-a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 426 din C. proc. pen., sunt supuse contestaţiei în anulare doar hotărârile penale definitive prin care a fost soluţionată acţiunea penală şi/sau acţiunea civilă exercitată într-o cauză penală.
art. 4251 din C. proc. pen
În acest sens, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, aceste dispoziţii fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Basis for the court's order obliging the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for the court's order obliging the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 18 din data de 18 ianuarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 228 din 16 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, Completul de 5 judecători al instanţei supreme a reţinut, în esenţă, următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Totodată, s-a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 426 din C. proc. pen., sunt supuse contestaţiei în anulare doar hotărârile penale definitive prin care a fost soluţionată acţiunea penală şi/sau acţiunea civilă exercitată într-o cauză penală.

Cum contestatorul a formulat contestaţie în anulare împotriva unei decizii prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă contestaţie în anulare formulată de acesta, Completul de 5 judecători al instanţei supreme a reţinut că prin hotărârea atacată nu a fost soluţionată acţiunea penală şi/sau acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, respectiv că nu s-au întrunit cumulativ cerinţele de admisibilitate ale căii de atac extraordinare formulate.

Împotriva Deciziei penale nr. 18 din data de 18 ianuarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători Penal 1 - 2021, sub nr. x/2021, primul termen de judecată fiind fixat în mod aleatoriu la data de 7 iunie 2021, dată la care au avut loc dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea contestaţiei promovate de petentul A., constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dându-se eficienţă principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Astfel, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În acest sens, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, aceste dispoziţii fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În speţă, contestatorul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva Deciziei penale nr. 18 din data de 18 ianuarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de acelaşi contestator împotriva Deciziei penale nr. 228 din 16 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2020.

Astfel cum s-a reţinut prin Decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, "hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, (...), sunt definitive". Deci, inclusiv hotărârea de respingere, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, atacată în prezenta cauză, are caracter definitiv şi nu poate face obiectul unei contestaţii.

Prin urmare, se constată că petentul A. a exercitat, în condiţii neprevăzute de C. proc. pen., o contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele permise de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii, respectiv a principiului unicităţii căilor de atac şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 18 din data de 18 ianuarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 18 din data de 18 ianuarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iunie 2021.

GGC - GV