Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 520/2021 AI generated

Dispute over maintenance of precautionary seizure after re-characterization of corruption charges; proportionality and lapse of statutory basis for sequestration

Case Number Decizia nr. 520/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the defendants' appeals, partially annulled the Court of Appeal's decision, and ordered the lifting of all precautionary seizure measures, thereby prevailing for the defendants against the prosecution. The dispute concerned the necessity of maintaining provisional seizures on cash and real estate imposed during the preliminary investigation for suspected corruption (bribery, influence peddling), which persisted after the first instance acquitted the defendants and the appellate court changed the legal characterization of the charges to misappropriation of funds and money laundering. Relying on Article 2502 of the Code of Criminal Procedure and the proportionality requirement under Article 1 of Protocol No. 1 to the European Convention on Human Rights, the court determined that the initial statutory obligation to seize assets under anti-corruption laws ceased to apply following the re-characterization of the offenses, and that the extended duration of the measures exceeded the normal effects of such procedural restrictions, rendering them disproportionate.

Legislator headnote

AI generated

art. 2502 din C. proc. pen, art. 2501 din C. proc. pen, articolul 2502 din C. proc. pen, art. 20 din Legea nr. 28/2000, art. 249 din C. proc. pen, art. 252 din C. proc. pen; Dispute over maintenance of precautionary seizure after re-characterization of corruption charges; proportionality and lapse of statutory basis for sequestration: The dispute concerned the necessity of maintaining provisional seizures on cash and real estate imposed during the preliminary investigation for suspected corruption (bribery, influence peddling), which persisted after the first instance acquitted the defendants and the appellate court changed the legal characterization of the charges to misappropriation of funds and money laundering. Relying on Article 2502 of the Code of Criminal Procedure and the proportionality requirement under Article 1 of Protocol No. 1 to the European Convention on Human Rights, the court determined that the initial statutory obligation to seize assets under anti-corruption laws ceased to apply following the re-characterization of the offenses, and that the extended duration of the measures exceeded the normal effects of such procedural restrictions, rendering them disproportionate.

Keywords

AI generated
seizure of funds order of seizure bribery code of criminal procedure statutory basis annulment proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 2502 din C. proc. pen
Prin încheierea din data de 04 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen.
art. 2501 din C. proc. pen
167/18.02.2021, a fost introdus, după art. 2501 din C. proc. pen., articolul 2502 din C.
articolul 2502 din C. proc. pen
pen., articolul 2502 din C. proc. pen..
art. 20 din Legea nr. 28/2000
487/P/2014 din data de 14 ianuarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în raport cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 28/2000, art.
art. 249 din C. proc. pen
28/2000, art. 249 din C. proc. pen.
art. 252 din C. proc. pen
251 şi art. 252 din C. proc. pen., fiind necesară şi obligatorie în cauză luarea măsurilor asigurătorii, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune.
art. 289 alin. (1) din C. pen
Cu privire la inculpatul A.: o infracţiune de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen.
art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000
6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000; o infracţiune de instigare la spălarea banilor, prevăzută de art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

Cited in the dispositive to determine that judicial costs remain the responsibility of the state.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Cited in the dispositive to assign the state responsibility for the partial honorarium of the ex officio lawyer for the defendant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de faţă,

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 04 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen. (astfel cum a fost completat prin Legea nr. 6/2021), s-a constatat legalitatea şi temeinicia, printre altele, a următoarelor măsuri asigurătorii, instituite în faza de urmărire penală, pe care le-a menţinut:

- măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 25.064,99 euro (echivalentul sumei de 112.424,9 RON) aparţinând inculpatului A., instituită prin Ordonanţa procurorului DNA nr. 487/P/2014 din data de 14 ianuarie 2015;

- măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului B. (imobil casă de locuit, situat în comuna Acăţari, satul Stejeriş nr. 52 - CF nr. x, cu terenul intravilan aferent, de 9.712 mp şi imobil grajd cu magazie, situat în comuna Acăţari, satul Stejeriş nr. 52 - CF nr. x), până la concurenţa sumei totale de 110.360 RON, instituită prin Ordonanţele procurorului DNA nr. 487/P/2014 din data de 13 ianuarie 2015, până la concurenţa sumei de 64.480 RON şi, respectiv, nr. 487/P/2014 din data de 21 ianuarie 2015, până la concurenţa sumei de 45.880 RON.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

În faza de urmărire penală, în Dosarul nr. x/2014, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, a instituit, printre altele, următoarele măsuri asigurătorii:

- sechestrul asigurător asupra sumei de 25.064,99 euro (echivalentul sumei de 112.424,9 RON) aparţinând inculpatului A. - prin ordonanţa din data de 14 ianuarie 2015;

- sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului B. (imobil casă de locuit, situat în comuna Acăţari, satul Stejeriş nr. 52 - CF nr. x, cu terenul intravilan aferent, de 9.712 mp şi imobil grajd cu magazie, situat în comuna Acăţari, satul Stejeriş nr. 52 - CF nr. x), până la concurenţa sumei totale de 110.360 RON - prin ordonanţa din data de 13 ianuarie 2015, până la concurenţa sumei de 64.480 RON şi, respectiv, prin ordonanţa din data de 21 ianuarie 2015, până la concurenţa sumei de 45.880 RON.

