Scope of Cassation Review: Admissibility of Challenging Factual Findings Underlying the Withdrawal of a Prior Complaint for Offenses Committed by a Guest

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 91 din data de 23 ianuarie 2020 pronunţată în Dosarul penal nr. x/2019 al Judecătoriei Constanţa, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 230 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) - art. 43 alin. (5) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt în scop de folosinţă.

În baza art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) - art. 43 alin. (5) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 224 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) - art. 43 alin. (5) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul A. să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenţie, potrivit art. 60 C. pen.

În baza art. 19 C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 şi urm. C. civ., a admis acţiunea civilă exercitată de către partea civilă B. şi obligă pe inculpatul A. la plata sumei de 6.000 euro către partea civilă, echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii.

A respins, ca inadmisibile acţiunile civile exercitate în procesul penal de părţile civile C. şi D.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat."

Împotriva Sentinţei penale nr. 91 din data de 23 ianuarie 2020 pronunţată în Dosarul penal nr. x/2019 a declarat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 653/P din data de 28 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2. lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 91 din data de 23 ianuarie 2020, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în Dosarul penal nr. x/2019

A fost desfiinţată hotărârea atacată şi, rejudecând, s-a dispus, în temeiul art. 396 alin. (6) şi art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., art. 158 C. pen., încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru infracţiunile de "furt de folosinţă" prev. de art. 230 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. şi "violare de domiciliu" prev. de art. 224 alin. (1) C. pen., fiecare cu aplic. art. 41 alin. (1) - art. 43 alin. (5) C. pen., urmare a retragerii plângerii de către intimata persoană vătămată conform declaraţiei autentificate prin încheierea Biroului Notarial-Notar public E., nr. 549/26.08.2020.

S-a înlăturat aplicarea art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv pedeapsa rezultantă de 2 ani 8 luni închisoare.

Au fost menţinute dispoziţiile privind condamnarea pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. şi a fost redusă pedeapsa de la 1 an 6 luni închisoare la 10 luni închisoare cu executare.

S-a luat act că despăgubirile civile au fost achitate.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii cu privire la acţiunea civilă şi plata cheltuielilor judiciare.

Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, la data de 28.10.2020, în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a indicat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, Ministerul Public a susţinut că în cauză este incident cazul de recurs în casaţie invocat, arătând că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru infracţiunea de furt de folosinţă, prev. de art. 230 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen.

În esenţă, în motivarea cererii de recurs în casaţie Parchetul a arătat următoarele:

"În fapt, la data de 22.08.2019, persoana vătămată B. a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 18:00, fostul său concubin, inculpatul A. i-a sustras autoturismul proprietate personală marca "x", cu nr. de înmatriculare x, ce se afla parcat pe str. x din mun. Constanţa.

În mod concret, sus-numita a arătat că, în perioada ianuarie 2019 - 15 iulie 2019, s-a aflat într-o relaţie de concubinaj cu inculpatul şi a locuit împreună cu acesta la domiciliul său.

Ulterior, întrucât persoana vătămată şi inculpatul deţin calitatea de asociaţi în cadrul unei societăţi comerciale, acesta din urmă venea de aproximativ două ori pe săptămână la locuinţa numitei B., exclusiv pentru rezolvarea unor probleme legate de administrarea firmei, ultima vizită de această natură având loc la data de 15.08.2019.

În ziua de 22.08.2019, după ce, în jurul orei 15:00, a încercat să pătrundă în locuinţa persoanei vătămate prin folosirea unei chei potrivite, inculpatul s-a răzgândit şi i-a sustras acesteia autoturismul, aspect pe care i 1-a comunicat apoi în cursul unei convorbiri telefonice, purtate la ora 18:02 prin intermediul aplicaţiei whatsapp.

Constatând personal că afirmaţia inculpatului este reală, autoturismul nemaiaflându-se în locul unde fusese parcat, persoana vătămată a apelat SNAU 112, pentru a sesiza furtul.

Organele de poliţie au identificat autovehiculul sustras în parcarea centrului "F." din mun. Constanţa, având în contact cheia de rezervă, ocazie cu care s-a constatat că maşina fusese avariată.

