EAW execution: Continuation of detention despite force majeure delay and prohibition of alternative measures under Law 302/2004

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală din 18 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, a fost menţinută măsura arestării persoanei-solicitate A. în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18.05.2021 şi până la data de 16.06.2021, inclusiv.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală definitivă nr. 88/F/28.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, s-au hotărât următoarele:

"Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 06.04.2021 de către Tribunalul din Rovigo - Italia pe numele persoanei solicitate A.

Dispune predarea, cu respectarea regulii specialităţii, a persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene.

Ia act de consimţământul persoanei solicitate la predare.

Ia act de faptul că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii.

Dispune arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, de la 28.04.2021 la 27.05.2021, inclusiv.

Constată că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu de la 20.04.2021 la zi.

Conform art. 104 alin. (13) din Legea 302/2004 dispune emiterea mandatului de arestare în vederea predării.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă."

La data de 12.05.2021 a fost înaintată la dosar de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti solicitarea autorităţilor judiciare italiene, transmisă prin intermediul Biroului Naţional Sirene, de prelungire a termenului predării până la data de 10.06.2021, deoarece misiunea de preluare nu poate fi organizată mai devreme din cauza măsurilor de siguranţă impuse în contextul evoluţiei epidemiei COVID 19.

În acest context, Curtea a stabilit termen la data de 18.05.2021 în vederea discutării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării dispuse în vederea predării persoanei solicitate, în temeiul art. 113 alin. (2) rap. la art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004.

Analizând sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit art. 23 din Decizia-cadru a Consiliului U.E. din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), intitulat "Termenul pentru predarea persoanei":

"(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autorităţile implicate.

(2) Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.

(3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forţă majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare şi autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă şi convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită.

(4) În mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect şi convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.

(5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4), în cazul în care persoana se mai află în detenţie, ea este pusă în libertate".

Totodată, potrivit art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, intitulat "Predarea persoanei solicitate":

"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie de pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

(2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(3) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte".

În aplicarea acestor dispoziţii legale, Curtea a constatat că, în contextul pandemiei provocate de virusul SARS-COV-2, autorităţile statului emitent împreună cu autorităţile române s-au aflat în imposibilitate să realizeze predarea persoanei solicitate în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare ce face obiectul prezentei cauze.

În acest cadru, Curtea a reţinut că situaţia generată de pandemia COVID-19 constituie un "motiv independent de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent" pentru care predarea persoanei-solicitate A. nu s-a putut realiza în interiorul termenului de 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-COV-2, în România s-a decretat stare de alertă, respectiv s-a dispus prelungirea stării de alertă, fiind restricţionate anumite zboruri, situaţia actualizându-se periodic de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Totodată, această împrejurare corespunde sintagmei "caz de forţă majoră" deopotrivă mai sus menţionată, astfel cum aceasta a fost interpretată şi în Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia) din 25 ianuarie 2017 în Cauza C-640/15 (par. 53), în sensul de "împrejurare străină celui care o invocă, neobişnuită şi imprevizibilă, ale cărei consecinţe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenţei manifestate". Pe de altă parte, rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă, stabilită şi în diferite domenii ale dreptului Uniunii, că noţiunea de forţă majoră trebuie să fie înţeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobişnuite şi imprevizibile, ale căror consecinţe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenţei manifestate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C-314/06, EU:C:2007:817, punctul 23, Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium şi alţii, C-218/09, EU:C:2010:152, punctul 44, şi Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C-99/12, EU:C:2013:487, punctul 31).

Prin urmare, Curtea a constatat că devin incidente dispoziţiile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, sens în care autoritatea competentă a statului emitent împreună cu Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române urmează să stabilească o dată de predare, în afara termenului de 10 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare, iar predarea trebuie să aibă loc în termen de 10 zile de la această dată convenită.

În continuare, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva măsurii arestării persoanei solicitate, Curtea a constatat următoarele:

Potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, intitulat "Procedura de executare a mandatului european de arestare":

"(9) Instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 112.

(10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai dusă ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului. Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile".

