Detained transfer prisoner loses bid for Spanish pre-trial credit and penalty re-cumulation; challenge unfounded, costs awarded.

Asupra contestaţiei de faţă

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 70 din data de 9 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. deţinut în Penitenciarul Târgu Jiu, ca nefondată.

S-au reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2021 la data de 5 martie 2021, contestatorul-condamnat A. a formulat contestaţie la executare, potrivit disp. art. 598 lit. c) teza I din C. proc. pen., împotriva Sentinţei penale nr. 93 din 12 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare la data de 25 martie 2017.

Prin contestaţia formulată petentul condamnat A. a arătat că la data de 09 aprilie 2012 a fost arestat de către autorităţile spaniole pentru săvârşirea a cinci infracţiuni, respectiv violenţă fizică în mediul familial prev. de art. 173,2 din C. pen. spaniol, constrângere prev. de art. 172,1 din C. pen. spaniol, agresiune sexuală prev. de art. 178 şi 179 din C. pen. spaniol, vătămare corporală prev. de art. 147 şi 148.4 din C. pen. spaniol şi ameninţări uşoare prev. de art. 174.1 din C. pen. spaniol şi a fost pus în libertate la data de 12 iulie 2012, rezultând astfel un număr de 93 de zile executate în Spania, aceste zile nefiind deduse din mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Prin cererea înaintată la dosarul cauzei la data de 9 martie 2021, petentul-condamnat A., în temeiul disp. art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a formulat contestaţie împotriva Sentinţei penale nr. 93 pronunţată la data de 12 iulie 2017 de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2017, sentinţă rămasă definitivă prin neapelare la data de 23 mai 2017, şi împotriva Sentinţei penale nr. 29/2015, pronunţată la data de 3 noiembrie 2015 de Curtea Provincială din Huelva, secţia a treia, definitivă la data de 27 noiembrie 2015, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 4919 zile închisoare, şi a solicitat desfiinţarea Sentinţei penale nr. 93 pronunţată la data de 12 iulie 2017 de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2017, repunerea în individualitate a pedepselor pronunţate pentru cele cinci infracţiuni săvârşite, contopirea pedepselor aplicate, având în vedere că au fost săvârşite în concurs, şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

În drept au fost invocate cazurile de contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) şi art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În vederea soluţionării cauzei, instanţa a dispus ataşarea dosarului nr. x/2017 în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 93 din 12 aprilie 2017, din 23 aprilie 2019, având ca obiect transferarea condamnatului pentru continuarea executării pedepsei aplicată în Spania, într-un penitenciar din România, a dosarului nr. x/2017 în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 2 din 10 ianuarie 2017, având ca obiect contestaţie la executare art. 598 C. proc. pen., şi a dosarului nr. x/2018 în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 76 din 19 aprilie 2018, având ca obiect contestaţie la executare art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

La termenele de judecată din data de 11 martie 2021 şi 22 martie 2021, instanţa a dispus emiterea unei adrese către autorităţile judiciare spaniole - Judecătoria de Supraveghere Penitenciară nr. 6 Huelva, cărora li s-a solicitat să comunice instanţei dacă în perioada 9 aprilie 2012 - 12 iulie 2012 condamnatul A. fost arestat preventiv în cauza în care s-a pronunţat Sentinţa nr. 29/2015, pronunţată la data de 3 noiembrie 2015 de Curtea Provincială din Huelva, secţia a treia, definitivă la data de 27 noiembrie 2015, dacă această perioadă se deduce din pedeapsa aplicată de 4919 zile închisoare, cu precizarea că relaţiile solicitate sunt necesare pentru soluţionarea contestaţiei la executare formulată de petentul condamnat.

