Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 151/2021 AI generated

Repeated challenge to final criminal decision held inadmissible; petitioner ordered to pay 200 RON costs.

Case Number Decizia nr. 151/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, panel of 5 judges, dismissed as inadmissible the petitioner's challenge against Criminal Decision no. 8/A of 15 January 2021, by which the criminal section had already rejected as inadmissible an earlier appeal against a final decision; the court also ordered the petitioner to pay 200 RON in judicial costs to the state, and the decision is final. The dispute arose from the petitioner's repeated, successive procedural challenges against final criminal decisions, including prior rulings rejecting an appeal for annulment. The court applied the principle of legality of appeal remedies under Article 129 of the Romanian Constitution, the free access to justice principle under Article 21, and Article 425¹ of the Criminal Procedure Code, holding that appeal remedies are only available when expressly provided by law and cannot be exercised against final decisions; recognizing such remedies outside the legal framework would violate the legality and uniqueness principles of appeal channels.

Legislator headnote

AI generated

art. 4251 din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen; Repeated challenge to final criminal decision held inadmissible; petitioner ordered to pay 200 RON costs: 8/A of 15 January 2021, by which the criminal section had already rejected as inadmissible an earlier appeal against a final decision; the court also ordered the petitioner to pay 200 RON in judicial costs to the state, and the decision is final. The dispute arose from the petitioner's repeated, successive procedural challenges against final criminal decisions, including prior rulings rejecting an appeal for annulment. The court applied the principle of legality of appeal remedies under Article 129 of the Romanian Constitution, the free access to justice principle under Article 21, and Article 425¹ of the Criminal Procedure Code, holding that appeal remedies are only available when expressly provided by law and cannot be exercised against final decisions; recognizing such remedies outside the legal framework would violate the legality and uniqueness principles of appeal channels.

Keywords

AI generated
judicial law code of criminal procedure principle of legality procedural costs e-justice framework decision

Cited Legislation

AI generated
art. 4251 din C. proc. pen
În acest sens, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, aceste dispoziţii fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Ordered the contestator to pay 200 RON in judicial expenses to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Ordered the contestator to pay 200 RON in judicial expenses to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 8/A din data de 15 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus, respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac declarate de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 321/A din data de 3 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, secţia penală, a instanţei supreme a reţinut, în esenţă, că petentul a exercitat calea de atac împotriva unei hotărâri definitive (anume, Decizia penală nr. 321/A din data de 3 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, prin care, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de acelaşi petent), nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare.

Împotriva Deciziei penale nr. 8/A din data de 15 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători - Penal 1 - 2021 sub nr. x/2021, primul termen de judecată fiind fixat în mod aleatoriu la data de 7 iunie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea contestaţiei promovate de petentul A., constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dându-se eficienţă principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Astfel, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării.

În acest sens, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, aceste dispoziţii fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În speţă, petentul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva Deciziei penale nr. 8/A din data de 15 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, prin care, s-a respins, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de acelaşi petent împotriva Deciziei penale nr. 321/A din data de 3 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Prin această din urmă decizie a secţiei penale a instanţei supreme s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petent împotriva Deciziei penale nr. 230 din data de 11 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Or, atât decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare (potrivit Deciziei nr. 5/HP/2015) cât şi decizia pronunţată în căi de atac succesive formulate împotriva acesteia au caracter definitiv, nemaiputând face obiectul unor alte căi de atac ordinare.

Prin urmare, se constată că petentul A. a exercitat în mod repetitiv şi în condiţii nereglementate de C. proc. pen. căi de atac împotriva unor hotărâri definitive, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii, respectiv a principiului unicităţii căilor de atac şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 8/A din data de 15 ianuarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 8/A din data de 15 ianuarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iunie 2021.

GGC - GV