European Arrest Warrant extradition: continuation of detention during pandemic-delayed handover and inadmissibility of request for house arrest
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the requested person’s appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal’s decision to maintain the pre-trial detention measure for extradition and ordering the applicant to pay 200 RON in court costs. The dispute centered on the continuation of detention under a European Arrest Warrant issued by French authorities, where the initial handover deadline was extended due to security restrictions imposed by the COVID-19 pandemic, and the applicant argued for release or substitution with house arrest. Relying on Articles 113(1)-(2) and 104(9)-(10) of Law No. 302/2004, the court held that the delay constituted an objective reason independent of the authorities' will, justifying the extension of detention up to the new handover date of May 27, 2021, and determining that no alternative preventive measures are legally permissible during the execution phase of a definitive extradition order once the mandatory detention period is in effect.
Legislator headnote
AI generatedart. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, art. 113 din Legea nr. 302/2004, art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 104 din Legea nr. 302/2004, art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004; European Arrest Warrant extradition: continuation of detention during pandemic-delayed handover and inadmissibility of request for house arrest: Pentru aceste motive, în art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, actualizată, Curtea a constatat că autorităţile au convenit un nou termen de predare, respectiv 27.05.2021.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 80/F/23.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia nr. 458/06.05.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 21.12.2020 de către Curtea de Apel Paris - Tribunalul Judiciar Paris, privind pe persoana solicitată A.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 23.04.2021 până la data 22.05.2021 inclusiv şi predarea acesteia, în stare de arest, în vederea efectuării urmăririi penale şi judecării de către autorităţile judiciare din Franţa cu privire la infracţiunile ce fac obiectul prezentului mandat, cu respectarea regulii specialităţii.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută de la data de 22.04.2021 până la data de 23.04.2021.
II. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la data de 12.05.2021, a înaintat la dosar solicitarea autorităţilor judiciare franceze, transmisă prin intermediul Biroului Naţional Sirene, de prelungire a termenului predării până la data de 27.05.2021, deoarece misiunea de preluare nu poate fi organizată mai devreme din cauza măsurilor de siguranţă impuse în contextul evoluţiei epidemiei COVID 19.
Prin încheierea din data de 21 mai 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a constatat că noua dată pentru predarea persoanei solicitate A., stabilită de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională şi de autorităţile statului emitent, este 27.05.2021, predarea urmând a fi realizată în termen de 10 zile de la noua dată convenită.
În baza art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, a menţinut măsura arestării în vederea predării cu privire la persoana solicitată A., de la data de 21.05.2021, până la data predării efective, însă nu mai mult de 30 de zile, respectiv până la data de 19.06.2021, inclusiv.
A respins, ca inadmisibilă, cererea persoanei solicitate A. de înlocuire a măsurii arestării în vederea predării cu măsura arestului la domiciliu.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 113 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, intitulat "Predarea persoanei solicitate":
"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie de pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.
(2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.
(3) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte".
În acest cadru, Curtea a reţinut că situaţia generată de pandemia COVID-19 constituie un "motiv independent de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent" pentru care predarea persoanei solicitate A. nu s-a putut realiza în interiorul termenului de predare.
Pentru aceste motive, în art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, actualizată, Curtea a constatat că autorităţile au convenit un nou termen de predare, respectiv 27.05.2021.
În ceea ce priveşte măsura arestării persoanei solicitate, a reţinut că, potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală:
"(9) Instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 112.
(10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului. Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile".
Astfel, în cazul în care autorităţile implicate au identificat o nouă dată în vederea predării, în temeiul dispoziţiilor legale citate mai sus, Curtea trebuie să analizeze menţinerea măsurii arestării în vederea predării a persoanei solicitate A., în conformitate cu art. 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la dreptul la libertate şi la siguranţă.