La data de 23 martie 2021, autorităţile judiciare spaniole au comunicat că persoana condamnată nu are nicio perioadă de închisoare preventivă nededusă în conformitate cu cauzele sale, fiind incluse în calculul pedepsei totale perioadele de arest preventiv, dat fiind faptul că perioada pretinsă de la 9 aprilie 2012 până la 12 iulie 2012 în care a fost arestat preventiv la dispoziţia Tribunalului de Instrucţie nr. 3 din La Palma del Condado Procedura preliminară 591/122, procedura prescurtată 108/12, a fost aplicată în executarea 36/09 a Tribunalului Provincial din Huelva, secţiunea 2 şi aceasta este în conformitate cu prevederile art. 58.1 din C. pen., conform cărora în nici un caz aceeaşi perioadă de privare de libertate nu a putut fi executată în mai multe cauze, conform formulării Legii Organice 5/10 din 22 iunie şi art. 58.2 C. pen. în conformitate cu care deducerea arestului preventiv într-o altă cauză decât cea care a fost decretată va fi convenită după verificarea faptului că nu va fi dedus în altă cauză.

Curtea de apel, examinând contestaţia la executare, a apreciat că este nefondată pentru următoarele considerente:

Conform art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., contestaţia la executare se poate formula atunci când există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, în jurisprudenţa naţională fiind calificată drept o situaţie de împiedicare la executare omisiunea deducerii duratei reţinerii persoanei condamnate prin hotărârea definitivă.

Analizând contestaţia la executare formulată de petent, s-a constatat că nu este incident cazul invocat de acesta.

Astfel, prin Sentinţa penală nr. 93 din 12 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2017, sentinţă rămasă definitivă prin neapelare la data de 23 mai 2017, a fost admisă cererea formulată de autorităţile judiciare spaniole.

A fost recunoscută Sentinţa penală nr. 29/2015, pronunţată la data de 3 noiembrie 2015 de Curtea Provincială din Huelva, secţia a treia, definitivă la data de 27 noiembrie 2015, prin care A., a fost condamnat pentru săvârşirea a cinci infracţiuni, respectiv violenţă fizică în mediul familial prev. de art. 173,2 din C. pen. spaniol, constrângere prev. de art. 172,1 din C. pen. spaniol, agresiune sexuală prev. de art. 178 şi 179 din C. pen. spaniol, vătămare corporală prev. de art. 147 şi 148.4 din C. pen. spaniol şi ameninţări uşoare prev. de art. 174.1 din C. pen. spaniol, care au corespondent în legislaţia română infracţiunile de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 C. pen., şantaj prev. de art. 207 alin. (1) C. pen., viol prev. de art. 218 C. pen., vătămare corporală prev. de art. 194 C. pen. şi ameninţare prev. de art. 206 C. pen.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. în vederea continuării executării pedepsei de 4.919 zile închisoare, într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de 886 de zile calculate la data de 27 iunie 2016, din acestea 675 zile reprezentând perioada de arest preventiv de la 24 ianuarie 2014 la 29 noiembrie 2015, conform înscrisului denumit Lichidarea pedepsei privative de libertate, emis de Curtea Provincială Huelva, aflat la dosar nr. x/2017.

S-a dedus în continuare perioada executată de la 28 iunie 2016 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Ulterior, în baza Sentinţei penale nr. 93 din 12 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23 mai 2017, s-a emis de către Curtea de Apel Craiova mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2017.

Prin Sentinţa penală nr. 2 din 10 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2017 a fost admisă contestaţia la executare formulată de petentul-condamnat A..

S-au dedus din pedeapsa de 4919 zile închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 93 din 12 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, definitivă la data de 23 mai 2017 prin neapelare, perioadele executate de la data de 14 decembrie 2013 la data de 18 decembrie 2013 inclusiv (reprezentând arest preventiv), precum şi de la data de 6 ianuarie 2014 la data de 23 ianuarie 2014 inclusiv (reprezentând arest preventiv).