În acest context, în cazul în care autorităţile implicate urmează să identifice o dată în vederea predării, în afara termenului de 10 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare, în temeiul dispoziţiilor legale precizate, Curtea trebuie să decidă asupra menţinerii măsurii arestării în vederea predării a persoanei solicitate A., în conformitate cu art. 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la dreptul la libertate şi la siguranţă.

În cauză, Curtea a reţinut că motivele pentru care persoana solicitată nu a putut fi predată în termenul pentru care s-a dispus iniţial arestarea sunt întemeiate, că durata detenţiei nu a depăşit un termen rezonabil, precum şi faptul că durata arestării persoanei solicitate nu a depăşit termenul maxim de 180 de zile stabilit de art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004.

Cu privire la cererea persoanei-solicitate A. de înlocuire a măsurii arestării în vederea predării cu măsura arestului la domiciliu, Curtea a constatat că raportat la dispoziţiile art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, predarea persoanei-solicitate se poate realiza doar în timp ce aceasta se află sub puterea măsurii arestării, astfel încât luarea unei măsuri preventive alternative nu este posibilă în acest moment, aspect care a fost statuat în mod constant în practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a curţilor de apel.

Această împrejurare rezultă şi din dispoziţiile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în faza de executare a hotărârii definitive de predare a persoanei solicitate către statul solicitant singura măsură preventivă ce se poate lua fiind arestarea, scopul fiind cel al asigurării predării efective a respectivei persoane. Numai în situaţia în care sunt depăşite termenele maxime de predare, măsura arestării în vederea predării se revocă, iar persoana solicitată este pusă în libertate fără luarea unei alte măsuri preventive, dintre cele reglementate de C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri a declarat contestaţie, în termen legal, persoana-solicitată A., precizând faptul că are o familie şi nu se va sustrage de la procedura de predare în baza mandatului european emis pe numele lui.

În susţinerea contestaţiei, apărătorul său desemnat din oficiu, a solicitat, în esenţă, luarea unei măsuri mai puţin grave, respectiv arestul la domiciliu sau controlul judiciar, justificat de împrejurarea că procedura de predare se poate asigura cu acesta în stare de libertate, întrucât nu urmăreşte să se sustragă sau să îngreuneze în vreun fel procedura.

Examinând contestaţia prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Sentinţa penală nr. 88/F/28 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, definitivă la data de 28 aprilie 2021, urmare a consimţământului la predare al persoanei-solicitate, s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 6 aprilie 2021 de către Tribunalul din Rovigo - Italia pe numele persoanei-solicitate A. De asemenea, s-a dispus arestarea persoanei-solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, de la 28 aprilie 2021 la 27 mai 2021, inclusiv.

La data de 12 mai 2021 a fost înaintată la dosar de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti solicitarea autorităţilor judiciare italiene, transmisă prin intermediul Biroului Naţional Sirene, de prelungire a termenului predării până la data de 10.06.2021, deoarece misiunea de preluare nu poate fi organizată mai devreme din cauza măsurilor de siguranţă impuse în contextul evoluţiei epidemiei COVID 19.

În acest context, Curtea a stabilit termen la data de 18 mai 2021 în vederea discutării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării dispuse în vederea predării persoanei solicitate, în temeiul art. 113 alin. (2) rap. la art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004.

Prin încheierea din data de 18 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală, în baza art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, s-a menţinut măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile, de la 18 mai 2021, până la data de 16 iunie 2021, inclusiv.

Înalta Curte constată că potrivit art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării.

Conform art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile.

Într-adevăr, potrivit art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de deţinere, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

Însă, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

Iar, potrivit alin. (3), în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte.

Prin urmare, se constată că punerea în libertate a persoanei-solicitate are loc numai în situaţia în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, prevăzute în art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, menţionat anterior.

Or, în cauză, contestatorul-persoană solicitată a fost arestat în vederea predării începând cu data de 20 aprilie 2021.

Art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată (care transpune art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare) nu limitează în mod expres numărul de noi date ale predării care pot fi convenite între autorităţile implicate, în cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut este împiedicată de un caz de forţă majoră.