La finalizarea judecăţii în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a hotărât, prin Sentinţa penală nr. 1744 din data de 18 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, în condiţiile achitării inculpaţilor, ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii anterior menţionate.

Această dispoziţie nu este definitivă (întrucât sentinţa penală anterior menţionată a fost atacată cu apel, în termenul legal, de către Parchet) şi nici executorie, caracter pe care art. 397 alin. (4) teza I din C. proc. pen. îl prevede numai pentru dispoziţiile privind luarea măsurilor asigurătorii, iar nu şi pentru cele referitoare la ridicarea unor astfel de măsuri.

Drept urmare, s-a menţionat că măsurile asigurării luate de procuror se menţin şi în prezent.

La data de 28 februarie 2021, în timpul judecării cauzei în apel, a intrat în vigoare Legea nr. 6/2021, prin care a fost introdus, în C. proc. pen., art. 2502, potrivit căruia, în cursul judecăţii, instanţa trebuie să verifice periodic, dar nu mai târziu de 1 an, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea acelei măsuri.

La primul termen de judecată ulterior acelui moment, din data de 17 martie 2021, Curtea a pus în discuţie subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurilor asigurătorii (care, potrivit celor anterior expuse, se menţin şi în prezent), însă, la cererile formulate de avocaţii aleşi ai intimaţilor inculpaţi, a stabilit ca verificarea acestora, conform dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen. (introduse prin Legea nr. 6/2021), să se realizeze la termenul următor, pentru a avea posibilitatea pregătirii, apărării sub acest aspect.

Drept urmare, dezbaterile cu privire la măsurile asigurătorii s-au desfăşurat la termenul de judecată din data de 12 aprilie 2021, fiind consemnate în încheierea întocmită la acea dată (care face parte integrantă din prezenta încheiere), pronunţarea fiind amânată, în mod succesiv, până la data de astăzi, 04 mai 2021.

Între timp, la data de 28 aprilie 2021, Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii, în sensul reţinerii, între altele, în sarcina inculpaţilor, a următoarelor infracţiuni:

- pentru inculpatul A. - infracţiunea de delapidare, în legătură cu contractele încheiate de C. S.R.L. şi D. S.R.L., în valoare de 62.933,65 RON şi, respectiv, 49.491,25 RON, totalizând 112.424,9 RON;

- pentru inculpatul B. - infracţiunea continuată de instigare la delapidare, în legătură cu contractele încheiate de E. S.R.L. şi F. S.R.L., în valoare de 64.480 RON şi, respectiv, 45.880 RON, totalizând 110.360 RON.

De asemenea, a dispus citarea în cauză, în calitate de persoane vătămate, a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi G., cu aducerea la cunoştinţa acestora, potrivit art. 20 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen., a dreptului de a se constitui părţi civile în procesul penal.

Raportat la aspectele anterior menţionate, Curtea a constatat că măsurile asigurătorii luate în cauză sunt în continuare legale şi temeinice, în condiţiile în care, potrivit considerentelor tuturor celor patru ordonanţe prin care s-a dispus instituirea lor, s-a reţinut, independent de încadrarea juridică stabilită la acel moment, cauzarea unor prejudicii având valorile mai sus indicate, care nu au fost recuperate şi, de asemenea, s-a menţionat că luarea acelor măsuri este necesară în vederea reparării pagubei produse prin infracţiunile presupus comise de către inculpaţi.

Or, conform art. 249 alin. (1), (2) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii, constând în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, pot fi luate, între altele, pentru a se evita înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune, caz în care, potrivit art. 249 alin. (5) din acelaşi cod, acestea sunt instituite asupra bunurilor inculpatului, până la concurenţa valorii probabile a pagubei.

Drept urmare, având în vedere natura infracţiunilor reţinute în prezent, urmare a schimbării de încadrare juridică ce a fost dispusă în cauză, valoarea probabilă a presupusei pagube cauzate prin acele infracţiuni, natura bunurilor sechestrate (bani şi bunuri imobile, care pot fi uşor sustrase de la urmărire ori înstrăinate, în lipsa indisponibilizării lor), stadiul procesual al cauzei şi măsurile dispuse de către instanţa de apel prin încheierea din data de 28 aprilie 2021, Curtea a constatat că se impune menţinerea măsurilor asigurătorii, ale căror temeiuri subzistă şi la acest moment, fiind, de asemenea, proporţionale cu scopul urmărit prin dispunerea lor, fără a exista un motiv pertinent care să justifice restrângerea şi, cu atât mai puţin, ridicarea acestora.

