Admissibility of constitutional exception regarding criminal counsel obligations in appeal against final judgment
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Completul de 5 judecători) dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court’s order to reject the request for referral to the Constitutional Court regarding the unconstitutionality of Article 91(3) of the Code of Criminal Procedure. The dispute arose when a convicted defendant challenged the finality of a prior appellate decision by filing an appeal against a judgment that had already declared his extraordinary annulment complaint inadmissible, simultaneously raising a constitutional exception concerning the obligations of assigned counsel during videoconference hearings. The court held that the exception was inadmissible because it lacked a nexus with the adjudication of the case under Article 29 of Law No. 47/1992; specifically, the provision challenged did not determine the admissibility of the appeal itself, rendering the exception ineffective in a proceeding where the appeal was barred by law against a final judgment. Consequently, the court ordered the appellant to pay 200 RON in judicial expenses to the state, while the honorarium for the assigned defense counsel (313 RON) was borne by the state.
Legislator headnote
AI generatedart. 91 alin. (3) din C. proc. pen, art. 91 alin. (3) C. proc. pen, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 275 alin. (6) din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen; Admissibility of constitutional exception regarding criminal counsel obligations in appeal against final judgment: The dispute arose when a convicted defendant challenged the finality of a prior appellate decision by filing an appeal against a judgment that had already declared his extraordinary annulment complaint inadmissible, simultaneously raising a constitutional exception concerning the obligations of assigned counsel during videoconference hearings. The court held that the exception was inadmissible because it lacked a nexus with the adjudication of the case under Article 29 of Law No. 47/1992; specifically, the provision challenged did not determine the admissibility of the appeal itself, rendering the exception ineffective in a proceeding where the appeal was barred by law against a final judgment. Consequently, the court ordered the appellant to pay 200 RON in judicial expenses to the state, while the honorarium for the assigned defense counsel (313 RON) was borne by the state.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the dispositive to obligate the appellant to pay judicial expenses to the state.
Provision cited in the dispositive to determine that the honorarium for the officially assigned defense counsel remains the responsibility of the state.
Full text
Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 10 martie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen., formulată de apelantul contestator A..
Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României şi că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.
Înalta Curte, secţia penală, a constatat că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele prevăzute de lege implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
În cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, prima instanţă a reţinut că trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege şi a apreciat că verificarea constituţionalităţii dispoziţiile art. 91 alin. (3) C. proc. pen., referitoare la obligaţiile avocatului din oficiu de a se prezenta ori de câte ori este solicitat de organul judiciar şi de a asigura o apărare efectivă suspectului sau inculpatului, nu are legătură cu soluţionarea cauzei, al cărei obiect îl constituie declararea unei căi de atac inadmisibile împotriva unei decizii definitive pronunţate de o instanţă de apel.
Înalta Curte, secţia penală, a constatat că obiectul judecăţii îl constituie apelul declarat de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 682/AP din data de 23.11.2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de acelaşi contestator condamnat împotriva Deciziei nr. 623/07.07.2017 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. x/2016, fiind nemulţumit de modalitatea în care a luat contact cu avocatul din oficiu, în condiţiile în care este deţinut în Penitenciarul Gherla şi participă la judecată prin intermediul videoconferinţei, iar avocatul din oficiu se află în sala de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Văzând caracterul definitiv al hotărârii apelate şi, în raport de acesta, inadmisibilitatea apelului declarat de contestatorul A., Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că dispoziţiile art. 91 alin. (3) din C. proc. pen. nu au legătură cu soluţionarea cauzei al cărei obiect îl constituie apelul declarat împotriva unei hotărâri definitive.
Împotriva încheierii din data de 10 martie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 24 mai 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorului desemnat din oficiu şi cele ale contestatorului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, constată că este nefondat, din următoarele considerente:
Înalta Curte constată că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Se constată că excepţia de neconstituţionalitate - ca orice mijloc procedural, nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În condiţiile în care, în speţă, se pune problema inadmisibilităţii căii de atac, pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu judecarea cauzei, trebuie să vizeze exclusiv admisibilitatea căii de atac. Însăşi, Curtea Constituţională a reţinut, că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta, deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că o atare excepţie de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, aceea a legăturii cu soluţionarea cauzei (Decizia nr. 784/2018, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 202/06.03.2018).
Prin urmare, se constată că recurentul a invocat o excepţie de neconstituţionalitate într-o cale de atac inadmisibilă (respectiv în apelul împotriva Deciziei penale nr. 682/AP din data de 23 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, împotriva căreia legea nu mai prevede nicio cale de atac ordinară sau extraordinară), astfel încât, neavând legătură cu admisibilitatea căii de atac excepţia de neconstituţionalitate este lipsită de eficienţă, iar recursul apare ca fiind nefondat.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 10 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul A., în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 10 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 prin care s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2021.
GGC - GV