O interpretare contrară ar putea determina punerea în libertate a persoanei căutate în situaţii în care prelungirea detenţiei acesteia din urmă nu îşi are originea într-o lipsă de diligenţă a autorităţilor de executare şi în care durata totală a detenţiei respectivei persoane nu prezintă un caracter excesiv (Hotărârea din 16 iunie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctul 59).

În aceste condiţii, este necesar să se considere că art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru trebuie interpretat în sensul că autorităţile implicate trebuie să convină asupra unei noi date a predării, în temeiul acestei dispoziţii, şi în cazul în care predarea persoanei căutate, în termenul de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul dispoziţiei menţionate, este împiedicată de un caz de forţă majoră (Hotărârea din 25 ianuarie 2017, Vilkas, C-640/15, punctul 39).

Într-o jurisprudenţă constantă, stabilită în diferite domenii ale dreptului Uniunii s-a statuat că noţiunea de forţă majoră trebuie să fie înţeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobişnuite şi imprevizibile, ale căror consecinţe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenţei manifestate (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Societe Pipeline Mediterranee et Rhone - C314/06, EU:C:2007:817, pct. 23; Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium şi alţii, C-219/09, EU:2010:152, punctul 44; Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C-99/12, EU:C:2013:487, punctul 31).

În cauză, Înalta Curte constată că predarea contestatorului-persoană-solicitată în termenul de 10 zile de la dată convenită nu a fost posibilă din motive independente de voinţa autorităţilor statului solicitant, care au comunicat faptul că misiunea de preluare nu poate fi organizată mai devreme din cauza măsurilor de siguranţă impuse în contextul evoluţiei epidemiei COVID 19, solicitând, în acest sens, prelungirea termenului până la data de 10 iunie 2021. Totodată, se constată că, deşi data certă a predării persoanei-solicitate nu a fost stabilită, autorităţile din Italia au comunicat că predarea ar fi posibilă până la data de 10 iunie 2021, dată luată în calcul de instanţa de fond.

De asemenea, Înalta Curte reţine că măsura arestării în vederea predării contestatorului-persoană-solicitată A. este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse acestuia (urmărită penal pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie calificată prevăzută de art. 110, 628 alin. (3), (61) alin. (1), (11)2 alin. (1) C. pen. italian, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 20 de ani) şi că durata totală a arestării în vederea predării nu are caracter excesiv, fiind dispusă începând cu data de 20 aprilie 2021.

Prin urmare, se constată că în mod corect instanţa de fond a stabilit că nu se impune punerea în libertate a contestatorului-persoană-solicitată, pe de o parte, pentru că prelungirea duratei detenţiei acesteia nu îşi are originea într-o lipsă de diligenţă a autorităţii de executare, iar pe de altă parte, pentru că durata totală a arestării preventive în vederea predării nu prezintă un caracter excesiv, nici în raport cu data dispunerii măsurii preventive, nici în raport de termenul obiectiv maxim stabilit de art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Deopotrivă, este corectă şi aprecierea potrivit căreia, cererea persoanei-solicitate A., de înlocuire a măsurii arestării în vederea predării cu măsura arestului la domiciliu, în raportat cu dispoziţiile art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, predarea persoanei-solicitate se poate realiza doar în timp ce aceasta se află sub puterea măsurii arestării, astfel încât luarea unei măsuri preventive alternative nu este posibilă în acest moment, aspect care a fost statuat în mod constant în practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, rezultă că singura măsură preventivă ce se poate lua, este arestarea, în vederea executării hotărârii definitive de predare către statul solicitant şi doar în situaţia în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte.

În final, Înalta Curte are în vedere şi scopul Deciziei-cadru, de a contribui la realizarea obiectivului atribuit Uniunii Europene, de a deveni un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, restrângerea imediată a libertăţii persoanei solicitate, într-un centru de detenţie, fiind proporţională cu scopul urmărit (predarea imediată în momentul în care acest lucru va fi posibil).

În consecinţă, reţinând că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana-solicitată A.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana-solicitată A., împotriva încheierii penale din data de 18 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul-persoană-solicitată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană-solicitată, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2021.

GGC - NN