Împotriva încheierii din data de 04 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, inculpaţii A. şi B. au formulat contestaţii.

Examinând încheierea atacată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Prin art. 19 din Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în M. Of. nr. 167/18.02.2021, a fost introdus, după art. 2501 din C. proc. pen., articolul 2502 din C. proc. pen.. Conform dispoziţiilor legale menţionate, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.

Prin Ordonanţa nr. 487/P/2014 din data de 14 ianuarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în raport cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 28/2000, art. 249 din C. proc. pen. şi art. 251 şi art. 252 din C. proc. pen., a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrul asigurător asupra sumei de 25.064,99 euro (echivalentul sumei de 112.424,9 RON) aparţinând inculpatului A., fiind necesară şi obligatorie în cauză luarea măsurilor asigurătorii, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune.

A fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului B. (imobil casă de locuit, situat în comuna Acăţari, satul Stejeriş nr. 52 - CF nr. x, cu terenul intravilan aferent, de 9.712 mp şi imobil grajd cu magazie, situat în comuna Acăţari, satul Stejeriş nr. 52 - CF nr. x), până la concurenţa sumei totale de 110.360 RON, respectiv prin Ordonanţa nr. 487/P/2014 din data de 13 ianuarie 2015, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, până la concurenţa sumei de 64.480 RON şi prin Ordonanţa nr. 487/P/2014 din data de 21 ianuarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, până la concurenţa sumei de 45.880 RON, în raport cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 28/2000, art. 249 din C. proc. pen. şi art. 251 şi art. 252 din C. proc. pen., fiind necesară şi obligatorie în cauză luarea măsurilor asigurătorii, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune.

Prin rechizitoriul din data de 26 ianuarie 2015, emis în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpaţilor A. şi B., în sarcina cărora a reţinut, sub aspectul încadrării juridice, următoarele infracţiuni:

I. Cu privire la inculpatul A.: o infracţiune de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000; o infracţiune de instigare la spălarea banilor, prevăzută de art. 47 din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002; o infracţiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 47 rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen. o infracţiune de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000; o infracţiune de instigare la spălarea banilor, prevăzută de art. 47 din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002; o infracţiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 47 rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen.

II. Cu privire la inculpatul B.: o infracţiune de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000; o infracţiune de instigare la spălarea banilor, prevăzută de art. 47 din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002; o infracţiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 47 rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen. o infracţiune de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000; o infracţiune de participaţie improprie la spălarea banilor, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002; o infracţiune de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 52 alin. (3) rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen.

Prin încheierea din data de 28 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus:

I. Cu privire la inculpatul A.:

În temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu şi prin încheierea din data de 10 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015 în:

- o infracţiune de delapidare, în varianta însuşirii de bani din fondurile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru altul (în raport cu C. S.R.L. şi D. SRL), prevăzută de art. 295 alin. (1) cu aplic. art. 77 lit. a) din C. pen.

- o infracţiune de instigare la spălarea banilor, în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 47 din C. pen. rap. la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

- o infracţiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 47 rap. la art. 322 alin. (1) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

II. Cu privire la inculpatul B.:

În temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu în:

- o infracţiune de instigare la delapidare, în varianta însuşirii de bani din fondurile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, respectiv, G., pentru altul, în formă continuată (2 acte materiale - un act material în raport cu E. S.R.L., în forma instigării, faţă de presupusul autor A. şi cu presupusa complicitate a lui H. şi, respectiv, un act material în raport cu F. S.R.L., cu participaţie improprie, în forma instigării, faţă de presupusul autor I., prin J., care au acţionat fără vinovăţie), prevăzută de art. 47 rap. la art. 295 alin. (1) cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din C. pen.

- o infracţiune de instigare la spălarea banilor, în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 47 din C. pen. rap. la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

- o infracţiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 47 rap. la art. 322 alin. (1) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte constată că măsurile asigurătorii au fost instituite în cursul urmăririi penale, în conformitate şi cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000, text de lege care stabileşte obligativitatea luării măsurii asigurătorii.

Totodată, Înalta Curte reţine că prin încheierea din data de 28 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus, printre altele, pentru inculpatul A. schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de luare de mită, fiecare prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în o infracţiune de delapidare, în varianta însuşirii de bani din fondurile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru altul, în formă continuată (2 acte materiale - în raport cu C. S.R.L. şi D. SRL), prevăzută de art. 295 alin. (1) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi pentru inculpatul B. schimbarea încadrării juridice din o infracţiune de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi o infracţiune de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în o infracţiune de instigare la delapidare, în varianta însuşirii de bani din fondurile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, respectiv, G., pentru altul, în formă continuată (2 acte materiale - un act material în raport cu E. S.R.L., în forma instigării, faţă de presupusul autor A. şi cu presupusa complicitate a lui H. şi, respectiv, un act material în raport cu F. S.R.L., cu participaţie improprie, în forma instigării, faţă de presupusul autor I., prin J., care au acţionat fără vinovăţie), prevăzută de art. 47 rap. la art. 295 alin. (1), cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din C. pen.