În cuprinsul declaraţiilor formulate în cauză, în mod explicit şi constant, persoana vătămată B. a precizat că nu i-a înmânat cheile autoturismului fostului său concubin A., cel mai probabil acesta sustrăgându-le în una dintre zilele în care fusese la domiciliul său, în condiţiile în care cheia de rezervă era păstrată pe cuierul aflat la intrarea în apartament .

Mai mult decât atât, sus-numita a arătat că nu i-a încredinţat niciodată autoturismul inculpatului, întrucât cunoştea faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce, fiind condamnat în urmă cu aproximativ 5 ani la o pedeapsă privativă de libertate pentru comiterea unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

Referitor la incidentul din data de 23,08.2019, persoana vătămată a relatat că, în dimineaţa zilei respective, în jurul orei 09:30, revenind la domiciliu, 1-a găsit în locuinţă pe inculpat, care pătrunsese fără drept în apartament, folosindu-se de un set de chei de la uşa de acces cel mai probabil însuşit în timpul relaţiei de concubinaj. Cu această ocazie, potrivit propriilor afirmaţii, numita B. i-a reproşat inculpatului faptul că intrase în locuinţă fără acordul său."

Potrivit dispoziţiilor art. 231 alin. (1) C. proc. pen., furtul în scop de folosinţă se pedepseşte numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate exclusiv în situaţiile în care se săvârşeşte între membrii de familie, de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel ce locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta.

S-a arătat că, în speţă, pentru a dispune o soluţie de încetare a procesului penal pentru infracţiunea prev. de art. 230 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. ca efect al retragerii plângerii de către persoana vătămată B., instanţa de apel a reţinut că "în prezenta cauză, acţiunea penală s-a pus în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate, în ceea ce priveşte infracţiunea de furt de folosinţă săvârşită de o persoană găzduită de partea vătămată la acel moment (având cheile de acces în locuinţă şi în măsura în care interzicerea explicită a accesului în locuinţă, respectiv încetarea stării de găzduire nu este cert a se fi produs anterior însuşirii cheilor autoturismului sustras), fiind incidente prevederile art. 231 alin. (1) C. pen.".

În opinia parchetului, aceste considerente nu-şi găsesc susţinere în materialul probator administrat în cauză, din care rezultă fără dubiu împrejurarea că, indiferent de momentul şi circumstanţele însuşirii cheilor autoturismului marca "x", aparţinând persoanei vătămate B., sustragerea în scop de folosinţă a autovehiculului a avut loc după încetarea stării de găzduire.

În consecinţă, pentru motivele expuse în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea în parte a deciziei instanţei de apel, respectiv în ceea ce priveşte soluţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunea prev. de art. 230 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. şi înlăturarea aplicării disp. art. 36 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Constanţa.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speţă, inculpatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte reţine că acest caz de casare vizează acele situaţii în care, faţă de actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., respectiv: lit. e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; lit. f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului sau inculpatului persoană juridică; lit. g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; lit. h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; lit. i) există autoritate de lucru judecat; lit. j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. se constată numai prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

În cauză, critica formulată de procuror în sensul că instanţa de apel a dispus, în mod greşit, încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen. pentru infracţiunea de furt de folosinţă, prevăzut de art. 230 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen., întrucât sustragerea în scop de folosinţă a autovehiculului a avut loc după încetarea stării de găzduire, este nefondată.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, analiza criticilor aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de Parchet, presupune reaprecierea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat, respectiv de a stabili dacă la momentul săvârşirii infracţiunii de furt de folosinţă încetase sau nu starea de găzduire a inculpatului şi ulterior, de a aprecia asupra incidenţei dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. Or, aceste motive nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În realitate, ceea ce se critică în baza cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 8 din C. proc. pen., nu este greşita încetare a procesului penal, ci modul în care instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. privind retragerea plângerii prealabile.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 653/P din data de 28 august 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 653/P din data de 28 august 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2021.

GGC - NN