Curtea a constatat că, în prezenta cauză, preluarea persoanei solicitate, în termenul de 10 zile de la data de 23.04.2021, nu a avut loc din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, respectiv din cauza măsurilor de siguranţă impuse în contextul pandemiei COVID 19. Sub acest aspect, s-a constatat că, în cazul în care se reliefează o împrejurare obiectivă care conduce la imposibilitatea predării persoanei solicitate în termenul convenit iniţial, acest aspect nu împiedică punerea în executare a mandatului european de arestare şi, implicit, nu conduce la revocarea măsurii arestării în vederea predării, aceasta urmând a fi verificată conform art. 104 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 302/2004.
Ca atare, având în vederea sesizarea din Dosarul nr. x/2021, Curtea a verificat dacă se impune menţinerea măsurii arestării în vederea predării, în acest sens apreciind că la acest moment procesual singura măsură aptă să asigure în condiţii optime executarea mandatului european de arestare este măsura arestării în vederea predării. În această privinţă, Curtea a subliniat că, la acest moment, termenele de predare nu au fost depăşite, existând şi necesitatea asigurării predării efective a persoanei solicitate către autorităţile germane.
În cauză, s-a reţinut că procedura de predare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent, iar durata detenţiei nu are caracter excesiv, măsura preventivă fiind luată la data de 23.04.2021, deci în urmă cu 29 de zile. Totodată, s-a constatat că durata totală a arestării persoanei solicitate nu a depăşit termenul maxim de 180 de zile.
Cu privire la cererea persoanei solicitate A. de înlocuire a măsurii arestării în vederea predării cu o măsură preventivă mai blândă (arest la domiciliu), instanţa a constatat că este inadmisibilă. În acest sens, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 din care rezultă că în faza de executare a hotărârii definitive de predare a persoanei solicitate către statul solicitant singura măsură preventivă ce se poate lua este arestarea în vederea predării, scopul fiind cel al asigurării predării efective a respectivei persoane. Numai în situaţia în care sunt depăşite termenele maxime de predare, măsura arestării în vederea predării se revocă, iar persoana solicitată este pusă în libertate fără luarea unei alte măsuri preventive, dintre cele reglementate de C. proc. pen. Prin urmare, instanţa constată că legea nu prevede posibilitatea luării unei alte măsuri preventive decât arestarea în faza de executare a hotărârii definitive de predare.
III. Împotriva încheierii din data de 21 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, a formulat contestaţie persoana solicitată A., cauza înregistrând-se pe rolul Înaltei Curţi la data de 25 mai 2021, fiind fixat termen de soluţionare la data de 03 iunie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că prima instanţă a dispus în mod corect menţinerea măsurii arestării în vederea predării dispuse prin Sentinţa penală nr. 80/F/23.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia nr. 458/06.05.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la persoana solicitată A., de la data de 21.05.2021, până la data predării efective, însă nu mai mult de 30 de zile, respectiv până la data de 19.06.2021, inclusiv.
Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, intitulat "Predarea persoanei solicitate":
"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie de pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.
(2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.
Totodată, potrivit art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală "instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 112.
Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, constatând îndeplinite condiţiile pentru menţinerea arestării provizorii a persoanei solicitate.
Astfel, în condiţiile înaintării, la dosar, a solicitării autorităţilor judiciare franceze, transmisă prin intermediul Biroului Naţional Sirene, de prelungire a termenului predării până la data de 27.05.2021, deoarece misiunea de preluare nu poate fi organizată mai devreme din cauza măsurilor de siguranţă impuse în contextul evoluţiei epidemiei COVID 19, preluarea persoanei solicitate neavând loc din motive independente de voinţa autorităţilor, instanţa de control judiciar constată că menţinerea măsurii arestării în vederea predării cu privire la contestator, de la data de 21.05.2021, până la data predării efective este justificată, deoarece nu s-a putut realiza în termenul stabilit din motive obiective.
Nu în ultimul rând, instanţa supremă are în vedere şi faptul că persoana solicitată A. a fost extrădată în Franţa, conform Sentinţei penale nr. 80/F/23.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în data de 27.05.2021, aşa cum reiese din relaţiile înaintate de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din data de 21 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din data de 21 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 iunie 2021.
GGC - NN