În acest context, reţinându-se că, prin schimbarea încadrării juridice, măsura asigurătorie nu mai are un caracter obligatoriu, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000, precum şi că, art. 2502 din C. proc. pen. impune verificarea măsurilor asigurătorii sub aspectul subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea măsurilor asigurătorii şi, pe cale de consecinţă, dispunerea menţinerii, restrângerii sau extinderii măsurilor, respectiv ridicarea acestora; Înalta Curte constată că, sub acest aspect, temeiurile avute în vedere la instituirea măsurii în cursul urmăririi penale nu mai subzistă.

Totodată, aplicabilitatea prevederilor art. 2502 din C. proc. pen., se impune a fi examinată şi din perspectiva duratei măsurilor asigurătorii, în ansamblul procedurilor derulate în prezenta cauză.

Astfel, se observă că măsurile asigurătorii au fost instituite în cursul urmăririi penale în anul 2015; că la data de 28.01.2015 Tribunalului Bucureşti a fost învestit cu Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei; că prin Sentinţa penală nr. 1744/F din data de 18 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a hotărât achitarea inculpaţilor, pentru toate infracţiunile, în raport cu încadrările juridice anterior menţionate, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte constată că durata efectivă a măsurilor asigurătorii în prezenta cauză este relativ îndelungată, în raport, cu durata şi evoluţia procedurii, iar consecinţele pe care le produc asupra inculpaţilor depăşesc efectele normale ale unei astfel de măsuri, în raport cu valoarea prejudiciului reţinut în sarcina fiecărui inculpat.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, atat la luarea măsurii sechestrului, cat si în perioada în care acesta este menţinut trebuie respectată exigenta de proporţionalitate a măsurii asigurătorii cu scopul urmărit pentru ca măsura procesuală restrictivă de proprietate să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate. În acest sens, relevantă este cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărarea din 2008), în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut necesitatea aplicării testului de proporţionalitate si încălcarea exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Convenţia Europeană faţă de durata excesivă a măsurilor asigurătorii.

De asemenea, proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, întrucât măsurile asiguratorii sunt acele măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, afectând, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, întrucât proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 04 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Va desfiinţa, în parte, încheierea atacată şi, în rejudecare:

Va ridica măsura sechestrului asigurător dispusă asupra sumei de 25.064,99 euro (echivalentul sumei de 112.424,9 RON), aparţinând inculpatului A., instituită prin ordonanţa procurorului DNA nr. 487/P/2014 din data de 14 ianuarie 2015;

Va ridica măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului B. (imobil casă de locuit, situat în comuna Acăţari, satul Stejeriş nr. 52 - CF nr. x, cu terenul intravilan aferent, de 9.712 mp şi imobil grajd cu magazie, situat în comuna Acăţari, satul Stejeriş nr. 52 - CF nr. x), până la concurenţa sumei totale de 110.360 RON, instituită prin Ordonanţele procurorului DNA nr. 487/P/2014 din data de 13 ianuarie 2015, până la concurenţa sumei de 64.480 RON şi, respectiv, nr. 487/P/2014 din data de 21 ianuarie 2015, până la concurenţa sumei de 45.880 RON .

Va menţine dispoziţiile cu privire la inculpatul H.

În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de 150 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 04 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Desfiinţează, în parte, încheierea atacată şi, în rejudecare:

Ridică măsura sechestrului asigurător dispusă asupra sumei de 25.064,99 euro (echivalentul sumei de 112.424,9 RON) aparţinând inculpatului A., instituită prin Ordonanţa procurorului DNA nr. 487/P/2014 din data de 14 ianuarie 2015;

Ridică măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului B. (imobil casă de locuit, situat în comuna Acăţari, satul Stejeriş nr. 52 - CF nr. x, cu terenul intravilan aferent, de 9.712 mp şi imobil grajd cu magazie, situat în comuna Acăţari, satul Stejeriş nr. 52 - CF nr. x), până la concurenţa sumei totale de 110.360 RON, instituită prin Ordonanţele procurorului DNA nr. 487/P/2014 din data de 13 ianuarie 2015, până la concurenţa sumei de 64.480 RON şi, respectiv, nr. 487/P/2014 din data de 21 ianuarie 2015, până la concurenţa sumei de 45.880 RON.

Menţine dispoziţiile cu privire la inculpatul H.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de 150 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 mai 2021.

GGC - NN