În ceea ce priveşte perioada solicitată a fi dedusă în prezenta cauză, respectiv perioada cuprinsă între 9 aprilie 2012 şi 12 iulie 2012, din relaţiile comunicate de autorităţile judiciare spaniole, rezultă că o cerere similară a fost formulată de către petent înainte de transferarea într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 4.919 zile închisoare, cerere care a fost respinsă de autorităţile judiciare spaniole respectiv Judecătoria de Supraveghere a executării pedepselor nr. 6 din Andalucia, sediul în Huelva, printr-o decizie din 24 februarie 2017, reţinându-se că petentul nu are nicio perioadă de arest preventiv nededusă, perioada reclamată fiind aplicată în ordinea executivă 36/09 din Huelva, secţiunea 2a.

Potrivit art. 156 din Legea nr. 302/2004 republicată "În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent."

În raport de aceste dispoziţii s-a constatat că, pentru perioada anterioară transferării nu pot fi computate decât perioadele deduse de statul emitent, în conformitate cu propria legislaţie. În caz contrar, dacă s-ar admite ca o instanţă naţională din statul de executare să acorde, în conformitate cu dreptul său naţional, după ce a recunoscut hotărârea judecătorească de condamnare pronunţată de o instanţă din statul emitent şi odată ce persoana condamnată a fost transferată autorităţilor din statul de executare, o reducere de pedeapsă în raport cu partea din pedeapsă deja executată de această persoană pe teritoriul statului emitent, în condiţiile în care autorităţile competente din acest din urmă stat nu au acordat, în temeiul dreptului lor naţional, o astfel de reducere de pedeapsă, ar fi de natură să aducă atingere obiectivelor urmărite de Decizia-cadru 2008/909, printre care figurează în special respectarea principiului recunoaşterii reciproce, care constituie, potrivit considerentului (1) al acestei decizii-cadru interpretat în lumina art. 82 alin. (1) Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, "piatra de temelie" a cooperării judiciare în materie penală în cadrul Uniunii Europene (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi şi Căldăraru, C-404/15 şi C-659/15 PPU, EU:C:2016:198, punctul 79).

Or, în cauză, aşa cum s-a arătat, statul emitent (autorităţile judiciare spaniole) a precizat că petentul nu are nicio perioadă de arest preventiv nededusă, perioada cuprinsă între 4 septembrie 2012 şi 7 decembrie 2012 fiind aplicată în ordinea executivă din Huelva, secţiunea 2a.

În ceea ce priveşte solicitarea petentului de a se deduce această perioadă ca urmare a efectuării de către instanţa română, a unei contopiri cu pedepse aplicate de autorităţile judiciare spaniole se constată că, în urma unei astfel de operaţiuni s-ar ajunge implicit ca, prin aplicarea dispoziţiilor din legislaţia română, să fie deduse perioade pentru care legislaţia statului emitent interzice computarea, fiind pe cale de consecinţă afectat principiul la care s-a făcut referire mai sus.

Concluzionând, s-a constatat că din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România de petentul condamnat au fost deduse în integralitate perioada executată înainte de transferare şi numărul de zile deduse ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent, solicitarea acestuia privind deducerea suplimentară a perioadei cuprinsă între 04 septembrie 2012 şi 7 decembrie 2012 fiind nefondată.

II. Împotriva sentinţei sus-menţionate a formulat contestaţie condamnatul A., solicitând admiterea contestaţiei formulate şi deducerea celor 93 de zile închisoare executate pe teritoriul Spaniei, cu consecinţa emiterii unui mandat de executare a pedepsei.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei contestate, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că nu este fondată contestaţia formulată de petentul condamnat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea sa din 9 martie 2021, petentul-condamnat A., în temeiul dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a formulat contestaţie împotriva Sentinţei penale nr. 93 pronunţată la data de 12 iulie 2017 de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2017, sentinţă rămasă definitivă prin neapelare la data de 23 mai 2017, şi împotriva Sentinţei penale nr. 29/2015, pronunţată la data de 3 noiembrie 2015 de Curtea Provincială din Huelva, secţia a treia, definitivă la data de 27 noiembrie 2015, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 4919 zile închisoare, solicitând desfiinţarea Sentinţei penale nr. 93 pronunţată la data de 12 iulie 2017 de Curtea de Apel Craiova, repunerea în individualitate a pedepselor pronunţate pentru cele cinci infracţiuni săvârşite, contopirea pedepselor aplicate, având în vedere că faptele au fost săvârşite în concurs, şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

