Limits on modifying foreign judgment in execution: refusal to apply domestic sentence fusion rules to transferred prisoner’s recognized aggregate sentence

Asupra cauzei penale de faţă,

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 59 din data de 22 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorul-condamnat A., deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin - Vânjuleţ, judeţul Mehedinţi împotriva Sentinţei penale nr. 51 din data de 7 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 51 din data de 7 aprilie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea formulată de autorităţile judiciare din Spania, constatându-se îndeplinite condiţiile prev. de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep. şi s-a dispus recunoaşterea următoarelor sentinţe penale:

- nr. 760 din 12 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Provincial din Valencia în dosarul penal nr. x/2013, definitivă la data de 22 iulie 2015, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 138 şi art. 16 din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română în infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 - 189 lit. d) din C. pen. român), la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de tâlhărie cu săvârşirea de acte de violenţă prev. de art. 242 alin. (1) şi art. 16 din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română în infracţiunea de tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 32 rap. la art. 233, 234 lit. a), b) şi d) din C. pen. român) şi la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere ilegală de arme prev. de art. 564 alin. (1) din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română în infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin. (1) din C. pen. român);

- nr. 32 din 5 februarie 2015 pronunţată de Judecătoria pentru Cazuri Penale nr. 5 din Murcia în dosarul penal nr. x/14, definitivă la data de 10 septembrie 2015, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie cu săvârşirea de acte de violenţă şi utilizarea unui obiect contondent prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română în infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 233 din C. pen. român) şi la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare prev. de art. 147 şi art. 148 alin. (1) din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. român).

S-a dispus transferarea condamnatului A. pentru continuarea executării pedepsei de 6930 zile închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă, perioada executată de 2329 de zile închisoare până la data de 16 decembrie 2019 şi, în continuare, la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Sentinţa penală nr. 51 din 7 aprilie 2020 a Curţii de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020 a rămas definitivă prin neapelare la data de 26 august 2020, fiind emis la aceeaşi dată mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2020 pentru executarea pedepsei de 6930 zile închisoare pe numele persoanei condamnate A..

La data de 17 martie 2021, persoana condamnată A. a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 51 din 7 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020, prin care a solicitat contopirea conform legii penale române a pedepselor aplicate prin hotărârile de condamnare pronunţate în Spania, contestaţie ce face obiectul prezentei judecăţi.

Analizând contestaţia la executare dedusă judecăţii, Curtea a constatat următoarele:

Conform art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia la executare se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare poate doar analiza impedimentele ivite cu prilejul executării sau să dea lămuririle necesare dacă sentinţa executată este neclară şi se limitează doar la motivele strict prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.

S-a menţionat că, prin contestaţia la executare, ce formează obiectul prezentului dosar, contestatorul A. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin hotărârile de condamnare pronunţate în Spania potrivit regulilor prevăzute de art. 38 şi art. 39 din C. pen. român.

Curtea a reţinut că în situaţia transferării persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, situaţie în care se află contestatorul, recunoaşterea hotărârilor de condamnare se realizează în condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 rep.

Or, art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 rep. prevede că instanţa română are posibilitatea să adapteze pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent doar în două situaţii: când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română, respectiv când durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

În cazul concursului de infracţiuni nu pot fi aşadar aplicate dispoziţiile legii penale române, pedeapsa rezultantă putând fi adaptată doar dacă "depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română".

În cauză, pedeapsa pe care o execută contestatorul, respectiv de 6930 zile închisoare nu depăşeşte limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, care este de 30 de ani închisoare, conform art. 60 din C. pen. şi nici totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente, pedeapsa rezultantă de 6930 zile închisoare fiind stabilită în urma cumulului pedepselor de: 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 138 şi art. 16 din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188-189 lit. d) din C. pen. român), 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de tâlhărie cu săvârşirea de acte de violenţă prev. de art. 242 alin. (1) şi art. 16 din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română infracţiunea de tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 32 rap. la art. 233, 234 lit. a), b) şi d) din C. pen. român); 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere ilegală de arme prev. de art. 564 alin. I din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin. (1) din C. pen. român); 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie cu săvârşirea de acte de violenţă şi utilizarea unui obiect contondent prev. de art. 242 alin. l şi 3 din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 233 din C. pen. român) şi 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare prev. de art. 147 şi art. 148 alin. (1) din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. român).

Împotriva Sentinţei penale nr. 59 din data de 22 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie condamnatul A., solicitând contopirea pedepselor aplicate prin hotărârile de condamnare pronunţate în Spania, conform legii penale române.

Examinând sentinţa atacată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia la executare este o cale jurisdicţională prin intermediul căreia se soluţionează exclusiv incidente prevăzute limitativ de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătoreşti, fără a se putea, însă, modifica soluţia pronunţată, care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Regimul juridic al contestaţiei la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.

Aşadar, prin contestaţia la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În cauză, condamnatul A., prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat ca prin intermediul acestui mijloc procesual, să fie contopite potrivit art. 38 şi art. 39 din C. pen. român, pedepsele aplicate prin hotărârile de condamnare pronunţate în Spania.

Înalta Curte constată că, prima instanţă a reţinut în mod judicios dispoziţiile Sentinţei penale nr. 59 din data de 22 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor străine şi transferarea condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, respectiv 6930 zile închisoare şi că această sentinţă a rămas definitivă prin neapelare.

În acelaşi timp, Înalta Curte reţine că prin recunoaşterea hotărârii de condamnare de către autorităţile judiciare române nu poate fi adusă atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti străine căreia prin recunoaştere i se conferă doar puterea de a-şi produce efectele juridice recunoscute de legea română.

Totodată, pe calea contestaţiei la executare nu se poate pune în discuţie nici autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate de instanţa română, în procedura recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârii judecătoreşti străine, pronunţate conform art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 166 alin. (13) lit. b) şi alin. (15) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală prevăd expres situaţiile în care instanţa de executare este curtea de apel care a pronunţat sentinţa privind executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent, respectiv atunci când statul emitent transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse sau când, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România.

Or, Înalta Curte constată că aspectele invocate în cuprinsul contestaţiei formulate nu se circumscriu niciuneia dintre cele două situaţii reglementate expres de Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi nici cazurilor de contestaţie la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 59 din data de 22 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 59 din data de 22 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 mai 2021.

GGC - CL