Contestatorul a solicitat totodată deducerea unui număr de 93 de zile executate în Spania, susţinând că la data de 9 aprilie 2012 a fost arestat de către autorităţile spaniole pentru săvârşirea a cinci infracţiuni, respectiv violenţă fizică în mediul familial prev. de art. 173,2 din C. pen. spaniol, constrângere prev. de art. 172,1 din C. pen. spaniol, agresiune sexuală prev. de art. 178 şi 179 din C. pen. spaniol, vătămare corporală prev. de art. 147 şi 148.4 din C. pen. spaniol şi ameninţări uşoare prev. de art. 174.1 din C. pen. spaniol şi a fost pus în libertate la data de 12 iulie 2012, această perioadă nefiind dedusă din mandatul de executare a pedepsei închisorii.

În cauză, cadrul legal este dat de dispoziţiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, cuprinse în titlul VI din Legea nr. 302/2004, republicată.

Potrivit art. 156 din Legea nr. 302/2004, care reglementează legea care guvernează executarea, "În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent."

Prin raportare la criteriile legale menţionate, rezultă că instanţa română nu are posibilitatea de a deduce perioada anterioară transferării condamnatului, decât în baza unei măsuri dispuse de statul emitent, cel spaniol în speţă.

Or, din relaţiile înaintate de către autorităţile judiciare spaniole, reiese că anterior transferării într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 4.919 zile închisoare, contestatorul a solicitat autorităţilor judiciare spaniole deducerea aceleiaşi perioade, respectiv de la 9 aprilie 2012 la 12 iulie 2012, cerere care a fost respinsă de Judecătoria de Supraveghere a executării pedepselor nr. 6 din Andalucia, sediul în Huelva printr-o decizie din 24 februarie 2017, reţinându-se că petentul nu are nicio perioadă de arest preventiv nededusă, perioada reclamată fiind aplicată în ordinea executivă 36/09 din Huelva, secţiunea 2a. Perioada de 93 de zile în care a fost arestat preventiv a fost avută în vedere la stabilirea unei alte pedepse decât cea pentru care s-a dispus transferarea acestuia în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Prin urmare, în lipsa unei dispoziţii a autorităţii judiciare spaniole cu privire la deducerea unei perioade din pedeapsa la care a fost condamnat, instanţa română nu se poate substitui statului emitent.

Pe de altă parte, astfel cum în mod corect a reţinut prin sentinţa sus-menţionată Curtea de Apel Craiova, nici cererea contestatorului de contopire cu pedepsele aplicate de autorităţile judiciare spaniole nu este fondată, întrucât în cadrul acestei proceduri de recunoaştere a hotărârii străine, legea nu permite contopirea pedepselor, conform legii române.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una din următoarele soluţii:

a) dispune, prin sentinţă, executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent;

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, potrivit alin. (8 şi (9);

c) dispune, prin sentinţă, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.

Totodată, în cuprinsul art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, se prevede că în situaţia concursului de infracţiuni, nu pot fi aplicate dispoziţiile legii penale române, pedeapsa rezultantă putând fi adaptată doar dacă "durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română".

Prin urmare, dispoziţiile legale nu permit instanţei române aplicarea regulilor din C. pen. român în situaţia concursului de infracţiuni, ci doar adaptarea pedepsei rezultante în situaţii strict şi limitativ prevăzute de legea specială.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 70 din data de 9 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 70 din data de 9 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2021.

GGC - CL